I.

Introducere

1.

Mesto Rimavská Sobota (denumită în continuare „recurenta”) este o autoritate locală situată pe valea râului din Slovenské rudohorie (Munții Metaliferi Slovaci) din sudul Slovaciei. Aceasta administrează un fond forestier local.

2.

În iunie 2018, recurenta a vândut o anumită cantitate de lemn unei persoane juridice și a fost ulterior amendată de autoritățile competente pentru că nu a instituit un sistem „due diligence”, astfel cum impune Legea slovacă privind lemnul ( 2 ), care pune în aplicare Regulamentul (UE) nr. 995/2010 ( 3 ) (denumit în continuare „Regulamentul privind lemnul”).

3.

La momentul contestării acestei amenzi în fața instanțelor slovace, recurenta arată printre altele că, în scopul operațiunii în litigiu, nu acționează în calitate de „operator”, în sensul Regulamentului privind lemnul, și că, prin urmare, nu ar trebui să fie supusă obligației de diligență care decurge din aceasta.

II.

Istoricul cauzei și întrebările preliminare

4.

La 11 iunie 2018, recurenta a încheiat un contract de vânzare de lemn cu MK&MK Holz, s.r.o. (denumită în continuare „cumpărătorul”).

5.

Conform dosarului național, în temeiul acestui contract, recurenta a vândut cumpărătorului un anumit volum de lemn (exprimat în metri cubi). În temeiul aceluiași contract, cumpărătorul trebuia să „efectueze” recoltarea lemnului până la 31 decembrie 2018. Contractul prevedea de asemenea parcelele specifice de teren (forestier) din fondul forestier local al Rimavská Sobota de pe care urma să aibă loc recoltarea. Angajații recurentei aveau obligația să supravegheze tăierea copacilor de către cumpărător și să măsoare volumele recoltate pentru a asigura îndeplinirea în integralitate a condițiilor contractuale. În schimbul primirii cantității de lemn convenite, cumpărătorul trebuia să plătească recurentei un preț fix pe metrul cub de lemn, inclusiv TVA.

6.

Potrivit instanței de trimitere, recurenta a vândut de asemenea lemn unor persoane fizice într‑un mod similar pentru a fi utilizat ca lemn de foc ( 4 ).

7.

Prin decizia din 25 iunie 2019, adoptată pe baza unei decizii precedente a Slovenská lesnícko-drevárska inšpekcia (Inspecția slovacă a Pădurilor și a Industriei Forestiere), Ministerstvo pôdohospodárstva a rozvoja vidieka Slovenskej republiky (Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale al Republicii Slovace, denumit în continuare „ministerul”) a constatat că recurenta a săvârșit o contravenție prevăzută de Legea slovacă privind lemnul, întrucât, în calitatea sa de „operator”, nu a menținut un sistem „due diligence” pentru a împiedica introducerea pe piața internă, pentru prima dată, a lemnului sau a produselor din lemn recoltat în mod ilegal. Aceasta a aplicat o amendă de 2 000 de euro.

8.

Recurenta a contestat această amendă în fața Krajský súd v Banskej Bystrici (Curtea Regională din Banská Bystrica, Slovacia). Această din urmă instanță a respins acțiunea.

9.

În recurs în fața Najvyšší správny súd Slovenskej republiky (Curtea Administrativă Supremă a Republicii Slovace, Slovacia, denumită în continuare „instanța de trimitere”), recurenta susține că nu este un „operator” în sensul Regulamentului privind lemnul.

10.

Definiția noțiunii de „operator” este prevăzută la articolul 2 litera (c) din Regulamentul privind lemnul, potrivit căruia „operator” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care introduce pe piață lemn sau produse din lemn.

11.

Articolul 2 litera (b) din Regulamentul privind lemnul explică în continuare că „introducere pe piață” înseamnă furnizarea prin orice mijloace, indiferent de tehnica de vânzare utilizată, de lemn sau de produse din lemn, pentru prima dată pe piața internă, pentru distribuție sau utilizare în cadrul unei activități comerciale, contra cost sau gratuit.

12.

În această privință, recurenta susține că, potrivit clauzelor contractuale, cumpărătorul este cel care „introduce pe piață produse din lemn […] pentru prima dată”, întrucât cumpărătorul este cel care recoltează lemnul în discuție. Prin urmare, cumpărătorul, iar nu recurenta, este cel care acționează în calitate de „operator” pentru acest tip special de operațiune și, prin urmare, este supus obligației de diligență în temeiul Regulamentului privind lemnul. În consecință, recurenta susține că nu i se putea reproșa că nu a instituit un sistem „due diligence”.

13.

Ministerul consideră că, întrucât recurenta a vândut lemnul direct unui terț, fără a transfera însă toate drepturile aferente statutului de gestionar forestier în conformitate cu legislația slovacă, numai aceasta era supusă obligației de a ține evidența specifică impusă de Zákon č. 326/2005 Z. z. o lesoch (Legea nr. 326/2005 privind pădurile), cu modificările ulterioare, pentru a pune în aplicare un sistem „due diligence”.

14.

În acest context de fapt și de drept, Najvyšší správny súd Slovenskej republiky (Curtea Administrativă Supremă a Republicii Slovace) a decis să suspende procedura și să adreseze Curții de Justiție următoarea întrebare preliminară:

15.

Guvernele maghiar și slovac, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise. De asemenea, pledoariile acestor din urmă două părți au fost ascultate în ședința care a avut loc la 15 mai 2024.

III.

Analiză

16.

Concluziile noastre sunt structurate după cum urmează. Mai întâi, vom exprima o poziție cu privire la preocupările exprimate de guvernul slovac cu privire la admisibilitatea prezentei acțiuni (A). În continuare, vom trece la interpretarea solicitată de instanța de trimitere (B). În cursul acestui exercițiu, vom prezenta pe scurt sistemul instituit de Regulamentul privind lemnul (B.1), înainte de a explica de ce, în tipul de înțelegere în discuție în prezenta cauză, considerăm că recurenta are statutul de „operator” (B.2).

A.

Cu privire la admisibilitate

17.

Guvernul slovac a exprimat îndoieli cu privire la admisibilitatea trimiterii preliminare. Acesta consideră că întrebarea, astfel cum a fost formulată de instanța de trimitere, solicită Curții să aplice Regulamentul privind lemnul situației de fapt în discuție în litigiul principal. Guvernul menționat nu propune însă Curții să constate inadmisibilitatea prezentei trimiteri preliminare. În schimb, sugerează reformularea întrebării astfel încât să ridice, la un mod mai general, problema interpretării Regulamentului privind lemnul.

18.

Nu suntem convinși că întrebarea, astfel cum a fost adresată, necesită o reformulare. În modul în care a fost adresată Curții, această întrebare respectă deja repartizarea atribuțiilor, prevăzută la articolul 267 primul paragraf TFUE, între interpretarea dreptului Uniunii (care este o chestiune lăsată în ultimă instanță în sarcina Curții) și aplicarea aceluiași corpus de drept (sarcină care revine instanțelor naționale).

19.

Prin urmare, este posibil să se răspundă la întrebare astfel cum a fost formulată, chiar dacă, după cum se va demonstra, un răspuns util instanței de trimitere presupune într‑adevăr interpretarea suplimentară a altor părți din Regulamentul privind lemnul, iar nu numai a articolului 2 litera (b) din acesta.

B.

Cu privire la fond

1.

Plasarea în context a Regulamentului privind lemnul

20.

Planul de acțiune din 2003 privind aplicarea legislației în domeniul forestier, guvernanța și schimburile comerciale (FLEGT) ( 5 ) recunoștea „problema tot mai pregnantă a exploatării forestiere ilegale și a comerțului aferent” ca fiind una dintre prioritățile Comisiei ( 6 ).

21.

În ceea ce privește reducerea exploatării forestiere și a producției ilegale de lemn, precum și a degradării pădurilor și a despăduririlor aferente, Planul de acțiune FLEGT a condus la adoptarea a două reglementări esențiale: Regulamentul FLEGT ( 7 ) și Regulamentul privind lemnul.

22.

Regulamentul FLEGT reglementează importul de lemn și produse din lemn în Uniunea Europeană din țările cu care Uniunea Europeană încheie tipuri specifice de acorduri de parteneriat ( 8 ). În acest scop, regulamentul introduce un sistem de „licențe FLEGT”. Acestea sunt în esență certificate administrative eliberate de autoritățile competente ale țării partenere, cu ajutorul cărora un importator de lemn și produse din lemn din Uniune poate certifica faptul că produsele pe care dorește să le introducă pe piața internă au fost recoltate în conformitate cu legislația națională aplicabilă a țării partenere. Cu alte cuvinte, licențele FLEGT certifică faptul că produsele importate au fost „recoltate în mod legal” ( 9 ).

23.

Regulamentul privind lemnul este un instrument mult mai amplu. Acesta a intrat în vigoare la 2 decembrie 2010 și a început să se aplice de la 3 martie 2013 ( 10 ).

24.

Regulamentul reglementează introducerea pe piața internă a tuturor cantităților de lemn și produselor din lemn care intră în domeniul său de aplicare ( 11 ), indiferent dacă sunt sau nu produse în Uniunea Europeană și indiferent dacă lemnul și produsele din lemn în cauză au fost importate dintr‑o țară parteneră FLEGT.

25.

Regulamentul privind lemnul nu abordează problema exploatării forestiere ilegale în sine, ci urmărește să descurajeze astfel de practici prin reglementarea pieței de comercializare a lemnului și a produselor din lemn astfel obținute în Uniunea Europeană ( 12 ).

26.

În acest scop, regulamentul menționat impune două obligații orizontale în sarcina „operatorilor” ( 13 ).

27.

Prima obligație care revine acestui grup este interdicția introducerii pentru prima dată pe piață a lemnului recoltat în mod ilegal sau a produselor din lemn derivate din acesta ( 14 ). O a doua obligație de acest tip constă în utilizarea unui sistem „due diligence” înainte de introducerea pentru prima dată pe piață a lemnului sau a produselor din lemn ( 15 ).

28.

Un astfel de sistem „due diligence”, care poate fi conceput fie de operatorii înșiși, fie de o organizație de monitorizare ( 16 ), trebuie să cuprindă trei elemente: în primul rând, măsuri și proceduri concepute pentru a asigura trasabilitatea originii și legalității lemnului și a produselor din lemn ( 17 ), în al doilea rând, proceduri de evaluare a riscului care permit analizarea și evaluarea riscului de a fi introdus pe piață lemn sau produse din lemn recoltate în mod ilegal ( 18 ) și, în al treilea rând, în cazul în care riscurile identificate nu sunt neglijabile, măsuri de atenuare a riscurilor care sunt adecvate și proporționale pentru a reduce cu eficiență la minimum aceste riscuri ( 19 ).

2.

Cine este „operatorul” în prezenta cauză?

29.

În esență, instanța de trimitere solicită o interpretare a noțiunii de „operator” pentru a stabili dacă amenda a fost aplicată în mod corect recurentei pentru că nu a instituit un sistem „due diligence”.

30.

Potrivit articolului 4 alineatul (2) din Regulamentul privind lemnul, doar „operatorii” sunt supuși obligației de diligență impuse de acesta ( 20 ).

31.

Această obligație este impusă pentru a permite o trasabilitate rezonabilă a lemnului și a produselor din lemn care sunt introduse pe piața internă ( 21 ) și, astfel, pentru a contribui la prevenirea comerțului cu lemn recoltat ilegal.

32.

Această obligație reflectă de asemenea obiectivul Regulamentului privind lemnul, care, potrivit considerentului (31) al acestuia, este reprezentat de combaterea exploatării forestiere ilegale și a comerțului aferent. În acest scop, Regulamentul privind lemnul impune obligații specifice „operatorilor” și „comercianților” ( 22 ).

33.

Cu toate acestea, obligațiile impuse „operatorilor” sunt diferite de cele impuse „comercianților”. În timp ce „comercianții” au obligația de a identifica persoanele care le‑au furnizat lemn sau produse din lemn și, dacă este cazul, persoanele cărora le‑au livrat astfel de produse ( 23 ), „operatorii” au obligația de diligență ( 24 ).

34.

Din coroborarea articolului 2 litera (b) și a articolului 2 litera (c) din Regulamentul privind lemnul rezultă că un „operator” este persoana care furnizează lemn sau produse din lemn pentru prima dată pe piața internă pentru distribuție sau utilizare în cadrul unei activități comerciale, contra cost sau gratuit.

35.

În consecință, ceea ce distinge un „operator” de un „comerciant” în sensul Regulamentului privind lemnul nu este faptul că aceștia furnizează lemn sau produse din lemn pe piața internă – ambii fac acest lucru. Caracteristica distinctivă constă în faptul că „operatorul” este prima persoană din lanțul de aprovizionare cu lemn și produse din lemn pe piața internă, în timp ce comercianții vând sau cumpără lemn sau produse din lemn care au fost deja introduse pe piața internă.

36.

Rezultă că elementul determinant în scopul definirii noțiunii de „operator” în sensul Regulamentului privind lemnul este punctul din lanțul de comercializare a lemnului și a produselor din lemn în care aceste produse sunt introduse pentru prima dată pe piața internă.

37.

În această privință, se pot distinge două situații: prima, în care lemnul și produsele din lemn provin din arbori pe picior situați într‑o țară terță, care sunt apoi importați în Uniunea Europeană și introduși pe piața internă (ca lemn brut sau produse din lemn) și cea de a doua, în care lemnul și produsele din lemn sunt produse din arbori pe picior situați în Uniunea Europeană și sunt introduse pe piața internă.

38.

Dat fiind că prima introducere pe piață pentru prima categorie are loc în momentul punerii în liberă circulație de către autoritățile vamale naționale, în acest context, importatorul de lemn și de produse din lemn din țări terțe este cel care acționează în calitate de „operator” în sensul articolului 4 alineatul (2) din Regulamentul privind lemnul.

39.

Prin urmare, importatorul este cel care trebuie să îndeplinească obligația de diligență impusă „operatorilor”. Alegerea legiuitorului Uniunii de a impune importatorului obligația de diligență este una logică, deoarece importatorul este prima persoană căreia legislația Uniunii îi poate impune direct obligații coercitive atunci când lemnul sau produsele din lemn în cauză provin dintr‑o țară din afara Uniunii Europene ( 25 ).

40.

Cu toate acestea, dacă, precum în speță, arborii care sunt transformați în lemn și în produse din lemn, precum și recoltarea ilegală pe care Regulamentul privind lemnul urmărește să o prevină ca scop ultim, se află în Uniunea Europeană, lanțul de comercializare a lemnului (sau a produselor din lemn) începe de la tăierea acestor arbori într‑un stat membru.

41.

În această ipoteză, „operatorul” este persoana care dispune de acești arbori în temeiul dreptului care îi este acordat de legislația națională.

42.

Prin urmare, numai această persoană poate stabili, în cadrul sistemului „due diligence” prevăzut la articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul privind lemnul, că produsele astfel comercializate sunt „recoltate în mod legal” [și anume recoltate în conformitate cu legislația națională aplicabilă, astfel cum se prevede la articolul 2 litera (f) din regulamentul menționat].

43.

În acest mod ajungem la situația din speță. Din dosar reiese că recurenta, despre care guvernul slovac a confirmat în cadrul ședinței că deține dreptul de a acționa în calitate de gestionar forestier în conformitate cu legislația slovacă, a vândut o anumită cantitate de lemn cumpărătorului. Acest lemn trebuia să fie recoltat, întrucât arborii în cauză nu fuseseră încă doborâți. În consecință, contractul privind cantitățile de lemn în cauză are ca efect prima introducere pe piața internă a produselor care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului privind lemnul, întrucât acesta este momentul din care începe lanțul de comercializare pentru lemnul în cauză. Prin urmare, recurenta este cea care a acționat în calitate de „operator” pentru operațiunea respectivă și care are obligația de a institui și de a utiliza sistemul „due diligence” prevăzut la articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul privind lemnul. În definitiv, recurenta este singura persoană care poate stabili în mod legal faptul că prima introducere pe piață a produselor în cauză a avut loc în conformitate cu legislația slovacă aplicabilă.

44.

În scopul determinării „operatorului”, este irelevant cine a tăiat fizic arborii în cauză. Întrucât doar „operatorul” poate îndeplini obligația de diligență care constă în confirmarea legalității recoltei rezultate, delegarea actului de tăiere a arborilor către un terț nu poate exonera recurenta de obligația de diligență care îi este impusă prin articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul privind lemnul.

45.

În caz contrar, introducerea pe piață a lemnului sau a produselor din lemn ar putea fi disociată de obligația care decurge din articolul 4 alineatul (2) din Regulamentului privind lemnul de a asigura legalitatea recoltei în cauză. Acest lucru, la rândul său, riscă să ducă la introducerea pe piața internă a lemnului și a produselor din lemn fără ca persoana care procedează astfel sau care are sarcina de a proceda astfel să fie în măsură să dovedească legalitatea recoltării lor, în conformitate cu obligațiile care revin persoanei respective ( 26 ).

46.

În contextul prezentei cauze, cumpărătorul ar putea deveni „operator” numai în cazul în care recurenta vindea sau transfera drepturile de gestiune asupra arborilor înainte de recoltarea acestora. Numai în această situație, decizia de tăiere a arborilor și de introducere pe piață a lemnului sau a produselor din lemn rezultate ar fi luată de cumpărător ( 27 ). Cu toate acestea, sub rezerva confirmării din partea instanței de trimitere, se pare că nu astfel s‑a convenit în speță.

47.

În concluzie, în împrejurările de fapt din speță, recurenta este cea care a acționat în calitate de „operator”. Prin urmare, aceasta este persoana care ar fi trebuit să dispună de un sistem „due diligence” pentru a asigura printre altele respectarea legislației slovace aplicabile.

IV.

Concluzie

48.

În lumina celor de mai sus, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de Najvyšší správny súd Slovenskej republiky (Curtea Administrativă Supremă a Republicii Slovace, Slovacia) după cum urmează: