<TI><HT TYPE="UC">Hotărârea Curţii</HT> (Camera a treia)<DATE ISO="20070628">28 iunie 2007</DATE><NOTE NOTE.ID="E0001" NUMBERING="STAR">Limba de procedură: germana.</NOTE></TI>

C-1/0662006J00010020.000256331565422CJHOTĂRÂREA DIN 28.6.2007 — CAUZA C-1/06BONN FLEISCH<TI><HT TYPE="UC">Hotărârea Curţii</HT> (Camera a treia)<DATE ISO="20070628">28 iunie 2007</DATE><NOTE NOTE.ID="E0001" NUMBERING="STAR">Limba de procedură: germana.</NOTE></TI>

În cauza C-1/06,

având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Finanzgericht Hamburg (Germania), prin decizia din 15 decembrie 2005, primită de Curte la 3 ianuarie 2006, în procedura

Bonn Fleisch Ex- und Import GmbH

împotriva

Hauptzollamt Hamburg-Jonas,

CURTEA (Camera a treia),

compusă din domnul A. Rosas, preşedinte de cameră, domnii J. N. Cunha Rodrigues, U. Lõhmus, A. Ó Caoimh (raportor) şi doamna P. Lindh, judecători,

avocat general: doamna V. Trstenjak,

grefier: domnul J. Swedenborg, administrator,

având în vedere procedura scrisă şi în urma şedinţei din 22 noiembrie 2006,

luând în considerare observaţiile prezentate:

pentru Bonn Fleisch Ex- und Import GmbH, de domnul K. Landry, Rechtsanwalt;

pentru Hauptzollamt Hamburg-Jonas, de doamna S. Pienter, în calitate de agent;

pentru guvernul elen, de domnul L Chalkias şi de doamna S. Papaioannou, în calitate de agenţi;

pentru Comisia Comunităţilor Europene, de domnul F. Erlbacher, în calitate de agent,

după ascultarea concluziilor avocatului general în şedinţa din 6 martie 2007,

pronunţă prezenta

<TI>Hotărâre</TI>1Cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare priveşte interpretarea articolului 47 alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 3665/87 al Comisiei din 27 noiembrie 1987 de stabilire a normelor comune de aplicare a sistemului de restituiri la export pentru produsele agricole (JO L 351, p. 1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2955/94 al Comisiei din 5 decembrie 1994 (JO L 312, p. 5, denumit în continuare Regulamentul nr. 3665/87).2Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Bonn Fleisch Ex- und Import GmbH (denumită în continuare Bonn Fleisch), pe de o parte, şi Hauptzollamt Hamburg-Jonas (Biroul vamal principal din Hamburg-Jonas, denumit în continuare Hauptzollamt), pe de altă parte, cu privire la rambursarea restituirilor la export impusă de acesta din urmă.<TI>Cadrul juridic</TI><TI>Normele comunitare</TI><TI>Regulamentul nr. 3566/92</TI>3Potrivit articolului 2 din Regulamentul (CEE) nr. 3566/92 al Comisiei din 8 decembrie 1992 privind documentele ce trebuie utilizate în vederea aplicării măsurilor comunitare ce presupun verificarea utilizării şi/sau a destinaţiei mărfurilor (JO L 362, p. 11):

În cazul în care aplicarea unei măsuri comunitare adoptate în domeniul importului sau exportului de mărfuri sau al circulaţiei mărfurilor în interiorul Comunităţii este condiţionată de dovada faptului că mărfurile ce fac obiectul acestor operaţiuni au obţinut utilizarea şi/sau destinaţia prevăzute de această măsură, dovada respectivă se face prin prezentarea unui exemplar al documentului de control T5. [...] [traducere neoficială]

<TI>Regulamentul nr. 3665/87</TI>4Rezultă din cel de al patruzeci şi nouălea considerent al Regulamentului nr. 3665/87 (cel de al cincizecilea considerent în versiunea germană):

întrucât, din motive care scapă de sub controlul exportatorului, se poate întâmpla ca documentul de control să nu poată fi prezentat, deşi produsul a părăsit teritoriul vamal al Comunităţii sau a ajuns la o anumită destinaţie; întrucât o asemenea situaţie poate stânjeni schimburile comerciale; întrucât în asemenea situaţii trebuie să fie recunoscute ca fiind echivalente alte documente, [traducere neoficială]

5Articolul 3 alineatul (5) din Regulamentul nr. 3665/87 cuprinde următoarele prevederi:

Documentul utilizat pentru ca operaţiunea de export să aibă dreptul la o restituire trebuie să includă toate informaţiile necesare pentru calcularea restituirii şi în special:

(a)o descriere a produselor în conformitate cu nomenclatura pentru restituiri;(b)greutatea netă a produselor sau, unde este cazul, cantitatea exprimată în unităţi de măsură folosite la calcularea restituirii;(c)în cazul în care este necesară pentru calcularea restituirii, compoziţia produselor în cauză sau o referire la aceasta.

în cazul în care documentul avut în vedere de prezentul alineat este declaraţia de export, şi aceasta trebuie să cuprindă indicaţiile de mai sus, precum şi menţiunea cod restituire. [traducere neoficială]

6În temeiul articolului 4 alineatul (1) din regulamentul amintit:

Fără să aducă atingere dispoziţiilor articolelor 5 şi 16, achitarea restituirii este condiţionată de prezentarea dovezii faptului că produsele din declaraţia acceptată de export au părăsit teritoriul vamal al Comunităţii în stare nealterată în termen de cel mult 60 de zile de la această acceptare. [traducere neoficială]

7Articolul 6 din regulamentul amintit precizează că, dacă înainte de a părăsi teritoriul vamal al Comunităţii, un produs din declaraţia acceptată de export traversează un alt teritoriu al Comunităţii decât cel al statului membru pe al cărui teritoriu a fost acceptată declaraţia respectivă, dovada că produsul a părăsit teritoriului vamal al Comunităţii se va face cu ajutorul originalului completat corespunzător al documentului de control T5 menţionat la articolul 2 din Regulamentul nr. 3566/92.8Articolul 18 alineatul (1) din acelaşi regulament prevede:

Dovada finalizării formalităţilor vamale pentru punerea în consum este furnizată sub forma unuia dintre următoarele documente:

(a)documentul vamal sau o copie sau fotocopie a acestuia; [...]

(b)un certificat de descărcare şi punere în consum întocmit de o agenţie internaţională de supraveghere şi control specializată pe plan internaţional şi care este aprobată de un stat membru. Data şi numărul documentului vamal de punere în consum trebuie să fie trecute pe certificatul în cauză

(c)orice alt document vizat de autorităţile vamale ale respectivului stat terţ, care cuprinde identificarea produselor şi demonstrează că acestea au fost puse în consum în acest stat terţ. [traducere neoficială]

9Articolul 47 din Regulamentul nr. 3665/87 prevede:

(1)Restituirile se achită doar la depunerea unei cereri speciale de către exportator, de către statul membru pe al cărui teritoriu este acceptată declaraţia de export

Cererile de restituire se fac:

(a)în scris, în care sens statele membre pot stabili un formular special sau(b)prin transmisie computerizată, în conformitate cu normele ce urmează a fi stabilite de autorităţile competente după aprobare de către Comisie.

[...]

(2)Cu excepţia cazurilor de forţă majoră, documentele legate de achitarea restituirii sau eliberarea garanţiei trebuie înaintate în decurs de 12 luni de la data la care este acceptată declaraţia de export.(3)În cazul în care documentul de control T5 menţionat la articolul 6 nu este returnat biroului de plecare sau organismului central în decurs de trei luni de la emitere din motive independente de voinţa exportatorului, acesta din urmă trebuie să depună o cerere argumentată la agenţia competentă prin care să solicite ca alte documente să fie considerate echivalente.

Documentele care se înaintează în sprijinul unor astfel de cereri trebuie să includă:

(a)în cazul în care documentul de control a fost emis ca dovadă a faptului că produsele au părăsit teritoriul vamal al Comunităţii:

documentul de transport şi

un document care atestă că produsul a fost prezentat biroului vamal într-o ţară terţă sau unul sau mai multe din documentele menţionate la articolul 18 alineatele (1), (2) şi (4);

[...]

Alineatul (4) se aplică în ceea ce priveşte prezentarea dovezii echivalente.

(4)în cazul în care, în ciuda acţionării cu deplin profesionalism, exportatorul nu a putut să obţină şi să înainteze documentele necesare în conformitate cu articolul 18 în termenul stabilit la alineatul (2), i se pot oferi, la cerere, termene suplimentare în care să le prezinte.(5)Cererile ca alte documente să fie considerate echivalente, prevăzute la alineatul (3), însoţite sau nu de documentele justificative, precum şi cererile de acordare a unor termene suplimentare prevăzute la alineatul (4) se depun în termenul stabilit la alineatul (2).

[...]. [traducere neoficială]

<TI>Regulamentul (CE) nr. 800/1999</TI>10Regulamentul nr. 3665/87 a fost abrogat prin Regulamentul (CE) nr. 800/1999 al Comisiei din 15 aprilie 1999 de stabilire a normelor comune de aplicare a sistemului de restituiri la export pentru produsele agricole (JO L 102, p. 11, Ediţie specială, 03/vol. 27, p. 187). Acesta din urmă a intrat în vigoare la 24 aprilie 1999 şi se aplică de la 1 iulie 1999. Cu toate acestea, în temeiul articolului 54 alineatul (1) prima liniuţă din Regulamentul nr. 800/1999, Regulamentul nr. 3665/87 continuă să se aplice exporturilor care fac obiectul declaraţiilor de export acceptate înainte de 1 iulie 1999.<TI>Reglementarea naţională</TI>11În dreptul german, dispoziţiile comunitare referitoare la restituirile la export sunt reluate în cadrul Regulamentului privind restituirile la export (Ausfuhrerstattungsverordnung) din 24 mai 1996 (BGBl. 1996 I, p. 766, denumit în continuare AEVO).12Articolul 3 din AEVO stipulează că se va folosi drept document, în sensul articolului 3 alineatul (5) din Regulamentul nr. 3665/87, documentul administrativ unic stabilit de Ministerul Federal de Finanţe, prevăzut în Jurnalul Oficial al Ministerului Federal de Finanţe (Bundesfinanzverwaltung) ca declaraţie de export (fişă adiţională) pentru restituirile comunitare la export (declaraţie de export în vederea restituirilor).13Articolul 4 din AEVO prevede următoarele:

(1)Confirmarea faptului că lotul de mărfuri a părăsit teritoriul vamal al Comunităţii (certificat de ieşire a mărfurilor) este indicată de către biroul vamal de ieşire [...] în declaraţia de export, în vederea achitării restituirilor pentru teritoriul pe care se aplică prezentul regulament.(2)În cazul loturilor de mărfuri pentru care declaraţia de export a fost emisă într-un alt stat membru al Uniunii Europene, confirmarea de ieşire este acordată pe documentul de control T5 de către biroul de ieşire competent în domeniul de aplicare al prezentului regulament.

<TI>Acţiunea principală şi întrebările preliminare</TI>14În cursul anului 1998, Bonn Fleisch a exportat direct din Germania în Rusia carne de vită după ce aceasta fusese plasată sub regim de antrepozit vamal şi a obţinut, la cererea sa, achitarea anticipată a restituirilor la export.15După ce a prezentat în faţa Hauptzollamt din Bremen declaraţia de export la 8 aprilie 1998, Bonn Fleisch a transmis către Hauptzollamt, la 13 iulie 1998, documentul de transport care cuprinde o confirmare a vămuirii de către gara de plecare cu data de 9 aprilie 1998 şi documentul rusesc de import, care indică data de 20 mai 1998 ca moment al punerii în liberă circulaţie. Bonn Fleisch a solicitat concomitent eliberarea garanţiilor.16După ce Hauptzollamt a informat Bonn Fleisch telefonic, la 21 iulie şi la 18 noiembrie 1999, despre faptul că nu a primit declaraţia de export cuprinzând completarea care confirmă exportul, efectuată de biroul de ieşire, acesta a solicitat, prin intermediul a patru decizii emise la 23 iunie 2000, rambursarea restituirilor la export care fuseseră achitate anticipat reclamantei din acţiunea principală, majorate cu 20 %, indicând totodată că reclamanta din acţiunea principală nu făcuse dovada exportului mărfii în afara teritoriului vamal al Comunităţii în termenul de 60 de zile prevăzut la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 3665/87, prin prezentarea declaraţiei de export care atestă confirmarea exportului.17În cadrul procedurii de reclamatie prin care urmărea anularea acestor decizii, Bonn Fleisch a invocat în special faptul că declaraţia de export era transmisă în mod automat pe cale internă de administraţia vămilor către Hauptzollamt. Regulamentul nr. 3665/87 nu prevede obligaţia exportatorului de a remite acestei ultime autorităţi declaraţia de export. în orice caz, Bonn Fleisch a făcut referire la o scrisoare a Hauptzollamt din Stralsund, din 2 noiembrie 2000, potrivit căreia copia declaraţiei de export destinate Hauptzollamt fusese expediată de către Zollamt din Mukran.18Potrivit informaţiilor furnizate Curţii în cadrul procedurii orale, această copie a declaraţiei de export a fost transmisă către Hauptzollamt în termenul de 12 luni prevăzut la articolului 47 alineatul (2) din Regulamentul nr. 3665/87. Cu toate acestea, ea nu figurează în dosarul administrativ al autorităţii amintite întrucât aceasta fie nu a primit-o, fie a pierdut-o.19Printr-o scrisoare din 2 noiembrie 2000, Bonn Fleisch a indicat faptul că transmisese către Hauptzollamt, printr-o scrisoare din 13 iulie 1998, aşadar în termenul de 12 luni prevăzut la articolului 47 alineatul (2) din Regulamentul nr. 3665/78, documentul de transport şi documentul rusesc de import. Aceasta susţine că însuşi faptul că a prezentat aceste documente constituia, în mod implicit, în ipoteza în care declaraţia de export nu figurează în dosarul deţinut de Haupzollamt, o cerere prin care se urmăreşte ca documentele să fie apreciate ca făcând dovada exportului mărfurilor în afara teritoriului vamal al Comunităţii.20În cadrul acestei scrisori din 2 noiembrie 2000, Bonn Fleisch a solicitat deopotrivă, în mod expres de data aceasta, ca documentul de transport şi documentul rusesc de import pe care le transmisese către Hauptzollamt prin scrisoarea din 13 iulie 1998 să fie recunoscute ca echivalente, în temeiul articolului 47 alineatul (3) din Regulamentul nr. 3665/87.21Hauptzollamt a respins această cerere ca tardivă prin decizia din 13 decembrie 2001, invocând prevederile articolului 47 alineatul (5) din Regulamentul nr. 3665/87. Acesta a indicat în plus că scrisoarea din partea Bonn Fleisch din 13 iulie 1998 nu putea fi considerată drept o solicitare prin care se urmărea ca documentele transmise să fie recunoscute ca echivalente, pentru motivul că, în acest sens, era necesară o cerere expresă şi că Hauptzollamt nu avea dreptul să procedeze din oficiu la recunoaşterea acestor documente ca fiind echivalente.22împotriva deciziilor prin care Hauptzollamt a respins reclamaţia sa, Bonn Fleisch a formulat o acţiune în faţa Finanzgericht Hamburg (Tribunalul contenciosului fiscal din Hamburg), la 20 martie 2003.23Instanţa de trimitere constată că, în cazul în care un produs pentru care a fost acceptată declaraţia de export traversează un alt teritoriu comunitar decât acela al statului membru pe teritoriul căruia a fost acceptată această declaraţie înainte de părăsirea teritoriului vamal al Comunităţii, articolul 6 din Regulamentul nr. 3665/87 prevede că dovada că acest produs a părăsit teritoriul vamal al Comunităţii se face prin prezentarea originalului completat în mod legal al documentului de control T5. în schimb, aceasta observă că, în privinţa unui export direct precum cel în discuţie în acţiunea principală, legiuitorul nu a reglementat modalitatea în care trebuie făcută dovada exportului mărfurilor în afara teritoriului vamal al Comunităţii, fiind astfel aplicabil dreptul naţional, în speţă, articolul 4 alineatul (1) din AEVO.24Cu privire la acest aspect, instanţa de trimitere aminteşte că, potrivit articolului 49 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul nr. 800/1999, care a înlocuit Regulamentul nr. 3665/87, exportatorul poate să depună la agenţia competentă o cerere argumentată prin care să solicite ca alte documente să fie considerate echivalente în cazul în care documentul de control T5 sau, atunci când este cazul, documentul naţional care dovedeşte ieşirea de pe teritoriul vamal al Comunităţii, nu este returnat biroului de plecare sau organismului central în decurs de trei luni de la emitere din motive independente de voinţa exportatorului. Dat fiind că Regulamentul nr. 800/1999 nu face decât să reformuleze, pentru clarificare, articolul 47 alineatul (3) din Regulamentul nr. 3665/87, nu este necesar, în opinia instanţei de trimitere, să se acorde importanţă împrejurării că această din urmă dispoziţie nu menţionează decât documentul de control T5, şi nu documentul naţional doveditor al ieşirii produselor de pe teritoriul vamal al Comunităţii.25Instanţa de trimitere constată că acţiunea principală este caracterizată prin faptul că, deşi declaraţia de export prevăzută la articolul 4 din Regulamentul nr. 3665/87 nu a fost returnată către Hauptzollamt în termenul de 12 luni prevăzut de articolul 47 alineatul (2) din acest regulament, Bonn Fleisch trimisese totuşi către Hauptzollamt în termenul sus-menţionat documentul de transport şi documentul rusesc de import. Aceste documente constituie dovezi echivalente în sensul articolului 47 alineatul (3) din Regulamentul nr. 3665/87. Instanţa de trimitere apreciază că, în anumite împrejurări specifice care trebuie precizate, organul administrativ competent poate proceda din oficiu la recunoaşterea documentelor ca fiind echivalente. Faptul că, potrivit considerentelor Regulamentului nr. 3665/87, prevederile articolului 47 alineatul (3) au fost adăugate în interesul exportatorilor, pledează în favoarea acestei interpretări. Refuzul achitării restituirilor sau al eliberării garanţiilor pentru motivul că o simplă formalitate, şi anume o solicitare formală de echivalare, nu a fost îndeplinită ar reprezenta un fapt greu compatibil cu obiectivele organizării comune a pieţei.26În privinţa problemei de a şti dacă o solicitare de echivalare poate fi introdusă implicit sau ca măsură de precauţie, instanţa de trimitere recunoaşte că obligaţia de a introduce o cerere expresă facilitează verificarea de către administraţia competentă a respectării termenelor. Cu toate acestea, este posibil să se verifice dacă o cerere de echivalare a fost introdusă în termen, chiar dacă aceasta nu a fost introdusă decât în mod implicit sau incidental, întrucât, în mod obligatoriu, exportatorul sesizează, într-un fel sau altul, autoritatea competentă pentru soluţionarea cererii sale de echivalare. Unicul aspect relevant este acela de a şti dacă voinţa exportatorului de a dovedi că marfa a fost exportată în mod regulamentar de pe teritoriul vamal al Comunităţii reiese în mod vădit din împrejurările specifice diferitelor cazuri particulare avute în vedere.27Apreciind că litigiul cu care a fost sesizat ridică probleme de interpretare a dreptului comunitar, Finanzgericht Hamburg a decis să suspende procedura şi să adreseze Curţii următoarele două întrebări preliminare:

1)Organismul competent poate şi trebuie să recunoască deopotrivă din oficiu anumite acte ca documente echivalente în sensul articolului 47 alineatul (3) din Regulamentul nr. 3665/87?2)O cerere de recunoaştere a unor acte ca documente echivalente în temeiul articolului 47 alineatul (3) din Regulamentul nr. 3665/87 poate fi introdusă în mod implicit şi ca măsură de precauţie?

<TI>Cu privire la întrebările preliminare</TI>28Prin intermediul întrebărilor formulate, ce se cuvine a fi analizate conexat, instanţa de trimitere solicită, în esenţă, să se stabilească dacă autoritatea naţională competentă în materia restituirilor la export poate sau este obligată să analizeze din oficiu echivalarea documentelor în temeiul articolului 47 alineatul (3) din Regulamentul nr. 3665/87 şi dacă o cerere de echivalare înaintată în temeiul acestei prevederi poate fi formulată în mod implicit.29Regulamentul nr. 3665/87, care are drept obiectiv, între altele, combaterea neregularităţilor şi fraudelor constatate în domeniul restituirilor la export, conţine norme de fond şi de procedură referitoare la obţinerea restituirilor la export (a se vedea hotărârea din 11 iulie 2002, Käserei Champignon Hofmeister, C-210/00, Rec, p. I-6453, punctul 60, şi hotărârea din 14 aprilie 2005, Käserei Champignon Hofmeister, C-385/03, Rec, p. I-2997, punctul 26).30Regula de fond stipulată la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 3665/87 prevede că achitarea restituirii este condiţionată de prezentarea dovezii faptului că produsele din declaraţia acceptată de export au părăsit teritoriul vamal al Comunităţii în termen de cel mult 60 de zile de la această acceptare. în lipsa acestei dovezi, restituirea nu se achită.31Articolul 47 din Regulamentul nr. 3665/87, cuprins în titlul 4, denumit Procedura de achitare a restituirii, enumera normele de procedură pe care exportatorul trebuie să le respecte pentru a obţine achitarea restituirii.32Alineatul (3) al acestei prevederi statuează că, în cazul în care documentul de control T5 menţionat la articolul 6 din acelaşi regulament nu este returnat biroului de plecare sau organismului central în decurs de trei luni de la emitere din motive independente de voinţa exportatorului, acesta poate sesiza organismul competent cu o cerere argumentată de echivalare. Prin această cerere, exportatorul prezintă dovezi echivalente prin care se stabileşte că produsele în cauză au părăsit teritoriul vamal comunitar, aşa cum impune articolul 4 din Regulamentul nr. 3665/87.33Totuşi, din cuprinsul articolului 6 din Regulamentul nr. 3665/87, la care face referire articolul 47 alineatul (3) din acelaşi regulament, rezultă că dovada faptului că produsul a părăsit teritoriul vamal al Comunităţii se face prin emiterea unui document de control T5 numai pentru produsul care, înainte a părăsi teritoriul vamal al Comunităţii, traversează teritoriul altui stat decât cel al statului membru în care această declaraţie a fost acceptată.34Reiese, prin urmare, că articolul 47 alineatul (3) din Regulamentul nr. 3665/87 nu se aplică exportului direct de produse, de tipul celui în discuţie în acţiunea principală, fapt susţinut de altfel şi de către Comisie în mod întemeiat. Această prevedere nu priveşte cererile de echivalare prezentate în urma pierderii documentului naţional care, în cazul exportului direct, face dovada părăsirii teritoriului vamal al Comunităţii de către produsele în cauză.35Această prevedere din Regulamentul nr. 3665/87 se aplică exclusiv exporturilor indirecte care fac obiectul articolului 6 din acelaşi regulament. Regulamentul nr. 800/1999 prevede în mod expres că o cerere de echivalare poate fi formulată în cazul în care documentul de control T5 folosit în cazul exportului indirect sau, după caz, documentul naţional care face dovada că produsele în cauză au părăsit teritoriul vamal al Comunităţii în cazul exportului direct nu a fost returnat biroului de plecare sau organismului central în decurs de trei luni, calculate de la data emiterii.36Cu toate acestea, regulamentul amintit nu este aplicabil decât începând cu data de 1 iulie 1999, în timp ce articolul 47 alineatul (3) din Regulamentul nr. 3665/87 continuă să se aplice exporturilor, de tipul celor în discuţie în acţiunea principală, cu privire la care declaraţiile de export au fost acceptate înainte de această dată.37În lipsa unei reglementări comunitare care să precizeze, pentru exporturile directe, care este documentul pe care exportatorul este obligat să îl prezinte pentru a dovedi faptul că produsele din declaraţia de export acceptată au părăsit teritoriul vamal al Comunităţii în stare nealterată, statelor membre le revine obligaţia de a stabili ce document trebuie să prezinte exportatorul în sprijinul cererii de achitare a restituirii.38Rezultă din dosarul înaintat Curţii că, în dreptul german, potrivit articolului 4 alineatul (1) din AEVO, confirmarea faptului că lotul de mărfuri a părăsit teritoriul vamal al Comunităţii este indicată de către biroul vamal de ieşire în declaraţia de export în vederea restituirilor pentru teritoriul pe care se aplică regulamentul amintit.39Potrivit informaţiilor de care dispune Curtea, această reglementare nu prevede, cel puţin nu în mod expres, posibilitatea ca exportatorul să prezinte dovezi echivalente pentru a obţine achitarea restituirii.40Cu toate acestea, cerinţa bunei funcţionări a sistemului comunitar de achitare a restituirilor nu ar putea permite statelor membre să aducă atingere nici obiectivelor urmărite de Regulamentul nr. 3665/87, nici principiilor dreptului comunitar, în special principiului proporţionalităţii.41Dacă, în cazul exportului direct, în lipsa unor norme comunitare în materie, normele de procedură care urmăresc să asigure garantarea drepturilor conferite justiţiabililor de dreptul comunitar rezultă din ordinea juridică internă a statelor membre, în temeiul principiului autonomiei procedurale a acestora din urmă, ele nu trebuie totuşi să fie mai puţin favorabile decât cele care rezultă din situaţii similare de natură internă (principiul echivalenţei), nici să facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică comunitară (principiul eficienţei) (a se vedea în special hotărârea din 14 decembrie 1995, Van Schijndel şi van Veen, C-430/93 şi C-431/93, Rec, p. I-4705, punctul 17, şi hotărârea din 7 septembrie 2006, Marrosu şi Sardino, C-53/04, Rec, p. I-7213, punctul 52).42În aceste condiţii, autoritatea naţională competentă în materia restituirilor la export, sesizată cu soluţionarea unei cauze precum cea din acţiunea principală, în care nu poate fi prezentat, pentru motive independente de voinţa exportatorului, un document naţional care să ateste că produsele respective au părăsit teritoriul vamal al Comunităţii, trebuie totuşi să evalueze din oficiu dacă informaţiile sau documentele furnizate de exportator sunt suficiente, potrivit literei, spiritului şi obiectivelor urmărite de Regulamentul nr. 3665/87.43În ceea ce priveşte obiectivele regulamentului menţionat mai sus, astfel cum rezultă din cel de al patruzeci şi nouălea considerent (cel de al cincizecilea considerent în versiunea germană), precum şi din articolului 47 alineatul (3), este evident faptul că legiuitorul comunitar a dorit să prevadă, în anumite circumstanţe, posibilitatea ca exportatorul să probeze faptul că produsele au ieşit de pe teritoriul vamal al Comunităţii prin dovezi echivalente.44Prevăzând o anumită flexibilitate a normelor procedurale aplicabile prezentării dovezilor pe care exportatorul trebuie să le aducă pentru a obţine achitarea restituirii, Regulamentul nr. 3665/87 ia în considerare faptul că exportatorii riscă să întâmpine dificultăţi în obţinerea documentelor vamale din partea autorităţilor competente, asupra cărora nu dispun de niciun mijloc de constrângere (a se vedea în acest sens hotărârea din 19 iunie 2003, Eribrand, C-467/01, Rec, p. I-6471, punctul 41), precum şi faptul că uneori pierderea sau dispariţia acestor documente, solicitate de regulamentul amintit ca o condiţie pentru a putea beneficia de restituire, sunt imputabile autorităţilor respective.45Este evident, astfel cum rezultă de la punctul 18 al prezentei hotărâri, că pierderea sau dispariţia declaraţiei de export cerute de legislaţia germană pentru a se atesta că produsele în cauză au părăsit teritoriul vamal al Comunităţii nu sunt imputabile societăţii Bonn Fleisch.46Rezultă de asemenea din litera şi spiritul Regulamentului nr. 3665/87 şi în special din dispoziţiile articolului 47 din acelaşi regulament, că acesta urmăreşte să nu priveze în mod automat exportatorul care a acţionat cu deplin profesionalism de restituirile prevăzute de reglementarea comunitară, în condiţiile în care acest exportator, în pofida faptului că a depus toate eforturile pe care era obligat să le îndeplinească, se află în imposibilitatea de a prezenta documentele solicitate pentru achitarea restituirilor din cauza pierderii acestor documente din motive independente de voinţa sa [a se vedea, prin analogie, în ceea ce priveşte articolul 47 alineatul (4) din Regulamentul nr. 3665/87, hotărârea din 21 ianuarie 1999, Germania/Comisia, C-54/95, Rec, p. I-35, punctul 148].47Astfel, dacă a fost formulată o cerere de achitare a restituirii la export în temeiul articolului 47 alineatul (1) din Regulamentul nr. 3665/87 şi dacă, din motive independente de voinţa exportatorului, documentul naţional de export care dovedeşte că produsele în cauză au părăsit teritoriul vamal al Comunităţii nu poate fi prezentat, autoritatea naţională competentă în materie de restituiri la export are obligaţia, potrivit obiectivelor urmărite de Regulamentul nr. 3665/87, să ia în considerare din oficiu mijloacele de probă echivalente, precum şi cereri de echivalare formulate în mod implicit.48Aceste mijloace de probă care, astfel cum se prevede la articolul 47 alineatul (3) din Regulamentul nr. 3665/87, pot include atât documentul de transport, cât şi documentul de import dintr-un stat terţ, invocate de Bonn Fleisch în acţiunea principală, trebuie totuşi să fie tot atât de satisfăcătoare din punctul de vedere al controlului efectuat în conformitate cu normele prevăzute de dreptul naţional, cu condiţia ca aceste norme să respecte sfera de aplicare şi eficacitatea dreptului comunitar [a se vedea în acest sens, în ceea ce priveşte Regulamentul (CE) nr. 1222/94 al Comisiei din 30 mai 1994 de stabilire a normelor comune de aplicare a sistemului de acordare a restituirilor la export pentru anumite produse agricole exportate sub formă de mărfuri neincluse în anexa II la Tratat şi a criteriilor de stabilire a valorii acestor restituiri (JO L 136, p. 5), în versiunea modificată prin Regulamentul (CE) nr. 229/96 al Comisiei din 7 februarie 1996 (JO L 30, p. 24), hotărârea din 9 noiembrie 2006, Heinrich Schulze, C-120/05, Rec, p. I-10717, punctul 26].49De asemenea, se cuvine a aminti că, în general, potrivit articolului 47 alineatul (2) din Regulamentul nr. 3665/87, aceste mijloace de probă echivalente, ca orice alt element constitutiv al dosarului alcătuit pentru obţinerea achitării restituirii sau pentru eliberarea garanţiei, trebuie depuse, cu excepţia cazurilor de forţă majoră, în decurs de 12 luni de la data acceptării declaraţiei de export50Cu toate acestea, în cazul în care, pentru depăşirea termenului de prezentare a mijloacelor de probă echivalente, se pot face responsabile autorităţile naţionale competente, documentul naţional care dovedeşte ieşirea produselor de pe teritoriul vamal al Comunităţii fiind pierdut sau dispărând din culpa acestora, autorităţile nu mai pot opune nerespectarea termenului de 12 luni exportatorului care a acţionat cu deplin profesionalism.51În aceste condiţii, se cuvine să se răspundă întrebărilor preliminare că articolul 47 alineatul (3) din Regulamentul nr. 3665/87 nu se aplică exportului direct de produse.

Cu toate acestea, dacă, în urma unor împrejurări independente de voinţa exportatorului, documentul naţional de export care dovedeşte că produsele în cauză au părăsit teritoriul vamal al Comunităţii nu poate fi prezentat, autoritatea naţională competentă în materia restituirilor la export are obligaţia, potrivit obiectivelor urmărite de Regulamentul nr. 3665/87, de a lua în considerare din oficiu mijloacele de probă echivalente, precum şi cererile de echivalare formulate implicit. Este însă necesar ca aceste mijloace de probă să fie tot atât de satisfăcătoare din punctul de vedere al controlului efectuat în conformitate cu normele prevăzute de dreptul naţional, cu condiţia ca aceste norme să respecte sfera de aplicare şi eficacitatea dreptului comunitar.

Dacă pentru depăşirea termenului de prezentare a mijloacelor de probă echivalente se pot face responsabile autorităţile naţionale competente, acestea nu pot să opună nerespectarea termenului de 12 luni prevăzut la articolul 47 alineatul (2) din Regulamentul nr. 3665/87 exportatorului care a acţionat cu deplin profesionalism.

<TI>Cu privire la cheltuielile de judecată</TI>52Întrucât, în privinţa părţilor din acţiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanţa de trimitere, este de competenţa acesteia să se pronunţe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observaţii Curţii, altele decât cele ale părţilor menţionate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară:

Articolul 47 alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 3665/87 al Comisiei din 27 noiembrie 1987 de stabilire a normelor comune de aplicare a sistemului de restituiri la export pentru produsele agricole, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr, 2955/94 al Comisiei din 5 decembrie 1994, nu se aplică exportului direct de produse.

Cu toate acestea, dacă, în urma unor împrejurări independente de voinţa exportatorului, documentul naţional de export care dovedeşte că produsele în cauză au părăsit teritoriul vamal al Comunităţii nu poate fi prezentat, autoritatea naţională competentă în materia restituirilor la export are obligaţia, potrivit obiectivelor urmărite de Regulamentul nr, 3665/87, de a lua în considerare din oficiu mijloacele de probă echivalente, precum şi cererile de echivalare formulate implicit. Este însă necesar ca aceste mijloace de probă să fie tot atât de satisfăcătoare din punctul de vedere al controlului efectuat în conformitate cu normele prevăzute de dreptul naţional, cu condiţia ca aceste norme să respecte sfera de aplicare şi eficacitatea dreptului comunitar.

Dacă pentru depăşirea termenului de prezentare a mijloacelor de probă echivalente se pot face responsabile autorităţile naţionale competente, acestea nu pot să opună nerespectarea termenului de 12 luni prevăzut la articolul 47 alineatul (2) din Regulamentul nr, 3665/87 exportatorului care a acţionat cu deplin profesionalism.

Semnături