02019R2123 — RO — 01.01.2022 — 001.001


Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.

►B

REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2019/2123 AL COMISIEI

din 10 octombrie 2019

de completare a Regulamentului (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele pentru cazurile și condițiile în care se pot efectua controale de identitate și controale fizice vizând anumite mărfuri la punctele de control și în care se pot efectua controale documentare la distanță de posturile de inspecție la frontieră

(Text cu relevanță pentru SEE)

(JO L 321 12.12.2019, p. 64)

Astfel cum a fost modificat prin:

 

 

Jurnalul Oficial

  NR.

Pagina

Data

►M1

REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2021/2305 AL COMISIEI din 21 octombrie 2021

  L 461

5

27.12.2021




▼B

REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2019/2123 AL COMISIEI

din 10 octombrie 2019

de completare a Regulamentului (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele pentru cazurile și condițiile în care se pot efectua controale de identitate și controale fizice vizând anumite mărfuri la punctele de control și în care se pot efectua controale documentare la distanță de posturile de inspecție la frontieră

(Text cu relevanță pentru SEE)



Articolul 1

Obiect

(1)  

Prezentul regulament stabilește norme pentru cazurile și condițiile în care autoritățile competente pot efectua:

(a) 

controale de identitate și controale fizice la alt punct de control decât postul de inspecție la frontieră vizând:

(i) 

transporturile de plante, produse vegetale și alte obiecte menționate la articolul 72 alineatul (1) și la articolul 74 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului ( 1 ) și transporturile de plante, produse vegetale și alte obiecte care fac obiectul unei măsuri de urgență prevăzute în actele adoptate în conformitate cu articolul 28 alineatul (1), articolul 30 alineatul (1), articolul 40 alineatul (3), articolul 41 alineatul (3), articolul 49 alineatul (1), articolul 53 alineatul (3) și articolul 54 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2016/2031;

▼M1

(ia) 

transporturi de plante, produse vegetale și alte obiecte menționate la punctul (i) care fac obiectul controalelor oficiale la posturile de control la frontieră în temeiul articolului 45 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului ( 2 ).

▼M1

(ii) 

transporturile de alimente și de hrană pentru animale de origine neanimală care fac obiectul măsurilor prevăzute de actele menționate la articolul 47 alineatul (1) literele (d), (e) și (f) din Regulamentul (UE) 2017/625, inclusiv cele care fac obiectul controalelor oficiale la posturile de control la frontieră în temeiul articolului 45 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2018/848;

(b) 

controale documentare la distanță de un post de control la frontieră vizând transporturile de:

(i) 

plante, produse vegetale și alte obiecte menționate la articolul 72 alineatul (1) și la articolul 74 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/2031;

(ii) 

plante, produse vegetale și alte obiecte menționate la punctul (i) care fac obiectul controalelor oficiale la posturile de control la frontieră în temeiul articolului 45 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2018/848.

▼B

(2)  

Autoritățile competente situate la distanță de postul de inspecție la frontieră, inclusiv la un alt punct de control decât postul de inspecție la frontieră și la un punct de intrare în Uniune, efectuează operațiuni în timpul și în urma controalelor documentare, de identitate și fizice în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2130 al Comisiei ( 3 ).

▼M1

Articolul 1a

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

1. 

„controale privind siguranța alimentelor și a hranei pentru animale” înseamnă controalele oficiale efectuate pentru verificarea conformității cu normele menționate la articolul 1 alineatul (2) literele (a) și (c) din Regulamentul (UE) 2017/625;

2. 

„controale fitosanitare” înseamnă controalele oficiale efectuate pentru verificarea conformității cu normele menționate la articolul 1 alineatul (2) litera (g) din Regulamentul (UE) 2017/625;

3. 

„controale ale producției ecologice” înseamnă controalele oficiale menționate la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2021/2306 al Comisiei ( 4 ).

▼B

CAPITOLUL I

Controale de identitate și controale fizice efectuate la alte puncte de control decât posturile de inspecție la frontieră

Articolul 2

Condiții pentru efectuarea controalelor de identitate și a controalelor fizice la alt punct de control decât postul de inspecție la frontieră

(1)  

►M1  Controalele de identitate și controalele fizice pentru verificarea conformității cu normele Uniunii privind siguranța alimentelor, siguranța hranei pentru animale și măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor pot fi efectuate la un alt punct de control decât un post de control la frontieră: ◄

(a) 

operatorul, atunci când furnizează notificarea prealabilă în conformitate cu articolul 56 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul (UE) 2017/625, sau autoritatea competentă de la postul de inspecție la frontieră a indicat în documentul sanitar comun de intrare (denumit în continuare „ DSCI”) punctul de control unde trebuie efectuate controalele de identitate și cele fizice;

(b) 

rezultatul verificărilor documentare efectuate de către autoritățile competente de la postul de inspecție la frontieră este satisfăcător;

(c) 

autoritățile competente de la postul de inspecție la frontieră au înregistrat în DSCI autorizația de a transfera transportul la punctul de control;

(d) 

înainte ca transportul să părăsească postul de inspecție la frontieră, operatorul a notificat autorităților competente de la punctul de control unde trebuie efectuate controalele de identitate și cele fizice ora preconizată a sosirii transportului și mijloacele de transport, prin completarea și depunerea unui DSCI separat în sistemul de gestionare a informațiilor pentru controalele oficiale (denumit în continuare „IMSOC”);

(e) 

operatorul a efectuat transportul de la postul de inspecție la frontieră la punctul de control sub supraveghere vamală, fără ca mărfurile să fie descărcate în timpul transportului;

(f) 

operatorul a asigurat faptul că transportul este însoțit la punctul de control de o copie a DSCI menționat la litera (c), pe suport de hârtie sau în format electronic;

(g) 

operatorul a asigurat faptul că:

(i) 

transporturile de plante, produse vegetale și alte obiecte menționate la articolul 72 alineatul (1) și la articolul 74 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/2031 și transporturile de plante, produse vegetale și alte obiecte care fac obiectul unei măsuri de urgență prevăzute în actele adoptate în conformitate cu articolul 28 alineatul (1), articolul 30 alineatul (1), articolul 40 alineatul (3), articolul 41 alineatul (3), articolul 49 alineatul (1), articolul 53 alineatul (3) și articolul 54 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2016/2031 și transporturile de alimente și hrană pentru animale de origine neanimală menționate la articolul 47 alineatul (1) literele (e) și (f) din Regulamentul (UE) 2017/625 sunt însoțite la punctul de control de o copie autentificată a certificatelor oficiale menționate la articolul 50 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/625, emise în conformitate cu articolul 50 alineatul (2) din regulamentul respectiv;

(ii) 

transporturile de alimente și hrană pentru animale de origine neanimală care fac obiectul măsurilor prevăzute în actele menționate la articolul 47 alineatul (1) literele (e) și (f) din Regulamentul (UE) 2017/625 sunt însoțite la punctul de control de o copie autentificată a rezultatelor analizelor de laborator efectuate de autoritățile competente din țara terță, eliberate în conformitate cu articolul 50 alineatul (2) din regulamentul respectiv;

(h) 

operatorul a indicat numărul de referință al DSCI menționat la litera (c) în declarația vamală depusă la autoritățile vamale în scopul transferului transportului către punctul de control și a păstrat o copie a respectivului DSCI la dispoziția autorităților vamale, astfel cum se prevede la articolul 163 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului ( 5 ).

(2)  
Cerința privind copia autentificată menționată la alineatul (1) litera (g) punctele (i) și (ii) care să însoțească transportul nu se aplică în cazul în care certificatele oficiale respective sau rezultatele analizelor de laborator au fost transmise în IMSOC de către autoritățile competente ale țării terțe sau au fost încărcate în IMSOC de către operator, iar autoritățile competente de la postul de inspecție la frontieră au verificat dacă ele corespund certificatelor originale sau rezultatelor originale ale analizelor de laborator.
(3)  

Dacă autoritatea competentă a unui stat membru gestionează un sistem național existent care înregistrează rezultatele controalelor documentare, de identitate și fizice, alineatul (1) literele (d) și (h) nu se aplică transporturilor care părăsesc postul de inspecție la frontieră către un punct de control din același stat membru, cu condiția ca următoarele cerințe să fie îndeplinite:

(a) 

informațiile cu privire la momentul estimat al sosirii transportului la punctul de control și la tipul mijlocului de transport sunt disponibile în sistemul național existent;

(b) 

sistemul național existent îndeplinește următoarele condiții:

(i) 

asigură informarea la timp a autorităților vamale și a operatorului cu privire la autorizarea menționată la alineatul (1) litera (c) și informarea autorităților competente de la postul de inspecție la frontieră despre sosirea transportului la punctul de control;

(ii) 

face schimb de date electronice cu IMSOC, inclusiv informații privind respingerea transporturilor și informații care permit identificarea clară a fiecărui transport, de exemplu printr-un număr de referință unic;

(iii) 

asigură faptul că finalizarea DSCI menționată la alineatul (1) litera (c) poate avea loc numai după schimbul de date electronice și confirmarea de către IMSOC.

▼M1

(4)  

Autoritățile competente pot efectua următoarele controale oficiale la un punct de control indicat în DSCI, altul decât postul de control la frontieră, cu excepția cazului în care în caseta 30 din certificatul de control menționat la articolul 5 din Regulamentul delegat (UE) 2021/2306 („certificatul de control”) a fost bifată căsuța „transportul nu poate fi pus în liberă circulație”:

(a) 

controale fitosanitare sub forma unor controale de identitate și a unor controale fizice în legătură cu transporturile de plante, produse vegetale și alte obiecte menționate la articolul 1 alineatul (1) litera (a) punctul (ia) din prezentul regulament;

(b) 

controale privind siguranța alimentelor și a hranei pentru animale sub forma unor controale de identitate și a unor controale fizice în legătură cu transporturile de alimente și de hrană pentru animale de origine neanimală menționate la articolul 1 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) din prezentul regulament care fac obiectul controalelor oficiale la posturile de control la frontieră în temeiul articolului 45 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2018/848.

Articolul 2a

Condiții pentru efectuarea de controale ale producției ecologice sub forma unor controale de identitate și a unor controale fizice la alte puncte de control decât posturile de control la frontieră în legătură cu transporturile de anumite produse care fac obiectul controalelor oficiale la posturile de control la frontieră în temeiul articolului 45 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2018/848

(1)  

Autoritățile competente pot efectua controale ale producției ecologice sub forma unor controale de identitate și a unor controale fizice în legătură cu transporturile de plante, produse vegetale și alte obiecte menționate la articolul 1 alineatul (1) litera (a) punctul (ia) și în legătură cu transporturile de alimente și de hrană pentru animale de origine neanimală menționate la articolul 1 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) care fac obiectul controalelor oficiale la posturile de control la frontieră în temeiul articolului 45 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2018/848, la punctul de control indicat în certificatul de control, altul decât postul de control la frontieră, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a) 

punctul de control la care urmează să fie efectuate controalele producției ecologice sub forma unor controale de identitate și a unor controale fizice a fost indicat în certificatul de control fie de către operatorul responsabil de transport atunci când a transmis o notificare prealabilă în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/2307 al Comisiei ( 6 ), fie de către autoritatea competentă de la postul de control la frontieră;

(b) 

rezultatul controalelor producției ecologice sub forma unor controale documentare efectuate de autoritățile competente de la postul de control la frontieră este satisfăcător;

(c) 

autoritățile competente de la postul de control la frontieră au înregistrat în caseta 26 din certificatul de control autorizația lor de a transfera transportul la punctul de control;

(d) 

autoritățile competente de la postul de control la frontieră au înregistrat în DSCI autorizația lor de a transfera transportul la un punct de control pentru controalele privind siguranța alimentelor și a hranei pentru animale sub forma unor controale de identitate și a unor controale fizice sau pentru controalele fitosanitare sub forma unor controale de identitate și a unor controale fizice, după caz;

(e) 

înainte ca transportul să părăsească postul de control la frontieră, autoritatea competentă de la postul de control la frontieră responsabilă cu controalele producției ecologice informează autoritatea competentă de la punctul de control responsabilă cu controalele producției ecologice cu privire la sosirea transportului prin prezentarea în Sistemul de control al comerțului și de expertiză (TRACES) a certificatului de control;

(f) 

operatorul a efectuat transportul de la postul de control la frontieră la punctul de control sub supraveghere vamală, fără ca mărfurile să fie descărcate în timpul transportului;

(g) 

operatorul s-a asigurat că transporturile de plante, produse vegetale și alte obiecte menționate la articolul 1 alineatul (1) litera (a) punctul (ia) și transporturile de alimente și de hrană pentru animale de origine neanimală menționate la articolul 1 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) care fac obiectul controalelor oficiale la posturile de control la frontieră în temeiul articolului 45 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2018/848 sunt însoțite la punctul de control de o copie a certificatului de control certificată pentru conformitate cu originalul;

(h) 

operatorul a indicat numărul de referință al certificatului de control în declarația vamală depusă la autoritățile vamale în scopul transferului transportului la punctul de control și a păstrat o copie a certificatului respectiv la dispoziția autorităților vamale, astfel cum se menționează la articolul 163 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013.

(2)  
Cerința de la alineatul (1) litera (g) ca transportul să fie însoțit de o copie a certificatului de control certificată pentru conformitate cu originalul nu se aplică în cazul în care certificatul respectiv a fost emis în TRACES de către autoritatea de control sau de către organismul de control din țara terță în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2021/2306 sau a fost încărcat în TRACES de către operator, iar autoritățile competente de la postul de control la frontieră au verificat că acesta corespunde certificatului de control original.

▼B

Articolul 3

Controalele de identitate și cele fizice vizând transporturile de alimente și de hrană pentru animale de origine neanimală efectuate în alt punct de control decât postul de inspecție la frontieră

(1)  

►M1  Controalele de identitate și controalele fizice vizând transporturile de alimente și de hrană pentru animale de origine neanimală menționate la articolul 1 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) pot fi efectuate de către autoritățile competente la un alt punct de control decât postul de control la frontieră dacă se aplică: ◄

(a) 

operatorul responsabil de transport a solicitat autorităților competente de la postul de inspecție la frontieră să se efectueze controale de identitate și controale fizice la punctul de control care a fost desemnat pentru categoria de mărfuri a transportului, iar autoritățile competente de la postul de inspecție la frontieră autorizează transferul transportului la punctul de control;

(b) 

autoritățile competente de la postul de inspecție la frontieră au decis efectuarea controalelor de identitate și a celor fizice la punctul de control care a fost desemnat pentru categoria de mărfuri a transportului, iar operatorul nu are obiecții cu privire la această decizie.

(2)  

Controalele de identitate și controalele fizice menționate la alineatul (1) se efectuează de către autoritățile competente de la postul de inspecție la frontieră dacă se aplică oricare dintre următoarele:

(a) 

nu există o autorizație din partea autorității competente de la postul de inspecție la frontieră astfel cum se menționează la alineatul (1) litera (a);

(b) 

operatorul se opune deciziei de a transfera transportul la punctul de control menționat la alineatul (1) litera (b).

▼M1

(3)  

Autoritățile competente pot efectua controale de identitate și controale fizice în legătură cu transporturile de alimente și de hrană pentru animale de origine neanimală menționate la articolul 1 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) care fac obiectul controalelor oficiale la posturile de control la frontieră în temeiul articolului 45 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2018/848, la un alt punct de control decât postul de control la frontieră în cazul în care, în plus față de una dintre condițiile prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol:

(a) 

operatorul responsabil de transport a solicitat transferul la un punct de control atât pentru controalele privind siguranța alimentelor și a hranei pentru animale sub forma unor controale de identitate și a unor controale fizice, cât și pentru controalele producției ecologice sub forma unor controale de identitate și a unor controale fizice;

(b) 

în cazul în care transportul este selectat de autoritățile competente de la postul de control la frontieră atât pentru controalele privind siguranța alimentelor și a hranei pentru animale sub forma unor controale de identitate și a unor controale fizice, cât și pentru controalele producției ecologice sub forma unor controale de identitate și a unor controale fizice, autoritățile competente de la postul de control la frontieră au autorizat sau au decis un astfel de transfer, după caz, în legătură cu toate controalele respective. Controalele respective se efectuează la același punct de control, care trebuie desemnat pentru categoria de mărfuri din transport și trebuie să fie situat în statul membru în care transportul urmează să fie pus în liberă circulație.

(4)  
În cazul în care transporturile sunt transferate la un punct de control în conformitate cu alineatul (3), autoritățile competente de la postul de control la frontieră responsabile pentru controalele privind siguranța alimentelor și a hranei pentru animale înregistrează transferul în DSCI, iar autoritățile competente de la postul de control la frontieră responsabile pentru controalele producției ecologice înregistrează transferul în certificatul de control.

▼B

Articolul 4

Controalele de identitate și cele fizice vizând transporturile plante, produse vegetale și alte obiecte efectuate în alt punct de control decât postul de inspecție la frontieră

(1)  

Controalele de identitate și cele fizice pot fi efectuate de autoritățile competente în alt punct de control decât postul de inspecție la frontieră pentru transporturile care conțin:

(a) 

plante, produse vegetale și alte obiecte menționate la articolul 72 alineatul (1) și la articolul 74 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/2031;

(b) 

plante, produse vegetale și alte obiecte care fac obiectul unei măsuri de urgență prevăzute în actele adoptate în conformitate cu articolul 28 alineatul (1), articolul 30 alineatul (1), articolul 40 alineatul (3), articolul 41 alineatul (3), articolul 49 alineatul (1), articolul 53 alineatul (3) și articolul 54 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2016/2031;

▼M1

(c) 

plante, produse vegetale și alte obiecte menționate la literele (a) și (b) care fac obiectul controalelor oficiale la posturile de control la frontieră în temeiul articolului 45 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2018/848.

▼B

(2)  

Controalele de identitate și controalele fizice menționate la alineatul (1) pot fi efectuate de către autoritățile competente în alt punct de control decât postul de inspecție la frontieră dacă se aplică oricare dintre următoarele:

(a) 

operatorul responsabil de transport a solicitat autorităților competente de la postul de inspecție la frontieră să se efectueze controale de identitate și controale fizice la un punct de control care a fost desemnat pentru categoria de mărfuri a transportului, iar autoritățile competente de la postul de inspecție la frontieră autorizează transferul transportului la punctul de control;

(b) 

autoritățile competente de la postul de inspecție la frontieră au decis efectuarea controalelor de identitate și a celor fizice la un punct de control care a fost desemnat pentru categoria de mărfuri a transportului, iar operatorul nu are obiecții cu privire la această decizie.

(3)  

Controalele de identitate și controalele fizice menționate la alineatul (1) se efectuează de către autoritățile competente de la postul de inspecție la frontieră dacă se aplică oricare dintre următoarele:

(a) 

nu există o autorizație din partea autorității competente de la postul de inspecție la frontieră astfel cum se menționează la alineatul (2) litera (a);

(b) 

operatorul se opune deciziei de a transfera transportul la punctul de control menționat la alineatul (2) litera (b).

▼M1

(4)  

În ceea ce privește plantele, produsele vegetale și alte obiecte menționate la alineatul (1) litera (c), autoritățile competente pot efectua controale de identitate și controale fizice la un alt punct de control decât un post de control la frontieră în cazul în care, pe lângă una dintre condițiile prevăzute la alineatul (2), se aplică următoarele:

(a) 

operatorul responsabil de transport a solicitat transferul la un punct de control atât pentru controalele fitosanitare sub forma unor controale de identitate și a unor controale fizice, cât și pentru controalele producției ecologice sub forma unor controale de identitate și a unor controale fizice;

(b) 

în cazul în care transportul este selectat de autoritățile competente de la postul de control la frontieră atât pentru controalele fitosanitare sub forma unor controale de identitate și a unor controale fizice, cât și pentru controalele producției ecologice sub forma unor controale de identitate și a unor controale fizice, autoritățile competente de la postul de control la frontieră au autorizat sau au decis un astfel de transfer, după caz, în legătură cu toate controalele respective. Controalele respective se efectuează la același punct de control, care trebuie desemnat pentru categoria de mărfuri din transport și trebuie să fie situat în statul membru în care transportul urmează să fie pus în liberă circulație.

(5)  
În cazul în care transporturile sunt transferate la un punct de control în conformitate cu alineatul (4), autoritățile competente de la postul de control la frontieră responsabile pentru controalele fitosanitare înregistrează transferul în DSCI, iar autoritățile competente de la postul de control la frontieră responsabile pentru controalele producției ecologice înregistrează transferul în certificatul de control.

▼B

Articolul 5

Condiții specifice pentru controalele de identitate și cele fizice efectuate în alt punct de control decât postul de inspecție la frontieră vizând transporturile de plante, produse vegetale și alte obiecte

(1)  
Controalele de identitate și cele fizice pot fi efectuate la un punct de control pentru transporturile menționate la articolul 4 alineatul (1) cu condiția ca operatorul să fi asigurat faptul că ambalajele sau mijloacele de transport ale încărcăturilor sunt închise sau sigilate astfel încât, în timpul transferului lor la punctul de control, să nu poată cauza infestarea sau infectarea altor plante, produse vegetale sau a altor obiecte cu dăunători incluși în lista Uniunii cu dăunători care impun carantină sau ca dăunători care nu impun carantină reglementați de Uniune, astfel cum se menționează la articolul 5 alineatul (2) și la articolul 30 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/2031, iar în cazul zonelor protejate, cu dăunătorii respectivi incluși în lista elaborată în temeiul articolului 32 alineatul (3) din regulamentul menționat.
(2)  

Prin derogare de la alineatul (1), autoritățile competente de la postul de inspecție la frontiera de intrare pot permite ca ambalajele sau mijloacele de transport ale încărcăturilor de plante, produse vegetale și alte obiecte să nu fie închise sau sigilate dacă se aplică următoarele condiții:

(a) 

transportul este compus din lemn de conifere cultivat sau produs într-o zonă geografică a unei țări terțe unde respectiva țară terță are o frontieră terestră comună cu statul membru de care este responsabilă autoritatea competentă și pentru care există informații că lemnul are același statut fitosanitar în țara terță respectivă ca și în statul membru vizat;

(b) 

transporturile de lemn de conifere sunt transportate la un punct de control situat în același stat membru ca și postul de inspecție de la frontiera de intrare;

(c) 

transporturile de lemn de conifere nu implică un risc specific de răspândire a dăunătorilor care impun carantină în Uniune sau a dăunătorilor care fac obiectul măsurilor adoptate în temeiul articolului 30 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/2031, în timpul transportului către punctul de control;

(d) 

înainte de a părăsi teritoriul statului membru respectiv, autoritatea competentă se asigură că lemnul de acest tip este prelucrat în așa fel încât să nu reprezinte un risc fitosanitar.

(3)  

Statele membre care recurg la dispozițiile menționate la alineatul (2):

(a) 

informează Comisia și celelalte state membre cu privire la zona țării terțe în cauză și la statutul fitosanitar al acestei zone;

(b) 

transmit anual un raport privind volumul și rezultatele controalelor oficiale efectuate asupra lemnului de conifere în cauză.

Articolul 6

Operațiuni în timpul și în urma controalelor de identitate și a controalelor fizice la alt punct de control decât postul de inspecție la frontieră

(1)  
După ce autoritățile competente de la postul de inspecție la frontieră au autorizat sau au decis cu privire la transferul transportului la punctul de control indicat în DSCI, operatorul responsabil de transport nu prezintă transportul pentru controalele de identitate și cele fizice într-un punct de control diferit de cel indicat în DSCI, decât dacă autoritățile competente de la postul de inspecție la frontieră autorizează transferul transportului la un alt punct de control în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (a) și cu articolul 4 alineatul (2) litera (a).
(2)  
Autoritățile competente de la punctul de control confirmă autorităților competente de la postul de inspecție la frontieră sosirea transportului prin completarea în IMSOC a DSCI menționat la articolul 2 alineatul (1) litera (a).
(3)  
Autoritățile competente de la punctul de control finalizează DSCI-ul separat menționat la articolul 2 alineatul (1) litera (d) sau, în cazul în care se aplică articolul 2 alineatul (3), DSCI-ul menționat la articolul 2 alineatul (1) litera (c), prin înregistrarea rezultatului controalelor de identitate și al celor fizice și a oricărei decizii privind transportul luate în conformitate cu articolul 55 din Regulamentul (UE) 2017/625.
(4)  
Operatorul furnizează numărul de referință al DSCI finalizat menționat la alineatul (3) în declarația vamală depusă pentru transport la autoritățile vamale și păstrează o copie a respectivului DSCI la dispoziția autorităților vamale, ca document justificativ, astfel cum se menționează la articolul 163 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013.
(5)  

Dacă autoritățile competente de la postul de inspecție la frontieră nu au primit, în termen de 15 zile de la data la care a fost autorizat transferul unui transport către punctul de control, confirmarea sosirii transportului de la autoritățile competente de la punctul de control, acestea:

(a) 

verifică la autoritățile competente de la punctul de control dacă transportul a ajuns la punctul de control;

(b) 

în cazul în care verificarea prevăzută la litera (a) arată că transportul nu a ajuns la punctul de control, informează autoritățile vamale și alte autorități menționate la articolul 75 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/625 despre neconfirmarea sosirii transportului la destinație;

(c) 

efectuează investigații suplimentare pentru a determina locația curentă a mărfurilor în cooperare cu autoritățile vamale și cu alte autorități, astfel cum se menționează la articolul 75 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/625.

▼M1

(6)  

În ceea ce privește transporturile transferate la un punct de control pentru efectuarea controalelor producției ecologice sub forma unor controale de identitate și a unor controale fizice, autoritățile competente de la punctul de control:

(a) 

informează autoritățile competente de la postul de control la frontieră responsabile cu controalele producției ecologice cu privire la sosirea transportului, prin intermediul TRACES;

(b) 

înregistrează în certificatul de control rezultatul controalelor producției ecologice sub forma unor controale de identitate și a unor controale fizice și decizia privind transportul în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din Regulamentul delegat (UE) 2021/2306.

▼B

CAPITOLUL II

Controale documentare efectuate la distanță de un post de inspecție la frontieră

Articolul 7

Controale documentare vizând transporturile de plante, produse vegetale și alte obiecte, efectuate la distanță de un post de inspecție la frontieră

▼M1

Controalele documentare vizând transporturile de plante, produse vegetale și alte obiecte menționate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), care intră în Uniune, pot fi efectuate de oricare dintre următoarele:

▼B

(a) 

dacă transporturile sosesc la un post de inspecție la frontieră, de către autoritățile competente situate la distanță față de postul de inspecție la frontieră sau la un alt punct de control decât postul de inspecție la frontieră, dacă sunt situate în același stat membru ca și postul de inspecție de la frontiera de sosire a transportului;

(b) 

în cazul în care transporturile fac obiectul unei frecvențe reduse astfel cum este prevăzut în normele menționate la articolul 1 alineatul (2) litera (g) din Regulamentul (UE) 2017/625 și ajung la un alt punct de intrare decât postul de inspecție la frontieră, de către autoritățile competente de la punctul de intrare în Uniune.

Articolul 8

Condiții pentru efectuarea controalelor documentare vizând transporturile de plante, produse vegetale și alte obiecte la distanță de un post de inspecție la frontieră

(1)  

La efectuarea controalelor documentare prevăzute la articolul 7 trebuie respectate următoarele condiții:

(a) 

autoritățile competente menționate la articolul 7 efectuează controale documentare vizând:

(i) 

certificatele oficiale și rezultatele testelor de laborator încărcate în IMSOC de către autoritățile competente de la postul de inspecție de la frontiera de sosire a transportului;

(ii) 

certificatele oficiale și rezultatele testelor de laborator încărcate în IMSOC de către operator, dacă autoritățile competente de la postul de inspecție la frontieră au verificat dacă ele corespund certificatelor originale sau rezultatelor originale ale testelor de laborator;

(iii) 

certificatele oficiale și rezultatele testelor de laborator transmise în IMSOC de către autoritățile competente ale țărilor terțe; sau

(iv) 

certificatele oficiale originale, în cazul în care autoritățile competente menționate la articolul 7 fac parte din postul de inspecție la frontieră desemnat, astfel cum se menționează la articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1012 al Comisiei ( 7 ); sau

▼M1

(v) 

în ceea ce privește plantele, produsele vegetale și alte obiecte menționate la articolul 4 alineatul (1) litera (c) din prezentul regulament, certificatul de control menționat în Regulamentul delegat (UE) 2021/2306;

▼B

(b) 

operatorul nu transportă încărcătura de la postul de inspecție la frontieră la punctul de control în vederea efectuării controalelor de identitate și a celor fizice decât atunci când autoritățile competente menționate la articolul 7 au informat autoritățile competente de la postul de inspecție la frontieră că rezultatele controalelor documentare sunt satisfăcătoare.

▼M1

(2)  
În cazul în care transporturile de plante, produse vegetale și alte obiecte urmează să fie aduse de operator la un punct de control pentru efectuarea controalelor de identitate și a celor fizice, se aplică articolele 2, 2a, 4 și 5.

▼B

(3)  

Un transport de plante, produse vegetale și alte obiecte poate fi transportat de operator de la postul de inspecție la frontieră până la un punct de control pentru efectuarea controalelor documentare, cu condiția ca punctul de control să fie supravegheat de aceeași autoritate competentă ca și postul de inspecție la frontieră.

CAPITOLUL III

Dispoziții finale

Articolul 9

Abrogări

(1)  
Directiva 2004/103/CE se abrogă începând cu 14 decembrie 2020.
(2)  
Deciziile 2010/313/UE și 2010/458/UE se abrogă începând cu 14 decembrie 2019.

Articolul 10

Intrare în vigoare și aplicare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 14 decembrie 2019.

Articolul 4 alineatul (1) litera (a) și articolele 7 și 8 se aplică de la 14 decembrie 2020.

Articolul 2 alineatul (3) se aplică până la 13 decembrie 2023.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.



( 1 ) Regulamentul (UE) 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2016 privind măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 228/2013, (UE) nr. 652/2014 și (UE) nr. 1143/2014 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivelor 69/464/CEE, 74/647/CEE, 93/85/CEE, 98/57/CE, 2000/29/CE, 2006/91/CE și 2007/33/CE ale Consiliului (JO L 317, 23.11.2016, p. 4).

( 2 ) Regulamentul (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului (JO L 150, 14.6.2018, p. 1).

( 3 ) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2130 al Comisiei din 25 noiembrie 2019 de stabilire a normelor detaliate privind operațiunile care urmează să fie efectuate în timpul și în urma controalelor documentare, de identitate și fizice asupra animalelor și mărfurilor care fac obiectul controalelor oficiale la posturile de inspecție la frontieră (a se vedea pagina 128 din prezentul Jurnal Oficial).

( 4 ) Regulamentul delegat (UE) 2021/2306 al Comisiei din 21 octombrie 2021 de completare a Regulamentului (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului cu norme privind controalele oficiale asupra transporturilor de produse ecologice și de produse în conversie destinate importului în Uniune și privind certificatul de inspecție (JO L 461, …, p. 13).

( 5 ) Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (JO L 269, 10.10.2013, p. 1).

( 6 ) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/2307 al Comisiei din 21 octombrie 2021 de stabilire a normelor privind documentele și notificările necesare pentru produsele ecologice și produsele în conversie destinate importului în Uniune (JO L 461, …, p. 30).

( 7 ) Regulamentul delegat (UE) 2019/1012 al Comisiei din 12 martie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului prin derogare de la normele privind desemnarea punctelor de inspecție și de la cerințele minime pentru posturile de inspecție la frontieră JO L 165, 21.6.2019, p. 4).