|
19.11.2008 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 308/3 |
REGULAMENTUL (CE) NR. 1139/2008 AL CONSILIULUI
din 10 noiembrie 2008
de stabilire pentru anul 2009 a posibilităților de pescuit și a condițiilor aferente aplicabile pentru anumite resurse halieutice în Marea Neagră
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 al Consiliului din 20 decembrie 2002 privind conservarea și exploatarea durabilă a resurselor piscicole în conformitate cu politica comună în domeniul pescuitului (1), în special articolul 20,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 847/96 al Consiliului din 6 mai 1996 privind introducerea unor condiții suplimentare pentru gestionarea interanuală a totalurilor admise de captură (TAC) și a cotelor de pescuit (2), în special articolul 2,
având în vedere propunerea Comisiei,
întrucât:
|
(1) |
În conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002, Consiliul adoptă măsurile necesare pentru garantarea accesului la zonele de pescuit și la resursele halieutice și pentru desfășurarea în mod durabil a activităților de pescuit, ținând seama de opiniile științifice disponibile și, în special, de raportul elaborat de Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit. |
|
(2) |
În conformitate cu articolul 20 din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002, Consiliul stabilește posibilitățile de pescuit pe zonă de pescuit sau grupe de zone de pescuit, precum și alocarea acestor posibilități statelor membre. |
|
(3) |
Pentru a se asigura gestionarea eficace a posibilităților de pescuit, este necesară stabilirea condițiilor specifice de desfășurare a operațiunilor de pescuit. |
|
(4) |
Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 stabilește definițiile pertinente pentru alocarea posibilităților de pescuit. |
|
(5) |
În conformitate cu articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 847/96, este necesară specificarea rezervelor halieutice care fac obiectul diferitelor măsuri menționate în respectivul regulament. |
|
(6) |
Pentru a contribui la conservarea resurselor halieutice, este necesară punerea în aplicare, în 2009, a anumitor măsuri suplimentare privind condițiile tehnice ale activităților de pescuit. |
|
(7) |
Reducerea capturii totale admisibile (TAC) de șprot nu afectează nivelurile TAC viitoare pentru această resursă halieutică care ar trebui să țină cont de activitățile de pescuit ale altor țări riverane la Marea Neagră. |
|
(8) |
Posibilitățile de pescuit ar trebui utilizate în conformitate cu legislația comunitară în domeniu, în special cu Regulamentul (CEE) nr. 2847/93 al Consiliului din 12 octombrie 1993 de instituire a unui sistem de control aplicabil politicii comune din domeniul pescuitului (3) și cu Regulamentul (CE) nr. 850/98 al Consiliului din 30 martie 1998 pentru conservarea resurselor de pescuit prin măsuri tehnice de protecție a puietului de organisme marine (4). |
|
(9) |
Ținând cont de faptul că în unul dintre statele membre vizate, înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament, se utilizau în mod tradițional plase de pescuit cu o dimensiune a ochiurilor mai mică de 400 mm pentru pescuitul de calcan, precum și în scopul adaptării corespunzătoare la măsurile tehnice introduse prin prezentul regulament, este oportună autorizarea acestui stat membru de a pescui calcan cu plase de pescuit având dimensiunea ochiurilor de cel puțin 360 mm. |
|
(10) |
În vederea asigurării unei aplicări corespunzătoare a prezentului regulament și a eficacității controalelor, este necesară măsurarea dimensiunii ochiurilor plaselor de pescuit în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 517/2008 al Comisiei din 10 iunie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 850/98 al Consiliului în ceea ce privește determinarea dimensiunii ochiurilor de plasă și evaluarea grosimii firului plaselor de pescuit (5). |
|
(11) |
Luând în considerare caracterul urgent al dosarului, este imperativă prevederea unei derogări de la termenul de șase săptămâni menționat la punctul I 3 din Protocolul privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la tratatele de instituire a Comunităților Europene, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
CAPITOLUL I
OBIECT, DOMENIU DE APLICARE ȘI DEFINIȚII
Articolul 1
Obiect
Prezentul regulament stabilește posibilitățile de pescuit pentru anul 2009 pentru anumite resurse halieutice din Marea Neagră, precum și condițiile specifice privind utilizarea acestor posibilități de pescuit.
Articolul 2
Domeniu de aplicare
(1) Prezentul regulament se aplică navelor de pescuit comunitare (nave comunitare) care operează în Marea Neagră.
(2) Prin derogare de la alineatul (1), prezentul regulament nu se aplică operațiunilor de pescuit desfășurate exclusiv în scopul cercetărilor științifice care se efectuează cu autorizarea și sub autoritatea statului membru vizat, Comisia și statul membru în apele căruia se desfășoară respectivele cercetări fiind informate în prealabil.
Articolul 3
Definiții
În sensul prezentului regulament se aplică definițiile prevăzute la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002. Pe lângă acestea se aplică următoarele definiții:
|
(a) |
„CGPM” înseamnă Comisia generală pentru pescuit în Marea Mediterană; |
|
(b) |
„Marea Neagră” înseamnă subzona geografică CGPM, astfel cum este definită în Rezoluția CGPM/31/2007/2; |
|
(c) |
„captură totală admisibilă (TAC)” înseamnă cantitatea de pește dintr-o rezervă halieutică care poate fi pescuită anual; |
|
(d) |
„cotă” înseamnă o parte din TAC alocată Comunității, unui stat membru sau unei țări terțe. |
CAPITOLUL II
POSIBILITĂȚILE DE PESCUIT ȘI CONDIȚIILE AFERENTE
Articolul 4
Limite de captură și alocări
Limitele de captură, alocarea acestor limite între statele membre și condițiile suplimentare aplicabile în temeiul articolului 2 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 sunt prezentate în anexa I la prezentul regulament.
Articolul 5
Dispoziții speciale privind alocările
Alocarea limitelor de captură între statele membre, astfel cum este stabilită în anexa I, nu aduce atingere:
|
1. |
schimburilor efectuate în temeiul articolului 20 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002; |
|
2. |
realocărilor efectuate în temeiul articolului 21 alineatul (4), articolului 23 alineatul (1) și articolului 32 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2847/93, precum și în temeiul articolului 23 alineatul (4) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002; |
|
3. |
debarcărilor suplimentare permise în temeiul articolului 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96; |
|
4. |
deducerilor efectuate în temeiul articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 și al articolului 23 alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002. |
Articolul 6
Condiții aplicabile capturilor și capturilor accidentale
(1) Peștele provenind din rezerve pentru care s-au stabilit limite de captură se reține la bord sau se debarcă numai în cazul în care capturile au fost efectuate de nave de pescuit ale unui stat membru care dispune de o cotă și această cotă nu a fost epuizată.
(2) Toate cantitățile debarcate se scad din cota corespunzătoare sau, în cazul în care TAC comunitară nu a fost alocată statelor membre sub formă de cote, din TAC comunitară.
Articolul 7
Măsuri tehnice tranzitorii
Măsurile tehnice tranzitorii sunt prevăzute în anexa II.
CAPITOLUL III
DISPOZIȚII FINALE
Articolul 8
Transmiterea datelor
Atunci când statele membre transmit Comisiei, în aplicarea articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2847/93, date privind debarcarea cantităților de pește capturat, acestea utilizează codurile corespunzătoare fiecărui tip de rezervă halieutică care figurează în anexa I la prezentul regulament.
Articolul 9
Intrare în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 1 ianuarie 2009.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 10 noiembrie 2008.
Pentru Consiliu
Președintele
B. KOUCHNER
(1) JO L 358, 31.12.2002, p. 59.
(3) JO L 261, 20.10.1993, p. 1.
ANEXA I
Limitele de captură și condițiile aferente pentru gestionarea interanuală a limitelor de captură aplicabile navelor comunitare în zonele în care au fost stabilite limite de captură per specie și zonă
Tabelele următoare prezintă TAC și cotele pe rezervă halieutică (în tone de greutate în viu, dacă nu se specifică altfel), alocarea între statele membre și condițiile aferente aplicabile pentru gestionarea interanuală a cotelor.
În cadrul fiecărei zone, rezervele halieutice sunt enumerate în ordinea alfabetică a denumirilor în limba latină ale speciilor. În cadrul tabelelor, codurile utilizate pentru diferitele specii sunt următoarele:
|
Denumire științifică |
Codul Alpha-3 |
Denumire comună |
|
Psetta maxima |
TUR |
Calcan |
|
Sprattus sprattus |
SPR |
Șprot |
|
|
|||||||
|
Bulgaria |
50 |
TAC de precauție
Se aplică articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.
Nu se aplică articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.
Se aplică articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.
|
||||||
|
România |
50 |
|||||||
|
CE |
100 (1) |
|||||||
|
TAC |
Nu se aplică. |
|||||||
|
|
|||||||
|
CE |
12 750 (2) |
TAC de precauție
Se aplică articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.
Nu se aplică articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.
Se aplică articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.
|
||||||
|
TAC |
Nu se aplică. |
|||||||
(1) TAC preliminar. TAC definitiv va fi stabilit în funcție de noile opinii științifice în cursul primului semestru din 2009 și cât de curând posibil.
(2) Pescuitul din această rezervă este permis numai navelor care arborează pavilionul Bulgariei sau al României.
ANEXA II
MĂSURI TEHNICE TRANZITORII
|
1. |
În apele comunitare ale Mării Negre nu se permite desfășurarea niciunei activități de pescuit de calcan în perioada 15 aprilie-15 iunie. |
|
2. |
Dimensiunea legală minimă autorizată a ochiurilor de plasă în cazul plaselor de fund utilizate la pescuitul de calcan este de 400 mm.
În statul membru în care, înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament, dimensiunea legală minimă autorizată a ochiurilor de plasă în cazul plaselor de fund utilizate la pescuitul de calcan era mai mică de 400 mm, este permis pescuitul de calcan cu plase cu dimensiunea ochiurilor de cel puțin 360 mm. Totuși, statul membru în cauză ia măsurile necesare pentru ca, la sfârșitul anului 2009, maximum 40 % din numărul total al navelor autorizate să pescuiască calcan cu plase de fund să utilizeze plase de pescuit cu dimensiunea ochiurilor mai mică de 400 mm. |
|
3. |
Dimensiunea ochiurilor de plasă se măsoară în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 517/2008 al Comisiei din 10 iunie 2008 de stabilire în special a normelor de determinare a dimensiunii ochiurilor de plasă. |
|
4. |
Dimensiunea minimă a calcanului debarcat este de 45 cm, măsurată în lungime în conformitate cu articolul 18 din Regulamentul (CE) nr. 850/98. |