European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria C


C/2026/755

3.2.2026

Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul M.12276 – CVC / SMITHS DETECTION)

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

(C/2026/755)

1.   

La data de 26 ianuarie 2026, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului și în urma unei trimiteri efectuate în temeiul articolului 4 alineatul (5) din regulamentul menționat (1), o notificare a unei concentrări propuse.

Notificarea vizează următoarele întreprinderi:

—

CVC Capital Partners plc („CVC plc”, Jersey);

—

Smiths Detection Group Limited („SDG”, Regatul Unit), controlată de Smiths Group plc (Regatul Unit).

CVC plc dobândește, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul asupra întregii întreprinderi SDG.

Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.

2.   

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt următoarele:

—

CVC plc oferă consultanță în materie de investiții și/sau gestionează investiții în numele anumitor fonduri și instrumente de investiții („fondurile CVC”). Fondurile CVC dețin participații în societăți care își desfășoară activitatea în diverse sectoare din întreaga lume, inclusiv în domeniul serviciilor financiare, al produselor chimice, al utilităților, al producției, al comerțului cu amănuntul și al distribuției;

—

SDG este un furnizor mondial de tehnologii avansate de verificare a securității și de detectare a amenințărilor utilizate în aviație, în porturi și la frontiere, în apărare și în infrastructura critică. Sistemele oferite de PDU includ controlul cu raze X, detectarea explozibililor și senzori chimici, biologici, radiologici și nucleari.

3.   

În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.

În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind tratamentul simplificat pentru anumite concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.

4.   

Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la concentrarea propusă.

Observațiile trebuie să parvină Comisiei în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:

M.12276 – CVC / SMITHS DETECTION

Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:

E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu

Adresă poștală:

European Commission

Directorate-General for Competition

Merger Registry

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)   JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).

(2)   JO C 160, 5.5.2023, p. 1.


ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2026/755/oj

ISSN 1977-1029 (electronic edition)