|
28.12.2020 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 438/44 |
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/2212 A COMISIEI
din 22 decembrie 2020
de modificare a anexei la Decizia 2007/453/CE în ceea ce privește statutul privind ESB al Regatului Unit și al dependenței Coroanei britanice Jersey
[notificată cu numărul C(2020) 9453]
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2001 de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul și eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă (1), în special articolul 5 alineatul (2) al treilea paragraf,
întrucât:
|
(1) |
Regulamentul (CE) nr. 999/2001 prevede că statele membre, țările terțe sau regiunile acestora trebuie clasificate, în funcție de statutul lor privind encefalopatia spongiformă bovină (ESB), în una dintre următoarele trei categorii: cu risc de ESB neglijabil, cu risc de ESB controlat și cu risc de ESB nedeterminat. |
|
(2) |
Articolul 5 alineatul (2) al treilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 999/2001 prevede că, dacă Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE) a încadrat o țară solicitantă într-una dintre cele trei categorii privind ESB, se poate decide o reevaluare a clasificării ESB la nivelul Uniunii. |
|
(3) |
Decizia 2007/453/CE a Comisiei (2) conține o listă cu statutul privind ESB al țărilor sau al regiunilor în funcție de riscul de ESB în părțile A, B sau C din anexa la decizia respectivă. Țările și regiunile enumerate în partea A din anexa respectivă sunt considerate ca având un risc neglijabil de ESB, cele enumerate în partea B a anexei respective sunt considerate ca având un risc controlat de ESB, în timp ce partea C din anexa respectivă prevede că țările sau regiunile care nu sunt menționate în partea A sau B trebuie considerate ca având un risc nedeterminat de ESB. |
|
(4) |
Irlanda de Nord și Scoția se încadrează în prezent în partea A din anexa la Decizia 2007/453/CE ca regiuni cu risc neglijabil de ESB, iar Regatul Unit, cu excepția Irlandei de Nord și a Scoției, se încadrează în prezent în partea B din anexa respectivă ca țară cu un risc controlat de ESB. |
|
(5) |
La 28 mai 2019, în cadrul sesiunii sale generale, Adunarea mondială a delegaților OIE a adoptat Rezoluția nr. 19 intitulată „Recunoașterea statutului țărilor membre privind riscul de encefalopatie spongiformă bovină” (3), în vederea intrării în vigoare la 31 mai 2019. Rezoluția respectivă a recunoscut că Scoția are un risc controlat de ESB. După reevaluarea situației la nivelul Uniunii, în urma rezoluției OIE menționate, Comisia a considerat că noul statut privind ESB atribuit de OIE Scoției trebuie să se reflecte în Decizia 2007/453/CE. |
|
(6) |
La 29 mai 2020, Adunarea mondială a delegaților OIE a adoptat Rezoluția nr. 11 (4) prin care se recunoaște că Jersey are un risc neglijabil de ESB, în conformitate cu Codul sanitar pentru animale terestre al OIE. După reevaluarea situației la nivelul Uniunii, în urma rezoluției OIE menționate, Comisia a considerat că noul statut privind ESB atribuit de OIE Domeniului Jersey trebuie să se reflecte în Decizia 2007/453/CE. |
|
(7) |
Regatul Unit a prezentat Comisiei o cerere pentru statutul său privind ESB și pentru cel al dependenței Coroanei britanice Jersey. Cererea a fost însoțită de informațiile relevante pentru Regatul Unit și pentru dependența Coroanei britanice Jersey cu privire la criteriile și factorii potențiali de risc menționați la articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 999/2001 și prevăzuți în capitolele A și B din anexa II la respectivul regulament. Ținând seama de informațiile furnizate de Regatul Unit, este necesar ca țara terță respectivă să fie inclusă în partea B din anexa la Decizia 2007/453/CE, iar dependența Coroanei britanice Jersey să fie inclusă în partea A din anexa respectivă. |
|
(8) |
În conformitate cu Acord privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (denumit în continuare „acordul de retragere”), în special articolul 5 alineatul (4) din Protocolul privind Irlanda/Irlanda de Nord, coroborat cu anexa 2 la respectivul protocol, Regulamentul (CE) nr. 999/2001, precum și actele Comisiei bazate pe acesta, se aplică Regatului Unit și în Regatul Unit în ceea ce privește Irlanda de Nord după încheierea perioadei de tranziție prevăzute în Acordul de retragere. Din acest motiv, la încheierea perioadei de tranziție, numai Irlanda de Nord trebuie inclusă ca regiune a unui stat membru în partea A din anexa la Decizia 2007/453/CE. |
|
(9) |
Prin urmare, anexa la Decizia 2007/453/CE trebuie modificată în consecință. |
|
(10) |
Întrucât perioada de tranziție prevăzută în acordul de retragere se încheie la 31 decembrie 2020, prezenta decizie trebuie să se aplice de la 1 ianuarie 2021. |
|
(11) |
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Anexa la Decizia 2007/453/CE se înlocuiește cu textul din anexa la prezenta decizie.
Articolul 2
Prezenta decizie se aplică începând cu 1 ianuarie 2021.
Articolul 3
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 22 decembrie 2020.
Pentru Comisie
Stella KYRIAKIDES
Membru al Comisiei
(1) JO L 147, 31.5.2001, p. 1.
(2) Decizia 2007/453/CE a Comisiei din 29 iunie 2007 de stabilire a statutului privind ESB al unui stat membru, al țărilor terțe sau al uneia dintre regiunile acestora în funcție de riscul de contaminare cu ESB (JO L 172, 30.6.2007, p. 84).
(3) http://www.oie.int/fileadmin/Home/eng/Animal_Health_in_the_World/docs/pdf/Resolutions/2019/A_R19_BSE_risk.pdf
(4) https://www.oie.int/fileadmin/Home/eng/About_us/docs/pdf/Session/2020/A_RESO_2020.pdf
ANEXĂ
„ANEXĂ
LISTA ȚĂRILOR SAU A REGIUNILOR
A. Țări sau regiuni cu risc neglijabil de ESB
State membre
|
— |
Belgia |
|
— |
Bulgaria |
|
— |
Cehia |
|
— |
Danemarca |
|
— |
Germania |
|
— |
Estonia |
|
— |
Spania |
|
— |
Croația |
|
— |
Italia |
|
— |
Cipru |
|
— |
Letonia |
|
— |
Lituania |
|
— |
Luxemburg |
|
— |
Ungaria |
|
— |
Malta |
|
— |
Țările de Jos |
|
— |
Austria |
|
— |
Polonia |
|
— |
Portugalia |
|
— |
România |
|
— |
Slovenia |
|
— |
Slovacia |
|
— |
Finlanda |
|
— |
Suedia |
Regiuni din statele membre (*1)
|
— |
Irlanda de Nord |
Țări membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb
|
— |
Islanda |
|
— |
Liechtenstein |
|
— |
Norvegia |
|
— |
Elveția |
Țări terțe
|
— |
Argentina |
|
— |
Australia |
|
— |
Brazilia |
|
— |
Chile |
|
— |
Columbia |
|
— |
Costa Rica |
|
— |
India |
|
— |
Israel |
|
— |
Japonia |
|
— |
Jersey |
|
— |
Namibia |
|
— |
Noua Zeelandă |
|
— |
Panama |
|
— |
Paraguay |
|
— |
Peru |
|
— |
Serbia (*2) |
|
— |
Singapore |
|
— |
Statele Unite |
|
— |
Uruguay |
B. Țări sau regiuni cu risc controlat de ESB
State membre
|
— |
Irlanda |
|
— |
Grecia |
|
— |
Franța |
Țări terțe
|
— |
Canada |
|
— |
Mexic |
|
— |
Nicaragua |
|
— |
Coreea de Sud |
|
— |
Taiwan |
|
— |
Regatul Unit (cu excepția Irlandei de Nord) |
C. Țări sau regiuni cu risc nedeterminat de ESB
|
— |
Țările sau regiunile nemenționate la punctul A sau la punctul B. |
(*1) În conformitate cu Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, în special cu articolul 5 alineatul (4) din Protocolul privind Irlanda/Irlanda de Nord, în coroborare cu anexa 2 la respectivul protocol, în sensul prezentei anexe, referințele la statele membre includ Regatul Unit în ceea ce privește Irlanda de Nord.
(*2) Astfel cum se menționează la articolul 135 din Acordul de stabilizare și de asociere între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Serbia, pe de altă parte (JO L 278, 18.10.2013, p. 16).”