|
16.11.2018 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 417/29 |
Notificare prealabilă a unei concentrări
(Cazul M.9153 – CDC/Meridiam/FICA-HPCI)
Caz care poate face obiectul procedurii simplificate
(Text cu relevanță pentru SEE)
(2018/C 417/11)
1.
La data de 8 noiembrie 2018, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.Notificarea vizează următoarele întreprinderi:
|
— |
Caisse des dépôts et consignations („CDC”, Franța), |
|
— |
Meridiam Transition („Meridiam”, Franța), controlată de Meridiam SAS, |
|
— |
FICA-HPCI (Franța), controlată de Meridiam. |
CDC și Meridiam dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) și al articolului 3 alineatul (4) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra întreprinderii FICA-HPCI.
Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.
2.
Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:|
— |
CDC este o instituție publică franceză cu statut juridic special, activă în gestionarea fondurilor private cu privire la care autoritățile publice doresc să acorde o protecție specială și în finanțarea proiectelor de investiții de interes public (transport, mediu, furnizarea de energie electrică etc.); |
|
— |
Meridiam este o societate înregistrată în Franța, care își desfășoară activitatea în principal în gestionarea investițiilor în infrastructură, în special în sectorul transporturilor, al serviciilor publice și al generării de energie; |
|
— |
FICA-HPCI este o societate holding care deține în prezent două întreprinderi care derulează proiecte, FICAP și COGECAP. FICAP va fi activă în producția de pelete din lemn, iar COGECAP în generarea de energie electrică și încălzire. |
3.
În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de analiză a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.
4.
Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.Observațiile trebuie să parvină Comisiei Europene în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:
M.9153 – CDC/Meridiam/FICA-HPCI
Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail, prin fax sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:
|
E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu |
|
Fax +32 22964301 |
|
Adresă poștală: |
|
European Commission |
|
Directorate-General for Competition |
|
Merger Registry |
|
1049 Bruxelles/Brussel |
|
BELGIQUE/BELGIË |
(1) JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).