C-342/0562005J03420016.000247301474819CJHOTĂRÂREA DIN 14.6.2007 — CAUZA C-342/05COMISIA / FINLANDA<TI><P><HT TYPE="UC">Hotărârea Curţii</HT> (Camera a doua)</P><P><DATE ISO="20070614">14 iunie 2007</DATE><NOTE NOTE.ID="E0001" NUMBERING="STAR"><P>Limba de procedură: finlandeza.</P></NOTE></P></TI>

În cauza C-342/05,

având ca obiect o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor formulată în temeiul articolului 226 CE, introdusă la 14 septembrie 2005,

Comisia Comunităţilor Europene, reprezentată de domnii M. van Beek şi I. Koskinen, în calitate de agenţi, cu domiciliul ales în Luxemburg,

reclamantă,împotriva

Republicii Finlanda, reprezentată de doamna E. Bygglin, în calitate de agent, cu domiciliul ales în Luxemburg,

pârâtă,

CURTEA (Camera a doua),

compusă din domnul C. W. A. Timmermans, preşedinte de cameră, domnii K. Schiemann, J. Makarczyk, L. Bay Larsen (raportor) şi J.-C. Bonichot, judecători,

avocat general: doamna J. Kokott,

grefier: domnul R. Grass,

având în vedere procedura scrisă,după ascultarea concluziilor avocatului general în şedinţa din 30 noiembrie 2006,

pronunţă prezenta

<TI><P>Hotărâre</P></TI>1Prin cererea introductivă, Comisia Comunităţilor Europene solicită Curţii să constate că, prin autorizarea vânătorii de lupi fără a respecta motivele de derogare consacrate la articolul 16 alineatul (1) din Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică (JO L 206, p. 7, Ediţie specială, 15/vol. 2, p. 109, denumită în continuare Directiva habitate), Republica Finlanda nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul articolului 12 alineatul (1) şi al articolului 16 alineatul (1) din această directivă.<TI><P>Cadrul normativ</P></TI><TI><P>Directiva habitate</P></TI>2Conform articolului 12 alineatul (1) din Directiva habitate:

Statele membre iau măsurile necesare pentru a institui un sistem de protecţie riguroasă a speciilor de animale enumerate în anexa IV litera (a) în aria lor de extindere, interzicând:

(a)orice formă de capturare sau ucidere deliberată a specimenelor din aceste specii în natură;

[...]

3Anexa IV a Directivei habitate este intitulată Speciile de animale şi plante de importanţă comunitară care au nevoie de protecţie strictă. Această anexă IV, la litera (a), astfel cum a fost modificată prin Actul privind condiţiile de aderare a Republicii Austria, a Republicii Finlanda şi a Regatului Suediei şi adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană [JO 1994, C 241, p. 21, şi JO 1995, L 1, p. 1, denumită în continuare Anexa IV litera (a)], menţionează specia următoare: Canis lupus (cu excepţia populaţiilor finlandeze din interiorul zonei de gestionare a renilor, astfel cum a fost definită la alineatul 2 din legea finlandeză nr. 848/90 din 14 septembrie 1990 referitoare la gestionarea renilor).4Articolul 16 alineatul (1) din Directiva habitate prevede:

Statele membre pot deroga de la dispoziţiile articolelor 12, 13, 14 şi 15 literele (a) şi (b), cu condiţia ca derogarea să nu afecteze negativ menţinerea populaţiilor din speciile respective la un stadiu corespunzător de conservare în aria lor de extindere naturală şi în măsura în care nu există o alternativă satisfăcătoare la derogare, în următoarele scopuri:

(a)pentru a proteja fauna şi flora sălbatică şi pentru a conserva habitatele naturale;(b)pentru a evita daunele grave asupra recoltelor, efectivelor de animale, pădurilor, exploataţiilor piscicole, apelor şi altor forme de proprietate;(c)în folosul sănătăţii şi siguranţei publice sau pentru alte motive cruciale de interes public major, inclusiv din raţiuni de ordin social sau economic şi în situaţii care ar avea efecte benefice de importanţă majoră asupra mediului;

[...]

5Stadiul de conservare a speciilor este definit la articolul 1 litera (i) din Directiva habitate:

(i)stadiul de conservare a unei specii înseamnă efectul unui ansamblu de factori care influenţează specia respectivă, putând afecta aria de extindere naturală pe termen lung a speciei şi abundenţa populaţiei acesteia pe teritoriul prevăzut la articolul 2;

Stadiul de conservare este considerat corespunzător dacă:

datele de dinamică a populaţiei pentru specia respectivă indică faptul că specia se menţine pe termen lung ca element viabil al habitatelor sale naturale

şi

aria de extindere naturală a speciei nu se reduce şi nici nu ameninţă să se reducă în viitorul apropiat

şi

specia dispune şi este foarte probabil că va continua să dispună de un habitat suficient de extins pentru a-şi menţine populaţia pe termen lung.

<TI><P>Reglementarea finlandeză</P></TI>6Din dosarul prezentat Curţii reiese că articolele 12 şi 16 din Directiva habitate au fost transpuse în dreptul finlandez referitor la vânătoare în termeni care sunt în mod sensibil identici.7În ceea ce priveşte autorizaţia de sacrificare a lupilor, există totuşi reglementări speciale. Vânătoarea de lupi este autorizată, în fiecare caz în parte, de către districtul competent de protecţie a vânatului. în schimb, limitele superioare regionale de vânătoare, mai precis numărul maxim de lupi care poate fi vânat în fiecare district în cursul perioadei de vânătoare cuprinse între 1 noiembrie şi 31 martie, sunt stabilite de Ministerul Agriculturii şi Pădurilor. Aceste limite sunt stabilite astfel încât populaţia de lupi să nu fie periclitată în districtele respective. Se ţine cont de ansamblul cunoştinţelor referitoare la mortalitatea acestor animale, în special de aceea care rezultă din accidente rutiere şi din activităţi umane.8Pentru a autoriza vânătoarea, districtele de protecţie a vânatului trebuie să examineze dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 16 alineatul (1) din Directiva habitate, care a fost transpus în dreptul intern. Pe de altă parte, atunci când este atinsă o limită superioară regională de vânătoare, depăşirea acesteia nu este posibilă decât cu respectarea condiţiilor prevăzute la articolul 16 alineatul (1) şi necesită o autorizaţie ministerială specială.9În plus, deşi forţele de poliţie pot sacrifica animale în circumstanţe excepţionale, acestea nu o pot face decât dacă sunt respectate condiţiile menţionate la punctul 8 din prezenta hotărâre.<TI><P>Procedura precontencioasă</P></TI>10Comisia a iniţiat procedura de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor prin trimiterea către Republica Finlanda a unei scrisori de punere în întârziere datată 10 aprilie 2001. După ce acest stat membru a răspuns la punerea în întârziere printr-o scrisoare din 6 iulie 2001, Comisia a emis la 26 iunie 2002 un aviz motivat Aceasta indica în avizul motivat faptul că vânătoarea de lupi, astfel cum a fost autorizată, nu îndeplinea condiţiile prevăzute la articolul 16 alineatul (1) din Directiva habitate, întrucât, în Finlanda, stadiul de conservare a lupilor nu era corespunzător, puteau fi puse în aplicare alte soluţii şi permisele de vânătoare erau eliberate fără a se stabili o legătură cu indivizii care cauzează pagube importante. Republica Finlanda a răspuns la acest aviz motivat printr-o scrisoare din 28 august 2002.11Cu toate acestea, considerând că neîndeplinirea obligaţiilor imputată subzista, la 14 septembrie 2005, Comisia a introdus prezenta acţiune.<TI><P>Cu privire la acţiune</P></TI><TI><P>Argumentele părţilor</P></TI>12Mai întâi, Comisia precizează că, în Finlanda, întrucât lupul constituie o specie aflată în pericol, stadiul de conservare a acesteia nu poate fi considerat corespunzător în acest stat membru.13În continuare, Comisia susţine că practica finlandeză care constă în autorizarea vânătorii ca acţiune de prevenire ar fi contrară articolului 16 alineatul (1) din Directiva habitate. într-adevăr, atunci când se consideră că este foarte posibil ca un lup să cauzeze pagube importante, aceste pagube ar putea fi evitate, în general, altfel decât prin sacrificarea preventivă. S-ar putea avea în vedere utilizarea substanţelor repulsive, a parfumurilor, a gardurilor electrice sau altele, închiderea vitelor sau a câinilor pe timpul nopţii, sau chiar repararea pagubelor cauzate. Atunci când permisele de vânătoare sunt eliberate cu titlu preventiv, nu mai există probabilitatea ca sacrificările să vizeze lupii care cauzează pagube importante. Indiferent de situaţie, aceste permise ar fi eliberate de autorităţile finlandeze fără să se fi stabilit în mod corespunzător o legătură cu indivizii care cauzează astfel de pagube. în aceste condiţii, vânătoarea nu ar reprezenta un mijloc foarte eficient de prevenire a unor astfel de pagube.14În sfârşit, Comisia invocă faptul că nu sunt justificate cotele teritoriale anuale stabilite în avans de către Ministerul Agriculturii şi Pădurilor pentru o perioadă limitată, întrucât derogările de la sistemul de protecţie riguroasă trebuie apreciate independent de perioada în cauză şi luate în considerare în mod separat în ceea ce priveşte fiecare permis de vânătoare, în conformitate cu articolul 16 alineatul (1) din Directiva habitate. Pe de altă parte, practica autorităţilor finlandeze ar conduce la o situaţie în care unii lupi pot fi sacrificaţi în mod legal, deşi limita maximă stabilită de Ministerul Agriculturii şi Pădurilor este cu mult depăşită. Astfel, în cursul sezonului 2003-2004, în special, deşi limita maximă ar fi fost stabilită la opt lupi, ar fi fost acordate unsprezece permise derogatorii, iar două permise ar fi fost eliberate în plus de poliţie. în final, în cursul acestui sezon, ar fi fost sacrificaţi doisprezece lupi.15Comisia concluzionează că, dat fiind că stadiul de conservare a lupului în Finlanda nu este corespunzător, că pot fi puse în aplicare alte soluţii şi că permisele de vânătoare sunt eliberate fără să se fi stabilit în mod corespunzător o legătură cu indivizii care cauzează pagube importante, vânătoarea de lupi este autorizată în Finlanda într-o măsură care nu respectă condiţiile prevăzute la articolul 16 alineatul (1) din Directiva habitate.16Guvernul finlandez invocă faptul că vânătoarea de lupi necesită un permis care poate fi obţinut printr-o cerere scrisă şi motivată în care să se menţioneze teritoriul şi numărul de animale avute în vedere, depusă la districtul local de protecţie a vânatului. Acest district, întrucât dispune de cunoştinţe adecvate referitoare la zona sa, ar examina dacă vânătoarea împiedică menţinerea unui nivel corespunzător de conservare a speciei, dacă este posibil să se prezinte o alternativă satisfăcătoare şi dacă sunt îndeplinite condiţiile în materie de derogare prevăzute la articolul 16 alineatul (1).17În plus, deciziile de eliberare a permiselor de vânătoare ar fi luate în egală măsură în funcţie de o limită superioară regională de specimene care pot fi vânate în fiecare district de protecţie a vânatului, stabilită de Ministerul Agriculturii şi Pădurilor şi care corespunde cantităţii de specimene care pot fi eliminate biologic, fără ca populaţiile să fie puse în pericol Prin urmare, nu ar fi vorba despre un contingent care trebuie realizat sau epuizat18Guvernul finlandez susţine că practica sa nu împiedică menţinerea, în Finlanda, a unei stări de conservare corespunzătoare a populaţiei de lupi. într-adevăr, aceasta ar fi crescut în mod considerabil în ultimii ani. Acelaşi lucru ar fi valabil şi pentru zona geografică de populare. De altfel, datele de dinamică a populaţiei pentru specia respectivă ar indica faptul că specia se poate menţine pe termen lung ca element viabil al habitatelor sale naturale.19În ceea ce priveşte condiţia întemeiată pe lipsa unei alternative satisfăcătoare, respectivul guvern invocă faptul că, în măsura posibilului, sunt utilizate diverse mijloace, separat sau combinate, cu scopul de a preveni sau de a diminua pagubele cauzate de lupi. în orice caz, districtele de protecţie a vânatului iau în considerare orice alternativă satisfăcătoare înainte de a elibera un permis de vânătoare. în această privinţă, guvernul finlandez insistă asupra faptului că soluţiile de înlocuire la care se referă Comisia în speţă nu sunt, totuşi, adaptate pentru fiecare caz particular.20În opinia acestui guvern şi contrar susţinerilor Comisiei, articolul 16 alineatul (1) din Directiva habitate nu interzice să se deroge de la sistemul de protecţie riguroasă în scopul de a preveni pagube importante. De asemenea, ar fi inexact faptul că deciziile prin care autorităţile naţionale competente eliberează permise de vânătoare de lupi nu conţin identificarea lupilor care provoacă pagube importante. într-adevăr, aceste decizii ar stabili în mod precis zonele geografice acoperite de acele permise şi care adăpostesc lupii ce cauzează astfel de pagube. Cu toate acestea, lupul fiind un animal care trăieşte în haită, permisele de vânătoare nu pot identifica întotdeauna specimenul sau specimenele care cauzează aceste pagube. Totuşi, atunci când indivizii în cauză care aparţin unei haite sunt cunoscuţi, aceştia ar face obiectul permiselor de vânătoare eliberate. Pe de altă parte, atunci când animalul respectiv se deplasează singur, permisul de vânătoare ar putea, de asemenea, să îl vizeze în mod individual.<TI><P>Aprecierea Curţii</P></TI>21Astfel cum arată în mod corect avocatul general la punctul 16 din concluzii, în prezenta acţiune, Comisia nu contestă nici reglementarea finlandeză, nici un caz concret de sacrificare a lupilor, ci critică practica administrativă a autorităţilor finlandeze în materie de vânătoare de lupi.22Or, chiar dacă reglementarea naţională aplicabilă este, în sine, compatibilă cu dreptul comunitar, o neîndeplinire a obligaţiilor de către un stat membru poate decurge din existenţa unei practici administrative care încalcă acest drept (a se vedea hotărârea din 27 aprilie 2006, Comisia/Germania, C-441/02, Rec., p. I-3449, punctul 47).23În această privinţă, reiese dintr-o jurisprudenţă constantă că, în cadrul unei acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, revine Comisiei sarcina de a stabili existenţa pretinsei neîndepliniri a obligaţiei. Comisia este cea care trebuie să prezinte Curţii elementele necesare pentru ca aceasta să verifice existenţa neîndeplinirii obligaţiilor, fără a se putea întemeia pe o prezumţie oarecare (a se vedea în special hotărârea din 6 noiembrie 2003, Comisia/Regatul Unit, C-434/01, Rec., p. I-13239, punctul 21, şi hotărârea Comisia/Germania, citată anterior, punctul 48).24Astfel, în cadrul prezentei acţiuni, revine Comisiei sarcina de a dovedi că practica urmată în Finlanda aduce atingere sistemului de protecţie riguroasă a lupului ca specie care figurează în anexa IV litera (a) prevăzut la articolul 12 alineatul (1) din Directiva habitate, pentru motivul că derogările de la acest sistem nu sunt acordate cu respectarea condiţiilor prevăzute la articolul 16 alineatul (1) din această directivă (a se vedea în acest sens hotărârea Comisia/Regatul Unit, citată anterior, punctul 22).25Întrucât această ultimă dispoziţie prevede un regim de exceptare care trebuie să fie de strictă interpretare şi să atribuie autorităţii cu putere de decizie sarcina probei existenţei condiţiilor cerute pentru fiecare derogare, statele membre sunt obligate să garanteze că orice intervenţie care aduce atingere speciilor protejate nu este autorizată decât pe baza unor decizii care conţin o motivare precisă şi adecvată care face referire la motivele, la condiţiile şi la cerinţele prevăzute la articolul 16 alineatul (1) din Directiva habitate (a se vedea în acest sens hotărârea din 8 iunie 2006, WWF Italia şi alţii, C-60/05, Rec., p. I-5083, punctul 34).26În speţă, este cert că:

autorităţile finlandeze autorizează în fiecare an, în mod limitat, vânătoarea de lupi cu titlu derogatoriu;

conform raportului referitor la ameninţarea care planează asupra speciilor în Finlanda în 2000, publicat în cursul anului 2001 de Ministerul Mediului şi de Centrul Finlandez pentru Mediu [Pertti Rassi, Aulikki Alanen, Tiina Kanerva ja Ilpo Mannerkoski (toim.): Suomen lajien uhanalaisuus 2000. Uhanalaisten lajien II seurantaryhmä. Ympäristöministeriö & Suomen ympäristökeskus, Helsinki 2001], lupul este clasificat printre speciile aflate în pericol în Finlanda;

în acest raport, se menţionează că numărul de indivizi capabili să se reproducă este mai mic de 50, cifră care constituie limita sub care există un pericol critic de extincţie;

conform punctului 7.2 din planul de gestionare a populaţiei de lupi, publicat în 2005 de Ministerul Agriculturii şi Pădurilor (denumit în continuare planul de gestionare), se poate estima că, în Finlanda, ar trebui să existe 20 de cupluri reproducătoare pentru a se garanta menţinerea pe termen lung a populaţiei de lupi drept componentă viabilă a habitatelor naturale;

în ceea ce priveşte anii 2001, 2002, 2003 şi 2004, conform punctului 2.1.5 din planul de gestionare, numărul de cupluri reproducătoare era estimat la respectiv 11, 12, 13 şi 16.

27În consecinţă, reiese că, având în vedere criteriul prevăzut la articolul 1 litera (i) prima liniuţă din Directiva habitate, stadiul de conservare a lupului în Finlanda nu era corespunzător la momentul expirării termenului stabilit în avizul motivat.28Or, articolul 16 alineatul (1) din această directivă face din stadiul corespunzător de conservare a populaţiilor speciilor respective în aria lor de extindere naturală o condiţie necesară şi prealabilă pentru acordarea derogărilor pe care le prevede (a se vedea hotărârea din 10 mai 2007, Comisia/Austria, C-508/04, Rep., p. I-3787, punctul 115).29În aceste circumstanţe, acordarea unor astfel de derogări ar rămâne posibilă cu titlu excepţional atunci când este stabilit în mod corespunzător că nu sunt de natură să agraveze stadiul necorespunzător de conservare a populaţiilor amintite sau să împiedice readucerea acestora la un stadiu de conservare corespunzător. Într-adevăr, asemenea consideraţiilor formulate de Comisie, în special la punctele 47-51 din secţiunea a III-a din orientările sale privind protecţia strictă a speciilor de animale de interes comunitar prevăzută prin Directiva habitate (Guidance document on the strict protection of animal species of community interest provided by the Habitats Directive 92/43/EEC, versiunea finală, februarie 2007), nu este exclus ca sacrificarea unui număr limitat de specimene să nu aibă incidenţă asupra obiectivului menţionat la articolul 16 alineatul (1) din Directiva habitate, care constă în menţinerea, într-un stadiu de conservare corespunzător, a populaţiei de lupi în aria sa de extindere naturală. Prin urmare, o astfel de derogare ar fi neutră pentru specia respectivă.30Din două decizii de eliberare a permisului de vânătoare de lupi, luate de autorităţile finlandeze înainte ca scrisoarea de punere în întârziere să fie trimisă Republicii Finlanda de către Comisie şi depuse la Curte de către aceasta din urmă, reiese că autorităţile respective au permis, în aceste două cazuri, vânarea unui număr determinat de lupi într-o zonă geografică bine delimitată, însă fără a se întemeia pe o evaluare a stării de conservare a speciei, fără a furniza o motivare precisă şi adecvată cu privire la lipsa unei alternative satisfăcătoare şi fără a identifica cu precizie lupii care cauzează pagube importante şi care puteau fi sacrificaţi.31Or, astfel de decizii care, pe de o parte, nu se întemeiază pe o evaluare a impactului avut de sacrificarea lupilor, pe care o autorizează, asupra menţinerii într-un stadiu de conservare corespunzător a populaţiei acestei specii în aria sa de extindere naturală şi care, pe de altă parte, nu cuprind o motivare precisă şi adecvată cu privire la lipsa unei alternative satisfăcătoare, sunt contrare articolului 16 alineatul (1) din Directiva habitate.32Cu toate acestea, trebuie amintit că, astfel cum reiese de la punctul 21 al prezentei hotărâri, Comisia nu intenţionează, prin prezenta acţiune, să denunţe cazuri concrete, ci critică practica administrativă a autorităţilor finlandeze în materie de vânătoare de lupi.33În această privinţă, Curtea s-a pronunţat în sensul că, în cazul în care comportamentul unui stat, constând într-o practică administrativă contrară cerinţelor dreptului comunitar, poate fi de natură să constituie o neîndeplinire a obligaţiilor în sensul articolului 226 CE, această practică administrativă trebuie să prezinte un anumit grad de continuitate şi de generalitate (a se vedea în special hotărârea Comisia/Germania, citată anterior, punctul 50).34În plus, astfel cum rezultă dintr-o jurisprudenţă constantă, existenţa unei neîndepliniri a obligaţiilor trebuie apreciată în funcţie de situaţia din statul membru, astfel cum aceasta se prezenta la momentul expirării termenului stabilit în avizul motivat (a se vedea în special hotărârea din 26 aprilie 2005, Comisia/Irlanda, C-494/01, Rec., p. I-3331, punctul 29).35În acest caz, Comisia nu a prezentat niciuna dintre deciziile referitoare la eliberarea de permise de vânătoare de lupi pe care autorităţile finlandeze le-au luat ulterior deciziilor menţionate la punctul 30 din prezenta hotărâre, cu excepţia a două decizii datând din 2006, la care face referire pentru a pune în evidenţă progresul realizat între timp în materie de către autorităţile finlandeze.36De altfel, Comisia, care nu a invocat niciodată în cadrul prezentei proceduri o lipsă de cooperare loială a respectivelor autorităţi cu privire la comunicarea deciziilor care au dus la eliberarea permiselor de vânătoare, nu a prezentat Curţii nicio decizie de acest tip care să dateze din perioada ce corespunde sfârşitului procedurii precontencioase şi care să poată furniza Curţii elementele necesare pentru verificarea temeiniciei motivelor invocate.37În plus, trebuie amintit că, astfel cum s-a subliniat la punctul 26 din prezenta hotărâre, numărul de cupluri reproducătoare a trecut de la 11 la 16 în perioada corespunzătoare anilor 2001-2004. Mai mult, nu se contestă că, în cursul aceleiaşi perioade, numărul total al lupilor prezenţi pe teritoriul finlandez a trecut de la 110-130 de specimene la 185-200 de specimene.38Aceste date, deşi nu sunt în sine concludente, sunt, în orice caz, de natură să demonstreze că, în pofida vânătorii de lupi autorizată în Finlanda cu titlu derogatoriu, stadiul de conservare a speciei respective s-a ameliorat în mod sensibil şi constant în acest stat membru în cursul perioadei cuprinse între faza precontencioasă şi o parte semnificativă a celei care precedă introducerea prezentei acţiuni.39Astfel, Comisia nu a adus elemente de probă suficiente cu privire la existenţa unei practici administrative constând, pentru autorităţile finlandeze, în eliberarea permiselor de vânătoare de lupi fără a se întemeia pe o evaluare a stării de conservare a speciei sau fără a furniza o motivare precisă şi adecvată a lipsei unei alternative satisfăcătoare.40În ceea ce priveşte motivul Comisiei întemeiat pe faptul că permisele de vânătoare sunt eliberate cu titlu preventiv sau, în orice caz, fără să se fi stabilit în mod corespunzător o legătură cu indivizii care cauzează pagube importante, trebuie să se constate că, astfel cum a subliniat şi avocatul general la punctul 29 din concluzii, articolul 16 alineatul (1) din Directiva habitate nu impune producerea unor pagube importante ca element prealabil pentru adoptarea măsurilor derogatorii.41Cu toate acestea, este adevărat că guvernul finlandez recunoaşte că, întrucât lupul este un animal care trăieşte în general în haită, permisele de vânătoare nu ar putea viza întotdeauna specimenul sau specimenele care cauzează pagube importante.42Deşi nu este exclus a priori că autorizarea sacrificării unuia sau a mai multor indivizi dintr-o haită de lupi, dintre care anumite specimene cauzează sau pot cauza astfel de pagube, poate preveni, elimina sau reduce aceste pagube, trebuie să se constate că elementele din dosar nu sunt de natură să confirme această ipoteză.43În această privinţă, trebuie să se sublinieze că, astfel cum s-a menţionat la punctul 5.4.5 din planul de gestionare, potrivit unei anumite opinii, o vânătoare permanentă ar face ca lupii să se ferească de om şi ar contribui, prin urmare, la reducerea pagubelor, în timp ce, potrivit unei alte opinii, vânarea lupilor care aparţin unor haite ar determina o înmulţire a pagubelor. Pe de altă parte, se precizează că sunt disponibile puţine studii biologice cu privire la acest subiect.44În aceste condiţii, motivul Comisiei întemeiat pe faptul că permisele de vânătoare sunt eliberate cu titlu preventiv trebuie admis.45În ceea ce priveşte circumstanţa potrivit căreia deciziile de eliberare a permiselor de vânătoare de lupi sunt supuse şi unei limite superioare regionale de specimene care pot fi sacrificate în fiecare district de protecţie a vânatului, aceasta nu poate fi considerată ca fiind contrară articolului 16 alineatul (1) din Directiva habitate. într-adevăr, această limită, care este stabilită în funcţie de cantitatea de specimene care pot fi suprimate fără a pune în pericol specia respectivă, constituie, astfel cum a subliniat avocatul general la punctul 33 din concluzii, numai cadrul în care districtele de protecţie a vânatului pot elibera permise de vânătoare atunci când, în plus, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 16 alineatul (1) din Directiva habitate.46Având în vedere în special precizările de la punctul 8 din prezenta hotărâre, faptul că, în cursul sezonului 2003-2004, limita în discuţie a fost în realitate depăşită, nu poate fi, în sine, suficient pentru a dovedi că autorităţile finlandeze au eliberat permise de vânătoare într-o măsură care poate dăuna menţinerii într-un stadiu de conservare corespunzător a populaţiilor de lupi în aria lor de extindere naturală.47Rezultă din cele ce precedă că, prin autorizarea vânătorii de lupi cu titlu preventiv, fără să se fi stabilit că aceasta este de natură să prevină pagube importante în sensul articolului 16 alineatul (1) litera (b) din Directiva habitate, Republica Finlanda nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul articolului 12 alineatul (1) şi al articolului 16 alineatul (1) litera (b) din această directivă şi că acţiunea Comisiei trebuie respinsă cu privire la restul motivelor.<TI><P>Cu privire la cheltuielile de judecată</P></TI>48În temeiul articolului 69 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul de procedură, Curtea poate să repartizeze cheltuielile de judecată sau poate decide ca fiecare parte să suporte propriile cheltuieli de judecată, în special în cazul în care părţile cad în pretenţii cu privire la unul sau la mai multe capete de cerere.49întrucât, în speţă, părţile au căzut în pretenţii cu privire la unul sau la mai multe capete de cerere, se impune să se decidă ca fiecare parte să suporte propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară şi hotărăşte:

1)Prin autorizarea vânătorii de lupi cu titlu preventiv, fără să se fi stabilit că aceasta este de natură să prevină pagube importante în sensul articolului 16 alineatul (1) litera (b) din Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică, Republica Finlanda nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul articolului 12 alineatul (1) şi al articolului 16 alineatul (1) litera (b) din această directivă.2)Respinge acţiunea cu privire la restul motivelor,3)Comisia Comunităţilor Europene şi Republica Finlanda suportă propriile cheltuieli de judecată.

Semnături