C-195/0462004J01950014.000233791339012CJHOTĂRÂREA DIN 26.4.2007 — CAUZA C-195/04COMISIA / FINLANDA<TI><P><HT TYPE="UC">Hotărârea Curţii</HT> (Camera a doua)</P><P><DATE ISO="20070426">26 aprilie 2007</DATE><NOTE NOTE.ID="E0001" NUMBERING="STAR"><P>Limba de procedură: finlandeza.</P></NOTE></P></TI>

În cauza C-195/04,

având ca obiect o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor formulată în temeiul articolului 226 din Tratatul CE, introdusă la 29 aprilie 2004,

Comisia Comunităţilor Europene, reprezentată de domnii M. Huttunen şi K. Wiedner, în calitate de agenţi, cu domiciliul ales în Luxemburg,

reclamantă,împotriva

Republicii Finlanda, reprezentată de doamnele T. Pynnä şi E. Bygglin, în calitate de agenţi, cu domiciliul ales în Luxemburg,

pârâtă,

susţinută de:

Regatul Danemarcei, reprezentat de domnul J. Molde, în calitate de agent, cu domiciliul ales în Luxemburg,

Republica Federală Germania, reprezentată de doamna A. Tiemann şi de domnul M. Lumma, în calitate de agenţi,

Regatul Ţărilor de Jos, reprezentat de doamnele H. G. Sevenster şi C. M. Wissels, precum şi de domnul P. van Ginneken, în calitate de agenţi,

intervenienti,

CURTEA (Camera a doua),

compusă din domnul C W. A. Timmermans, preşedinte de cameră, domnii R. Schintgen, P. Kūris, doamna R. Silva de Lapuerta (raportor) şi domnul G. Arestis, judecători,

avocat general: doamna E. Sharpston,

grefier: domnul B. Fülöp, administrator,

având în vedere procedura scrisă şi în urma şedinţei din 8 iunie 2006,după ascultarea concluziilor avocatului general în şedinţa din 18 ianuarie 2007,

pronunţă prezenta

<TI><P>Hotărâre</P></TI>1Prin cererea introductivă, Comisia Comunităţilor Europene solicită Curţii să constate că, prin faptul că a permis Senaatti-kiinteistöt (fostă Valtion kiinteistölaitos), autoritate cu atribuţii de administrare a bunurilor imobiliare ale administraţiei finlandeze, să încalce, în cadrul unui contract privind echipamente de catering instituţional, reguli fundamentale ale Tratatului CE şi, în special, principiul nediscriminării, care implică obligaţia de transparenţă, Republica Finlanda nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul articolului 28 CE.<TI><P>Situaţia de fapt şi procedura precontencioasă</P></TI>2În martie 1998, în cadrul unei proceduri restrânse de atribuire a unui contract de achiziţii publice, Senaatti-kiinteistöt a publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene şi în Virallinen lehti (Jurnalul Oficial al Republicii Finlanda) o cerere de ofertă privind un contract de achiziţii publice având ca obiect lucrări de renovare şi de modificare a spaţiilor administraţiei regionale din Turku (denumită în continuare cererea de ofertă iniţială).3Acest contract era împărţit în loturi, a căror valoare individuală varia între 1000000 şi 22000000 FIM. Ofertele puteau fi prezentate pentru un lot, pentru mai multe loturi sau pentru totalitatea acestora. Unul dintre aceste loturi privea furnizarea şi montarea de echipamente de catering instituţional destinate bucătăriei restaurantului acestei administraţii.4Părţile au avut poziţii contrare în legătură cu întrebarea dacă, în această etapă a procedurii de atribuire, autoritatea contractantă a primit o ofertă cu privire la lotul menţionat. Conform susţinerilor Republicii Finlanda, o singură ofertă a fost prezentată de către societatea Kopal Markkinointi Oy; potrivit susţinerilor Comisiei, situaţia ar fi diferită.5La începutul anului 2000, autoritatea contractantă s-a adresat direct către patru întreprinderi, pe care le-a invitat să prezinte oferte cu privire la furnizarea şi montarea de echipamente de catering instituţional6Printr-o scrisoare din 14 februarie 2000, autoritatea contractantă a informat destinatarii acesteia că a decis să respingă toate ofertele primite, din cauza preţurilor prea ridicate ale acestora. Republica Finlanda şi Comisia sunt în dezacord în legătură cu faptul dacă scrisoarea menţionată a fost adresată tuturor întreprinderilor care au prezentat oferte cu privire la furnizarea şi montarea de echipamente de catering instituţional în cadrul cererii de ofertă iniţiale.7în aceeaşi scrisoare, autoritatea contractantă mai arată că a însărcinat societatea Amica Ravintolat Oy, locatara restaurantului administraţiei regionale din Turku, să achiziţioneze echipamente de catering instituţional pe seama autorităţii menţionate şi în limita unui cuantum maxim de 1050000 FIM şi a invitat destinatarii scrisorii menţionate să îşi prezinte ofertele direct acestei societăţi.8Amica Ravintolat Oy ar fi achiziţionat în cele din urmă echipamentele în discuţie de la societatea Hackman-Metos Oy.9Sesizată cu o plângere cu privire la legalitatea procedurii derulate de Senaattikiinteistöt, Comisia a solicitat Republicii Finlanda, printr-o scrisoare din 17 iulie 2002, să îşi prezinte observaţiile în termen de două luni de la primirea acestei scrisori.10Autorităţile finlandeze au răspuns la scrisoarea de punere în întârziere menţionată printr-o adresă din 3 septembrie 2002.11Considerând că Republica Finlanda nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul articolului 28 CE, Comisia a emis, la 19 decembrie 2002, un aviz motivat prin care o invita să ia măsurile necesare pentru a se conforma acestui aviz într-un termen de două luni de la notificare.12Printr-o scrisoare din 12 februarie 2003, autorităţile finlandeze au contestat neîndeplinirea obligaţiilor imputată de către Comisie şi au susţinut că, în speţă, s-au respectat atât articolul 28 CE, cât şi principiul nediscriminării, precum şi obligaţia de transparenţă care decurge din acesta.13întrucât explicaţiile furnizate de autorităţile finlandeze nu au fost convingătoare, Comisia a decis să introducă prezenta acţiune.14Prin ordonanţa preşedintelui Curţii din 14 octombrie 2004, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania şi Regatul Ţărilor de Jos au fost autorizate să intervină în susţinerea concluziilor Republicii Finlanda.<TI><P>Cu privire la admisibilitatea acţiunii</P></TI>15Republica Finlanda susţine că acţiunea Comisiei este inadmisibilă.16într-adevăr, în opinia acestui stat membru, avizul motivat nu conţine aceleaşi obiecţii ca acelea care figurează în cererea introductivă. Astfel, în avizul menţionat, Comisia ar fi arătat că autoritatea contractantă ar fi trebuit să asigure o publicitate suficientă şi că neîndeplinirea obligaţiilor care i s-a imputat rezulta din faptul că atribuirea contractului privind furnizarea de echipamente de catering instituţional a fost făcută de locatarul restaurantului administraţiei regionale din Turku, în calitate de agent al autorităţii menţionate, în timp ce, în cererea introductivă, Comisia ar susţine că autoritatea contractantă ar fi trebuit să organizeze o cerere de ofertă şi că neîndeplinirea obligaţiilor derivă din faptul că cererea de ofertă iniţială nu s-ar fi finalizat şi, prin urmare, contractul în cauză nu a făcut obiectul unei cereri de ofertă publicate.17În acest mod, Comisia ar fi extins obiectul litigiului, astfel cum a fost acesta definit în cadrul procedurii precontencioase.18În această privinţă, trebuie arătat că, deşi este adevărat că obiectul acţiunii introduse în temeiul articolului 226 CE este stabilit în procedura precontencioasă prevăzută de această dispoziţie şi că, pe cale de consecinţă, avizul motivat al Comisiei şi acţiunea trebuie să se întemeieze pe obiecţii identice, această cerinţă nu poate totuşi merge până la a impune pentru orice ipoteză existenţa unei identităţi perfecte în formularea acestora, din moment ce obiectul litigiului nu a fost extins sau modificat, ci, dimpotrivă, a fost doar restrâns (hotărârea din 12 iunie 2003, Comisia/Finlanda, C-229/00, Rec, p. I-5727, punctele 44 şi 46, hotărârea din 14 iulie 2005, Comisia/Germania, C-433/03, Rec, p. I-6985, punctul 28, şi hotărârea din 30 ianuarie 2007, Comisia/Danemarca, C-150/04, Rep., p. I-1163, punctul 67). Astfel, Comisia îşi poate preciza obiecţiile iniţiale în cererea introductivă, cu condiţia totuşi să nu modifice obiectul litigiului (hotărârea din 11 septembrie 2001, Comisia/Irlanda, C-67/99, Rec, p. I-5757, punctul 23, hotărârea din 12 octombrie 2004, Comisia/Grecia, C-328/02, nepublicată în Recueil, punctul 32, şi hotărârea din 26 aprilie 2005, Comisia/Irlanda, C-494/01, Rec, p. I-3331, punctul 38).19Or, trebuie să se constatate că, în speţă, Comisia nu a extins, nu a modificat şi nici măcar nu a restrâns obiectul litigiului, astfel cum a fost acesta definit în avizul motivat din 19 decembrie 2002.20Într-adevăr, din modul de formulare a concluziilor din avizul motivat şi din acţiunea Comisiei, a căror redactare este aproape identică, nu numai că reiese faptul că acestea sunt întemeiate pe aceleaşi obiecţii, ci rezultă şi că, susţinând în cererea introductivă că autoritatea contractantă ar fi trebuit să organizeze o cerere de ofertă, Comisia nu a făcut decât să precizeze obiecţia invocată iniţial în avizul motivat, potrivit căreia contractul privind furnizarea de echipamente de catering instituţional destinate administraţiei regionale din Turku ar fi trebuit să facă obiectul unei publicităţi suficiente.21Cu toate acestea, Curtea poate analiza din oficiu dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 226 CE pentru introducerea unei acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor (hotărârea din 31 martie 1992, Comisia/Italia, C-362/90, Rec., p. I-2353, punctul 8, hotărârea din 15 ianuarie 2002, Comisia/Italia, C-439/99, Rec., p. I-305, punctul 8, şi hotărârea din 4 mai 2006, Comisia/Regatul Unit, C-98/04, Rec., p. I-4003, punctul 16).22În această privinţă, trebuie amintit că, din articolul 38 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Curţii şi din jurisprudenţa referitoare la acesta rezultă că orice cerere introductivă trebuie să cuprindă obiectul litigiului şi expunerea sumară a motivelor invocate şi că această expunere trebuie să fie suficient de clară şi de precisă, astfel încât să îi permită pârâtului să îşi pregătească apărarea, iar Curţii să îşi exercite controlul Din cele arătate rezultă că elementele esenţiale de fapt şi de drept pe care se întemeiază o acţiune trebuie să reiasă într-un mod coerent şi comprehensibil din chiar textul cererii introductive (hotărârea din 9 ianuarie 2003, Italia/Comisia, C-178/00, Rec., p. I-303, punctul 6, hotărârea din 14 octombrie 2004, Comisia/Spania, C-55/03, nepublicată în Recueil, punctul 23, şi hotărârea din 15 septembrie 2005, Irlanda/Comisia, C-199/03, Rec., p. I-8027, punctul 50), iar concluziile acesteia din urmă trebuie să fie formulate într-un mod neechivoc, astfel încât Curtea să nu se pronunţe ultra petita sau să nu omită să se pronunţe asupra unei obiecţii (hotărârea din 20 noiembrie 2003, Comisia/Franţa, C-296/01, Rec., p. I-13909, punctul 121, şi hotărârea din 15 iunie 2006, Comisia/Franţa, C-255/04, Rec., p. I-5251, punctul 24).23Or, în speţă, cererea introductivă a Comisiei nu îndeplineşte aceste cerinţe.24Prin acţiunea formulată, Comisia urmăreşte constatarea faptului că Republica Finlanda nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul articolului 28 CE, pentru motivul că Senaatti-kiinteistöt ar fi încălcat, în cadrul unui contract privind echipamente de catering instituţional, reguli fundamentale ale Tratatului CE şi, în special, principiul nediscriminării, care implică obligaţia de transparenţă.25Aşa cum a arătat avocatul general la punctul 45 din concluziile sale, astfel cum sunt formulate, concluziile cererii introductive sunt echivoce şi nu permit să se identifice în mod clar şi precis ceea ce Comisia impută Republicii Finlanda, întrucât acestea se referă în acelaşi timp la articolul 28 CE, la prevederi fundamentale ale tratatului, la principiul nediscriminării, precum şi la obligaţia de transparenţă.26Pe de altă parte, chiar dacă s-ar presupune că acţiunea Comisiei are ca obiect constatarea unei încălcări a articolului 28 CE, nici concluziile cererii introductive, nici însuşi textul acesteia din urmă nu indică în mod clar şi precis care ar fi măsura care, în speţă, constituie o restricţie cantitativă la import sau o măsură cu efect echivalent în sensul respectivului articol.27Într-adevăr, Comisia se limitează să pună în discuţie atitudinea autorităţii contractante în cadrul unui contract privind echipamente de catering instituţional.28Mai mult, în niciun moment al procedurii, Comisia nu a fost în măsură să prezinte o expunere coerentă şi precisă a elementelor de fapt pe care se întemeiază obiecţiile pe care le invocă în susţinerea acţiunii sale.29Astfel, în cererea introductivă, Comisia nu prezintă nicio indicaţie precisă referitoare la cererea de ofertă iniţială, ci se limitează doar să arate că aceasta nu s-a finalizat în ceea ce priveşte achiziţia de echipamente de catering instituţional.30În această privinţă, nici textul cererii introductive, nici răspunsurile Comisiei la întrebările adresate de Curte în cursul şedinţei nu permit să se stabilească în mod cert dacă, în cadrul cererii de ofertă menţionate, a fost prezentată autorităţii contractante vreo ofertă referitoare la furnizarea şi montarea de echipamente de catering instituţional31De asemenea, în replica sa, Comisia afirmă, fără însă a demonstra, că, pe de o parte, cel puţin una dintre întreprinderile care au prezentat o astfel de ofertă nu făcea parte din cele patru întreprinderi contactate de autoritatea contractantă în 2000 şi că, pe de altă parte, întrucât lotul referitor la furnizarea şi montarea de echipamente de catering instituţional făcea parte din contractul anunţat în cadrul cererii de ofertă iniţiale, acesta nu avea acelaşi obiect ca şi contractul care a dat naştere contactelor realizate în cursul aceluiaşi an.32În aceste condiţii, Curtea nu dispune de elemente suficiente care să îi permită să aprecieze cu exactitate întinderea încălcării dreptului comunitar imputată Republicii Finlanda şi să verifice astfel existenţa cazului de neîndeplinire a obligaţiilor invocat de Comisie (a se vedea în acest sens hotărârea Comisia/Regatul Unit, citată anterior, punctul 18).33În consecinţă, acţiunea trebuie respinsă ca inadmisibilă.<TI><P>Cu privire la cheltuielile de judecată</P></TI>34În temeiul articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenţii este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Republica Finlanda a solicitat obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată, iar acţiunea acesteia din urmă a fost declarată inadmisibilă, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară şi hotărăşte:

1)Respinge acţiunea ca inadmisibilă.2)Obligă Comisia Comunităţilor Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Semnături