European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria C


C/2024/4377

5.7.2024

Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul M.11558 – BPOST / STACI)

(Text cu relevanță pentru SEE)

(C/2024/4377)

1.   

La data de 25 iunie 2024, Comisia a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.

Notificarea vizează următoarele întreprinderi:

—

bpost SA/NV („bpost”, Belgia), deținută în proporție de 51,04 % de statul belgian prin intermediul Société Fédérale de Participations et d’Investissements (Belgia);

—

Staci SAS („Staci”, Franța), controlată în ultimă instanță de Ardian Holding S.A.S („Ardian”, Franța).

bpost dobândește, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul unic asupra întregii întreprinderi Staci.

Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.

2.   

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt următoarele:

—

bpost furnizează serviciul poștal universal și anumite servicii de interes economic general în Belgia. În plus, bpost își desfășoară activitatea în domeniul serviciilor poștale care nu sunt universale, al serviciilor de livrare de colete, al serviciilor de logistică e-fulfillment și al distribuției presei în Europa, Statele Unite și Asia;

—

Staci furnizează servicii logistice cu amănuntul și propune soluții logistice între întreprinderi (business-to-business - B2B) și de la întreprindere la consumator (business-to-consumer - B2C) pentru întreprinderile care externalizează operațiuni de aprovizionare pentru rețeaua lor sau clienții lor din Europa, Statele Unite și Asia. Ardian este un grup de investiții în societăți necotate.

3.   

În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.

4.   

Comisia invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie să parvină Comisiei în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:

M.11558 – BPOST / STACI

Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:

E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu

Adresă poștală:

European Commission

Directorate-General for Competition

Merger Registry

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)   JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).


ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/4377/oj

ISSN 1977-1029 (electronic edition)