|
13.2.2020 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 40/1 |
REGULAMENTUL DE PUNERE IN APLICARE (UE) 2020/191AL COMISIEI
din 10 februarie 2020
privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (1), în special articolul 57 alineatul (4) și articolul 58 alineatul (2),
întrucât:
|
(1) |
Pentru a se asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului (2), este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament. |
|
(2) |
Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă acesteia subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin dispoziții specifice ale Uniunii, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură privind comerțul cu mărfuri. |
|
(3) |
În temeiul acestor reguli generale, mărfurile descrise în coloana (1) a tabelului din anexă trebuie clasificate la codul NC indicat în coloana (2), pe baza motivelor care figurează în coloana (3) a tabelului menționat. |
|
(4) |
Este necesar să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, pentru o anumită perioadă de timp, în conformitate cu articolul 34 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, a informațiilor tarifare obligatorii care sunt emise în legătură cu mărfurile vizate de prezentul regulament, dar care nu sunt conforme cu acesta. Perioada respectivă trebuie să fie de trei luni. |
|
(5) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului Vamal, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Mărfurile descrise în coloana (1) a tabelului din anexă se clasifică în Nomenclatura combinată la codul NC indicat în coloana (2) a tabelului menționat.
Articolul 2
Informațiile tarifare obligatorii care nu sunt conforme cu prezentul regulament pot fi în continuare invocate, în conformitate cu articolul 34 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, timp de trei luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 10 februarie 2020.
Pentru Comisie,
Pentru Președinte,
Stephen QUEST
Director general
Direcția Generală Impozitare și Uniune Vamală
(1) JO L 269, 10.10.2013, p. 1.
(2) Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (JO L 256, 7.9.1987, p. 1).
ANEXĂ
|
Descrierea mărfurilor |
Clasificare (Cod NC) |
Motive |
|
(1) |
(2) |
(3) |
|
Un tub flexibil format dintr-un strat de material textil sintetic tricotat (85 % nailon, 15 % elastan) pe partea exterioară și, pe partea interioară, dintr-o căptuşeală asemănătoare unui gel, fabricată dintr-un material plastic nealveolar. Acest tub flexibil se prezintă în lungimi diferite (între 65 și 150 mm) și cu diametre diferite (între 15 și 30 mm). Produsul este prezentat în vederea folosirii pentru a atenua presiunea și durerea cauzată de frecare asupra degetelor, a unghiilor, a degetelor de la picioare sau a unghiilor de la picioare care sunt sensibile. Lungimea produsului poate fi adaptată prin tăiere. Produsul este destinat vânzării cu amănuntul. |
6307 90 10 |
Clasificarea se stabilește pe baza regulilor generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii combinate, a notei 1 de la capitolul 63, precum și a textului codurilor NC 6307, 6307 90 și 6307 90 10 . Clasificarea la poziția 3005 este exclusă, deoarece mărfurile nu prezintă caracteristici de vată, tifoane, feșe și articole similare, condiționate sau ambalate pentru vânzarea cu amănuntul în scopuri medicale. Clasificarea la capitolul 39 ca materiale plastice și articole din materiale plastice este exclusă, în conformitate cu nota 2 litera (p) de la capitolul respectiv, deoarece mărfurile sunt fabricate din țesături de la poziția 5903 (țesături impregnate, îmbrăcate sau acoperite cu material plastic sau stratificate cu material plastic). Mărfurile sunt fabricate în stare finită, gata de utilizare și, ca atare, sunt articole confecționate din textile, în conformitate cu nota 7 litera (b) de la secțiunea XI. Cu toate că mărfurile constau în țesături de la poziția 5903 (țesături impregnate, îmbrăcate sau acoperite cu material plastic sau stratificate cu material plastic), clasificarea la capitolul 59 este exclusă în conformitate cu nota 8 litera (a) de la secțiunea XI, deoarece capitolul 59 nu se aplică articolelor confecționate în sensul notei 7 de la aceeași secțiune. Poziția 6307 cuprinde alte articole confecționate, din orice țesătură, în sensul notei 1 de la capitolul 63, cu condiția ca acestea să nu fie incluse la alte poziții din secțiunea XI. De asemenea, include articole a căror lungime poate fi adaptată prin tăierea la lungimea dorită și care sunt confecționate în sensul notei 7 de la secțiunea XI (a se vedea, de asemenea, notele explicative la Sistemul armonizat aferente poziției 6307, primul și al treilea paragraf). Prin urmare, mărfurile trebuie clasificate la codul NC 6307 90 10 , ca „alte articole textile confecționate”. |