European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria C


C/2024/1764

22.3.2024

P9_TA(2023)0324

Situația drepturilor omului în Bangladesh, în special cazul organizației Odhikar

Rezoluția Parlamentului European din 14 septembrie 2023 referitoare la situația drepturilor omului în Bangladesh, în special cazul organizației Odhikar (2023/2833(RSP))

(C/2024/1764)

Parlamentul European,

—

având în vedere articolul 144 alineatul (5) și articolul 132 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât situația drepturilor omului din Bangladesh s-a deteriorat grav, inclusiv în ceea ce privește execuțiile extrajudiciare, disparițiile forțate, libertatea de exprimare și drepturile lucrătorilor;

B.

întrucât Odhikar, o organizație pentru apărarea drepturilor omului de prim rang, se confruntă de peste un deceniu cu hărțuiri și incriminări, printre care se numără excluderea din registrul ONG-urilor; întrucât doi lideri ai Odhikar, Adilur Rahman Khan și ASM Nasiruddin Elan, sunt supuși unor acuzații penale false, hotărârea judecătorească în această cauză fiind pronunțată la 14 septembrie 2023; întrucât nerespectarea garanțiilor procedurale în acest caz a fost general condamnată;

C.

întrucât organismele ONU și Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului au condamnat guvernul Bangladeshului și sistemul judiciar din această țară pentru intimidarea și hărțuirea constantă a apărătorilor drepturilor omului și a activiștilor societății civile, inclusiv atunci când aceste personalități colaborează cu ONU,

1.

își exprimă profunda îngrijorare în legătură cu deteriorarea situației drepturilor omului în Bangladesh; insistă ca guvernul acestei țări să asigure din nou un mediu sigur și protector pentru ONG-uri, apărătorii drepturilor omului, activiști și minorități religioase și să respecte angajamentele internaționale ale țării, în special în temeiul Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice;

2.

deplânge hotărârea judecătorească de condamnare la pedeapsa cu închisoarea pronunțată la 14 septembrie 2023 de instanța competentă în materie de cibernetică din Dhaka împotriva secretarului Odhikar, Adilur Rahman Khan, și a directorului ASM Nasiruddin Elan; îndeamnă guvernul Bangladeshului să desființeze această hotărâre și să reînscrie Odhikar în registrul ONG-urilor, precum și să vegheze ca organizațiile societății civile să poată avea acces la granturi străine aprobate;

3.

încurajează guvernul Bangladeshului să coopereze cu ONU în crearea unui mecanism specializat de anchetare a acuzațiilor de dispariții forțate; insistă ca observatorilor internaționali să li se permită să participe la audieri în instanță;

4.

reamintește că procesul de dialog susținut „Totul în afară de arme” (EBA) rămâne în vigoare în ceea ce privește Bangladeshul din cauza încălcărilor grave ale convențiilor internaționale de către această țară; este îngrijorat că cazul organizației Odhikar reprezintă un pas înapoi regretabil, având consecințe în ceea ce privește aplicarea preferințelor EBA în cazul Bangladeshului;

5.

este consternat de uciderea violentă a sindicalistului Shahidul Islam în iunie 2023 și cere ca cei responsabili să fie aduși în fața justiției;

6.

îndeamnă guvernul Bangladeshului să respecte standardele de bază ale Organizației Internaționale a Muncii și să pună în aplicare foaia sa de parcurs în domeniul muncii, în conformitate cu angajamentul asumat în cadrul procesului de dialog susținut;

7.

invită din nou guvernul Bangladeshului să abroge Actul legislativ privind securitatea digitală și îl încurajează să adopte o legislație în materie de securitate cibernetică care să respecte integral standardele internaționale;

8.

este îngrijorat de arestările în masă ale reprezentanților opoziției și de utilizarea excesivă a forței împotriva protestatarilor în Bangladesh; invită guvernul acestei țări să garanteze condiții pentru alegeri libere, corecte și cu o largă participare în 2024; subliniază că observarea neîngrădită a alegerilor de către observatori naționali și internaționali este un standard internațional esențial;

9.

invită Serviciul European de Acțiune Externă, delegația UE și ambasadele statelor membre din Bangladesh să ridice problema drepturilor omului la cele mai înalte niveluri și să își intensifice sprijinul pentru apărătorii drepturilor omului, lucrătorii sindicali și jurnaliștii atacați din această țară, inclusiv prin monitorizarea proceselor;

10.

încredințează Președintei sarcina de a transmite prezenta rezoluție Comisiei, Consiliului, Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, precum și guvernului și parlamentului Bangladeshului.

ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/1764/oj

ISSN 1977-1029 (electronic edition)