Propunere de regulament al Consiliului de stabilire a posibilităților de pescuit și a condițiilor aferente pentru anumite resurse halieutice aplicabile în Marea Neagră pentru 2010 /* COM/2009/0517 final */
[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE | Bruxelles, 5.10.2009 COM(2009) 517 final Propunere de REGULAMENT AL CONSILIULUI de stabilire a posibilităților de pescuit și a condițiilor aferente pentru anumite resurse halieutice aplicabile în Marea Neagră pentru 2010 EXPUNERE DE MOTIVE 1. CONTEXTUL PROPUNERII Obiectivele propunerii În urma aderării Bulgariei și a României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 și în continuarea măsurilor de conservare deja implementate în 2008 și 2009, obiectivul prezentei propuneri este de a stabili, pentru 2010, posibilitățile de pescuit ale statelor membre și condițiile aferente pentru cele mai importante resurse halieutice din punct de vedere comercial din Marea Neagră. Context general În temeiul Regulamentului (CE) nr. 2371/2002 al Consiliului din 20 decembrie 2002 privind conservarea și exploatarea durabilă a resurselor piscicole în conformitate cu politica comună în domeniul pescuitului, politica comună în domeniul pescuitului garantează exploatarea resurselor acvatice vii într-un mod care creează condiții economice, ecologice și sociale sustenabile. Un instrument important pentru realizarea acestor obiective îl constituie stabilirea anuală a posibilităților de pescuit sub forma capturilor totale admisibile (TAC), a cotelor și a limitelor efortului de pescuit. Posibilitățile de pescuit în Marea Neagră și condițiile aferente au fost stabilite pentru prima dată în legislația comunitară în anul 2008. Aceste prime măsuri preventive de gestionare adoptate de Comunitate pentru Marea Neagră invită administrațiile naționale, părțile interesate și comunitatea științifică să îmbunătățească controlul capturilor și al debarcărilor și calitatea datelor, în vederea unei mai bune analize științifice și economice. Mai mult, aceste măsuri vor întări poziția Comunității în cadrul discuțiilor din interiorul unei eventuale viitoare entități de management al zonelor de pescuit regionale care ar implica toate țările cu ieșire la Marea Neagră. Până la instituirea unui sistem mai avansat și mai integrat de măsuri de gestionare pentru un pescuit sustenabil în regiune, care urmează să fie convenit la nivel multilateral, scopul prezentului document este de a propune măsuri de conservare pentru anul 2010 conforme cu punctele 4, 5 și 7-9 din comunicarea Comisiei intitulată „Consultare privind posibilitățile de pescuit pentru 2010”[1]. Obiectivul este adoptarea proiectului de regulament de către Consiliu în octombrie 2009. Propunerea conține măsuri de gestionare care stabilesc capturile totale admisibile și cotele la nivel comunitar, precum și măsurile tehnice aferente. Dispoziții în vigoare în domeniul propunerii Nu există măsuri de conservare în domeniul pescuitului la nivel multilateral. Prezenta propunere vine în continuarea regulamentului pentru 2009, și anume Regulamentul (CE) nr. 1139/2008 al Consiliului din 10 noiembrie 2008. Coerența cu alte politici și obiective ale Uniunii Măsurile propuse sunt conforme cu obiectivele politicii comune în domeniul pescuitului și cu politica de dezvoltare durabilă a Comunității. 2. CONSULTAREA PăRțILOR INTERESATE șI EVALUAREA IMPACTULUI Consultarea părților interesate Cele două state membre interesate sunt la curent cu intenția Comisiei de a prezenta măsuri de conservare pentru Marea Neagră conforme cu regulile expuse în consultarea lansată de Comisie cu privire la posibilitățile de pescuit pentru 2010. La 5 iunie 2009, DG MARE a invitat consilierii în materie de pescuit din România și Bulgaria pentru a discuta implicațiile raportului din primăvară al CSTEP cu privire la revizuirea în cursul anului a TAC pentru calcan stabilită în Regulamentul (CE) nr. 1139/2008 al Consiliului. Ambele state membre au reacționat în scris și au convenit să solicite majorarea TAC pentru calcan până la 130 de tone. Conform declarației CSTEP din 17 iulie 2009, trebuie exclusă orice posibilitate de majorare a TAC pentru calcan. Cu toate acestea, până în prezent nu au avut loc consultări structurate pe această temă cu administrațiile naționale și cu părțile interesate din cele două state membre în cauză. Aceste consultări sunt prevăzute pentru începutul lunii septembrie 2009. Obținerea și utilizarea expertizei Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP) a convocat, în martie și în iulie 2009, două grupuri de lucru formate din oameni de știință din regiunea Mării Negre (Bulgaria, România, Turcia și Ucraina). Grupurile au pregătit rapoarte în care se descrie situația rezervelor de șprot și de calcan din Marea Neagră, cu un accent special pe datele referitoare la apele comunitare. Aceste rapoarte au fost înaintate CSTEP, care a analizat situația pescuitului de calcan în reuniunea sa plenară din aprilie 2009 și pe cea a pescuitului de șprot și de calcan cu ocazia sesiunii din 13-17 iulie 2009 de la Copenhaga. CSTEP a emis avizul științific asupra posibilităților de pescuit în Marea Neagră pentru 2010 la 17 iulie 2009[2]. CSTEP notează că, potrivit consultării cu privire la posibilitățile de pescuit pentru 2010, stocul de calcan trebuie clasificat în categoria 10, ceea ce înseamnă că TAC pentru calcan trebuie redusă cu cel puțin 25% față de TAC comunitară pentru 2009, și anume de la 100 t până la 75 t. Trebuie implementate măsuri de refacere care să includă reducerea efortului și introducerea unor unelte de pescuit mai selective. Nu există elemente noi care să indice o modificare a cheii de alocare actuale de 50/50 între cele două state membre în cauză. Pentru șprot, CSTEP propune clasificarea în categoria 6, ceea ce înseamnă că nu există o TAC comunitară pentru acest stoc. Categoria 6 se referă la situația în care starea stocului nu este cunoscută, iar CSTEP recomandă un nivel de captură adecvat. Obiectivul acțiunii de realizat este de a stabili TAC conform recomandării CSTEP, fără a o modifica cu mai mult de 15%. În absența unor date corespunzătoare privind abundența stocului, TAC trebuie să rămână neschimbată. Evaluarea impactului Propunerea prevede în principal reducerea nivelurilor admisibile de captură adoptate pentru 2009. Impactul preconizat asupra sectorului piscicol a fost analizat în 2007 și 2008 împreună cu administrațiile naționale și cu experți și oameni de știință din cele două state membre în cauză. Reducerile propuse impun luarea unor măsuri de însoțire, care trebuie discutate cu statele membre implicate. În ceea ce privește posibilitățile de pescuit pentru calcan pentru 2009, pescuitul de calcan în Bulgaria, la nivel național și comunitar, este închis de la 1 aprilie. Sezonul de pescuit este închis între 15 aprilie și 15 iunie. O misiune de control formată din inspectori ai Comisiei este prevăzută în octombrie 2009 pentru verificarea capturilor și a debarcărilor. Aplicarea regulilor în materie de posibilități de pescuit pentru 2010 în cazul șprotului înseamnă că TAC nealocate în 2009 trebuie să rămână neschimbate. Acest lucru nu va ridica probleme, dat fiind că, în ultimii ani, capturile anuale combinate ale Bulgariei și ale României reprezintă mai puțin de jumătate din această cantitate. Întrucât pescuitul de calcan a crescut în mod considerabil în Bulgaria în 2009 și, încă de la 1 aprilie 2009, cota anuală a fost epuizată, aplicarea reducerii TAC și a cotelor ar trebui să ducă în scurt timp la o restricționare semnificativă a activităților de pescuit din Bulgaria. Propunerea trebuie considerată o continuare a măsurilor aplicabile pentru 2008 și 2009, care au ca obiectiv crearea condițiilor unei exploatări sustenabile pe termen lung în zonă. 3. ELEMENTELE JURIDICE ALE PROPUNERII Temeiul juridic Temeiul juridic al acestei propuneri este Regulamentul (CE) nr. 2371/2002, în special articolul 20. 4. IMPLICAțIILE BUGETARE Este posibil să se impună adaptări ale flotei, conform celor prevăzute în programele operaționale de implementare a măsurilor Fondului European pentru Pescuit din cele două state membre în cauză. Cu toate acestea, propunerea nu are implicații asupra bugetului comunitar. 5. INFORMAțII SUPLIMENTARE Explicarea detaliată a propunerii Propunerea stabilește, pentru 2010, posibilitățile de pescuit ale statelor membre care pescuiesc în Marea Neagră. Capturile totale admisibile și cotele alocate statelor membre sunt indicate în anexa I. Cifrele propuse se bazează pe consultarea lansată de Comisie cu privire la posibilitățile de pescuit pentru 2010. Măsurile tehnice care însoțesc restricțiile cantitative sunt interzicerea pescuitului de calcan între 15 aprilie și 15 iunie, stabilirea dimensiunii minime a calcanului debarcat la 45 cm și utilizarea unei dimensiuni legale minime a ochiurilor de plasă de 400 mm pentru plasele de fund folosite la capturarea calcanului. Perioada de retragere progresivă a plaselor de dimensiuni mai mici a expirat. A fost interzisă respingerea selectivă (high-grading) pentru toate speciile supuse unor cote. Scopul general al acestei interdicții este reducerea capturilor aruncate înapoi în mare. Această măsură înseamnă interzicerea aruncării înapoi în mare a speciilor supuse unor cote și care pot fi capturate și debarcate în mod legal în temeiul legislației comunitare din domeniul pescuitului. Comisia promovează totodată cooperarea în domeniul managementului pescuitului cu țările terțe cu ieșire la Marea Neagră în cadrul consultărilor bilaterale cu Turcia și Ucraina și prin intermediul organizației regionale de pescuit competente, CGPM (Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană). Propunere de REGULAMENT AL CONSILIULUI de stabilire a posibilităților de pescuit și a condițiilor aferente pentru anumite resurse halieutice aplicabile în Marea Neagră pentru 2010 CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 al Consiliului din 20 decembrie 2002 privind conservarea și exploatarea durabilă a resurselor piscicole în conformitate cu politica comună în domeniul pescuitului[3], în special articolul 20, având în vedere Regulamentul (CE) nr. 847/1996 al Consiliului din 6 mai 1996 privind introducerea unor condiții suplimentare pentru gestionarea interanuală a totalurilor admise de captură (TAC) și a cotelor de pescuit[4], în special articolul 2, având în vedere propunerea Comisiei, întrucât: (1) În conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002, Consiliul adoptă măsurile necesare pentru garantarea accesului la zonele de pescuit și la resursele halieutice și pentru desfășurarea în mod sustenabil a activităților de pescuit, ținând cont de opiniile științifice disponibile și, în special, de raportul elaborat de Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit. (2) În conformitate cu articolul 20 din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002, Consiliul stabilește posibilitățile de pescuit pe zonă de pescuit sau grupe de zone de pescuit, precum și alocarea acestor posibilități între statele membre. (3) Pentru a se asigura gestionarea eficace a posibilităților de pescuit, este necesară stabilirea condițiilor concrete de desfășurare a operațiunilor de pescuit. (4) Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 prevede definiții pertinente pentru alocarea posibilităților de pescuit. (5) În conformitate cu articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 847/96, este necesar să se identifice rezervele halieutice cărora li se aplică diferitele măsuri prevăzute în respectivul regulament. (6) Pentru a contribui la conservarea resurselor halieutice, este necesar ca în 2010 să se aplice măsuri suplimentare privind condițiile tehnice ale activităților de pescuit. (7) Reducerea capturii totale admisibile (TAC) de șprot nu trebuie să afecteze nivelurile sale viitoare pentru această resursă halieutică, care trebuie să țină cont de activitățile de pescuit ale altor țări riverane la Marea Neagră. (8) Posibilitățile de pescuit trebuie utilizate în conformitate cu legislația comunitară în materie, și anume cu Regulamentul (CEE) nr. 2847/93 al Consiliului din 12 octombrie 1993 de instituire a unui sistem de control aplicabil politicii comune din domeniul pescuitului[5] și cu Regulamentul (CE) nr. 850/98 al Consiliului din 30 martie 1998 pentru conservarea resurselor de pescuit prin măsuri tehnice de protecție a puietului de organisme marine[6]. (9) Pentru a se garanta respectarea legislației și controlul corespunzător, dimensiunea ochiurilor trebuie să se măsoare în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 517/2008 al Comisiei din 10 iunie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 850/98 al Consiliului în ceea ce privește determinarea dimensiunii ochiurilor de plasă și evaluarea grosimii firului plaselor de pescuit[7]. (10) Pentru a reduce capturile aruncate înapoi în mare, este necesar să se instituie o interdicție a respingerii selective pentru toate speciile supuse unei cote, măsură care implică interzicerea aruncării înapoi în mare a speciilor supuse unei cote și care pot fi capturate și debarcate în mod legal în temeiul legislației comunitare din domeniul pescuitului. (11) Pentru a asigura pescarilor din Comunitate mijloace suficiente de existență, este important ca aceste zone de pescuit să fie deschise la 1 ianuarie 2010. Având în vedere caracterul urgent al acestei chestiuni, este imperativ să se prevadă o derogare de la termenul de șase săptămâni menționat la punctul I.3 din Protocolul privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la tratatele de instituire a Comunităților Europene, ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT: CAPITOLUL I Obiect, domeniu de aplicare și definiții Articolul 1 Obiect Prezentul regulament stabilește posibilitățile de pescuit pentru anul 2010 pentru anumite resurse halieutice din Marea Neagră, precum și condițiile concrete în care acestea pot fi utilizate. Articolul 2 Domeniu de aplicare 1. Prezentul regulament se aplică navelor de pescuit comunitare (nave comunitare) care operează în Marea Neagră. 2. Prin derogare de la alineatul (1), prezentul regulament nu se aplică operațiunilor de pescuit desfășurate exclusiv în scopul cercetărilor științifice care se efectuează cu autorizarea și sub autoritatea statului membru implicat și cu privire la care Comisia și statul membru în apele căruia se desfășoară respectivele cercetări au fost informate în prealabil. Articolul 3 Definiții În sensul prezentului regulament, pe lângă definițiile prevăzute la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002, se aplică următoarele definiții: (a) „CGPM” înseamnă Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană; (b) „Marea Neagră” înseamnă subzona geografică CGPM definită în Rezoluția CGPM/31/2007/2; (c) „captură totală admisibilă (TAC)” înseamnă cantitatea de pește dintr-o rezervă halieutică care poate fi pescuită anual; (d) „cotă” înseamnă o proporție din TAC alocată Comunității, unui stat membru sau unei țări terțe. CAPITOLUL II Posibilitățile de pescuit și condițiile aferente Articolul 4 Limite de captură și alocări Limitele de captură, alocarea acestor limite între statele membre și condițiile suplimentare aplicabile în temeiul articolului 2 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 sunt stabilite în anexa I la prezentul regulament. Articolul 5 Dispoziții speciale privind alocările Alocarea limitelor de captură între statele membre, așa cum este stabilită în anexa I, nu aduce atingere: 1) schimburilor efectuate în conformitate cu articolul 20 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002; 2) realocărilor efectuate în temeiul articolului 21 alineatul (4), articolului 23 alineatul (1) și articolului 32 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2847/93, precum și în temeiul articolului 23 alineatul (4) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002; 3) debarcărilor suplimentare permise în temeiul articolului 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96; 4) deducerilor efectuate în temeiul articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 și al articolului 23 alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002. Articolul 6 Condiții aplicabile capturilor și capturilor accidentale 1. Peștele provenind din rezerve pentru care s-au stabilit limite de captură se reține la bord sau se debarcă numai în cazul în care capturile au fost efectuate de nave de pescuit ale unui stat membru care dispune de o cotă, iar această cotă nu a fost epuizată. 2. Toate cantitățile debarcate se scad din cotă sau, în cazul în care cota Comunității nu a fost alocată statelor membre pe cote, din cota comunitară. Articolul 7 Interzicerea respingerii selective Speciile supuse unor cote care sunt capturate în cursul operațiunilor de pescuit trebuie preluate la bordul navei și ulterior debarcate, cu excepția cazului în care aceasta contravine obligațiilor stabilite de legislația comunitară în domeniul pescuitului care instituie măsuri tehnice, de control și de conservare, în special de prezentul regulament și de Regulamentele (CEE) nr. 2847/93 și (CE) nr. 2371/2002. Articolul 8 Măsuri tehnice tranzitorii Măsurile tehnice tranzitorii sunt prevăzute în anexa II. CAPITOLUL III Dispoziții finale Articolul 9 Transmiterea datelor Atunci când statele membre transmit Comisiei, în temeiul articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2847/93, date privind cantitățile debarcate din fiecare rezervă, ele utilizează codurile corespunzătoare acestor rezerve prevăzute în anexa I la prezentul regulament. Articolul 10 Intrare în vigoare Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene . Se aplică de la 1 ianuarie 2010. Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre. Adoptat la Bruxelles, Pentru Consiliu Președintele ANEXĂ Limitele de captură și condițiile aferente pentru gestionarea anuală a limitelor de captură aplicabile navelor comunitare în zonele în care există limite de captură Tabelele următoare prezintă capturile totale admisibile și cotele pe rezervă halieutică (în tone de greutate în viu, dacă nu se specifică altfel), alocarea între statele membre și condițiile aferente pentru gestionarea anuală a cotelor. În cadrul fiecărei zone, resursele halieutice sunt indicate în ordinea alfabetică a denumirilor în limba latină ale speciilor. În cadrul tabelelor, codurile utilizate pentru diferitele specii sunt următoarele: Denumire științifică | Codul alfa-3 | Denumire comună | Psetta maxima | TUR | Calcan | Sprattus sprattus | SPR | Șprot | Specia: | Calcan | Zona: | Marea Neagră | Psetta maxima | Bulgaria România | 38 38 | TAC de precauție Se aplică articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96. Nu se aplică articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96. Se aplică articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 847/96. | CE | 76 | TAC | Nu se aplică | Specia: | Șprot | Zona: | Marea Neagră | Sprattus sprattus | TAC de precauție Se aplică articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96. Nu se aplică articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96. Se aplică articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 847/96. | CE | 12750 (1) | TAC | Nu se aplică | (1) Pescuitul din această rezervă este permis numai navelor care arborează pavilionul Bulgariei sau al României. ANEXA II MĂSURI TEHNICE TRANZITORII 1. În apele comunitare ale Mării Negre nu se permite desfășurarea niciunei activități de pescuit de calcan în perioada 15 aprilie-15 iunie. 2. Dimensiunea legală minimă autorizată a ochiurilor de plasă în cazul plaselor de fund utilizate la pescuitul de calcan este de 400 mm. 3. Dimensiunea minimă a calcanului debarcat este de 45 cm, măsurată în lungime în conformitate cu articolul 18 din Regulamentul (CE) nr. 850/98. [1] COM(2009) 224 din 12 mai 2009. [2] CSTEP review of Scientific Advice for 2010 , partea I, p. 159-160. [3] JO L 358, 31.12.2002, p. 59. [4] JO L 115, 9.5.1996, p. 3. [5] JO L 261, 20.10.1993, p. 1. [6] JO L 125, 27.4.1998, p. 1. [7] JO L 151, 11.6.2008, p. 5.