<?xml version="1.0" encoding="UTF-8"?><CONCLUSION NNC="YES" xmlns:fmx="http://opoce" xmlns:xsi="http://www.w3.org/2001/XMLSchema-instance" xsi:noNamespaceSchemaLocation="http://formex.publications.europa.eu/schema/formex-05.55-20141201.xd"><BIB.CONCLUSION><REF.CASE FILE="n.a."><NO.CASE>C‑601/14</NO.CASE></REF.CASE><NO.CELEX>62014CC0601</NO.CELEX><NO.ECLI ECLI="ECLI:EU:C:2016:249">EU:C:2016:249</NO.ECLI><NO.SEQ>0001</NO.SEQ><PAGE.FIRST.ECR>1</PAGE.FIRST.ECR><PAGE.SEQ>1</PAGE.SEQ><PAGE.LAST.ECR>17</PAGE.LAST.ECR><PAGE.TOTAL>17</PAGE.TOTAL></BIB.CONCLUSION><CURR.TITLE><PAGE.HEADER><P>CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL BOT – CAUZA C‑601/14</P><P>COMISIA/ITALIA</P></PAGE.HEADER></CURR.TITLE><TITLE><TI><P><HT TYPE="UC">Concluziile avocatului general</HT></P><P><HT TYPE="UC">Yves Bot</HT></P><P>prezentate la <DATE ISO="20160412">12 aprilie 2016</DATE><NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0001"><P>Limba originală: franceza.</P></NOTE></P></TI><STI><P><HT TYPE="BOLD">Cauza C‑601/14</HT></P><P><HT TYPE="BOLD">Comisia Europeană</HT></P><P><HT TYPE="BOLD">împotriva</HT></P><P><HT TYPE="BOLD">Republicii Italiene</HT></P></STI></TITLE><INDEX><KEYWORD>Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru</KEYWORD><KEYWORD>Directiva 2004/80/CE</KEYWORD><KEYWORD>Despăgubirea victimelor infracționalității</KEYWORD><KEYWORD>Articolul 12</KEYWORD><KEYWORD>Absența unui sistem general privind despăgubirea victimelor tuturor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență pe teritoriul italian</KEYWORD><KEYWORD>Spațiu de libertate, securitate și justiție</KEYWORD></INDEX><CONTENTS.CONCLUSION><NP.ECR IDENTIFIER="NP0001"><NO.P>1.</NO.P><TXT>Prin acțiunea formulată, Comisia Europeană solicită Curții să constate că, întrucât nu a prevăzut un sistem de despăgubire a victimelor tuturor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență pe teritoriul său, Republica Italiană nu a îndeplinit obligația care îi revine în temeiul articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2004/80/CE a Consiliului din <DATE ISO="20040429">29 aprilie 2004</DATE> privind despăgubirea victimelor infracționalității<NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0002"><P><REF.DOC.OJ COLL="L" NO.OJ="261" PAGE.FIRST="15" DATE.PUB="2004">JO 2004, L 261, p. 15</REF.DOC.OJ>, Ediție specială, 19/vol. 7, p. 31.</P></NOTE>.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0002"><NO.P>2.</NO.P><TXT>Republica Italiană prevede în dreptul său național că un asemenea tip de despăgubire este posibil numai pentru anumite infracțiuni intenționate săvârșite prin violență, precum actele de terorism sau infracțiunile de tip mafiot.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0003"><NO.P>3.</NO.P><TXT>În prezentele concluzii, vom expune motivele pentru care apreciem că prezenta acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor este întemeiată.</TXT></NP.ECR><GR.SEQ LEVEL="1"><TITLE><TI><NP><NO.P>I –</NO.P><TXT><HT TYPE="BOLD">Cadrul juridic</HT></TXT></NP></TI></TITLE><GR.SEQ LEVEL="2"><TITLE><TI><NP><NO.P>A –</NO.P><TXT><HT TYPE="ITALIC">Dreptul Uniunii</HT></TXT></NP></TI></TITLE><NP.ECR IDENTIFIER="NP0004"><NO.P>4.</NO.P><TXT>Considerentul (3) al Directivei 2004/80 precizează că <QUOT.START CODE="201E" ID="QS0001" REF.END="QE0001"/>Consiliul European reunit la Tampere, în <DATE ISO="19991015">15</DATE> și <DATE ISO="19991016">16 octombrie 1999</DATE>, a subliniat necesitatea stabilirii unor norme minime pentru protecția victimelor infracționalității, în special în ceea ce privește posibilitățile de acces la justiție și dreptul la reparație, inclusiv la rambursarea cheltuielilor de judecată<QUOT.END REF.START="QS0001" CODE="201D" ID="QE0001"/>.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0005"><NO.P>5.</NO.P><TXT>Potrivit considerentului (6) al acestei directive, <QUOT.START CODE="201E" ID="QS0002" REF.END="QE0002"/>[v]ictimele infracționalității în Uniunea Europeană trebuie să aibă dreptul la o despăgubire echitabilă și corespunzătoare prejudiciilor suferite, indiferent de locul din Comunitatea Europeană în care a fost săvârșită infracțiunea<QUOT.END REF.START="QS0002" CODE="201D" ID="QE0002"/>.</TXT></NP.ECR><?PAGE NO="2"?><NP.ECR IDENTIFIER="NP0006"><NO.P>6.</NO.P><TXT>Considerentul (7) al directivei menționate are următorul cuprins:</TXT><P><QUOT.S LEVEL="1"><CONSID><P><QUOT.START CODE="201E" ID="QS0003" REF.END="QE0003"/>Prezenta directivă stabilește un sistem de cooperare în vederea facilitării accesului victimelor infracționalității la despăgubire, în situații transfrontaliere; acest sistem trebuie să funcționeze pe baza unor mecanisme, în vigoare în statele membre, de despăgubire a victimelor infracționalității premeditate [a se citi <QUOT.START CODE="00AB" ID="QS0004" REF.END="QE0004"/>intenționate<QUOT.END REF.START="QS0004" CODE="00BB" ID="QE0004"/>] săvârșite prin violență pe teritoriile respective. Este necesar, așadar, să fie creat un mecanism de despăgubire în toate statele membre.<QUOT.END REF.START="QS0003" CODE="201D" ID="QE0003"/></P></CONSID></QUOT.S></P></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0007"><NO.P>7.</NO.P><TXT>În capitolul I, intitulat <QUOT.START CODE="201E" ID="QS0005" REF.END="QE0005"/>Accesul la despăgubire în situațiile transfrontaliere<QUOT.END REF.START="QS0005" CODE="201D" ID="QE0005"/>, articolul 1 din Directiva 2004/80 prevede următoarele:</TXT><P><QUOT.S LEVEL="1"><ALINEA><QUOT.START CODE="201E" ID="QS0006" REF.END="QE0006"/>În cazul în care infracțiunea premeditată [a se citi <QUOT.START CODE="00AB" ID="QS0007" REF.END="QE0007"/>intenționată<QUOT.END REF.START="QS0007" CODE="00BB" ID="QE0007"/>] a fost săvârșită prin violență într‑un stat membru altul decât cel în care își are reședința în mod obișnuit solicitantul, statele membre asigură ca acesta să aibă dreptul să înainteze cererea unei autorități sau oricărui alt organism al statului membru respectiv.<QUOT.END REF.START="QS0006" CODE="201D" ID="QE0006"/></ALINEA></QUOT.S></P></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0008"><NO.P>8.</NO.P><TXT>Capitolul II, intitulat <QUOT.START CODE="201E" ID="QS0008" REF.END="QE0008"/>Sisteme naționale de despăgubire<QUOT.END REF.START="QS0008" CODE="201D" ID="QE0008"/>, conține un unic articol. Astfel, potrivit articolului 12 din această directivă:</TXT><P><QUOT.S LEVEL="1"><PARAG IDENTIFIER="012.001"><NO.PARAG><QUOT.START CODE="201E" ID="QS0009" REF.END="QE0009"/>(1)</NO.PARAG><ALINEA>Dispozițiile privind accesul la despăgubire în situațiile transfrontaliere stabilite prin prezenta directivă funcționează în temeiul sistemelor în vigoare în statele membre de despăgubire a victimelor infracțiunilor premeditate [a se citi <QUOT.START CODE="00AB" ID="QS0010" REF.END="QE0010"/>intenționate<QUOT.END REF.START="QS0010" CODE="00BB" ID="QE0010"/>] săvârșite prin violență pe teritoriile lor respective.</ALINEA></PARAG><PARAG IDENTIFIER="012.002"><NO.PARAG>(2)</NO.PARAG><ALINEA>Toate statele membre asigură că dispozițiile de drept intern prevăd existența unui sistem de despăgubire a victimelor infracțiunilor premeditate [a se citi <QUOT.START CODE="00AB" ID="QS0011" REF.END="QE0011"/>intenționate<QUOT.END REF.START="QS0011" CODE="00BB" ID="QE0011"/>] săvârșite prin violență pe teritoriile lor respective care să garanteze o despăgubire echitabilă și corespunzătoare a victimelor.<QUOT.END REF.START="QS0009" CODE="201D" ID="QE0009"/></ALINEA></PARAG></QUOT.S></P></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0009"><NO.P>9.</NO.P><TXT>În sfârșit, articolul 18 din directiva menționată prevede:</TXT><P><QUOT.S LEVEL="1"><PARAG IDENTIFIER="018.001"><NO.PARAG><QUOT.START CODE="201E" ID="QS0012" REF.END="QE0012"/>(1)</NO.PARAG><ALINEA>Statele membre adoptă actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la <DATE ISO="20060101">1 ianuarie 2006</DATE>, cu excepția articolului 12 alineatul (2), pentru care conformarea va avea loc până la <DATE ISO="20050701">1 iulie 2005</DATE>. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.</ALINEA></PARAG><PARAG IDENTIFIER="018.002"><NO.PARAG>(2)</NO.PARAG><ALINEA>Statele membre pot prevedea că măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive nu se aplică decât solicitanților care au suferit vătămări corporale în urma infracțiunilor săvârșite după <DATE ISO="20050630">30 iunie 2005</DATE>.</ALINEA></PARAG><P>[…]<QUOT.END REF.START="QS0012" CODE="201D" ID="QE0012"/></P></QUOT.S></P></NP.ECR></GR.SEQ><GR.SEQ LEVEL="2"><TITLE><TI><NP><NO.P>B –</NO.P><TXT><HT TYPE="ITALIC">Dreptul italian</HT></TXT></NP></TI></TITLE><NP.ECR IDENTIFIER="NP0010"><NO.P>10.</NO.P><TXT>Directiva 2004/80 a fost transpusă în dreptul italian prin Decretul legislativ nr. 204 din <DATE ISO="20071109">9 noiembrie 2007</DATE> de transpunere a Directivei 2004/80/CE privind despăgubirea victimelor infracțiunilor (decreto legislativo n. 204 – attuazione della direttiva 2004/80/CE relativa all’indennizzo delle vittime di reato)<NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0003"><P>Supliment ordinar la GURI nr. 261 din <DATE ISO="20071109">9 noiembrie 2007</DATE>, denumit în continuare <QUOT.START CODE="201E" ID="QS0013" REF.END="QE0013"/>Decretul legislativ nr. 204/2007<QUOT.END REF.START="QS0013" CODE="201D" ID="QE0013"/>.</P></NOTE>, precum și prin Decretul ministerial nr. 222 din <DATE ISO="20081223">23 decembrie 2008</DATE> – regulament în sensul articolului 7 din Decretul legislativ nr. 204/2007 (decreto ministeriale n. 222 – regolamento ai sensi dell’articolo 7 del decreto legislativo n. 204/2007)<NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0004"><P>GURI nr. 108 din <DATE ISO="20090512">12 mai 2009</DATE>.</P></NOTE>.</TXT></NP.ECR><?PAGE NO="3"?><NP.ECR IDENTIFIER="NP0011"><NO.P>11.</NO.P><TXT>În memoriul său în apărare, Republica Italiană a precizat, în mod exhaustiv, legile speciale care reglementează acordarea de despăgubiri din partea statului victimelor unor anumite tipuri de infracțiuni intenționate săvârșite prin violență.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0012"><NO.P>12.</NO.P><TXT>Aceste legi speciale sunt următoarele:</TXT><P><LIST TYPE="DASH"><ITEM><P>Legea nr. 466 din <DATE ISO="19800813">13 august 1980</DATE> de stabilire a normelor privind despăgubirile speciale pentru categorii de funcționari publici și cetățeni care sunt victime căzute la datorie sau victime ale terorismului (legge n. 466 – recante norme in ordine a speciali elargizioni a favore di categorie di dipendenti pubblici e di cittadini vittime del dovere o di azioni terroristiche)<NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0005"><P>GURI nr. 230 din <DATE ISO="19800822">22 august 1980</DATE>.</P></NOTE> (articolele 3 și 4);</P></ITEM><ITEM><P>Legea nr. 302 din <DATE ISO="19901020">20 octombrie 1990</DATE> de stabilire a normelor privind victimele terorismului și ale criminalității organizate (legge n. 302 – recante norme a favore delle vittime del terrorismo e della criminalità organizzata)<NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0006"><P>GURI nr. 250 din <DATE ISO="19901025">25 octombrie 1990</DATE>.</P></NOTE> (articolele 1 și 3-5);</P></ITEM><ITEM><P>Decretul‑lege nr. 419 din <DATE ISO="19911231">31 decembrie 1991</DATE> privind instituirea unui fond de sprijin pentru victimele extorcării de fonduri – aprobat prin Legea nr. 172 din <DATE ISO="19920218">18 februarie 1992</DATE> (decreto legge n. 419 – recante istituzione del Fondo di sostegno per le vittime di richieste estorsive, convertito dalla legge <DATE ISO="19920218">18 febbraio 1992</DATE>, n. 172)<NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0007"><P>GURI nr. 49 din <DATE ISO="19920228">28 februarie 1992</DATE>.</P></NOTE> (articolul 1);</P></ITEM><ITEM><P>Legea nr. 340 din <DATE ISO="19950808">8 august 1995</DATE> de stabilire a normelor privind extinderea pentru membrii familiilor victimelor dezastrului aerian de la Ustica a despăgubirilor prevăzute la articolele 4 și 5 din Legea nr. 302/1990 (legge n. 340 – recante norme per l’estensione dei benefici di cui agli articoli 4 e 5 della legge n. 302/1990, ai familiari delle vittime del disastro aereo di Ustica)<NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0008"><P>GURI nr. 192 din <DATE ISO="19950818">18 august 1995</DATE>.</P></NOTE> (articolul 1 – care face trimitere la articolele 4 și 5 din Legea nr. 302/1990);</P></ITEM><ITEM><P>Legea nr. 108 din <DATE ISO="19960307">7 martie 1996</DATE> de stabilire a normelor privind cămătăria (legge n. 108 – recante disposizioni in materia di usura)<NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0009"><P>Supliment ordinar la GURI nr. 58 din <DATE ISO="19960309">9 martie 1996</DATE>.</P></NOTE> (articolele 14 și 15);</P></ITEM><ITEM><P>Legea nr. 70 din <DATE ISO="19980331">31 martie 1998</DATE> de stabilire a beneficiilor pentru victimele grupării <QUOT.START CODE="201E" ID="QS0014" REF.END="QE0014"/>Banda della Uno bianca<QUOT.END REF.START="QS0014" CODE="201D" ID="QE0014"/> (legge n. 70 – recante benefici per le vittime della cosiddetta <QUOT.START CODE="201E" ID="QS0015" REF.END="QE0015"/>Banda della Uno Bianca<QUOT.END REF.START="QS0015" CODE="201D" ID="QE0015"/>)<NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0010"><P>GURI nr. 80 din <DATE ISO="19980406">6 aprilie 1998</DATE>.</P></NOTE> (articolul 1 – care face referire la articolele 1 și 4 din Legea nr. 302/1990);</P></ITEM><ITEM><P>Legea nr. 407 din <DATE ISO="19981123">23 noiembrie 1998</DATE> de stabilire a noilor norme privind victimele terorismului și ale criminalității organizate (legge n. 407 – recante nuove norme in favore delle vittime del terrorismo e della criminalità organizzata)<NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0011"><P>GURI nr. 277 din <DATE ISO="19981126">26 noiembrie 1998</DATE>.</P></NOTE> (articolul 2);</P></ITEM><ITEM><P>Legea nr. 44 din <DATE ISO="19990223">23 februarie 1999</DATE> de stabilire a normelor privind Fondul de solidaritate pentru victimele extorcării de fonduri și ale cămătăriei (legge n. 44 – recante disposizioni concernenti il Fondo di solidarietà per le vittime delle richieste estorsive e dell’usura)<NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0012"><P>GURI nr. 51 din <DATE ISO="19990303">3 martie 1999</DATE>.</P></NOTE> (articolele 3 și 6-8);</P></ITEM><?PAGE NO="4"?><ITEM><P>Decretul prezidențial nr. 510 din <DATE ISO="19990728">28 iulie 1999</DATE> de stabilire a noilor norme privind victimele terorismului și ale criminalității organizate (decreto del presidente della Repubblica n. 510 – regolamento recante nuove norme in favore delle vittime del terrorismo e della criminalità organizzata)<NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0013"><P>GURI nr. 4 din <DATE ISO="20000107">7 ianuarie 2000</DATE>.</P></NOTE> (articolul 1);</P></ITEM><ITEM><P>Legea nr. 512 din <DATE ISO="19991222">22 decembrie 1999</DATE> de instituire a Fondului de rulment pentru solidaritatea cu victimele infracțiunilor de tip mafiot (legge n. 512 – recante istituzione del Fondo di rotazione per la solidarietà alle vittime dei reati di tipo mafioso)<NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0014"><P>GURI nr. 6 din <DATE ISO="20000110">10 ianuarie 2000</DATE>.</P></NOTE> (articolul 4);</P></ITEM><ITEM><P>Decretul‑lege nr. 13 din <DATE ISO="20030204">4 februarie 2003</DATE> de stabilire a unor dispoziții urgente în favoarea victimelor terorismului și ale criminalității organizate – aprobat cu modificări prin Legea nr. 56/2003 (decreto legge n. 13 – recante disposizioni urgenti in favore delle vittime del terrorismo e della criminalità organizzata, convertito con modificazioni dalla legge n. 56/2003)<NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0015"><P>GURI nr. 80 din <DATE ISO="20030405">5 aprilie 2003</DATE>.</P></NOTE>;</P></ITEM><ITEM><P>Legea nr. 228 din <DATE ISO="20030811">11 august 2003</DATE> privind măsurile de combatere a traficului de ființe umane și de instituire a Fondului pentru măsurile de combatere a traficului de ființe umane și a unui program special de asistență pentru victimele infracțiunilor vizate la articolele 600 și 601 din Codul penal (legge n. 228 – recante misure contro la tratta di persone, che istituisce il Fondo per le misure anti‑tratta e uno speciale programma di assistenza per le vittime dei reati previsti dagli articoli 600 e 601 del codice penale)<NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0016"><P>GURI nr. 195 din <DATE ISO="20030823">23 august 2003</DATE>.</P></NOTE>, astfel cum a fost modificată prin Decretul legislativ nr. 24 din <DATE ISO="20140304">4 martie 2014</DATE>, articolul 6 (decreto legislativo n. 24, articolo 6)<NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0017"><P>GURI nr. 60 din <DATE ISO="20140313">13 martie 2014</DATE>.</P></NOTE>;</P></ITEM><ITEM><P>Decretul‑lege nr. 337 din <DATE ISO="20031128">28 noiembrie 2003</DATE> de stabilire a unor dispoziții urgente în favoarea victimelor militare și civile ale atacurilor teroriste în străinătate – aprobat, cu modificări, prin Legea nr. 369/2003 (decreto legge n. 337 – recante disposizioni urgenti in favore delle vittime militari e civili di attentati terroristici all’estero, convertito con modificazioni dalla legge n. 369/2003)<NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0018"><P>GURI nr. 8 din <DATE ISO="20040112">12 ianuarie 2004</DATE>.</P></NOTE> (articolul 1);</P></ITEM><ITEM><P>Legea nr. 206 din <DATE ISO="20040803">3 august 2004</DATE> de stabilire a noilor norme în favoarea victimelor terorismului și ale actelor similare (legge n. 206 – recante nuove norme in favore delle vittime del terrorismo e delle stragi di tale matrice)<NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0019"><P>GURI nr. 187 din <DATE ISO="20040811">11 august 2004</DATE>.</P></NOTE> (articolul 1);</P></ITEM><ITEM><P>Legea nr. 266 din <DATE ISO="20051223">23 decembrie 2005</DATE> privind bugetul de stat pentru anul 2006 (legge n. 266 – lege finanziaria 2006)<NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0020"><P>Supliment ordinar la GURI nr. 302 din <DATE ISO="20051229">29 decembrie 2005</DATE>.</P></NOTE> care, la articolul 1 alineatele 563-565 conține dispoziții privind acordarea de ajutoare în favoarea persoanelor ucise sau rănite la datorie, a persoanelor asimilate acestora și a familiilor lor;</P></ITEM><ITEM><P>Legea nr. 91 din <DATE ISO="20060220">20 februarie 2006</DATE> de stabilire a normelor în favoarea membrilor familiilor aviatorilor italieni care au supraviețuit masacrului de la Kindu din <DATE ISO="19611111">11 noiembrie 1961</DATE> (legge n. 91 – recante norme in favore dei familiari superstiti degli aviatori italiani vittime dell’eccidio avvenuto a Kindu l’<DATE ISO="19611111">11 novembre 1961</DATE>)<NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0021"><P>GURI nr. 62 din <DATE ISO="20060315">15 martie 2006</DATE>.</P></NOTE>;</P></ITEM><?PAGE NO="5"?><ITEM><P>Decretul prezidențial nr. 243 din <DATE ISO="20060707">7 iulie 2006</DATE> privind termenele și procedurile pentru plata ajutoarelor în favoarea persoanelor ucise sau rănite la datorie și a persoanelor asimilate acestora (decreto del presidente della Repubblica n. 243 – regolamento concernente termini e modalità di corresponsione delle provvidenze alle vittime del dovere ed ai soggetti equiparati)<NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0022"><P>GURI nr. 183 din <DATE ISO="20060808">8 august 2006</DATE>.</P></NOTE>;</P></ITEM><ITEM><P>Decretul‑lege nr. 187 din <DATE ISO="20101112">12 noiembrie 2010</DATE> de stabilire a măsurilor urgente în materie de siguranță – aprobat, cu modificări, prin Legea nr. 217/2010 (decreto legge n. 187 – recante misure urgenti in materia di sicurezza, convertito con modificazioni dalla legge n. 217/2010)<NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0023"><P>GURI nr. 265 din <DATE ISO="20101112">12 noiembrie 2010</DATE>.</P></NOTE>, printre care, conform articolului 2a, instituirea <QUOT.START CODE="201E" ID="QS0016" REF.END="QE0016"/>Fondului de solidaritate civilă<QUOT.END REF.START="QS0016" CODE="201D" ID="QE0016"/> în favoarea victimelor infracțiunilor săvârșite în timpul sau cu ocazia unor manifestări sportive sau ale unor manifestări de altă natură.</P></ITEM></LIST></P></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0013"><NO.P>13.</NO.P><TXT>În ceea ce privește condițiile materiale pentru acordarea despăgubirilor aflate în sarcina statului italian, Decretul legislativ nr. 204/2007 face trimitere la legile speciale care prevăd formele de despăgubire a victimelor infracțiunilor săvârșite pe teritoriul național. Cu toate acestea, nu toate tipurile de infracțiuni intenționate săvârșite prin violență sunt acoperite de aceste legi speciale. Astfel, nu există o lege specială care să garanteze o despăgubire echitabilă și corespunzătoare, în sensul articolului 12 din Directiva 2004/80, a victimei unei infracțiuni de violență sexuală.</TXT></NP.ECR></GR.SEQ></GR.SEQ><GR.SEQ LEVEL="1"><TITLE><TI><NP><NO.P>II –</NO.P><TXT><HT TYPE="BOLD">Procedura precontencioasă</HT></TXT></NP></TI></TITLE><NP.ECR IDENTIFIER="NP0014"><NO.P>14.</NO.P><TXT>Prin scrisoarea din <DATE ISO="20110620">20 iunie 2011</DATE>, Comisia a informat Republica Italiană că apreciază că legislația sa nu prevede un sistem general de despăgubire a victimelor infracționalității intenționate săvârșite prin violență, contrar, în opinia sa, prevederilor articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2004/80. Ca răspuns la această scrisoare, Republica Italiană a informat Comisia, prin scrisoarea din <DATE ISO="20111011">11 octombrie 2011</DATE>, că apreciază că această directivă conferă statelor membre o largă putere discreționară în vederea transpunerii acestei dispoziții.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0015"><NO.P>15.</NO.P><TXT>La <DATE ISO="20111125">25 noiembrie 2011</DATE>, considerând totuși că Republica Italiană a transpus în mod necorespunzător directiva menționată, Comisia a transmis acesteia o scrisoare de punere în întârziere și i‑a solicitat să își prezinte observațiile cu privire la acest aspect.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0016"><NO.P>16.</NO.P><TXT>În răspunsul său din <DATE ISO="20120514">14 mai 2012</DATE>, Republica Italiană a prezentat un proiect de măsuri legislative care viza punerea în aplicare a unui sistem general de despăgubire. Acest proiect prevedea înființarea unui fond de solidaritate pentru despăgubirea victimelor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență pe teritoriul național care au avut drept rezultat decesul sau vătămarea corporală gravă sau foarte gravă. Întrucât nu a fost prezentat niciun calendar legislativ pentru proiectul menționat, Comisia nu a putut închide procedura precontencioasă. Autoritățile italiene au fost informate despre acest lucru în cadrul unei reuniuni care a avut loc la <DATE ISO="20121125">25 noiembrie 2012</DATE>.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0017"><NO.P>17.</NO.P><TXT>Republica Italiană, prin scrisoarea din <DATE ISO="20130124">24 ianuarie 2013</DATE>, a informat Comisia că, în urma crizei guvernamentale care a avut ca rezultat dizolvarea anticipată a Parlamentului italian, nu a fost posibilă adoptarea proiectului de lege, dar că acesta va fi adoptat după ce noul guvern își va începe mandatul. Această scrisoare nu a fost însoțită de niciun calendar legislativ oficial.</TXT></NP.ECR><?PAGE NO="6"?><NP.ECR IDENTIFIER="NP0018"><NO.P>18.</NO.P><TXT>Prin scrisoarea din <DATE ISO="20130712">12 iulie 2013</DATE>, Republica Italiană a informat Comisia că Tribunale ordinario di Firenze (Tribunalul din Florența, Italia) a adresat Curții o întrebare preliminară cu privire la interpretarea articolului 12 din Directiva 2004/80 [cauza în care s‑a pronunțat Ordonanța din <REF.DOC.ECR><DATE ISO="20140130">30 ianuarie 2014</DATE>, <NAME.CASE>C.</NAME.CASE> (<NO.CASE>C‑122/13</NO.CASE>, <NO.ECLI ECLI="ECLI:EU:C:2014:59">EU:C:2014:59</NO.ECLI></REF.DOC.ECR>)], propunând astfel să se aștepte decizia Curții în această cauză înainte de a se continua procedura inițiată de Comisie.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0019"><NO.P>19.</NO.P><TXT>Comisia a emis un aviz motivat la <DATE ISO="20131017">17 octombrie 2013</DATE>, notificat Republicii Italiene la <DATE ISO="20131018">18 octombrie 2013</DATE>, în care a solicitat autorităților italiene să ia măsurile necesare pentru a se conforma articolului 12 din Directiva 2004/80 în termen de două luni de la această din urmă dată.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0020"><NO.P>20.</NO.P><TXT>În răspunsul primit de Comisie la <DATE ISO="20131218">18 decembrie 2013</DATE>, Republica Italiană a reamintit că ea considera oportun să aștepte decizia Curții în cauza C‑122/13, pentru a putea ține cont de eventualele indicații ale acesteia cu privire la articolul 12 din Directiva 2004/80.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0021"><NO.P>21.</NO.P><TXT>În această cauză, Curtea a constatat, prin ordonanță<NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0024"><P>A se vedea Ordonanța din <REF.DOC.ECR><DATE ISO="20140130">30 ianuarie 2014</DATE>, <NAME.CASE>C.</NAME.CASE> (<NO.CASE>C‑122/13</NO.CASE>, <NO.ECLI ECLI="ECLI:EU:C:2014:59">EU:C:2014:59</NO.ECLI></REF.DOC.ECR>).</P></NOTE>, că este vădit necompetentă să răspundă la întrebarea adresată de Tribunale ordinario di Firenze (Tribunalul din Florența). Prin urmare, Comisia a decis să sesizeze Curtea cu prezenta acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 258 al doilea paragraf TFUE.</TXT></NP.ECR></GR.SEQ><GR.SEQ LEVEL="1"><TITLE><TI><NP><NO.P>III –</NO.P><TXT><HT TYPE="BOLD">Acțiunea</HT></TXT></NP></TI></TITLE><NP.ECR IDENTIFIER="NP0022"><NO.P>22.</NO.P><TXT>Prin acțiunea formulată, Comisia solicită Curții:</TXT><P><LIST TYPE="DASH"><ITEM><P>să constate că, prin neadoptarea tuturor măsurilor necesare pentru a garanta existența unui sistem de despăgubire a victimelor infracționalității intenționate săvârșite prin violență pe teritoriul său, Republica Italiană a încălcat obligația care îi revine în temeiul articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2004/80 și</P></ITEM><ITEM><P>obligarea Republicii Italiene la plata cheltuielilor de judecată.</P></ITEM></LIST></P></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0023"><NO.P>23.</NO.P><TXT>Republica Italiană solicită Curții:</TXT><P><LIST TYPE="DASH"><ITEM><P>respingerea acțiunii și</P></ITEM><ITEM><P>obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.</P></ITEM></LIST></P></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0024"><NO.P>24.</NO.P><TXT>Prin cererea introductivă depusă la grefa Curții la <DATE ISO="20150427">27 aprilie 2015</DATE>, Consiliul Uniunii Europene a formulat o cerere de intervenție în susținerea concluziilor Comisiei. Prin decizia din <DATE ISO="20150522">22 mai 2015</DATE>, președintele Curții a admis această cerere.</TXT></NP.ECR></GR.SEQ><GR.SEQ LEVEL="1"><TITLE><TI><NP><NO.P>IV –</NO.P><TXT><HT TYPE="BOLD">Argumentația părților</HT></TXT></NP></TI></TITLE><NP.ECR IDENTIFIER="NP0025"><NO.P>25.</NO.P><TXT>Comisia reproșează Republicii Italiene că ordinea sa juridică prevede un sistem de despăgubire numai pentru victimele anumitor forme de infracționalitate intenționată săvârșită prin violență, cu toate că, în opinia Comisiei, articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2004/80 impune instituirea unui astfel de sistem de despăgubire pentru victimele tuturor infracțiunilor care intră în această categorie.</TXT></NP.ECR><?PAGE NO="7"?><NP.ECR IDENTIFIER="NP0026"><NO.P>26.</NO.P><TXT>Astfel, Comisia amintește că, potrivit considerentelor (2) și (6), Directiva 2004/80 are drept obiectiv să garanteze victimelor infracționalității în Uniunea Europeană dreptul la o despăgubire echitabilă și corespunzătoare prejudiciilor suferite, indiferent de locul din Uniune în care a fost săvârșită infracțiunea. Este vorba despre corolarul libertății de circulație a persoanelor.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0027"><NO.P>27.</NO.P><TXT>Ea explică în continuare că această directivă instituie o procedură de cooperare care vizează să permită victimelor un acces mai ușor la despăgubire în situațiile transfrontaliere. Acesta este motivul pentru care capitolul I din directiva menționată stabilește norme privind accesul la despăgubire în astfel de situații, în timp ce capitolul II din această directivă, care conține numai articolul 12, enunță dispozițiile aplicabile sistemelor naționale de despăgubire. Prin urmare, aceste sisteme ar constitui baza pentru buna funcționare a procedurii de cooperare. Articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2004/80 ar impune, prin urmare, statelor membre să adopte un astfel de sistem.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0028"><NO.P>28.</NO.P><TXT>În această privință, nu ar fi suficient ca statele membre în care nu există un sistem de despăgubire să instituie un astfel de sistem. Astfel, statele membre trebuie să se asigure, potrivit Comisiei, că sistemul de despăgubire a victimelor instituit pe teritoriul lor are caracteristicile impuse de Directiva 2004/80, respectiv acesta trebuie să garanteze o despăgubire echitabilă și corespunzătoare și să acopere categoria infracțiunilor vizate de directivă. Comisia precizează că directiva menționată are în vedere un tip bine determinat de infracționalitate, și anume infracționalitatea intenționată săvârșită prin violență.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0029"><NO.P>29.</NO.P><TXT>În ceea ce privește în mod special această noțiune, Comisia consideră că, în esență, deși Directiva 2004/80 nu definește acest tip de infracționalitate, lăsând acest lucru în seama legiuitorului național, articolul 12 alineatul (2) din această directivă nu lasă totuși nicio marjă de apreciere statelor membre cu privire la domeniul de aplicare al sistemului național de despăgubire. Astfel, acest domeniu de aplicare nu ar putea decât să corespundă tuturor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență definite ca atare în dreptul penal material al fiecărui stat membru.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0030"><NO.P>30.</NO.P><TXT>Singura marjă de apreciere de care ar dispune statele membre pentru instituirea unui sistem de despăgubire pentru victimele infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență, precum cel dorit de legiuitorul Uniunii, ar consta în calificarea infracțiunilor ca intenționate și violente. În alți termeni, Comisia consideră că ori de câte ori o infracțiune este definită în dreptul penal național ca o infracțiune violentă săvârșită cu intenție, aceasta se încadrează automat în categoria infracțiunilor pentru care Directiva 2004/80 impune să se prevadă un sistem de despăgubire a victimelor. Cu titlu de exemplu, Comisia arată că, având în vedere elementele lor constitutive, infracțiuni precum omuciderile sau violențele sexuale nu pot fi excluse, prin definiție, din domeniul de aplicare al acestei directive.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0031"><NO.P>31.</NO.P><TXT>Această analiză ar fi confirmată de lectura Convenției europene privind despăgubirea victimelor infracțiunilor săvârșite prin violență, semnată la Strasbourg la <DATE ISO="19831124">24 noiembrie 1983</DATE>, Directiva 2004/80 inspirându‑se în mod clar din această convenție în considerentul (8). Or, în conformitate cu această convenție, cazurile de violență sexuală sunt incluse în categoria infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență, ceea ce ar dovedi că toate infracțiunile săvârșite în mod indubitabil cu intenție și prin violență trebuie să fie încadrate în mod necesar în această categorie.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0032"><NO.P>32.</NO.P><TXT>Comisia explică, totodată, că nicio dispoziție a Directivei 2004/80 nu prevede că statele membre pot limita beneficiul despăgubirii doar la victimele anumitor infracțiuni intenționate săvârșite prin violență. Ea consideră că o astfel de limitare ar echivala cu a admite că, deși acestea sunt, toate, considerate infracțiuni intenționate săvârșite prin violență, numai unele dintre ele ar suscita un sentiment de vulnerabilitate, ar provoca traumatisme, ar cauza probleme financiare, ar perturba viața de zi cu zi sau ar compromite viitorul victimelor, justificând astfel o despăgubire din partea statului membru.</TXT></NP.ECR><?PAGE NO="8"?><NP.ECR IDENTIFIER="NP0033"><NO.P>33.</NO.P><TXT>Pe de altă parte, potrivit Comisiei, în cazul în care s‑ar considera că statele membre dispun de o marjă de apreciere în alegerea infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență care pot face obiectul unei despăgubiri acordate de stat în temeiul articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2004/80, aceasta ar echivala cu o discriminare între victimele infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență în Uniune, în măsura în care despăgubirea acordată ca urmare a unei infracțiuni încadrate în această categorie ar putea varia de la un stat membru la altul, după cum acesta oferă o protecție extinsă a dreptului la despăgubire sau o protecție limitată, precum în cazul teritoriului italian. În plus, sistemul de cooperare transfrontalieră instituit prin această directivă ar fi astfel lipsit de orice utilitate practică.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0034"><NO.P>34.</NO.P><TXT>În sfârșit, Comisia explică faptul că interpretarea propusă de ea nu are ca efect împietarea asupra competențelor proprii legiuitorului național, întrucât nu reglementează aspectele legate de extinderea protecției acordate în ceea ce privește prejudiciul reparabil (daune morale, daune materiale, invaliditate pe termen lung, boală și suferințe psihice), de gradul de intenționalitate (luarea în considerare a vătămării corporale din culpă), de condițiile de acces la despăgubire (victima și membrii familiei victimei), de forma de despăgubire (de către autorul infracțiunii sau forme subsidiare de despăgubire acordate de către statul membru, de către angajator sau prin asigurare), de valoarea despăgubirii (grilă de stabilire a unei valori financiare predeterminate pentru fiecare tip de prejudiciu, scăderea valorii despăgubirii în cazul contribuției la producerea prejudiciului) și de condițiile procedurale pentru accesul la despăgubire (termen pentru pregătirea și/sau depunerea cererii de despăgubire).</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0035"><NO.P>35.</NO.P><TXT>Republica Italiană precizează, în primul rând, că se află într‑un stadiu avansat de elaborare a unui proiect legislativ în domeniul care face obiectul prezentei acțiuni.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0036"><NO.P>36.</NO.P><TXT>În continuare, ea expune motivele pentru care consideră că interpretarea propusă de Comisie este incorectă. Astfel, Republica Italiană se bazează pe temeiul juridic al Directivei 2004/80 pentru a delimita obligația care revine statelor membre în temeiul articolului 12 alineatul (2) din aceasta. Ea amintește că directiva respectivă a fost adoptată în lipsa unor dispoziții specifice, în temeiul articolului 308 CE (devenit articolul 352 TFUE). Potrivit Republicii Italiene, aceasta are drept consecință faptul că, la momentul adoptării directivei menționate, în 2004, Uniunea nu era competentă, și cu atât mai puțin competentă este astăzi, să reglementeze tratamentul procedural și pe fond al infracțiunilor de drept comun săvârșite prin violență și nici în ceea ce privește consecințele patrimoniale specifice ale acestora. Înțelegem că Republica Italiană apreciază că, în măsura în care directiva 2004/80 se întemeiază pe articolul 308 CE și urmărește să permită libera circulație a cetățenilor, Uniunea nu poate impune statelor membre să instituie un sistem general de despăgubire pentru victimele infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență, ci poate doar să se limiteze să impună acestor state să ia în considerare situațiile transfrontaliere în acest domeniu, prin asigurarea accesului cetățenilor Uniunii la sistemul de despăgubire prevăzut eventual de dreptul național. În alți termeni, articolul 12 alineatul (2) din această directivă nu ar crea nicio obligație de a institui un sistem de despăgubire pentru victimele infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0037"><NO.P>37.</NO.P><TXT>Astfel, Republica Italiană consideră că nu se poate constata o neîndeplinire a obligațiilor, dat fiind că dreptul național, care prevede deja numeroase forme de despăgubire pentru diverse infracțiuni intenționate săvârșite prin violență, oferă acces resortisanților altor state membre la aceste forme de despăgubire.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0038"><NO.P>38.</NO.P><TXT>Din punctul de vedere al Republicii Italiene, în cazul în care Curtea ar împărtăși opinia Comisiei potrivit căreia articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2004/80 obligă statele membre să prevadă un sistem general de despăgubire a victimelor tuturor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență, atunci Curtea ar trebui să examineze și validitatea acestei obligații, întrucât aceasta nu este prevăzută de nicio dispoziție specifică din tratate și nici nu poate fi dedusă din clauza <QUOT.START CODE="201E" ID="QS0017" REF.END="QE0017"/>competențelor subsidiare<QUOT.END REF.START="QS0017" CODE="201D" ID="QE0017"/>, în sensul articolului 308 CE, deoarece acest articol nu poate conduce, în temeiul principiului proporționalității, la extinderea competențelor Uniunii în problemele de natură pur internă. Republica Italiană, amintind jurisprudența Curții conform căreia <QUOT.START CODE="201E" ID="QS0018" REF.END="QE0018"/>un stat membru nu poate să<?PAGE NO="9"?> invoce în mod util, în absența unei dispoziții a Tratatului FUE care să îl autorizeze expres în acest sens, nelegalitatea unei directive al cărei destinatar este ca mijloc de apărare împotriva unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor întemeiate pe neexecutarea acestei directive<QUOT.END REF.START="QS0018" CODE="201D" ID="QE0018"/><NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0025"><P>Hotărârea din <REF.DOC.ECR><DATE ISO="20150305">5 martie 2015</DATE>, <NAME.CASE>Comisia/Luxemburg</NAME.CASE> (<NO.CASE>C‑502/13</NO.CASE>, <NO.ECLI ECLI="ECLI:EU:C:2015:143">EU:C:2015:143</NO.ECLI>, punctul <REF.NP.ECR REF="NP0056">56</REF.NP.ECR></REF.DOC.ECR>).</P></NOTE>, consideră totuși că articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2004/80 este afectat de un viciu deosebit de grav și de evident în sensul acestei jurisprudențe care îi permite astfel să invoce nelegalitatea acestei dispoziții<NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0026"><P>Hotărârea din <REF.DOC.ECR><DATE ISO="20150305">5 martie 2015</DATE>, <NAME.CASE>Comisia/Luxemburg</NAME.CASE> (<NO.CASE>C‑502/13</NO.CASE>, <NO.ECLI ECLI="ECLI:EU:C:2015:143">EU:C:2015:143</NO.ECLI>, punctul <REF.NP.ECR REF="NP0056">56</REF.NP.ECR></REF.DOC.ECR>).</P></NOTE>.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0039"><NO.P>39.</NO.P><TXT>În cazul în care Curtea ar considera că dispoziția menționată impune statelor membre să instituie un sistem general de despăgubire a victimelor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență, Republica Italiană arată că aceste state păstrează totuși o marjă de apreciere în ceea ce privește stabilirea infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență în sensul articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2004/80 care pot face obiectul unei despăgubiri din partea statului.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0040"><NO.P>40.</NO.P><TXT>În această privință, Republica Italiană explică faptul că, spre deosebire de alte prevederi ale Directivei 2004/80 care precizează în detaliu obligațiile statelor membre, articolul 12 alineatul (2) din această directivă se limitează să menționeze că infracțiunea vizată de această dispoziție trebuie să aibă un dublu caracter, intenționat și violent. Prin urmare, i‑ar reveni fiecărui stat membru să stabilească, în dreptul național, situațiile care pot face obiectul unei despăgubiri în temeiul acestei dispoziții, precum și criteriile de bază pentru a cuantifica această despăgubire. Statele membre ar dispune, prin urmare, de o marjă foarte largă de apreciere în vederea instituirii unui sistem de despăgubire pentru victimele infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență și, în consecință, ar putea acorda despăgubirea respectivă doar pentru anumite infracțiuni sau ar putea chiar să o supună anumitor condiții, precum, de exemplu, examinarea comportamentului victimei care nu trebuie, nici chiar prin imprudență, să fi facilitat ori să fi provocat săvârșirea actului infracțional sau demonstrarea insolvabilității autorului infracțiunii.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0041"><NO.P>41.</NO.P><TXT>Această interpretare ar fi susținută de examinarea lucrărilor pregătitoare care au condus la adoptarea Directivei 2004/80. Astfel, Republica Italiană arată că, în propunerea sa de directivă<NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0027"><P>Propunerea de directivă a Consiliului cu privire la despăgubirea victimelor infracționalității [COM(2002) 562 final, denumită în continuare <QUOT.START CODE="201E" ID="QS0019" REF.END="QE0019"/>propunerea de directivă<QUOT.END REF.START="QS0019" CODE="201D" ID="QE0019"/>].</P></NOTE>, Comisia prevedea stabilirea unor norme minimale în materie de despăgubire a victimelor infracționalității și preciza domeniul de aplicare personal și teritorial al directivei definind noțiunile <QUOT.START CODE="201E" ID="QS0020" REF.END="QE0020"/>victime<QUOT.END REF.START="QS0020" CODE="201D" ID="QE0020"/>, <QUOT.START CODE="201E" ID="QS0021" REF.END="QE0021"/>infracțiuni intenționate<QUOT.END REF.START="QS0021" CODE="201D" ID="QE0021"/>, precum și <QUOT.START CODE="201E" ID="QS0022" REF.END="QE0022"/>vătămări corporale<QUOT.END REF.START="QS0022" CODE="201D" ID="QE0022"/>. Potrivit Republicii Italiene, proiectul de directivă prevedea și alte norme extrem de detaliate, concepute pentru a pregăti instituirea unui sistem de despăgubire uniform pentru victimele infracționalității. Compararea acelui proiect cu textul actual al Directivei 2004/80 ar demonstra că obiectivul care viza stabilirea unor norme minimale a fost abandonat în scopul respectării competențelor statelor membre în materie penală și în materie de cheltuieli publice.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0042"><NO.P>42.</NO.P><TXT>În memoriul în replică al Comisiei, aceasta a explicat că recurgerea la articolul 308 CE demonstrează doar că, în lipsa unor competențe de acțiune explicite și specifice conferite instituțiilor Uniunii, adoptarea măsurilor cuprinse în Directiva 2004/80 a fost considerată necesară printr‑o decizie a Consiliului adoptată în unanimitate de statele membre, inclusiv de Republica Italiană, pentru a atinge unul dintre obiectivele Uniunii. În speță, obiectivul avut în vedere de această directivă, în special prin obligația impusă la articolul 12 alineatul (2) din aceasta, este acela de a înlătura obstacolele din calea liberei circulații a persoanelor și a serviciilor.</TXT></NP.ECR><?PAGE NO="10"?><NP.ECR IDENTIFIER="NP0043"><NO.P>43.</NO.P><TXT>În opinia Comisiei, singurele motive care pot invalida recurgerea la articolul 308 CE ca temei juridic sunt cele legate de respectarea condițiilor prevăzute de tratate, și anume necesitatea ca actul care urmează să fie adoptat să atingă unul dintre obiectivele vizate de tratate, ca acțiunea să poată fi dusă la bun sfârșit în cadrul politicilor definite prin tratate, iar competențele necesare în acest scop să nu fie prevăzute în tratate. Or, Republica Italiană nu ar demonstra, în memoriul său în apărare, nerespectarea acestor condiții și s‑ar mulțumi să constate că articolul 308 CE nu permite suplinirea necompetenței Uniunii în materie de drept penal și procedural.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0044"><NO.P>44.</NO.P><TXT>Comisia amintește că, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului FUE, Uniunea a dobândit o competență specifică în domeniul cooperării judiciare în materie penală, care cuprinde, în special, apropierea actelor cu putere de lege și a normelor administrative ale statelor membre cu privire la elemente specifice ale procedurii penale [articolul 82 alineatul (2) TFUE], în cadrul definirii infracțiunilor și a sancțiunilor în domenii ale criminalității de o gravitate deosebită de dimensiune transfrontalieră [articolul 83 alineatul (1) TFUE], precum și în cadrul punerii în aplicare eficiente a politicilor UE care fac deja obiectul unor măsuri de armonizare [articolul 83 alineatul (2) TFUE]. Totuși, ea adaugă că, în astfel de domenii, competența de a adopta măsuri este condiționată de faptul că acestea trebuie să fie necesare pentru a facilita recunoașterea reciprocă a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare, precum și cooperarea polițienească și judiciară în materie penală cu dimensiune transfrontalieră.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0045"><NO.P>45.</NO.P><TXT>Comisia deduce de aici că, astfel cum susține Republica Italiană, Uniunea nu are competența de a interveni în dreptul procesual penal și în dreptul penal material al statelor membre dincolo de ceea ce este prevăzut de dispozițiile sus‑menționate. Statele membre ar rămâne, prin urmare, singurele care au competența de a defini infracțiunile și sancțiunile corespunzătoare, cu două condiții. Pe de o parte, această competență poate fi exercitată numai în domeniile criminalității care nu intră sub incidența celor enumerate la articolul 83 alineatul (1) al doilea paragraf TFUE, și anume terorismul, traficul de persoane și exploatarea sexuală a femeilor și a copiilor, traficul ilicit de droguri, traficul ilicit de arme, spălarea banilor, corupția, contrafacerea mijloacelor de plată, criminalitatea informatică și criminalitatea organizată. Pe de altă parte, această competență nu ar putea fi exercitată pentru infracțiuni și sancțiunile aferente acestora pe care legiuitorul Uniunii le consideră necesare pentru a consolida punerea în aplicare a legislației de armonizare adoptate în alte domenii de competență ale Uniunii.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0046"><NO.P>46.</NO.P><TXT>Prin urmare, Comisia împărtășește punctul de vedere al Republicii Italiene conform căruia statele membre păstrează competența exclusivă în ceea ce privește stabilirea comportamentelor care constituie acte infracționale de drept comun, precum și în ceea ce privește stabilirea sancțiunilor asociate acestora.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0047"><NO.P>47.</NO.P><TXT>Cu toate acestea, Comisia apreciază că aspectele referitoare la susținerea și la protecția victimelor infracționalității nu țin de această competență exclusivă. Potrivit acesteia, despăgubirea victimelor de către statele membre prevăzută de Directiva 2004/80 se bazează pe existența unei acțiuni civile întemeiate pe răspunderea civilă a autorului infracțiunii. În consecință, despăgubirea victimei unei infracțiuni ar avea un caracter civil, iar nu penal. Comisia citează, în acest sens, expunerea de motive care însoțește propunerea sa de directivă care enunță că <QUOT.START CODE="201E" ID="QS0023" REF.END="QE0023"/>natura civilă a despăgubirii publice reiese clar din faptul că aceasta conferă persoanelor un avantaj patrimonial, fără a se căuta sancționarea comportamentului autorului infracțiunii sau obținerea unui beneficiu direct în interes general<QUOT.END REF.START="QS0023" CODE="201D" ID="QE0023"/><NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0028"><P>Punctul 5.1.</P></NOTE>.</TXT></NP.ECR><?PAGE NO="11"?><NP.ECR IDENTIFIER="NP0048"><NO.P>48.</NO.P><TXT>Pe de altă parte, Comisia susține că din Hotărârea din <REF.DOC.ECR><DATE ISO="19890202">2 februarie 1989</DATE>, <NAME.CASE>Cowan</NAME.CASE> (<NO.CASE>186/87</NO.CASE>, <NO.ECLI ECLI="ECLI:EU:C:1989:47">EU:C:1989:47</NO.ECLI></REF.DOC.ECR>) reiese că resortisanții statelor membre au dreptul de a fi protejați împotriva riscurilor de agresiune și de a obține despăgubirea financiară prevăzută de legislația statului membru pe teritoriul căruia s‑a săvârșit infracțiunea, chiar dacă acel stat nu este statul lor membru de origine. Această hotărâre ar demonstra că există o legătură strânsă între libertatea de circulație și dreptul la protecția integrității fizice, fiind irelevant, în această privință, faptul că despăgubirea ar fi acordată de stat și plătită din bugetul acestuia. Astfel, tocmai pentru că protecția integrității fizice are în vedere realizarea liberei circulații a persoanelor, ar fi necesar să se prevadă măsuri care să faciliteze despăgubirea victimelor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență, permițând accesul la sistemele naționale de despăgubire.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0049"><NO.P>49.</NO.P><TXT>Comisia adaugă că, în timpul lucrărilor pregătitoare care au condus la adoptarea Directivei 2004/80, s‑a constatat o disparitate importantă între statele membre în ceea ce privește despăgubirea victimelor infracționalității, unele state membre neavând, pur și simplu, niciun sistem de despăgubire. Această disparitate ar fi condus prin urmare la diferențe de tratament între persoane, în funcție de locul de reședință sau de locul săvârșirii infracțiunii, această inegalitate fiind și mai prezentă în situațiile transfrontaliere până într‑atât încât descurajează cetățenii Uniunii să își exercite libertatea de circulație.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0050"><NO.P>50.</NO.P><TXT>Comisia concluzionează că despăgubirea victimelor infracționalității nu poate fi considerată o problemă ce ține de competența exclusivă a statelor membre. Această constatare nu poate fi pusă în discuție de obligația statelor membre de a institui un sistem de despăgubire pentru victimele infracțiunilor care să acopere toate tipurile de infracțiuni intenționate săvârșite prin violență prevăzute în legislația națională. În opinia Comisiei, necesitatea de a elimina obstacolele din calea liberei circulații a persoanelor protejându‑le integritatea fizică și garantându‑le posibilitatea de a obține despăgubire în cazul încălcării acestei integrități nu se poate limita la obligarea statelor membre care nu dispun de un sistem de despăgubire să instituie un astfel de sistem. Comisia apreciază că noțiunea de infracțiune intenționată săvârșită prin violență a fost considerată de legiuitorul Uniunii Europene ca suficient de largă pentru a acoperi toate formele cele mai frecvente de posibile încălcări ale integrității fizice a persoanelor.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0051"><NO.P>51.</NO.P><TXT>În consecință, în opinia Comisiei, articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2004/80, conform interpretării sale, nu este afectat de niciun viciu de validitate, cu atât mai puțin de un viciu atât de grav și de evident care să facă inexistent întregul conținut al acestei directive.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0052"><NO.P>52.</NO.P><TXT>În memoriul său în duplică, Republica Italiană susține că, în lipsa unor dispoziții ale tratatelor în această privință, despăgubirea victimelor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență ordinare intră în competența exclusivă a statelor membre, în conformitate cu principiul de atribuire prevăzut la articolul 5 alineatul (2) TFUE.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0053"><NO.P>53.</NO.P><TXT>Potrivit Republicii Italiene, absența în dreptul italian a unui sistem general de despăgubire a victimelor tuturor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență comise pe teritoriul italian nu reprezintă un obstacol nici în calea realității, nici în calea exercitării libertății de circulație a cetățenilor Uniunii. În consecință, urmărirea obiectivului liberei circulații a persoanelor nu poate justifica o intervenție a legiuitorului Uniunii în această privință.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0054"><NO.P>54.</NO.P><TXT>Pe de altă parte, Republica Italiană consideră greșită interpretarea Comisiei în ceea ce privește Hotărârea din <REF.DOC.ECR><DATE ISO="19890202">2 februarie 1989</DATE>, <NAME.CASE>Cowan</NAME.CASE> (<NO.CASE>186/87</NO.CASE>, <NO.ECLI ECLI="ECLI:EU:C:1989:47">EU:C:1989:47</NO.ECLI></REF.DOC.ECR>). Astfel, ea consideră că, în această hotărâre, Curtea s‑a limitat doar la afirmarea obligației de extindere a despăgubirii pentru victimele agresiunilor la cetățenii Uniunii care, în exercitarea dreptului lor la libera circulație, călătoresc în Franța. Nu s‑ar putea deduce din hotărârea menționată că statele membre sunt obligate să instituie, atunci când nu există încă, un sistem general de despăgubire pentru victimele infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență ordinare.</TXT></NP.ECR><?PAGE NO="12"?><NP.ECR IDENTIFIER="NP0055"><NO.P>55.</NO.P><TXT>Republica Italiană amintește, în plus, că, potrivit articolului 352 alineatul (3) TFUE, actele adoptate în temeiul acestui articol, cum ar fi Directiva 2004/80, <QUOT.START CODE="201E" ID="QS0024" REF.END="QE0024"/>nu pot implica armonizarea actelor cu putere de lege și a normelor administrative ale statelor membre în cazul în care tratatele exclud o astfel de armonizare<QUOT.END REF.START="QS0024" CODE="201D" ID="QE0024"/>. Prin urmare, articolul 12 alineatul (2) din directiva respectivă ar trebui să fie interpretat în conformitate cu articolul 352 TFUE, fără a se extinde sfera de competență a Uniunii și fără a se impune o armonizare a actelor cu putere de lege și a normelor administrative ale statelor membre în materie de despăgubire a victimelor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență. Astfel, Republica Italiană precizează că o astfel de armonizare nu poate fi prevăzută doar pentru <QUOT.START CODE="201E" ID="QS0025" REF.END="QE0025"/>euroinfracțiunile<QUOT.END REF.START="QS0025" CODE="201D" ID="QE0025"/> enumerate la articolul 83 alineatul (1) al doilea paragraf TFUE, iar nu și pentru infracțiunile ordinare.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0056"><NO.P>56.</NO.P><TXT>Republica Italiană susține de asemenea că articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2004/80 nu se aplică în cazul său. Ea consideră, astfel, că această dispoziție prevede obligația instituirii unui sistem de despăgubire pentru victimele infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență doar în cazul statelor membre care nu aveau prevederi în acest sens. Or, la data intrării în vigoare a acestei directive, Republica Italiană avea deja instituit un astfel de sistem de despăgubire.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0057"><NO.P>57.</NO.P><TXT>Intervenind în susținerea Comisiei, Consiliul consideră că din Hotărârea din <REF.DOC.ECR><DATE ISO="19890202">2 februarie 1989</DATE>, <NAME.CASE>Cowan</NAME.CASE> (<NO.CASE>186/87</NO.CASE>, <NO.ECLI ECLI="ECLI:EU:C:1989:47">EU:C:1989:47</NO.ECLI></REF.DOC.ECR>), reiese că facilitarea accesului transfrontalier la sistemele naționale de despăgubire a victimelor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență, pe de o parte, și garantarea că toate statele membre dispun de un astfel de sistem, pe de altă parte, contribuie la atingerea obiectivului liberei circulații a persoanelor și a serviciilor. În ceea ce privește caracterul necesar al unei astfel de acțiuni din partea Uniunii, Consiliul consideră că această apreciere se bazează pe criterii politice, economice și tehnice și, prin urmare, ține de puterea discreționară a instituțiilor Uniunii care ar fi considerat în mod întemeiat că această necesitate se confirmă.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0058"><NO.P>58.</NO.P><TXT>Prin urmare, în cazul în care articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2004/80 ar trebui interpretat în sensul că statele membre nu sunt obligate să instituie un sistem general de despăgubire care să acopere toate formele de infracțiuni intenționate săvârșite prin violență în situații transfrontaliere, obiectivul de eliminare a obstacolelor din calea liberei circulații a persoanelor și a serviciilor nu s‑ar atinge în măsura în care, în unele state membre, anumite forme de infracțiuni intenționate săvârșite prin violență nu ar putea face obiectul unei despăgubiri.</TXT></NP.ECR></GR.SEQ><GR.SEQ LEVEL="1"><TITLE><TI><NP><NO.P>V –</NO.P><TXT><HT TYPE="BOLD">Aprecierea noastră</HT></TXT></NP></TI></TITLE><GR.SEQ LEVEL="2"><TITLE><TI><NP><NO.P>A –</NO.P><TXT><HT TYPE="ITALIC">Cu privire la admisibilitatea acțiunii</HT></TXT></NP></TI></TITLE><NP.ECR IDENTIFIER="NP0059"><NO.P>59.</NO.P><TXT>Republica Italiană contestă admisibilitatea prezentei acțiuni. Astfel, ea consideră că obiectul prezentei acțiuni nu corespunde avizului motivat în care Comisia a făcut referire la anumite tipuri de infracțiuni pentru care Republica Italiană nu ar fi prevăzut un sistem de despăgubire, în timp ce, în speță, Comisia îi reproșează că nu a prevăzut un astfel de sistem pentru toate infracțiunile intenționate săvârșite prin violență. Obiectul acțiunii ar fi, prin urmare, extins.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0060"><NO.P>60.</NO.P><TXT>Această excepție de inadmisibilitate nu poate fi admisă. Astfel, după cum reiese clar din lectura avizului motivat, Comisia reproșează Republicii Italiene că nu are prevăzut un sistem de despăgubire a victimelor tuturor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență. Astfel, încă de la primul paragraf al acestui aviz se precizează că, pe baza declarațiilor primite între anii 2009 și 2013, Comisia a ajuns la concluzia că Republica Italiană nu dispune de un sistem general de despăgubire a victimelor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență. Într‑adevăr, legislația italiană prevede o astfel de despăgubire pentru anumite infracțiuni intenționate săvârșite prin violență, printre care cele legate de terorism sau de criminalitatea organizată, <QUOT.START CODE="201E" ID="QS0026" REF.END="QE0026"/>dar nu pentru toate aceste infracțiuni<QUOT.END REF.START="QS0026" CODE="201D" ID="QE0026"/>. Reiese din acest paragraf că Comisia vizează în mod expres absența unui sistem general de despăgubire pentru victimele tuturor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență.</TXT></NP.ECR><?PAGE NO="13"?><NP.ECR IDENTIFIER="NP0061"><NO.P>61.</NO.P><TXT>Este adevărat, așa cum susține Republica Italiană, că, la paginile 5 și 8 ale avizului motivat, Comisia face trimitere, în special, la absența unui astfel de sistem pentru victimele infracțiunilor de omucidere și de lovire și vătămări corporale grave, care nu se încadrează în cazurile prevăzute de legile speciale, cât și pentru victimele violului și ale altor agresiuni sexuale grave. Cu toate acestea, în opinia noastră, nu există nicio îndoială că, invocând aceste infracțiuni în special, Comisia nu face decât să dea un exemplu de infracțiuni care, în opinia sa, se încadrează în noțiunea de infracțiuni intenționate săvârșite prin violență și care, în consecință, ar trebui să determine Republica Italiană să prevadă un sistem de despăgubire a persoanelor care sunt victimele acestora. Mai mult decât atât, tot la pagina 5 din acest aviz, ca răspuns la punctul de vedere exprimat de Republica Italiană, Comisia arată că, din moment ce textul articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2004/80 nu limitează aplicarea sa la anumite infracțiuni intenționate săvârșite prin violență, înseamnă că se referă la toate infracțiunile de acest gen, aspect pe care îl regăsim și la pagina 6 din acest aviz<NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0029"><P>Astfel, la această pagină se menționează că trimiterea la Convenția europeană privind despăgubirea victimelor infracțiunilor violente arată că scopul acestei directive este acela de a asigura, așa cum era deja prevăzut de convenția menționată, sisteme publice de despăgubire pentru toate infracțiunile violente săvârșite cu intenție și nu doar pentru unele dintre ele.</P></NOTE>.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0062"><NO.P>62.</NO.P><TXT>Îndeosebi dispozitivul avizului motivat nu lasă loc de îndoială. Astfel, Comisia arată clar că, prin neadoptarea măsurilor necesare pentru a se conforma articolului 12 alineatele (1) și (2) din Directiva 2004/80 în vederea garantării existenței unui sistem de despăgubire a victimelor <QUOT.START CODE="201E" ID="QS0027" REF.END="QE0027"/>tuturor<QUOT.END REF.START="QS0027" CODE="201D" ID="QE0027"/> infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență pe teritoriul său, Republica Italiană nu și‑a îndeplinit obligația care îi revenea în sensul articolului 258 primul paragraf TFUE.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0063"><NO.P>63.</NO.P><TXT>Prin urmare, se impune a lua act că, prin prezenta acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia nu a extins obiectul acesteia și, așadar, acțiunea trebuie să fie declarată admisibilă.</TXT></NP.ECR></GR.SEQ><GR.SEQ LEVEL="2"><TITLE><TI><NP><NO.P>B –</NO.P><TXT><HT TYPE="ITALIC">Cu privire la temeinicia acțiunii</HT></TXT></NP></TI></TITLE><NP.ECR IDENTIFIER="NP0064"><NO.P>64.</NO.P><TXT>Prin acțiunea sa în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia consideră că întrucât nu a instituit un sistem de despăgubire aplicabil tuturor victimelor, ci doar celor ale anumitor infracțiuni intenționate săvârșite prin violență al căror autor este necunoscut sau insolvabil, încălcând astfel dispozițiile articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2004/80, Republica Italiană nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi reveneau.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0065"><NO.P>65.</NO.P><TXT>Republica Italiană consideră, la rândul său, că această dispoziție permite statelor membre să decidă care infracțiuni intenționate săvârșite prin violență pot face pe teritoriul lor obiectul unei despăgubiri acordate de stat.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0066"><NO.P>66.</NO.P><TXT>În această privință, apreciem, asemenea Comisiei, că această dispoziție prevede că victimele tuturor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență, așa cum sunt definite în dreptul național, trebuie să poată beneficia de sistemul național de despăgubire și că un stat membru nu poate alege, dintre infracțiunile de această natură reglementate în dreptul său penal, pe acelea care pot fi despăgubite de stat.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0067"><NO.P>67.</NO.P><TXT>În opinia noastră, justificarea acestui punct de vedere rezidă în însăși litera textelor care reprezintă fundamentul legalității și al legitimității Directivei 2004/80, cât și în corpusul propriu‑zis al acesteia.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0068"><NO.P>68.</NO.P><TXT>O asemenea interpretare este, astfel, obligatorie potrivit articolului 3 alineatul (2) TUE. Această dispoziție prevede că <QUOT.START CODE="201E" ID="QS0028" REF.END="QE0028"/>Uniunea oferă cetățenilor săi un spațiu de libertate, securitate și justiție, fără frontiere interne, în interiorul căruia este asigurată libera circulație a persoanelor<QUOT.END REF.START="QS0028" CODE="201D" ID="QE0028"/>. În acest sens, referirea la libera circulație a persoanelor în considerentul (1) al Directivei 2004/80, efectuată deja în Hotărârea din <DATE ISO="19890202">2 februarie 1989</DATE>, Cowan (186/87, EU:C:1989: 47), este cu atât mai mult justificată, în<?PAGE NO="14"?> măsura în care este indispensabilă pentru construirea acestui spațiu, obiectiv pe care și l‑a propus Uniunea. Prin urmare, în cazul în care despăgubirea pentru daunele provocate de autori identificați sau neidentificați ai infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență nu ar fi asigurată, fără îndoială că ideea de <QUOT.START CODE="201E" ID="QS0029" REF.END="QE0029"/>securitate<QUOT.END REF.START="QS0029" CODE="201D" ID="QE0029"/> în cadrul acestui spațiu ar fi amputată.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0069"><NO.P>69.</NO.P><TXT>Pare justificat, de asemenea, să se ia în considerare că, pentru a asigura realitatea și coerența acestui spațiu unic, cetățeanul Uniunii care se deplasează în interiorul acestuia trebuie, în primul rând, să fie tratat în mod echivalent, indiferent de statul membru în care se deplasează. În domeniul care ne preocupă, acest rezultat poate fi atins cu ușurință, fără a fi nevoie de apropierea, și cu atât mai puțin de armonizarea legislațiilor naționale. Astfel, este clar că noțiunea de infracțiune săvârșită cu intenție este un concept de bază al dreptului penal cunoscut în toate legislațiile statelor membre. Violența este o noțiune de fapt pentru care singura dificultate de percepere nu constă în caracterizarea sa, ci în amploarea efectelor sale prin daunele fizice, materiale sau morale resimțite și a consecințelor sale, aspecte care țin de expertiză, în special medico‑legală, și, pe această cale, de competența instanțelor de fond.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0070"><NO.P>70.</NO.P><TXT>Din această perspectivă, cetățeanul Uniunii care se deplasează se află într‑o situație clară. În cazul în care își exercită libertatea de circulație și este victima unei infracțiuni intenționate săvârșite prin violență în statul membru în care merge, el are garanția că poate solicita autorităților competente ale acelui stat o despăgubire în caz de dispariție a autorului infracțiunii, la fel cum ar fi putut să facă în situația în care infracțiunea ar fi fost comisă pe teritoriul statului membru în care își are reședința.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0071"><NO.P>71.</NO.P><TXT>Incriminarea comportamentelor violente în mod similar de către statele membre constituie, în sine, o protecție. În cazul în care o persoană este victima unei astfel de infracțiuni, legile penale existente în statele membre îi vor permite să obțină repararea prejudiciului rezultat din actele care constituie elementul material al infracțiunii săvârșite.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0072"><NO.P>72.</NO.P><TXT>Cel mai adesea, acțiunea personală în repararea prejudiciului, denumită în general <QUOT.START CODE="201E" ID="QS0030" REF.END="QE0030"/>acțiune civilă<QUOT.END REF.START="QS0030" CODE="201D" ID="QE0030"/>, fără a pierde caracterul de acțiune orientată exclusiv spre repararea prejudiciului personal, va putea fi exercitată împreună cu acțiunea penală, denumită <QUOT.START CODE="201E" ID="QS0031" REF.END="QE0031"/>acțiune publică<QUOT.END REF.START="QS0031" CODE="201D" ID="QE0031"/><NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0030"><P>A se vedea site‑ul internet al Comisiei la adresa următoare: http://ec.europa.eu/civiljustice/comp_crime_victim/comp_crime_victim_ec_fr.htm</P></NOTE>, favoare acordată în general victimei pentru a facilita, pe plan procedural, exercitarea acțiunii sale în despăgubire<NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0031"><P>Este posibil, de altfel, ca victima să poată alege între a proceda în acest mod sau a formula cererea direct în fața unei instanțe civile.</P></NOTE>.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0073"><NO.P>73.</NO.P><TXT>Atunci când infractorul este necunoscut sau insolvabil, statele membre au prevăzut acordarea de despăgubiri de către un organism public sau un fond special care acordă despăgubiri pentru daunele de o anumită gravitate, pragul de la care despăgubirea este posibilă fiind lăsat la aprecierea statelor membre.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0074"><NO.P>74.</NO.P><TXT>Caracterul general, recunoscut de statele membre, al principiului despăgubirii pentru infracțiunile al căror autor este solvabil garantează egalitatea de tratament. Faptul că unele state membre nu prevăd despăgubiri din fonduri publice în cazul în care autorul este necunoscut sau insolvabil decât pentru unele dintre aceste infracțiuni încalcă această egalitate de tratament.</TXT></NP.ECR><?PAGE NO="15"?><NP.ECR IDENTIFIER="NP0075"><NO.P>75.</NO.P><TXT>Această situație creează astfel o inegalitate pe două niveluri, și anume, pe de o parte, în ordinea internă și, pe de altă parte, aspect care reprezintă preocuparea noastră principală în cadrul prezentei cauze, în cadrul spațiului de libertate, securitate și justiție, dat fiind că, de exemplu, într‑un stat, tetraplegia victimei ar fi despăgubită dacă ar rezulta în urma unui glonț tras de un terorist, dar nu ar fi despăgubită în cazul în care autorul împușcăturii a săvârșit o tâlhărie, în timp ce în statul vecin, adică, poate, la câteva zeci de metri distanță, despăgubirea s‑ar asigura în ambele situații. Un asemenea rezultat nu este nici echitabil, nici corespunzător.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0076"><NO.P>76.</NO.P><TXT>Legiuitorul Uniunii a vrut astfel să corecteze această situație pentru rațiunile evocate la punctele precedente.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0077"><NO.P>77.</NO.P><TXT>Scopul avut în vedere este atins, așadar, prin articolul 12 din Directiva 2004/80. În acest sens, acest articol, a cărui structură ni se pare coerentă, este dedicat sistemelor naționale de despăgubire. Alineatul (1) din respectivul articol stabilește principiul conform căruia mecanismul de cooperare instituit prin această directivă privind despăgubirea victimelor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență în situații transfrontaliere funcționează pe baza sistemelor în vigoare în statele membre. În acest scop, alineatul (2) din același articol stabilește obligația statelor membre de a adopta un astfel de sistem de despăgubire care să garanteze o despăgubire echitabilă și corespunzătoare pentru victimele acestor infracțiuni. Legiuitorul Uniunii a considerat astfel că este necesar ca toate statele membre să introducă un astfel de sistem de despăgubire, pentru a facilita accesul la acesta în situațiile transfrontaliere<NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0032"><P>A se vedea documentele Consiliului 7752/04, 7209/04 (p. 9) și 8694/04 (p. II). Acest corolar necesar fusese invocat deja de Comisie în propunerea sa de directivă, deoarece arăta că <QUOT.START CODE="201E" ID="QS0032" REF.END="QE0032"/>trebuie subliniat că [accesul la despăgubire în situațiile transfrontaliere și posibilitatea de a obține, în general, o despăgubire] sunt strâns legate între ele. Până când nu va exista posibilitatea despăgubirii publice în toate statele membre, [un asemenea] acces […] nu poate fi facilitat<QUOT.END REF.START="QS0032" CODE="201D" ID="QE0032"/> (punctul 3.2).</P></NOTE>.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0078"><NO.P>78.</NO.P><TXT>Articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2004/80 se referă doar la despăgubirea victimei. Prin urmare, nu face altceva decât să impună statelor membre să recunoască principiul dreptului la despăgubire pentru toate victimele infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență calificate astfel în dreptul național.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0079"><NO.P>79.</NO.P><TXT>În consecință, printr‑un simplu <QUOT.START CODE="201E" ID="QS0033" REF.END="QE0033"/>joc de oglinzi<QUOT.END REF.START="QS0033" CODE="201D" ID="QE0033"/> care reflectă ceea ce există la nivel național, se asigură protecția victimei în situații transfrontaliere.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0080"><NO.P>80.</NO.P><TXT>Contrar celor susținute de Republica Italiană<NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0033"><P>A se vedea punctul 36 din prezentele concluzii.</P></NOTE>, statele membre trebuie, așadar, să aibă instituit un sistem prin care să se acorde dreptul la despăgubire tuturor victimele infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență pe teritoriul lor și pedepsite conform legislației lor naționale, pentru ca, atunci când o astfel de infracțiune este comisă într‑o situație transfrontalieră, acest sistem să poată fi aplicat în mod corespunzător și eficient în condițiile prevăzute de Directiva 2004/80.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0081"><NO.P>81.</NO.P><TXT>Justificarea unui asemenea sistem de despăgubire pentru victimele tuturor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență are la bază, mai mult decât noțiunea de solidaritate, ideea conform căreia săvârșirea infracțiunii și producerea prejudiciului pe care o determină sunt consecința unei carențe a statului în raport cu rolul său de protecție. După cum explică Parlamentul European în raportul său referitor la propunerea de directivă privind despăgubirea victimelor<?PAGE NO="16"?> infracționalității<NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0034"><P>Document A5‑0330/2003.</P></NOTE>, <QUOT.START CODE="201E" ID="QS0034" REF.END="QE0034"/>trebuie să se garanteze despăgubirea victimei nu numai pentru a atenua, în măsura în care este posibil, daunele și suferințele resimțite de aceasta, dar și pentru a calma conflictul social declanșat de infracțiune și pentru a facilita punerea în aplicare a unei politici penale raționale și corecte<QUOT.END REF.START="QS0034" CODE="201D" ID="QE0034"/><NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0035"><P>A se vedea p. 39 din acest raport. În realitate, Parlamentul reia termenii raportului explicativ al Convenției europene privind despăgubirea victimelor infracțiunilor violente (a se vedea punctul 7 din acest raport explicativ).</P></NOTE>.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0082"><NO.P>82.</NO.P><TXT>În niciun caz, această interpretare a articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2004/80 nu este de natură să pună în discuție validitatea sa. Nu ni se poate opune teza că, dispunând în acest sens, directiva împietează asupra domeniului rezervat statelor membre. Nu numai că temeiul juridic al acesteia din urmă este ales în mod adecvat fiind vorba despre atingerea unuia dintre obiectivele Uniunii, dar nici interpretarea pe care o propunem nu creează și nici nu modifică vreo infracțiune.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0083"><NO.P>83.</NO.P><TXT>Infracțiunile prevăzute deja de dreptul italian rămân intacte în număr și în substanță. Republica Italiană, în conformitate cu Directiva 2004/80, nu este obligată să creeze sau să modifice infracțiunile care există deja, în cadrul ordinii sale juridice penale, ca infracțiuni intenționate săvârșite prin violență, și nu este nici obligată să creeze altele noi. Este incontestabil faptul că definiția unei infracțiuni și a pedepsei care o sancționează ține de competența suverană a statelor membre, sub rezervele amintite de jurisprudența Curții și evocate în Hotărârea din <REF.DOC.ECR><DATE ISO="19890202">2 februarie 1989</DATE>, <NAME.CASE>Cowan</NAME.CASE> (<NO.CASE>186/87</NO.CASE>, <NO.ECLI ECLI="ECLI:EU:C:1989:47">EU:C:1989:47</NO.ECLI></REF.DOC.ECR>).</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0084"><NO.P>84.</NO.P><TXT>În mod similar, restabilirea egalității de tratament pentru victimele infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență, prin interpretarea pe care o propunem, nu are ca efect realizarea armonizării sistemelor de despăgubire.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0085"><NO.P>85.</NO.P><TXT>Dacă inițial proiectul Comisiei includea stabilirea unor norme minimale privind în special stabilirea cuantumului despăgubirii acordate<NOTE TYPE="FOOTNOTE" NUMBERING="STAR" NUMBERING.CONTINUED="YES" NOTE.ID="E0036"><P>A se vedea articolul 4 și următoarele din propunerea de directivă.</P></NOTE>, în cele din urmă a reieșit din dezbateri că instituirea unor astfel de norme nu putea fi realizată în temeiul articolului 308 CE.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0086"><NO.P>86.</NO.P><TXT>Stabilirea cuantumului despăgubirii în raport cu prejudiciul suferit – invaliditate permanentă, incapacitate totală de muncă pentru o perioadă de o lună sau mai mult, incapacitate temporară de muncă pentru mai puțin de o lună – sau stabilirea unor plafoane sunt, prin urmare, de competența exclusivă a statelor membre.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0087"><NO.P>87.</NO.P><TXT>Despăgubirea, cu toate acestea, va trebui să fie echitabilă și corespunzătoare, după cum impune articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2004/80, instanțele naționale putând să se adreseze Curții în această privință, în caz de îndoială.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0088"><NO.P>88.</NO.P><TXT>Singura obligație pe care Directiva 2004/80 o impune statelor membre este aceea de a prevedea despăgubirea victimelor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență atunci când autorul lor este necunoscut sau insolvabil, pentru a realiza unul dintre obiectivele Uniunii.</TXT></NP.ECR><NP.ECR IDENTIFIER="NP0089"><NO.P>89.</NO.P><TXT>Având în vedere cele ce precedă, credem că critica prin care i se reproșează Republicii Italiene că nu prevede un sistem de despăgubire pentru victimele tuturor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență comise pe teritoriul său este întemeiată.</TXT></NP.ECR></GR.SEQ></GR.SEQ><?PAGE NO="17"?><GR.SEQ LEVEL="1"><TITLE><TI><NP><NO.P>VI –</NO.P><TXT><HT TYPE="BOLD">Concluzie</HT></TXT></NP></TI></TITLE><NP.ECR IDENTIFIER="NP0090"><NO.P>90.</NO.P><TXT>În lumina considerațiilor care precedă, propunem Curții:</TXT><P><LIST TYPE="DASH"><ITEM><P>să constate că, întrucât nu a prevăzut un sistem de despăgubire a victimelor tuturor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență pe teritoriul său, Republica Italiană a încălcat obligația care îi revine în temeiul articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2004/80/CE a Consiliului din <DATE ISO="20040429">29 aprilie 2004</DATE> privind despăgubirea victimelor infracționalității și</P></ITEM><ITEM><P>să oblige Republica Italiană la plata cheltuielilor de judecată.</P></ITEM></LIST></P></NP.ECR></GR.SEQ></CONTENTS.CONCLUSION></CONCLUSION>