|
6.5.2014 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 133/51 |
REGULAMENTUL (UE) NR. 460/2014 AL COMISIEI
din 5 mai 2014
de modificare a Regulamentului (UE) nr. 823/2012 în ceea ce privește data de expirare a aprobării substanței active ciflutrin
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului (1), în special articolul 17 al doilea paragraf,
întrucât:
|
(1) |
În cazul substanței active ciflutrin, Regulamentul (UE) nr. 823/2012 al Comisiei (2) a amânat data expirării perioadei de aprobare, astfel cum se prevede în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (3) din 31 octombrie 2016, pentru a le permite solicitanților să acorde notificarea de trei ani prevăzută la articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. |
|
(2) |
Nicio cerere pentru reînnoirea aprobării substanței active ciflutrin nu a fost prezentată, care să respecte perioada de notificare de trei ani. |
|
(3) |
Întrucât nicio astfel de cerere nu a fost prezentată, este adecvat să se stabilească data expirării la cea mai apropiată dată posibilă după data inițială de expirare, astfel cum s-a stabilit înainte de adoptarea Regulamentului (UE) nr. 823/2012. |
|
(4) |
Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 823/2012 ar trebui modificat în consecință. |
|
(5) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Modificări la Regulamentul (UE) nr. 823/2012
Articolul 1 din Regulamentul (UE) nr. 823/2012 se modifică după cum urmează:
|
1. |
Punctul 2 se înlocuiește cu următorul text:
|
|
2. |
Se adaugă următorul punct 5:
|
Articolul 2
Intrare în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 5 mai 2014.
Pentru Comisie
Președintele
José Manuel BARROSO
(1) JO L 309, 24.11.2009, p. 1.
(2) Regulamentul (UE) nr. 823/2012 al Comisiei din 14 septembrie 2012 de derogare de la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește datele de expirare a aprobării substanțelor active 2,4-DB, acid benzoic, beta-ciflutrin, carfentrazon etil, Coniothyrium minitans tulpina CON/M/91-08 (DSM 9660), ciazofamid, ciflutrin, deltametrin, p-dimetenamidă, etofumesat, etoxisulfuron, fenamidon, flazasulfuron, flufenacet, flurtamon, foramsulfuron, fostiazat, imazamox, iodosulfuron, iprodion, izoxaflutol, linuron, hidrazidă maleică, mecoprop, mecoprop-p, mesosulfuron, mesotrion, oxadiargil, oxasulfuron, pendimetalin, picoxistrobină, propiconazol, propineb, propoxicarbazon, propizamidă, piraclostrobin, siltiofam, trifloxistrobin, warfarină și zoxamidă (JO L 250, 15.9.2012, p. 13).
(3) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei din 25 mai 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește lista substanțelor active autorizate (JO L 153, 11.6.2011, p. 1).