|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2025/2235 |
7.11.2025 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2025/2235 AL COMISIEI
din 6 noiembrie 2025
de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2025/1082 în ceea ce privește Potato virus S și Potato virus X ca organisme dăunătoare specificate pentru butașii fără rădăcină, destinați plantării de Calibrachoa spp., Petunia spp. și hibrizii lor din Kenya
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Având în vedere Regulamentul (UE) 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2016 privind măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 228/2013, (UE) nr. 652/2014 și (UE) nr. 1143/2014 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivelor 69/464/CEE, 74/647/CEE, 93/85/CEE, 98/57/CE, 2000/29/CE, 2006/91/CE și 2007/33/CE ale Consiliului (1), în special articolul 42a alineatul (1),
întrucât:
|
(1) |
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/1082 al Comisiei (2) stabilește o derogare de la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072 al Comisiei (3) în ceea ce privește introducerea pe teritoriul Uniunii a butașilor fără rădăcină, destinați plantării de Calibrachoa spp., Petunia spp. și a hibrizilor lor din Kenya |
|
(2) |
La 3 iulie 2025, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a publicat un act adițional la avizul științific privind evaluarea riscurilor prezentate de butașii fără rădăcină ai plantelor de Petunia spp. și de Calibrachoa spp. din Kenya (4), deoarece noi dovezi au confirmat prezența Potato virus S și Potato virus X în Kenya și a inclus acești viruși ca organisme dăunătoare relevante pentru butașii fără rădăcină ai plantelor de Petunia spp. și de Calibrachoa spp. și hibrizii acestora produși în Kenya. |
|
(3) |
Prin urmare, izolatele non-UE de Potato virus S și izolatele non-UE de Potato virus X trebuie considerate organisme dăunătoare specificate în sensul articolului 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/1082. În consecință și din motive de protecție fitosanitară a teritoriului Uniunii, este necesar ca dispozițiile corespunzătoare din regulamentul respectiv privind prelevarea de probe, testarea moleculară și inspecțiile plantelor specificate să abordeze, de asemenea, riscul prezentat de virusurile respective. |
|
(4) |
Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/1082 trebuie modificat în consecință. |
|
(5) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Modificarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2025/1082
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/1082 se modifică după cum urmează:
|
1. |
La articolul 1, punctul 1 se înlocuiește cu următorul text:
|
|
2. |
La articolul 3 alineatul (4), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text: „Plantele care sunt direct înrădăcinate sau cultivate din plantele specificate sunt ținute separate de orice altă plantă susceptibilă la organismele dăunătoare specificate. Ele sunt supuse inspecțiilor oficiale cel puțin o dată înainte de a fi mutate pentru prima dată în afara spațiilor de lucru ale operatorului profesionist în cauză și cât mai aproape posibil de momentul deplasării lor. Inspecțiile respective includ, în caz de suspiciune de infecție, prelevarea de probe și testarea moleculară pentru depistarea prezenței Cowpea mild mottle virus, Pepper veinal mottle virus, Potato leafroll virus, Potato virus S (izolate non-UE), Potato virus X (izolate non-UE), Tomato mild mottle virus și Tomato yellow ring virus.” |
|
3. |
Anexa I se modifică după cum urmează:
|
Articolul 2
Intrare în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 6 noiembrie 2025.
Pentru Comisie
Președinta
Ursula VON DER LEYEN
(1) JO L 317, 23.11.2016, p. 4, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2016/2031/oj.
(2) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/1082 al Comisiei din 2 iunie 2025 de stabilire a unei derogări de la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072 în ceea ce privește introducerea pe teritoriul Uniunii a butașilor fără rădăcină, destinați plantării de Calibrachoa spp., Petunia spp. și a hibrizilor lor din Kenya (JO L, 2025/1082, 3.6.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2025/1082/oj).
(3) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072 al Comisiei din 28 noiembrie 2019 de stabilire a unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 690/2008 al Comisiei și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/2019 al Comisiei (JO L 319, 10.12.2019, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2019/2072/oj).
(4) Comitetul EFSA pentru sănătatea plantelor, 2024, „Commodity risk assessment of Petunia spp. and Calibrachoa spp. unrooted cuttings from Kenya” (Evaluarea riscurilor reprezentate de butașii fără rădăcină de plante din speciile Petunia spp, și Calibrachoa spp. din Kenya). EFSA Journal 2024;22:e8742. https://doi.org/10.2903/j.efsa.2024.8742.
ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2025/2235/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)