C-266/05 P62005J02660002.000212701131445CJHOTĂRÂREA DIN 1.2.2007 — CAUZA C-266/05 PSISON / CONSILIUL<TI><P><HT TYPE="UC">Hotărârea Curţii</HT> (Camera întâi)</P><P><DATE ISO="20070201">1 februarie 2007</DATE><NOTE NOTE.ID="E0001" NUMBERING="STAR"><P>Limba de procedură: engleza.</P></NOTE></P></TI>

În cauza C-266/05 P,

având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curţii de Justiţie, introdus la 24 iunie 2005,

Jose Maria Sisón, domiciliat în Utrecht (Ţările de Jos), reprezentat de J. Fermon, avocat,

recurent,cealaltă parte în proces fiind:

Consiliul Uniunii Europene, reprezentat de domnul M. Bauer şi de doamna E. Finnegan, în calitate de agenţi,

pârât în primă instanţă,

CURTEA (Camera întâi),

compusă din domnul P. Jann, preşedinte de cameră, domnii J. N. Cunha Rodrigues, K. Schiemann (raportor), M. Ilešič şi E. Levits, judecători,

avocat general: domnul L. A. Geelhoed,

grefier: domnul R. Grass,

având în vedere procedura scrisă,după ascultarea concluziilor avocatului general în şedinţa din 22 iunie 2006,

pronunţă prezenta

<TI><P>Hotărâre</P></TI>1Prin recursul formulat, domnul Sison solicită Curţii anularea hotărârii Tribunalului de Primă Instanţă al Comunităţilor Europene din 26 aprilie 2005, Sison/Consiliul (T-110/03, T-150/03 şi T-405/03, Rec, p. II-1429, denumită în continuare hotărârea atacată), prin care s-a respins acţiunea în anularea a trei decizii ale Consiliului Uniunii Europene, din 21 ianuarie 2003, din 27 februarie 2003 şi din 2 octombrie 2003, prin care s-a refuzat accesul la anumite documente (denumite în continuare, respectiv, prima decizie de refuz, a doua decizie de refuz şi a treia decizie de refuz, precum şi, considerate împreună, deciziile de refuz).<TI><P>Cadrul juridic şi situaţia de fapt</P></TI><TI><P>Cadrul juridic</P></TI>2Considerentele (3), (4), (9) şi (11) ale Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului şi ale Comisiei (JO L 145, p. 43, Ediţie specială, 01/vol. 3, p. 76) sunt redactate după cum urmează:

(3)[...] Prezentul regulament întăreşte iniţiativele deja avute de instituţii în vederea îmbunătăţirii transparenţei procesului decizional(4)Prezentul regulament vizează conferirea celui mai mare efect posibil dreptului de acces public la documente şi definirea principiilor generale şi a limitelor, în conformitate cu articolul 255 alineatul (2) din Tratatul CE.

[...]

(9)Dat fiind cnţinutul extrem de sensibil, unele documente ar trebui supuse unui regim special [...]

[...]

(11)în principiu, publicul ar trebui să aibă acces la toate documentele instituţiilor. Cu toate acestea, anumite interese publice şi private ar trebui protejate printr-un regim de exceptări. [...]

3Articolul 1 litera (a) din regulament prevede că acesta urmăreşte definirea principiilor, a condiţiilor şi a limitelor, întemeiate pe raţiuni de interes public sau privat, care cârmuiesc dreptul de acces la documentele Parlamentului European, ale Consiliului şi ale Comisiei [...] prevăzut la articolul 255 din Tratatul CE în vederea garantării unui acces cât mai larg la documente.4Articolul 2 din acelaşi regulament prevede, sub titlul Beneficiarii şi domeniul de aplicare:

(1)Orice cetăţean al Uniunii şi orice persoană fizică sau juridică având reşedinţa sau sediul social într-un stat membru are drept de acces la documentele instituţiilor, sub rezerva principiilor, condiţiilor şi limitelor definite de prezentul regulament.

[...]

(5)Documentele sensibile, astfel cum sunt definite la articolul 9 alineatul (1), sunt supuse unui regim special, în conformitate cu respectivul articol.

[...]

5Sub titlul Excepţii, articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001 prevede:

(1)Instituţiile resping cererile de acces la un document în cazul în care divulgarea conţinutului ar putea aduce atingere protecţiei:

(a)interesului public, în ceea ce priveşte:

siguranţa publică;

apărarea şi chestiunile militare;

relaţiile internaţionale;

politica financiară, monetară sau economică a Comunităţii sau a unui stat membru;

[...]

(2)Instituţiile resping cererile de acces la un document în cazul în care divulgarea conţinutului ar putea aduce atingere protecţiei:

intereselor comerciale ale unei anume persoane fizice sau juridice, inclusiv în ceea ce priveşte proprietatea intelectuală;

procedurilor judiciare şi consultanţei juridice;

obiectivelor activităţilor de inspecţie, de anchetă şi de audit,

cu excepţia cazului în care un interes public superior justifică divulgarea conţinutului documentului în cauză.

[...]

(4)în cazul documentelor terţilor, instituţia consultă terţii pentru a stabili dacă se poate aplica o excepţie prevăzută la alineatul (1) sau (2), cu excepţia cazului în care există certitudinea că documentul trebuie sau nu trebuie divulgat.(5)Un stat membru poate solicita unei instituţii să nu divulge conţinutul unui document emis de acesta fără acordul său prealabil.(6)în cazul în care doar o parte a documentului cerut se încadrează într-una sau mai multe din excepţiile menţionate anterior, celelalte părţi ale documentului se divulgă.

[...]

6Articolul 6 alineatul (1) din regulament prevede că:

Cererile de acces la documente se formulează în scris [...] Solicitantul nu este obligat să-şi motiveze cererea.

7Articolul 9 din acelaşi regulament prevede:

(1)Documentele sensibile sunt documente emise de instituţii sau agenţiile create de către acestea, de statele membre, de ţările terţe sau de organizaţiile internaţionale, clasificate TRÈS SECRET/TOP SECRET (Strict secret), SECRET (Secret) sau CONFIDENTIEL (Confidenţial) în temeiul normelor în vigoare în cadrul instituţiei în cauză, care protejează interesele fundamentale ale Uniunii Europene sau ale unuia sau mai multor state membre în domeniile definite la articolul 4 alineatul (1) litera (a) şi, în special, în domeniile siguranţei publice, apărării şi chestiunilor militare.

[...]

(3)Documentele sensibile se înscriu în registru şi se furnizează numai cu acordul autorităţii de origine.(4)Orice decizie a unei instituţii de a refuza accesul la un document sensibil se întemeiază pe motive care nu aduc atingere intereselor protejate în conformitate cu articolul 4.

[...]

8în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001:

Pentru fiecare document, registrul conţine un număr de referinţă [...], subiectul abordat şi/sau o scurtă descriere a conţinutului documentului [...]. Referinţele sunt concepute astfel încât să nu aducă atingere protecţiei intereselor prevăzute la articolul 4.

9Sub titlul Accesul direct sub formă electronică sau prin intermediul unui registru, articolul 12 alineatele (1) şi (2) din regulament prevede că:

(1)în măsura posibilului, instituţiile pun la dispoziţia directă a publicului documentele, în formă electronică sau prin intermediul unui registru, în conformitate cu regulile în vigoare în cadrul instituţiei în cauză.(2)în special documentele legislative, adică documentele întocmite sau primite în cadrul procedurilor de adoptare a actelor cu forţă juridică obligatorie pe teritoriul statelor membre sau pentru acestea, ar trebui să devină direct accesibile, sub rezerva articolelor 4 şi 9.

<TI><P>Istoricul cauzei</P></TI>10Tribunalul rezumă istoricul cauzei la punctele 2-8 din hotărârea atacată, după cum urmează:

2La 28 octombrie 2002, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Decizia 2002/848/CE de aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 al Consiliului privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane şi entităţi în vederea combaterii terorismului şi de abrogare a Deciziei 2002/460/CE (JO L 295, p. 12). Această decizie a inclus reclamantul pe lista persoanelor care au făcut obiectul îngheţării de fonduri şi active financiare, instituită prin acest regulament (denumită în continuare lista litigioasă). Această listă a fost actualizată în special prin Decizia 2002/974/CE a Consiliului din 12 decembrie 2002 (JO L 337, p. 85) şi prin Decizia 2003/480/CE a Consiliului din 27 iunie 2003 (JO L 160, p. 81), prin care au fost abrogate deciziile precedente şi a fost întocmită o nouă listă. De fiecare dată, numele reclamantului a fost menţinut pe această listă.3în conformitate cu Regulamentul nr. 1049/2001, reclamantul a solicitat, printr-o scrisoare de confirmare din 11 decembrie 2002, accesul la documentele care au stat la baza adoptării de către Consiliu a Deciziei 2002/848, precum şi comunicarea identităţii statelor care au pus la dispoziţie anumite documente în acest scop. Printr-o scrisoare de confirmare din 3 februarie 2003, reclamantul a solicitat accesul la toate noile documente care au stat la baza adoptării de către Consiliu a Deciziei 2002/974, prin care a fost menţinut pe lista litigioasă, precum şi comunicarea identităţii statelor care au pus la dispoziţie anumite documente în acest scop. Printr-o scrisoare de confirmare din 5 septembrie 2003, reclamantul a solicitat în mod expres accesul la Raportul Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi (Coreper) 11311/03 EXT 1 CRS/CRP, referitor la Decizia 2003/480, precum şi la toate documentele transmise Consiliului înainte de adoptarea Deciziei 2003/480 şi care au justificat includerea şi menţinerea sa pe lista litigioasă.4Consiliul a respins fiecare dintre aceste cereri, refuzând dreptul de acces, chiar şi parţial, prin [prima, respectiv a doua şi a treia decizie de refuz].5Cu privire la prima şi la a doua decizie de refuz, Consiliul a indicat că informaţiile care au stat la baza adoptării deciziilor de întocmire a listei litigioase figurau în fiecare dintre rapoartele sumare ale Coreper din 23 octombrie 2002 (13441/02 EXT 1 CRS/CRP 43) şi din 4 decembrie 2002 (15191/02 EXT 1 CRS/CRP 51), clasificate CONFIDENTIEL UE.6Consiliul a refuzat să acorde accesul la aceste rapoarte, invocând articolul 4 alineatul (1) litera (a) prima şi a treia liniuţă din Regulamentul nr. 1049/2001. Acesta a arătat, pe de o parte, că divulgarea [acestor rapoarte], precum şi a informaţiilor aflate în posesia autorităţilor din statele membre care luptă împotriva terorismului ar permite persoanelor, grupurilor şi entităţilor care fac obiectul acestor informaţii să prejudicieze activităţile desfăşurate de aceste autorităţi şi ar aduce grave atingeri interesului public în ceea ce priveşte siguranţa publică. Pe de altă parte, în opinia Consiliului, divulgarea informaţiilor în discuţie ar aduce atingere şi protecţiei interesului public în ceea ce priveşte relaţiile internaţionale, dat fiind că acţiunile desfăşurate în cadrul luptei împotriva terorismului implicau şi participarea autorităţilor din state terţe. Consiliul a refuzat să acorde accesul, chiar şi parţial, la aceste informaţii, pentru motivul că acestea se aflau în totalitate sub incidenţa excepţiilor citate anterior. în plus, Consiliul a refuzat să comunice identitatea statelor care au transmis informaţii pertinente, indicând că după consultarea, în conformitate cu articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001, a autorităţii [autorităţilor] la originea informaţiilor în cauză, aceasta [acestea] s-a[u] opus divulgării informaţiei solicitate.7în ceea ce priveşte cea de a treia decizie de refuz, Consiliul a indicat mai întâi că documentul care făcea obiectul cererii reclamantului era acelaşi cu cel la care i se refuzase accesul prin prima decizie de refuz. Consiliul a confirmat prima sa decizie de refuz şi a adăugat că accesul la Raportul 13441/02 trebuia de asemenea refuzat, pe baza excepţiei privind procedurile judiciare [articolul 4 alineatul (2) a doua liniuţă din Regulamentul nr. 1049/2001]. Ulterior, Consiliul a recunoscut că în mod eronat desemnase ca pertinent Raportul 11311/03 referitor la Decizia 2003/480. în această privinţă, a arătat că nu a primit vreo altă informaţie sau vreun alt document care să justifice revocarea Deciziei 2002/848 în ceea ce îl priveşte pe reclamant.8Reclamantul a introdus o acţiune în anularea Deciziei 2002/974, înregistrată la grefa Tribunalului sub numărul T-47/03.

<TI><P>Procedura în faţa Tribunalului şi hotărârea atacată</P></TI>11Recurentul a introdus în mod succesiv trei acţiuni în faţa Tribunalului, vizând anularea primei decizii de refuz (cauza T-110/03), respectiv a celei de a doua decizii de refuz (cauza T-150/03) şi a celei de a treia decizii de refuz (cauza T-405/03). Cele trei cauze au făcut obiectul unei conexări.12Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins toate cele trei acţiuni.13După cum rezultă din punctele 26, 34 şi 35 din hotărârea atacată, acţiunea în cauza T-405/03 a fost declarată, pe de o parte, inadmisibilă, în măsura în care aceasta era îndreptată împotriva refuzului de acces, cu caracter pur confirmativ, la Raportul 13441/02, şi, pe de altă parte, nefondată, în măsura în care această cerere era îndreptată împotriva refuzului de acces la alte documente, Tribunalul apreciind în această privinţă că inexistenţa unor astfel de documente fusese demonstrată corespunzător cerinţelor legale de către Consiliu.14Acţiunea în cauza T-150/03 a fost respinsă ca nefondată, Tribunalul pronunţân-du-se, la punctul 38 din hotărârea atacată, în sensul inexistenţei documentelor solicitate de către reclamant.15în ceea ce priveşte cauza T-110/03, Tribunalul a apreciat, cu titlu preliminar, la punctele 46 şi 47 din hotărârea atacată:

46Cu privire la întinderea controlului Tribunalului asupra legalităţii deciziei de refuz, trebuie observat că, în hotărârea [din 19 iulie 1999] Hautala/Consiliul, [T-14/98, Rec, p. II-2489], punctul 71, şi în hotărârea [din 7 februarie 2002], Kuijer/Consiliul, [T-211/00, Rec, p. II-485], punctul 53, Tribunalul a recunoscut Consiliului o marjă largă de apreciere într-o decizie de refuz fondată, în parte, precum în speţă, pe protecţia interesului public în materie de relaţii internaţionale. în hotărârea Kuijer/Consiliul, [...], o astfel de marjă de apreciere a fost recunoscută instituţiei atunci când aceasta îşi fondează refuzul de acces pe invocarea protecţiei interesului public în general. Prin urmare, în domeniul excepţiilor obligatorii de la accesul public la documentele prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1049/2001, instituţiile dispun de o largă putere de apreciere.47în consecinţă, controlul exercitat de Tribunal asupra legalităţii deciziilor instituţiilor prin care se refuză accesul la documente în temeiul excepţiilor referitoare la interesul public prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1049/2001 trebuie să se limiteze la verificarea respectării regulilor de procedură şi de motivare, a exactităţii prezentării faptelor, ca şi a absenţei oricărei erori vădite în aprecierea faptelor, precum şi a oricărui abuz de putere (a se vedea, prin analogie, hotărârea Hautala/Consiliul, [...], punctele 71 şi 72, confirmată în recurs, şi hotărârea Kuijer/Consiliul, [...], punctul 53).

16Pronunţându-se asupra motivului invocat de recurent potrivit căruia refuzul de acces la documentele solicitate implică încălcarea dreptului la un proces echitabil, mai precis a garanţiilor prevăzute la articolul 6 alineatul (3) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare CEDO), precum şi o violare a principiului proporţionalităţii, Tribunalul a reţinut următoarele la punctele 50-55 din hotărârea atacată:

50Trebuie amintit, pe de o parte, că, în temeiul articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1049/2001, beneficiază de un drept de acces la documentele instituţiilor [o]rice cetăţean al Uniunii şi orice persoană fizică sau juridică având reşedinţa sau sediul social într-un stat membru. Rezultă că acest regulament are rolul de a garanta accesul tuturor la documentele publice, şi nu numai accesul solicitantului la documentele care îl vizează.51Pe de altă parte, excepţiile de la regula accesului la documente prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1049/2001 sunt formulate în termeni imperativi. Rezultă că instituţiile sunt obligate să refuze accesul la documentele care ţin de aceste excepţii atunci când se face proba împrejurărilor avute în vedere (a se vedea, prin analogie, hotărârea Tribunalului din 5 martie 1997, WWF UK/Comisia, T-105/95, Rec, p. II-313, punctul 58, şi hotărârea Tribunalului din 13 septembrie 2000, Denkavit Nederland/Comisia, T-20/99, Rec, p. II-3011, punctul 39).52Prin urmare, interesul particular de care se poate prevala un solicitant referitor la accesul la un anumit document care îl priveşte personal nu poate fi luat în considerare în cadrul aplicării excepţiilor obligatorii prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1049/2001.53Potrivit celor susţinute, în esenţă, de către reclamant, Consiliul era obligat să îi acorde accesul la documentele solicitate, în măsura în care aceste documente îi erau necesare în vederea garantării dreptului său la un proces echitabil în cadrul cauzei T-47/03.54Or, întrucât Consiliul invocase, în prima sa decizie de refuz, excepţiile obligatorii prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1049/2001, acestuia nu i se poate reproşa că nu ar fi ţinut cont de eventualul interes particular al recurentului de a dispune de documentele solicitate.55Prin urmare, chiar presupunând că aceste documente se dovedesc necesare apărării reclamantului în cauza T-47/03, aspect care ţine de soluţionarea acestei din urmă cauze, această împrejurare nu este relevantă în aprecierea validităţii primei decizii de refuz.

17Pentru respingerea celui de al doilea motiv invocat de recurent, dedus din aceea că prima decizie de refuz ar fi ignorat obligaţia de motivare care incumbă instituţiilor în temeiul articolului 253 CE, Tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:

60Fiind în prezenţa unei cereri de acces la documente, atunci când instituţia în chestiune refuză un astfel de acces, aceasta trebuie să demonstreze în fiecare caz, pe baza informaţiilor de care dispune, că documentele la care se solicită accesul ţin într-adevăr de excepţiile enumerate în Regulamentul nr. 1049/2001 (a se vedea, prin analogie, hotărârea Curţii din 11 ianuarie 2000, Ţările de Jos şi van der Wal/Comisia, C-174/98 P şi C-189/98 P, Rec, p. I-1, punctul 24). Cu toate acestea, indicarea motivelor care au justificat caracterul confidenţial al fiecărui document se poate dovedi imposibilă fără divulgarea conţinutului acestuia şi, pe cale de consecinţă, fără privarea excepţiei de principala sa finalitate (a se vedea, prin analogie, hotărârea WWF UK/Comisia, [...] punctul 65).61în cadrul acestei jurisprudenţe, revine instituţiei care a refuzat accesul la un document obligaţia de a oferi o motivare care să permită să se înţeleagă şi să se verifice, pe de o parte, dacă documentul solicitat se încadrează realmente în domeniul vizat de excepţia invocată şi, pe de altă parte, dacă nevoia de protecţie care rezultă din excepţia menţionată este reală.62în speţă, în ceea ce priveşte Raportul 13441/02, Consiliul a indicat cu claritate excepţiile pe care şi-a fondat refuzul, invocând în mod cumulativ dispoziţiile articolului 4 alineatul (1) litera (a) prima şi a treia liniuţă din Regulamentul nr. 1049/2001. Acesta a arătat în ce măsură aceste excepţii erau pertinente în raport cu documentele în discuţie, referindu-se la lupta împotriva terorismului şi la intervenţia statelor terţe. Consiliul a oferit, pe lângă acestea, o scurtă explicaţie privind nevoia de protecţie invocată. Astfel, referitor la siguranţa publică, acesta a arătat că divulgarea documentelor ar oferi persoanelor care fac obiectul acestor informaţii posibilitatea de a prejudicia acţiunea autorităţilor publice. Referitor la relaţiile internaţionale, acesta a evocat, în mod succint, implicarea statelor terţe în lupta împotriva terorismului. Concizia acestei motivări este admisibilă prin prisma faptului că evocarea unor informaţii suplimentare, referitoare în special la conţinutul documentelor în cauză, ar lipsi excepţiile invocate de finalitate.63în ceea ce priveşte refuzul de acces, chiar şi parţial, la aceste documente, Consiliul a indicat în mod expres, pe de o parte, faptul că a examinat această posibilitate şi, pe de altă parte, motivul pentru care a respins această posibilitate, şi anume faptul că excepţiile invocate aveau în vedere integralitatea documentelor în discuţie. Pentru identitate de raţiune, Consiliul nu putea să identifice cu precizie informaţiile conţinute în aceste documente fără a lipsi excepţiile invocate de finalitate. Faptul că această motivare este în aparenţă stereotipă nu constituie, în sine, o lipsă de motivare, prin aceea că nu împiedică nici înţelegerea, nici verificarea raţionamentului susţinut.64Referitor la identitatea statelor care au furnizat documente pertinente, trebuie remarcat că însuşi Consiliul a semnalat existenţa unor documente emise de unele state terţe în cuprinsul deciziilor sale iniţiale de refuz. Pe de o parte, Consiliul a indicat excepţia ridicată în această privinţă, şi anume articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001. Pe de altă parte, acesta a indicat cele două criterii de aplicare a acestei excepţii. în primul rând, acesta a considerat, în mod implicit, dar necesar, că documentele în discuţie aveau calitatea de documente sensibile. Acest element apare ca fiind plauzibil şi controlabil, dat fiind contextul în care se înscrie, în special prin prisma clasificării CONFIDENTIEL UE a documentelor în chestiune. în al doilea rând, Consiliul a arătat că a consultat autorităţile interesate şi că a luat act de opoziţia acestora faţă de orice divulgare a identităţii lor.65în pofida relativei concizii a motivării primei decizii de refuz (două pagini), reclamantului i s-a dat pe deplin posibilitatea de a înţelege motivele refuzului care i-a fost opus, iar Tribunalul a avut posibilitatea de a efectua controlul asupra acestora. Prin urmare, Consiliul a motivat în mod corect aceste decizii.

18Printr-un al treilea motiv, dedus din încălcarea dreptului de acces la documente, recurentul a susţinut încălcarea articolului 1 al doilea paragraf UE, a articolului 6 alineatul (1) UE şi a articolului 255 CE, precum şi a articolului 4 alineatul (1) litera (a) şi alineatul (6), cât şi a articolului 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001.19Pronunţându-se asupra primului aspect al celui de al treilea motiv, potrivit căruia, la momentul adoptării primei decizii de refuz, Consiliul ar fi omis să examineze în mod concret aspectul dacă divulgarea informaţiilor solicitate era susceptibilă să aducă atingere interesului public, precum şi că acesta ar fi omis să pună în balanţă propriile interese cu acelea ale recurentului şi că ar fi încălcat principiul conform căruia excepţiile de la dreptul de acces la documente sunt de strictă interpretare, Tribunalul a reţinut, la punctele 71-82 din hotărârea atacată, următoarele:

71Trebuie amintit în prealabil că, în cadrul excepţiilor prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1049/2001, Consiliul nu era obligat să ia în considerare interesul particular al reclamantului de a obţine documentele solicitate (a se vedea punctele 52 şi 54 de mai sus).

[...]

74Referitor, mai întâi, la protecţia interesului public în ceea ce priveşte siguranţa publică, [...]

[...]

77[...] trebuie admis că eficacitatea luptei împotriva terorismului presupune ca informaţiile deţinute de autorităţile publice cu privire la persoanele sau entităţile suspectate de terorism să fie menţinute secrete pentru ca aceste informaţii să păstreze un caracter pertinent şi să permită o acţiune eficace. Prin urmare, divulgarea unui document solicitat ar fi adus în mod necesar atingere interesului public în ceea ce priveşte siguranţa publică. în acest sens, distincţia enunţată de reclamant între informaţiile de ordin strategic şi informaţiile care îl privesc în mod personal nu poate fi primită. într-adevăr, orice informaţie cu caracter personal ar revela în mod necesar anumite aspecte strategice ale luptei împotriva terorismului, precum sursele de informaţii, natura acestor informaţii sau gradul de supraveghere a persoanelor suspectate de terorism.78Prin refuzul său, motivat de raţiuni de siguranţă publică, de a acorda accesul la Raportul 13441/02, Consiliul nu a comis, aşadar, o eroare vădită de apreciere.79Cu privire, în al doilea rând, la protecţia interesului public în ceea ce priveşte relaţiile internaţionale, este evident, în lumina Deciziei 2002/848 şi a Regulamentului nr. 2580/2001, că obiectul său, şi anume lupta împotriva terorismului, se înscrie în cadrul unei acţiuni internaţionale care îşi are originea în Rezoluţia nr. 1373 (2001) a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite din 28 septembrie 2001. în cadrul acestei acţiuni globale, statele sunt chemate să colaboreze. Or, elementele acestei colaborări internaţionale figurează probabil, dacă nu chiar cu siguranţă, în documentul solicitat. în orice caz, reclamantul nu a contestat faptul că anumite state terţe sunt implicate în adoptarea Deciziei 2002/848. Dimpotrivă, acesta a solicitat să i se comunice identitatea acestor state. Rezultă de aici că documentul solicitat se înscrie într-adevăr în sfera excepţiei referitoare la relaţiile internaţionale.80Colaborarea internaţională în materie de terorism presupune un sentiment de încredere al statelor în caracterul confidenţial al informaţiilor pe care acestea le-au transmis Consiliului. Având în vedere natura documentului solicitat, Consiliul a fost îndreptăţit să considere că divulgarea acestuia putea compromite poziţia Uniunii Europene în cadrul colaborării internaţionale în domeniul luptei împotriva terorismului.81în acest sens, argumentul recurentului - potrivit căruia simplul fapt că unele state terţe sunt implicate în activităţile instituţiilor nu poate justifica aplicarea excepţiei în cauză - trebuie respins pentru considerentele expuse mai sus. într-adevăr, prin opoziţie cu ceea ce presupune acest argument, colaborarea cu statele terţe se înscrie într-un cadru deosebit de sensibil, şi anume lupta împotriva terorismului, care justifică menţinerea caracterului secret al acestei colaborări. în plus, lectura de ansamblu a deciziei scoate în evidenţă faptul că statele interesate au refuzat să le fie dezvăluită chiar şi identitatea.82Din aceste considerente rezultă că, apreciind că divulgarea documentului solicitat ar fi fost susceptibilă să aducă atingere interesului public în materie de relaţii internaţionale, Consiliul nu a comis o eroare vădită de apreciere.

20Pronunţându-se asupra celui de al treilea aspect al celui de al treilea motiv al acţiunii, potrivit căruia o interpretare strictă a regulii autorului ar implica dezvăluirea de către Consiliu a identităţii statelor care au transmis documente legate de Decizia 2002/848, ca şi indicarea naturii exacte a acestor documente, astfel încât recurentul să fie în măsură să adreseze cererea de acces autorilor acestor documente, Tribunalul a reţinut, la punctele 91-99 din hotărârea atacată, cele ce urmează:

91Trebuie observat, în prealabil, că argumentarea reclamantului se bazează, în esenţă, pe o veche jurisprudenţă referitoare la Codul de conduită din 6 decembrie 1993 privind accesul public la documentele Consiliului şi ale Comisiei (JO L 340, p. 41, denumit în continuare codul de conduită), pus în aplicare prin Decizia 93/731/CE a Consiliului din 20 decembrie 1993 privind accesul public la documentele Consiliului (JO L 340, p. 43) şi prin Decizia 94/90/CECA, CE, Euratom a Comisiei din 8 februarie 1994 privind accesul public la documentele Comisiei (JO L 46, p. 58).92în temeiul acestui cod de conduită, atunci când un document deţinut de către o instituţie avea ca autor o terţă persoană, cererea de acces trebuia adresată direct acestei persoane. Curtea a concluzionat că instituţia trebuie să precizeze persoanei interesate identitatea autorului documentului pentru ca solicitantul să i se poată adresa în mod direct (hotărârea [din 6 martie 2003,] Interporc/Comisia [C-41/00 P, Rec, p. I-2125], punctul 49).93în schimb, în temeiul articolului 4 alineatele (4) şi (5) din Regulamentul nr. 1049/2001, îi revine instituţiei în cauză obligaţia de a consulta terţul autor, în afara cazului în care soluţia de admitere sau de respingere a cererii se impune de la sine. în cazul statelor membre, acestea pot solicita să le fie cerut acordul.94Regula autorului, astfel cum aceasta figura în codul de conduită, a cunoscut, aşadar, o schimbare fundamentală în cadrul Regulamentului nr. 1049/2001. Rezultă că identitatea autorului capătă o importanţă mult mai redusă decât sub regimul legal anterior.95Pe de altă parte, în ceea ce priveşte documentele sensibile, articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001 prevede că aceste documente se înscriu în registru şi se furnizează numai cu acordul autorităţii de origine. Trebuie constatat, aşadar, că documentele sensibile beneficiază de un regim derogatoriu al cărui obiect îl constituie, în mod evident, garantarea secretului conţinutului şi chiar al existenţei acestora.96Prin urmare, Consiliul nu avea obligaţia de divulgare a documentelor în discuţie, legate de adoptarea Deciziei 2002/848, ale căror autori au calitatea de state, şi nici a identităţii acestora din urmă, având în vedere că, în primul rând, aceste documente sunt documente sensibile şi că, în al doilea rând, statele autoare au refuzat divulgarea acestora.97Or, trebuie constatat că reclamantul nu contestă nici temeiul juridic invocat de Consiliu, şi anume articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001, care implică faptul că documentele în discuţie sunt considerate sensibile, nici obţinerea de către Consiliu a unui aviz negativ din partea statelor autoare ale acestor documente.98Cu titlu suplimentar, nu există niciun dubiu asupra faptului că documentele în discuţie au într-adevăr calitatea de documente sensibile. [...] Pe de altă parte, potrivit prezumţiei de legalitate care este inerentă oricărei declaraţii a unei instituţii, trebuie observat că recurentul nu a furnizat niciun indiciu în sensul că declaraţia Consiliului - potrivit căreia acesta ar fi obţinut un aviz negativ din partea statelor respective - este eronată.99Prin urmare, este justificat refuzul Consiliului de a divulga documentele în discuţie, inclusiv în ceea ce priveşte identitatea autorilor acestora.

<TI><P>Cu privire la recurs</P></TI>21în recursul formulat, în susţinerea căruia invocă cinci motive, recurentul solicită Curţii anularea hotărârii atacate, urmând ca aceasta să se pronunţe ea însăşi asupra fondului litigiului, admiţând concluziile pe care recurentul le-a prezentat în primă instanţă în sensul anulării deciziilor de refuz. Recurentul solicită de asemenea obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.22în concluziile sale, Consiliul solicită respingerea recursului şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.<TI><P>Cu privire la recurs în măsura în care se referă la cauzele T-150/03 şi T-405/03</P></TI>23Cu titlu preliminar, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudenţe constante, rezultă din articolul 225 CE, din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curţii de Justiţie şi din articolul 112 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Curţii că o cerere de recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, ca şi argumentele de drept care susţin în mod special cererea respectivă (a se vedea în acest sens hotărârea din 12 septembrie 2006, Reynolds Tobacco şi alţii/Comisia, C-131/03 P, Rec, p. I-07795, punctul 49 şi jurisprudenţa citată).24în speţă, deşi în cuprinsul cererii sale recurentul solicită anularea hotărârii atacate, în măsura în care aceasta s-a pronunţat asupra cauzelor T-110/03, T-150/03 şi T-405/03, trebuie constatat că toate cele cinci argumente invocate în susţinerea recursului sunt îndreptate în exclusivitate împotriva motivelor care au stat la baza respingerii de către Tribunal a acţiunii în cauza T-110/03. Aceste argumente nu cuprind în schimb nicio critică referitoare la motivele pe care Tribunalul le-a reţinut în favoarea respingerii acţiunilor în cauzele T-150/03 şi T-405/03.25în aceste condiţii, recursul trebuie respins ca inadmisibil în măsura în care vizează anularea hotărârii atacate în ceea ce priveşte respingerea acţiunilor în cauzele T-150/03 şi T-405/03.<TI><P>Cu privire la recurs în măsura în care se refera la cauza T-110/03</P></TI><TI><P>Cu privire la primul motiv, dedus din încălcarea articolelor 220 CE, 225 CE şi 230 CE, precum şi a dreptului la apărare, a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la protecţie jurisdicţională eficientă</P></TI><TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Argumentele recurentului</TXT></NP></TI>26în cadrul primului aspect al primului motiv, recurentul susţine că, pronunţându-se, la punctele 46 şi 47 din hotărârea atacată, în sensul recunoaşterii unei puteri nelimitate de apreciere de care dispune Consiliul pentru a refuza accesul la documente în temeiul excepţiilor care decurg din protecţia interesului public, prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1049/2001, precum şi în sensul limitării controlului jurisdicţional asupra acestei puteri de apreciere la verificarea respectării regulilor de procedură şi de motivare, a exactităţii prezentării faptelor, ca şi a absenţei oricărei erori vădite în aprecierea faptelor, precum şi a oricărui abuz de putere, Tribunalul a restrâns în mod nejustificat întinderea controlului complet de legalitate care îi incumbă în temeiul articolului 230 CE. Articolul 67 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului l-ar autoriza, de altfel, pe acesta din urmă să îşi întemeieze controlul pe conţinutul documentului la care s-a refuzat accesul, ceea ce ar confirma şi faptul că Tribunalul este obligat să efectueze un control complet de legalitate a deciziilor instituţiilor în materie de acces public la documentele acestora din urmă.27Cu titlu subsidiar, recurentul susţine că un astfel de control complet de legalitate s-ar justifica cel puţin prin prisma particularităţii cazului în speţă, care s-ar deosebi într-adevăr din trei puncte de vedere de cauza în care s-a pronunţat hotărârea Hautala/Consiliul, citată anterior, şi la care fac trimitere punctele 46 şi 47 din hotărârea atacată. în primul rând, documentele solicitate şi prima decizie de refuz ar aparţine în întregime sferei de aplicare a Tratatului CE, şi nu aceleia a politicii externe şi de securitate comună, aşa cum a fost definită în titlul V din Tratatul UE. în al doilea rând, documentele respective nu ar fi de uz intern, ci ar fi destinate să alimenteze procesul legislativ şi, ca atare, ar trebui să beneficieze de un acces mai larg. în al treilea rând, recurentul ar justifica un interes legitim în obţinerea accesului la documentele în chestiune, care îl vizează personal şi care au condus la înscrierea sa pe lista litigioasă.28Statuând, cu privire la acest din urmă aspect, la punctul 52 din hotărârea atacată, că interesul particular de care se poate prevala cel care solicită accesul la un document care îl vizează personal nu poate fi luat în considerare în aplicarea excepţiilor obligatorii prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1049/2001, Tribunalul ar fi comis două erori de drept.29Pe de o parte, acesta ar fi omis să exercite controlul în lumina principiului general enunţat la articolul 6 alineatul (3) litera (a) din CEDO, potrivit căruia orice acuzat are în special dreptul [...] să fie informat, în termenul cel mai scurt [...] şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa, din moment ce totuşi recurentul se încadra în prevederile unei astfel de dispoziţii prin înscrierea sa pe lista litigioasă. Pe de altă parte, ignorând astfel interesul particular al recurentului, Tribunalul ar fi încălcat regula potrivit căreia decizia privind o cerere de acces la documente ale instituţiilor trebuie luată după examinarea circumstanţelor proprii fiecărui caz în speţă.30în cadrul celui de al doilea aspect al primului motiv, recurentul susţine că, omiţând să examineze legalitatea primei decizii de refuz în lumina principiului enunţat la articolul (6) alineatul (3) litera (a) din CEDO şi să răspundă la argumentele sale referitoare la acest aspect, Tribunalul ar fi încălcat dreptul la apărare şi principiul general care garantează dreptul la un proces echitabil.31în cadrul celui de al treilea aspect al primului motiv, recurentul susţine că, restrângând domeniul controlului legalităţii şi omiţând să reţină argumentul întemeiat pe nerespectarea principiului enunţat în articolul 6 alineatul (3) litera (a), deja menţionat, Tribunalul ar fi încălcat totodată dreptul său de a se adresa efectiv unei instanţe, dedus de recurent din textul articolului 13 al CEDO.<TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Aprecierea Curţii</TXT></NP></TI>32în ce priveşte primul aspect al primului motiv, rezultă din jurisprudenţa Curţii că întinderea controlului de legalitate care incumbă instanţei comunitare în temeiul articolului 230 CE este susceptibilă de variaţiuni în funcţie de domeniile avute în vedere.33în ceea ce priveşte controlul jurisdicţional al respectării principiului proporţionalităţii, Curtea a statuat astfel că trebuie să se recunoască legiuitorului comunitar o putere largă de apreciere în domeniile care implică din partea acestuia opţiuni de natură politică, economică şi socială şi în cadrul cărora este chemat să efectueze aprecieri complexe. Curtea a dedus din aceasta că numai caracterul vădit inadecvat al unei măsuri adoptate în aceste domenii în raport cu obiectivul pe care instituţia competentă înţelege să îl urmărească poate afecta legalitatea unei astfel de măsuri (a se vedea în special hotărârea din 10 ianuarie 2006, IATA şi ELFAA, C-344/04, Rec, p. I-403, punctul 80 şi jurisprudenţa citată).34Contrar susţinerilor recurentului, Tribunalul a reţinut în mod corect, în concordanţă cu jurisprudenţa amintită, la punctul 46 din hotărârea atacată, în ceea ce priveşte întinderea controlului jurisdicţional de legalitate a unei decizii a Consiliului prin care se refuză accesul public la un document în temeiul uneia dintre excepţiile referitoare la interesul public prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1049/2001, că instituţiei respective trebuie să i se recunoască o marjă largă de apreciere în scopul de a determina dacă divulgarea unor documente care aparţin domeniului avut în vedere de aceste excepţii este susceptibilă de a aduce atingere interesului public. Este, de asemenea, justă aprecierea Tribunalului de la punctul 47 din hotărârea atacată, potrivit căreia controlul legalităţii pe care îl exercită instanţa comunitară asupra unei astfel de decizii trebuie, în consecinţă, să se limiteze la verificarea respectării regulilor de procedură şi de motivare, a exactităţii prezentării faptelor, ca şi a absenţei oricărei erori vădite în aprecierea faptelor, precum şi a oricărui abuz de putere.35în primul rând, trebuie admis că natura deosebit de sensibilă şi fundamentală a intereselor pe care le protejează articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1049/2001, coroborată cu caracterul obligatoriu al refuzului de acces care trebuie să fie opus, potrivit acestei prevederi, de către instituţie atunci când divulgarea unui document ar aduce atingere intereselor sale, conferă deciziei care trebuie să fie luată de instituţie în aceste condiţii un caracter complex şi delicat, necesitând un grad de prudenţă cu totul special O astfel de decizie presupune, aşadar, o marjă de apreciere.36în al doilea rând, trebuie subliniat, referitor la criteriile enunţate la articolul 4 alineatul 1 litera (a) din Regulamentul nr. 1049/2001, că acestea sunt redactate în termeni generali, un refuz de acces impunându-se, după cum rezultă din termenii acestei prevederi, atunci când divulgarea documentului respectiv ar aduce atingere protecţiei interesului public în ceea ce priveşte îndeosebi siguranţa publică sau relaţiile internaţionale.37în acest context, din examinarea lucrărilor care au precedat adoptarea regulamentului menţionat rezultă că nu au fost reţinute diferite propuneri destinate să precizeze mai bine sfera de aplicare a excepţiilor privind interesul public la care se referă articolul 4 alineatul (1) litera (a) din acest regulament, care ar fi permis cu siguranţă multiplicarea corespunzătoare a posibilităţilor de control jurisdicţional asupra aprecierii formulate de către instituţie.38Aceste considerente sunt valabile şi în ceea ce priveşte precizarea cuprinsă în proiectul de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 iunie 2000 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului şi ale Comisiei (JO C 177 E, p. 70), precizare care urmărea să restrângă sfera de aplicare a excepţiilor la cazurile de atingere semnificativă adusă protecţiei intereselor menţionate. Acesta este şi cazul celui de al treizecilea amendament la proiectul menţionat anterior, inclus în propunerea legislativă care figurează în raportul Comisiei Parlamentului European pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (A5-0318/2000), prin care se sugera reformularea articolului 4 astfel încât refuzul de acces să intervină numai atunci când divulgarea unui document ar risca să compromită în mod sensibil siguranţa publică sau un interes vital în relaţiile internaţionale ale Uniunii.39în al treilea rând, şi astfel cum Consiliul a susţinut în mod corect, articolul 67 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului nu este de natură să repună în discuţie temeinicia principiilor enunţate la punctele 46 şi 47 din hotărârea atacată. într-adevăr, această prevedere, care figurează în titlul II capitolul 3 secţiunea a doua din regulamentul menţionat şi care este consacrată activităţilor de cercetare judecătorească, se mărgineşte să prevadă în al treilea alineat că [î]n cazul în care o instituţie comunitară a refuzat accesul la un înscris care a fost depus în cadrul unei acţiuni privind legalitatea acestui refuz, aflată pe rolul Tribunalului, acest înscris nu se comunică celorlalte părţi. Or, o astfel de prevedere urmăreşte în primul rând prezervarea efectelor deciziei adoptate de instituţie în sensul de a nu comunica un document atât timp cât Tribunalul nu s-a pronunţat asupra fondului cauzei, cu condiţia ca omisiunea de a comunica să constituie tocmai obiectul litigiului dedus judecăţii acestuia din urmă. în schimb, această prevedere procedurală, chiar dacă ar permite Tribunalului să ia cunoştinţă, eventual, de un document la care s-a interzis accesul publicului, nu ar putea prezenta nicio relevanţă pentru delimitarea întinderii controlului jurisdictional care incumbă instanţei comunitare în temeiul Tratatului CE.40Cu privire, în al patrulea rând, la argumentarea cu titlu subsidiar a recurentului, dedusă din aşa-zisele particularităţi ale cazului în speţă, astfel cum au fost enumerate la punctul 27 din prezenta hotărâre, trebuie constatat că acestea nu ar mai putea exercita nicio influenţă asupra întinderii controlului jurisdicţional care incumbă în acest caz Tribunalului.41în ceea priveşte, mai întâi, afirmaţia recurentului potrivit căreia documentele solicitate ar fi contribuit, în speţă, la adoptarea unui act de natură legislativă, este suficient să se sublinieze că o astfel de afirmaţie, chiar dacă s-ar presupune că ar fi exactă, nu ar putea avea vreo influenţă asupra problemei dacă divulgarea documentelor respective este susceptibilă să aducă atingere intereselor protejate prin articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1049/2001 şi nici, pe cale de consecinţă, asupra aceleia dacă solicitarea privind accesul la aceste documente trebuie să fie refuzată. în acest sens, trebuie subliniat cu precădere că articolul 12 alineatul (2) din regulamentul menţionat, deşi prevede că documentele întocmite sau primite în cadrul procedurilor de adoptare a actelor cu forţă juridică obligatorie pe teritoriul statelor membre sau pentru acestea ar trebui să devină direct accesibile, adaugă totuşi că aceste dispoziţii sunt aplicabile numai sub rezerva dispoziţiilor articolelor 4 şi 9 din acelaşi regulament42în ceea ce priveşte, în al doilea rând, argumentul despre care recurentul afirmă că ar rezulta din împrejurarea că documentele solicitate şi prima decizie de refuz ar aparţine în întregime sferei de aplicare a Tratatului CE, şi nu aceleia a politicii externe şi de securitate comună, este suficient să se sublinieze că o astfel de împrejurare nu se verifică în cazul de speţă. Astfel cum a subliniat Consiliul, Decizia 2002/848, prin care s-a dispus înscrierea recurentului pe lista litigioasă, este într-adevăr strâns legată de Poziţia comună 2002/847/PESC a Consiliului din 28 octombrie 2002, care actualizează Poziţia comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului şi care abrogă Poziţia comună 2002/462/PESC (JO L 295, p. 1).43Cu privire, în al treilea rând, la interesul specific pe care l-ar avea recurentul în a lua cunoştinţă de documentele a căror divulgare era solicitată, trebuie subliniat că, aşa cum Tribunalul a precizat în mod corect la punctul 50 din hotărârea atacată, obiectul Regulamentului nr. 1049/2001 este acela de a conferi un drept de acces publicului în general la documentele instituţiilor, şi nu acela de a edicta reguli destinate să protejeze interesul specific al unei anumite persoane de a avea acces la vreunul dintre acestea.44Aceasta rezultă cu precădere din articolul 2 alineatul (1), din articolul 6 alineatul (1) şi din articolul 12 alineatul (1), precum şi din titlul şi din considerentele (4) şi (11) ale acestui regulament. Prima dintre aceste prevederi garantează într-adevăr, fără nicio distincţie, dreptul de acces al oricărui cetăţean al Uniunii şi al oricărei persoane fizice sau juridice având reşedinţa sau sediul social într-un stat membru, cea de a doua specificând în această privinţă că solicitantul nu este obligat să îşi motiveze cererea. Articolul 12 alineatul (1) prevede că, în măsura posibilului, instituţiile pun documentele la dispoziţia directă a publicului, în formă electronică sau prin intermediul unui registru. Titlul Regulamentului nr. 1049/2001, precum şi considerentele (4) şi (11) ale acestuia subliniază de asemenea că acest regulament îşi propune să confere publicului accesul la documentele instituţiilor.45Analiza lucrărilor care au condus la adoptarea Regulamentului nr. 1049/2001 pune, de altfel, în evidenţă faptul că în cadrul acestora a fost examinată posibilitatea de a extinde obiectul acestui regulament, astfel încât să se ţină seama de anumite interese specifice de care s-ar putea prevala o persoană în scopul de a obţine accesul la un anumit document. Astfel, în special al treizeci şi unulea amendament inclus în propunerea legislativă care figurează în raportul Comisiei Parlamentului European pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne sugera introducerea unui nou articol 4 alineat (la) în propunerea Comisiei, menţionată la punctul 38 din prezenta hotărâre, potrivit căruia [l]a examinarea interesului publicului în divulgarea documentului, instituţia trebuie să ţină cont şi de interesul invocat de un petiţionar, un reclamant sau orice alt beneficiar având un drept, un interes sau o obligaţie în materie. în acelaşi sens, al şaptelea amendament propus în avizul exprimat de Comisia pentru petiţii a Parlamentului European, inclus în acelaşi raport, viza inserarea unui nou alineat la articolul 1 din propunerea Comisiei, citată mai sus, care să precizeze că [u]n petiţionar, un reclamant sau orice altă persoană fizică sau juridică ale cărei drepturi, interese sau obligaţii fac obiectul unei cauze (o parte în proces) au, în egală măsură, dreptul de acces la un document care nu este accesibil publicului, dar care poate avea influenţă asupra soluţionării cauzei, astfel cum este prevăzut în prezentul regulament şi în dispoziţiile adoptate de către instituţii. Or, în această privinţă, trebuie constatat că niciuna dintre propunerile astfel formulate nu a fost reţinută printre prevederile Regulamentului nr. 1049/2001.46Pe de altă parte, din modul de redactare a articolului 4 alineatul (1) litera (a) din acest regulament rezultă că, referitor la excepţiile de la dreptul de acces vizate prin această dispoziţie, refuzul instituţiei este obligatoriu dacă divulgarea unui document este de natură să aducă atingere intereselor ocrotite prin această dispoziţie, fără a fi necesar, într-un astfel de caz şi spre deosebire de ceea ce prevede mai ales alineatul (2) din acelaşi articol, să se procedeze la punerea în balanţă a cerinţelor legate de ocrotirea intereselor menţionate cu cele care ar rezulta din alte interese.47Din considerentele expuse anterior rezultă că Tribunalul a reţinut în mod corect, la punctul 52 din hotărârea atacată, că interesul particular al unui solicitant de a obţine comunicarea unor documente nu poate fi luat în considerare de către instituţia abilitată să se pronunţe dacă divulgarea acestor documente ar aduce atingere intereselor ocrotite de articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1049/2001 şi să refuze, într-un astfel de caz, accesul solicitat.48Chiar presupunând că recurentul ar avea, astfel cum susţine, dreptul de a fi informat în mod amănunţit asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa prin faptul înscrierii sale pe lista litigioasă şi că acest drept ar implica un acces la documentele deţinute de Consiliu, este suficient să se sublinieze că, aşa cum Tribunalul a reţinut în mod corect la punctele 52-55 din hotărârea atacată, un astfel de drept nu poate fi exercitat în mod specific prin recurgerea la mecanismele de acces al publicului la documente introduse prin Regulamentul nr. 1049/2001.49Având în vedere ansamblul considerentelor ce precedă, cel dintâi aspect al primului motiv trebuie declarat nefondat.50Acelaşi raţionament se aplică şi celui de al doilea aspect al primului motiv, care se întemeiază pe o pretinsă încălcare a dreptului la apărare, pentru motivul că Tribunalul nu s-ar fi pronunţat asupra argumentului recurentului dedus din încălcarea dreptului de a fi informat în mod amănunţit asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa. în acest sens, este într-adevăr suficient să se sublinieze, aşa cum rezultă deja din cele arătate la punctul 48 din prezenta hotărâre, că acest argument a fost într-adevăr examinat şi apoi înlăturat de Tribunal la punctele 52-55 din hotărârea atacată.51în cadrul celui de al treilea aspect al primului motiv, recurentul invocă o pretinsă încălcare a dreptului său efectiv de a se adresa unei instanţe în legătură cu atingerea pe care ar fi suferit-o dreptul său de a fi informat în mod amănunţit asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa prin faptul înscrierii sale pe lista litigioasă.52în acest sens, trebuie însă subliniat că, astfel cum rezultă din punctul 48 din prezenta hotărâre, un astfel de drept la informare, chiar presupunând că ar exista, nu s-ar putea exercita în mod specific prin recurgerea la mecanismele de acces la documente prevăzute prin Regulamentul nr. 1049/2001. Prin urmare, eventuala nerespectare a unui asemenea drept nu ar putea rezulta dintr-o decizie de refuz de acces adoptată în temeiul regulamentului menţionat şi, prin urmare, nici nu ar putea constitui obiectul unui control jurisdictional sub forma unei acţiuni în anularea unei astfel de decizii. în consecinţă, şi al treilea aspect al primului motiv trebuie declarat nefondat.53Din ansamblul considerentelor ce precedă, rezultă că primul motiv invocat de recurent în susţinerea recursului său este nefondat sub toate cele trei aspecte şi, prin urmare, trebuie respins în întregime.<TI><P>Cu privire la cel de al doilea motiv, dedus din încălcarea dreptului de acces la documente ca urmare a unei interpretări eronate a articolului 4 alineatul (1) litera (a) prima şi a treia liniuţă din Regulamentul nr. 1049/2001 şi a unei greşite aplicări a alineatului (6) al aceluiaşi articol</P></TI><TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Argumentarea recurentului</TXT></NP></TI>54în cadrul primului aspect al celui de al doilea motiv, recurentul susţine că Tribunalul a aplicat în mod eronat excepţia fondată pe protecţia interesului public în ceea ce priveşte siguranţa publică prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (a) prima liniuţă din Regulamentul nr. 1049/2001, încălcând prin aceasta dreptul său de acces la documente.55Analiza efectuată de către Tribunal la punctele 77-81 din hotărârea atacată, potrivit căreia orice informaţie deţinută de autorităţile publice cu privire la persoane suspectate de terorism trebuie, prin definiţie, să fie păstrată secretă, nu ar respecta principiul conform căruia excepţiile sunt de strictă interpretare şi ar lipsi total de efecte principiul transparenţei.56în cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, recurentul susţine că Tribunalul a făcut de asemenea o greşită aplicare a excepţiei fondate pe protecţia interesului public în ceea ce priveşte relaţiile internaţionale, prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (a) a treia liniuţă din Regulamentul nr. 1049/2001.57Mai întâi, nici interpretarea pe care Tribunalul a reţinut-o, în această privinţă, la punctul 79 din hotărârea atacată nu ar respecta principiul potrivit căruia toate excepţiile sunt de strictă interpretare.58în al doilea rând, pornind de la premisa eronată potrivit căreia documentele în cauză proveneau de la state terţe, atunci când în realitate acestea emanau de la state membre, Tribunalul ar fi procedat, la punctele 80 şi 81 din hotărârea atacată, la o greşită interpretare a noţiunii relaţii internaţionale, aplicând această noţiune unor informaţii transmise Consiliului de către unele state membre, deşi această noţiune nu se aplică decât relaţiilor dintre Uniune şi statele terţe.59în al treilea rând, constatarea Tribunalului potrivit căreia nedivulgarea documentelor solicitate s-ar justifica prin faptul că această cooperare dintre Uniune şi statele terţe trebuie să rămână secretă ar fi eronată, din moment ce existenţa unei astfel de cooperări cu Republica Filipine era de notorietate.60În cadrul celui de al treilea aspect al celui de al doilea motiv, recurentul susţine că Tribunalul ar fi comis o eroare de fapt reţinând că era întemeiat refuzul Consiliului de a comunica identitatea unor state terţe care au transmis documente acestei instituţii, deşi atât cererea sa, cât şi prima decizie de refuz vizau în mod evident identitatea unor state membre. în acest mod, Tribunalul nu ar fi respectat prevederile articolului 4 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1049/2001, prin aceea că a omis să examineze şi să sancţioneze refuzul de acces parţial, astfel cum a fost opus recurentului.<TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Aprecierea Curţii</TXT></NP></TI>61Astfel cum rezultă din articolul 1 din Regulamentul nr. 1049/2001, interpretat în special în lumina considerentului (4) din acelaşi regulament, acesta vizează conferirea celui mai mare efect posibil dreptului de acces public la documentele deţinute de instituţii.62Totodată, rezultă din acest regulament, îndeosebi din considerentul (11) şi din articolul 4, care prevede un sistem de excepţii în această privinţă, că dreptul de acces la documente este totuşi condiţionat de anumite limite fondate pe considerente de interes public sau privat.63în măsura în care acestea derogă de la principiul accesului cât mai larg posibil al publicului la documente, asemenea excepţii, astfel cum a amintit în mod corect recurentul, trebuie interpretate şi aplicate în mod strict (a se vedea în acest sens hotărârea Ţările de Jos şi van der Wal/Comisia, citată anterior, punctul 27).64în acest sens, trebuie totuşi amintit că, astfel cum rezultă deja din punctul 34 din prezenta hotărâre, principiul strictei interpretări nu se opune faptului că, în privinţa excepţiilor referitoare la interesul public prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1049/2001, Consiliul dispune de o marjă largă de apreciere în a determina dacă divulgarea unui document ar aduce atingere intereselor protejate prin această dispoziţie. Pentru motivele expuse de Curte în cadrul examinării primului motiv de recurs, controlul de legalitate exercitat de Tribunal în ceea ce priveşte o decizie de refuz de acces la un document emisă de Consiliu în temeiul uneia dintre excepţiile menţionate este limitat la verificarea respectării regulilor de procedură şi de motivare, a exactităţii prezentării faptelor, cât şi a absenţei oricărei erori vădite de apreciere, precum şi a oricărui abuz de putere.65Din ansamblul acestor considerente preliminare se impune constatarea, în ceea ce priveşte primul aspect al celui de al doilea motiv, că, în opoziţie cu susţinerile recurentului şi astfel cum Consiliul a arătat în mod corect, Tribunalul nu a comis nicio eroare de drept la punctele 77 şi 78 din hotărârea atacată.66într-adevăr, Tribunalul, considerând, la punctul 77 din hotărâre, că se poate admite fără dificultate că documentele deţinute de autorităţile publice care vizează persoane sau entităţi suspectate de terorism şi aparţinând categoriei documentelor sensibile în sensul articolului 9 din Regulamentul nr. 1049/2001 nu trebuie divulgate publicului, întrucât aceasta ar putea avea un efect negativ asupra eficienţei luptei operaţionale împotriva terorismului, aducând astfel atingere protecţiei siguranţei publice, a reţinut în mod corect, la punctul 78 din hotărârea menţionată, că, prin refuzul de a acorda accesul la documentele solicitate pentru motivul că divulgarea acestora ar aduce atingere interesului public în privinţa siguranţei publice, Consiliul nu a comis o eroare vădită de apreciere.67în ceea ce priveşte al doilea aspect al celui de al doilea motiv, fondat pe o aplicare eronată a excepţiei relative la relaţiile internaţionale, prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (a) a treia liniuţă din Regulamentul nr. 1049/2001, trebuie însă remarcat de la bun început, fără a mai fi necesar să se examineze celelalte argumente invocate de către recurent în cadrul acestui aspect al motivului menţionat, că, întemeindu-şi raţionamentul pe împrejurarea că aceste documente fuseseră transmise Consiliului de către state terţe, deşi din cuprinsul dosarului rezultă, după cum admite de altfel însuşi Consiliul, că astfel de documente proveneau de la state membre, Tribunalul a pronunţat o hotărâre care conţine o eroare de fapt68Mai mult, este evident că o astfel de denaturare a avut drept consecinţă, în speţă, vicierea într-o foarte mare măsură a raţionamentului dezvoltat la punctele 79-81 din hotărârea atacată, la capătul căruia Tribunalul a considerat, la punctul 82 din hotărârea în discuţie, că, prin aprecierea conform căreia divulgarea documentului a cărui comunicare se solicitase era susceptibilă să aducă atingere interesului public în materie de relaţii internaţionale, Consiliul nu a comis o eroare vădită de apreciere.69Conform unei jurisprudenţe constante, o astfel de denaturare a faptelor este susceptibilă să fie invocată în cadrul unui recurs şi să conducă la anularea hotărârii afectate de un astfel de viciu.70în speţă însă, trebuie subliniat că, aşa cum rezultă din punctele 65 şi 66 din prezenta hotărâre, Tribunalul a reţinut în mod corect că prima decizie de refuz a fost fondată în mod valabil pe excepţia referitoare la interesul public în ceea ce priveşte siguranţa publică, prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (a) prima liniuţă din Regulamentul nr. 1049/2001.71Trebuie constatat, aşadar, că, şi în ipoteza în care Tribunalul nu ar fi interpretat în mod eronat faptele în măsura arătată la punctul 67 din prezenta hotărâre şi admiţând că acesta ar fi ajuns la concluzia potrivit căreia Consiliul şi-a fondat în mod greşit decizia pe excepţia referitoare la interesul public în ceea ce priveşte relaţiile internaţionale, o astfel de concluzie nu ar fi putut conduce la anularea de către Tribunal a primei decizii de refuz, aceasta din urmă păstrându-şi într-adevăr caracterul temeinic, prin prisma excepţiei relative la interesul public în ceea ce priveşte siguranţa publică.72Ţinând seama de considerentele ce precedă, trebuie constatat că eroarea de fapt conţinută de hotărârea atacată nu a atras nicio consecinţă asupra dispozitivului hotărârii atacate, astfel încât nu este necesară anularea acesteia pentru acest motiv [a se vedea în acest sens hotărârea din 1 iunie 2006, P & O European Ferries (Vizcaya) şi Diputación Foral de Vizcaya/Comisia, C-442/03 P şi C-471/03 P, Rec, p. I-4845, punctele 133 şi 134].73în cadrul celui de al treilea aspect al celui de al doilea motiv, recurentul invocă de asemenea eroarea de fapt comisă de Tribunal confundând state terţe cu state membre. Potrivit recurentului, ca urmare a acestei confuzii, Tribunalul ar fi omis să sancţioneze refuzul de acces parţial exprimat în prima decizie de refuz în ceea ce priveşte identitatea statelor care au transmis documente Consiliului.74în acest sens, este suficient totuşi să se precizeze că, în pofida susţinerilor recurentului, această confuzie nu a avut nicio influenţă asupra raţionamentului care a determinat Tribunalul să reţină, la punctul 99 din hotărârea atacată, că refuzul Consiliului de a divulga identitatea statelor autoare ale documentelor în chestiune era justificat.75După cum rezultă din punctele 95-97 din hotărâre, Tribunalul şi-a întemeiat într-adevăr raţionamentul în această privinţă pe împrejurarea că, aşa cum rezultă din articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001, prevedere invocată de Consiliu în cuprinsul primei decizii de refuz, documentele sensibile nu pot fi divulgate decât cu acordul autorităţii de origine, acord care în speţă lipsea. Or, aşa cum a subliniat avocatul general la punctele 58 şi 59 din concluziile sale, articolul 9 alineatul (3) anterior menţionat se aplică în mod identic, indiferent dacă autoritatea de origine a documentului este un stat membru sau un stat terţ.76Rezultă din ansamblul considerentelor ce precedă că al doilea motiv invocat de recurent în susţinerea recursului nu este fondat în niciunul dintre aspectele sale şi, în consecinţă, trebuie respins în totalitate.<TI><P>Cu privire la cel de al treilea motiv, dedus din încălcarea obligaţiei de motivare</P></TI><TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Argumentele recurentului</TXT></NP></TI>77Mai întâi, recurentul susţine că, în ceea ce priveşte ambele excepţii invocate de Consiliu pentru justificarea refuzului de acces la documentele în cauză, Tribunalul s-ar fi mulţumit, în mod eronat, aşa cum ar reieşi din punctele 62 şi 65 din hotărârea atacată, cu motivarea prea succintă şi stereotipă conţinută în această privinţă de prima decizie de refuz, pe care ar fi completat-o în acelaşi timp cu o motivare care îi este proprie şi care figurează la punctele 77, 80 şi 81 din hotărârea menţionată.78Cu privire apoi la refuzul de acces parţial, Tribunalul s-ar fi mulţumit, de asemenea, cu o motivare având forma unei dispoziţii tip, cu încălcarea articolului 253 CE, astfel cum ar rezulta din punctul 63 din hotărârea atacată.79în sfârşit, în ceea ce priveşte refuzul de a divulga identitatea statelor care au comunicat informaţiile în cauză, confuzia operată de Tribunal între state membre şi state terţe ar fi avut drept consecinţă absenţa totală a controlului Tribunalului asupra motivării potrivit căreia divulgarea identităţii statelor în chestiune ar constitui o ameninţare pentru interesul public în ceea ce priveşte siguranţa publică sau relaţiile internaţionale, o astfel de absenţă a controlului constituind o încălcare atât a articolului 253 CE, cât şi a articolului 230 CE.<TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Aprecierea Curţii</TXT></NP></TI>80Astfel cum rezultă dintr-o jurisprudenţă constantă, motivarea impusă de articolul 253 CE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză şi trebuie să menţioneze în mod clar şi neechivoc raţionamentul instituţiei autoare a actului, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoştinţă de temeiurile măsurii luate, iar instanţei competente să exercite controlul Cerinţa motivării trebuie apreciată în funcţie de împrejurările cauzei, în special de conţinutul actului, de natura motivelor invocate şi de interesul de a primi explicaţii propriu destinatarului sau altor persoane vizate în mod direct şi individual de acest act. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt şi de drept pertinente, în măsura în care problema dacă motivarea unui act respectă condiţiile impuse de articolul 253 trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci şi în funcţie de contextul său, precum şi de ansamblul de norme juridice care guvernează materia respectivă (a se vedea în acest sens hotărârea Interporc/Comisia, citată anterior, punctul 55 şi jurisprudenţa citată).81În speţă, Tribunalul a făcut o corectă aplicare a acestor principii şi nu a comis nicio eroare de drept considerând că, deşi succintă, în ceea ce priveşte atât refuzul de acces total, cât şi refuzul de acces parţial la documentele a căror divulgare se solicitase, motivarea primei decizii de refuz nu este mai puţin adecvată în contextul cauzei şi suficientă pentru a permite reclamantului aprecierea motivelor refuzului de acces, iar Tribunalului exercitarea controlului de legalitate care îi incumbă.82într-adevăr, astfel cum Tribunalul a reţinut în mod corect la punctele 62 şi 63 din hotărârea atacată şi astfel cum Consiliul a susţinut în faţa Curţii, această concizie este justificată mai ales de necesitatea de a nu aduce atingere intereselor sensibile pe care le protejează excepţiile de la dreptul de acces instituite prin articolul 4 alineatul (1) litera (a) prima şi a treia liniuţă din Regulamentul nr. 1049/2001, prin divulgarea tocmai a informaţiilor pe care aceste excepţii urmăresc să le protejeze.83Obligaţia pentru instituţii de a se abţine să menţioneze elementele care ar aduce astfel atingere, în mod indirect, intereselor a căror ocrotire face obiectul specific al acestor excepţii este subliniată îndeosebi de articolul 9 alineatul (4) şi de articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001. Prima dintre aceste prevederi precizează într-adevăr că orice decizie a unei instituţii de a refuza accesul la un document sensibil se întemeiază pe motive care nu aduc atingere intereselor protejate în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001. Cât despre cea de a doua dispoziţie menţionată, aceasta prevede în special că, atunci când un document este repertoriat în registrul unei instituţii, o astfel de referinţă trebuie să fie astfel concepută încât să nu aducă atingere protecţiei intereselor prevăzute la articolul 4.84împrejurarea că, în cadrul examinării pe fond a litigiului, Tribunalul s-a prevalat de elemente care nu rezultau în mod explicit din motivarea primei decizii de refuz, printre care figurează cele cuprinse la punctele 77, 80 şi 81 din hotărârea atacată, la care se referă recurentul, nu este de natură să afecteze analiza care precedă.85Cât despre motivarea invocată de Consiliu în cuprinsul primei decizii de refuz în ceea ce priveşte refuzul de a comunica identitatea statelor care i-au transmis documente, trebuie subliniată lipsa de incidenţă a confuziei operate de Tribunal între state terţe si state membre asupra raţionamentului dezvoltat de această instanţă la punctele 64 şi 65 din hotărârea atacată în scopul de a verifica dacă motivarea în chestiune respectă exigenţele articolului 253 CE, reţinându-se în final că această din urmă prevedere nu a fost încălcată.86într-adevăr, Tribunalul s-a referit în acest sens, la punctul 64 menţionat, la împrejurarea că motivarea primei decizii de refuz scoate în evidenţă, pe de o parte, faptul că documentele avute în vedere au calitatea de documente sensibile, în sensul articolului 9 din Regulamentul nr. 1049/2001, şi, pe de altă parte, că autorităţile aflate la originea acestor documente s-au opus divulgării informaţiilor solicitate, în conformitate cu prevederile alineatului (3) din acest articol. Or, este cert că, în această privinţă, identitatea autorităţilor implicate, şi în special problema dacă este vorba despre state membre sau state terţe, este irelevantă.87Din considerentele ce precedă rezultă că al treilea motiv invocat de către recurent în susţinerea recursului nu este fondat şi, prin urmare, trebuie respins.<TI><P>Cu privire la cel de al patrulea motiv, dedus din încălcarea prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului la protecţie jurisdicţională eficientă</P></TI><TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Argumentarea recurentului</TXT></NP></TI>88în opinia recurentului, Tribunalul a restrâns în mod arbitrar întinderea acţiunii sale şi a încălcat, prin aceasta, prezumţia de nevinovăţie.89Contrar celor sugerate de Tribunal la punctele 50-56 din hotărârea atacată, declaraţia apărătorului recurentului, făcută în cursul şedinţei, potrivit căreia acesta din urmă nu solicitase accesul decât la documentele care îl vizau, nu ar permite nicidecum să se considere că această cerere de acces a recurentului nu urmărea obţinerea divulgării acestor documente numai în scopul de a-şi susţine apărarea în cauza pendinte T-47/03.90Recurentul afirmă că această cerere viza numai obţinerea, atât pentru public, cât şi pentru el însuşi, a accesului la documentele care justificau înscrierea sa pe lista litigioasă. Numai un astfel de acces ar permite repararea efectivă a încălcării prezumţiei de nevinovăţie a cărei victimă ar fi ca urmare a acestei înscrieri şi a publicării listei menţionate, prin aceea că ar da posibilitatea unui răspuns şi a unei dezbateri publice, atât în termeni generali, cât şi în privinţa elementelor de probă despre care se pretinde că ar fi fost reţinute împotriva sa.91în schimb, eventualul acces al recurentului la aceste documente în cadrul cauzei T-47/03, la care Tribunalul se referă la punctul 55 din hotărârea atacată, nu i-ar oferi protecţia jurisdicţională eficientă prevăzută la articolul 13 din CEDO în favoarea oricărei persoane căreia i-au fost încălcate drepturile şi libertăţile garantate prin această convenţie.<TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Aprecierea Curţii</TXT></NP></TI>92Al patrulea motiv invocat de recurent în susţinerea recursului constă, în esenţă, în afirmarea unei încălcări a prezumţiei de nevinovăţie prin înscrierea sa pe lista litigioasă, ulterior făcută publică, şi în susţinerea că o astfel de încălcare este de natură a justifica accesul la documentele solicitate, în măsura în care divulgarea acestor documente şi eventuala dezbatere publică pe marginea acestora ar constitui singurul mijloc eficient care ar permite repararea acestei încălcări.93Trebuie constatat în această privinţă că, deşi prezentat ca urmărind o pretinsă denunţare a unei erori de apreciere a Tribunalului asupra întinderii acţiunii, un astfel de motiv are de fapt rolul de a contesta legalitatea primei decizii de refuz, pentru motivul că aceasta nu a făcut publice documentele în cauză şi, de aceea, l-ar fi privat pe recurent de reparaţia efectivă la care putea tinde pentru motivul că prezumţia de nevinovăţie de care ar fi trebuit să beneficieze nu ar fi fost respectată.94Or, nefiind invocat în susţinerea acţiunii în anulare cu care a fost sesizat Tribunalul împotriva deciziei citate, un astfel de argument constituie un motiv nou care extinde obiectul litigiului şi care, de aceea, nu poate fi formulat pentru prima dată în faza de recurs.95într-adevăr, faptul de a permite unei părţi să ridice pentru prima dată în faţa Curţii un motiv pe care nu îl invocase în faţa Tribunalului ar echivala cu a i se permite acesteia să sesizeze Curtea, a cărei competenţă în materie de recurs este limitată, cu un litigiu extins în raport cu acela asupra căruia s-a pronunţat Tribunalul. în cadrul unui recurs, competenţa Curţii este limitată la aprecierea soluţiei de drept care a fost dată argumentelor dezbătute în faţa primei instanţe (a se vedea în acest sens hotărârea din 1 iunie 1994, Comisia/Brazzelli Lualdi şi alţii, C-136/92 P, Rec, p. I-1981, punctul 59, hotărârea din 30 martie 2000, VBA/VGB şi alţii, C-266/97 P, Rec, p. I-2135, punctul 79, hotărârea din 29 aprilie 2004, Henkel/OAPI, C-456/01 P şi C-457/01 P, Rec, p. I-5089, punctul 50, precum şi hotărârea din 21 septembrie 2006, JCB Service/Comisia, C-167/04 P, Rec, p. I-8935, punctul 114).96Prin urmare, al patrulea motiv invocat de recurent în susţinerea recursului trebuie respins ca inadmisibil<TI><P>Cu privire la cel de al cincilea motiv, dedus din încălcarea dreptului de acces la documente ca urmare a unei interpretări eronate a articolului 4 alineatul (5) şi a articolului 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001</P></TI><TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Argumentele recurentului</TXT></NP></TI>97în cadrul primului aspect al celui de al cincilea motiv, recurentul susţine că Tribunalul ar fi comis o eroare de drept considerând, la punctele 64 şi 96 din hotărârea atacată, că articolul 4 alineatul (5) şi articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001 autorizează refuzul divulgării nu numai în privinţa conţinutului documentelor care provin de la state membre în cazul dezacordului acestora din urmă, ci şi în ceea ce priveşte identitatea acestora, cu toate că această din urmă informaţie nu poate fi calificată drept document în sensul dispoziţiilor menţionate. Prin aceasta, Tribunalul ar fi extins în mod nejustificat domeniul excepţiilor conţinute de aceste prevederi.98Pe de altă parte, împiedicând astfel identificarea statului membru care deţine documentele în discuţie, modul în care Tribunalul a interpretat aceste prevederi ar lipsi practic de efecte dreptul persoanei respective de a se adresa autorităţilor naţionale pentru a încerca să obţină accesul la aceste documente potrivit dreptului naţional sau, în orice caz, ar aduce o atingere disproporţionată acestui drept, prin aceea că ar impune persoanelor interesate să declanşeze proceduri în toate statele membre susceptibile să deţină documentele menţionate.99în cadrul celui de al doilea aspect al celui de al cincilea motiv, recurentul susţine că Tribunalul nu s-a pronunţat asupra argumentului său potrivit căruia Consiliul nu a indicat motivele pentru care divulgarea identităţii statelor membre în discuţie ar fi afectat interesul public în ceea ce priveşte siguranţa publică sau relaţiile internaţionale.<TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Aprecierea Curţii</TXT></NP></TI>100în ceea ce priveşte primul aspect al celui de al cincilea motiv, trebuie precizat de la început că, astfel cum reiese din punctele 97 şi 98 din hotărârea atacată, nu a fost contestat în faţa Tribunalului, iar acesta a reţinut ca atare, fără ca aceasta să fi făcut obiectul cererii de recurs, faptul că, pe de o parte, documentele avute în vedere în prima decizie de refuz au calitatea de documente sensibile în sensul prevederilor articolului 9 din Regulamentul nr. 1049/2001 şi că, pe de altă parte, refuzul de a comunica identitatea statelor aflate la originea acestor documente a fost formulat în conformitate cu alineatul (3) din acest articol, pentru motivul că statele respective se opuseseră divulgării unei astfel de informaţii.101Or, datorită naturii speciale a documentelor sensibile, articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001 precizează că astfel de documente se înscriu în registru sau se furnizează numai cu acordul autorităţii de origine. Astfel cum Tribunalul a reţinut în mod corect la punctul 95 din hotărârea atacată, rezultă din aceste precizări că autoritatea de origine a unui document sensibil dispune de puterea de a se opune divulgării nu numai a conţinutului documentului în discuţie, ci şi a înseşi existenţei acestuia.102Autoritatea respectivă este astfel îndreptăţită să impună păstrarea secretului în ceea ce priveşte existenţa însăşi a unui document sensibil şi, în această privinţă, după cum Consiliul susţine în faţa Curţii, Tribunalul a dedus din aceasta în mod corect, la punctul 96 din hotărârea atacată, că respectiva autoritate dispune totodată de puterea de a se opune divulgării propriei sale identităţi, în cazul în care existenţa documentului în discuţie ar fi descoperită.103O astfel de concluzie, care se impune prin prisma modului de redactare a articolului 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001, se explică prin natura particulară a documentelor menţionate la alineatul (1) al acestui articol, documente al căror conţinut extrem de sensibil justifică, astfel cum rezultă din considerentul (9) al acestui regulament, aplicarea unui regim special în privinţa acestora. Această concluzie nu poate fi, prin urmare, considerată ca fiind disproporţionată, pentru motivul că poate genera, pentru solicitantul căruia îi este opus un astfel de refuz de acces la un document sensibil, o dificultate sporită, dacă nu chiar o imposibilitate practică de a identifica statul aflat la originea documentului.104întrucât analiza în drept şi constatările de fapt efectuate de Tribunal la punctele 95-97 din hotărârea atacată sunt, de altfel, suficiente în sine pentru a susţine concluzia la care a ajuns această instanţă la punctul 99 din hotărâre, potrivit căreia Consiliul era îndreptăţit să refuze divulgarea identităţii statelor în cauză, nu mai este necesară examinarea motivului dedus din greşita interpretare a articolului 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1049/2001, din moment ce oricum, printr-o astfel de examinare, nu s-ar putea ajunge la o repunere în discuţie a acestei concluzii şi nici, prin urmare, a dispozitivului hotărârii atacate.105Cât priveşte al doilea aspect al celui de al cincilea motiv, trebuie constatat că, în opoziţie cu ceea ce susţine recurentul, argumentul acestuia potrivit căruia Consiliul ar fi omis în mod eronat să indice motivele pentru care divulgarea identităţii statelor în discuţie ar fi fost susceptibilă să prejudicieze interesul public în ceea ce priveşte siguranţa publică şi relaţiile internaţionale a fost într-adevăr examinat de Tribunal106în această privinţă, trebuie subliniat că, la punctele 64 şi 65 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că, referindu-se, în prima sa decizie de refuz, la articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001, ceea ce lăsa în mod necesar să se înţeleagă că documentele în chestiune aveau calitatea de documente sensibile, şi făcând trimitere la opoziţia statelor avute în vedere cu privire la dezvăluirea identităţii acestora, Consiliul ar fi pus recurentul în situaţia de a înţelege motivele acestei decizii şi ar fi permis Tribunalului să exercite controlul asupra acesteia.107în special la punctul 64, Tribunalul a subliniat în mod expres care erau cele două criterii de aplicare a articolului 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001, respectiv, pe de o parte, faptul că documentul în cauză are calitatea de document sensibil şi, pe de altă parte, împrejurarea că autoritatea de origine s-a opus divulgării informaţiei solicitate. Prin aceasta, Tribunalul a indicat în mod implicit, dar cert că o astfel de opoziţie era, în opinia sa, suficientă pentru a justifica refuzul de acces la informaţia respectivă, exprimat de către Consiliu fără ca acesta din urmă să aibă obligaţia de a exprima o apreciere asupra motivelor acestei opoziţii şi nici, prin urmare, de a indica în ce mod divulgarea acestei identităţi ar aduce atingere intereselor ocrotite de articolul 4 alineatul (1) litera (a) din acelaşi regulament.108întrucât al cincilea motiv invocat de recurent în susţinerea recursului nu este fondat sub niciunul dintre aspecte, trebuie respins în totalitate.109Rezultă din ansamblul considerentelor ce precedă că motivele invocate în susţinerea recursului trebuie declarate unul ca fiind inadmisibil, iar celelalte ca fiind nefondate şi, în consecinţă, acest recurs trebuie respins.<TI><P>Cu privire la cheltuielile de judecată</P></TI>110Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 118 din acelaşi regulament, partea care cade în pretenţii este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. întrucât Consiliul a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, iar acesta din urmă a căzut în pretenţii, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară şi hotărăşte:

1)Respinge recursul2)îl obligă pe domnul Sison la plata cheltuielilor de judecată.

Semnături