C-260/0462004J02600008.000270951710814CJHOTĂRÂREA DIN 13. 9. 2007 — CAUZA C-260/04COMISIA/ITALIA<TI><P><HT TYPE="UC">Hotărârea Curţii</HT> (Camera a patra)</P><P><DATE ISO="20070913">13 septembrie 2007</DATE><NOTE NOTE.ID="E0001" NUMBERING="STAR"><P>Limba de procedură: italiana.</P></NOTE></P></TI>

În cauza C-260/04,

având ca obiect o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor formulată în temeiul articolului 226 CE, introdusă la 17 iunie 2004,

Comisia Comunităţilor Europene, reprezentată de domnul K. Wiedner, de doamna C. Cattabriga şi de domnul L. Visaggio, în calitate de agenţi, cu domiciliul ales în Luxemburg,

reclamantă,împotriva

Republicii Italiene, reprezentată de domnul I. M. Braguglia, în calitate de agent, asistat de domnul G. De Bellis, avvocato dello Stato, cu domiciliul ales în Luxemburg,

pârâtă,

susţinută de:

Regatul Danemarcei, reprezentat de domnul J. Molde, în calitate de agent, cu domiciliul ales în Luxemburg,

Regatul Spaniei, reprezentat de domnul F. Diez Moreno, în calitate de agent, cu domiciliul ales în Luxemburg,

interveniente,

CURTEA (Camera a patra),

compusă din domnul K. Lenaerts, preşedinte de cameră, domnul E. Juhász, doamna R. Silva de Lapuerta, domnii G. Arestis (raportor) şi J. Malenovský, judecători,

avocat general: doamna E. Sharpston,

grefier: domnul R. Grass,

având în vedere procedura scrisă,după ascultarea concluziilor avocatului general în şedinţa din 29 martie 2007,

pronunţă prezenta

<TI><P>Hotărâre</P></TI>1Prin cererea introductivă, Comisia Comunităţilor Europene solicită Curţii să constate că, prin reînnoirea a 329 de concesiuni pentru gestionarea de pariuri hipice fără a recurge la o procedură de licitaţie, Republica Italiană nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul Tratatului CE şi, în special, a încălcat principiul general al transparenţei, precum şi obligaţia de publicitate care decurg din articolele 43 CE şi 49 CE.<TI><P>Cadrul juridic</P></TI><TI><P>Legislaţia naţională</P></TI>2în Italia, gestionarea jocurilor şi a pariurilor hipice era iniţial rezervată Unione Nazionale per l'Incremento delle Razze Equine (Uniunea Naţională pentru Ameliorarea Raselor de Cai, denumită în continuare UNIRE), care putea alege gestionarea directă sau atribuirea către terţi a serviciilor de colectare şi de acceptare a pariurilor respective. UNIRE a încredinţat această gestionare agenţiilor hipice.3Legea nr. 662 din 23 decembrie 1996 (supliment ordinar la GURI nr. 303 din 28 decembrie 1996) a atribuit ulterior organizarea şi gestionarea jocurilor şi a pariurilor legate de cursele hipice Ministerului Finanţelor, precum şi Ministerului Resurselor Agricole, Alimentare şi Forestiere, care au fost autorizate să se ocupe de aceasta în mod direct sau prin intermediul unor organisme publice, societăţi ori book-makers desemnaţi de acestea. Articolul 3 alineatul 78 din această lege prevedea că se va proceda, pe cale administrativă, la reorganizarea jocurilor şi a pariurilor legate de cursele de cai în ceea ce priveşte aspectele organizational, funcţional, fiscal şi de sancţionare, precum şi la repartizarea veniturilor provenite din aceste pariuri.4în aplicarea acestui articol din legea menţionată, guvernul italian a adoptat Decretul preşedintelui Republicii nr. 169 din 8 aprilie 1998 (GURI nr. 125 din 1 iunie 1998, denumit în continuare Decretul nr. 169/1998), al cărui articol 2 prevedea că Ministerul Finanţelor, în acord cu Ministerul Politicilor Agricole şi Forestiere, atribuie prin cereri de ofertă, organizate potrivit normelor comunitare, concesiunile pentru gestionarea pariurilor hipice către persoane fizice sau societăţi care îndeplinesc condiţiile necesare. Cu titlu tranzitoriu, articolul 25 din Decretul nr. 169/1998 a prevăzut o prorogare până la 31 decembrie 1998 a concesiunilor acordate de UNIRE sau, dacă se dovedea a fi imposibil de organizat cererile de ofertă înainte de această dată, până la 31 decembrie 1999.5Decretul ministerial din 7 aprilie 1999 (GURI nr. 86 din 14 aprilie 1999) a aprobat ulterior planul de consolidare a reţelei de colectare şi de acceptare a pariurilor hipice în scopul de a creşte de la 329 la 1000 numărul centrelor de colectare pe ansamblul teritoriului italian. în timp ce 671 de noi concesiuni au făcut obiectul unei cereri de ofertă, Directiva ministrului Finanţelor din 9 decembrie 1999 a prevăzut reînnoirea celor 329 de vechi concesiuni ale UNIRE. în aplicarea acestei directive, Decizia Ministerului Finanţelor din 21 decembrie 1999 (GURI nr. 300 din 23 decembrie 1999, denumită în continuare decizia atacată) a reînnoit concesiunile menţionate pentru o perioadă de şase ani începând cu 1 ianuarie 2000.6Decretul-lege nr. 452 din 28 decembrie 2001 (GURI nr. 301 din 29 decembrie 2001), transformat după modificare în Legea nr. 16 din 27 februarie 2002 (GURI nr. 49 din 27 februarie 2002), a prevăzut ulterior, pe de o parte, ca vechile concesiuni să fie reatribuite potrivit Decretului nr. 169/1998, şi anume prin intermediul unei cereri de ofertă comunitare, şi, pe de altă parte, ca respectivele concesiuni să rămână valabile până la reatribuirea lor definitivă.7În final, Decretul-lege nr. 147 din 24 iunie 2003 de prorogare a termenelor şi a dispoziţiilor de urgenţă în materie bugetară (GURI nr. 145 din 25 iunie 2003), devenit Legea nr. 200 din 1 august 2003 (GURI nr. 178 din 2 august 2003, denumită în continuare Legea nr. 200/2003), prevede la articolul 8 alineatul 1 recunoaşterea statutului financiar al fiecărui concesionar în scopul rezolvării problemei minimului garantat, contribuţia pe care fiecare concesionar era obligat să o verse UNIRE, independent de volumul efectiv al veniturilor pentru anul în curs, care se dovedise a fi excesivă şi determinase o criză economică a domeniului pariurilor hipice. în aplicarea legii menţionate, comisarul extraordinar desemnat de UNIRE a adoptat Decizia nr. 107/2003 din 14 octombrie 2003, care a prorogat concesiunile deja acordate cu scopul de a proceda la determinarea sumelor care trebuie plătite de concesionari până la împlinirea scadenţei ultimei plăţi, termen fixat la 30 octombrie 2011, şi, în orice caz, până la data la care noile concesiuni sunt atribuite prin cereri de ofertă.<TI><P>Situaţia de fapt şi procedura precontencioasă</P></TI>8Ca urmare a unei plângeri depuse de un operator privat din domeniul pariurilor hipice, Comisia a trimis autorităţilor italiene, la 24 iulie 2001, o scrisoare de punere în întârziere, în conformitate cu articolul 226 CE, care atrăgea atenţia acestora cu privire la incompatibilitatea cu principiul general al transparenţei şi cu obligaţia de publicitate, care decurg din articolele 43 CE şi 49 CE, a sistemului italian de concesionare a activităţii de gestionare a pariurilor hipice şi, în special, a reînnoirii, fără a se recurge la o procedură de licitaţie, a 329 de vechi concesiuni atribuite către UNIRE, reînnoire prevăzută de decizia atacată. Ca răspuns la aceasta, guvernul italian a informat, prin scrisorile din 30 noiembrie 2001 şi din 15 ianuarie 2002, cu privire la proiectul şi la adoptarea Legii nr. 16 din 27 februarie 2002.9întrucât evoluţia dispoziţiilor legii menţionate nu era satisfăcătoare, Comisia a emis la 16 octombrie 2002 un aviz motivat prin care invita Republica Italiană să adopte măsurile necesare pentru a se conforma avizului menţionat într-un termen de două luni de la primirea acestuia. Prin scrisoarea din 10 decembrie 2002, guvernul italian a răspuns că era necesar să se procedeze, înaintea lansării cererilor de ofertă, la recunoaşterea punctuală a statutului financiar al titularilor de concesiuni încă în vigoare.10întrucât nu a primit nicio informaţie suplimentară privind finalizarea procedurii menţionate de recunoaştere şi lansarea unei proceduri de cereri de ofertă pentru reatribuirea concesiunilor în cauză, Comisia a decis să introducă prezenta acţiune.11Regatul Danemarcei şi Regatul Spaniei au intervenit în susţinerea Republicii Italiene.<TI><P>Cu privire la acţiune</P></TI>12Comisia invocă o singură obiecţie în sprijinul acţiunii sale. Aceasta arată că Republica Italiană, prin reînnoirea celor 329 de vechi concesiuni ale UNIRE pentru gestionarea de pariuri hipice fără a recurge la o procedură de licitaţie, nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul tratatului şi, în special, a încălcat principiul general al transparenţei, precum şi obligaţia de publicitate care decurg de la articolele 43 CE şi 49 CE.13În cererea introductivă, Comisia arată că, în lumina dreptului comunitar, atribuirea activităţii de gestionare şi de colectare a pariurilor hipice în Italia trebuie să fie considerată drept o concesiune a unui serviciu public. în această calitate, atribuirea respectivă nu se încadrează în domeniul de aplicare al Directivei 92/50/CEE a Consiliului din 18 iunie 1992 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de servicii (JO L 209, p. 1, Ediţie specială, 06/vol. 2, p. 50). Totuşi, rezultă din jurisprudenţa Curţii, şi în special din Hotărârea din 7 decembrie 2000, Telaustria şi Telefonadress (C-324/98, Rec., p. I-10745), că autorităţile naţionale care procedează la o astfel de atribuire sunt obligate să respecte principiile nediscriminării şi transparenţei, în scopul garantării unui nivel de publicitate suficient, care să permită asigurarea unui mediu concurenţial pe piaţa serviciilor, precum şi controlul imparţialităţii procedurilor de atribuire.14Comisia constată în această privinţă că guvernul italian nu a respectat cerinţele principiilor menţionate cu ocazia reînnoirii, fără a recurge la o procedură de licitaţie, a celor 329 de concesiuni ale UNIRE deja existente. Într-adevăr, în opinia Comisiei, nu sunt admise derogări de la aceste principii decât în cazurile şi pentru motivele prevăzute la articolele 45 CE şi 46 CE. Or, motivele invocate de guvernul italian nu fac parte dintre cele expres prevăzute la articolele menţionate şi, în orice caz, guvernul respectiv nu a dovedit necesitatea şi proporţionalitatea derogărilor menţionate în raport cu obiectivele invocate.15În memoriul său în apărare, guvernul italian arată că Legea nr. 200/2003 şi Decizia nr. 107/2003 sunt conforme cu cerinţele dreptului comunitar în materie de concesionare a serviciilor publice. Potrivit guvernului italian, prorogarea vechilor concesiuni ale UNIRE este justificată de necesitatea de a garanta titularilor unei concesiuni continuitatea, stabilitatea financiară şi un randament corect al investiţiilor realizate în trecut, precum şi de necesitatea de a descuraja recurgerea la activităţi clandestine, până în momentul în care aceste concesiuni pot fi atribuite pe baza unor proceduri de cereri de ofertă. Astfel de justificări ar constitui motive imperative de interes general ce pot să permită derogări de la principiile tratatului care prevăd obligaţia de asigurare a unui mediu concurenţial pe piaţa serviciilor.16Guvernul danez contestă interpretarea dată de Comisie Hotărârii Telaustria şi Telefonadress, citată anterior, în ceea ce priveşte întinderea obligaţiei de transparenţă, în circumstanţe precum cele din prezenta cauză. Guvernul spaniol avansează consideraţii cu privire la specificităţile autorizării şi ale organizării de pariuri pe care, potrivit acestuia, Comisia a omis să le ia în considerare.17Cu titlu preliminar, trebuie să se sublinieze că guvernul italian nu contestă că Legea nr. 200/2003 şi Decizia nr. 107/2003 au intervenit după expirarea termenului prevăzut în avizul motivat.18În această privinţă, este necesar să reamintim că, potrivit unei jurisprudente constante a Curţii, existenţa unei neîndepliniri a obligaţiilor trebuie apreciată în funcţie de situaţia din statul membru astfel cum aceasta se prezenta la momentul expirării termenului stabilit în avizul motivat, iar schimbările intervenite ulterior nu ar putea fi luate în considerare de către Curte (a se vedea în special Hotărârea din 2 iunie 2005, Comisia/Irlanda, C-282/02, Rec., p. I-4653, punctul 40, şi Hotărârea din 26 ianuarie 2006, Comisia/Spania, C-514/03, Rec., p. I-963, punctul 44).19În consecinţă, dispoziţiile Legii nr. 200/2003 şi ale Deciziei nr. 107/2003 nu ar putea să fie pertinente pentru aprecierea neîndeplinirii obligaţiilor imputate Republicii Italiene. Rezultă că prezenta acţiune nu se întemeiază decât pe analizarea deciziei atacate.20Astfel cum subliniază în mod întemeiat Comisia, guvernul italian nu a contestat, nici în timpul procedurii precontencioase, nici în cursul prezentei proceduri, că atribuirea activităţii de gestionare şi de colectare a pariurilor hipice în Italia constituie o concesiune a unui serviciu public. O astfel de calificare a fost reţinută prin Hotărârea din 6 martie 2007, Placanica şi alţii (C-338/04, C-359/04 şi C-360/04, Rep., p. I-1891), în care Curtea interpretează articolele 43 CE şi 49 CE în raport cu aceeaşi legislaţie naţională.21Or, este cert faptul că nu intră în domeniul de aplicare al Directivei 92/50 concesiunile de servicii publice (a se vedea Hotărârea din 13 octombrie 2005, Parking Brixen, C-458/03, Rec., p. I-8585, punctul 42).22Curtea a considerat că, în pofida faptului că, în stadiul actual al dreptului comunitar, contractele de concesiune de servicii publice nu intră în domeniul de aplicare al Directivei 92/50, autorităţile publice care le încheie sunt totuşi obligate să respecte normele fundamentale ale tratatului în general şi principiul nediscriminării pe motiv de cetăţenie sau naţionalitate în special (a se vedea în acest sens Hotărârea Telaustria şi Telefonadress, citată anterior, punctul 60, Hotărârea din 21 iulie 2005, Coname, C-231/03, Rec., p. I-7287, punctul 16, precum şi Hotărârea Parking Brixen, citată anterior, punctul 46).23Curtea a declarat ulterior că dispoziţiile tratatului aplicabile concesiunilor de servicii publice, în special articolele 43 CE şi 49 CE, precum şi interdicţia discriminării pe motiv de cetăţenie sau naţionalitate reprezintă o expresie specifică a principiului egalităţii de tratament (a se vedea în acest sens Hotărârea Parking Brixen, citată anterior, punctul 48).24În această privinţă, principiile egalităţii de tratament şi al nediscriminării pe motiv de cetăţenie sau naţionalitate implică, în special, o obligaţie de transparenţă care permite autorităţii publice concedente să se asigure că aceste principii sunt respectate. Această obligaţie de transparenţă care revine autorităţii respective constă în garantarea, în favoarea oricărui potenţial ofertant, a unui nivel de publicitate suficient, care să permită asigurarea unui mediu concurenţial în domeniul concesiunii de servicii, precum şi controlul imparţialităţii procedurilor de atribuire (a se vedea în acest sens Hotărârile citate anterior Telaustria şi Telefonadress, punctele 61 şi 62, precum şi Parking Brixen, punctul 49).25În speţă, este necesar să se constate că lipsa totală a recurgerii la o procedură de licitaţie în scopul acordării concesiunilor pentru gestionarea de pariuri hipice nu este conformă cu articolele 43 CE şi 49 CE şi, în special, încalcă principiul general al transparenţei, precum şi obligaţia de a garanta un nivel de publicitate suficient. într-adevăr, reînnoirea celor 329 de vechi concesiuni fără cerere de ofertă împiedică asigurarea unui mediu concurenţial în ceea ce priveşte concesiunile menţionate şi controlul imparţialităţii procedurilor de atribuire.26În aceste condiţii, se impune a se examina dacă reînnoirea respectivă poate fi admisă cu titlu de măsuri derogatorii prevăzute expres la articolele 45 CE şi 46 CE sau dacă poate fi justificată, conform jurisprudenţei Curţii, prin motive imperative de interes general (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 noiembrie 2003, Gambelli şi alţii, C-243/01, Rec., p. I-13031, punctul 60, precum şi Hotărârea Placanica şi alţii, citată anterior, punctul 45).27În această privinţă, o serie de motive imperative de interes general, cum ar fi obiectivele de protecţie a consumatorilor, de prevenire a fraudei şi a incitării cetăţenilor la o cheltuială excesivă legată de joc, precum şi de prevenire a tulburării ordinii sociale în general, au fost admise de către jurisprudenţă (Hotărârea Placanica şi alţii, citată anterior, punctul 46).28Dacă statele membre sunt libere să fixeze obiectivele politicii lor în materie de jocuri de noroc şi, eventual, să definească cu precizie nivelul de protecţie urmărit, restricţiile pe care le impun trebuie, cu toate acestea, să îndeplinească condiţiile care reies din jurisprudenţa Curţii în ceea ce priveşte proporţionalitatea lor (Hotărârea Placanica şi alţii, citată anterior, punctul 48).29în consecinţă, trebuie să se examineze dacă reînnoirea concesiunilor fără a se recurge la o procedură de licitaţie este de natură să asigure realizarea obiectivului urmărit de Republica Italiană şi dacă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru a atinge acest obiectiv. în orice caz, reînnoirea menţionată trebuie aplicată în mod nediscriminatoriu (a se vedea în acest sens Hotărârile citate anterior Gambelli şi alţii, punctele 64 şi 65, precum şi Placanica şi alţii, punctul 49).30Este cert că guvernul italian a aprobat planul de consolidare a reţelei de colectare şi de acceptare a pariurilor hipice în vederea creşterii de la 329 la 1000 a numărului centrelor de colectare şi de acceptare a pariurilor menţionate pe întreg teritoriul italian. Pentru realizarea acestui plan de consolidare, 671 de noi concesiuni au fost acordate ca urmare a unei proceduri de cerere de ofertă, în timp ce cele 329 de vechi concesiuni existente au fost reînnoite fără a se recurge la o procedură de licitaţie.31în această privinţă, guvernul italian nu a invocat măsuri derogatorii precum cele prevăzute în mod expres la articolele 45 CE şi 46 CE. în schimb, acest guvern justifică respectiva reînnoire fără cerere de ofertă prin necesitatea, în special, de a descuraja dezvoltarea de activităţi clandestine de colectare şi de atribuire de pariuri.32Cu toate acestea, în memoriul său în apărare, guvernul italian nu a explicat pe ce temei ar fi necesară în această privinţă lipsa oricărei proceduri de licitaţie şi nu a prezentat argumente de natură să contrazică neîndeplinirea obligaţiilor imputată de Comisie. în special, guvernul menţionat nu a dovedit cum ar fi împiedicată dezvoltarea de activităţi clandestine în domeniul pariurilor hipice prin reînnoirea concesiunilor existente fără a se recurge la o procedură de licitaţie şi s-a limitat să arate că Legea nr. 200/2003 şi Decizia nr. 107/2003 sunt conforme cerinţelor dreptului comunitar în materie de concesionare de servicii publice.33Or, în această privinţă trebuie amintit că autorităţile naţionale competente sunt cele cărora le revine obligaţia de a demonstra, pe de o parte, că reglementarea lor răspunde unui interes esenţial în sensul articolelor 45 CE şi 46 CE sau unei cerinţe imperative de interes general consacrate de jurisprudenţă şi, pe de altă parte, că reglementarea respectivă este conformă principiului proporţionalităţii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 decembrie 2004, Comisia/Ţările de Jos, C-41/02, Rec., p. I-11375, punctul 47, Hotărârea din 13 ianuarie 2005, Comisia/Belgia, C-38/03, nepublicată în Recueil, punctul 20, şi Hotărârea din 15 iunie 2006, Comisia/Franţa, C-255/04, Rec., p. I-5251, punctul 29).34În consecinţă, trebuie să se constate că faptul de a reînnoi vechile concesiuni ale UNIRE fără a recurge la o procedură de licitaţie nu este de natură să asigure realizarea obiectivului urmărit de Republica Italiană şi depăşeşte ceea ce este necesar pentru a evita ca operatorii activi în domeniul pariurilor hipice să fie implicaţi în activităţi criminale sau frauduloase.35În plus, în ceea ce priveşte motivele de natură economică prezentate de guvernul italian, precum faptul de a le garanta titularilor unei concesiuni continuitatea, stabilitatea financiară şi un randament corect al investiţiilor realizate în trecut, este suficient să se amintească faptul că acestea nu pot fi primite ca motive imperative de interes general de natură a justifica o restricţie a unei libertăţi fundamentale garantate prin tratat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 iunie 2000, Verkooijen, C-35/98, Rec., p. I-4071, punctul 48, şi Hotărârea din 16 ianuarie 2003, Comisia/Italia, C-388/01, Rec., p. I-721, punctul 22).36Rezultă că niciunul dintre motivele imperative de interes general invocate de guvernul italian pentru a justifica reînnoirea celor 329 de vechi concesiuni fără a se recurge la o procedură de licitaţie nu poate fi admis.37în consecinţă, trebuie să se constate că acţiunea Comisiei este fondată.38Rezultă din toate cele de mai sus că, prin reînnoirea a 329 de concesiuni pentru gestionarea de pariuri hipice fără a recurge la o procedură de licitaţie, Republica Italiană nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul articolelor 43 CE şi 49 CE şi, în special, a încălcat principiul general al transparenţei, precum şi obligaţia de a garanta un nivel de publicitate suficient.<TI><P>Cu privire la cheltuielile de judecată</P></TI>39Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenţii este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. întrucât Comisia a solicitat obligarea Republicii Italiene la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta din urmă a căzut în pretenţii, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară şi hotărăşte:

1)Prin reînnoirea a 329 de concesiuni pentru gestionarea de pariuri hipice fără a recurge la o procedură de licitaţie, Republica Italiană nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul articolelor 43 CE şi 49 CE şi, în special, a încălcat principiul general al transparenţei, precum şi obligaţia de a garanta un nivel de publicitate suficient.2)Obligă Republica Italiană la plata cheltuielilor de judecată.

Semnături