Ediție provizorie
CONCLUZIILE AVOCATEI GENERALE
DOAMNA JULIANE KOKOTT
prezentate la 2 iulie 2026(1)
Cauza C‑383/25
Keritaly
[cerere de decizie preliminară formulată de Tribunale amministrativo regionale per la Lombardia (Tribunalul Administrativ Regional din Lombardia, Italia)]
„ Cerere de decizie preliminară – Directiva 2010/75/UE – Emisii industriale – Prevenirea și controlul integrat al poluării – Modificare substanțială a unei instalații – Rezerva aprobării – Comunicarea intenției de a realiza o modificare nesubstanțială a unei instalații – Omisiunea autorității competente de a răspunde în termenul prevăzut – Consecințe juridice – Aprobare tacită – Inadmisibilitate ”
I. Introducere
1. Uniunea Europeană intenționează să utilizeze tot mai mult, inclusiv în dreptul mediului, aprobarea tacită, care se consideră acordată dacă autoritatea nu răspunde la cerere într‑un anumit termen, ca instrument pentru accelerarea procedurii(2). Pot însă statele membre să introducă aprobarea tacită a măsurilor pentru care dreptul Uniunii, mai exact Directiva privind emisiile industriale(3), prevede expres că este necesară o aprobare scrisă? Aceasta este problema care se ridică în prezenta cauză și care devine tot mai importantă având în vedere evoluția dreptului Uniunii amintită.
II. Cadrul juridic
A. Dreptul Uniunii
2. La articolul 3 punctele 7 și 9 din Directiva privind emisiile industriale, noțiunile de „autorizație” și de „modificare substanțială” a unei instalații sunt definite după cum urmează:
„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:
[…]
7. «autorizație» înseamnă o aprobare scrisă privind funcționarea în totalitate sau parțială a unei instalații, a unei instalații de ardere, a unei instalații de incinerare a deșeurilor sau a unei instalații de coincinerare a deșeurilor;
[…]
9. «modificare substanțială» înseamnă o modificare a caracteristicilor sau a funcționării sau o extindere a unei instalații sau a unei instalații de ardere, a unei instalații de incinerare a deșeurilor sau a unei instalații de coincinerare a deșeurilor care poate avea efecte negative semnificative asupra sănătății umane sau asupra mediului.”
3. Articolul 4 („Obligația de a deține o autorizație”) din Directiva privind emisiile industriale prevede la alineatul (1):
„Statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a se asigura că nicio instalație sau instalație de ardere, instalație de incinerare a deșeurilor sau instalație de coincinerare a deșeurilor nu este exploatată fără autorizație.
[…]”
4. Articolul 20 din Directiva privind emisiile industriale reglementează modificarea unei instalații:
„(1) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că operatorul informează autoritatea competentă cu privire la orice modificări planificate în ceea ce privește caracteristicile sau funcționarea sau o extindere a instalației, care pot avea consecințe asupra mediului. După caz, autoritatea competentă actualizează autorizația.
(2) Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că nicio modificare substanțială planificată de către operator nu este efectuată fără acordarea unei autorizații în conformitate cu prezenta directivă.
Solicitarea de autorizare și decizia luată de către autoritatea competentă acoperă acele părți ale instalației și acele detalii menționate la articolul 12 care pot fi afectate de modificarea substanțială.
(3) Orice modificare în ceea ce privește caracteristicile sau funcționarea sau o extindere a unei instalații este considerată substanțială atunci când o astfel de modificare sau extindere conduce la atingerea pragurilor de capacitate prevăzute în anexa I.”
B. Dreptul italian
5. Articolul 29 nonies din Decreto legislativo (Decretul legislativ) nr. 152/2006 privind „Standardele în materie de mediu” reglementează comunicarea referitoare la modificările unei instalații:
„(1) Operatorul informează autoritatea competentă cu privire la modificările planificate ale instalației, astfel cum sunt definite la articolul 5 alineatul 1 litera l). În cazul în care autoritatea competentă consideră că este necesar, aceasta actualizează autorizația integrată de mediu sau condițiile acesteia sau, în cazul în care constată că modificările planificate sunt substanțiale în sensul articolului 5 alineatul 1 litera l‑bis), aceasta informează operatorul în termen de 60 de zile de la primirea comunicării în vederea îndeplinirii obligațiilor menționate la alineatul 2 al prezentului articol. La expirarea acestui termen, operatorul poate proceda la realizarea modificărilor notificate.
(2) În cazul în care, în opinia operatorului sau în urma comunicării menționate la alineatul 1, modificările avute în vedere sunt substanțiale, operatorul adresează autorității competente o nouă cerere de autorizare însoțită de un raport care conține o actualizare a informațiilor menționate la articolul 29 ter alineatele 1 și 2. […]”
III. Situația de fapt și cererea de decizie preliminară
6. Keritaly SpA a reluat activitatea unei uzine de producție a plăcilor ceramice, situată în Gonzaga, provincia Mantova. Potrivit punctului 3.5 din anexa VIII la Decretul legislativ nr. 152/2006, această activitate este supusă legii italiene care transpune Directiva privind emisiile industriale.
7. Având în vedere posibilele efecte asupra calității aerului și, prin urmare, asupra sănătății umane, în anul 2018, provincia Mantova a dispus realizarea unei evaluări a impactului pe care îl are proiectul asupra mediului. În urma evaluării, Keritaly a propus o reducere a plafonului de emisii și a solicitat reexaminarea acestei dispoziții.
8. La 6 februarie 2019, provincia a decis să nu se realizeze o evaluare a impactului asupra mediului, cu condiția de a fi respectate anumite obligații și în special a unei valori-limită de emisie de 20 mg/Nm³ pentru compușii organici volatili. Prin decizia din 12 iunie 2019, provincia a acordat autorizația integrată de mediu pentru desfășurarea activității. Prin această autorizație, a fixat valoarea-limită de emise pentru compușii organici volatili la 20 mg/Nm³.
9. La 27 februarie 2023, autoritatea regională competentă pentru protecția mediului a efectuat o inspecție pentru a verifica dacă sunt respectate obligațiile stabilite în autorizația aferentă matricei de mediu pentru aer și la 12 iunie 2023 a constatat că emisia de compuși organici volatili este de 65,12 mg/Nm³, așadar o depășire a valorii-limită stabilite.
10. Prin somația din 1 august 2023, notificată la 3 august 2023, provincia a criticat această încălcare. Aceasta a obligat Keritaly să arate care sunt motivele pentru această depășire și să indice procedurile folosite pentru a asigura respectarea acestei valori-limită. În acest context, autoritatea a amintit societății Keritaly că pentru eventualele modificări ale caracteristicilor emisiilor sau ale sistemelor de reducere instalate trebuia trimisă o comunicare în vederea modificării autorizației.
11. La 4 august 2023, Keritaly a comunicat o modificare nesubstanțială în sensul articolului 29 nonies din Decretul legislativ nr. 152/2006 având ca obiect creșterea de la 20 la 50 mg/Nm³ a valorii-limită de emisie pentru compușii organici volatili. La scurt timp de la expirarea termenului de 60 de zile în care, potrivit articolului sus‑menționat, provincia ar fi trebuit să comunice dacă această creștere constituie o modificare substanțială, la 4 octombrie 2023, Keritaly a informat provincia că, în lipsa unui răspuns, consideră că a fost acordată autorizația pentru realizarea modificării.
12. Abia la acel moment provincia a comunicat printr‑o scrisoare din 12 octombrie 2023 că nu este posibilă creșterea valorii-limită de emisie pentru compușii organici volatili. Provincia a constatat în special că creșterea valorii-limită de emisie ar putea determina o majorare a debitului masic de compuși organici volatili cu 9 119 tone pe an și ar putea astfel să aibă efecte negative semnificative asupra mediului. Pentru acest motiv, creșterea nu poate fi aprobată în lipsa unei proceduri prealabile de verificare a necesității unei evaluări a impactului asupra mediului.
13. La 2 noiembrie 2023, Keritaly a solicitat provinciei reexaminarea acestei decizii, susținând în special că, la expirarea celor 60 de zile de la data la care Keritaly a comunicat modificarea, autorizația a fost acordată tacit. Prin scrisoarea din 23 noiembrie 2023, provincia a contestat că autorizația a fost acordată tacit.
14. Keritaly a atacat scrisorile din 12 octombrie 2023 și 23 noiembrie 2023 prin acțiunea introdusă la Tribunale administrativo regionale per la Lombardia (Tribunalul Administrativ Regional din Lombardia, Italia), care este instanța de trimitere.
15. Procedura de reexaminare a continuat apoi, iar Agenzia di Tutela della Salute Val Padana (Agenția pentru Protecția Sănătății Val Padana, Italia) a constatat în scrisoarea din 12 decembrie 2023, în primul rând, că în provincia Mantova au apărut un exces de avorturi spontane și o creștere a incidenței cazurilor de leucemie, care ar fi putut fi cauzate de factori de risc de mediu, în al doilea rând, că compușii organici volatili emiși de Keritaly ar putea conține substanțe cancerigene și, în al treilea rând, că modelul de dispersie a poluanților prezentat de Keritaly în anul 2018 nu permitea o comparație cu valorile de referință prevăzute în literatura de specialitate pentru populația generală. Pentru acest motiv, în opinia autorității pentru protecția sănătății, este necesar un nou studiu.
16. La aceeași dată, autoritatea regională din Italia competentă pentru mediu a constatat că este probabil ca creșterea emisiilor să conducă la o creștere a dispersiei poluanților, că în regiunea în discuție se găsesc cel puțin două instalații de același tip, vizate de creșterea valorilor-limită de emisie și că, în comparație cu anul 2018, în instalațiile societății Keritaly au fost introduse noi linii de producție. Keritaly a redus intenționat emisiile pentru a exclude de la evaluarea impactului asupra mediului procedurile respective pentru modificarea autorizației.
17. Având în vedere aceste opinii, la 14 februarie 2024, provincia a confirmat decizia anterioară din 12 octombrie 2023. Keritaly și‑a modificat în mod corespunzător acțiunea.
18. Potrivit informațiilor din cererea de decizie preliminară, în jurisprudența actuală a instanțelor administrative din Italia referitoare la această ultimă teză a articolului 29 nonies alineatul 1 din Decretul legislativ nr. 152/2006 se consideră că tăcerea autorității competente mai mult de 60 de zile nu echivalează cu aprobarea modificării. Astfel, articolul 29 nonies permite operatorului să efectueze modificările după expirarea termenului, însă numai până când administrația adoptă o altă decizie. Prin aceasta s‑ar putea constata că este necesară o procedură de acordare a autorizației.
19. În schimb, instanța de trimitere înțelege teza în discuție în sensul că operatorul „este autorizat” să realizeze modificările, întrucât, dacă activitatea este supusă autorizării, autorizația fie există, fie nu există. Nu există o a treia posibilitate și în special nici o situație în care activitatea să poată fi desfășurată cu titlu provizoriu, pentru ca apoi să poată fi interzisă.
20. În plus, interpretarea din jurisprudența italiană citată mai sus expune unui risc considerabil operatorul care, după 60 de zile de la comunicare în care nu a primit niciun răspuns, realizează modificările propuse, suportând costurile corespunzătoare, iar administrația ar putea chiar și după o perioadă lungă, practic nelimitată, să le califice drept modificări substanțiale.
21. În schimb, dacă articolul 29 nonies alineatul 1 este interpretat în sensul că tăcerea echivalează cu autorizația, operatorul este autorizat în mod tacit să realizeze modificările după 60 de zile dacă nu a primit un răspuns din partea administrației. Dacă administrația consideră în mod tardiv modificările substanțiale, ea le poate totuși interzice, anulând ea însăși autorizația tacită. Acest lucru ar fi însă posibil numai într‑un termen rezonabil de cel mult un an în conformitate cu articolul 21 nonies din Legea nr. 241/1990. În plus, pentru a decide anularea, administrația trebuie să aprecieze interesul public concret și actual, încrederea legitimă a operatorului și interesele eventualelor părți interesate. În schimb, în cazul în care în prezentarea situației de fapt din comunicarea operatorului se fac afirmații false, autoritatea competentă poate anula autorizația tacită chiar și după expirarea termenului de un an [articolul 21 nonies alineatul 2-bis din Legea 241/1990].
22. Prin urmare, instanța de trimitere adresează Curții următoarea întrebare:
Articolul 20 alineatul (2) din Directiva privind emisiile industriale trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale (precum cea în vigoare în Italia în temeiul articolului 29 nonies alineatul 1 din Decretul legislativ 152/2006) care prevede că, în urma comunicării prin care operatorul informează autoritatea competentă cu privire la intenția sa de a aduce o modificare instalației sale, calificată de acesta ca fiind nesubstanțială, după expirarea unui termen de 60 de zile, în lipsa unui răspuns din partea autorității competente, modificarea este, în orice caz, autorizată tacit, chiar dacă reiese ulterior că este vorba despre o modificare substanțială?
23. Organizația de mediu Legambiente Lombardia Onlus, Provincia di Mantova (provincia Mantova), Republica Italiană, precum și Comisia Europeană au prezentat observații scrise. La ședința din 24 aprilie 2026 au fost prezente persoanele interesate menționate și Keritaly SpA.
IV. Apreciere juridică
24. În litigiul principal, Keritaly a notificat provinciei Mantova o creștere a valorii-limită de emisie pentru compușii organici volatili de la 20 mg/Nm3 la 50 mg/Nm3, ca fiind o modificare nesubstanțială a instalației sale de producție a plăcilor ceramice. Provincia a respins această cerere numai după expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de dreptul italian. Aceasta consideră că este vorba despre o modificare substanțială care nu poate fi autorizată automat. Keritaly arată că, dimpotrivă, prin nerespectarea termenului, provincia a aprobat deja tacit modificarea.
25. În consecință, prin cererea de decizie preliminară se solicită să se clarifice dacă articolul 20 alineatul (2) din Directiva privind emisiile industriale se opune unei reglementări naționale care prevede aprobarea tacită a modificării unei instalații pe care operatorul a notificat‑o ca fiind nesubstanțială, dacă ulterior se dovedește a fi substanțială.
26. Prin urmare, pornind de la modul de redactare a dispozițiilor pertinente ale Directivei privind emisiile industriale, de la contextul în care se înscrie și de la obiectivele reglementării, vom demonstra mai întâi că aprobarea tacită a unei modificări substanțiale este exclusă. În continuare, vom analiza această chestiune într‑un context extins prin comparație cu deciziile tacite reglementate de dreptul Uniunii, iar în final vom aborda interesele operatorilor, în special ale societății Keritaly
A. Modul de redactare
27. Potrivit articolului 4 alineatul (1) primul paragraf din Directiva privind emisiile industriale, statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura în special că nicio instalație în sensul articolului 3 punctul 3 și al anexei I nu este exploatată fără autorizație. În mod corespunzător, în anul 2019, provincia a autorizat funcționarea uzinei în discuție ca instalație de producție a plăcilor ceramice prin ardere în sensul punctului 3.5 din anexa I.
28. În plus, potrivit articolului 20 alineatul (2) primul paragraf din Directiva privind emisiile industriale, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că nicio modificare substanțială (a unor asemenea instalații) planificată de către operator nu este efectuată fără acordarea unei autorizații în conformitate cu prezenta directivă. În schimb, potrivit articolului 20, operatorul nu este obligat să comunice autorității competente alte modificări(4).
29. Potrivit definiției de la articolul 3 punctul 7 din Directiva privind emisiile industriale, aprobarea se dă în scris. Întrucât aprobarea tacită nu poate fi dată în scris, prin natura sa, modul de redactare a articolului 20 alineatul (2) primul paragraf și articolul 3 punctul 7 din Directiva privind emisiile industriale se opun unei asemenea aprobări.
30. Articolul 4 alineatul (1) al doilea și al treilea paragraf din Directiva privind emisiile industriale prevede o derogare de la condiția de autorizare, însă, astfel cum arată Comisia, aceasta nu este aplicabilă în speță.
31. Această derogare se aplică instalațiilor ce intră exclusiv sub incidența capitolului V din Directiva privind emisiile industriale. Este vorba despre anumite instalații și activități care utilizează solvenți organici. Aceștia sunt enumerați în partea 1 din anexa VII. Pentru aceste instalații, statele membre pot stabili o procedură de înregistrare. În scopul înregistrării, este suficient dacă operatorul informează autoritatea competentă despre intenția de a exploata o instalație. Modificările substanțiale ale unor astfel de instalații sunt supuse potrivit articolului 63, unui regim special și nu necesită neapărat o autorizație.
32. Deși valoarea-limită în discuție privește compuși organici volatili, din care fac parte și solvenții, instalația în discuție – o uzină pentru producția de plăci ceramice – nu intră exclusiv sub incidența capitolului V din Directiva privind emisiile industriale și, prin urmare, nu este menționată nici în anexa VII partea 1.
B. Legătura sistematică cu participarea publicului și cu protecția jurisdicțională efectivă a membrilor publicului interesat
33. Cerința unei aprobări scrise este în strânsă legătură și cu participarea publicului și cu protecția jurisdicțională efectivă a terților, prevăzute în Directiva privind emisiile industriale.
34. Articolul 24 alineatul (1) litera (b) din Directiva privind emisiile industriale prevede că, în cazul acordării unei autorizații pentru modificări substanțiale, trebuie respectată procedura de participare a publicului prevăzută în anexa IV. Potrivit acesteia, publicului îi sunt puse la dispoziție anumite informații și i se dă posibilitatea de a‑și exprima observațiile și opiniile cu privire la decizie.
35. În plus, deciziile, acțiunile sau omisiunile prevăzute la articolul 24 din Directiva privind emisiile industriale sunt supuse controlului jurisdicțional inițiat de membri ai publicului interesat în conformitate cu articolul 25. Potrivit acestui articol, pot introduce acțiune în special asociațiile de mediu(5).
36. A considera că există posibilitatea unei aprobări tacite ar exclude orice participare a publicului și ar face cel puțin considerabil de dificil controlul jurisdicțional. Într‑o asemenea ipoteză, informarea publicului ar fi în mod firesc îndoielnică.
37. Tocmai protecția jurisdicțională efectivă a membrilor publicului ar putea în plus să creeze riscuri considerabile pentru operatorul instalației. Fără a fi adusă la cunoștință, o aprobare tacită nu poate determina curgerea termenului de introducere a acțiunii(6), ceea ce înseamnă că eventuale acțiuni ar putea fi introduse și după un timp mai îndelungat. În plus, aprobarea tacită nu este nici motivată. Prin urmare, o eventuală acțiune ar avea pentru acest motiv șanse bune de a fi admisă.
38. În consecință, a considera că există posibilitatea unei aprobări tacite a modificărilor substanțiale ar fi incompatibil cu participarea publicului și cu protecția jurisdicțională efectivă a membrilor publicului interesat, prevăzute de Directiva privind emisiile industriale.
C. Obiectivele reglementării
39. Excluderea aprobării tacite a modificărilor substanțiale corespunde și obiectivelor Directivei privind emisiile industriale și politicii de mediu a Uniunii.
40. Potrivit articolului 1 primul paragraf din Directiva privind emisiile industriale, obiectivul acesteia este prevenirea și controlul integrat al poluării care rezultă din activitățile industriale. În conformitate cu articolul 1 al doilea paragraf, interpretat în lumina considerentului (12) al directivei respective, aceasta urmărește de asemenea prevenirea sau, în cazul în care aceasta nu este posibilă, reducerea emisiilor în aer, apă și sol, precum și prevenirea generării de deșeuri, pentru a se atinge un nivel înalt de protecție a mediului „în ansamblul său”(7). În considerentul (18) se precizează că modificările substanțiale ale instalațiilor care pot avea efecte negative semnificative asupra sănătății umane sau asupra mediului nu pot fi aduse fără o autorizație acordată în conformitate cu prezenta directivă.
41. Aceste obiective concretizează obiectivele generale ale Uniunii Europene.
42. Aceasta a adoptat Directiva privind emisiile industriale în temeiul articolului 192 alineatul (1) TFUE, referitor la acțiunile ce trebuie întreprinse de Uniune în domeniul mediului în vederea realizării obiectivelor prevăzute la articolul 191 TFUE Acest din urmă articol prevede la alineatul (1) prima și a doua liniuță că politica Uniunii în domeniul mediului contribuie la urmărirea obiectivelor de conservare, protecție și îmbunătățire a calității mediului, precum și de protecție a sănătății umane. Articolul 191 alineatul (2) prevede că politica Uniunii în domeniul mediului urmărește un nivel ridicat de protecție(8).
43. În plus, articolul 35 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și articolul 9 TFUE prevăd că în definirea și punerea în aplicare a tuturor politicilor și acțiunilor Uniunii trebuie să se asigure un nivel ridicat de protecție a sănătății umane. Totodată, conform articolului 37 din cartă și articolului 3 TFUE, politicile Uniunii trebuie să prevadă un nivel ridicat de protecție a mediului și de îmbunătățire a calității acestuia, care să fie asigurat în conformitate cu principiul dezvoltării durabile(9).
44. Rezerva aprobării scrise a exploatării și a modificării substanțiale a instalațiilor contribuie în mod esențial la realizarea acestor obiective. Aceasta obligă operatorii de instalații și autoritatea de autorizare să verifice dacă sunt respectate condițiile pentru operarea instalației prevăzute de Directiva privind emisiile industriale și să dovedească acest lucru.
45. Verificarea expresă a respectării dispozițiilor Directivei privind emisiile industriale este adecvată mai ales în cazul modificării substanțiale a unei instalații. Potrivit articolului 3 punctul 9, prin modificare substanțială se înțelege o modificare a caracteristicilor sau a funcționării sau o extindere a unei instalații care poate avea efecte negative semnificative asupra sănătății umane sau asupra mediului. Scopul directivei este tocmai de a evita sau cel puțin de a preveni asemenea efecte.
46. Este evident că modificarea în discuție – creșterea cu 150 % a valorii-limită aplicabile compușii organici volatili – poate avea efecte negative semnificative asupra sănătății umane sau asupra mediului. Acești compuși sunt definiți la articolul 3 punctul 45 din Directiva privind emisiile industriale și fac obiectul unui regim special stabilit în capitolul V, iar potrivit anexei II, constituie substanțele poluante din aer pentru care trebuie stabilite valori-limită în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) litera (a).
47. Dacă instalația societății Keritaly ar fi o instalație care ar intra sub incidența capitolului V din Directiva privind emisiile industriale, chiar și o creștere a emisiilor de compuși organici volatili de numai 10 % ar constitui o modificare substanțială potrivit articolului 63 alineatul (1) litera (b).
48. Întrucât articolul 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva privind emisiile industriale impune stabilirea unor valori-limită de emisie pentru compușii organici, modificarea valorii-limită corespunzătoare trebuie în plus considerată o modificare a funcționării unei instalații(10).
49. Prin urmare, comunicarea în discuție făcută de Keritaly are ca obiect o modificare substanțială a instalației pe care o exploatează, pentru care este necesară o aprobare scrisă și în raport cu sensul și finalitatea Directivei privind emisiile industriale.
D. Contextul extins: decizii tacite în celelalte dispoziții din dreptul Uniunii
50. Noțiunea de decizie tacită la expirarea unui termen nu este necunoscută în dreptul Uniunii. Practica normativă a Uniunii arată însă că excluderea aprobării tacite a modificărilor substanțiale este o cerință impusă de securitatea juridică, după cum rezultă din interpretarea articolului 20 alineatul (2) din Directiva privind emisiile industriale. Prin urmare, atunci când sunt prevăzute decizii tacite, ele și consecințele lor juridice sunt reglementate cu mai multă precizie.
51. Este adevărat că, în dreptul în materie de ajutoare, Curtea, ținând seama de interesele legitime ale statelor membre față de termenele în care acțiunea poate fi introdusă la instanțele Uniunii, a fixat un termen de două luni de la comunicarea unui ajutor în care Comisia să se pronunțe asupra compatibilității acestuia cu dreptul Uniunii. În cazul în care Comisia nu respecta acest termen nescris, interdicția punerii în aplicare a ajutorului devenea caducă; această interdicție este prevăzută în prezent la articolul 108 alineatul (3) a treia teză TFUE. Această consecință juridică nu era însă definitivă, deoarece Comisia mai putea ridica eventuale obiecții împotriva măsurii în procedura de control al ajutoarelor existente(11).
52. Interpretarea Directivei privind emisiile industriale avută în vedere de instanța de trimitere ar fi în această privință similară, întrucât aprobarea tacită a unei modificări substanțiale nu este prevăzută de directivă. Deoarece această interpretare ar trebui să conducă la o aprobare, ea ar avea însă un efect mai extins decât cel al hotărârii citate a Curții, potrivit căreia interdicția de punere în aplicare devine caducă.
53. Termenul stabilit prin analogie de Curte în materia ajutoarelor a fost între timp reglementat expres la articolul 4 alineatul (6) din Regulamentul privind ajutoarele(12). Prin această reglementare, legiuitorul a făcut un pas înainte și a prevăzut o aprobare tacită a ajutorului. Într‑o formă similară, articolul 10 alineatul (6) din Regulamentul privind controlul concentrărilor(13) prevede că o concentrare notificată se consideră a fi fost declarată compatibilă cu piața comună în cazul în care Comisia nu adoptă o decizie într‑un termen relativ scurt. Ambele aprobări tacite se bazează pe interesele respectivilor actori economici interesați.
54. Articolul 13 alineatul (4) din Directiva privind serviciile(14), citat de Comisie, prevede aprobarea tacită a accesului la o activitate de servicii sau a exercitării acesteia. Această reglementare servește punerii în aplicare a drepturilor ce rezultă din înseși libertățile fundamentale și precizează numai limitele în care statele membre restrâng aceste libertăți.
55. În dreptul funcției publice al Uniunii(15) și în cazul accesului la documente(16) se prevede în schimb expres că cererea se consideră respinsă dacă organismul competent nu decide în interiorul unor anumite termene. Respingerea tacită nu creează niciun drept, ci oferă solicitantului posibilitatea de a obține o reparație prin intermediul unei acțiuni(17).
56. În dreptul mediului este relevant un aspect suplimentar: protejarea în principiu a mediului și/sau a sănătății împotriva efectelor negative ale anumitor activități. Prin urmare, atunci când dreptul Uniunii în domeniul mediului prevede decizii tacite, există în mod obișnuit mecanisme de protecție care garantează respectarea cerințelor în cauză.
57. În acest sens, articolul 9 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul privind transferurile de deșeuri(18) prevede în cazul transporturilor de deșeuri din Uniune aprobarea tacită a autorității competente de tranzit, iar alte dispoziții permit să se considere că există aprobarea tacită a autorităților de tranzit din țări terțe. Autoritățile competente de destinație și de expediere trebuie în schimb să adopte o decizie scrisă și motivată, examinând respectivele dispoziții.
58. Pentru a promova utilizarea energiei din surse regenerabile, Uniunea a introdus recent prin articolul 16a alineatul (6) din Directiva 2018/2001(19) o aprobare tacită pentru etapele administrative intermediare. Prin Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind accelerarea evaluărilor de mediu, Comisia urmărește extinderea acestui model normativ și asupra altor proiecte strategice(20). Cu toate acestea, în acest model normativ, deciziile finale privind rezultatul procedurii de acordare a autorizației trebuie să fie în continuare explicite. Acest dispozitiv urmărește să garanteze totodată că sunt respectate normele de protecție relevante.
59. Astfel de mecanisme de protecție ar lipsi în cazul în care dreptul italian ar fi interpretat în modul avut în vedere de instanța de trimitere. Acesta este încă un motiv pentru care Directiva privind emisiile industriale nu ar trebui interpretată în sensul că permite o aprobare tacită a modificărilor substanțiale a instalațiilor.
60. Cu titlu suplimentar, trebuie menționat că într‑o altă cauză pendinte Curtea este chemată să stabilească dacă dispozițiile pertinente ale dreptului Uniunii permit o aprobare tacită, deși nu o prevede în mod expres. Este vorba despre controlarea mărfurilor provenite din țări terțe pentru motive legate de protecția sănătății(21).
61. Rezumând, reținem că un termen pentru adoptarea deciziei privind o modificarea substanțială, a cărui depășire determină aprobarea tacită a modificării, presupune să existe o dispoziție expresă în Directiva privind emisiile industriale care să prevadă de preferință și un mecanism pentru a garanta respectarea normelor de protecție ale directivei și care să reglementeze în mod corespunzător în special raportul cu participarea efectivă a publicului și cu protecția jurisdicțională efectivă.
E. Interesele legitime ale operatorului
62. Prin urmare, interesul operatorului instalației menționat de instanța de trimitere de a obține în termenele prevăzute o decizie cu privire la cererea sa nu justifică interpretarea avută în vedere de instanța de trimitere a Directivei privind emisiile industriale. Dat fiind riscul amintit al introducerii unei acțiuni(22), există chiar temerea că prin această interpretare ar fi subminat tocmai acest interes. În schimb, dacă dreptul intern prevede căi de atac corespunzătoare, de exemplu o acțiune în constatarea abținerii de a acționa sau în despăgubiri, operatorul trebuie să le folosească.
63. În speță, este însă îndoielnic că astfel de căi de atac ar fi eficiente, întrucât – sub rezerva unei aprecieri detaliate a instanței de trimitere – comunicarea în discuție a societății Keritaly pare a fi un abuz de drept.
64. Deși în cererea de decizie preliminară comportamentul societății Keritaly nu este calificat abuz de drept în mod expres, din aceasta rezultă că, în opinia instanței de trimitere, și faptul de a comunica cu rea‑credință că o modificare substanțială este nesubstanțială poate conduce la o aprobare tacită.
65. Într‑adevăr, Keritaly trebuia să știe că o creștere a valorii-limită în discuție nu era posibilă automat și că nici nu putea fi acceptată ca modificare nesubstanțială. Potrivit cererii de decizie preliminară, societatea putea ea însăși să propună în procedura inițială de acordare a autorizației reducerea valorii-limită la valoarea stabilită, pentru a evita o evaluare a impactului asupra mediului. Prin urmare, aceasta a știut că provincia consideră că o valoare-limită mai mare implică riscul unor efecte negative semnificative asupra mediului.
66. În această situație, pare a fi abuzivă depunerea unei cereri de creștere a valorii-limită sub forma unei comunicări a unei modificări nesubstanțiale (venire contra factum proprium).
67. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât, potrivit rezultatelor măsurătorilor din 27 februarie 2023 și cererii de creștere a valorii-limită, instalația nu pare a fi concepută pentru a putea fi operată astfel încât să fie respectată valoarea-limită stabilită. În conformitate cu articolul 8 alineatul (2) litera (b) din Directiva privind emisiile industriale și cu articolul de transpunere 29 decies din Decretul legislativ nr. 152/2006, Keritaly ar fi fost obligată în această situație să asigure cât mai curând posibil respectarea valorii-limită(23). În cazul în care depășirea valorii-limită ar fi prezentat un pericol direct pentru sănătatea umană sau ar fi riscat să producă un efect negativ semnificativ imediat asupra mediului, ar fi trebuit suspendată chiar exploatarea instalației(24).
V. Concluzie
68. Prin urmare, propunem Curții să răspundă la cererea de decizie preliminară după cum urmează:
Articolul 20 alineatul (2) din Directiva 2010/75/UE privind emisiile industriale (prevenirea și controlul integrat al poluării) trebuie interpretat în sensul că se opune aprobării tacite a unei modificări substanțiale a unei instalații pentru care directiva prevede că este necesară o autorizație.
1 Limba originală: germana.
2 Articolul 16a alineatul (6) din Directiva (UE) 2018/2001 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile (JO 2018, L 328, p. 82), astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2023/2413 a Parlamentului European și a Consiliului din 18 octombrie 2023 (JO L, 2023/2413), precum și secțiunea II din anexa la Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind accelerarea evaluărilor de mediu [COM(2025) 984 final].
3 Directiva 2010/75/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind emisiile industriale (prevenirea și controlul integrat al poluării) (JO 2010, L 334, p. 17).
4 A se vedea Hotărârea din 2 iunie 2022, FCC Česká republika (C‑43/21, EU:C:2022:425, punctul 44).
5 Cu privire la articolul 10a, care are o redactare similară, din Directiva 85/337/CEE a Consiliului din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (JO 1985, L 175, p. 40, Ediție specială, 15/vol. 1, p. 174), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2003/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 mai 2003 (JO 2003, L 156, p. 17, Ediție specială, 15/vol. 10, p. 8), a se vedea Hotărârea din 12 mai 2011, Bund für Umwelt und Naturschutz Deutschland, Landesverband Nordrhein‑Westfalen (C‑115/09, EU:C:2011:289, punctul 42).
6 A se vedea Hotărârea din 7 noiembrie 2019, Flausch ș.a. (C‑280/18, EU:C:2019:928, punctele 54-59), și Hotărârea din 16 aprilie 2026, Drumakilla (C‑58/24, EU:C:2026:300, punctele 45 și 46), precum și constatările și recomandările Comitetului pentru examinarea respectării dispozițiilor Convenției de la Aarhus din 22 septembrie 2021, Breakell/Regatul Unit (Nelson Hospital site) [cauza ACCC/C/2015/131 (nr. 129)].
7 Hotărârea din 25 iunie 2024, Ilva ș.a. (C‑626/22, EU:C:2024:542, punctul 69).
8 Hotărârea din 25 iunie 2024, Ilva ș.a. (C‑626/22, EU:C:2024:542, punctul 67).
9 Hotărârea din 25 iunie 2024, Ilva ș.a. (C‑626/22, EU:C:2024:542, punctul 71).
10 A se vedea în acest sens Hotărârea din 2 iunie 2022, FCC Česká republika (C‑43/21, EU:C:2022:425, punctele 40 și 41).
11 Hotărârea din 11 decembrie 1973, Lorenz (120/73, EU:C:1973:152, punctele 4 și 5).
12 Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (JO 2015, L 248, p. 9).
13 Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (JO 2004, L 24, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 201).
14 Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne (JO 2006, L 376, p. 36, Ediție specială, 13/vol. 58, p. 50).
15 Articolul 90 din Regulamentul nr. 31 (CEE) 11 (CEEA) de stabilire a statutului funcționarilor și a regimului aplicabil celorlalți agenți ai Comunității Economice Europene și ai Comunității Europene a Energiei Atomice (JO 1962, 45, p. 1385), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Actualizarea, începând din 1 iulie 2025, a ratei contribuției la sistemul de pensii al funcționarilor și al celorlalți agenți ai Uniunii Europene (JO 2025, C/2025/6569).
16 Articolul 7 alineatul (4) și articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO 2001, L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76).
17 A se vedea Concluziile noastre prezentate în cauza Housieaux (C‑186/04, EU:C:2005:70, punctele 31-37).
18 Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deșeuri (JO 2006, L 190, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 16, p. 172).
19 Citată la nota de subsol 2.
20 Citată la nota de subsol 2.
21 Cauza C‑596/25, Sonifer.
22 A se vedea punctul 37 de mai sus.
23 Hotărârea din 25 iunie 2024, Ilva ș.a. (C‑626/22, EU:C:2024:542, punctul 127).
24 Hotărârea din 25 iunie 2024, Ilva ș.a. (C‑626/22, EU:C:2024:542, punctul 128).