European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria C


C/2025/667

10.2.2025

RECOMANDAREA CONSILIULUI

din 21 ianuarie 2025

de aprobare a planului bugetar-structural național pe termen mediu al Irlandei

(C/2025/667)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 121,

având în vedere Regulamentul (UE) 2024/1263, în special articolul 17,

având în vedere recomandarea Comisiei,

întrucât:

CONSIDERAȚII GENERALE

(1)

La 30 aprilie 2024, a intrat în vigoare un cadru reformat de guvernanță economică al UE. Regulamentul (UE) 2024/1263 al Parlamentului European și al Consiliului privind coordonarea eficientă a politicilor economice și supravegherea bugetară multilaterală (1), împreună cu Regulamentul (CE) nr. 1467/97 modificat privind aplicarea procedurii aplicabile deficitelor excesive (2) și cu Directiva 2011/85/UE a Consiliului modificată privind cadrele bugetare ale statelor membre (3) sunt elementele esențiale ale cadrului reformat de guvernanță economică al UE. Cadrul urmărește promovarea unor finanțe publice solide și sustenabile, a unei creșteri durabile și favorabile incluziunii și a rezilienței prin intermediul reformelor și al investițiilor, precum și prevenirea deficitelor publice excesive. El promovează, de asemenea, asumarea responsabilității la nivel național și pune un accent mai puternic pe obiectivele pe termen mediu, în combinație cu o asigurare mai eficientă și mai coerentă a respectării normelor.

(2)

Planurile bugetar-structurale naționale pe termen mediu pe care statele membre le prezintă Consiliului și Comisiei se află în centrul noului cadru de guvernanță economică. Planurile trebuie să urmărească două obiective: i) asigurarea faptului că, printre altele, până la sfârșitul perioadei de ajustare, datoria publică se află pe o traiectorie descendentă plauzibilă sau rămâne la niveluri prudente și a faptului că deficitul public este adus și menținut sub valoarea de referință de 3 % din PIB pe termen mediu și ii) asigurarea realizării de reforme și investiții care să răspundă principalelor provocări identificate în contextul semestrului european și priorităților comune ale UE. În acest scop, fiecare plan trebuie să prezinte un angajament pe termen mediu de a respecta o traiectorie a cheltuielilor nete (4) care să stabilească efectiv o constrângere bugetară pe durata planului, pe parcursul a patru sau cinci ani (în funcție de durata normală a legislaturii într-un stat membru). În plus, planul ar trebui să explice modul în care statul membru va asigura realizarea reformelor și a investițiilor care răspund principalelor provocări identificate în contextul semestrului european, în special în recomandările specifice fiecărei țări (inclusiv cele referitoare la procedura privind dezechilibrele macroeconomice – PDM, dacă este cazul), precum și modul în care statul membru va aborda prioritățile comune ale Uniunii. Perioada de ajustare bugetară acoperă o perioadă de patru ani, care poate fi prelungită cu până la trei ani în cazul în care statul membru se angajează să realizeze un set de reforme și investiții relevante care îndeplinesc criteriile prevăzute în Regulamentul (UE) 2024/1263.

(3)

După prezentarea planului, Comisia trebuie să evalueze dacă acesta respectă cerințele Regulamentului (UE) 2024/1263.

(4)

La recomandarea Comisiei, Consiliul trebuie apoi să adopte o recomandare prin care stabilește traiectoria cheltuielilor nete ale statului membru în cauză și, după caz, aprobă setul de angajamente în materie de reforme și investiții care stă la baza prelungirii perioadei de ajustare bugetară.

CONSIDERAȚII REFERITOARE LA PLANUL BUGETAR-STRUCTURAL NAȚIONAL PE TERMEN MEDIU AL IRLANDEI

(5)

La 15 octombrie 2024, Irlanda a prezentat Consiliului și Comisiei planul său bugetar-structural național pe termen mediu. Prezentarea planului a avut loc în urma unei prelungiri a termenului prevăzut la articolul 36 din Regulamentul (UE) 2024/1263, astfel cum s-a convenit cu Comisia având în vedere motivele expuse de Irlanda.

Procesul anterior prezentării planului

(6)

Irlanda era eligibilă pentru a primi informații tehnice, dar nu le-a solicitat. La 21 iunie 2024, Comisia a furnizat Irlandei principalele condiții inițiale și ipoteze subiacente utilizate în cadrul proiecțiilor privind datoria publică pe termen mediu al Comisiei (5), astfel cum se menționează în considerentul 25 din Regulamentul (UE) 2024/1263, și le-a publicat la 15 octombrie 2024 (6).

(7)

În conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (UE) 2024/1263, Irlanda și Comisia au purtat un dialog tehnic în septembrie 2024. Dialogul s-a axat pe traiectoria cheltuielilor nete avută în vedere de Irlanda și pe ipotezele care stau la baza acesteia (în special pe creșterea PIB-ului potențial și ajustările datorie-deficit), precum și pe realizarea preconizată a reformelor și investițiilor care să răspundă principalelor provocări identificate în contextul semestrului european și priorităților comune ale Uniunii în ceea ce privește tranziția verde și digitală echitabilă, reziliența socială și economică, securitatea energetică și consolidarea capabilităților de apărare.

(8)

În mai 2024, în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) și cu articolul 36 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) 2024/1263, potrivit informațiilor furnizate în planul său, Irlanda s-a angajat într-un proces de consultare cu societatea civilă, partenerii sociali, autoritățile regionale și alte părți interesate relevante. Potrivit informațiilor furnizate de Irlanda în planul său, guvernul a găzduit Dialogul economic național (NED), un eveniment anual care oferă părților interesate un forum pentru schimbul de opinii cu guvernul cu privire la prioritățile economice și sociale. Discuțiile din cadrul NED 2024 s-au axat pe termen mediu în contextul obligațiilor care îi revin guvernului în temeiul cadrului bugetar revizuit al UE.

(9)

Consiliul consultativ bugetar irlandez (IFAC) a emis un aviz cu privire la previziunile macroeconomice și la ipotezele macroeconomice care stau la baza traiectoriei multianuale a cheltuielilor nete (7). Previziunile macroeconomice care stau la baza bugetului național pentru 2025 au fost aprobate de IFAC la 23 septembrie 2024, întrucât IFAC a constatat că previziunile se situează într-un interval acceptabil. IFAC consideră că aprobarea sa intervine într-un moment în care economia își depășește potențialul și prezintă riscuri legate de constrângerile de capacitate la nivel național.

Alte procese conexe

(10)

La 15 octombrie 2024, Irlanda și-a prezentat proiectul de plan bugetar pentru anul 2025. Comisia a adoptat un aviz cu privire la acest proiect de plan bugetar la 26 noiembrie 2024 (8).

(11)

La 21 octombrie 2024, Consiliul a adresat Irlandei o serie de recomandări specifice (CSR) în contextul semestrului european (9).

REZUMATUL PLANULUI ȘI EVALUAREA ACESTUIA DE CĂTRE COMISIE

(12)

În conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) 2024/1263, Comisia a evaluat planul după cum urmează:

Context: situația și perspectivele macroeconomice și bugetare

(13)

Activitatea economică din Irlanda s-a contractat cu 5,5 % în 2023, ca urmare a scăderii exporturilor nete, în principal în anumite sectoare dominate de întreprinderi multinaționale, în timp ce economia internă a rămas puternică. Potrivit previziunilor Comisiei Europene din toamna anului 2024, se preconizează că economia va scădea cu 0,5 % în 2024, pe fondul volatilității actuale din sectoarele dominate de întreprinderi multinaționale. Se estimează că PIB-ul real va crește cu 4,0 % în 2025, susținut de economia internă puternică și de creșterea continuă a exporturilor. În 2026, se preconizează că PIB-ul real va crește cu 3,6 %, în condițiile în care cererea internă și exporturile continuă să contribuie în mod pozitiv la creștere. În perioada analizată în previziuni (și anume 2024-2026), se preconizează că creșterea PIB-ului potențial în Irlanda va înregistra o creștere ușoară de la 2,6 % în 2024 la 2,9 % în 2025, urmată de o scădere ușoară la 2,7 % în 2026. Această evoluție este determinată de o scădere treptată a contribuției forței de muncă și de o creștere a contribuției acumulării de capital după o scădere înregistrată în 2024. Rata șomajului a fost de 4,3 % în 2023 și, potrivit estimărilor Comisiei, va fi de 4,4 % în 2024, 4,4 % în 2025 și 4,5 % în 2026. Se preconizează că inflația (deflatorul PIB) va scădea de la 3,6 % în 2023 la 3,3 % în 2024 și va ajunge la 2,1 % în 2025 și la 1,7 % în 2026.

(14)

În ceea ce privește evoluțiile bugetare, în 2023, excedentul public al Irlandei s-a ridicat la 1,5 % din PIB. Conform previziunilor Comisiei Europene din toamna anului 2024, se preconizează că acesta va ajunge la 4,4 % din PIB în 2024, urmând să se reducă la 1,4 % din PIB în 2025 și, în ipoteza menținerii politicilor actuale, la 1,3 % din PIB în 2026. Previziunile Comisiei Europene din toamna anului 2024 includ proiectul de buget al Irlandei pentru 2025, pe care guvernul l-a propus parlamentului național în luna octombrie. Datoria publică era de 43,3 % din PIB la sfârșitul anului 2023. Potrivit previziunilor Comisiei Europene din toamna anului 2024, se preconizează că ponderea datoriei va scădea la 41,6 % din PIB la sfârșitul anului 2024. Se estimează că aceasta va scădea la 38,3 % din PIB la sfârșitul anului 2025 și la 36,8 % din PIB la sfârșitul anului 2026. Previziunile bugetare ale Comisiei nu iau în considerare angajamentele de politică din planurile pe termen mediu în forma actuală până când acestea nu sunt sprijinite de măsuri de politică concrete anunțate în mod credibil și detaliate suficient.

Traiectoria cheltuielilor nete și principalele ipoteze macroeconomice din plan

(15)

Planul bugetar-structural național pe termen mediu al Irlandei cuprinde perioada 2025-2029 și prezintă o ajustare bugetară pe o perioadă de patru ani.

(16)

Planul conține toate informațiile prevăzute la articolul 13 din Regulamentul (UE) 2024/1263.

(17)

Planul prevede angajamentul de a respecta traiectoria cheltuielilor nete indicată în tabelul 1, care corespunde unei creșteri medii a cheltuielilor nete de 5,3 % în perioada 2025-2029. Traiectoria cheltuielilor nete pe care statul membru s-a angajat să o respecte conform planului ar urma să conducă la un sold primar structural de 2,3 % din PIB la sfârșitul perioadei de ajustare (2028). Planul se bazează pe ipoteza unei scăderi treptate a creșterii PIB-ului potențial de la 3,1 % în 2024 la 2,8 % în 2027, urmată de o creștere la 3,6 % în 2028. De asemenea, în plan se estimează o scădere a ratei de creștere a deflatorului PIB de la 3,2 % în 2024 la 2,1 % în 2025, urmând ca acest nivel să fie menținut până în 2028.

Tabelul 1: Traiectoria cheltuielilor nete și principalele ipoteze din planul Irlandei

 

2024

2025

2026

2027

2028

2029

Media pe perioada de valabilitate a planului 2025-2029

Media pe perioada de ajustare 2025-2028

Creșterea cheltuielilor nete (anuală, %)

9,8

5,1

6,5

4,9

5,4

4,7

5,3

5,5

Creșterea cheltuielilor nete (cumulată, începând cu anul de referință 2023, %)

9,8

15,4

22,8

28,9

35,8

42,3

nu se aplică

nu se aplică

Creșterea PIB-ului potențial (%)

3,1

3,2

2,9

2,8

3,6

3,5

3,2

3,1

Inflația (creșterea deflatorului PIB) (%)

3,2

2,1

2,1

2,1

2,1

2,1

2,1

2,1

Sursa: planul bugetar-structural pe termen mediu al Irlandei și calculele Comisiei

Implicațiile pentru datoria publică ale angajamentelor din plan privind cheltuielile nete

(18)

Dacă se materializează traiectoria cheltuielilor nete pentru care s-au asumat angajamente în plan și ipotezele subiacente, datoria publică ar scădea treptat, potrivit planului, de la 41,4 % din PIB în 2024 la 34,0 % din PIB la sfârșitul perioadei de ajustare (2028), conform tabelului de mai jos. După ajustare, pe termen mediu (și anume până în 2038), se preconizează că ponderea datoriei va continua să se reducă mult sub 60 % din PIB, ajungând la 18,8 % din PIB până în 2038.

Tabelul 2: Evoluția datoriei publice și a soldului bugetului public în planul Irlandei

 

2023

2024

2025

2026

2027

2028

2029

2038

Datoria publică (% din PIB)

43,4

41,4

37,9

36

34,8

34

33,1

18,8

Soldul bugetar (% din PIB)

1,6

4,5

1,7

1,4

1,1

1,6

1,5

0,6

Sursa: planul bugetar-structural pe termen mediu al Irlandei.

Astfel, conform planului, datoria publică ar urma să rămână sub valoarea de referință de 60 % din PIB prevăzută în tratat pe termen mediu. Prin urmare, pe baza angajamentelor de politică și a ipotezelor macroeconomice ale planului, traiectoria cheltuielilor nete prezentată în plan este în concordanță cu cerința privind datoria prevăzută la articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2024/1263.

Implicațiile pentru soldul bugetar ale angajamentelor din plan privind cheltuielile nete

(19)

Pe baza traiectoriei cheltuielilor nete și a ipotezelor planului, excedentul public ar urma să fie de 1,7 % din PIB în 2025, ar scădea la 1,4 % din PIB în 2026 și la 1,1 % din PIB în 2027 și ar crește la 1,6 % din PIB în 2028. Astfel, conform planului, soldul bugetar nu ar depăși valoarea de referință de 3 % din PIB la sfârșitul perioadei de ajustare (2028). În plus, în cei zece ani care urmează perioadei de ajustare (și anume până în 2038), deficitul public nu ar depăși 3 % din PIB. Prin urmare, pe baza angajamentelor de politică și a ipotezelor macroeconomice ale planului, traiectoria cheltuielilor nete prezentată în plan este în concordanță cu cerința privind deficitul prevăzută la articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2024/1263.

Ipotezele macroeconomice ale planului

(20)

Planul se bazează pe un set de ipoteze care diferă de ipotezele Comisiei transmise Irlandei la 21 iunie 2024. În special, planul utilizează ipoteze diferite pentru opt variabile, și anume: punctul de plecare (soldul primar structural din 2024), creșterea PIB-ului potențial, creșterea deflatorului PIB, creșterea PIB-ului real, rata nominală implicită a dobânzii, ajustările datorie-deficit, măsurile cu caracter excepțional și reducerea deviației PIB-ului. În plus, planul se abate de la ipoteza menținerii politicilor fiscal-bugetare după perioada de ajustare, presupunând o deconsolidare bugetară suplimentară în anii 2029 și 2030. În cele ce urmează este inclusă o analiză a acestor diferențe între ipoteze. Diferențele dintre ipoteze având cel mai semnificativ impact asupra creșterii medii a cheltuielilor nete sunt enumerate mai jos, împreună cu o analiză a fiecărei diferențe luate separat.

(21)

Planul se bazează pe ipoteza unui sold primar structural mai mare pentru 2024, și anume un excedent de 3,7 % din PIB, în timp ce Comisia preconiza un excedent de 2,5 % din PIB în primăvara anului 2024. Această poziție bugetară inițială revizuită și condițiile macroeconomice actualizate aferente pentru 2024 prevăzute în plan reflectă informații mai recente, disponibile începând din primăvară. Acest lucru este în concordanță cu previziunile Comisiei din toamna anului 2024. În consecință, această diferență este considerată justificată în mod corespunzător. Privită izolat, ea ridică plafonul creșterii medii a cheltuielilor nete pe parcursul perioadei de ajustare în comparație cu ipotezele Comisiei.

—

În plan, creșterea PIB-ului potențial pe parcursul perioadei vizate de plan este mai mică în medie cu 0,3 puncte procentuale comparativ cu ipotezele Comisiei comunicate la 21 iunie 2024. Acest lucru reflectă date mai recente privind rezultatul bugetar față de cele din primăvara anului 2024, utilizând metodologia stabilită de comun acord la nivelul UE. În plus, planul presupune, de asemenea, că creșterea PIB-ului real va fi mai scăzută și că deviația PIB-ului va fi redusă mai devreme decât în ipotezele Comisiei. Într-adevăr, conform metodologiei Comisiei, expansiunea bugetară prevăzută în planul Irlandei ar conduce la efecte multiplicatoare mai semnificative asupra creșterii PIB-ului real, iar deviația PIB-ului ar urma să fie eliminată până în 2033, în timp ce aceasta este eliminată încă din 2030 în cadrul planului. În consecință, aceste ipoteze sunt considerate prudente și, prin urmare, justificate în mod corespunzător. Împreună, ele contribuie la o creștere medie a cheltuielilor nete pe parcursul perioadei de ajustare în cadrul planului mai mică decât cea din ipotezele Comisiei.

—

Planul se bazează pe ipoteza unei creșteri a deflatorului PIB mai mare cu 0,1 puncte procentuale în medie în perioada vizată de plan decât în ipotezele Comisiei. Planul reflectă date mai recente privind rezultatul bugetar decât cele din primăvara anului 2024. În consecință, se consideră că această ipoteză este justificată în mod corespunzător. Luat în considerare în mod izolat, acest lucru contribuie la o creștere medie a cheltuielilor nete pe parcursul perioadei de ajustare în cadrul planului mai mare decât cea din ipotezele Comisiei.

—

Planul presupune că ajustările datorie-deficit vor fi mai mari decât potrivit ipotezelor Comisiei, ca urmare a creării de noi fonduri de economii. Ipoteza mai puțin favorabilă din plan poate fi explicată prin faptul că planul se bazează pe date mai recente. În consecință, se consideră că această ipoteză este justificată în mod corespunzător.

Celelalte diferențe nu au un impact semnificativ asupra creșterii medii a cheltuielilor nete în comparație cu ipotezele Comisiei. În ansamblu, toate diferențele dintre ipoteze luate împreună conduc la un plafon teoretic al creșterii medii a cheltuielilor nete care este mai mare decât ceea ce este necesar pentru a respecta regulile fiscale aplicabile pe baza ipotezelor Comisiei din primăvara anului 2024. Cu toate acestea, în planul său, Irlanda se angajează să respecte o traiectorie a cheltuielilor nete mai mică decât acest plafon teoretic și, de asemenea, mai mică decât ceea ce ar fi necesar pentru a respecta regulile fiscale conform ipotezelor Comisiei. Comisia va lua în considerare analiza de mai sus a ipotezelor planului în viitoarele sale evaluări ale conformității cu traiectoria cheltuielilor nete.

Strategia bugetară din plan

(22)

Conform strategiei bugetare orientative din plan, angajamentele legate de cheltuielile nete se vor concretiza în principal prin furnizarea de servicii publice suplimentare pentru a răspunde nevoilor unei populații în creștere rapidă. În plus, Irlanda va finanța suplimentarea stocului de capital public prin accelerarea ratei investițiilor din sectorul public. În final, Irlanda a instituit două vehicule de economisire pe termen mai lung, deoarece se estimează că o mare parte din impozitul pe profit are caracter de „venit excepțional”. Deși proiecțiile privind soldurile bugetului public indică excedente bugetare constante, strategia se axează pe partea de cheltuieli ca urmare a impactului semnificativ al veniturilor excepționale asupra soldului global. Specificarea măsurilor de politică ce urmează a fi adoptate trebuie confirmată sau ajustată și cuantificată în bugetele anuale. În plus, proiectul de plan bugetar pentru 2025 precizează măsurile de politică prin care se va realiza angajamentul pentru 2025 privind cheltuielile nete (10).

Intenții în materie de reforme și de investiții din plan care răspund principalelor provocări identificate în contextul semestrului european și priorităților comune ale Uniunii

(23)

Planul descrie intențiile de politică privind reforme și investiții menite să răspundă principalelor provocări identificate în contextul semestrului european, în special în recomandările specifice de țară, și să abordeze prioritățile comune ale UE. Planul cuprinde aproximativ 40 de măsuri, dintre care 12 sunt sprijinite financiar prin Mecanismul de redresare și reziliență (MRR).

(24)

În ceea ce privește prioritatea comună a unei tranziții verzi și digitale echitabile, inclusiv obiectivele climatice prevăzute în Regulamentul (UE) 2021/1119, planul prezintă un set consistent de reforme și investiții. Măsurile privind atenuarea schimbărilor climatice (recomandările specifice de țară din 2019, 2020, 2022 și 2023) includ o creștere a ratei de impozitare a carbonului și proiectul de lege privind acțiunile climatice și dezvoltarea cu emisii scăzute de dioxid de carbon (modificare), ambele fiind incluse în planul de redresare și reziliență (PNRR) și în Planul național privind energia și clima. Proiectul de lege stabilește un cadru obligatoriu din punct de vedere juridic, cu obiective și angajamente, care oferă o bază legală obiectivului neutralității climatice până în 2050, incluzând adoptarea de bugete pe cinci ani pentru emisiile de dioxid de carbon și de planuri de acțiune în domeniul climei. Măsurile privind apa și apele reziduale (recomandările specifice de țară din 2019, 2020, 2022, 2023 și 2024) se referă la cel de al treilea plan al Irlandei de management al bazinului hidrografic. Planul prezintă măsuri menite să permită tranziția digitală (recomandările specifice de țară din 2019 și 2020), reflectate în Strategia digitală națională, valorificarea tehnologiilor digitale și atingerea obiectivelor digitale reflectate în Foaia de parcurs strategică pentru deceniul digital. Sunt incluse investiții pentru competențele digitale (unele acțiuni fiind cuprinse în PNRR), accesul la serviciile publice digitale și utilizarea acestora (unele acțiuni fiind cuprinse în PNRR), în special prin granturi și asistență pentru IMM-uri, sprijin acordat întreprinderilor în vederea digitalizării (unele acțiuni fiind cuprinse în PNRR), securitate cibernetică prin creșterea resurselor pentru Centrul Național de Securitate Cibernetică și conectivitate prin punerea în aplicare a unui plan național privind banda largă, cu obiectivul ca toate gospodăriile și întreprinderile irlandeze să fie acoperite de rețeaua gigabit până cel târziu în 2028 și toate zonele populate să fie acoperite de tehnologia 5G până cel târziu în 2030.

(25)

În ceea ce privește prioritatea comună a rezilienței sociale și economice, inclusiv Pilonul european al drepturilor sociale, planul prezintă măsuri de creștere a ofertei de locuințe sociale și la prețuri accesibile (recomandările specifice de țară din 2019 și 2020) prin punerea în aplicare a planului „Locuințe pentru toți” (unele acțiuni fiind incluse în PNRR) și a reformei planificării. Măsurile de sprijinire a mediului de afaceri al întreprinderilor, în special al IMM-urilor naționale (recomandările specifice de țară din 2019 și 2020), includ acțiuni stabilite în Cartea albă privind întreprinderile. Măsurile de sprijinire a cercetării și inovării (recomandările specifice de țară din 2019 și 2020) includ crearea unei noi agenții competitive pentru finanțarea cercetării și inovării, consolidarea universităților tehnologice (unele acțiuni fiind incluse în PNRR și în programele FEDR) și alte investiții publicate în strategia „Impact 2030”. În conformitate cu Pilonul european al drepturilor sociale, planul prezintă și o serie de inițiative privind egalitatea de șanse și accesul la piața forței de muncă. Măsurile privind competențele (recomandările specifice de țară din 2020 și 2023) includ înființarea unui nou Consiliu național al competențelor, deblocarea fondurilor din Fondul național pentru formare, creșterea investițiilor curente și de capital (unele acțiuni fiind incluse în PNRR), dezvoltarea unui model național unic de ucenicie și reforme în sectorul învățământului terțiar. Planul face trimitere la cadrul prin care Irlanda intenționează să faciliteze și mai mult asigurarea perfecționării, care este și în prezent semnificativă, în special pentru grupurile vulnerabile și persoanele care trăiesc în gospodării cu o intensitate foarte redusă a muncii (recomandarea specifică de țară din 2019). Planul prezintă o serie de inițiative privind condițiile de muncă echitabile, printre care și introducerea, până în ianuarie 2026, a unui venit de subzistență la nivel național de 60 % din salariul mediu orar. Planul prezintă, de asemenea, inițiative privind protecția și incluziunea socială, inclusiv investiții în activarea pieței forței de muncă (recomandarea specifică de țară din 2019), care vizează grupurile vulnerabile, astfel cum se prevede în strategia „Căi către muncă” (Pathways to Work). Acestea sunt completate de reforme în sectorul îngrijirii copiilor (recomandarea specifică de țară din 2019), care includ subvenții universale și legate de venituri în cadrul sistemului național de îngrijire a copiilor, precum și angajamente de reducere a sărăciei stabilite în Foaia de parcurs pentru incluziune socială. În ceea ce privește cohortele prioritare menționate în contextul semestrului european, planul face referire la Strategia națională privind persoanele cu handicap și la cea de a doua Strategie națională de incluziune pentru travellers și romi.

(26)

În ceea ce privește prioritatea comună a securității energetice, planul prezintă măsuri care vizează reducerea dependenței generale de combustibilii fosili, în special prin investiții în energia din surse regenerabile offshore (recomandările specifice de țară din 2022 și 2023) (unele acțiuni fiind incluse în PNRR) și în conectori de rețea (recomandările specifice de țară din 2022, 2023 și 2024) cu Irlanda de Nord și Franța. Printre măsurile de consolidare a rezilienței sistemului energetic se numără finanțarea acordată gospodăriilor mai sărace în vederea îmbunătățirii performanței energetice a clădirilor private (recomandările specifice de țară din 2022, 2023 și 2024) (unele acțiuni fiind incluse în PNRR și în programele FEDR), precum și acțiuni privind stocarea energiei și răspunsul părții de consum (recomandările specifice de țară din 2022, 2023 și 2024) incluse în strategia privind securitatea energetică a Irlandei.

(27)

În ceea ce privește prioritatea comună a capabilităților de apărare, planul nu include nicio măsură.

(28)

În plus, planul prezintă măsuri de politică menite să abordeze sustenabilitatea bugetară pe termen lung. Măsurile privind rentabilitatea și accesibilitatea sistemului de sănătate (recomandările specifice de țară din 2019 și 2024) prezentate în Cadrul strategic privind sănătatea digitală includ 48 de inițiative strategice privind soluțiile digitale în materie de sănătate, înființarea unei Comisii independente pentru îngrijirea persoanelor în vârstă, precum și înființarea a patru noi spitale elective, dezvoltarea unei asistențe primare și comunitare mai bune și restructurarea conducerii serviciilor de sănătate în cadrul reformei Sláintecare (unele acțiuni fiind incluse în PNRR). Printre măsurile de îmbunătățire a sustenabilității sistemului de pensii (recomandările specifice de țară din 2019, 2022 și 2023) se numără introducerea prestațiilor sociale legate de plăți, un sistem de pensii cu înscriere automată pentru anumiți angajați, crearea a două vehicule de economisire pe termen lung (Fondul pentru viitorul Irlandei și Fondul pentru infrastructură, climă și natură), precum și o foaie de parcurs convenită privind creșterea contribuțiilor la asigurările sociale. Planul prevede că Irlanda va continua să abordeze planificarea fiscală agresivă (recomandările specifice de țară din 2019 și 2020) prin punerea în aplicare a foii sale de parcurs privind impozitul pe profit (unele acțiuni fiind incluse în PNRR).

(29)

Planul oferă informații cu privire la coerența și, după caz, complementaritatea cu fondurile politicii de coeziune și cu PNRR al Irlandei. Planul include informații privind dimensiunea și obiectivele diferitelor fonduri ale politicii de coeziune. Planul cuprinde un tabel care prezintă reformele structurale și prioritățile de investiții care vor fi abordate parțial prin măsuri incluse în PNRR al Irlandei și/sau în fondurile politicii de coeziune.

(30)

Planul urmărește să contribuie la satisfacerea nevoilor de investiții publice ale Irlandei legate de prioritățile comune ale UE. În ceea ce privește prioritatea comună a unei tranziții verzi și digitale echitabile, planul oferă o prezentare generală a investițiilor în curs pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, îmbunătățirea gestionării apei și a apelor uzate și sprijinirea transformării digitale. În ceea ce privește prioritatea comună a rezilienței sociale și economice, planul oferă o prezentare generală a investițiilor în curs legate de sprijinirea întreprinderilor, a cercetării și inovării, a competențelor, a activării pieței forței de muncă, a îngrijirii copiilor și a locuințelor. În ceea ce privește prioritatea comună a securității energetice, planul oferă o prezentare generală a investițiilor legate de modernizare, de energia din surse regenerabile offshore și de conectorii de rețea.

Concluzia evaluării de către Comisie

(31)

În ansamblu, Comisia consideră că planul Irlandei îndeplinește cerințele Regulamentului (UE) 2024/1263.

(32)

În conformitate cu articolul 17 din Regulamentul (UE) 2024/1263, Consiliul ar trebui să recomande Irlandei traiectoria cheltuielilor nete stabilită în plan.

CONCLUZIA GENERALĂ A CONSILIULUI

(33)

Consiliul salută planul bugetar-structural pe termen mediu al Irlandei și consideră că implementarea sa deplină ar conduce la asigurarea unor finanțe publice solide și la sprijinirea sustenabilității datoriei publice, precum și a creșterii durabile și favorabile incluziunii.

(34)

Consiliul ia act de evaluarea planului de către Comisie. Cu toate acestea, Consiliul invită Comisia să își prezinte evaluarea planurilor viitoare într-un document separat de recomandările Comisiei de recomandări ale Consiliului.

(35)

Consiliul ia act de evaluarea de către Comisie a traiectoriei cheltuielilor nete și a principalelor ipoteze macroeconomice din plan, precum și de implicațiile traiectoriei cheltuielilor nete a planului pentru deficitul public și datoria publică. Consiliul ia act de evaluarea Comisiei potrivit căreia ipotezele macroeconomice și bugetare, deși diferă în unele cazuri de ipotezele Comisiei, inclusiv pentru a se ține seama de datele macroeconomice și bugetare actualizate, sunt în general justificate în mod corespunzător și susținute de argumente economice solide. Consiliul ia act de strategia bugetară generală a planului și de riscurile pentru perspective, care ar putea afecta materializarea scenariului macroeconomic și a ipotezelor subiacente și realizarea traiectoriei cheltuielilor nete a planului. În special, Consiliul ia act de preferința autorităților irlandeze de a utiliza indicatori modificați pentru analizele interne ale venitului național din cauza distorsiunilor create de dimensiunea relativă a sectorului multinațional în Irlanda. În mod conex, poziția bugetară principală a Irlandei este afectată de potențiale venituri excepționale din impozitul pe profit, care sunt de asemenea excluse din cea mai mare parte a evaluărilor bugetare interne ale Irlandei. În consecință, Consiliul ia act de instituirea a două vehicule de economisire pentru constituirea de rezerve bugetare; unul care va fi utilizat pentru a face față provocărilor structurale viitoare și altul care va funcționa într-un mod anticiclic în cazul unei recesiuni economice sau bugetare și care va contribui la îndeplinirea obiectivelor legate de climă și de mediu ale Irlandei. Consiliul remarcă, de asemenea, faptul că riscurile geopolitice pot exercita presiuni asupra cheltuielilor de apărare.

(36)

Consiliul se așteaptă ca Irlanda să fie pregătită să își ajusteze strategia bugetară în funcție de necesități, pentru a asigura realizarea traiectoriei cheltuielilor sale nete. Consiliul decide să monitorizeze îndeaproape evoluțiile economice și bugetare, inclusiv cele care stau la baza scenariului planului.

(37)

Consiliul consideră că sunt necesare discuții suplimentare pentru a se ajunge la o înțelegere comună cu privire la implicațiile din perspectiva supravegherii anuale ale ratelor cumulate de creștere a cheltuielilor nete în timp util pentru următoarea rundă a supravegherii bugetare.

(38)

Consiliul ia act de descrierea de către Comisie a nevoilor și intențiilor în materie de reforme și investiți, ca răspuns la principalele provocări identificate în contextul semestrului european, și subliniază importanța asigurării realizării unor astfel de reforme și investiții. Pe baza rapoartelor prezentate de Comisie, Consiliul va evalua aceste reforme și investiții și va monitoriza implementarea lor, în cadrul semestrului european.

(39)

Consiliul așteaptă cu interes rapoartele anuale ale Irlandei privind progresele înregistrate, care conțin în special informații cu privire la progresele înregistrate în privința implementării traiectoriei cheltuielilor nete, astfel cum este stabilită de Consiliu, și a implementării unor reforme și investiții mai ample în contextul semestrului european.

RECOMANDĂ ca Irlanda:

1.

să se asigure că creșterea cheltuielilor nete nu depășește valorile maxime stabilite în anexa I la prezenta recomandare;

Adoptată la Bruxelles, 21 ianuarie 2025.

Pentru Consiliu

Președintele

A. DOMAŃSKI


(1)  Regulamentul (UE) 2024/1263 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2024 privind coordonarea eficientă a politicilor economice și supravegherea bugetară multilaterală și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1466/97 al Consiliului (JO L, 2024/1263, 30.4.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/1263/oj).

(2)  Regulamentul (UE) 2024/1264 al Consiliului din 29 aprilie 2024 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1467/97 privind accelerarea și clarificarea aplicării procedurii de deficit excesiv (JO L, 2024/1264, 30.4.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/1264/oj).

(3)  Directiva (UE) 2024/1265 a Consiliului din 29 aprilie 2024 de modificare a Directivei 2011/85/UE privind cerințele referitoare la cadrele bugetare ale statelor membre (JO L, 2024/1265, 30.4.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2024/1265/oj).

(4)   „Cheltuieli nete” în sensul definiției de la articolul 2 din Regulamentul (UE) 2024/1263, și anume cheltuielile publice, excluzând (i) cheltuielile cu dobânzile, (ii) măsurile discreționare privind veniturile, (iii) cheltuielile aferente programelor Uniunii care sunt acoperite integral de venituri din fondurile Uniunii, (iv) cheltuielile naționale cu cofinanțarea programelor finanțate de Uniune, (v) elementele ciclice ale cheltuielilor cu indemnizațiile de șomaj și (vi) măsurile cu caracter excepțional, precum și alte măsuri temporare.

(5)  Principalele condiții inițiale și ipoteze subiacente sunt în concordanță cu metodologia descrisă în Monitorul privind sustenabilitatea datoriei din 2023 al Comisiei (https://economy-finance.ec.europa.eu/publications/debt-sustainability-monitor-2023_en). Acestea se bazează pe previziunile Comisiei Europene din primăvara anului 2024 și pe prelungirea lor pe termen mediu până în 2033, iar creșterea pe termen lung a PIB-ului și costurile legate de îmbătrânirea populației sunt în concordanță cu Raportul comun al Comisiei și al Consiliului din 2024 privind îmbătrânirea populației (https://economy-finance.ec.europa.eu/publications/2024-ageing-report-economic-and-budgetary-projections-eu-member-states-2022-2070_en).

(6)   https://economy-finance.ec.europa.eu/economic-and-fiscal-governance/national-medium-term-fiscal-structural-plans_en#ireland.

(7)  Proiecțiile macroeconomice din bugetul pentru 2025 acoperă perioada 2024-2030.

(8)  Avizul Comisiei privind proiectul de plan bugetar al Irlandei, 26.11.2024, C(2024) 9056 final.

(9)  Recomandarea Consiliului din 21 octombrie 2024 privind politicile economice, bugetare, de ocupare a forței de muncă și structurale ale Irlandei.

(10)  A se vedea Avizul Comisiei privind proiectul de plan bugetar al Irlandei, 26.11.2024, C(2024) 9056 final.


ANEXA I

Ratele maxime de creștere a cheltuielilor nete

(rate de creștere anuale și cumulate, în termeni nominali)

Irlanda

Anii

2025

2026

2027

2028

2029

Rate de creștere (%)

Anuale

5,1

6,5

4,9

5,4

4,7

Cumulate (*1)

15,4

22,8

28,9

35,8

42,3


(*1)  Ratele de creștere cumulate se calculează în raport cu anul de bază 2023. Ratele de creștere cumulate sunt utilizate în monitorizarea anuală a conformității ex-post în contul de control.


ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2025/667/oj

ISSN 1977-1029 (electronic edition)