|
3.4.2020 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 103/10 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/485 AL COMISIEI
din 2 aprilie 2020
de modificare a anexei I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/659 în ceea ce privește introducerea în Uniune a ecvideelor vii și a materialului seminal, a ovulelor și a embrionilor de ecvidee din Thailanda
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Directiva 92/65/CEE a Consiliului din 13 iulie 1992 de definire a cerințelor de sănătate animală care reglementează schimburile și importurile în Comunitate de animale, material seminal, ovule și embrioni care nu se supun, în ceea ce privește cerințele de sănătate animală, reglementărilor comunitare speciale prevăzute la punctul I din anexa A la Directiva 90/425/CEE (1), în special articolul 17 alineatul (3),
având în vedere Directiva 2009/156/CE a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind condițiile de sănătate animală care reglementează circulația și importul de ecvidee provenind din țări terțe (2), în special articolul 2 litera (i), articolul 12 alineatele (1), (4) și (5), articolul 13 alineatul (2), articolele 15 și 16 și articolul 19 literele (a) și (b),
întrucât:
|
(1) |
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/659 al Comisiei (3) stabilește lista țărilor terțe și a părților din teritoriile țărilor terțe din care se autorizează introducerea în Uniune a ecvideelor și a materialului seminal, a ovulelor și a embrionilor de ecvidee. El stabilește, de asemenea, cerințele de sănătate animală și de certificare sanita‐veterinară aplicabile respectivelor transporturi. |
|
(2) |
Directiva 2009/156/CE stabilește cerințele de sănătate animală care reglementează importurile de ecvidee în Uniune. Ea prevede că ecvideele importate în Uniune trebuie să provină dintr-o țară terță care este indemnă de pesta ecvină africană. |
|
(3) |
Directiva 92/65/CEE stabilește cerințele de sănătate animală care reglementează importurile în Uniune de material seminal, de ovule și de embrioni de ecvidee. Ea prevede că pot fi importate în Uniune numai produsele care provin dintr-o țară terță sau dintr-o parte a teritoriului unei țări terțe care figurează într-o listă de țări terțe întocmită în conformitate cu directiva respectivă. |
|
(4) |
Normele specifice privind controalele transporturilor în tranzit de animale sunt prevăzute în capitolele III și IV din Regulamentul delegat (UE) 2019/2124 al Comisiei (4). |
|
(5) |
La 27 martie 2020, Thailanda a raportat Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OIE) un focar de pestă ecvină africană. Este necesar ca intrarea în Uniune a ecvideelor și a materialelor germinative provenite de la ecvideele din Thailanda să nu mai fie autorizată. În consecință, este necesar ca rubrica pentru Thailanda din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/659 să fie modificată astfel încât introducerea în Uniune a ecvideelor și a materialelor germinative provenite de la ecvideele din Thailanda să nu mai fie autorizată. |
|
(6) |
Prin urmare, este necesar ca Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/659 să fie modificat în consecință. |
|
(7) |
Având în vedere riscurile pentru sănătatea animală, este necesar ca modificarea rubricii referitoare la Thailanda din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/659 să intre în vigoare cât mai curând posibil. |
|
(8) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
În anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/659, rubrica privind Thailanda se înlocuiește cu următorul text:
|
„TH |
Thailanda |
TH-0 |
Întreaga țară |
G |
— |
— |
— |
— |
— |
— |
— |
— |
— |
—” |
|
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 2 aprilie 2020.
Pentru Comisie
Președintele
Ursula VON DER LEYEN
(1) JO L 268, 14.9.1992, p. 54.
(2) JO L 192, 23.7.2010, p. 1.
(3) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/659 al Comisiei din 12 aprilie 2018 privind condițiile de introducere în Uniune a ecvideelor vii și a materialului seminal, a ovulelor și a embrionilor de ecvidee (JO L 110, 30.4.2018, p. 1).
(4) Regulamentul delegat (UE) 2019/2124 al Comisiei din 10 octombrie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele privind controalele oficiale ale transporturilor de animale și de bunuri care fac obiectul tranzitului, al transbordării și al continuării transportului pe teritoriul Uniunii și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 798/2008, (CE) nr. 1251/2008, (CE) nr. 119/2009, (UE) nr. 206/2010, (UE) nr. 605/2010, (UE) nr. 142/2011, (UE) nr. 28/2012 ale Comisiei, a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/759 al Comisiei și a Deciziei 2007/777/CE a Comisiei (JO L 321, 12.12.2019, p. 73)