|
27.4.2023 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 112/43 |
DECIZIA (UE) 2023/863 A COMISIEI
din 26 aprilie 2023
privind stabilirea cuantumurilor echivalente cu 20 % din surplusul total înregistrat de anumite state membre în perioada cuprinsă între 2013 și 2020, în temeiul Regulamentului (UE) 2018/842 al Parlamentului European și al Consiliului
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) 2018/842 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind reducerea anuală obligatorie a emisiilor de gaze cu efect de seră de către statele membre în perioada 2021-2030 în vederea unei contribuții la acțiunile climatice de respectare a angajamentelor asumate în temeiul Acordului de la Paris și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 (1), în special articolul 11 alineatul (5),
întrucât:
|
(1) |
Regulamentul (UE) 2018/842 stabilește obiective ale Uniunii și obiective naționale în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 și prevede stabilirea unei rezerve de siguranță care corespunde unei cantități de până la 105 milioane de tone de CO2 echivalent, sub rezerva îndeplinirii obiectivului general al Uniunii privind reducerea emisiilor. Rezerva de siguranță va fi disponibilă, în anumite condiții, pentru statele membre al căror produs intern brut (PIB) pe cap de locuitor în 2013 a fost sub media Uniunii și ale căror emisii de gaze cu efect de seră cumulate pentru perioada 2013-2020 în sectoarele care intră sub incidența regulamentului respectiv se situează sub nivelul alocărilor lor anuale cumulate de emisii pentru aceiași ani. Într-o primă rundă de distribuire a rezervei de siguranță, fiecare stat membru eligibil poate primi doar cuantumul alocărilor echivalent cu 20 % din surplusul pe care l-a înregistrat în perioada 2013-2020. |
|
(2) |
În temeiul Regulamentului (UE) 2018/842, Comisia trebuie să publice, după revizuirea menționată la articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (2), pentru fiecare stat membru care îndeplinește cele două condiții prevăzute la articolul 11 alineatul (2) literele (a) și (b) din regulamentul respectiv, cuantumurile echivalente cu 20 % din surplusul total înregistrat în perioada 2013-2020. |
|
(3) |
Comisia a finalizat revizuirea prevăzută la articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 525/2013 și a stabilit inventarele emisiilor de gaze cu efect de seră ale statelor membre pentru anul 2020 în Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/1953 a Comisiei (3). |
|
(4) |
Conform datelor publicate de Eurostat în aprilie 2016 (4), în 2013 Bulgaria, Cehia, Estonia, Grecia, Spania, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovenia și Slovacia au avut un PIB sub media Uniunii. |
|
(5) |
Valorile emisiilor de gaze cu efect de seră și ale nivelurilor emisiilor de gaze cu efect de seră alocate ale statelor membre pentru fiecare an din perioada 2013-2020 sunt disponibile în Registrul de tranzacții al Uniunii Europene instituit în temeiul articolului 20 din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii (5). Cu excepția Maltei, emisiile cumulate de gaze cu efect de seră ale fiecăruia dintre statele membre menționate mai sus în perioada 2013-2020, în sectoarele care intră sub incidența Regulamentului (UE) 2018/842, s-au situat sub nivelul emisiilor anuale cumulate alocate statului membru pentru anii din aceeași perioadă. |
|
(6) |
Întrucât Bulgaria, Cehia, Estonia, Grecia, Spania, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia și Slovacia îndeplinesc cele două condiții prevăzute la articolul 11 alineatul (2) literele (a) și (b) din Regulamentul (UE) 2018/842, cuantumurile echivalente cu 20 % din surplusul total înregistrat în perioada în cauză trebuie să fie publicate pentru fiecare dintre statele membre respective, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Cuantumurile echivalente cu 20 % din surplusul total înregistrat de statele membre care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 11 alineatul (2) literele (a) și (b) din Regulamentul (UE) 2018/842 în perioada 2013-2020 sunt stabilite în anexa la prezenta decizie.
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 26 aprilie 2023.
Pentru Comisie
Președinta
Ursula VON DER LEYEN
(1) JO L 156, 19.6.2018, p. 26.
(2) Regulamentul (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind un mecanism de monitorizare și de raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și de raportare, la nivel național și al Uniunii, a altor informații relevante pentru schimbările climatice și de abrogare a Deciziei nr. 280/2004/CE (JO L 165, 18.6.2013, p. 13).
(3) Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/1953 a Comisiei din 7 octombrie 2022 privind emisiile de gaze cu efect de seră reglementate de Decizia nr. 406/2009/CE a Parlamentului European și a Consiliului aferente anului 2020 pentru fiecare stat membru (JO L 269, 17.10.2022, p. 17).
(4) SWD(2016) 247 final, p. 143.
(5) Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului (JO L 275, 25.10.2003, p. 32).
ANEXĂ
|
Statele membre care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 11 alineatul (2) literele (a) și (b) din Regulamentul (UE) 2018/842 |
Cuantumuri, exprimate în tone de CO2 echivalent, echivalente cu 20 % din surplusul total înregistrat de statul membru în perioada 2013-2020 |
|
Bulgaria |
2 736 643 |
|
Cehia |
6 757 788 |
|
Estonia |
114 088 |
|
Grecia |
23 884 476 |
|
Spania |
35 041 457 |
|
Croația |
5 755 207 |
|
Italia |
47 793 694 |
|
Cipru |
1 390 308 |
|
Letonia |
1 133 264 |
|
Lituania |
668 397 |
|
Ungaria |
15 708 173 |
|
Polonia |
109 092 |
|
Portugalia |
14 484 447 |
|
România |
12 582 725 |
|
Slovenia |
2 532 246 |
|
Slovacia |
7 649 775 |