Ediție provizorie
CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
DOMNUL ATHANASIOS RANTOS
prezentate la 22 octombrie 2026(1)
Cauza C‑398/25
Energie‑Control Austria für die Regulierung der Elektrizitäts- und Erdgaswirtschaft
cu participarea
Magistrat der Stadt Wien,
DM,
Alpiq AG
[cerere de decizie preliminară formulată de Verwaltungsgericht Wien (Tribunalul Administrativ din Viena, Austria)]
„ Trimitere preliminară – Piața internă a energiei electrice – Regulamentul (UE) nr. 1227/2011 – Integritatea și transparența pieței angro de energie – Articolul 1 alineatul (2) și articolul 2 punctele 4 și 6 – Domeniu de aplicare teritorial – Tranzacții cu capacități de transport transfrontalier realizate între Republica Austria și Confederația Elvețiană – Articolul 2 punctul 2 – Noțiunea de «manipulare a pieței» – Articolul 2 punctul 2 litera (a) subpunctul (i) – Noțiunea de «indicații false sau înșelătoare» – Validitate în raport cu articolul 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Articolul 2 punctul 2 litera (a) subpunctul (ii) – Stabilirea prețului produselor energetice angro la un nivel artificial – Articolul 13 alineatul (1) – Aplicarea interdicțiilor cu privire la abuzul de piață – Competențe de investigare și de asigurare a executării conferite autorității naționale de reglementare – Articolul 18 – Sancțiuni – Competență atribuită unei autorități administrative municipale de a aplica sancțiuni – Admisibilitate – Regulamentul (UE) 2016/1719 – Orientare privind alocarea capacităților pe piața pe termen lung – Posibilitate de a oferi indicații false sau înșelătoare ori de a stabili prețul la un nivel artificial, în sensul Regulamentului nr. 1227/2011 atunci când comportamentul adoptat este conform cu normele procedurale stabilite prin Regulamentul 2016/1719 – Strategia de restituire și de ofertare (return and bid strategy) – Conformitate cu Regulamentul nr. 1227/2011 – Articolul 2 al doilea paragraf punctul 6 din Regulamentul 2016/1719 – Principiul UIOSI – Aplicabilitate în cazul licitațiilor lunare ”
I. Introducere
1. În cauza principală, Energie‑Control Austria für die Regulierung der Elektrizitäts- und Erdgaswirtschaft (Energie‑Control Austria, autoritatea de reglementare din sectorul energiei electrice și gazelor naturale, Austria, denumită în continuare „E‑Control”) a introdus la Magistrat der Stadt Wien – Magistratisches Bezirksamt für den 3. und 11. Bezirk (Administrația municipală a orașului Viena, Austria, Administrația districtuală a districtelor 3 și 11, denumită în continuare „autoritatea administrativă districtuală”), și anume autoritatea competentă pentru aplicarea unei asemenea sancțiuni administrative, o cerere având ca obiect aplicarea unei amenzi administrative, în temeiul reglementării naționale, împotriva lui DM, și anume președinta consiliului de administrație al Alpiq AG, o societate cu sediul în Elveția. Această cerere era motivată de suspiciunea unei manipulări a pieței, în sensul Regulamentului (UE) nr. 1227/2011(2), în cadrul tranzacțiilor cu capacități de transport transfrontalier de energie electrică realizate între Republica Austria și Confederația Elvețiană.
2. Întrucât autoritatea administrativă districtuală a clasat această procedură administrativă cu caracter penal, E‑Control a contestat decizia respectivă la Verwaltungsgericht Wien (Tribunalul Administrativ din Viena, Austria), instanța de trimitere.
3. Această instanță adresează Curții două serii de întrebări. Prima serie privește, în primul rând, aplicabilitatea Regulamentului nr. 1227/2011 în cazul tranzacțiilor cu capacități de transport transfrontalier între Republica Austria și Confederația Elvețiană, în ambele sensuri, în al doilea rând, validitatea articolului 2 punctul 2 litera (a) subpunctul (i) din acest regulament în raport cu articolul 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) și, în al treilea rând, conformitatea reglementării naționale în ceea ce privește competențele conferite autorității naționale de reglementare (denumită în continuare „ANR”) în raport cu articolele 13 și 18 din regulamentul menționat. A doua serie de întrebări invită Curtea să precizeze conținutul noțiunii de „manipulare a pieței”, în sensul articolului 2 punctul 2 litera (a) subpunctele (i) și (ii) din același regulament, în special în cazul restituirii, în cursul unei licitații lunare, a capacităților de transport transfrontalier achiziționate în cadrul licitațiilor anuale, urmată de oferte de cumpărare în cadrul aceleiași licitații lunare.
4. Prezenta cauză determină astfel Curtea să se pronunțe cu privire la aspecte inedite referitoare la piața angro de energie, în special cu privire la relația dintre normele care reglementează licitațiile pentru capacități de transport transfrontalier și interzicerea manipulării pieței și, mai precis, la aspectul dacă un comportament conform cu aceste prime norme poate constitui totuși o manipulare a pieței în sensul Regulamentului nr. 1227/2011.
II. Cadrul juridic
A. Dreptul Uniunii
1. Regulamentul nr. 1227/2011
5. Potrivit considerentelor (1), (2), (13), (14) și (31) ale Regulamentului nr. 1227/2011:
„(1) Este important să fie asigurat consumatorilor și altor participanți la piață faptul că pot avea încredere în integritatea piețelor energiei electrice și gazelor, că prețurile fixate pe piețele angro de energie reflectă interacțiunea echilibrată și competitivă dintre cerere și ofertă, și că nu se pot realiza profituri prin abuz de piață.
(2) Obiectivul sporirii integrității și transparenței piețelor angro de energie ar trebui să fie promovarea unei concurențe deschise și echitabile pe piețele angro de energie în beneficiul consumatorilor finali de energie.
[…]
(13) Manipularea piețelor angro de energie presupune acțiuni ale persoanelor care fac în mod artificial ca prețurile să fie la un nivel care nu este justificat de forțele pieței ale cererii și ofertei, inclusiv disponibilitatea efectivă a capacității de producție, înmagazinare sau transport și cererea efectivă. Cazurile de manipulare a pieței includ emiterea și retragerea de ordine de tranzacționare false, difuzarea de informații sau zvonuri false sau înșelătoare prin intermediul mijloacelor de informare, inclusiv al internetului, sau prin alte mijloace, furnizarea către întreprinderi, în mod intenționat, de informații false care includ evaluări ale prețurilor sau rapoarte de piață, care au ca rezultat inducerea în eroare a participanților la piață care iau decizii pe baza evaluărilor prețurilor sau rapoartelor de piață respective, și faptul de a lăsa în mod intenționat impresia greșită că disponibilitatea capacității de producție de energie electrică, a volumului de gaz natural sau a capacității de transport ar fi diferită de capacitatea disponibilă din punct de vedere tehnic, în cazul în care aceste informații afectează sau pot avea consecințe asupra prețului produselor energetice angro. Manipularea poate avea loc și poate avea consecințe și la nivel transfrontalier, pe piața energiei electrice și a gazelor și pe piețele financiare și ale mărfurilor, inclusiv pe piața tranzacționării certificatelor de emisii.
(14) Exemplele de cazuri de manipulare a pieței și încercări de manipulare a pieței includ comportamentul unei persoane, sau al mai multor persoane care acționează în mod concertat, pentru a‑și asigura o poziție dominantă asupra ofertei sau cererii unui produs energetic angro, având drept efect stabilirea directă sau indirectă a prețului sau crearea altor condiții de tranzacționare inechitabile; și oferirea, cumpărarea sau vânzarea de produse energetice angro având ca scop, intenție sau rezultat inducerea în eroare a participanților la piață care acționează pe baza prețurilor de referință. Cu toate acestea, practicile de piață admise, cum ar fi cele care se aplică în domeniul serviciilor financiare, definite în prezent la articolul 1 alineatul (5) din Directiva 2003/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind utilizările abuzive ale informațiilor confidențiale și manipulările pieței (abuzul de piață)[(3)], și care ar putea fi adaptate, în cazul în care directiva respectivă este modificată, ar putea reprezenta o metodă legitimă pentru ca participanții la piață să asigure un preț favorabil pentru un produs energetic angro.
[…]
(31) Este important ca sancțiunile pentru nerespectarea prezentului regulament să fie proporționale, eficiente și cu efect de descurajare și să reflecte seriozitatea încălcărilor, daunele cauzate consumatorilor și eventualele beneficii obținute de pe urma tranzacțiilor bazate pe informații privilegiate și a manipulării pieței. Sancțiunile în cauză ar trebui aplicate în conformitate cu legislația națională. Ținând seama de interacțiunile existente între tranzacțiile cu produse derivate pe energie electrică și gaze naturale și tranzacțiile efective cu energie electrică și gaze naturale, sancțiunile pentru nerespectarea prezentului regulament trebuie să fie similare celor adoptate de statele membre la implementarea Directivei [2003/6]. […] Prezentul regulament nu afectează nici normele naționale privind nivelul probatoriu necesar, nici obligațiile autorităților naționale de reglementare și ale instanțelor din statele membre de a stabili elementele relevante ale unei cauze, cu condiția ca astfel de reguli și obligații să fie compatibile cu principiile generale ale dreptului Uniunii.”
6. Articolul 1 din acest regulament, intitulat „Obiect, domeniu de aplicare și legătura cu alte acte legislative ale Uniunii”, prevede la alineatele (1) și (2):
„(1) Prezentul regulament stabilește norme care interzic practicile abuzive care afectează piețele angro de energie care sunt coerente cu normele aplicabile piețelor financiare și cu funcționarea corespunzătoare a piețelor angro de energie respective, ținând seama de caracteristicile specifice ale acestora. Regulamentul dispune monitorizarea piețelor angro de energie de către Agenția pentru cooperarea autorităților de reglementare din domeniul energetic [ACER] […] în strânsă colaborare cu autoritățile naționale de reglementare și ținând seama de interacțiunile dintre schema UE de comercializare a certificatelor de emisii și piețele angro de energie.
(2) Prezentul regulament se aplică tranzacțiilor cu produse energetice angro. Articolele 3 și 5 din prezentul regulament nu se aplică produselor energetice angro care sunt instrumente financiare și cărora li se aplică articolul 9 din Directiva [2003/6]. Prezentul regulament nu aduce atingere dispozițiilor Directivelor [2003/6] și 2004/39/CE[(4)] și nici aplicării dreptului european în domeniul concurenței în cazul practicilor care fac obiectul prezentului regulament.”
7. Articolul 2 din regulamentul menționat, intitulat „Definiții”, prevede:
„În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
[…]
2. «manipulare a pieței» înseamnă:
(a) efectuarea oricărei tranzacții sau emiterea oricărui ordin de tranzacționare cu produse energetice angro:
(i) care oferă sau este susceptibil de a oferi indicații false sau înșelătoare în ceea ce privește oferta, cererea sau prețul produselor energetice angro;
(ii) care stabilește sau încearcă să stabilească, prin acțiunea uneia sau mai multor persoane care acționează în mod concertat, prețul unuia sau mai multor produse energetice angro la un nivel artificial, exceptând cazul în care persoana care a efectuat tranzacția sau care a emis ordinul consideră că motivele care au determinat‑o să procedeze astfel sunt legitime și că respectiva tranzacție sau respectivul ordin este conform cu practicile de piață admise pe respectiva piață angro de energie; sau
(iii) care utilizează sau încearcă să utilizeze un instrument fictiv, sau orice altă formă de înșelătorie sau artificiu, care transmite sau este de natură să transmită mesaje false sau înșelătoare cu privire la oferta, cererea sau prețul produselor energetice angro;
[…]
[…]
4. «produse energetice angro» înseamnă contractele și instrumentele derivate prezentate în continuare, indiferent de locul sau modul lor de tranzacționare:
(a) contractele de furnizare de energie electrică sau gaze naturale în cazul în care livrarea este în Uniune;
(b) instrumentele derivate pe energie electrică sau gaze naturale produse, tranzacționate sau furnizate în Uniune;
(c) contractele referitoare la transportul energiei electrice sau al gazelor naturale în Uniune;
(d) instrumentele derivate pe transportul energiei electrice sau al gazelor naturale în Uniune.
[…]
[…]
6. «piață angro de energie» înseamnă orice piață din Uniune pe care se tranzacționează produse energetice angro;
7. «participant la piață» înseamnă orice persoană, inclusiv operatori de sisteme de transport, care se angajează în tranzacții, inclusiv prin plasarea de ordine de tranzacționare pe una sau mai multe piețe angro de energie;
8. «persoană» înseamnă orice persoană fizică sau juridică;
[…]
10. «autoritate națională de reglementare» înseamnă o autoritate națională de reglementare desemnată în conformitate cu articolul 35 alineatul (1) din Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice[(5)] […];
11. «operator de sistem de transport» are sensul enunțat la articolul 2 punctul 4 din Directiva [2009/72] […];
[…]”
8. Articolul 5 din același regulament, intitulat „Interzicerea manipulării pieței”, prevede:
„Se interzice manipularea sau tentativa de manipulare a pieței pe piețele angro de energie.”
9. Articolul 13 din Regulamentul nr. 1227/2011, intitulat „Aplicarea interdicțiilor cu privire la abuzul de piață”, are următorul cuprins:
„(1) Autoritățile naționale de reglementare asigură aplicarea interdicțiilor prevăzute la articolele 3 și 5 și a obligației prevăzute la articolul 4.
Fiecare stat membru se asigură că autoritățile sale naționale de reglementare dispun de competențele de investigare și de asigurare a executării necesare pentru exercitarea acestei funcții până la 29 iunie 2013. Respectivele competențe se exercită în mod proporțional.
Competențele menționate pot fi exercitate:
(a) direct;
(b) în colaborare cu alte autorități; sau
(c) prin sesizarea autorităților judiciare competente.
Acolo unde este cazul, autoritățile naționale de reglementare își pot exercita competențele de investigare în colaborare cu piețele organizate, sistemele de corelare a ordinelor sau alte persoane care efectuează tranzacții cu titlu profesional […]
(2) Competențele de investigare și de asigurare a executării menționate la alineatul (1) se limitează la scopul investigației. Acestea sunt exercitate în conformitate cu legislația națională și includ dreptul:
(a) de a avea acces la orice document util, indiferent de forma sa, și de a primi o copie a acestuia;
(b) de a cere informații oricărei persoane relevante, inclusiv celor care intervin succesiv în transmiterea ordinelor sau în efectuarea operațiunilor respective, precum și mandanților acestora și, dacă este necesar, dreptul de a cita orice astfel de persoană sau mandant și de a audia;
(c) de a efectua inspecții la fața locului;
(d) de a solicita înregistrările telefonice existente și înregistrările transferurilor de date existente;
(e) de a solicita încetarea practicilor contrare dispozițiilor prezentului regulament sau actelor delegate sau de punere în aplicare adoptate în temeiul acestuia;
(f) de a cere unei curți să înghețe sau să pună sub sechestru active;
(g) de a cere unei curți sau oricărei autorități competente să impună interzicerea temporară a activității profesionale.”
10. Potrivit articolului 18 din acest regulament, intitulat „Sancțiuni”:
„Statele membre stabilesc normele cu privire la sancțiunile aplicabile în cazul încălcării prezentului regulament și iau toate măsurile necesare pentru a asigura punerea în aplicare a acestora. Sancțiunile prevăzute trebuie să fie eficiente, disuasive și proporționale și să reflecte natura, durata și gravitatea încălcărilor, daunele produse consumatorilor și beneficiile potențiale obținute de pe urma tranzacțiilor bazate pe informații privilegiate și a manipulării pieței.
[…]
Statele membre prevăd că autoritatea națională de reglementare poate divulga publicului măsurile sau sancțiunile impuse pentru încălcarea prezentului regulament, cu excepția cazului în care divulgarea respectivă ar crea daune disproporționate părților implicate.”
2. Regulamentul (UE) 2016/1719
11. Articolul 1 din Regulamentul (UE) 2016/1719(6), intitulat „Obiect și domeniul de aplicare”, este redactat, la alineatul (1), după cum urmează:
„Prezentul regulament stabilește norme detaliate privind alocarea capacităților interzonale pe piețele la termen, privind stabilirea unei metodologii comune de stabilire a capacității interzonale pe termen lung, privind înființarea unei platforme unice la nivel european care să ofere alocarea drepturilor de transport pe termen lung și privind posibilitatea de a restitui drepturile de transport pe termen lung pentru alocările ulterioare pe piața pe termen lung sau de a transfera aceste drepturi între participanții la piață.”
12. Articolul 2 din acest regulament, intitulat „Definiții”, prevede:
„În sensul prezentului regulament, se aplică definițiile […] de la articolul 2 din Directiva [2009/72].
În plus, se aplică următoarele definiții:
1. «alocarea capacităților pe piața pe termen lung» înseamnă atribuirea prin licitație a capacității interzonale pe termen lung înainte de intervalul de timp al pieței pentru ziua următoare;
2. «drept de transport pe termen lung» înseamnă un drept fizic de transport sau un DFT – opțiune ori DFT – obligațiune dobândit la alocarea capacităților pe termen lung;
3. «norme de alocare» înseamnă normele pentru alocarea capacităților pe piața pe termen lung, aplicate de platforma unică de alocare;
4. «platformă unică de alocare» înseamnă platforma europeană înființată de către toți OTS pentru alocarea capacităților pe piața pe termen lung;
5. «licitație» înseamnă procesul prin care capacitatea interzonală pe termen lung este oferită și alocată participanților pe piață care depun oferte;
6. «UIOSI» înseamnă principiul conform căruia capacitatea interzonală aferentă drepturilor fizice de transport achiziționate și nealocate este pusă automat la dispoziție pentru alocarea capacităților pentru ziua următoare și conform căruia titularul acestor drepturi fizice de transport primește o remunerație de la OTS;
7. «alocare» înseamnă notificarea de utilizare a capacității interzonale pe termen lung de către un titular de drepturi fizice de transport și contrapartea acestuia sau un terț autorizat către respectivul OTS;
[…]”
13. Articolul 37 din regulamentul menționat, intitulat „Termeni și condiții pentru participarea la alocarea capacităților pe piața pe termen lung”, prevede:
„(1) Participanții pe piață trebuie să fie înregistrați la platforma unică de alocare și să îndeplinească toate cerințele de eligibilitate care li se aplică în temeiul normelor armonizate de alocare înainte de a fi autorizați să participe la licitații sau să își transfere drepturile de transport pe termen lung. Condițiile de eligibilitate trebuie să respecte principiile nediscriminării și transparenței.
(2) În urma cererii de înregistrare depuse de un participant pe piață, platforma unică de alocare îl informează pe acesta dacă îndeplinește toate cerințele de eligibilitate și dacă are dreptul să participe la licitații sau să‑și transfere drepturile de transport pe termen lung, începând de la o dată specificată.
(3) Participanții pe piață trebuie să respecte pe deplin normele armonizate de alocare. Ei păstrează la zi toate informațiile referitoare la participarea lor și notifică fără întârziere platformei unice de alocare dacă se produc modificări ale acestor informații.
(4) Platforma unică de alocare are dreptul să suspende sau să retragă dreptul unui participant pe piață de a participa la licitații sau de a‑și transfera drepturile de transport pe termen lung în urma unei încălcări a obligațiilor contractuale care îi revin în temeiul normelor armonizate de alocare.
(5) Suspendarea sau retragerea dreptului unui participant pe piață de a participa la licitație sau de a‑și transfera drepturile de transport pe termen lung care îi revin în temeiul normelor armonizate de alocare nu exonerează un participant la piață sau platforma de alocare unică de obligațiile care decurg din drepturile de transport pe termen lung alocate și plătite înainte de suspendare sau retragere.”
14. Articolul 43 din același regulament, intitulat „Restituirea drepturilor de transport pe termen lung”, prevede:
„(1) Titularii drepturilor de transport pe termen lung pot restitui drepturile de transport pe termen lung către OTS relevanți prin intermediul platformei unice de alocare, pentru alocarea ulterioară a capacităților pe piața pe termen lung.
(2) Titularii drepturilor de transport pe termen lung care doresc să se restituie aceste drepturi pentru alocarea ulterioară a capacităților pe piața pe termen lung trebuie să notifice acest lucru, în mod direct sau indirect – prin intermediul unui terț, platformei unice de alocare, astfel cum se prevede în normele armonizate de alocare.
(3) Titularii drepturilor de transport pe termen lung care restituie aceste drepturi sunt remunerați, în mod direct sau indirect – prin intermediul unui terț, de către OTS relevant prin intermediul platformei unice de alocare. Această remunerație trebuie să fie egală cu prețul obținut la licitația de realocare a drepturilor de transport pe termen lung.”
B. Dreptul austriac
1. ElWOG 2010
15. Articolul 89 din Bundesgesetz, mit dem die Organisation auf dem Gebiet der Elektrizitätswirtschaft neu geregelt wird (Elektrizitätswirtschafts- und‑organisationsgesetz 2010) [Legea federală de stabilire a unui nou regim legal în domeniul gospodăririi energiei electrice (Legea privind gospodărirea și organizarea energiei din 2010)](7) din 23 decembrie 2010, în versiunea aplicabilă litigiului principal(8) (denumită în continuare „ElWOG 2010”), intitulat „Competența autorităților în alte materii stabilite prin legi federale direct aplicabile”, prevede:
„(1) Dacă în cazul concret nu se prevede altceva, prin autoritate în sensul dispozițiilor de drept federal direct aplicabile ale prezentei legi federale se înțelege autoritatea de reglementare.
(2) Sancțiunile administrative prevăzute la articolele 99-102 se aplică de autoritatea administrației districtuale [Bezirksverwaltungsbehörde] competentă în conformitate cu articolul 26 din Verwaltungsstrafgesetz (Legea privind sancțiunile administrative). În aceste proceduri, autoritatea de reglementare are calitatea de parte. Ea este îndreptățită să invoce în cursul procedurii, ca drept subiectiv, respectarea dispozițiilor legale pentru ocrotirea intereselor publice pe care le reprezintă și să formuleze contestații la tribunalul administrativ al landului.
(3) Autoritatea de reglementare poate să avertizeze persoanele care sunt supuse obligațiilor prevăzute de prezenta lege federală și să le someze să se conformeze acestora în termenul rezonabil pe care îl stabilește, atunci când există motive întemeiate pentru a considera că ele vor adopta un comportament legal și în lipsa unei decizii de sancționare. În somație, autoritatea indică consecințele juridice asociate.
(4) Persoanele supuse obligațiilor prevăzute de prezenta lege nu sunt sancționate dacă se conformează în termenul stabilit de autoritatea de reglementare.
[…]”
16. Articolul 99 din această lege, intitulat „Reguli generale de sancționare”, prevede la alineatul (4):
„Dacă nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei fapte care intră în competența instanțelor ordinare sau elementele constitutive pentru aplicarea unei simple amenzi ori dacă fapta nu este pasibilă de o sancțiune mai severă potrivit altor dispoziții privind sancțiunile administrative, săvârșește o contravenție ce se sancționează cu amenda penală de până la 150 000 de euro cel care:
1. manipulează sau încearcă să manipuleze piața contrar articolului 5 coroborat cu articolul 2 punctele 2 și 3 din Regulamentul [nr. 1227/2011];
[…]”
17. Articolul 103 din legea menționată, intitulat „Dispoziții speciale privind procedura de sancționare a contravențiilor cu caracter penal”, prevede la alineatul (1):
„Faptele contravenționale prevăzute la articolele 99-102 se prescriu [articolul 31 alineatul (2) din Legea privind sancțiunile administrative] în termen de un an.”
2. VStG
18. Articolul 31 din Verwaltungsstrafgesetz (Legea privind sancțiunile administrative) din 31 ianuarie 1991(9), în versiunea aplicabilă litigiului principal(10) (denumită în continuare „VStG”), intitulat „Prescripția”, are următorul cuprins la alineatele (1) și (2):
„(1) O persoană nu poate fi urmărită dacă împotriva acesteia nu a fost îndeplinit niciun act de urmărire [articolul 32 alineatul (2)] în termen de un an. Termenul se calculează de la data încetării faptei contravenționale sau de la data la care a încetat comportamentul ilicit; dacă produsul constitutiv al contravenției a fost obținut mai târziu, termenul curge de la acest din urmă moment.
(2) Răspunderea pentru fapta contravențională se stinge prin prescripție. Termenul de prescripție este de trei ani și curge de la momentul prevăzut la alineatul (1). Nu intră în calculul termenului de prescripție:
1. perioada în care urmărirea nu a putut fi începută sau continuată potrivit unei dispoziții a legii;
2. perioada în care împotriva autorului faptei a fost deschisă o procedură penală la parchet, la instanță sau la o altă autoritate administrativă;
3. perioada în care procedura este suspendată până la lămurirea definitivă a unei chestiuni preliminare;
4. perioada în care se desfășoară o procedură în fața Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă, Austria), a Verfassungsgerichtshof (Curtea Constituțională, Austria) sau a Curții de Justiție a Uniunii Europene.”
C. Reguli de alocare la frontierele Elveției
19. Joint Allocation Office SA (denumită în continuare „JAO”) este o societate care funcționează ca o platformă unică de alocare înființată de toți OTS pentru alocarea capacităților pe piața pe termen lung, în sensul articolului 2 punctul 4 din Regulamentul 2016/1719.
20. Allocation Rules for Forward Capacity – Allocation on Swiss Borders (reguli de alocare a capacităților pe piața pe termen lung la frontierele Elveției), în versiunea aplicabilă litigiului principal, au fost adoptate de JAO în luna octombrie 2019 (denumite în continuare „Allocation Rules on Swiss Borders”), în coordonare cu ANR și OTS respective.
21. Articolul 2 din aceste reguli, intitulat „Definiții și interpretare”, prevede la alineatul 1:
„Termenii cu majuscule utilizați în prezentele reguli de alocare au înțelesul care li se atribuie […] în Regulamentul [2016/1719].”
22. În conformitate cu articolul 45 din regulile menționate, intitulat „Principii generale”:
„1. Drepturile de transport fizic se supun principiului Use it or Sell it.
2. Titularul drepturilor fizice de transport alocate poate aloca drepturile sale de transport fizic pentru utilizarea lor fizică în conformitate cu articolul 46.
3. În cazul în care participantul înregistrat nu alocă drepturile sale fizice de transport, platforma de alocare pune la dispoziție, pentru alocarea zilnică relevantă, capacitatea interzonală aferentă drepturilor fizice de transport nealocate. Titularii de drepturi fizice de transport care nu alocă drepturile lor fizice de transmisie fizică pentru utilizarea fizică a drepturilor lor sau care nu își rezervă drepturile fizice de transport pentru serviciile de echilibrare au dreptul, dacă este cazul, să primească o remunerație în conformitate cu articolul 48.
[…]”
III. Litigiul principal, întrebările preliminare și procedura în fața Curții
23. La 6 iulie 2022, E‑Control a făcut împotriva lui DM o sesizare pentru aplicarea unei amenzi administrative în conformitate cu articolul 99 alineatul (4) punctul 1 din ElWOG 2010 coroborat cu articolele 2 și 5 din Regulamentul nr. 1227/2011 la autoritatea administrativă districtuală, și anume autoritatea competentă pentru aplicarea unei asemenea sancțiuni administrative, în conformitate cu articolul 89 alineatul (2) din această lege.
24. Motivul acestei sesizări a fost că JAO a transmis la 15 octombrie 2019 un raport privind tranzacții suspecte către ACER și către E‑Control, prin care s‑a sesizat o posibilă încălcare a capacităților lunare de transport transfrontalier de energie electrică la frontiera dintre Austria și Elveția, în contextul tranzacțiilor din cadrul licitațiilor. Ulterior, acest comportament a fost considerat suspect și de către ACER în cadrul unui raport inițial preliminar.
25. E‑Control a reproșat societății Alpiq sau lui DM în special un comportament manipulator care s‑a desfășurat în trei etape. Prima etapă ar fi constatat în achiziționarea unor cantități mari din capacitățile anuale de transport transfrontalier de energie electrică disponibile în cadrul licitațiilor anuale. A doua ar fi presupus restituirea acestor capacități anuale în cadrul licitațiilor lunare, crescând în mod semnificativ cantitatea licitată și dând celorlalți participanți la piață impresia unei intenții reale de vânzare. În sfârșit, a treia etapă ar fi luat forma unor oferte de cumpărare depuse de Alpiq care priveau un volum mare de capacități lunare, ceea ce, potrivit E‑Control, avea scopul de a stabili un preț minim pentru capacitățile pe care le deținea. Acest comportament a avut loc între anii 2020 și 2022.
26. E‑Control a arătat că, după ce JAO a publicat pe site‑ul său internet, în formă anonimizată, ofertele de cumpărare în urma licitațiilor, a rezultat că Alpiq comunicase pieței indicații false sau înșelătoare, în sensul articolului 2 punctul 2 litera (a) subpunctul (i) din Regulamentul nr. 1227/2011, în ceea ce privește oferta și cererea din cadrul acestor licitații. Astfel, cererea publicată și cuantumul ofertelor de cumpărare ar fi lăsat altor participanți la piață impresia că sunt mai mari decât erau în realitate, în special atunci când, ca urmare a restituirii capacităților de transport transfrontalier obținute în cadrul licitațiilor anuale, Alpiq avea cea mai mare parte din capacitățile licitate în cadrul unei licitații lunare și era și cel mai mare cumpărător. În plus, prin combinația dintre restituirea capacităților și prezentarea ofertelor de cumpărare, Alpiq ar fi reușit să reducă la minimum prețul acestor capacități restituite, acestea putând fi cumpărate de alți participanți numai printr‑o ofertă de cumpărare la un preț mai mare decât al altora. Ofertele prezentate de această societate, care nu ar fi fost nici necesare și nici nu trebuiau motivate din punct de vedere economic, pentru că deținea deja drepturile asupra capacităților în cauză, ar fi făcut astfel ca întreaga cerere publicată să crească în mod artificial în fiecare lună. Astfel, Alpiq ar fi acționat simultan la nivelul ofertei, prin restituirea capacităților, și la nivelul cererii, prin ofertele sale de cumpărare, fără ca această dublă intervenție să fie cunoscută de ceilalți participanți la piață din cauza anonimizării ofertelor. Totodată, ea ar fi depus parțial oferte net mai mari decât ceilalți participanți la piață.
27. Sesizată de E‑Control, autoritatea administrativă districtuală a inițiat o procedură administrativă cu caracter penal pe care a clasat‑o prin decizia din 14 decembrie 2023 cu motivarea că, pe de o parte, președinta consiliului de administrație al Alpiq acuzată în această procedură a exercitat aceste funcții numai din luna martie 2021 și, pe de altă parte, eventualele fapte sancționabile erau prescrise.
28. E‑Control a contestat această decizie la Verwaltungsgericht Wien (Tribunalul Administrativ din Viena), instanța de trimitere. Pe lângă împrejurările prezentate deja în sesizare, E‑Control a arătat pentru prima dată în fața acestei instanțe, în esență, că autoritatea administrativă districtuală nu era competentă să se pronunțe în cauza principală. Astfel, potrivit E‑Control, în temeiul aplicabilității directe a articolului 13 din Regulamentul nr. 1227/2011 coroborat cu articolul 89 alineatele (1) și (2) din ElWOG 2010, această competență îi revenea, din moment ce acea autoritate administrativă nu era o autoritate judiciară independentă în sensul articolului 13 alineatul (1) litera (c) din acest regulament. Competența atribuită autorității administrative respective la articolul 89 alineatul (2) din ElWOG 2010 nu ar îndeplini nici cerințele prevăzute la articolul 13 alineatul (1) litera (b) din regulamentul menționat, întrucât competența de sancționare nu s‑ar exercita de ANR în colaborare cu alte autorități, aceasta având numai un drept de sesizare. Întrucât articolul 89 alineatul (2) din ElWOG 2010 nu îndeplinește cerințele articolului 13 din același regulament, această dispoziție națională nu ar trebui aplicată, astfel încât, potrivit articolului 89 alineatul (1) din ElWOG 2010, E‑Control ar fi competentă să aplice sancțiuni. De asemenea, întrucât orașul Viena este proprietarul unei mari întreprinderi din domeniul energiei, un serviciu municipal supus instrucțiunilor sale nu poate fi considerat o autoritate imparțială. În plus, fapta imputată lui DM sau Alpiq nu ar fi încă prescrisă deoarece, chiar dacă articolul 103 alineatul (1) din ElWOG 2010 face trimitere la articolul 31 alineatul (2) din VStG, această trimitere se face la o versiune mai veche a acestei legi. Or, legiuitorul austriac ar fi intenționat să prelungească termenul de prescripție a răspunderii de la șase luni la un an.
29. Instanța de trimitere arată că, în cadrul procedurii, Alpiq sau DM nu au contestat ca atare comportamentul care li se reproșează, subliniind în esență că acesta corespundea cerințelor legale aplicabile licitațiilor organizate pe platforma unică de alocare. De asemenea, acestea ar fi susținut că practica respectivă, cunoscută de toți participanții la piață, era conformă cu uzanțele pieței și nu furniza indicații false sau înșelătoare celorlalți participanți la piață, fapt care ar fi fost confirmat și de doi experți. În plus, Alpiq nu ar fi avut posibilitatea de a vinde capacitățile de transport transfrontalier achiziționate în cadrul licitației anuale în funcție de necesarul din fiecare lună. Dimpotrivă, aceste capacități ar fi putut fi restituite numai complet la licitație, la prețul stabilit în urma acesteia, astfel încât Alpiq nici nu ar mai fi putut să fixeze ea însăși prețul. Comportamentul reproșat nu ar îndeplini astfel condițiile obiective ale faptei, din moment ce întreprinderea avea un interes serios atât de a vinde, cât și de a cumpăra capacitățile de transport în cauză. Mai mult, comportamentul acesteia ar fi fost rațional, credibil și necesar din punct de vedere economic întrucât piața elvețiană a energiei electrice ar fi o piață nelichidă, astfel încât Alpiq ar fi trebuit să se asigure pe piețele străine, sens în care avea nevoie de capacități de transport transfrontalier, chiar dacă prognozele pe termen lung sunt asociate cu incertitudini majore. Prin restituirea drepturilor de transport ar fi astfel disponibile pe piață și mai multe capacități și, în consecință, ar fi crescut lichiditățile, fapt ce ar fi favorabil concurenței. În plus, ar fi intervenit deja prescripția răspunderii.
30. Alpiq și DM au adăugat că articolul 13 din Regulamentul nr. 1227/2011 nu este direct aplicabil în cauza principală întrucât nu stabilește el însuși normele de competență, nici modalitățile de cooperare între ANR și autoritatea însărcinată cu aplicarea sancțiunilor, lăsând astfel statelor membre o marjă de apreciere. Ținând seama de principiul autonomiei instituționale a statelor membre, această dispoziție nu înlătură aplicarea articolului 89 alineatul (2) din ElWOG 2010. Normele de competență referitoare la drepturile care delimitează competențele recunoscute E‑Control ar fi compatibile și cu principiile efectivității și echivalenței, întrucât aceasta se poate prevala de protecție jurisdicțională efectivă adresându‑se unei instanțe administrative, iar acest articol 13 a fost transpus pentru a se aplica procedura de sancționare administrativă.
31. În aceste condiții, Verwaltungsgericht Wien (Tribunalul Administrativ din Viena) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Domeniul de aplicare al Regulamentului [nr. 1227/2011] vizează și tranzacțiile cu capacități de transport transfrontalier între Republica Austria și Confederația Elvețiană, precum și între Confederația Elvețiană și Republica Austria, realizate de o întreprindere elvețiană?
2) Articolul 2 punctul 2 litera (a) subpunctul (i) din Regulamentul [nr. 1227/2011] respectă prevederile articolului 49 alineatul (1) din [cartă]?
3) Competența autorității administrative districtuale de a aplica sancțiuni administrative în conformitate cu articolul 89 alineatul (2) din [EIWOG 2010] respectă criteriile din dreptul Uniunii referitoare la competențele de investigare și de asigurare a executării, prevăzute la articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1227/2011, și criteriile din dreptul Uniunii referitoare la sancțiuni eficiente și disuasive în sensul articolului 18 din Regulamentul nr. 1227/2011?
În cazul unui răspuns afirmativ la prima-a treia întrebare:
4) O persoană (juridică) poate să ofere indicații false sau înșelătoare în sensul articolului 2 punctul 2 litera (a) subpunctul (i) din Regulamentul [nr. 1227/2011] în cazul în care respectă normele de procedură la care Regulamentul [2016/1719] sau [Regulile de alocare la frontierele Elveției] supune comportamentul în cadrul licitațiilor pentru capacitățile de transport transfrontalier organizate pe [platforma unică de alocare a JAO] creată prin Regulamentul [2016/1719]?
5) În cazul unui răspuns afirmativ la a patra întrebare: faptul de a restitui în cadrul unei licitații lunare capacitățile de transport transfrontalier achiziționate în cadrul licitațiilor anuale și de a depune ulterior oferte de cumpărare pentru aceeași licitație lunară («return and bid strategy») pe platforma unică de alocare a JAO îndeplinește condițiile pentru manipularea pieței în sensul articolului 2 punctul 2 litera (a) subpunctul (i) din Regulamentul [nr. 1227/2011]?
În cazul unui răspuns afirmativ la prima și la a treia întrebare:
6) Faptul de a restitui în cadrul unei licitații lunare capacitățile de transport transfrontalier achiziționate în cadrul licitațiilor anuale și de a depune apoi oferte de cumpărare («return and bid strategy») în aceeași licitație lunară pe platforma unică de alocare a JAO încalcă principiul UIOSI prevăzut la articolul 2 al doilea paragraf punctul 6 din Regulamentul [2016/1719] coroborat cu articolul 45 alineatul (1) din Regulile de alocare la frontierele Elveției?
7) Trebuie să se considere că, în pofida comportamentului legal din cadrul unei licitații de pe platforma unică de alocare a JAO, prețul poate fi influențat astfel încât să fie stabilit la un nivel artificial și să fie îndeplinite, în consecință, condițiile pentru manipularea pieței în sensul articolului 2 punctul 2 litera (a) subpunctul (ii) din Regulamentul [nr. 1227/2011]?
8) În cazul unui răspuns afirmativ la cea de a șasea întrebare: faptul de a restitui în cadrul unei licitații lunare capacitățile de transport transfrontalier achiziționate în cadrul licitațiilor anuale și de a depune ulterior oferte de cumpărare pentru aceeași licitație lunară pe platforma unică de alocare a JAO îndeplinește condițiile pentru manipularea pieței în sensul articolului 2 punctul 2 litera (a) subpunctul (ii) din Regulamentul [nr. 1227/2011]?”
32. Energie‑Control, DM și Alpiq, guvernele austriac și italian, Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene, precum și Comisia Europeană au prezentat Curții observații scrise. Aceste părți au formulat de asemenea observații orale în ședința de audiere a pledoariilor care a avut loc la 8 iulie 2026.
IV. Analiză
33. Cu titlu introductiv, arătăm că instanța de trimitere a solicitat Curții să răspundă la unele dintre întrebările sale numai în cazul unui răspuns afirmativ la alte întrebări. Pentru a lămuri pe deplin Curtea și din motive de exhaustivitate, vom examina totuși toate întrebările adresate de această instanță.
34. În plus, în observațiile sale scrise și orale, guvernul austriac a precizat că, potrivit legislației naționale aplicabile, instanțele administrative au competență deplină pentru a judeca cauza cu care sunt sesizate, și anume că ele însele efectuează cercetarea, independent de elementele care le‑au fost comunicate de părți. În aceste condiții, sub rezerva analizei efectuate de instanța de trimitere ca urmare a răspunsurilor date de Curte la primele trei întrebări, un răspuns la a patra-a opta întrebare, care privesc noțiunea de „manipulare a pieței”, în sensul articolului 2 punctul 2 din Regulamentul nr. 1227/2011, pare util acestei instanțe pentru a‑i permite să se pronunțe în cauza principală.
A. Cu privire la prima întrebare preliminară
35. Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă Regulamentul nr. 1227/2011 trebuie interpretat în sensul că se aplică tranzacțiilor cu capacități de transport transfrontalier de energie electrică între Republica Austria și Confederația Elvețiană, precum și între Confederația Elvețiană și Austria, realizate de o întreprindere elvețiană.
36. Această instanță ridică astfel problema domeniului de aplicare teritorial al regulamentului menționat atunci când tranzacțiile cu capacități de transport sunt efectuate reciproc între un stat membru și un stat terț, subliniind că regulamentul respectiv face referire în special la „livrarea […] în Uniune” și la „piața din Uniune”, în special la articolul 2 punctele 4 și 6, care definesc noțiunile de „produse energetice angro” și, respectiv, de „piață angro de energie”.
37. În această privință, subliniem că articolul 1 alineatul (2) din același regulament prevede că acesta se aplică „tranzacțiilor cu produse energetice angro”(11). Articolul 2 punctul 4 din Regulamentul nr. 1227/2011 definește „produse energetice angro” ca fiind contractele și instrumentele derivate menționate la acest punct literele (a)-(d). Printre acestea figurează, la punctul 4 litera (c) amintit, „contractele referitoare la transportul energiei electrice sau al gazelor naturale în Uniune”(12). Aceste contracte se disting printre altele de contractele de furnizare de energie electrică pentru care se indică, la același punct 4 litera (a), că livrarea trebuie să aibă loc „în Uniune”.
38. Reiese astfel din modul de redactare a articolului 2 punctul 4 litera (c) din acest regulament că, în ceea ce privește contractele referitoare la transportul energiei electrice, nu se impune ca aceasta să tranziteze exclusiv în cadrul statelor membre. În consecință, întrucât energia electrică intră pe teritoriul Uniunii, regulamentul menționat își găsește aplicarea, inclusiv în cazul contractelor pentru care transportul de energie electrică are ca origine sau ca destinație un stat terț. În speță, contractele în discuție în litigiul principal privesc fluxuri transfrontaliere între Republica Austria, și anume un stat membru, și Confederația Elvețiană, respectiv un stat terț. Întrucât energia electrică este, în acest cadru, transportată în mod necesar pe teritoriul Uniunii, aceste contracte intră, așadar, în domeniul de aplicare al regulamentului în temeiul „transportului în Uniune”.
39. Pe de altă parte, instanța de trimitere menționează, în întrebare, că tranzacțiile cu capacități de transport transfrontalier sunt realizate de o „întreprindere elvețiană”. În această privință, articolul 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1227/2011 definește un „participant la piață” ca fiind „orice persoană, inclusiv operatori de sisteme de transport, care se angajează în tranzacții, inclusiv prin plasarea de ordine de tranzacționare pe una sau mai multe piețe angro de energie”. Punctul 8 al acestui articol 2 prevede că o „persoană” înseamnă „orice persoană fizică sau juridică”. Astfel, acest regulament nu impune ca sediul social, sediul desfășurării activității, o unitate sau reședința persoanei care negociază contracte referitoare la produse energetice angro, în sensul articolului 2 punctul 4 litera (c) din regulamentul menționat, să fie stabilite în Uniune. În același mod, definiția „produselor energetice angro” prevăzută la articolul 2 punctul 4 din același regulament vizează contractele și instrumentele derivate menționate „indiferent de locul sau modul lor de tranzacționare”. În plus, articolul 2 punctul 6 din Regulamentul nr. 1227/2011, care definește o „piață angro de energie” ca fiind „orice piață din Uniune pe care se tranzacționează produse energetice angro”, nu impune ca tranzacționarea să fie efectuată de un participant la piață stabilit în Uniune. În consecință, împrejurarea că tranzacțiile cu capacități de transport transfrontalier sunt realizate de o întreprindere cu sediul într‑un stat terț nu este de natură să excludă aplicarea acestui regulament.
40. Nicio altă dispoziție a regulamentului menționat nu conține restricții în ceea ce privește domeniul său de aplicare teritorial sau personal.
41. Interpretarea potrivit căreia Regulamentul nr. 1227/2011 se aplică unor contracte precum cele din litigiul principal este confirmată de obiectivele urmărite de acesta din urmă. Astfel, potrivit articolului 1 alineatul (1), el stabilește, printre altele, norme care interzic practicile abuzive care afectează piețele angro de energie. În plus, din considerentul (1) al aceluiași regulament reiese că este important să fie asigurat consumatorilor și altor participanți la piață faptul că pot avea încredere în integritatea piețelor energiei electrice și gazelor și nu se pot realiza profituri prin abuz de piață. Pe de altă parte, considerentul (13) al acestui regulament enunță că manipularea poate avea loc și poate avea consecințe și la nivel transfrontalier, în special pe piața energiei electrice. Din aceste obiective rezultă că trebuie preferată o interpretare largă a domeniului de aplicare teritorial al aceluiași regulament pentru a garanta efectul său util.
42. Adăugăm că, întrucât piețele europene de energie electrică sunt din ce în ce mai interconectate dincolo de teritoriul Uniunii(13), Regulamentul nr. 1227/2011, care privește integritatea și transparența pieței angro de energie, ar fi în parte lipsit de conținut în cazul în care nu s‑ar aplica tranzacțiilor cu capacități de transport transfrontalier atunci când energia electrică care tranzitează un stat membru are ca origine sau destinație un stat terț.
43. Cu titlu informativ, subliniem că articolul 16 alineatul (1) al doilea paragraf din acest regulament prevede că ACER „publică orientări neobligatorii cu privire la aplicarea definițiilor stabilite la articolul 2, dacă este cazul”. În acest cadru, agenția respectivă a adoptat Orientări privind aplicarea regulamentului menționat, care indică la punctul 2.3.3(14) din ediția a șasea din 22 iulie 2021(15) faptul că noțiunea de „transport de energie electrică în Uniune” trebuie interpretată de ANR în sensul că include printre altele orice transport de energie electrică dintr‑o zonă de licitație sau un punct situat geografic în afara Uniunii către o zonă de licitație sau un punct de livrare situat, total sau parțial, în interiorul Uniunii, precum și orice transport de energie electrică în sens invers(16). Aceste orientări menționează de asemenea, la punctul 2.3(17), că persoanele care nu sunt stabilite în Uniune intră sub incidența regulamentului amintit din moment ce încheie tranzacții privind produse energetice angro. Deși orientările menționate nu au un caracter juridic obligatoriu, ele permit să se cunoască interpretarea Regulamentului nr. 1227/2011 reținută de participanții la piață în măsura în care, potrivit articolului 16 alineatul (1) primul paragraf din acesta, ACER urmărește să asigure că ANR‑urile își îndeplinesc în mod coordonat și consecvent sarcinile care le revin în temeiul aceluiași regulament.
44. Având în vedere cele ce precedă, propunem să se răspundă la prima întrebare că Regulamentul nr. 1227/2011 trebuie interpretat în sensul că se aplică tranzacțiilor cu capacități de transport transfrontalier de energie electrică între Republica Austria și Confederația Elvețiană, precum și între Confederația Elvețiană și Austria, realizate de o întreprindere elvețiană.
B. Cu privire la a doua întrebare preliminară
45. Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită Curții să examineze validitatea articolului 2 punctul 2 litera (a) subpunctul (i) din Regulamentul nr. 1227/2011 în raport cu articolul 49 alineatul (1) din cartă.
1. Cu privire la admisibilitate
46. Guvernul austriac susține că a doua întrebare este inadmisibilă pentru motivul că nu îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 94 din Regulamentul de procedură al Curții, întrucât instanța de trimitere nu și‑a expus suficient îndoielile cu privire la precizarea articolului 2 punctul 2 litera (a) subpunctul (i) din Regulamentul nr. 1227/2011. Astfel, decizia de trimitere nu ar indica nicio mențiune cu privire la diferitele interpretări care pot fi date noțiunii de „manipulare a pieței”. Or, simpla împrejurare că o noțiune nu este definită, ceea ce este frecvent în dreptul Uniunii, și necesită o interpretare nu ar fi suficientă pentru a stabili imprecizia normei în cauză și, prin urmare, nici o încălcare a articolului 49 alineatul (1) din cartă.
47. Amintim că din spiritul de cooperare care trebuie să guverneze procedura trimiterii preliminare reiese că este indispensabilă expunerea de către instanța națională, în decizia sa de trimitere, a motivelor exacte pentru care consideră că un răspuns la întrebările sale privind interpretarea sau validitatea anumitor dispoziții din dreptul Uniunii este necesar pentru soluționarea litigiului. Prin urmare, este important ca instanța națională să indice în special motivele exacte care au determinat‑o să ridice problema validității anumitor dispoziții din dreptul Uniunii și să expună motivele de nevaliditate care, în consecință, consideră că pot fi reținute. După cum amintește guvernul austriac, o astfel de cerință reiese și din cuprinsul articolului 94 litera (c) din Regulamentul de procedură al Curții(18).
48. În speță, deși succintă, motivarea celei de a doua întrebări preliminare permite să se înțeleagă suficient rațiunile pentru care instanța de trimitere solicită Curții să se pronunțe cu privire la validitatea articolului 2 punctul 2 litera (a) subpunctul (i) din Regulamentul nr. 1227/2011. Astfel, această instanță subliniază că ea urmărește să stabilească dacă dispoziția menționată respectă principiul legalității în materie penală, prevăzut la articolul 49 alineatul (1) prima teză din cartă, în măsura în care, în cadrul noțiunii de „manipulare a pieței”, în sensul articolului 2 punctul 2 din acest regulament, noțiunea de „indicații false sau înșelătoare” în ceea ce privește oferta, cererea sau prețul produselor energetice angro nu ar fi clar definită. Instanța respectivă menționează, printre altele, jurisprudența Curții referitoare la principiul preciziei legii aplicabile, enunțat la acest articol 49 alineatul (1), referindu‑se la Hotărârea din 18 iulie 2013, Schindler Holding ș.a./Comisia(19).
49. Pe de altă parte, argumentația guvernului austriac potrivit căreia lipsa unei definiții a noțiunii de „indicații false sau înșelătoare” și necesitatea de a interpreta actele juridice nu sunt suficiente pentru a stabili o încălcare a articolului 49 alineatul (1) din cartă ține de fondul întrebării preliminare adresate, iar nu de admisibilitatea sa, astfel încât este necesar să fie examinată în cadrul examinării pe fond a acesteia.
50. În aceste condiții, Curtea dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebarea care îi este adresată. În consecință, considerăm că a doua întrebare este admisibilă.
2. Cu privire la fond
51. Articolul 49 din cartă, intitulat „Principiile legalității și proporționalității infracțiunilor și pedepselor”, prevede la alineatul (1) prima teză că „[n]imeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau omisiune care, în momentul săvârșirii, nu constituia infracțiune potrivit dreptului intern sau dreptului internațional”. Amintim că din Explicațiile cu privire la Carta drepturilor fundamentale(20) aferente articolului 49 reiese că această dispoziție se aplică în domeniul penal(21). Pe de altă parte, este cert că litigiul principal privește o situație de punere în aplicare a dreptului Uniunii, în sensul articolului 51 alineatul (1) din cartă.
52. Reiese dintr‑o jurisprudență constantă a Curții că sunt relevante trei criterii pentru aprecierea naturii penale a unei sancțiuni, în special în scopul aplicării articolului 49 din cartă. Primul este calificarea juridică a faptei ilicite în dreptul intern, al doilea, natura însăși a faptei ilicite, iar al treilea, gradul de severitate a sancțiunii pe care persoana în cauză riscă să o suporte(22).
53. În speță, articolul 99 alineatul (4) punctul 1 din ElWOG 2010 prevede că, „[d]acă nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei fapte care intră în competența instanțelor ordinare sau elementele constitutive pentru aplicarea unei simple amenzi ori dacă fapta nu este pasibilă de o sancțiune mai severă potrivit altor dispoziții privind sancțiunile administrative, săvârșește o contravenție ce se sancționează cu amenda penală de până la 150 000 de euro cel care manipulează sau încearcă să manipuleze piața contrar articolului 5 coroborat cu articolul 2 punctele 2 și 3 din Regulamentul [nr. 1227/2011]”.
54. Revine instanței de trimitere sarcina de a aprecia dacă sancțiunea prevăzută de această dispoziție a ElWOG 2010 are natură penală, în sensul articolului 49 alineatul (1) din cartă. În această privință, constatăm că, în decizia de trimitere, instanța menționată califică contravenția prevăzută de respectiva dispoziție drept faptă „cu caracter penal”, fără a repune în discuție calificarea respectivă, care nu este contestată nici de părți, nici de persoanele interesate care au prezentat observații. Prin urmare, sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanța de trimitere sub aspectul respectării celor trei criterii enunțate la punctul 52 din prezentele concluzii, vom considera, în scopul prezentei cauze, că aceeași dispoziție are natură penală, în sensul articolului 49 din cartă.
55. Pe de altă parte, rezultă din jurisprudența Curții că, deși Regulamentul nr. 1227/2011 nu stabilește el însuși nicio sancțiune pentru încălcarea articolului 5 din acesta, articolul 18 din regulamentul menționat prevede că statele membre trebuie să stabilească sancțiuni eficiente, disuasive și proporționale, și anume sancțiuni care pot avea caracter penal. În această măsură, o eventuală lipsă de claritate sau de precizie a noțiunilor care determină comportamentele a căror respectare este impusă justițiabililor în cauză, sub sancțiunea aplicării unor astfel de sancțiuni, este susceptibilă să aducă atingere principiului legalității în materie penală(23).
56. În această privință, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, principiul securității juridice impune, pe de o parte, ca normele de drept să fie clare și precise și, pe de altă parte, ca aplicarea lor să fie previzibilă pentru justițiabili, în special atunci când ele pot produce consecințe defavorabile. Principiul menționat impune printre altele ca o reglementare să permită persoanelor interesate să cunoască cu exactitate întinderea obligațiilor pe care le instituie în sarcina lor și ca ele să aibă posibilitatea de a‑și cunoaște în mod neechivoc drepturile și obligațiile și de a acționa în consecință. Totuși, aceste cerințe nu pot fi înțelese în sensul că se opun ca legiuitorul Uniunii, în cadrul unei norme pe care o adoptă, să utilizeze o noțiune juridică abstractă, nici în sensul că impun ca o asemenea normă abstractă să menționeze diferitele ipoteze concrete în care este susceptibilă să se aplice, întrucât legiuitorul nu poate determina în avans toate aceste ipoteze. Astfel, nu este necesar ca un act legislativ să aducă el însuși precizări de natură tehnică, întrucât legiuitorul Uniunii poate recurge la un cadru juridic general care urmează, dacă este necesar, să fie precizat ulterior. În consecință, faptul că un act legislativ conferă o marjă de apreciere autorităților responsabile de punerea sa în aplicare nu contravine în sine cerinței de previzibilitate, cu condiția ca întinderea și modalitățile de exercitare ale unei asemenea puteri să fie definite cu o precizie suficientă, având în vedere scopul legitim urmărit, pentru a oferi o protecție adecvată împotriva arbitrariului(24).
57. Tot potrivit jurisprudenței Curții, condiția ca legea să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele pentru acestea este îndeplinită atunci când justițiabilul poate ști, pornind de la textul dispoziției pertinente și, la nevoie, cu ajutorul interpretării care este dată acestui text de către instanțe, care sunt acțiunile și omisiunile care angajează răspunderea sa penală. În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la articolul 7 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, care consacră drepturi ce corespund celor garantate la articolul 49 din cartă, din cauza caracterului în mod necesar general al actelor legislative, modul de redactare a acestora nu poate prezenta o precizie absolută. De aici rezultă în special că, deși utilizarea tehnicii legislative care constă în recurgerea la categorii generale mai degrabă decât la liste exhaustive lasă adesea zone de umbră în privința limitelor definiției, aceste îndoieli cu privire la cazuri‑limită nu sunt suficiente, în sine, pentru a face ca o dispoziție să fie incompatibilă cu articolul 7 din convenția menționată, în măsura în care aceasta se dovedește suficient de clară în marea majoritate a cazurilor(25).
58. În plus, împrejurarea că o reglementare se referă la noțiuni largi care trebuie clarificate progresiv nu se opune în principiu ca această reglementare să fie considerată ca prevăzând norme clare și precise care să permită justițiabilului să prevadă, în cazul încălcării reglementării menționate, ce sancțiuni de natură penală pot fi impuse. În această privință, este important să se stabilească dacă aparența de ambiguitate sau de caracter vag al acestor noțiuni poate fi înlăturată prin recurgerea la metodele obișnuite de interpretare a dreptului(26).
59. În speță, este adevărat că articolul 2 punctul 2 litera (a) subpunctul (i) din Regulamentul nr. 1227/2011 nu definește noțiunea de „indicații false sau înșelătoare”. Cu toate acestea, contextul în care se înscrie dispoziția menționată aduce precizări importante cu privire la comportamentele susceptibile să determine aplicarea de sancțiuni participanților la piață, în sensul acestui regulament.
60. Astfel, în primul rând, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, deși preambulul unui act al Uniunii nu are valoare juridică obligatorie și nu poate fi invocat nici pentru a deroga de la înseși dispozițiile actului în cauză, nici pentru a interpreta aceste dispoziții într‑un sens vădit contrar modului de redactare a acestora, el îi poate preciza conținutul, considerentele care figurează în acest preambul constituind elemente de interpretare importante, care sunt de natură să clarifice voința autorului acestui act(27). Pe de altă parte, rezultă din jurisprudența Curții că însăși funcția considerentelor unui act este de a prezenta motivele pentru care a fost adoptată o măsură(28).
61. Or, considerentele (13) și (14) ale Regulamentului nr. 1227/2011 conțin mai multe elemente care permit clarificarea în mod util a noțiunilor de „manipulare a pieței” și de „indicații false sau înșelătoare”. Astfel, acest considerent (13) enunță că manipularea piețelor angro de energie presupune acțiuni ale persoanelor care fac în mod artificial ca prețurile să fie la un nivel care nu este justificat de forțele pieței ale cererii și ofertei, inclusiv disponibilitatea efectivă a capacității de producție, înmagazinare sau transport și cererea efectivă. În plus, acesta enumeră diferitele forme pe care le poate lua o manipulare a pieței, precum „emiterea și retragerea de ordine de tranzacționare false” sau „faptul de a lăsa în mod intenționat impresia greșită că disponibilitatea capacității de producție de energie electrică, a volumului de gaz natural” ori chiar a „capacității de transport ar fi diferită de capacitatea disponibilă din punct de vedere tehnic, în cazul în care aceste informații afectează sau pot avea consecințe asupra prețului produselor energetice angro”. În ceea ce privește acest considerent (14), el furnizează exemplele de cazuri de manipulare a pieței, precum oferirea, cumpărarea sau vânzarea de produse energetice angro având ca scop, intenție sau rezultat inducerea în eroare a participanților la piață care acționează pe baza prețurilor de referință. Acesta precizează de asemenea că practicile de piață admise, cum ar fi cele care se aplică în domeniul serviciilor financiare, definite la articolul 1 punctul 5 din Directiva 2003/6, ar putea reprezenta o metodă legitimă pentru ca participanții la piață să asigure un preț favorabil pentru un produs energetic angro.
62. În al doilea rând, potrivit articolului 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1227/2011, acesta stabilește norme care interzic practicile abuzive care afectează piețele angro de energie și care sunt, printre altele, coerente cu normele aplicabile piețelor financiare. În același sens, considerentul (27) al regulamentului menționat prevede că ACER ar trebui să se asigure că acesta se aplică în mod coordonat în întreaga Uniune și în coerență cu aplicarea Directivei 2003/6 privind utilizările abuzive ale informațiilor confidențiale și manipulările pieței. În această privință, reiese din jurisprudența Curții că, ținând seama de cerințele unității și coerenței ordinii juridice a Uniunii, noțiunile utilizate în actele adoptate în același domeniu trebuie să aibă aceeași semnificație, cu excepția situației în care legiuitorul Uniunii a exprimat, într‑un context legislativ precis, o voință diferită(29).
63. Or, Directiva 2003/6 conține, la articolul 1 punctul 2, o definiție a noțiunii de „manipulare a pieței” care face referire la „indicații false sau înșelătoare”. Regulamentul (UE) nr. 596/2014(30), care a înlocuit directiva menționată, reia această trimitere la articolul 12 alineatul (1) litera (a) punctul (i) și litera (c), precum și la articolul 12 alineatul (2) litera (c) punctul (iii). Acest regulament cuprinde, în plus, o anexă I, a cărei secțiune A enumeră, în mod neexhaustiv, în conformitate cu articolul 12 alineatul (3) din acesta, în special o serie de indicatori referitori la semnale false sau înșelătoare. Din jurisprudența Curții citată la punctul anterior din prezentele concluzii rezultă că acești indicatori pot fi luați în considerare și pentru interpretarea articolului 2 punctul 2 din Regulamentul nr. 1227/2011.
64. În al treilea rând, interzicerea manipulării pieței prevăzută la articolul 5 din acest regulament privește piețele angro de energie deosebit de complexe, asupra cărora intervine un cerc restrâns de întreprinderi specializate care acționează în cadrul activității lor profesionale, în special societăți care cumpără sau vând energie electrică. Or, în această privință, Curtea a subliniat că gradul de previzibilitate necesar depinde într‑o mare măsură de conținutul textului în discuție, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor acestuia. Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la consiliere adecvată pentru a evalua la un nivel rezonabil în împrejurările cauzei consecințele care pot rezulta dintr‑un anumit act. O asemenea situație se regăsește în special în cazul profesioniștilor, obișnuiți să trebuiască să dea dovadă de o mare prudență în exercitarea profesiei lor. Pentru acest motiv, este de așteptat ca aceștia să manifeste o atenție specială în evaluarea riscurilor pe care le presupune această activitate(31).
65. În al patrulea rând, Orientările ACER cuprind, în capitolul 6, indicații detaliate care permit clarificarea noțiunii de „manipulare a pieței”, însoțite de exemple concrete. Și în acest caz, deși orientările respective nu au caracter obligatoriu, ele pot totuși să ofere participanților la piață clarificări cu privire la interpretarea noțiunii de „indicații false sau înșelătoare” pe care ANR‑urile trebuie să o aplice.
66. Având în vedere cele ce precedă, considerăm că examinarea celei de a doua întrebări nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea articolului 2 punctul 2 litera (a) subpunctul (i) din Regulamentul nr. 1227/2011 în raport cu principiul legalității în materie penală, consacrat la articolul 49 alineatul (1) prima teză din cartă.
C. Cu privire la a treia întrebare preliminară
67. Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 13 alineatul (1) și articolul 18 din Regulamentul nr. 1227/2011 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale potrivit căreia competența de a aplica sancțiuni în cazul încălcării articolului 5 din acest regulament nu revine ANR, în sensul articolului 2 punctul 10 din regulamentul menționat, ci unei autorități administrative municipale supuse unor instrucțiuni.
68. Această întrebare se înscrie, potrivit instanței respective, în contextul observațiilor formulate de E‑Control în cursul procedurii principale. Aceasta a arătat în special că, în temeiul dispozițiilor naționale, autoritatea administrativă districtuală primește instrucțiuni din partea primarului orașului Viena, oraș care este el însuși proprietarul unei mari întreprinderi din domeniul energiei electrice, motiv pentru care imparțialitatea acestei autorități este discutabilă. În opinia instanței menționate, este necesar în orice caz să se constate dacă este suficient, pentru a îndeplini cerințele Regulamentului nr. 1227/2011, să se recunoască în favoarea ANR drepturile prevăzute pentru părțile dintr‑o procedură, respectiv de a formula contestație în cadrul unei proceduri administrative, deși competența de a aplica o sancțiune nu revine unei autorități judiciare naționale în sensul articolului 13 alineatul (1) litera (c) din acest regulament. Întrebările sale privesc aspectul dacă dispoziția menționată cuprinde prevederi referitoare la competența în materie de sancționare a contravențiilor, cu atât mai mult cu cât dispoziția respectivă prevede numai „competenț[e] de investigare și de asigurare a executării”, iar nu, contrar printre altele articolului 18 din regulamentul amintit, sancțiunile aplicabile încălcării acestuia. În ipoteza în care acest articol 13 ar conține prevederi referitoare la o asemenea competență, este necesar să se lămurească dacă cooperarea între ANR și autoritatea administrativă, stabilită în special la articolul 89 alineatul (2) ElWOG 2010, respectă prevederile acestui articol 13.
69. Pentru a răspunde la această întrebare, considerăm util, cu titlu introductiv, să amintim cadrul juridic general stabilit de dreptul Uniunii în ceea ce privește ANR‑urile.
70. În temeiul articolului 2 punctul 10 din Regulamentul nr. 1227/2011, în ceea ce privește piața internă a energiei electrice, ANR este desemnată în conformitate cu articolul 35 alineatul (1) din Directiva 2009/72. La data faptelor din litigiul principal, directiva în vigoare, care a înlocuit directiva menționată, era Directiva (UE) 2019/944(32). Potrivit articolului 57 alineatul (1) din aceasta, „[f]iecare stat membru desemnează o singură autoritate de reglementare la nivel național”. La alineatul (2) al acestui articol, sunt prevăzute derogări care permit desemnarea altor autorități de reglementare la nivel regional în statele membre, precum și la alineatul (3) al articolului menționat, potrivit căruia un stat membru poate desemna autorități de reglementare pentru sistemele de dimensiuni reduse, într‑o regiune separată din punct de vedere geografic al cărei consum pe anul 2008 a reprezentat mai puțin de 3 % din consumul total al statului membru din care face parte. Nu se contestă că aceste derogări nu sunt aplicabile în cauza principală.
71. Articolul 57 alineatul (4) din Directiva 2019/944 impune statelor membre să garanteze independența ANR‑urilor și se asigură că aceasta își exercită competențele în mod imparțial și transparent. Pentru a garanta o astfel de independență, această dispoziție prevede, pe de o parte, la litera (a), că autoritatea respectivă trebuie să fie distinctă din punct de vedere juridic și independentă din punct de vedere funcțional de orice altă entitate publică sau privată. Pe de altă parte, litera (b) punctele (i) și (ii) din dispoziția menționată prevede cerințe referitoare la independența personalului și a persoanelor cu funcție de conducere în cadrul autorității respective, care trebuie să acționeze în mod independent de orice interes de piață și nu trebuie nici să solicite, nici să accepte instrucțiuni directe din partea niciunui guvern sau a niciunei entități publice sau private în îndeplinirea atribuțiilor de reglementare care le revin. Pe de altă parte, articolul 57 din această directivă prevede, la alineatul (5) primul paragraf litera (a), că, în scopul de a proteja independența autorităților de reglementare, statele membre se asigură în special că această autoritate poate lua decizii autonome, independent de orice alt organism politic.
72. În ceea ce privește noțiunea de „independență”, observăm că aceasta nu este definită de Directiva 2019/944. Cu toate acestea, reiese din jurisprudența Curții privind interpretarea Directivei 2009/72, al cărei articol 35 alineatele (4) și (5) este în esență identic cu articolul 57 alineatele (4) și (5) din Directiva 2019/944, că această noțiune desemnează, în sensul său obișnuit, în ceea ce privește organele publice, un statut care asigură organului în cauză posibilitatea de a acționa în deplină libertate în raport cu organismele față de care trebuie să fie asigurată independența acestui organ, protejat de orice instrucțiune și de orice influență exterioară. Această independență decizională presupune că, în domeniul atribuțiilor și al competențelor de reglementare ale autorităților naționale de reglementare, acestea adoptă deciziile în mod autonom, exclusiv în temeiul interesului public, pentru a asigura respectarea obiectivelor urmărite prin Directiva 2009/72, fără a fi supuse unor instrucțiuni externe care provin de la alte organe publice sau private. În această privință, Curtea a arătat că deplina independență a ANR‑urilor față de entitățile economice și de entitățile publice, indiferent dacă acestea sunt organe administrative sau organe politice și, în acest din urmă caz, titulare ale puterii executive sau ale puterii legislative, este necesară pentru a garanta că deciziile luate de aceste autorități sunt imparțiale și nediscriminatorii, excluzând posibilitatea de a privilegia întreprinderile și interesele economice legate de guvern, de majoritatea sau, în orice caz, de puterea politică, precum și pentru a permite autorităților menționate să își înscrie acțiunea într‑o perspectivă pe termen lung, necesară pentru realizarea obiectivelor Directivei 2009/72(33).
73. În cadrul Regulamentului nr. 1227/2011, articolul 13 din acesta, referitor la aplicarea interdicțiilor cu privire la abuzul de piață, prevede la alineatul (1) primul paragraf că ANR‑urile asigură aplicarea interdicțiilor prevăzute, printre altele, la articolul 5 din acest regulament. Potrivit celui de al doilea paragraf al articolului 13 alineatul (1), fiecare stat membru se asigură că ANR‑urile sale dispun de competențele de investigare și de asigurare a executării necesare pentru exercitarea acestei funcții până la 29 iunie 2013 și că respectivele competențe se exercită în mod proporțional. Al treilea paragraf al articolului 13 alineatul (1) amintit prevede la literele (a), (b) și, respectiv, (c) că competențele menționate pot fi exercitate direct, în colaborare cu alte autorități sau prin sesizarea autorităților judiciare competente. Alineatul (2) al articolului 13 din regulamentul menționat prevede că acele competențe de investigare și de asigurare a executării se limitează la scopul investigației și enumeră drepturile conferite ANR‑urilor, care includ dreptul de a avea acces la orice document și de a primi o copie a acestuia, de a efectua inspecții la fața locului, de a solicita încetarea practicilor contrare dispozițiilor acestui regulament sau actelor delegate sau de punere în aplicare adoptate în temeiul acestuia, de a cere unei curți să înghețe sau să pună sub sechestru active și de a cere unei curți sau oricărei autorități competente să impună interzicerea temporară a activității profesionale.
74. Pe de altă parte, articolul 18 din același regulament, consacrat sancțiunilor, prevede la primul paragraf că statele membre stabilesc normele cu privire la sancțiunile aplicabile în cazul încălcării Regulamentului nr. 1227/2011 și iau toate măsurile necesare pentru a asigura punerea în aplicare a acestora. Articolul respectiv precizează că sancțiunile prevăzute trebuie să fie eficiente, disuasive și proporționale și să reflecte natura, durata și gravitatea încălcărilor, daunele produse consumatorilor și beneficiile potențiale obținute de pe urma tranzacțiilor bazate pe informații privilegiate și a manipulării pieței(34).
75. În consecință, acest articol 18 nu precizează cărei autorități îi este conferită competența de a sancționa încălcările Regulamentului nr. 1227/2011, în special ale articolului 5 din acesta. În schimb, în temeiul aceluiași regulament revizuit, articolul 18 alineatul (1) al doilea paragraf din acesta prevede că, „[f]ără a aduce atingere sancțiunilor penale și competențelor de supraveghere ale [ANR] în temeiul articolului 13, statele membre, în conformitate cu dreptul intern, conferă [ANR] competența de a adopta amenzi administrative și alte măsuri administrative adecvate în legătură cu încălcările prezentului regulament după cum se menționează la articolul 13 alineatul (1)”. Astfel, regulamentul amintit revizuit conferă în mod explicit ANR‑urilor competența de a aplica sancțiuni administrative. Totuși, întrucât acesta din urmă nu era aplicabil la data faptelor din litigiul principal, trebuie să se examineze conformitatea reglementării austriece în discuție în raport cu Regulamentul nr. 1227/2011 în versiunea inițială.
76. Potrivit articolului 89 alineatul (2) din ElWOG 2010, „[s]ancțiunile contravenționale prevăzute la articolele 99-102 se aplică de autoritatea administrației districtuale competentă în conformitate cu articolul 26 din Verwaltungsstrafgesetz (Legea privind sancțiunile administrative). În aceste proceduri, autoritatea de reglementare are calitatea de parte. Ea este îndreptățită să invoce în cursul procedurii, ca drept subiectiv, respectarea dispozițiilor legale pentru ocrotirea intereselor publice pe care le reprezintă și să formuleze contestații la tribunalul administrativ al landului”.
77. În ceea ce privește conformitatea acestei reglementări naționale cu articolul 13 din Regulamentul nr. 1227/2011, constatăm că E‑Control, în calitate de ANR austriacă, dispune de competențe de investigare, care sunt puse în aplicare în special în cauza principală. Astfel cum reiese din precizările furnizate de guvernul austriac în ședință, o competență de investigare foarte extinsă este conferită E‑Control de reglementarea națională menționată și, în cazul unei suspiciuni de manipulare a pieței, aceasta trebuie să o examineze și, în cazul în care suspiciunea se confirmă, rezultatul acestei investigații trebuie să fie predat autorității administrative districtuale, solicitându‑se aplicarea unei sancțiuni. Totuși, potrivit acestui guvern și a E‑Control, constatările efectuate de aceasta din urmă nu produc niciun efect obligatoriu pentru autoritatea administrativă districtuală competentă, nici în fapt, nici în drept, din moment ce această autoritate este liberă să efectueze sau nu propria investigație și apreciază în mod autonom faptele și chestiunile de drept. Guvernul menționat a precizat că E‑Control este doar parte în procedură, ceea ce înseamnă în mod concret că ea poate să denunțe faptele, să asiste la procedură, să prezinte luări de poziție și să invoce motive, dar nu poate totuși să emită un act de urmărire și nici să suspende termenul de prescripție și, în sfârșit, nu poate impune autorității administrative districtuale să ia o decizie. Același guvern a adăugat însă că constatările E‑Control joacă un rol determinant în două privințe. Ele constituie, în primul rând, punctul de plecare al procedurii pentru strângerea probelor și pentru investigațiile efectuate de autoritatea administrativă districtuală și, în al doilea rând, au o importanță deosebită datorită cunoștințelor specifice de care dispune E‑Control în sectorul în cauză. În calitate de reclamantă, aceasta din urmă ar putea, printre altele, să solicite sau să prezinte probe și să conteste în fața instanțelor administrative independente o decizie considerată nelegală. Cu alte cuvinte, dreptul austriac s‑ar baza pe un mecanism de dublă verificare, care constă într‑o primă examinare efectuată de ANR însăși, urmată de o a doua examinare de către autoritatea administrativă districtuală.
78. În lumina acestor explicații, rezultă mai întâi că, în raport cu articolul 13 alineatul (1) al treilea paragraf litera (a) din Regulamentul nr. 1227/2011, E‑Control nu își exercită în mod direct competențele de investigare și de asigurare a executării, în măsura în care constatările sale nu au niciun efect obligatoriu pentru autoritatea administrativă districtuală. În continuare, astfel cum a arătat instanța de trimitere, E‑Control trebuie să sesizeze această autoritate ca ea să se pronunțe cu privire la aplicarea unei sancțiuni, în condițiile în care autoritatea respectivă nu constituie o „autoritate judiciară” în sensul articolului 13 alineatul (1) al treilea paragraf litera (c) din acest regulament.
79. În sfârșit, observăm că, în raport cu reglementarea națională în discuție, E‑Control nu își exercită competențele „în colaborare cu alte autorități”, în sensul articolului 13 alineatul (1) al treilea paragraf litera (b) din regulamentul menționat. Astfel, după cum a amintit Comisia în observațiile scrise, din lucrările pregătitoare ale aceluiași regulament, și anume Propunerea sa de regulament al Parlamentului European și al Consiliului din 8 decembrie 2010 privind integritatea și transparența pieței energiei(35), reiese că, în ceea ce privește articolul 13, „[m]onitorizarea pieței va fi însoțită de anchete eficiente atunci când se suspectează un abuz de piață, care, acolo unde se dovedește necesar, vor avea ca rezultat sancțiuni adecvate. Regulamentul oferă [ANR] rolul principal în această privință, impunând statelor membre să le acorde acestora competențele necesare pentru a investiga presupusele abuzuri de piață și să stabilească norme corespunzătoare cu privire la sancțiunile aplicabile în cazul încălcării regulamentului”(36). Or, din precizările furnizate de guvernul austriac reiese că, în sistemul prevăzut de reglementarea națională în discuție, E‑Control nu joacă un asemenea rol principal. În cazul în care această autoritate dispune de competențe de investigare extinse, ea trebuie să transmită rezultatul investigațiilor sale autorității administrative districtuale, care este liberă să aprecieze în mod autonom faptele și chestiunile de drept și să decidă cu privire la aplicarea unei sancțiuni. Prin urmare, nu se poate considera că E‑Control își exercită competențele în colaborare cu această autoritate, în sensul articolului 13 alineatul (1) al treilea paragraf litera (b) din Regulamentul nr. 1227/2011.
80. În consecință, sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanța de trimitere, considerăm că reglementarea austriacă în discuție în litigiul principal nu este conformă cu cerințele prevăzute la articolul 13 din acest regulament.
81. În ceea ce privește articolul 18 din regulamentul menționat, care nu precizează în mod explicit care este autoritatea competentă, reiese din jurisprudența Curții că, deși statele membre dispun de o marjă de apreciere în alegerea autorității competente să aplice sancțiuni, în temeiul principiului autonomiei instituționale și procedurale, acest principiu trebuie totuși aplicat cu respectarea principiilor echivalenței și efectivității, pentru a menține efectul util al dispozițiilor de drept al Uniunii aplicabile(37). În acest sens, articolul 18 menționat impune printre altele ca sancțiunile prevăzute să fie eficiente, proporționale și disuasive.
82. Astfel cum am arătat la punctul 72 din prezentele concluzii, respectarea principiului efectivității impune ca autoritatea competentă să aplice sancțiuni în cazul încălcării articolului 5 din regulamentul menționat să fie independentă. Or, după cum recunoaște guvernul austriac, spre deosebire de ANR, o autoritate administrativă districtuală nu este o autoritate independentă din moment ce primește instrucțiuni, în speță, din partea primarului orașului Viena, în calitate de șef al guvernului Landului, subordonat la rândul său ministrului federal competent. Acest guvernul austriac a arătat totuși că, pe de o parte, autoritățile administrative districtuale sunt supuse, în exercitarea competențelor lor, principiului constituțional al legalității urmăririi penale, în temeiul căruia au obligația de a respecta legile în vigoare în exercitarea funcțiilor care le sunt încredințate, și că, pe de altă parte, potrivit ordinii constituționale austriece, orice instrucțiune emisă de un organ necompetent sau a cărei executare ar fi contrară dispozițiilor penale trebuie respinsă. Cu toate acestea, deși revine instanței de trimitere sarcina de a efectua aprecierea definitivă în această privință, considerăm că, în lumina jurisprudenței Curții citate la punctul 72 din prezentele concluzii, aceste dispoziții nu sunt suficiente pentru a asigura independența autorității administrative districtuale. Astfel, cerința de independență presupune ca autoritatea însărcinată cu aplicarea sancțiunilor să fie protejată de orice instrucțiune sau de orice influență exterioară susceptibilă să afecteze exercitarea competențelor sale. Or, prin definiție, un organ care nu este independent nu are capacitatea de a se opune instrucțiunilor pe care le primește, chiar dacă, în mod formal, are dreptul să le refuze.
83. Adăugăm că, în cadrul procedurii naționale, E‑Control a ridicat de asemenea probleme referitoare la existența unor norme neadecvate în materia prescripției și a unui conflict de interese legat de deținerea de către orașul Viena a unei mari întreprinderi din domeniul energiei electrice. Totuși, instanța de trimitere nu a menționat aceste elemente în cea de a treia întrebare preliminară. Prin urmare, nu este necesar să le examinăm în măsura în care, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în cadrul procedurii instituite la articolul 267 TFUE, numai instanța națională care este sesizată cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată are competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile cauzei, atât necesitatea unei decizii preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții(38).
84. În consecință, propunem să se răspundă la a treia întrebare că articolul 13 alineatul (1) și articolul 18 din Regulamentul nr. 1227/2011 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale potrivit căreia competența de a aplica sancțiuni în cazul încălcării articolului 5 din acest regulament nu revine ANR, în sensul articolului 2 punctul 10 din acesta, ci unei autorități administrative municipale supuse unor instrucțiuni.
D. Cu privire la a patra și la a șaptea întrebare preliminară
85. Prin intermediul celei de a patra și al celei de a șaptea întrebări, pe care propunem să le examinăm împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 2 punctul 2 litera (a) subpunctele (i) și (ii) din Regulamentul nr. 1227/2011 trebuie interpretat în sensul că respectarea de către un participant la piață a dispozițiilor Regulamentului 2016/1719 de stabilire a unei orientări privind alocarea capacităților pe piața pe termen lung, în special în ceea ce privește cadrul juridic referitor la licitațiile organizate pe platforma unică de alocare a JAO, exclude ca acest participant să poată, pe de o parte, să ofere indicații false sau înșelătoare în ceea ce privește oferta, cererea sau prețul produselor energetice angro și, pe de altă parte, să stabilească prețul unuia sau mai multor produse energetice angro la un nivel artificial.
86. Prin intermediul celei de a patra întrebări, această instanță urmărește să afle dacă faptul de a acționa în cadrul licitațiilor organizate pe platforma unică de alocare este de natură să excludă aplicarea unei amenzi, pentru motivul că dispozițiile dreptului Uniunii sau dispozițiile generale referitoare la licitațiile pentru capacitățile de transport transfrontalier, întemeiate pe dreptul Uniunii, constituie un cadru juridic care garantează participanților la piață o certitudine cu privire la informațiile care sunt transmise, permițând astfel să se evite să fie oferite indicații false sau înșelătoare, în sensul articolului 2 punctul 2 litera (a) subpunctul (i) din Regulamentul nr. 1227/2011. Acest cadru juridic ar rezulta în special din Regulamentul 2016/1719 și din dispozițiile Regulilor de alocare la frontierele Elveției și precizează că restituirea și ofertele de cumpărare din cadrul unei licitații pentru capacități de transport transfrontalier sunt anonime. Instanța menționată adaugă că această întrebare pornește de la premisa că persoana care participă la licitație nu acționează în mod nelegal cu un alt titlu, precum, de exemplu, prin încheierea unor acorduri privind prețurile cu alți participanți de pe piață. Prin intermediul celei de a șaptea întrebări, aceeași instanță ridică problema dacă o manipulare a pieței, în sensul articolului 2 punctul 2 litera (a) subpunctul (ii) din Regulamentul nr. 1227/2011, poate fi caracterizată prin stabilirea prețului la un nivel artificial de către un participant la piață, chiar dacă sunt respectate normele procedurale prevăzute de Regulamentul 2016/1719 și de Regulile de alocare la frontierele Elveției.
87. Astfel, instanța de trimitere consideră că răspunsul la aceste două întrebări trebuie dat atât în lumina Regulamentului 2016/1719, cât și a Regulilor de alocare la frontierele Elveției. Totuși, în ceea ce privește aceste reguli, deși articolul 2 din acestea din urmă prevede că anumiți termeni care sunt utilizați în regulile respective au înțelesul care li se atribuie în special de Regulamentul 2016/1719, aceste reguli nu intră sub incidența dreptului Uniunii, întrucât, la data faptelor din litigiul principal, Confederația elvețiană nu participa la piața internă a energiei electrice a Uniunii(39), astfel încât nu este necesar să se facă referire la ele pentru a răspunde la întrebările adresate de instanța de trimitere.
88. În ceea ce privește acest regulament, Comisia, în observațiile sale scrise, a arătat că el nu se aplică în speță pentru motivul că tranzițiile cu capacități de transport transfrontaliere au avut loc la frontiera elvețiană(40). În orice caz, fără a fi necesar să se soluționeze problema aplicabilității sale în litigiul principal, ne vom referi la regulamentul amintit în măsura în care stabilește norme procedurale referitoare la licitațiile privind capacitățile de transport transfrontaliere.
89. În ceea ce privește Regulamentul nr. 1227/2011, amintim că în considerentul (1) al acestuia se enunță printre altele că prețurile fixate pe piețele angro de energie reflectă interacțiunea echilibrată și competitivă între cerere și ofertă și nu se pot realiza profituri prin abuz de piață. În această privință, articolul 2 punctul 2 din regulament definește noțiunea de „manipulare a pieței” și precizează, la litera (a), că noțiunea respectivă se referă la efectuarea oricărei tranzacții sau emiterea oricărui ordin pentru produse energetice angro care, potrivit dispoziției de la subpunctul (i), oferă sau este susceptibil să ofere indicații false sau înșelătoare în ceea ce privește oferta, cererea sau prețul produselor energetice angro sau, potrivit dispoziției de la subpunctul (ii), stabilește sau încearcă să stabilească, prin acțiunea uneia sau mai multor persoane care acționează în mod concertat, prețul unuia sau mai multor produse energetice angro la un nivel artificial, exceptând cazul în care persoana care a efectuat tranzacția sau care a emis ordinul consideră că motivele care au determinat‑o să procedeze astfel sunt legitime și că o astfel de tranzacție sau un astfel de ordin este conform cu practicile de piață admise pe respectiva piață angro de energie.
90. Având în vedere acest mod de redactare, calificarea drept „manipulare a pieței” se apreciază independentă de respectarea normelor procedurale aplicabile licitațiilor. În această privință, subliniem că referirea, în cuprinsul aceleiași dispoziții punctul (ii), la existența unor motive legitime și la conformitatea cu practicile de piață admise pe piața angro de energie în cauză, care pot justifica stabilirea prețului unui produs energetic angro la un nivel artificial, nu pot fi considerate norme procedurale aplicabile licitațiilor. Astfel, pe de o parte, persoana vizată trebuie să demonstreze caracterul legitim al acțiunii sale și, pe de altă parte, în cadrul reglementării piețelor financiare, o „practică de piață acceptată” desemnează o anumită practică de piață instituită de autoritățile competente(41). Întrucât această noțiune trebuie să aibă un domeniu de aplicare similar în cadrul Regulamentului nr. 1227/2011, în conformitate cu jurisprudența Curții citată la punctul 62 din prezentele concluzii, „practicile de piață admise” menționate la articolul 2 punctul 2 litera (a) subpunctul (ii) se disting de astfel de norme procedurale.
91. La un nivel mai general, Regulamentul nr. 1227/2011 și Regulamentul 2016/1719 urmăresc obiective complementare. Astfel, acest din urmă regulament, potrivit articolului 1 alineatul (1), „stabilește norme detaliate privind alocarea capacităților interzonale pe piețele la termen, privind stabilirea unei metodologii comune de determinare a capacității interzonale pe termen lung, privind înființarea unei platforme unice la nivel european care să ofere alocarea drepturilor de transport pe termen lung și privind posibilitatea de a restitui drepturile de transport pe termen lung pentru alocările ulterioare pe piața pe termen lung sau de a transfera aceste drepturi între participanții la piață”. Acest regulament prevede la articolul 37 alineatul (4) numai că platforma unică de alocare are dreptul să suspende sau să retragă dreptul unui participant pe piață de a participa la licitații sau de a‑și transfera drepturile de transport pe termen lung în urma unei încălcări a obligațiilor contractuale care îi revin în temeiul normelor armonizate de alocare. Astfel, regulamentul menționat nu urmărește să sancționeze comportamentele care constituie o manipulare a pieței, acestea intrând sub incidența Regulamentului nr. 1227/2011. În consecință, a considera că simpla respectare a dispozițiilor Regulamentului 2016/1719 în cadrul licitațiilor pe platforma unică de alocare a JAO este suficientă pentru a exclude posibilitatea ca un participant la piață să ofere indicații false sau înșelătoare sau să stabilească prețul la un nivel artificial ar echivala cu lipsirea de efectul său util a acestui din urmă regulament.
92. În plus, sancționarea abuzului de piață ține de aceeași logică ca și abuzul de drept în general. În această privință, potrivit jurisprudenței Curții, aplicarea reglementării Uniunii nu poate fi extinsă până la a acoperi operațiunile care sunt realizate cu scopul de a beneficia în mod fraudulos sau abuziv de avantajele prevăzute de dreptul Uniunii. Proba unei practici abuzive necesită, pe de o parte, un ansamblu de circumstanțe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condițiilor prevăzute de reglementarea aplicabilă a Uniunii, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins și, pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenția de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii creând în mod artificial condițiile necesare pentru obținerea acestuia(42). Cu alte cuvinte, din noțiunea însăși de „abuz” reiese că un comportament aparent legal poate conduce la încălcarea unei norme de drept în cazul în care scopul sau rezultatul atins sunt în contradicție cu intenția legiuitorului Uniunii.
93. În aceste condiții, propunem să se răspundă la a patra și la a șaptea întrebare că articolul 2 punctul 2 litera (a) subpunctele (i) și (ii) din Regulamentul nr. 1227/2011 trebuie interpretat în sensul că respectarea de către un participant la piață a dispozițiilor Regulamentului 2016/1719 de stabilire a unei orientări privind alocarea capacităților pe piața pe termen lung, în special în ceea ce privește cadrul juridic referitor la licitațiile organizate pe platforma unică de alocare a JAO, nu exclude posibilitatea ca acest participant, pe de o parte, să ofere indicații false sau înșelătoare în ceea ce privește oferta, cererea sau prețul produselor energetice angro și, pe de altă parte, să stabilească prețul unuia sau mai multor produse energetice angro la un nivel artificial.
E. Cu privire la a cincea și la a opta întrebare preliminară
94. Prin intermediul celei de a cincea și al celei de a opta întrebări, pe care propunem să le examinăm împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 2 punctul 2 litera (a) subpunctele (i) și (ii) din Regulamentul nr. 1227/2011 trebuie interpretat în sensul că constituie o manipulare a pieței faptul de a restitui în cadrul unei licitații lunare capacitățile de transport transfrontalier achiziționate în cadrul licitațiilor anuale și de a depune ulterior oferte de cumpărare pentru aceste capacități în cadrul aceleiași licitații lunare pe platforma unică de alocare a JAO.
95. Această instanță precizează că își pune problema dacă strategia de restituire și de ofertare („return and bid strategy”) constituie încălcarea prevăzută la articolul 2 punctul 2 litera (a) subpunctele (i) și (ii) din Regulamentul nr. 1227/2011.
1. Cu privire la admisibilitate
96. DM și Alpiq susțin că răspunsul la aceste întrebări presupune luarea în considerare a perspectivelor pieței. În această privință, ar trebui să se stabilească modul în care un participant la piață avizat percepe sau ar putea să perceapă comportamentul în cauză, și anume strategia de restituire și de ofertare. În acest scop, instanța de trimitere ar fi dispus efectuarea unei expertize judiciare care să ia în considerare mediul concret al pieței și caracteristicile sale și care ar duce la concluzia că Alpiq nu a furnizat nicio indicație falsă sau înșelătoare și că comportamentul său nu a fost de natură să determine un nivel artificial al prețurilor. Or, întrebările menționate ar necesita o apreciere abstractă a strategiei de restituire și de ofertare care nu ar permite să se stabilească dacă un participant la piață avizat ar putea fi indus în eroare.
97. Cu toate acestea, faptul că a cincea și a opta întrebare privesc, în general, conformitatea cu Regulamentul nr. 1227/2011 a strategiei de restituire și de ofertare nu este de natură să determine inadmisibilitatea acestor întrebări, din moment ce Curtea nu este abilitată să aplice normele dreptului Uniunii unei spețe determinate, ci numai să se pronunțe cu privire la interpretarea acestora. Astfel, atunci când Curtea este sesizată cu o trimitere preliminară, funcția sa constă în lămurirea instanței naționale cu privire la sensul normelor Uniunii pentru a‑i permite acesteia să aplice corect aceste norme faptelor cu privire la care este sesizată această instanță, iar nu în a efectua ea însăși o asemenea aplicare, și aceasta întrucât Curtea nu dispune în mod necesar de toate elementele indispensabile în această privință. În consecință, Curtea nu are competența de a aprecia situația de fapt din litigiul principal sau de a aplica normele Uniunii pe care le‑a interpretat unor măsuri sau situații naționale, aceste aspecte fiind de competența exclusivă a instanței naționale(43).
98. Cu toate acestea, conform unei jurisprudențe constante, în cadrul cooperării judiciare create prin articolul 267 TFUE, Curtea, plecând de la elementele dosarului, poate furniza instanței naționale elementele de interpretare a dreptului Uniunii care ar putea să îi fie utile în aprecierea efectelor uneia sau ale alteia dintre dispozițiile acestuia(44).
99. În aceste condiții, a cincea și a opta întrebare preliminară sunt admisibile.
2. Cu privire la fond
100. Amintim că din decizia de trimitere reiese că E‑Control a reproșat Alpiq sau lui DM printre altele că a adoptat un comportament care constituie o manipulare a pieței și care s‑ar fi desfășurat în trei etape. Prima etapă ar fi constat în achiziționarea unor cantități mari din capacitățile anuale de transport transfrontalier de energie electrică disponibile în cadrul licitațiilor anuale. A doua ar fi presupus restituirea acestor capacități anuale în cadrul licitațiilor lunare, crescând astfel în mod semnificativ cantitatea licitată și dând celorlalți participanți la piață impresia unei intenții reale de vânzare. În sfârșit, a treia etapă ar fi luat forma unor oferte de cumpărare depuse de Alpiq pentru un volum mare de capacități lunare, ceea ce, potrivit E‑Control, avea scopul de a stabili un preț minim pentru capacitățile pe care le deținea.
101. Pentru a răspunde la aceste întrebări, considerăm că trebuie să se distingă în mod clar a doua și a treia etapă. În fapt, a doua etapă constă în restituirea capacităților de transport transfrontalier achiziționate în cadrul licitațiilor anuale, fapt care este prevăzut în mod expres la articolul 43 din Regulamentul 2016/1719. Astfel, potrivit alineatului (1) al acestui articol, titularii drepturilor de transport pe termen lung pot restitui drepturile de transport pe termen lung către OTS relevanți prin intermediul platformei unice de alocare, pentru alocarea ulterioară a capacităților pe piața pe termen lung. Alineatul (3) al articolului menționat prevede că titularii drepturilor de transport pe termen lung care restituie aceste drepturi sunt remunerați, în mod direct sau indirect – prin intermediul unui terț, de către OTS relevant prin intermediul platformei unice de alocare, această remunerație fiind egală cu prețul obținut la licitația de realocare a drepturilor de transport pe termen lung.
102. Astfel, capacitățile de transport transfrontalier achiziționate în cadrul licitațiilor anuale pot fi restituite de participantul la piață în cauză în cadrul licitațiilor lunare corespunzătoare, ceea ce îi permite să renunțe la capacitățile de care nu mai are nevoie. Această repunere la dispoziție este, de asemenea, benefică pentru piață, permițând altor participanți să achiziționeze aceste capacități. În opinia noastră, din articolul 43 alineatul (3) din Regulamentul 2016/1719 reiese că participantul la piață care restituie capacitățile trebuie să accepte prețul obținut la licitația de realocare a drepturilor de transport pe termen lung, fără a putea influența stabilirea acestuia.
103. În ceea ce privește cauza principală, această restituire este prevăzută de Regulile de alocare la frontierele Elveției, ale căror dispoziții relevante trebuie interpretate de instanța de trimitere. Din decizia de trimitere nu rezultă că această a doua etapă ridică, în speță, dificultăți în raport cu normele procedurale aplicabile.
104. A treia etapă constă în depunerea de către un participant la piață care a restituit în cursul unei licitații lunare capacități de transport transfrontalier achiziționate în cadrul licitațiilor anuale a unor oferte de cumpărare privind aceleași capacități în cursul acestei licitații lunare. O asemenea practică nu este reglementată de Regulamentul 2016/1719. Or, în anumite împrejurări, considerăm că aceasta poate constitui o manipulare a pieței, în sensul articolului 2 punctul 2 litera (a) subpunctul (i) din Regulamentul nr. 1227/2011.
105. Astfel, potrivit considerentului (13) al acestui regulament, manipularea piețelor angro de energie presupune acțiuni ale persoanelor care fac în mod artificial ca prețurile să fie la un nivel care nu este justificat de forțele pieței ale cererii și ofertei, inclusiv disponibilitatea efectivă a capacității de producție, înmagazinare sau transport și cererea reală. Astfel, potrivit acestui considerent, cazurile de manipulare includ, printre altele, faptul de a lăsa în mod intenționat impresia greșită că disponibilitatea capacității de transport ar fi diferită de capacitatea disponibilă din punct de vedere tehnic, în cazul în care aceste informații afectează sau pot avea consecințe asupra prețului produselor energetice angro. Pe de altă parte, considerentul (14) al regulamentului menționat enunță că constituie de asemenea o manipulare a pieței cumpărarea de produse energetice angro având ca scop, intenție sau rezultat inducerea în eroare a participanților la piață care acționează pe baza prețurilor de referință.
106. În speță, problema principală constă, în opinia noastră, în faptul că, după cum a arătat instanța de trimitere, restituirile și ofertele de cumpărare depuse în cadrul unei licitații pentru capacități de transport transfrontalier sunt anonime. Într‑adevăr, din decizia de trimitere reiese că JAO publică pe site‑ul său internet, în urma licitațiilor, ofertele de cumpărare într‑o formă anonimizată. Or, în principiu, restituirea semnalează celorlalți participanți la piață că capacitățile de transport astfel restituite sunt disponibile la preț liber în cadrul licitațiilor. Cu toate acestea, atunci când participantul la piață depune o ofertă pentru capacitățile pe care tocmai le‑a restituit, se pare, după cum susține E‑Control, că aceste capacități pot fi achiziționate numai la un preț minim determinat, fără ca ceilalți participanți la piață să fie în măsură să îl cunoască. Rezultă că comportamentul în cauză este susceptibil să facă în mod artificial ca prețurile să fie la un nivel care nu este justificat de forțele pieței ale cererii și ofertei, în sensul considerentului (13) al aceluiași regulament.
107. În cauza principală, DM și Alpiq au arătat de altfel, ca răspuns la o întrebare adresată de Curte în ședință, că strategia de restituire și de ofertare poate conduce la un preț mediu pe piața produselor energetice angro mai mare decât cel care ar fi rezultat din libera concurență pe aceeași piață în lipsa acestei strategii.
108. Pe de altă parte, articolul 2 punctul 2 litera (a) punctul (ii) din Regulamentul nr. 1227/2011 prevede că constituie o manipulare a pieței efectuarea oricărei tranzacții sau emiterea oricărui ordin de tranzacționare cu produse energetice angro care stabilește sau încearcă să stabilească, prin acțiunea uneia sau mai multor persoane care acționează în mod concertat, prețul unuia sau mai multor produse energetice angro la un nivel artificial, exceptând cazul în care persoana care a efectuat tranzacția sau care a emis ordinul consideră că motivele care au determinat‑o să procedeze astfel sunt legitime.
109. În observațiile orale prezentate, DM și Alpiq au susținut că ofertele lor de cumpărare țineau numai de o strategie de optimizare a poziției lor comerciale. Desigur, fiecare participant la piață urmărește, prin definiție, să își optimizeze poziția și câștigurile. O asemenea dorință de optimizare nu poate însă să justifice un comportament contrar normelor aplicabile.
110. În observațiile lor scrise, precum și în ședință, DM și Alpiq au arătat de asemenea, referindu‑se la expertiza judiciară dispusă de instanța de trimitere, că o interdicție generală a strategiei de restituire și de ofertare ar duce la o diminuare a veniturilor OTS‑urilor, care s‑ar traduce printr‑o creștere a prețurilor taxelor de rețea și, prin urmare, a prețului energiei electrice. Avem însă îndoieli că acest argument este suficient în sine pentru a demonstra că strategia de restituire și de ofertare ar fi conformă, la modul general, cu Regulamentul nr. 1227/2011.
111. Revine instanței de trimitere sarcina de a examina, având în vedere ansamblul elementelor de fapt de care dispune, dacă, în speță, strategia de restituire și de ofertare aplicată de Alpiq, pe de o parte, oferă sau este susceptibilă să ofere indicații false sau înșelătoare în ceea ce privește oferta, cererea sau prețul produselor energetice angro sau, pe de altă parte, stabilește sau tinde să stabilească prețul unuia sau mai multora dintre aceste produse la un nivel artificial, fără motive legitime.
112. În această privință, după cum a susținut guvernul italian în observațiile sale scrise, împrejurările, uneori foarte complexe, ale cazului examinat sunt în general determinante pentru a aprecia existența unei manipulări a pieței în sensul articolului 2 punctul 2 litera (a) punctele (i) și (ii) din Regulamentul nr. 1227/2011.
113. Prin urmare, propunem să se răspundă la a cincea și la a opta întrebare că articolul 2 punctul 2 litera (a) subpunctele (i) și (ii) din Regulamentul nr. 1227/2011 trebuie interpretat în sensul că faptul că un participant la piață restituie în cursul unei licitații lunare capacități de transport transfrontalier de energie electrică, achiziționate în cadrul licitațiilor anuale, și depune ulterior oferte de cumpărare pentru aceleași capacități în cadrul aceleiași licitații lunare pe platforma unică de alocare a JAO constituie o manipulare a pieței atunci când aceste oferte dau sau sunt susceptibile să dea indicații false sau înșelătoare în ceea ce privește oferta, cererea sau prețul produselor energetice angro sau, pe de altă parte, stabilesc sau tind să stabilească prețul unuia sau mai multora dintre aceste produse la un nivel artificial, fără motive legitime. Această apreciere trebuie să fie efectuată de instanța națională luând în considerare toate circumstanțele de fapt specifice cazului examinat.
F. Cu privire la a șasea întrebare
114. Prin intermediul celei de a șasea întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 2 al doilea paragraf punctul 6 din Regulamentul 2016/1719 trebuie interpretat în sensul că încalcă principiul UIOSI prevăzut de această dispoziție faptul de a restitui în cursul unei licitații lunare capacitățile de transport transfrontalier achiziționate în cadrul licitațiilor anuale și de a depune apoi oferte de cumpărare pentru aceste capacități în aceeași licitație lunară pe platforma unică de alocare a JAO.
115. Această instanță arată că, în temeiul articolului 45 alineatul (1) din Regulile de alocare la frontierele Elveției, principiul UIOSI se aplică licitațiilor organizate pe platforma unică de alocare între Republica Austria și Confederația Elvețiană. Or, conform articolului 2 alineatul (1) din aceste reguli, principiul respectiv ar avea sensul care îi este atribuit în Regulamentul 2016/1719. În consecință, interpretarea articolului 2 al doilea paragraf punctul 6 din acest regulament ar fi determinantă pentru soluționarea cauzei principale. Potrivit instanței respective, ar trebui, pe de o parte, să se stabilească dacă principiul UIOSI impune cerințe în materie de restituire a capacităților pe termen lung achiziționate în cadrul unei licitații anuale și, pe de altă parte, dacă depunerea de oferte de cumpărare pentru asemenea capacități pe piața pe termen lung în cadrul următoarei licitații lunare este compatibilă cu acest principiu.
116. Articolul 2 al doilea paragraf punctul 6 din Regulamentul 2016/1719 definește principiul UIOSI ca fiind „principiul conform căruia capacitatea interzonală aferentă drepturilor fizice de transport achiziționate și nealocate este pusă automat la dispoziție pentru alocarea capacităților pentru ziua următoare și conform căruia titularul acestor drepturi fizice de transport primește o remunerație de la OTS”. Pe de altă parte, potrivit aceluiași articol 2 al doilea paragraf punctul 7, „alocare” înseamnă notificarea de utilizare a capacității interzonale pe termen lung de către un titular de drepturi fizice de transport și contrapartea acestuia sau un terț autorizat către respectivul OTS.
117. Astfel, principiul UIOSI se aplică atunci când participanții la piață nu utilizează capacitățile pe care le‑au achiziționat, cu alte cuvinte atunci când nu le‑au alocat. În acest caz, capacitățile nealocate sunt revândute automat de JAO în cadrul licitațiilor zilnice care urmează procesului de alocare. Acest principiu urmărește, așadar, să evite „pierderea” capacităților disponibile pentru piață.
118. În schimb, astfel cum s‑a arătat deja la punctele 101 și 102 din prezentele concluzii, restituirea capacităților constituie un mecanism care permite participanților la piață să restituie drepturi de transport pe termen lung în cadrul unei licitații ulterioare cu o durată mai scurtă, în speță o licitație lunară. În consecință, astfel cum au subliniat DM și Alpiq, precum și Comisia în observațiile lor scrise, mecanismul de restituire a capacităților și principiul UIOSI constituie două mecanisme distincte, care intervin în etape diferite, primul aplicându‑se în cadrul licitațiilor pe termen lung, în timp ce al doilea intervine la momentul alocării, și anume în cadrul licitațiilor pe termen scurt.
119. O asemenea constatare nu poate conduce la concluzia că strategia de restituire și de ofertare este, de facto, conformă cu Regulamentul 2016/1719, după cum rezultă din răspunsul pe care îl propunem la a cincea și la a opta întrebare.
120. În consecință, propunem să se răspundă la a șasea întrebare că articolul 2 al doilea paragraf punctul 6 din Regulamentul 2016/1719 trebuie interpretat în sensul că nu încalcă principiul UIOSI prevăzut de această dispoziție faptul că un participant la piață restituie în cursul unei licitații lunare capacități de transport transfrontalier achiziționate în cadrul licitațiilor anuale și depune apoi oferte de cumpărare pentru aceste capacități în cadrul aceleași licitații lunare pe platforma unică de alocare a JAO.
V. Concluzie
121. Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Verwaltungsgericht Wien (Tribunalul Administrativ din Viena, Austria) după cum urmează:
1) Regulamentul nr. 1227/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind integritatea și transparența pieței angro de energie
trebuie interpretat în sensul că
se aplică tranzacțiilor cu capacități de transport transfrontalier de energie electrică între Republica Austria și Confederația Elvețiană, precum și între Confederația Elvețiană și Austria, realizate de o întreprindere elvețiană.
2) Examinarea celei de a doua întrebări nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea articolului 2 punctul 2 litera (a) subpunctul (i) din Regulamentul nr. 1227/2011 în raport cu principiul legalității în materie penală, consacrat la articolul 49 alineatul (1) prima teză din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
3) Articolul 13 alineatul (1) și articolul 18 din Regulamentul nr. 1227/2011
trebuie interpretate în sensul că
se opun unei reglementări naționale potrivit căreia competența de a aplica sancțiuni în cazul încălcării articolului 5 din acest regulament nu revine autorității naționale de reglementare, în sensul articolului 2 punctul 10 din acesta, ci unei autorități administrative municipale supuse unor instrucțiuni.
4) Articolul 2 punctul 2 litera (a) subpunctele (i) și (ii) din Regulamentul nr. 1227/2011
trebuie interpretat în sensul că
respectarea de către un participant la piață a dispozițiilor Regulamentului (UE) 2016/1719 al Comisiei din 26 septembrie 2016 de stabilire a unei orientări privind alocarea capacităților pe piața pe termen lung, în special în ceea ce privește cadrul juridic referitor la licitațiile organizate pe platforma unică de alocare a Joint Allocation Office (JAO), nu exclude posibilitatea ca acest participant, pe de o parte, să ofere indicații false sau înșelătoare în ceea ce privește oferta, cererea sau prețul produselor energetice angro și, pe de altă parte, să stabilească prețul unuia sau mai multor produse energetice angro la un nivel artificial.
5) Articolul 2 punctul 2 litera (a) subpunctele (i) și (ii) din Regulamentul nr. 1227/2011
trebuie interpretat în sensul că
faptul că un participant la piață restituie în cursul unei licitații lunare capacități de transport transfrontalier de energie electrică, achiziționate în cadrul licitațiilor anuale, și depune ulterior oferte de cumpărare pentru aceleași capacități în cadrul aceleași licitații lunare pe platforma unică de alocare a JAO constituie o manipulare a pieței atunci când aceste oferte dau sau sunt susceptibile să dea indicații false sau înșelătoare în ceea ce privește oferta, cererea sau prețul produselor energetice angro sau, pe de altă parte, stabilesc sau tind să stabilească prețul unuia sau mai multora dintre aceste produse la un nivel artificial, fără motive legitime. Această apreciere trebuie să fie efectuată de instanța națională luând în considerare toate circumstanțele de fapt specifice cazului examinat.
6) Articolul 2 al doilea paragraf punctul 6 din Regulamentul 2016/1719
trebuie interpretat în sensul că
nu încalcă principiul UIOSI prevăzut de această dispoziție faptul că un participant la piață restituie în cursul unei licitații lunare capacități de transport transfrontalier achiziționate în cadrul licitațiilor anuale și depune apoi oferte de cumpărare pentru aceste capacități în cadrul aceleași licitații lunare pe platforma unică de alocare a JAO.
1 Limba originală: franceza.
2 Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind integritatea și transparența pieței angro de energie (JO 2011, L 326, p. 1), care este denumit și „REMIT” (Regulation on Wholesale Energy Market Integrity and Transparency). Acest regulament a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2024/1106 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 aprilie 2024 de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1227/2011 și (UE) 2019/942 în ceea ce privește îmbunătățirea protecției Uniunii împotriva manipulării pieței în cadrul pieței angro de energie (JO L, 2024/1106) și Regulamentul (UE) 2024/1789 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iunie 2024 privind piețele interne ale gazelor din surse regenerabile, gazelor naturale și hidrogenului, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1227/2011, (UE) 2017/1938, (UE) 2019/942 și (UE) 2022/869 și a Deciziei (UE) 2017/684 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 715/2009 (JO L, 2024/1789) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 1227/2011 revizuit”). Cu toate acestea, ținând seama de data faptelor care se află la originea litigiului principal, prezenta trimitere preliminară trebuie examinată în raport cu versiunea inițială a Regulamentului nr. 1227/2011.
3 JO 2003, L 96, p. 16, Ediție specială, 06/vol. 5, p. 210.
4 Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piețele instrumentelor financiare, de modificare a Directivelor 85/611/CEE și 93/6/CEE ale Consiliului și a Directivei 2000/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 93/22/CEE a Consiliului (JO 2004, L 145, p. 1, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 247).
5 JO 2009, L 211, p. 55.
6 Regulamentul Comisiei din 26 septembrie 2016 de stabilire a unei orientări privind alocarea capacităților pe piața pe termen lung (JO 2016, L 259, p. 42).
7 BGBl. I, 110/2010.
8 BGBl. I, 145/2023.
9 BGBl., 52/1991.
10 BGBl. I, 57/2018.
11 Această dispoziție prevede că articolele 3 și 5 din Regulamentul nr. 1227/2011 „nu se aplică produselor energetice angro care sunt instrumente financiare și cărora li se aplică articolul 9 din Directiva [2003/6]”. Or, nu se contestă că cauza principală nu se referă la instrumente financiare.
12 Regulamentul nr. 1227/2011 revizuit, fără a modifica această definiție, prevede că articolul 2 punctul 4 litera (c) din acest regulament acoperă de asemenea contractele referitoare la transportul de hidrogen în Uniune.
13 A se vedea printre altele considerentul (70) al Regulamentului (UE) 2019/943 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iunie 2019 privind piața internă de energie electrică (JO 2019, L 158, p. 54), potrivit căruia statele membre, părțile contractante la Comunitatea Energiei (pagina de internet a acesteia poate fi consultată la următoarea adresă: https://www.energy‑community.org/) și alte țări terțe care aplică acest regulament sau fac parte din zona sincronă a Europei continentale ar trebui să coopereze îndeaproape cu privire la toate chestiunile legate de dezvoltarea unei regiuni integrate de tranzacționare a energiei electrice și ar trebui să nu ia nicio măsură care pune în pericol integrarea în continuare a piețelor de energie electrică sau siguranța alimentării a statelor membre și a părților contractante.
14 A se vedea în special p. 22.
15 Acest document, disponibil în limba engleză, poate fi consultat la următoarea adresă: https://acer.europa.eu/sites/default/files/documents/en/remit/Documents/ACER_Guidance_on_REMIT_application_6th_Edition_Final.pdf
16 Această interpretare nu a fost modificată la punctul 2.3.4 din ediția 6.1 a acestor orientări din 18 decembrie 2024, ulterioară datei faptelor din litigiul principal.
17 A se vedea în special p. 19.
18 A se vedea Hotărârea din 22 iunie 2023, Vitol (C‑268/22, EU:C:2023:508, punctele 52 și 53, precum și jurisprudența citată).
19 C‑501/11 P, EU:C:2013:522, punctul 57 și jurisprudența citată.
20 JO 2007, C 303, p. 17.
21 A se vedea Hotărârea din 1 august 2025, BAJI Trans (C‑544/23, EU:C:2025:614, punctul 62).
22 A se vedea Hotărârea din 22 ianuarie 2026, AK Dlhopolec ș.a. (C‑590/24, EU:C:2026:41, punctul 64, precum și jurisprudența citată).
23 A se vedea prin analogie Hotărârea din 29 iulie 2024, Belgian Association of Tax Lawyers ș.a. (C‑623/22, EU:C:2024:639, punctul 38).
24 A se vedea Hotărârea din 21 mai 2026, Across Fiduciaria ș.a. (C‑684/24 și C‑685/24, EU:C:2026:410, punctele 40-43, precum și jurisprudența citată).
25 A se vedea în acest sens Hotărârea din 22 ianuarie 2026, AK Dlhopolec ș.a. (C‑590/24, EU:C:2026:41, punctele 74 și 75, precum și jurisprudența citată).
26 A se vedea Hotărârea din 22 ianuarie 2026, AK Dlhopolec ș.a. (C‑590/24, EU:C:2026:41, punctul 96, precum și jurisprudența citată).
27 A se vedea Hotărârea din 26 ianuarie 2021, Hessischer Rundfunk (C‑422/19 și C‑423/19, EU:C:2021:63, punctul 64, precum și jurisprudența citată).
28 A se vedea Hotărârea din 5 februarie 2026, VEB.RF/Consiliul (C‑572/24 P, EU:C:2026:74, punctul 70 și jurisprudența citată).
29 A se vedea în acest sens Hotărârea din 19 noiembrie 2020, 5th AVENUE Products Trading (C‑775/19, EU:C:2020:948, punctul 42 și jurisprudența citată), precum și Hotărârea din 10 iulie 2025, DADA Music și UPFR (C‑37/24, EU:C:2025:551, punctul 38 și jurisprudența citată).
30 Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață (Regulamentul privind abuzul de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivelor 2003/124/CE, 2003/125/CE și 2004/72/CE ale Comisiei (JO 2014, L 173, p. 1).
31 Hotărârea din 29 iulie 2024, Belgian Association of Tax Lawyers ș.a. (C‑623/22, EU:C:2024:639, punctul 45, precum și jurisprudența citată).
32 Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 5 iunie 2019 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și de modificare a Directivei 2012/27/UE (JO 2019, L 158, p. 125).
33 A se vedea Hotărârea din 6 martie 2025, Alajärven Sähkö ș.a. (C‑48/23, EU:C:2025:144, punctele 34 și 35, precum și jurisprudența citată), cauză în care am redactat concluziile.
34 A se vedea de asemenea considerentul (31) al Regulamentului nr. 1227/2011.
35 COM(2010) 726 final.
36 Sublinierea noastră. A se vedea p. 6 din această propunere. În cadrul proiectului de regulament nr. 1227/2011, nu se precizează care autoritate dispune de competența de a aplica sancțiuni administrative.
37 A se vedea prin analogie Hotărârea din 3 iunie 2021, Bankia (C‑910/19, EU:C:2021:433, punctul 45).
38 A se vedea Hotărârea din 2 iulie 2026, Ścierbek și Drózdzik (C‑261/25 și C‑262/25, EU:C:2026:537, punctul 46, precum și jurisprudența citată).
39 A se vedea în această privință fișa de informare a Consiliului Federal Elvețian din 13 martie 2026 referitoare la Acordul privind energia electrică, disponibile în limbile germană, franceză, italiană și engleză. Acest document, în versiunea în limba engleză, poate fi consultat la următoarea adresă: https://www.europa.eda.admin.ch/dam/en/sd-web/9TvhXKvZCy3B/12 %20Faktenblatt%20Strom_EN%20.pdf
40 Potrivit articolului 1 alineatul (4) din Regulamentul 2016/1719 „[p]latforma unică de alocare poate fi deschisă operatorilor pieței și OTS care își desfășoară activitatea în Elveția, cu condiția ca legislația sa națională să pună în aplicare principalele dispoziții ale legislației Uniunii privind piața energiei electrice și să existe un acord interguvernamental privind cooperarea în domeniul energiei electrice între Uniune și Elveția”. Or, la data faptelor din litigiul principal, un astfel de acord interguvernamental nu fusese încheiat. A se vedea fișa informativă citată la nota de subsol precedentă.
41 A se vedea articolul 3 alineatul (1) punctul 9 și articolul 13 din Regulamentul nr. 596/2014.
42 A se vedea Hotărârea din 11 iunie 2026, GSP Offshore (C‑216/25, EU:C:2026:483, punctul 56 și jurisprudența citată).
43 A se vedea în acest sens Hotărârea din 24 octombrie 2024, Omnitel Comunicaciones ș.a. (C‑441/23, EU:C:2024:916, punctele 46 și 47, precum și jurisprudența citată).
44 A se vedea Hotărârea din 29 ianuarie 2026, Munik (C‑562/24, EU:C:2026:55, punctul 52 și jurisprudența citată).