16.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 336/52


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2017/2355 A COMISIEI

din 14 decembrie 2017

de autorizare a introducerii pe piață a ciupercilor tratate cu ultraviolete ca aliment nou în temeiul Regulamentului (CE) nr. 258/97 al Parlamentului European și al Consiliului

[notificată cu numărul C(2017) 8474]

(Numai textul în limba engleză este autentic)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 258/97 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 ianuarie 1997 privind alimentele și ingredientele alimentare noi (1), în special articolul 7,

întrucât:

(1)

La 10 iunie 2016, societatea Ekoidé AB a înaintat o cerere către autoritatea competentă din Suedia pentru introducerea pe piața Uniunii a ciupercilor tratate cu ultraviolete (Agaricus bisporus), cu niveluri crescute de vitamina D2, ca aliment nou, în sensul articolului 1 alineatul (2) litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 258/97.

(2)

La 27 februarie 2017, autoritatea competentă din Suedia a emis raportul său de evaluare inițial. În raportul respectiv, organismul a ajuns la concluzia că ciupercile tratate cu ultraviolete (Agaricus bisporus), cu niveluri crescute de vitamina D2, îndeplinesc criteriile privind alimentele noi, prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 258/97.

(3)

La 2 martie 2017, Comisia a transmis raportul de evaluare inițială celorlalte state membre.

(4)

Mai multe state membre au formulat obiecții motivate în termenul de 60 de zile prevăzut la articolul 6 alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 258/97. Explicațiile suplimentare oferite de solicitant au răspuns respectivelor preocupări într-un mod satisfăcător pentru statele membre și Comisie.

(5)

Punctul 1 al părții A din anexa VI la Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (2) impune ca denumirea produsului alimentar să includă sau să fie însoțită de o mențiune a tratamentului specific căruia i-a fost supus, în toate cazurile în care omiterea acestei indicații ar putea induce în eroare consumatorii. Întrucât consumatorii nu se așteaptă în mod normal ca ciupercile să fie supuse unor tratamente cu ultraviolete, denumirea produsului alimentar trebuie să includă sau să fie însoțită de o astfel de indicație pentru a evita inducerea în eroare a consumatorilor.

(6)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Ciupercile (Agaricus bisporus) care au fost tratate cu ultraviolete pentru a crește nivelul de vitamina D2, astfel cum este specificat în anexa la prezenta decizie, pot fi introduse pe piața Uniunii ca aliment nou.

Articolul 2

Denumirea ciupercilor (Agaricus bisporus) autorizate prin prezenta decizie, care au fost tratate cu ultraviolete pentru a crește nivelul de vitamina D2, este „ciuperci tratate cu ultraviolete (Agaricus bisporus)”.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează societății Ekoidé AB, Vårbruksgatan 67, 583 32 Linköping, Suedia.

Adoptată la Bruxelles, 14 decembrie 2017.

Pentru Comisie

Vytenis ANDRIUKAITIS

Membru al Comisiei


(1)   JO L 43, 14.2.1997, p. 1.

(2)  Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 și (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE și 2008/5/CE ale Comisiei și a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei (JO L 304, 22.11.2011, p. 18).


ANEXĂ

SPECIFICAȚIILE PENTRU CIUPERCILE TRATATE CU ULTRAVIOLETE (AGARICUS BISPORUS), CU NIVELURI CRESCUTE DE VITAMINA D2

Descriere/Definiție:

Agaricus bisporus cultivate în scop comercial, care sunt supuse după recoltă unui tratament cu ultraviolete, prin care se obține un conținut de vitamina D2 de ≤ 10 μg/100 g greutate în stare proaspătă.

Radiația UVB: un proces de radiere în lumină ultravioletă cu lungimea de undă cuprinsă în intervalul 290-320 nm.

Vitamina D2:

Denumire chimică

(3β,5Z,7E,22E)-9,10-secoergosta-5,7,10(19),22-tetraen-3-ol

Sinonim

Ergocalciferol

Nr. CAS

50-14-6

Masă moleculară

396,65 g/mol

Conținut:

Vitamina D2 în produsul finit: 5-10 μg/100 g greutate în stare proaspătă la sfârșitul perioadei de valabilitate.