COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 16.7.2021
COM(2021) 320 final
2021/0225(NLE)
Propunere de
DECIZIE A CONSILIULUI
privind poziția care urmează să fie luată, în numele Uniunii, în cadrul Consiliului de asociere instituit prin Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și
Republica Tunisiană, pe de altă parte, în ceea ce privește prelungirea priorităților strategice UE-Tunisia până când UE și Tunisia vor adopta noi documente comune actualizate
EXPUNERE DE MOTIVE
1.Obiectul propunerii
Prezenta propunere vizează decizia de stabilire a poziției care urmează să fie luată în numele Uniunii în cadrul Consiliului de asociere instituit prin Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Tunisiană, pe de altă parte, în ceea ce privește posibilitatea adoptării unei decizii de prelungire a priorităților strategice UE-Tunisia până când UE și Republica Tunisiană vor adopta noi documente comune actualizate.
2.Contextul propunerii
2.1.Acordul de asociere
Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Tunisiană, pe de altă parte (denumit în continuare „Acordul de asociere”), a fost semnat la 17 iulie 1995 și a intrat în vigoare la 1 martie 1998. Acordul de asociere constituie temeiul juridic al relațiilor bilaterale dintre UE și Tunisia. Acordul își propune:
–să asigure un cadru corespunzător pentru dialogul politic între părți, care să permită consolidarea relațiilor acestora în toate domeniile pe care le consideră relevante pentru un astfel de dialog;
–să stabilească condițiile necesare unei liberalizări treptate a comerțului cu bunuri, servicii și capitaluri;
–să promoveze schimburile comerciale și dezvoltarea unor relații economice și sociale echilibrate între părți, în special prin dialog și cooperare, pentru a favoriza dezvoltarea și prosperitatea Tunisiei și a poporului tunisian;
–să încurajeze integrarea țărilor din Magreb favorizând schimburile comerciale și cooperarea între Tunisia și țările din regiune;
–să promoveze cooperarea în domeniul economic, social, cultural și financiar.
2.2.Consiliul de asociere
Se instituie un Consiliu de asociere care se reunește la nivel ministerial, o dată pe an și ori de câte ori este necesar, la inițiativa președintelui, în condițiile prevăzute de regulamentul de procedură. Consiliul examinează aspectele importante care decurg din Acordul de asociere, precum și orice altă problemă bilaterală sau internațională de interes comun.
Consiliul de asociere este alcătuit, pe de o parte, din membri ai Consiliului Uniunii Europene și din membri ai Comisiei Comunităților Europene și, pe de altă parte, din membri ai guvernului Republicii Tunisiene.
Consiliul de asociere își adoptă regulamentul de procedură. Președinția Consiliului de asociere este exercitată pe rând de către un membru al Consiliului Uniunii Europene și un membru al guvernului Republicii Tunisiene în conformitate cu modalitățile prevăzute în regulamentul de procedură.
Deciziile adoptate sunt obligatorii pentru părți, care trebuie să ia măsurile necesare pentru punerea în aplicare a acestora. Consiliul de asociere poate, de asemenea, să formuleze recomandări adecvate.
2.3.Actul avut în vedere spre adoptare de către Consiliul de asociere
Consiliul de asociere urmează să adopte o decizie privind prelungirea priorităților strategice UE-Tunisia pentru perioada 2018-2020 până când UE și Republica Tunisiană vor adopta noi documente comune actualizate. În conformitate cu articolul 10 din regulamentul de procedură al Consiliului de asociere, decizia se adoptă de comun acord de către părți și poate fi adoptată prin procedură scrisă în cazul în care ambele părți convin astfel.
3.Poziția care urmează să fie luată în numele Uniunii
Poziția care urmează să fie luată de Uniunea Europeană în cadrul Consiliului de asociere instituit prin Acordul de asociere privind adoptarea unei decizii de prelungire a priorităților strategice UE-Tunisia se bazează pe textul deciziei atașate la prezenta decizie.
Prin Decizia nr. 1/2018 a Consiliului de asociere din 9 noiembrie 2018, UE și Tunisia au convenit asupra priorităților strategice menite să sprijine și să consolideze tranziția democratică și dezvoltarea socioeconomică a Tunisiei pentru perioada 2018-2020.
În cadrul procesului de reînnoire a parteneriatului UE cu vecinătatea sudică, proces aflat în derulare, și în urma adoptării cadrului financiar multianual 2021-2027 și a noului Instrument de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională (IVCDCI), pregătirea și adoptarea unor noi documente comune actualizate cu țările din vecinătatea sudică, inclusiv Tunisia, sunt planificate pentru 2021. În acest cadru și pentru a se evita un decalaj între expirarea priorităților strategice UE-Tunisia și adoptarea unora noi, este în interesul părților să extindă prioritățile strategice actuale până la adoptarea unor noi priorități actualizate.
4.Temei juridic
4.1.Temeiul juridic procedural
4.1.1.Principii
Articolul 218 alineatul (9) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede posibilitatea adoptării unor decizii de stabilire „a pozițiilor care trebuie adoptate în numele Uniunii în cadrul unui organism creat printr-un acord, în cazul în care acest organism trebuie să adopte acte cu efecte juridice, cu excepția actelor care modifică sau completează cadrul instituțional al acordului.”
Conceptul de „acte cu efecte juridice” include actele care au efecte juridice în temeiul normelor de drept internațional aplicabile organismului în cauză. Sunt, de asemenea, incluse instrumentele care nu au un caracter obligatoriu în temeiul dreptului internațional, dar care „au vocația de a influența în mod decisiv conținutul reglementării adoptate de legiuitorul Uniunii”.
4.1.2.Aplicarea la cazul în discuție
Consiliul de asociere este un organism creat printr-un acord, și anume Acordul de asociere.
Actul pe care Consiliul de asociere este invitat să îl adopte este un act cu efecte juridice. Actul avut în vedere este un act cu efecte juridice deoarece va prelungi prioritățile strategice actuale până când se vor adopta noi documente comune actualizate.
În consecință, temeiul juridic procedural al propunerii de decizie este articolul 218 alineatul (9) din TFUE.
4.2.Temeiul juridic material
4.2.1.Principii
Temeiul juridic material al unei decizii adoptate în temeiul articolului 218 alineatul (9) din TFUE depinde în primul rând de obiectivul și de conținutul actului avut în vedere cu privire la care se adoptă o poziție în numele Uniunii. În cazul în care actul avut în vedere urmărește două obiective sau include două elemente, iar unul dintre aceste obiective sau elemente poate fi identificat ca fiind obiectivul sau elementul principal, iar celălalt obiectiv sau element are mai degrabă un caracter accesoriu, decizia adoptată în temeiul articolului 218 alineatul (9) din TFUE trebuie să se întemeieze pe un singur temei juridic material, respectiv pe cel impus de obiectivul sau de elementul principal sau predominant.
4.2.2.Aplicarea la cazul în discuție
Obiectivul principal și conținutul actului avut în vedere se referă la cooperarea cu o țară terță în cadrul unui acord de asociere și al politicii europene de vecinătate.
Prin urmare, temeiul juridic material al deciziei propuse este articolul 217.
4.3.Concluzie
Temeiul juridic al deciziei propuse ar trebui să fie articolul 217, coroborat cu articolul 218 alineatul (9) din TFUE.
5.Publicarea actului avut în vedere
Având în vedere că actul Consiliului va modifica perioada de valabilitate a priorităților strategice UE-Tunisia, acesta ar trebui publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene după ce va fi adoptat.
2021/0225 (NLE)
Propunere de
DECIZIE A CONSILIULUI
privind poziția care urmează să fie luată, în numele Uniunii, în cadrul Consiliului de asociere instituit prin Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și
Republica Tunisiană, pe de altă parte, în ceea ce privește prelungirea priorităților strategice UE-Tunisia până când UE și Tunisia vor adopta noi documente comune actualizate
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 217 coroborat cu articolul 218 alineatul (9),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
(1)Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Tunisiană, pe de altă parte, a fost semnat la 17 iulie 1995 și a intrat în vigoare la 1 martie 1998.
(2)Prioritățile strategice UE-Tunisia au fost adoptate de Consiliul de asociere la 9 noiembrie 2018.
(3)Într-un schimb de scrisori, cele două părți au convenit asupra menținerii valabilității priorităților strategice UE-Tunisia ca document de orientare pentru consolidarea parteneriatului, până la adoptarea unor noi documente comune actualizate.
(4)În temeiul articolului 80 din Acordul euro-mediteraneean, Consiliul de asociere poate lua decizii în scopul îndeplinirii obiectivelor acordului.
(5)Consiliul de asociere urmează să adopte, prin procedură scrisă, o decizie de prelungire a priorităților strategice până când UE și Tunisia vor adopta noi documente comune actualizate.
(6)Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Consiliului de asociere, întrucât decizia va avea caracter obligatoriu pentru Uniune,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Poziția care urmează să fie luată în numele Uniunii Europene în cadrul Consiliului de asociere instituit prin Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Tunisiană, pe de altă parte, în ceea ce privește prelungirea priorităților strategice UE-Tunisia până când UE și Tunisia vor adopta noi documente comune actualizate, se întemeiază pe proiectul de decizie a Consiliului de asociere UE-Tunisia atașat prezentei decizii.
Articolul 2
Prezenta decizie se adresează Comisiei.
Adoptată la Bruxelles,
Pentru Consiliu,
Președintele