20.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 340/35


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2017/2384 AL COMISIEI

din 19 decembrie 2017

de specificare a caracteristicilor tehnice ale modulului ad-hoc pentru 2019 privind organizarea muncii și planificarea timpului de lucru în ceea ce privește ancheta prin sondaj asupra forței de muncă în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 577/98 al Consiliului

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 577/98 al Consiliului din 9 martie 1998 privind organizarea unei anchete prin sondaj asupra forței de muncă din Comunitate (1), în special articolul 7a alineatul (5),

întrucât:

(1)

Strategia europeană privind ocuparea forței de muncă, orientările privind ocuparea forței de muncă (2) și pilonul european al drepturilor sociale (3), în special principiile enunțate în acesta, referitoare la locurile de muncă sigure și flexibile, echilibrul dintre viața profesională și cea privată și mediul de lucru bine adaptat, exprimă necesitatea unui grad mai mare de adaptabilitate atât a întreprinderilor, cât și lucrătorilor din Europa și evidențiază faptul că se impune colectarea de date prin intermediul unui sondaj european amplu cu privire la aplicarea unor practici noi de organizare a muncii și de planificare a timpului de lucru și la experiența lucrătorilor în raport cu aceste practici.

(2)

Regulamentul delegat (UE) 2016/1851 al Comisiei (4) precizează și descrie domeniile cu privire la care trebuie furnizate informații mai detaliate, mai exact sub-modulele ad hoc, și care ar trebui să fie incluse în modulul ad-hoc pentru 2019 privind organizarea muncii și planificarea timpului de lucru în ceea ce privește ancheta prin sondaj asupra forței de muncă în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 577/98 al Consiliului.

(3)

Prin urmare, ar trebui specificate caracteristicile tehnice, filtrele, codurile și termenul de transmitere a datelor de către statele membre în cadrul modulului ad hoc privind organizarea muncii și planificarea timpului de lucru.

(4)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Sistemului Statistic European,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Caracteristicile tehnice ale modulului ad-hoc pentru 2019 privind organizarea muncii și planificarea timpului de lucru, filtrele și codurile care trebuie utilizate și termenul până la care statele membre trebuie să transmită Comisiei rezultatele sunt prevăzute în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 19 decembrie 2017.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)   JO L 77, 14.3.1998, p. 3.

(2)  Decizia (UE) 2015/1848 a Consiliului din 5 octombrie 2015 privind orientările pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale statelor membre pentru 2015 (JO L 268, 15.10.2015, p. 28).

(3)  https://ec.europa.eu/commission/priorities/deeper-and-fairer-economic-and-monetary-union/european-pillar-social-rights_ro

(4)  Regulamentul delegat (UE) 2016/1851 al Comisiei din 14 iunie 2016 de adoptare a programului de module ad hoc, care acoperă anii 2019, 2020 și 2021, pentru ancheta prin sondaj asupra forței de muncă prevăzută prin Regulamentul (CE) nr. 577/98 al Consiliului (JO L 284, 20.10.2016, p. 1).


ANEXĂ

Prezenta anexă prevede caracteristicile tehnice, filtrele și codurile care trebuie utilizate în modulul ad-hoc pentru 2019 privind organizarea muncii și planificarea timpului de lucru. De asemenea, anexa stabilește termenele pentru transmiterea datelor către Comisie de către statele membre.

Termenul pentru transmiterea rezultatelor către Comisie: 31 martie 2020.

Filtre și coduri care trebuie utilizate pentru trimiterea datelor: conform anexei III la Regulamentul (CE) nr. 377/2008 al Comisiei (1).

Coloane rezervate pentru factorii de ponderare opționali, de utilizat în cazurile de subeșantionare sau non-răspuns: coloanele 226-229, care conțin numere întregi, și coloanele 230-231, care conțin zecimale.

1.   Submodulul „Flexibilitatea timpului de lucru”

Nume/Coloană

Cod

Descriere

Filtru

 

 

 

 

VARIWT

 

Timp de lucru variabil

WSTATOR = 1,2

211

 

Modalitatea de determinare a începutului și sfârșitului timpului de lucru în cadrul locului de muncă principal

 

 

1

Lucrătorul poate decide în totalitate cu privire la timpul de lucru

 

 

2

Lucrătorul poate decide cu privire la timpul de lucru, cu anumite restricții

 

 

3

Angajatorul sau organizația decide în principal cu privire la timpul de lucru

 

 

9

Nu se aplică (nu este inclus în filtru)

 

 

Necompletat

Niciun răspuns/Nu știu

 

 

 

 

 

FREEHOUR

 

Libertatea de a lua ore libere

VARIWT = 2,3, necompletat

212

 

Posibilitatea de a lua, în cadrul locului de muncă principal, una sau două ore libere, din motive personale sau familiale, în termen de o zi lucrătoare

 

 

1

Foarte ușor

 

 

2

Destul de ușor

 

 

3

Destul de dificil

 

 

4

Foarte dificil

 

 

9

Nu se aplică (nu este inclus în filtru)

 

 

Necompletat

Niciun răspuns/Nu știu

 

 

 

 

 

FREELEAV

 

Libertatea de a lua concediu

WSTATOR = 1,2

213

 

Posibilitatea de lua, în cadrul locului de muncă principal, una sau două zile de concediu în termen de trei zile lucrătoare

 

 

1

Foarte ușor

 

 

2

Destul de ușor

 

 

3

Destul de dificil

 

 

4

Foarte dificil

 

 

9

Nu se aplică (nu este inclus în filtru)

 

 

Necompletat

Niciun răspuns/Nu știu

 

 

 

 

 

FLEXWT

 

Flexibilitate preconizată în ceea ce privește orele de lucru

WSTATOR = 1,2

214

 

Frecvența cu care lucrătorul se confruntă cu solicitări neprevăzute de modificare a timpului de lucru în cadrul locului de muncă principal

 

 

1

Cel puțin o dată pe săptămână

 

 

2

Mai puțin de o dată pe săptămână, dar cel puțin o dată pe lună

 

 

3

Mai puțin de o dată pe lună sau niciodată

 

 

9

Nu se aplică (nu este inclus în filtru)

 

 

Necompletat

Niciun răspuns/Nu știu

 

 

 

 

 

AVAIFREE

 

Disponibilitatea de a lucra în timpul liber

WSTATOR = 1,2

215

 

Lucrătorul a fost contactat în timpul liber în ultimele două luni pentru o intervenție înainte de ziua lucrătoare următoare în cadrul locului de muncă principal

 

 

1

Nu a fost contactat în cursul ultimelor 2 luni

 

 

2

A fost contactat de câteva ori

 

 

3

A fost contactat de mai multe ori și a trebuit să acționeze înainte de următoarea zi lucrătoare

 

 

4

A fost contactat de mai multe ori, dar nu a trebuit să acționeze înainte de următoarea zi lucrătoare

 

 

9

Nu se aplică (nu este inclus în filtru)

 

 

Necompletat

Niciun răspuns/Nu știu

 

2.   Submodulul „Metode la locul de muncă”

Nume/Coloană

Cod

Descriere

Filtru

 

 

 

 

RECHOURS

 

Înregistrarea prezenței sau a timpului de lucru

STAPRO = 3

216-217

 

Metoda de înregistrare a prezenței sau a timpului de lucru în cadrul locului de muncă principal

 

 

01

Prezența și timpul de lucru nu sunt înregistrate

 

 

02

Prezența este înregistrată manual de către lucrător

 

 

03

Prezența este înregistrată manual de către un supraveghetor/coleg

 

 

04

Prezența este înregistrată automat (sistem de pontaj, la conectare)

 

 

05

Prezența este înregistrată prin altă metodă

 

 

06

Timpul de lucru este înregistrat manual de către lucrător

 

 

07

Timpul de lucru este înregistrat manual de către un supraveghetor/coleg

 

 

08

Timpul de lucru este înregistrat automat (sistem de pontaj, la conectare)

 

 

09

Timpul de lucru este înregistrat prin altă metodă

 

 

99

Nu se aplică (nu este inclus în filtru)

 

 

Necompletat

Niciun răspuns/Nu știu

 

 

 

 

 

PRESSURE

 

Lucrul sub presiunea timpului

WSTATOR = 1,2

218

 

Frecvența cu care persoana lucrează sub presiunea timpului în cadrul locului de muncă principal

 

 

1

Întotdeauna

 

 

2

Frecvent

 

 

3

Câteodată

 

 

4

Niciodată

 

 

9

Nu se aplică (nu este inclus în filtru)

 

 

Necompletat

Niciun răspuns/Nu știu

 

 

 

 

 

JOBAUTON

 

Autonomia la locul de muncă

WSTATOR = 1,2

219-220

 

Posibilitatea de a influența ordinea și conținutul sarcinilor în cadrul locului de muncă principal

 

 

11

O influență mare asupra ordinii și conținutului

 

 

12

O influență mare asupra ordinii și o oarecare influență asupra conținutului

 

 

13

O influență mare asupra ordinii și o influență mică sau nicio influență asupra conținutului

 

 

21

O oarecare influență asupra ordinii și o influență mare asupra conținutului

 

 

22

O oarecare influență asupra ordinii și conținutului

 

 

23

O oarecare influență asupra ordinii și o influență mică sau nicio influență asupra conținutului

 

 

31

O influență mare asupra conținutului și o influență mică sau nicio influență asupra ordinii

 

 

32

O oarecare influență asupra conținutului și o influență mică sau nicio influență asupra ordinii

 

 

33

O influență mică sau nicio influență asupra ordinii și conținutului

 

 

99

Nu se aplică (nu este inclus în filtru)

 

 

Necompletat

Niciun răspuns/Nu știu

 

3.   Submodulul „Locul de muncă”

Nume/Coloană

Cod

Descriere

Filtru

 

 

 

 

PLACEWK

 

Locul de muncă principal

WSTATOR = 1,2

221

 

Locul în care se desfășoară cu precădere activitățile din cadrul locului de muncă principal

 

 

1

Sediul angajatorului sau sediul propriu

 

 

2

La domiciliu

 

 

3

La sediul clientului

 

 

4

Locuri care nu sunt fixe (vehicul, serviciu de livrare etc.)

 

 

5

Altele

 

 

9

Nu se aplică (nu este inclus în filtru)

 

 

Necompletat

Niciun răspuns/Nu știu

 

 

 

 

 

COMMUTM

 

Timpul necesar pentru a ajunge la locul de muncă

PLACEWK≠2

222-224

 

Timpul necesar pentru a parcurge distanța de la domiciliu la locul de muncă principal (drumul la dus)

 

 

000-240

Minute

 

 

999

Nu se aplică (nu este inclus în filtru)

 

 

Necompletat

Niciun răspuns/Nu știu

 

 

 

 

 

OTHERLOC

 

Lucrul în alte locații

PLACEWK = 1-5

225

 

Lucrătorul își desfășoară activitatea în mai multe locații în cadrul locului de muncă principal

 

 

1

Zilnic

 

 

2

Nu zilnic, dar cel puțin o dată pe săptămână

 

 

3

Mai puțin de o dată pe săptămână, dar cel puțin o dată pe lună

 

 

4

Mai puțin de o dată pe lună sau niciodată

 

 

9

Nu se aplică (nu este inclus în filtru)

 

 

Necompletat

Niciun răspuns/Nu știu

 


(1)  Regulamentul (CE) nr. 377/2008 al Comisiei din 25 aprilie 2008 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 577/98 al Consiliului privind organizarea unei anchete prin sondaj asupra forței de muncă din Comunitate, în ceea ce privește codificarea utilizată pentru transmiterea datelor începând cu anul 2009, utilizarea unui subeșantion pentru culegerea datelor referitoare la variabilele structurale și definirea trimestrelor de referință (JO L 114, 26.4.2008, p. 57).