11.12.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 417/362


REZOLUȚIA (UE) 2020/1960 A PARLAMENTULUI EUROPEAN

din 14 mai 2020

conținând observațiile care fac parte integrantă din decizia privind descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA) aferent exercițiului financiar 2018

PARLAMENTUL EUROPEAN,

—

având în vedere decizia sa privind descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară aferent exercițiului financiar 2018,

—

având în vedere Rezoluția sa din 16 ianuarie 2019 referitoare la procedura de autorizare a pesticidelor de către Uniune (1),

—

având în vedere articolul 100 și anexa V la Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere avizul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru control bugetar (A9-0068/2020),

A.   

întrucât, potrivit situației veniturilor și cheltuielilor sale (2), bugetul definitiv al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) aferent exercițiului financiar 2018 a fost de 79 183 814,25 EUR, ceea ce reprezintă o ușoară scădere de 0,47 % față de bugetul pe 2017; întrucât bugetul autorității provine în principal de la bugetul Uniunii (3);

B.   

întrucât, în raportul său privind conturile anuale ale autorității pentru exercițiul financiar 2018 (denumit în continuare „raportul Curții”), Curtea de Conturi (denumită în continuare „Curtea”) a declarat că a obținut asigurări rezonabile cu privire la fiabilitatea conturilor anuale ale autorității și cu privire la legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente,

Gestiunea bugetară și financiară

1.

constată cu satisfacție că eforturile de monitorizare a bugetului în cursul exercițiului financiar 2018 au condus la o rată de execuție bugetară de 100 %, ceea ce reprezintă o ușoară creștere de 0,02 % față de 2017; constată, de asemenea, că rata de execuție a creditelor de plată a fost de 91,31 %, ceea ce reprezintă o scădere de 1 % față de 2017;

Performanța

2.

constată că autoritatea a introdus o serie de indicatori-cheie de performanță (ICP) în metoda sa cuprinzătoare de gestiune bazată pe performanță, pentru a putea măsura valoarea adăugată generată de activitățile sale; constată, de asemenea, că autoritatea recurge la ICP pentru a-și îmbunătăți gestiunea bugetară;

3.

ia act de faptul că 2018 a fost al doilea an de abordare cuprinzătoare a gestionării bazate pe performanță, de măsurare a performanței autorității pe baza noilor ICP și de punere în aplicare a planului autorității privind Strategia 2020;

4.

constată cu satisfacție rezultatele bune obținute de autoritate în ceea ce privește respectarea termenelor stabilite pentru producția științifică; constată, de asemenea, că în singurul domeniu în care 83,6 % din realizări au fost finalizate la timp, sub ținta de 90 %, întârzierea se limita la câteva domenii în care s-a înregistrat un volum de muncă deosebit de ridicat;

5.

ia act de faptul că, în urma evaluării externe a autorității, care a început în 2017, autoritatea a adoptat o serie de recomandări în cadrul reuniunii sale din octombrie 2018; ia act de faptul că domeniile în care s-au înregistrat progrese conform raportului de evaluare au inclus, în special, noile mecanisme ale autorității de cooperare cu părțile interesate, cooperarea autorității cu autoritățile statelor membre și independența sa consolidată; ia act de faptul că domeniile în care se pot aduce îmbunătățiri conform evaluării includ abordarea autorității în ceea ce privește stabilirea ordinii de prioritate a resurselor, vizibilitatea economică a sistemului său de recrutare a experților și necesitatea de a adapta materialele de comunicare la nevoile diferitelor tipuri de public;

6.

constată cu satisfacție că autoritatea, Agenția Europeană pentru Produse Chimice, Agenția Europeană pentru Medicamente și Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor își pun în comun resursele și activitățile în domeniul evaluării riscurilor, al datelor și al cercetării; ia act de faptul că autoritatea și-a mărit resursele și activitățile desfășurate împreună cu Centrul Comun de Cercetare, în special în ceea ce privește datele și hărțile de mediu; încurajează ferm autoritatea să urmărească în mod activ continuarea și extinderea cooperării cu toate agențiile Uniunii;

7.

încurajează autoritatea să continue digitalizarea serviciilor sale;

8.

salută contribuția autorității la siguranța lanțului alimentar și furajer în Uniune și eforturile considerabile pe care le-a depus pentru a le oferi administratorilor de risc din Uniune o consiliere științifică amplă, independentă și actualizată referitoare la chestiunile privind lanțul alimentar, comunicând clar publicului rezultatele obținute și informațiile pe care se bazează acestea și cooperând cu părțile interesate și cu partenerii instituționali pentru a promova coerența sistemului de siguranță alimentară din Uniune și încrederea în el;

9.

subliniază că, în 2018, autoritatea a răspuns la 788 de întrebări prin intermediul avizelor științifice, al rapoartelor tehnice și al publicațiilor justificative;

10.

consideră că autoritatea ar trebui să acorde în continuare o atenție deosebită opiniei publice și să se angajeze să dea dovadă de deschidere și transparență; subliniază, în acest context, că Regulamentul (UE) 2019/1381 al Parlamentului European și al Consiliului (4) atribuie autorității sarcini suplimentare legate de evaluarea siguranței și comunicațiile publice, toate acestea urmând să genereze costuri suplimentare;

Politica de personal

11.

constată că, la 31 decembrie 2018, schema de personal era completată în proporție de 97,49 %, fiind ocupate 5 posturi de funcționari și 306 posturi de agenți temporari din cele 319 posturi autorizate în temeiul bugetului Uniunii (față de 323 de posturi autorizate în 2017); constată că, în 2018, în cadrul autorității au lucrat, de asemenea, 122 de agenți contractuali și 14 experți naționali detașați;

12.

constată cu îngrijorare că autoritatea, deși este una dintre agențiile de reglementare ale Uniunii responsabile de evaluarea riscurilor produselor reglementate, nu primește suficiente resurse pentru a-și îndeplini în mod eficient responsabilitățile; insistă să i se acorde autorității resurse suficiente pentru a-și îndeplini sarcinile;

13.

constată că Curtea a identificat o tendință orizontală a agențiilor de a angaja personal extern pe poziții de consultanță în domeniul informatic; solicită ca acest domeniu important și sensibil să depindă cât mai puțin posibil de recrutarea externă pentru a limita eventualele riscuri;

14.

constată că autoritatea a adoptat decizia-tip a Comisiei referitoare la politica pentru protecția demnității persoanelor și prevenirea hărțuirii; ia act, de asemenea, de faptul că autoritatea a organizat sesiuni de formare obligatorii atât pentru personal, cât și pentru cadrele de conducere, a făcut posibilă consilierea confidențială și a organizat publicarea pe site-ul său de intranet a unui raport privind hărțuirea, prezentând statistici și proceduri formale din perioada 2014-2018; solicită autorității să informeze autoritatea care acordă descărcarea de gestiune cu privire la măsurile luate după anchetarea cazurilor de hărțuire;

15.

recunoaște că echilibrul de gen la nivelul conducerii superioare a autorității este satisfăcător, dat fiind că două din cinci posturi de conducere sunt ocupate de bărbați, iar trei de femei; își exprimă, însă, îngrijorarea cu privire la dezechilibrul geografic, având în vedere că niciun cadru de conducere de nivel superior nu provine din state care au aderat la Uniune după 2004; solicită autorității să ia măsuri pentru a asigura un echilibru geografic mai bun la nivelul conducerii sale superioare;

16.

regretă că, în ceea ce privește perioada de doi ani de existență a stării de incompatibilitate, politica în materie de independență din 2017 include obligația de a se verifica interesele experților doar în raport cu mandatul grupului științific la care expertul dorește să participe; solicită ca politica să fie actualizată fără întârziere pentru a se garanta că interesele experților sunt privite în contextul mandatului general al autorității, astfel cum a solicitat Parlamentul în repetate rânduri;

17.

regretă că finanțarea cercetării de către întreprinderile care intră în domeniul de competență al autorității nu este considerată pertinentă pentru perioada existenței stării de incompatibilitate, atât timp cât sumele în cauză nu depășesc 25 % din totalul bugetului de cercetare gestionat de către expert și/sau echipa sa de cercetare și că pragul se aplică surselor individuale, nu tuturor surselor private combinate; solicită eliminarea pragului de finanțare din politica de independență a autorității, în conformitate cu solicitările repetate ale Parlamentului în această privință;

Prevenirea și gestionarea conflictelor de interese și transparența

18.

constată cu îngrijorare că autoritatea a fost afectată de probleme de conflicte de interese și că anchetele au arătat că proporția de experți cu conflicte de interese financiare a trecut de la 59 % în 2013 la 49 % în 2017; observă că Curtea a identificat necesitatea de a consolida independența contabilului, dar nu se pronunță asupra independenței experților; solicită autorității să adopte o perioadă strictă de existență a stării de incompatibilitate în ceea ce privește conflictele de interese financiare, precum și orientări politice clare cu privire la recurgerea la experți pentru a proteja avizele științifice ale autorității de influențe necuvenite;

19.

regretă că experții externi, cum ar fi experții care participă la audieri sau membri ai forumului consultativ, ai punctelor focale sau ai rețelelor științifice, nu fac obiectul unei verificări privind conflictele de interese și că eventualele potențiale conflicte de interese în acest domeniu ar putea trece neobservate;

20.

reamintește recomandările din Rezoluția Parlamentului din 16 ianuarie 2019 referitoare la procedura de autorizare a pesticidelor de către Uniune și, în special, solicitarea sa adresată autorității de a-și îmbunătăți comunicarea cu privire la riscuri, de a-și actualiza documentele de orientare în conformitate cu cele mai recente evoluții din toate domeniile relevante, de a spori ușurința de utilizare a informațiilor furnizate pe site-ul său internet și de a facilita extragerea de date, de a publica avizul său în reviste de specialitate și de a încuraja mai mulți experți naționali independenți și alți oameni de știință să participe la lucrările sale, precum și de a exclude participarea experților cu conflicte de interese din toate etapele procesului de evaluare inter pares; ia act, pe baza răspunsului autorității, de faptul că aceasta a preluat mai multe dintre recomandările cuprinse în Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (5), în special în ceea ce privește o mai mare transparență și o comunicare mai accesibilă privind riscurile;

21.

reamintește că Regulamentul (CE) nr. 178/2002 revizuit va impune autorității să pună la dispoziție în mod proactiv datele de reglementare prezentate de solicitanți, atât prin descărcare de pe internet, tipărire sau consultare într-un format electronic; întrucât acest lucru va permite autorității să beneficieze de evaluări inter pares extinse ale comunității științifice; reamintește că această cerință privind transparența este indispensabilă pentru cercetarea finanțată de industrie, dar că nu poate fi invocată ca argument pentru a refuza utilizarea de către mediul academic a unor date considerate confidențiale din motive legitime, cum ar fi dosarele medicale personale ale pacienților;

Controalele interne

22.

salută faptul că, în 2018, a fost efectuată o verificare a adecvării pentru a evalua modul de revizuire a strategiei antifraudă a autorității în 2019 și în cursul anului de raportare, precum și faptul că autoritatea nu a trebuit să transmită sau să comunice către OLAF niciun caz de suspiciune de fraudă;

23.

ia act de faptul că, potrivit raportului Curții, Serviciul de Audit Intern al Comisiei a publicat un raport de audit privind gestionarea resurselor umane și etica în cadrul EFSA, precum și de faptul că autoritatea elaborează un plan de acțiune corespunzător pentru a aborda anumite domenii susceptibile de a fi îmbunătățite; invită autoritatea să informeze autoritatea care acordă descărcarea de gestiune cu privire la măsurile implementate;

24.

invită autoritatea să își concentreze atenția asupra difuzării rezultatelor cercetărilor sale în rândul publicului și să se adreseze acestuia prin intermediul rețelelor de socializare și al altor mijloace de informare în masă;

25.

face trimitere, pentru alte observații cu caracter orizontal care însoțesc decizia privind descărcarea de gestiune, la Rezoluția sa din 14 mai 2020 (6) referitoare la performanțele, gestiunea financiară și controlul agențiilor.

(1)  Texte adoptate, P8_TA(2019)0023.

(2)   JO C 202, 12.6.2018, p. 1.

(3)   JO C 202, 12.6.2018, p. 3.

(4)  Regulamentul (UE) 2019/1381 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind transparența și durabilitatea modelului UE de evaluare a riscurilor în cadrul lanțului alimentar și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 178/2002, (CE) nr. 1829/2003, (CE) nr. 1831/2003, (CE) nr. 2065/2003, (CE) nr. 1935/2004, (CE) nr. 1331/2008, (CE) nr. 1107/2009, (UE) 2015/2283 și a Directivei 2001/18/CE (JO L 231, 6.9.2019, p. 1).

(5)  Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare (JO L 31, 1.2.2002, p. 1).

(6)  Texte adoptate, P9_TA(2020)0121.