|
15/Volumul 03 |
RO |
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene |
83 |
31994D0652
|
L 253/29 |
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE |
DECIZIA COMISIEI
din 20 septembrie 1994
de stabilire a inventarului și de repartizare a sarcinilor care trebuie îndeplinite în cadrul cooperării dintre statele membre în domeniul examinării științifice a problemelor legate de produsele alimentare
(94/652/CE)
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Directiva 93/5/CEE a Consiliului din 25 februarie 1993 privind asistența ce trebuie acordată Comisiei și colaborarea dintre statele membre în domeniul examinării științifice a problemelor legate de produsele alimentare (1), în special articolul 3,
întrucât Directiva 93/5/CEE prevede prezența statelor membre în Comisie și cooperarea lor în domeniul examinării științifice a problemelor legate de produsele alimentare; întrucât Decizia 94/458/CE a Comisiei (2) reglementează gestionarea administrativă a cooperării în domeniul examinării științifice a problemelor legate de produsele alimentare;
întrucât articolul 3 din Directiva 93/5/CEE prevede definirea și actualizarea cel puțin o dată la șase luni a inventarului sarcinilor care trebuie îndeplinite în cadrul cooperării științifice și al priorităților aferente și repartizarea acestor sarcini între statele membre;
întrucât este necesară definirea și actualizarea inventarului sarcinilor ținând seama de nevoile de protecție a sănătății publice în Comunitate și de exigențele legislației comunitare în domeniul produselor alimentare;
întrucât sarcinile trebuie repartizate în funcție de cunoștințele tehnice și științifice de specialitate și de resursele disponibile din statele membre, în special din institutele care participă la cooperarea științifică;
întrucât măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse alimentare,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Inventarul sarcinilor care trebuie îndeplinite în cadrul cooperării dintre statele membre în domeniul examinării științifice a problemelor legate de produsele alimentare, precum și repartizarea acestor sarcini între statele membre sunt menționate de anexa la prezenta decizie.
Articolul 2
Autoritățile sau organismele desemnate de statele membre în conformitate cu articolul 2 din Directiva 93/5/CEE transmit imediat Comisiei denumirea institutului sau institutelor însărcinate cu efectuarea sarcinilor din anexă care le-au fost încredințate. Ele informează de îndată Comisia cu privire la orice modificare.
Articolul 3
Până la 1 ianuarie 1995, apoi la fiecare șase luni, autoritățile sau organismele desemnate de statele membre, în conformitate cu articolul 2 din Directiva 93/5/CEE, transmit Comisiei un raport privind faza de lucru în care a ajuns în procesul de îndeplinire a atribuțiilor repartizate.
Articolul 4
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 20 septembrie 1994.
Pentru Comisie
Martin BANGEMANN
Membru al Comisiei
(2) JO L 189, 23.7.1994, p. 84.
ANEXĂ
Inventarul sarcinilor pe care trebuie să le îndeplinească statele membre în cadrul cooperării în domeniul examinării științifice a problemelor legate de produsele alimentare
|
Obiectivul, natura și dimensiunea sarcinii |
Statele membre cărora le este încredințată sarcina |
Termenul de executare |
|
1. Substanțe aromatizante |
|
|
|
1.1. Substanțe aromatizante și compoziția chimică definită |
Danemarca (coordonator) |
30 iunie 1997 |
|
Stabilirea raporturilor în vederea evaluării siguranței substanțelor aromatizante cu compoziție chimică definită. |
Germania, Spania, Franța, Italia, Țările de Jos, Regatul Unit |
|
|
Constituirea și păstrarea arhivelor pe hârtie și pe suport electronic conținând informațiile toxicologice și factorii de expunere cunoscuți pentru substanțele respective. |
|
|
|
2. Microbiologie |
|
|
|
2.1. Criterii microbiologice |
Franța (coordonator) |
30 septembrie 1995 |
|
Adunarea informațiilor științifice și metodologice în vederea studierii criteriilor microbiologice aplicabile anumitor categorii de produse alimentare. |
Belgia, Danemarca, Germania, Grecia, Spania, Irlanda, Italia, Țările de Jos, Portugalia, Regatul Unit |
|
|
2.2. Studii legate de controlul temperaturii |
Regatul Unit (coordonator) |
30 iunie 1995 |
|
Studierea comportamentului microorganismelor patogene, în timp și la diferite temperaturi, la o serie de produse alimentare care pot permite dezvoltarea acestui tip de organisme. |
Danemarca, Germania, Grecia, Spania, Franța, Irlanda, Țările de Jos |
|
|
3. Contaminanți |
|
|
|
3.1. Probleme generale |
Italia, Regatul Unit (coordonatori generali) |
30 iunie 1997 |
|
3.1.1. Probleme imprevizibile și urgente |
Belgia, Danemarca, Germania, Grecia, Spania, Franța, Irlanda, Luxemburg, Țările de Jos, Portugalia |
|
|
Coordonarea colectării în statele membre a informațiilor necesare Comitetului permanent pentru produse alimentare în scopul evaluării riscurilor legate de problemele imprevizibile și urgente legate de contaminanții alimentari. |
|
|
|
3.2. Probleme specifice |
|
|
|
Pregătirea rapoartelor destinate Comitetului permanent pentru produse alimentare în scopul evaluării riscurilor privind contaminanții specifici, semnalând în special expunerea legată de produsele alimentare din fiecare stat membru. |
|
|
|
3.2.1. Aflatoxine |
Regatul Unit (coordonator) Belgia, Danemarca, Germania, Spania, Franța, Irlanda, Italia, Țările de Jos, Portugalia |
31 decembrie 1995 |
|
3.2.2. Ochratoxina A |
Danemarca (coordonator) Belgia, Germania, Spania, Franța, Irlanda, Italia, Țările de Jos, Regatul Unit |
31 decembrie 1995 |
|
3.2.3. Nitrat |
Spania (coordonator) Belgia, Danemarca, Germania, Fran ța, Irlanda, Italia, Țările de Jos, Portugalia, Regatul Unit |
31 iulie 1995 |
|
3.2.4. Cadmiu |
Italia (coordonator) Belgia, Danemarca, Germania, Grecia, Spania, Franța, Irlanda, Țările de Jos, Regatul Unit |
31 iulie 1995 |
|
4. Evaluarea absorbției și a expunerii |
|
|
|
4.1. Studiul bazelor de date privind consumul de produse alimentare în Uniunea Europeană |
Irlanda (coordonator) |
31 iulie 1996 |
|
O mai bună cunoaștere a consumului de produse în vederea protecției sănătății publice, datorită schimburilor și colaborării dintre gestionarii de bănci de date. |
Belgia, Danemarca, Spania, Franța, Italia, Țările de Jos, Regatul Unit |
|