4.11.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 295/50


DECIZIA COMISIEI

din 31 octombrie 2008

de stabilire a unui nou termen limită pentru depunerea dosarelor pentru anumite substanțe care urmează a fi examinate în cadrul programului de lucru de 10 ani prevăzut la articolul 16 alineatul (2) din Directiva 98/8/CE

[notificată cu numărul C(2008) 6266]

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2008/831/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 1998 privind comercializarea produselor biodestructive (1), în special articolul 16 alineatul (2) paragraful al doilea,

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1451/2007 al Comisiei din 4 decembrie 2007 privind a doua etapă a programului de lucru de 10 ani prevăzut la articolul 16 alineatul (2) din Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind introducerea pe piață a produselor biocide (2) stabilește o listă a substanțelor active care urmează a fi evaluate, în vederea unei posibile includeri a acestora în anexa I, IA sau IB la Directiva 98/8/CE.

(2)

Pentru o serie de substanțe/combinații de tipuri de produse incluse în lista respectivă, fie s-au retras toți participanții, fie statul membru raportor desemnat pentru evaluare nu a primit niciun dosar până la termenul limită prevăzut la articolul 9 alineatul 2 litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1451/2007.

(3)

În consecință, în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1451/2007, Comisia a informat statele membre cu privire la aceasta. Informațiile respective au fost la rândul lor făcute publice prin mijloace electronice la 8 noiembrie 2007.

(4)

În termen de trei luni de la publicarea electronică a respectivelor informații, unele societăți comerciale și-au manifestat interesul pentru asumarea rolului de participant în cazul unor substanțe și tipuri de produse vizate, în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1451/2007.

(5)

Prin urmare, ar trebui stabilit un nou termen pentru depunerea dosarelor pentru aceste substanțe și tipuri de produse, în conformitate cu articolul 12 alineatul (3) al doilea paragraf din regulamentul respectiv.

(6)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

În cazul substanțelor și tipurilor de produse stabilite în anexă, noul termen limită pentru depunerea dosarelor este 1 decembrie 2009.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 31 octombrie 2008.

Pentru Comisie

Stavros DIMAS

Membru al Comisiei


(1)   JO L 123, 24.4.1998, p. 1.

(2)   JO L 325, 11.12.2007, p. 3.


ANEXĂ

Substanțe și tipuri de produse pentru care noul termen limită pentru depunerea dosarelor este 1 decembrie 2009

Denumire

Numărul CE

Numărul CAS

Tip de produs

Stat membru raportor

1,2-benzizotiazol-3(2H)-onă

220-120-9

2634-33-5

2

ES

2,2′-ditiobis[N-metilbenzamidă]

219-768-5

2527-58-4

6

PL

2,2′-ditiobis[N-metilbenzamidă]

219-768-5

2527-58-4

13

PL

2-Butanonă, peroxid

215-661-2

1338-23-4

1

HU

2-Butanonă, peroxid

215-661-2

1338-23-4

2

HU

2-Butanonă, peroxid

215-661-2

1338-23-4

3

HU

2-Butanonă, peroxid

215-661-2

1338-23-4

6

HU

2-cloroacetamidă

201-174-2

79-07-2

3

EE

2-cloroacetamidă

201-174-2

79-07-2

6

EE

2-cloroacetamidă

201-174-2

79-07-2

13

EE

Monoclorhidrat de dodecilguanidină

237-030-0

13590-97-1

6

ES

Oxid de etilenă

200-849-9

75-21-8

2

NO

Glioxal

203-474-9

107-22-2

2

FR

Glioxal

203-474-9

107-22-2

3

FR

Glioxal

203-474-9

107-22-2

4

FR

Acid 2,4-hexadienoic/Acid sorbic

203-768-7

110-44-1

6

DE

Amestec de cis- și trans-p-metan-3,8-diol/Citriodiol

255-953-7

42822-86-6

1

UK

Amestec de cis- și trans-p-metan-3,8-diol/Citriodiol

255-953-7

42822-86-6

2

UK

Oligo(clorură de 2-(2-etoxi)etoxietilguanidiniu)

Polimer

374572-91-5

1

FR

Oligo(clorură de 2-(2-etoxi)etoxietilguanidiniu)

Polimer

374572-91-5

5

FR

Oligo(clorură de 2-(2-etoxi)etoxietilguanidiniu)

Polimer

374572-91-5

6

FR

Oligo(clorură de 2-(2-etoxi)etoxietilguanidiniu)

Polimer

374572-91-5

13

FR

Poli(clorură de hexametilendiaminguanidiniu)

Polimer

57028-96-3

1

FR

Poli(clorură de hexametilendiaminguanidiniu)

Polimer

57028-96-3

5

FR

Poli(clorură de hexametilendiaminguanidiniu)

Polimer

57028-96-3

6

FR

Poli(clorură de hexametilendiaminguanidiniu)

Polimer

57028-96-3

13

FR

Polivinilpirolidonă-iod

Polimer

25655-41-8

1

SE

(E,E)-hexa-2,4-dienoat de potasiu

246-376-1

24634-61-5

6

DE

1-oxid de piridin-2-tiol, sarea de sodiu

223-296-5

3811-73-2

2

SE

1-oxid de piridin-2-tiol, sarea de sodiu

223-296-5

3811-73-2

3

SE

Acid salicilic

200-712-3

69-72-7

1

LT

Acid salicilic

200-712-3

69-72-7

2

LT

Acid salicilic

200-712-3

69-72-7

3

LT

Acid salicilic

200-712-3

69-72-7

4

LT

Dioxid de siliciu – amorf

231-545-4

7631-86-9

3

FR

Clorură de argint

232-033-3

7783-90-6

3

SE

Clorură de argint

232-033-3

7783-90-6

4

SE

Clorură de argint

232-033-3

7783-90-6

5

SE

Clorură de argint

232-033-3

7783-90-6

13

SE

Dioxid de sulf

231-195-2

7446-09-5

1

DE

Dioxid de sulf

231-195-2

7446-09-5

2

DE

Dioxid de sulf

231-195-2

7446-09-5

4

DE

Dioxid de sulf

231-195-2

7446-09-5

5

DE

Dioxid de sulf

231-195-2

7446-09-5

6

DE

Dioxid de sulf

231-195-2

7446-09-5

13

DE

Tiabendazol

205-725-8

148-79-8

2

ES

Tiabendazol

205-725-8

148-79-8

13

ES

Triclosan

222-182-2

3380-34-5

3

DK

Polimer de formaldehidă și acroleină

Polimer

26781-23-7

3

HU