Bruxelles, 25.6.2025

COM(2025) 332 final

Recomandare de

DECIZIE A CONSILIULUI

de autorizare a deschiderii de negocieri privind un acord între Uniunea Europeană și Regatul Norvegiei în domeniul cooperării administrative în materie de fiscalitate directă


EXPUNERE DE MOTIVE

1.CONTEXTUL RECOMANDĂRII

•Temeiurile și obiectivele recomandării

În 2024, Regatul Norvegiei (denumit în continuare „Norvegia”) și-a exprimat interesul de a deschide negocieri cu Uniunea Europeană în vederea încheierii unui acord de consolidare a cooperării administrative cu statele membre în materie de fiscalitate directă. Acordul ar oferi temeiul juridic pentru o extindere parțială la Norvegia a Directivei 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 1 (Directiva privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal, „DAC”), inclusiv a modificărilor ulterioare ale acesteia.

DAC stabilește un cadru cuprinzător de cooperare administrativă între autoritățile fiscale ale statelor membre în domeniul fiscalității directe. Directiva prevede trei tipuri de schimburi de informații (automate, la cerere și spontane), precum și instrumente avansate pentru a facilita cooperarea dintre autoritățile fiscale ale statelor membre (controale simultane, audituri comune, prezența în birourile administrative și anchete) în vederea combaterii fraudei fiscale, a evaziunii fiscale și a evitării obligațiilor fiscale.

Norvegia este membră a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și a Cadrului incluziv al OCDE/G20 privind erodarea bazei impozabile și transferul profiturilor (BEPS) și este semnatară a mai multor instrumente internaționale privind cooperarea administrativă în domeniul fiscalității directe, precum și a declarației privind o soluție bazată pe doi piloni pentru a aborda provocările fiscale generate de digitalizarea economiei 2 . Cadrul actual de cooperare administrativă în scopuri de fiscalitate directă, în vigoare între statele membre ale UE și Norvegia, se bazează pe doi piloni principali, și anume acordurile fiscale bilaterale încheiate individual între Norvegia și statele membre și instrumentele de cooperare multilaterală convenite în contextul OCDE. Acordul cu Uniunea ar stabili un cadru de cooperare mai aprofundat și mai integrat în scopuri de fiscalitate directă între părți, în mod asemănător cu cadrul deja instituit între statele membre ale UE.

Mai precis, obiectivul este de a institui un schimb automat reciproc de informații fiscale între statele membre și Norvegia în trei domenii principale ale DAC: (i) în ceea ce privește modalitățile transfrontaliere potențial dăunătoare din punct de vedere fiscal, în conformitate cu Directiva 2018/822 a Consiliului din 25 mai 2018 3 (DAC6); (ii) în ceea ce privește categoriile de venituri și active enumerate la articolul 8 4 din DAC, astfel cum a fost modificat prin Directiva 2021/514 a Consiliului din 22 martie 2021 5 (DAC7) și prin Directiva 2023/2226 a Consiliului din 17 octombrie 2023 6 (DAC8); și (iii) în ceea ce privește deciziile fiscale și acordurile prealabile privind prețul de transfer, în conformitate cu Directiva 2015/2376 a Consiliului din 8 decembrie 2015 7 (DAC3).

Pe lângă schimbul automat de informații, ar putea fi incluse și alte forme de cooperare administrativă reglementate de DAC, dacă ele sunt considerate utile pentru a oferi oportunități mai bune de combatere a evaziunii fiscale și a evitării obligațiilor fiscale și pentru a asigura condiții de concurență echitabile.

Pentru a se asigura faptul că acordul rămâne pe deplin aliniat dispozițiilor corespunzătoare ale directivei, este oportun ca acesta să includă un mecanism de revizuire care să impună părților să îl modifice pentru a reflecta orice modificări viitoare ale directivei în ceea ce privește domeniile reglementate de acord.

Întrucât Norvegia este deja semnatară a mai multor instrumente internaționale privind cooperarea administrativă, unele dispoziții ale DAC nu sunt considerate imediat relevante pentru consolidarea cooperării în materie de fiscalitate directă între Uniune și Norvegia și, prin urmare, nu au fost incluse în prezenta propunere. În acest sens, nu se consideră necesară o extindere a Directivei 2014/107/UE a Consiliului din 9 decembrie 2014 8 (DAC2), deoarece statele membre și Norvegia fac deja schimb de informații echivalente în temeiul Acordului multilateral al autorităților competente referitor la schimbul automat de informații privind conturile financiare („CRS MCAA”) 9 . De asemenea, extinderea DAC7 și a DAC8 nu este avută în vedere, deoarece ar declanșa duplicarea cerințelor de raportare pentru părțile interesate. În fapt, statele membre ale UE și Norvegia au deja posibilitatea de a face schimb de informații relevante în temeiul regulilor-model ale OCDE referitoare la operatorii de platforme digitale și la Cadrul de raportare privind criptoactivele („CARF”) 10 .

•Coerența cu dispozițiile de politică existente în domeniul de politică vizat

Prezenta recomandare este pe deplin conformă cu obiectivul Comisiei de a spori transparența fiscală și schimburile de informații nu numai în cadrul Uniunii, ci și cu țările terțe, în vederea combaterii fraudei fiscale, a evaziunii fiscale și a evitării obligațiilor fiscale. Acest angajament este reflectat în mod explicit în Comunicarea intitulată „Un plan de acțiune pentru o fiscalitate echitabilă și simplificată în sprijinul strategiei de redresare” din 15 iulie 2020 11 , care a pledat în favoarea unei cooperări eficace cu țările terțe și a unui dialog mai strâns cu partenerii internaționali pentru a asigura eficacitatea politicii fiscale a Uniunii.

Comisia a avut o abordare coerentă în această privință, după cum o demonstrează încheierea, între 2015 și 2016, a unor acorduri între Uniunea Europeană și cinci țări nemembre UE 12 în domeniul schimbului automat de informații privind conturile financiare în vederea îmbunătățirii respectării obligațiilor fiscale la nivel internațional. Aceste acorduri sunt în prezent renegociate în vederea unei alinieri la evoluțiile DAC și la standardele internaționale corespunzătoare.

Prezenta recomandare este, de asemenea, pe deplin coerentă cu acțiunile întreprinse de Uniune pentru a construi un cadru solid de cooperare fiscală cu Norvegia în domeniul taxei pe valoarea adăugată (TVA). Uniunea Europeană a încheiat un acord cu Norvegia în 2018, care a fost actualizat ulterior în 2024 13 . În acest context, statele membre și Norvegia au dezvoltat o practică alcătuită din mecanisme de cooperare fiscală pertinente, care va oferi o bază solidă pentru un cadru de cooperare în materie de fiscalitate directă.

•Coerența cu alte politici ale Uniunii

Prezenta recomandare ține cont de politicile Uniunii în domeniul combaterii spălării banilor și a finanțării terorismului, care au interconexiuni multiple cu DAC. În temeiul DAC6, modul în care sunt concepute semnele distinctive care declanșează o obligație de raportare pentru modalitățile transfrontaliere se bazează într-o anumită măsură pe cadrul juridic al Uniunii de prevenire a spălării banilor și a finanțării terorismului. Acest lucru se referă în special la semnele distinctive legate de schimbul automat de informații privind beneficiarii reali 14 .

Prezenta recomandare ține cont, de asemenea, de politicile Uniunii în domeniul respectării drepturilor fundamentale, în special în ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal. În acest sens, acordul propus va fi aliniat la cerințele Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 15 (Regulamentul general privind protecția datelor).

2.TEMEI JURIDIC, SUBSIDIARITATE ȘI PROPORȚIONALITATE

•Temei juridic 

Prezenta recomandare este înaintată Consiliului în temeiul articolului 218 alineatele (3) și (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

• Subsidiaritate (în cazul competențelor neexclusive)

Prezenta recomandare se referă la adoptarea de către Norvegia a unor măsuri echivalente cu sistemul instituit în cadrul legislației UE în același domeniu, în special în temeiul DAC.

Articolul 3 alineatul (2) din TFUE prevede că, pe lângă domeniile de competență exclusivă a Uniunii enumerate la articolul 3 alineatul (1) din TFUE, Uniunea are de asemenea competență exclusivă „în ceea ce privește încheierea unui acord internațional în cazul în care această încheiere este prevăzută de un act legislativ al Uniunii, ori este necesară pentru a permite Uniunii să își exercite competența internă, sau în măsura în care aceasta ar putea aduce atingere normelor comune sau ar putea modifica domeniul de aplicare a acestora”.

În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție 16 , un acord poate afecta normele comune sau poate modifica sfera lor de aplicare atunci când vizează domenii în care există măsuri de armonizare. Obiectul acordului propus, care prevede extinderea la Norvegia a dispozițiilor existente ale DAC, intră, prin urmare, în sfera de competență exclusivă a Uniunii.

•Proporționalitate

Prezenta recomandare a Comisiei este conformă cu principiul proporționalității și nu depășește ceea ce este necesar pentru îndeplinirea obiectivului de stabilire a unui cadru uniform și integrat de cooperare administrativă în scopuri de fiscalitate directă între statele membre ale UE și Norvegia. Acest lucru este în conformitate cu articolul 5 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană. Acordul propus va permite autorităților competente ale statelor membre să coopereze cu autoritățile fiscale norvegiene în același mod în care cooperează între ele la aplicarea actualului cadru al DAC.

•Alegerea instrumentelor

O recomandare a Comisiei privind o decizie a Consiliului de autorizare a deschiderii de negocieri este conformă cu articolul 218 alineatul (3) din TFUE, potrivit căruia Comisia prezintă recomandări Consiliului, care adoptă o decizie de autorizare a începerii negocierilor.

3.REZULTATELE EVALUĂRILOR EX POST, ALE CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRILOR IMPACTULUI

•Consultări cu părțile interesate

În cursul celui de al doilea semestru al anului 2024 au avut loc consultări informale între serviciile Comisiei și autoritățile competente din Norvegia. Statele membre au fost informate cu privire la rezultatele acestor consultări informale în cadrul Grupului de lucru la nivel înalt din 26 februarie 2025 și au convenit, în principiu, să lanseze negocierile.

•Evaluarea impactului

În conformitate cu instrumentul 7 din Setul de instrumente pentru o mai bună legiferare 17 , efectuarea unei evaluări a impactului nu este necesară atunci când efectele sunt limitate și nu pot fi identificate în mod clar ex ante, sau atunci când Comisia nu dispune de opțiuni sau aceste opțiuni sunt limitate.

Prezenta recomandare nu angajează Comisia să adopte o anumită poziție în etapa de față. Ea va include doar „autorizația” Consiliului de a deschide negocierile cu Norvegia. Întrucât prezenta recomandare prevede un grad ridicat de flexibilitate în ceea ce privește domeniul de aplicare al negocierilor, cea de a doua condiție menționată în instrumentul 7 din Setul de instrumente pentru o mai bună legiferare este îndeplinită.

În plus, negocierile se vor axa pe extinderea la Norvegia a aplicării unor instrumente de cooperare administrativă care există deja în UE și în legătură cu care statele membre au dobândit o practică de lungă durată.

•Drepturi fundamentale

În cazul în care Consiliul o va autoriza să deschidă și să poarte negocierile, Comisia va fi vigilentă în a se asigura că orice acord modificat va respecta valorile esențiale ale UE, astfel cum sunt stabilite la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

4.IMPLICAȚII BUGETARE

Propunerea nu are implicații asupra bugetului Uniunii, în special deoarece Comisia nu are și va continua să nu aibă niciun rol în schimbul de informații. În plus, având în vedere că există deja infrastructuri informatice dedicate schimburilor efectuate în temeiul diferitelor DAC, acest acord nu ar trebui să genereze niciun efect economic măsurabil pentru statele membre și pentru celelalte părți interesate din Uniune.

Recomandare de

DECIZIE A CONSILIULUI

de autorizare a deschiderii de negocieri privind un acord între Uniunea Europeană și Regatul Norvegiei în domeniul cooperării administrative în materie de fiscalitate directă

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 218 alineatele (3) și (4),

având în vedere recomandarea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)Statele membre ale Uniunii beneficiază de un cadru solid și bine integrat de cooperare administrativă în scopuri de fiscalitate directă, prevăzut de Directiva 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 (denumită în continuare „directiva”). Acest cadru urmărește să asigure respectarea obligațiilor fiscale în Uniune, sprijinind în același timp autoritățile fiscale în prevenirea și combaterea fraudei fiscale, a evaziunii fiscale și a evitării obligațiilor fiscale.

(2)Regatul Norvegiei („Norvegia”) este un partener comercial cheie al Uniunii și o parte contractantă la Acordul privind SEE. Este în interesul statelor membre să extindă cadrul de cooperare în domeniul cooperării fiscale dintre Uniune și Norvegia, care este în prezent limitat la fiscalitatea indirectă.

(3)În acest scop, este oportună stabilirea unui acord care să permită extinderea la Norvegia a anumitor părți specifice ale directivei, în vederea extinderii domeniului de aplicare al schimbului automat reciproc de informații între statele membre și Norvegia. Această extindere trebuie să acopere în primul rând dispozițiile Directivei 2011/16/UE a Consiliului, precum și pe cele ale Directivelor (UE) 2015/2376 și (UE) 2018/822 ale Consiliului.

(4)De asemenea, părților trebuie să li se ofere, în cursul procesului de negociere, posibilitatea de a conveni asupra extinderii domeniul de aplicare al acordului și la alte dispoziții ale directivei, în cazul în care acest lucru este considerat necesar pentru crearea de oportunități sporite de combatere a evaziunii fiscale și a evitării obligațiilor fiscale și pentru asigurarea unor condiții de concurență echitabile.

(5)În acest sens, ar trebui deschise negocieri în vederea încheierii unui acord între Uniune și Norvegia în domeniul cooperării fiscale în materie de fiscalitate directă.

(6)Pentru a se asigura faptul că acordul rămâne pe deplin aliniat dispozițiilor corespunzătoare ale directivei, este oportun ca acesta să includă un mecanism de revizuire care să impună părților să îl modifice pentru a ține cont de orice modificări viitoare ale directivei în ceea ce privește domeniile reglementate de acord,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Comisia este autorizată să negocieze, în numele Uniunii, un acord în domeniul cooperării administrative în materie de fiscalitate directă între Uniunea Europeană și Regatul Norvegiei.

Articolul 2

Directivele de negociere sunt prevăzute în anexă.

Articolul 3

Negocierile trebuie să fie conduse în consultare cu comitetul special desemnat de Consiliu în conformitate cu articolul 218 alineatul (4) din TFUE.

Articolul 4

Prezenta decizie se adresează Comisiei.

Adoptată la Bruxelles,

   Pentru Consiliu

   Președintele

(1)    JO L 64, 11.3.2011, p. 1.
(2)     https://www.oecd.org/content/dam/oecd/en/topics/policy-issues/beps/statement-on-a-two-pillar-solution-to-address-the-tax-challenges-arising-from-the-digitalisation-of-the-economy-october-2021.pdf
(3)    JO L 139, 5.6.2018, p. 1.
(4)

   Venituri din muncă; remunerații și alte beneficii plătite administratorilor și altor persoane asimilate acestora; produse de asigurări de viață neacoperite de alte instrumente juridice ale Uniunii privind schimbul de informații și de alte măsuri similare; pensii; proprietatea asupra bunurilor imobile și venituri din bunuri imobile; redevențe, venituri din dividende vărsate prin intermediul unor conturi altele decât cele de custodie, altele decât veniturile din dividende scutite de la plata impozitului pe profit în temeiul articolului 4, 5 sau 6 din Directiva 2011/96/UE a Consiliului, vărsate prin intermediul unor conturi altele decât cele de custodie.

(5)    JO L 104, 25.3.2021, p. 1.
(6)    JO L, 2023/2226, 24.10.2023.
(7)    JO L 332, 18.12.2015, p. 1.
(8)    JO L 359, 16.12.2014, p. 1.
(9)    OCDE (2017), Standard for Automatic Exchange of Financial Account Information in Tax Matters (Standardul pentru schimbul automat de informații privind conturile financiare), ediția a doua, OECD Publishing, Paris.
(10)    OCDE (2023), International Standards for Automatic Exchange of Information in Tax Matters: Crypto-Asset Reporting Framework and 2023 update to the Common Reporting Standard (Standardele internaționale pentru schimbul automat de informații în domeniul fiscal: Cadrul de raportare privind criptoactivele și actualizarea din 2023 a Standardului comun de raportare), OECD Publishing, Paris.
(11)     Comunicarea privind un plan de acțiune pentru o fiscalitate echitabilă și simplificată în sprijinul strategiei de redresare , 15.7.2020.
(12)    Acordurile cu Principatul Liechtenstein, JO L 339 din 24 decembrie 2015, p. 1-35; Republica San Marino, JO L 140 din 27 mai 2016, p. 1; Principatul Andorra, JO L 268, 1 octombrie 2016, p. 38; Confederația Elvețiană, JO L 333, 19 decembrie 2015, p. 10; și cu Principatul Monaco, JO L 339 din 18 octombrie 2016, p. 1;
(13)

    Acord între Uniunea Europeană și Regatul Norvegiei privind cooperarea administrativă, combaterea fraudelor și recuperarea creanțelor în domeniul taxei pe valoarea adăugată , JO L 195, 1.8.2018, p. 1, modificat prin Decizia (UE) 2024/2888 a Consiliului din 5 noiembrie 2024, JO L, 2024/2888, 19.11.2024.

(14)    Directiva (UE) 2018/822 a Consiliului din 25 mai 2018, anexa IV partea II. D
(15)    JO L 119, 4.5.2016, p. 1.
(16)    Avizul 3/15 al Curții, ECLI:EU:C:2017:114, punctul 118 și jurisprudența citată în acesta.
(17)     Setul de instrumente pentru o mai bună legiferare 2023