Bruxelles, 18.4.2018

COM(2018) 196 final

ANEXĂ

la

Propunerea de Decizie a Consiliului

privind încheierea Acordului de liber schimb între Uniunea Europeană și Republica Singapore


ANEXA 4-A

Produse electronice

ARTICOLUL 1

Dispoziții generale

1.    Părțile confirmă următoarele obiective și principii comune:

(a)    eliminarea și prevenirea barierelor netarifare din calea comerțului bilateral;

(b)    alinierea standardelor, a reglementărilor tehnice și a procedurilor de evaluare a conformității la standardele internaționale relevante, dacă este cazul;

(c)    eliminarea procedurilor de evaluare a conformității care se suprapun și constituie o constrângere inutilă; și

(d)    îmbunătățirea cooperării pentru promovarea dezvoltării comerțului bilateral cu produse electronice.

2.    Prezenta anexă se aplică numai standardelor, reglementărilor tehnice și procedurilor de evaluare a conformității ale părților care au legătură cu siguranța și cu compatibilitatea electromagnetică (denumită în continuare „CEM”) a echipamentului electric și electronic, a aparatelor electrocasnice și a produselor electronice de larg consum definite în apendicele 4-A-1 (denumite în continuare „produse reglementate”).



ARTICOLUL 2

Standarde internaționale și organisme de standardizare

1.    Părțile recunosc că Organizația Internațională de Standardizare (denumită în continuare „ISO”), Comisia Electrotehnică Internațională (denumită în continuare „CEI”) și Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (denumită în continuare „UIT”) reprezintă organismele internaționale de standardizare relevante pentru CEM și pentru siguranța produselor reglementate de prezenta anexă. 1  

2.    În cazul în care există standarde internaționale relevante stabilite de ISO, CEI și UIT, părțile utilizează aceste standarde internaționale sau elemente relevante ale acestora drept bază pentru orice standard, reglementare tehnică sau procedură de evaluare a conformității, cu excepția cazurilor în care standardele internaționale respective sau elementele lor relevante ar fi un mijloc ineficient sau inadecvat de realizare a obiectivelor legitime urmărite. În aceste cazuri, una dintre părți identifică, la cererea celeilalte părți, elementele standardului, ale reglementării tehnice sau ale procedurii de evaluare a conformității care diferă în mod substanțial de standardul internațional relevant și furnizează o justificare cu privire la motivele acestor diferențe.



3.    Fără a aduce atingere articolului 2.3 din Acordul BTC, dacă o parte menține reglementări tehnice care diferă de standardele internaționale relevante, așa cum se menționează la alineatul (2), partea în cauză revizuiește aceste reglementări tehnice la intervale regulate care nu depășesc cinci ani pentru a evalua dacă circumstanțele care au condus la diferențele față de standardul internațional relevant mai există sau nu. Rezultatul acestor revizuiri este comunicat celeilalte părți la cerere.

4.    Părțile încurajează organismele lor de standardizare să participe la elaborarea standardelor internaționale în cadrul ISO, CEI și UIT și să se consulte în cadrul organismelor de standardizare respective în vederea stabilirii unor abordări comune.

ARTICOLUL 3

Inovare

1.    Nicio parte nu împiedica sau nu întârzie în mod nejustificat introducerea pe piața sa a unui produs pe motiv că include o nouă tehnologie sau o nouă caracteristică care nu a fost încă reglementată.

2.    Alineatul (1) nu aduce atingere dreptului părții importatoare, în cazul în care informează furnizorul cu privire la preocupările sale întemeiate, să solicite dovada că noua tehnologie sau noua caracteristică în cauză nu creează un risc pentru siguranță sau pentru CEM sau pentru orice alt obiectiv legitim, așa cum se menționează la articolul 2.2 din Acordul BTC.



ARTICOLUL 4

Proceduri de evaluare a conformității

1.    Părțile nu elaborează, nu adoptă și nu aplică proceduri de evaluare a conformității care au ca obiect sau ca efect crearea de bariere inutile în calea comerțului cu cealaltă parte. În principiu, părțile ar trebui să evite impunerea unei evaluări a conformității de către un terț pentru a dovedi conformitatea cu reglementările tehnice aplicabile privind siguranța și/sau CEM a produselor reglementate și, în schimb, să ia în considerare posibilitatea utilizării unei declarații de conformitate a furnizorului și/sau a unor mecanisme de supraveghere ulterioară introducerii pe piață pentru a se asigura că produsele sunt conforme cu standardele sau cerințele tehnice relevante.

2.    Cu excepția cazurilor prevăzute la articolul 5 (Măsuri de salvgardare), la articolul 6 (Excepții) și în apendicele 4-A-2, dacă o parte solicită o asigurare pozitivă a conformității cu reglementările tehnice interne privind siguranța și/sau CEM a produselor reglementate, fiecare parte acceptă produse pe piața proprie pe baza uneia sau a mai multora dintre următoarele proceduri:

(a)    o declarație de conformitate din partea furnizorului atunci când intervenția unui organism de evaluare a conformității sau testarea produsului de către un laborator de testare recunoscut nu este obligatorie, iar dacă au loc testări, ele pot fi efectuate chiar de producător sau de un organism competent ales de producător; sau



(b)    o declarație de conformitate din partea furnizorului bazată pe un raport de testare emis de laboratorul de testare al unui organism de certificare (denumit în continuare „OC”) al celeilalte părți în cadrul sistemului OC pentru testarea conformității și certificarea echipamentelor și componentelor electrice (IECEE) (denumit în continuare „sistemul IECEE OC”), însoțit de un certificat de testare valabil al OC, în conformitate cu normele și procedurile sistemului IECEE OC și cu angajamentele asumate de către părți în acest sens; sau

(c)    o declarație de conformitate din partea furnizorului bazată pe un raport de testare emis de orice laborator de testare sau un certificat eliberat de orice organism de certificare din cealaltă parte, care a încheiat acorduri voluntare pentru acceptarea reciprocă a rapoartelor de testare sau a certificatelor cu unul sau mai multe organisme de evaluare a conformității desemnate de partea importatoare.

Alegerea uneia dintre procedurile menționate în prezentul alineat rămâne la latitudinea furnizorului.

3.    Declarația de conformitate a furnizorului trebuie să fie în conformitate cu ISO/IEC 17050. Părțile acceptă că furnizorul este singurul răspunzător pentru emiterea, modificarea sau retragerea declarației de conformitate, pentru elaborarea documentației tehnice care permite evaluarea conformității produselor reglementate cu reglementările tehnice aplicabile și pentru aplicarea oricăror marcaje necesare. Părțile pot solicita ca declarația de conformitate să fie datată și să identifice furnizorul sau reprezentantul autorizat al furnizorului pe teritoriile lor, persoana împuternicită de către producător sau de către reprezentantul autorizat al acestuia să semneze declarația, produsele reglementate de declarație și reglementările tehnice aplicate față de care se declară conformitatea.



4.    În afară de dispozițiile alineatelor (1)-(3), o parte nu poate solicita nicio formă de înregistrare a produselor care ar putea împiedica sau întârzia introducerea pe piață a produselor care respectă reglementările tehnice ale părții. Atunci când o parte examinează declarația furnizorului, examinarea se limitează exclusiv la a verifica, pe baza documentației prezentate, dacă testarea este conformă cu reglementările tehnice relevante ale părții și dacă informația inclusă în documentație este completă. Orice astfel de examinare nu determină întârzierea nejustificată a introducerii produselor pe piața părții, iar declarația se acceptă, fără excepții, dacă produsele respectă reglementările tehnice ale părții și dacă documentația prezentată este completă. În cazul în care o declarație este respinsă, partea în cauză comunică furnizorului decizia sa, împreună cu o explicație a motivelor respingerii. La cererea furnizorului, partea oferă, după caz, informații sau instrucțiuni cu privire la modul în care pot fi remediate neajunsurile, precum și o explicație a posibilităților de a contesta decizia.

ARTICOLUL 5

Măsuri de salvgardare

Fără a aduce atingere articolului 4 (Proceduri de evaluare a conformității), fiecare parte poate să introducă cerințe privind testarea sau certificarea obligatorie de către un terț a CEM sau a siguranței produselor reglementate sau să introducă proceduri administrative de aprobare sau de examinare a rapoartelor de testare pentru anumite produse reglementate, în următoarele condiții:

(a)    există motive imperioase legate de protecția siguranței și a sănătății oamenilor care să justifice introducerea unor astfel de cerințe sau proceduri, sprijinite de informații tehnice sau științifice documentate;



(b)    orice astfel de cerințe sau proceduri nu sunt mai restrictive pentru comerț decât este necesar pentru îndeplinirea obiectivului legitim al părții, ținând cont de riscurile pe care le-ar genera nerespectarea lor; și

(c)    partea nu ar fi putut prevedea, în mod rezonabil, necesitatea introducerii unor astfel de cerințe sau proceduri la momentul intrării în vigoare a prezentului acord.

Fără a aduce atingere articolului 2.10 din Acordul BTC, înainte de introducerea cerințelor sau a procedurilor, partea informează cealaltă parte și, în urma consultărilor, ține cont de observațiile celeilalte părți în cea mai mare măsură cu putință atunci când elaborează orice astfel de cerințe sau proceduri. Orice cerință introdusă este, în cea mai mare măsură cu putință, conformă cu prezenta anexă. Odată adoptată, orice cerință sau procedură introdusă face obiectul unei revizuiri periodice și se abrogă dacă motivele introducerii sale nu mai există.

ARTICOLUL 6

Excepții

1.    Având în vedere că Singapore a acceptat să reducă substanțial lista produselor pentru care cere o asigurare pozitivă a conformității cu propriile cerințe obligatorii privind siguranța și/sau CEM sub formă de certificare de către un terț, la data intrării în vigoare a prezentului acord, Singapore solicită o astfel de certificare de către un terț numai pentru produsele enumerate în apendicele 4-A-2.



2.    Până la intrarea în vigoare a prezentului acord, Singapore va fi procedat la o revizuire a regimului său de înregistrare pentru protecția consumatorilor (cerințe de siguranță), în vederea reducerii numărului de produse care intră sub incidența regimului și enumerate în apendicele 4-A-2. Această revizuire va examina dacă este necesar să se mențină regimul în forma sa actuală sau dacă rezultatele preconizate ale regimului, și anume garantarea sănătății și a siguranței oamenilor în Singapore, se pot realiza prin intermediul unor proceduri simplificate și mai favorabile comerțului. 2

3.    Revizuirea va include, de asemenea, o evaluare a riscurilor pentru fiecare dintre produsele care intră sub incidența regimului de înregistrare pentru protecția consumatorilor (cerințe de siguranță), pentru a stabili dacă trecerea la sistemul de supraveghere ulterioară introducerii pe piață în conformitate cu articolul 4 (Proceduri de evaluare a conformității) alineatul (1) sau acceptarea unei asigurări pozitive a conformității în temeiul articolului 4 (Proceduri de evaluare a conformității) alineatul (2) ar determina riscuri nerezonabile pentru sănătatea și siguranța oamenilor. Evaluarea riscurilor se va realiza pe baza informațiilor științifice și tehnice disponibile, de exemplu, rapoarte ale consumatorilor privind accidentele legate de siguranță și rata de neconformitate constatată la inspecția produselor. Evaluarea riscurilor va lua în considerare, de asemenea, dacă produsele au fost utilizate în scopul prevăzut și cu respectarea precauțiilor rezonabile și obișnuite.



4.    În funcție de rezultatul revizuirii, Singapore își poate menține cerințele privind asigurarea pozitivă a conformității prin intermediul unei certificări de către un terț pentru produsele care intră sub incidența regimului de înregistrare pentru protecția consumatorilor (cerințe de siguranță) și enumerate în apendicele 4-A-2 pentru care rezultatele evaluării riscurilor menționate la alineatul (3) arată că adoptarea procedurilor prevăzute la articolul 4 (Proceduri de evaluare a conformității) alineatul (2) ar determina riscuri nerezonabile pentru sănătatea și siguranța oamenilor și/sau că mecanismul de supraveghere ulterioară introducerii pe piață instituit nu este capabil să gestioneze în mod eficient aceste riscuri.

5.    Singapore pune în discuție evaluarea riscurilor în cadrul primei reuniuni a Comitetului pentru comerțul cu mărfuri. Ca urmare a revizuirii efectuate de Singapore, părțile pot să modifice, după caz, apendicele 4-A-2, printr-o decizie adoptată în cadrul Comitetului pentru comerțul cu mărfuri.

6.    Atât timp cât continuă să solicite o asigurare pozitivă a conformității cu propriile cerințe obligatorii în materie de siguranță și/sau de CEM sub forma unei certificări de către un terț pentru produsele reglementate, Singapore acceptă un certificat de conformitate cu propriile reglementări tehnice emis de un organism de evaluare a conformității din Uniune desemnat de către Singapore. 3 Singapore se asigură, de asemenea, că organismele de evaluare a conformității pe care le desemnează acceptă, în scopul emiterii unei astfel de certificări, rapoarte de testare emise:

(a)    de unul dintre laboratoarele de testare recunoscute de OC sau dintre laboratoarele de testare ale producătorului recunoscute de OC din Uniune, în conformitate cu normele și procedurile sistemului IECEE OC și cu angajamentele asumate de către părți în acest sens;



(b)    în conformitate cu standardele, orientările și recomandările internaționale pertinente (inclusiv ISO/IEC 17025), de orice laborator de testare din Uniune care a fost acreditat de un organism de acreditare care a semnat Acordul de recunoaștere reciprocă al Cooperării Internaționale pentru Acreditarea Laboratoarelor sau unul dintre acordurile de recunoaștere reciprocă ale organismelor sale regionale la care Singapore este parte; sau

(c)    de orice laborator de testare din Uniune care a încheiat înțelegeri voluntare pentru acceptarea reciprocă a rapoartelor de testare cu unul sau mai multe organisme de evaluare a conformității desemnate de Singapore.

7.    La cinci ani de la intrarea în vigoare a prezentului acord și ulterior la intervale regulate care nu pot depăși cinci ani, Singapore revizuiește din nou apendicele 4-A-2, cu scopul de a reduce numărul de produse enumerate în acesta. Această revizuire și alte revizuiri ulterioare se efectuează în conformitate cu dispozițiile referitoare la evaluarea riscurilor prevăzute la alineatul (3). Singapore pune în discuție evaluarea riscurilor în cadrul primei reuniuni a Comitetului pentru comerțul cu mărfuri.

8.    Ca urmare a revizuirii efectuate de Singapore, părțile pot să modifice, după caz, apendicele 4-A-2, printr-o decizie adoptată în cadrul Comitetului pentru comerțul cu mărfuri.



ARTICOLUL 7

Cooperare comună

1.    Părțile cooperează strâns pentru promovarea înțelegerii reciproce a aspectelor de reglementare și iau în considerare orice cerere a celeilalte părți privind punerea în aplicare a prezentei anexe.

2.    Această cooperare se desfășoară în cadrul Comitetului pentru comerțul cu mărfuri.



Apendicele 4-A-1

DOMENIU DE APLICARE

1.    Anexa 4-A cuprinde produsele enumerate la articolul 1 (Dispoziții generale) alineatul (2) din anexa 4-A care:

(a)    în cazul obligațiilor Uniunii, intră, la data semnării prezentului acord, în domeniul de aplicare al Directivei 2006/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la echipamentele electrice destinate utilizării în cadrul unor anumite limite de tensiune (versiune codificată) sau al Directivei 2004/108/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 2004 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la compatibilitatea electromagnetică și de abrogare a Directivei 89/336/CEE sau sub incidența dispozițiilor privind siguranța sau compatibilitatea electromagnetică din Directiva 1999/5/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 1999 (versiune codificată) privind echipamentele hertziene și echipamentele terminale de telecomunicații și recunoașterea reciprocă a conformității acestora;



Pentru produselor care intră în domeniul de aplicare al Directivei 1999/5/CE, Uniunea poate să solicite cerințe suplimentare, altele decât cele referitoare la siguranță și la CEM, în conformitate cu articolul 3 din directiva respectivă.

În cazul în care un furnizor nu a aplicat standardele armonizate menționate la articolul 5 alineatul (1) din Directiva 1999/5/CE sau le-a aplicat doar parțial, echipamentele radio care intră sub incidența articolului 10 alineatul (5) din Directiva 1999/5/CE se supun, la alegerea furnizorului, procedurilor descrise în anexa IV sau în anexa V la Directiva 1999/5/CE. Dacă declarația de conformitate a furnizorului trebuie să fie însoțită de rapoarte de testare, furnizorul poate recurge la procedurile descrise la articolul 4 (Proceduri de evaluare a conformității) alineatul (2) literele (b) și (c) din anexa 4-A;

și

(b)    în cazul obligațiilor Republicii Singapore, intră, la data semnării prezentului acord, în domeniul de aplicare al regulamentelor din 2011 privind protecția consumatorilor (cerințe de siguranță pentru bunurile de consum), al regulamentelor din 2004 privind protecția consumatorilor (cerințe de siguranță), al legii privind telecomunicațiile (Telecommunications Act), capitolul 323 și al regulamentelor din 2004 privind telecomunicațiile (distribuitori).

Pentru produsele care intră sub incidența legii privind telecomunicațiile, capitolul 323 și al regulamentelor din 2004 privind telecomunicațiile (distribuitori), Singapore poate să solicite cerințe suplimentare, altele decât cele referitoare la siguranță și la CEM.



2.    Părțile convin ca produsele reglementate de legislația internă enumerate în prezentul apendice, care includ toate produsele pentru care se aplică anexa 4-A, să acopere ansamblul produselor electronice. Se înțelege că, dacă un produs nu intră sub incidența anexei 4-A pentru o parte, dar este reglementat pentru cealaltă parte, sau dacă pentru acest produs, la momentul semnării prezentului acord sau ulterior, o parte solicită certificarea obligatorie de către un terț, iar cealaltă parte nu o solicită, partea din urmă poate supune produsul unui tratament similar, dacă îl consideră necesar pentru protejarea sănătății și siguranței oamenilor. Înainte de punerea în aplicare a acestor măsuri, partea care dorește să le introducă notifică celeilalte părți intențiile sale și prevede o perioadă de trei luni pentru consultări.



Apendicele 4-A-2

CATEGORII DE PRODUSE

Mașină de gătit de uz casnic: dispozitiv pentru gătit care include cuptoare și grătare fixe separate, reșouri, elemente de plită de gătit, grătare care fac parte din mașinile de gătit, cuptoare și grătare care pot fi fixate în pereți, cu excepția mașinilor de gătit cu o greutate mai mică de 18 kg.

Uscător de păr: aparat electric destinat a fi utilizat pentru uscarea părului, care conține elemente de încălzire.

Sistem de înaltă fidelitate: aparat electronic pentru reproducerea sunetelor cu puține distorsiuni, conectat la rețeaua de alimentare ca unică sursă de energie, destinat în general utilizării casnice în interior și utilizărilor similare, cu o tensiune de alimentare nominală de maximum 250 de volți v.m.p.



Produs audio (altul decât sistemul de înaltă fidelitate): aparat electronic pentru reproducerea sunetului, conectat direct sau indirect la rețeaua de alimentare.

Fier de călcat: aparat electric cu talpă încălzită destinat pentru călcarea articolelor de îmbrăcăminte, pentru utilizări casnice și similare.

Ceainic: aparat electric de uz casnic care servește la încălzirea apei pentru consum, cu o capacitate nominală de maximum 10 litri.

Cuptor cu microunde: aparat electric pentru încălzirea alimentelor și a băuturilor care utilizează energie electromagnetică (microunde) pe una sau mai multe benzi de frecvență I.S.M. între 300 MHz și 30 GHz, destinat pentru uz casnic. Aceste aparate pot să fie dotate, de asemenea, cu o funcție de rumenire.

Aparat de gătit orez: aparat electric de uz casnic care servește la pregătirea orezului.

Frigider: ansamblu autonom constituit dintr-un corp izolat termic pentru depozitarea și conservarea produselor alimentare la o temperatură de peste 0°C (32°F) și dintr-un dispozitiv de răcire care funcționează pe principiul compresiei vaporilor, conceput să extragă căldura din interiorul aparatului, chiar dotat cu unul sau mai multe compartimente de congelatoare.

Aparat de aer condiționat: ansamblu autonom conceput ca o unitate, amplasat în general pe o fereastră sau montat prin perete sau ca o consolă. Este destinat în principal să introducă direct aer condiționat într-un spațiu închis (spațiu condiționat). Este compus dintr-o sursă principală de refrigerare pentru răcire și dezumidificare și din dispozitive care permit circularea și curățarea aerului, precum și dintr-un sistem pentru colectarea sau eliminarea condensului. Poate include, de asemenea, dispozitive pentru umidificarea, ventilarea sau evacuarea aerului.



Ventilator de masă sau cu picior: aparat electric pentru agitarea aerului și regulatorul său, utilizat cu curent continuu și alternativ monofazat de maximum 250 de volți și destinat utilizărilor casnice și similare.

Televizor sau monitor video: aparat electronic pentru primirea și afișarea informațiilor provenite de la o stație de transmisie sau de la o sursă locală, conectat la rețeaua de alimentare, direct sau indirect, și destinat în general utilizării casnice în interior și utilizărilor similare, altul decât televizorul cu tub catodic.

Aspirator: aparat dotat cu o pompă de aer cu motor, utilizat pentru eliminarea murdăriei și a prafului, destinat utilizării casnice și unor scopuri similare.

Mașină de spălat rufe: aparat electric pentru spălarea articolelor de îmbrăcăminte și a textilelor (chiar cu dispozitiv pentru încălzirea apei), pentru extragerea apei sau pentru uscare.

Lampă de masă sau cu picior: corp de iluminat portabil de utilizare generală, altul decât lanterna, dotat cu filament de tungsten, lămpi fluorescente tubulare și alte lămpi cu descărcare, conectat la rețeaua de alimentare, direct sau indirect.

Aparat de prăjit pâine, grătar, rotisor, plită electrică și aparate similare: aparate electrice conectate la rețeaua de alimentare, care utilizează, direct sau indirect (de exemplu, cu ajutorul unor mijloace de încălzire precum aerul cald sau uleiul de gătit), energie termică pentru prepararea alimentelor și destinate utilizării casnice.

Ventilator de perete sau de tavan: ventilator electric și regulatorul său, conceput pentru a fi montat pe perete sau pe tavan, utilizat cu curent continuu și alternativ monofazat de maximum 250 de volți, destinat utilizării casnice și unor scopuri similare.



Adaptor: dispozitiv destinat să furnizeze curent continuu sau alternativ dintr-o sursă de curent continuu sau alternativ, ca element autonom sau ca parte a unui accesoriu, utilizat pentru calculatoare, echipamente de telecomunicații, echipamente de divertisment la domiciliu sau jucării.

Cafetieră, aparat pentru gătire lentă, aparat de gătit cu aburi și aparate similare: aparate electrice care încălzesc apa la temperaturi înalte în cursul pregătirii alimentelor și a băuturilor.

Sistem pentru discuri laser: dispozitiv electronic pentru înregistrarea și lectura înregistrărilor video sau numai pentru lectură, conectat la rețeaua de alimentare, direct sau indirect, și destinat în general utilizării casnice în interior și utilizărilor similare, altul decât cititorul de discuri laser (LD) sau video.

Mixer, blender, tocător și aparate similare: aparate electrice utilizate pentru prepararea de alimente și băuturi și destinate utilizării casnice.

Răcitor de aer: aparat electric pentru agitarea aerului, care utilizează apă ca agent de răcire, și regulatorul său, utilizat cu curent continuu sau alternativ monofazat de maximum 250 de volți, destinat utilizării casnice și unor scopuri similare.

Calculator personal (inclusiv monitor, imprimantă, difuzor și alte accesorii alimentate la rețea): sistem de date bazat pe un microprocesor, dotat cu o capacitate de calcul compactă locală, cu o interfață grafică cu rezoluție înaltă și cu o interfață de comunicare a datelor flexibilă.

Sistem de iluminat decorativ: ghirlande luminoase prevăzute cu lămpi cu incandescență conectate în serie sau în paralel, destinate utilizării în interior sau în exterior la o tensiune de alimentare de maximum 250 de volți.



Fișă de conectare dreptunghiulară de 13 amperi cu 3 știfturi: dispozitiv portabil dotat cu siguranță și cu știfturi care sunt concepute să intre în contact cu o priză corespunzătoare. O fișă de conectare include, de asemenea, mijloace de conexiune electrică și de fixare mecanică a unui cablu flexibil adecvat.

Siguranță (de 13 amperi sau mai puțin) pentru utilizarea într-o fișă de conectare: dispozitiv care, prin fuziunea unuia sau a mai multor componente special concepute și proporționate, deschide circuitul în care este introdus și taie curentul atunci când acesta depășește o anumită valoare pe o perioadă suficient de lungă de timp. Siguranța conține toate părțile care formează dispozitivul complet.

Fișă de conectare rotundă de 15 amperi cu 3 știfturi: dispozitiv dotat cu 3 știfturi metalice, în general de formă cilindrică, concepute să intre în contact cu o priză corespunzătoare, prevăzut să fie conectat la un cablu flexibil adecvat.

Adaptor multipriză: adaptor dotat cu mai multe prize (prizele pot sau nu să fie de același tip sau aceeași tensiune ca porțiunea cu știfturi a fișei).

Priză portabilă cu 3 știfturi: accesoriu cu trei puncte de contact destinate să intre în contact cu știfturile unei fișe de conectare corespunzătoare, dotat cu mijloace de conectare electrică a cablurilor sau a cablurilor flexibile adecvate, care poate fi deplasat cu ușurință dintr-un loc în altul în timp ce este conectat la rețeaua de alimentare.

Bobină portabilă pentru cablu: dispozitiv portabil care conține un cablu flexibil atașat la o bobină, conceput în așa fel încât cablul flexibil să poată fi complet înfășurat pe bobină, prevăzut cu o fișă și cu una sau mai multe prize.



Încălzitor instant de apă: aparat electric fix pentru utilizare casnică sau scopuri similare, utilizat pentru încălzirea apei sub punctul de fierbere, cu tensiune nominală de maximum 250 V pentru aparatele pe curent monofazat și de 480 V pentru alte tipuri de aparate.

Încălzitor electric de apă cu acumulare: aparat electric fix pentru utilizare casnică sau scopuri similare, utilizat pentru acumularea și încălzirea apei sub punctul de fierbere, cu tensiune nominală de maximum 250 V pentru aparatele pe curent monofazat și de 480 V pentru alte tipuri de aparate.

Întrerupător diferențial (RCCB): dispozitiv destinat să protejeze persoanele împotriva contactului indirect, în care părțile conductoare expuse sunt conectate la un electrod de împământare adecvat.

Priză de 13 amperi cu 3 știfturi: priză de 13A cu obturator, individuală sau multiplă, cu întrerupătoarele sale, concepută să fie montată într-o carcasă corespunzătoare sau pe o suprafață sau pe un panou. Această priză poate fi conectată la aparate portative, la echipamente de redare a sunetului și imaginilor, la corpuri de iluminat etc., în circuite de curent alternativ care funcționează numai la o tensiune de maximum 250 V v.m.p. la 50 Hz.

Priză rotundă de 15 amperi cu 3 știfturi: priză de 15A cu obturator, care are un întrerupător între contactul conectat la curent și terminalul de alimentare corespunzător, concepută să fie montată într-o carcasă corespunzătoare sau pe o suprafață sau pe un panou.

Această priză poate fi conectată la aparate electrice în circuite de curent alternativ care funcționează numai la o tensiune de maximum 250 V v.m.p. la 50 Hz.



Întrerupător electric de perete pentru utilizare casnică: întrerupător de utilizare generală acționat manual, exclusiv cu curent alternativ, cu o tensiune nominală de maximum 440V și un curent nominal de maximum 63A, destinat utilizării în instalații electrice fixe de uz casnic și similar, atât în interior, cât și în exterior.

Balast pentru lămpi fluorescente tubulare: unitate poziționată între sursa de alimentare și una sau mai multe lămpi fluorescente care, prin inductanță electrică, prin capacitate electrică sau printr-o combinație de inductanță și capacitate electrică sau prin circuite electronice, servește în principal la limitarea curentului lămpii (lămpilor) la valoarea cerută.

Transformator de izolare pentru corpuri de iluminat încastrate: transformator cu bobine de intrare și de ieșire care sunt separate electric pentru a limita riscurile determinate de un contact accidental simultan cu părțile de împământare și cu cele sub tensiune sau cu părțile metalice care pot fi sub tensiune ca urmare a unei defecțiuni de izolare. 



Apendicele 4-A-3

DEFINIȚII

În sensul anexei 4-A, se aplică următoarele definiții:

„siguranța echipamentului electric” înseamnă că echipamentul, construit în conformitate cu bunele practici de proiectare în ceea ce privește aspectele de siguranță, nu pune în pericol siguranța persoanelor, a animalelor domestice sau a proprietății, atunci când este instalat corespunzător, întreținut și folosit în scopul pentru care a fost destinat;

„compatibilitate electromagnetică” înseamnă că echipamentele sunt proiectate și fabricate, ținând seama de stadiul actual al tehnicii, în așa fel încât să se garanteze că:

(a)    perturbațiile electromagnetice generate nu depășesc nivelul peste care echipamentele radio și de telecomunicații sau alte echipamente nu pot să funcționeze după cum a fost prevăzut; și

(b)    au un nivel de imunitate la perturbațiile electromagnetice previzibile pentru utilizarea prevăzută care le permite să funcționeze fără degradarea inacceptabilă a respectivei utilizării.

„perturbație electromagnetică” înseamnă orice fenomen electromagnetic care poate degrada funcționarea echipamentelor, inclusiv zgomotul electromagnetic, un semnal nedorit sau o modificare a însuși mediului de propagare;



„imunitate” înseamnă capacitatea echipamentelor de a funcționa conform destinației, fără degradarea performanțelor în prezența unei perturbații electromagnetice;

„declarație de conformitate” înseamnă emiterea unei declarații, pe baza unei decizii care urmează unei examinări, conform căreia s-a demonstrat îndeplinirea cerințelor specificate;

„furnizor” înseamnă producător sau reprezentantul autorizat al acestuia pe teritoriul părții importatoare. Atunci când niciunul dintre aceștia nu este prezent pe teritoriul părții importatoare, responsabilitatea prezentării declarației furnizorului revine importatorului;

„laborator de testare” înseamnă un organism de evaluare a conformității care realizează servicii de testare și a primit o atestare prin care se recunoaște formal că și-a demonstrat competența în îndeplinirea acestor sarcini specifice.

Definițiile termenilor „standard”, „reglementare tehnică” și „proceduri de evaluare a conformității” sunt cele prevăzute în anexa I la Acordul BTC.

________________

(1)    Părțile pot ajunge la un acord, prin decizia Comitetului pentru comerț, asupra oricărui nou organism internațional de standardizare pe care îl consideră relevant în sensul punerii în aplicare a prezentei anexe.
(2)    De exemplu, Singapore va revizui procedurile administrative legate de regimul său de înregistrare pentru protecția consumatorilor (cerințe de siguranță), inclusiv procedurile pentru acceptarea și examinarea rapoartelor de testare și a certificatelor de conformitate.
(3)    Singapore se conformează acestei cerințe în termen de trei ani de la intrarea în vigoare a prezentului acord.