C-163/06 P62006O01630010.000151301514819CJORDONANŢA DIN 21.6.2007 — CAUZA C-163/06 PFINLANDA / COMISIA<TI><P><HT TYPE="UC">Ordonanţa Curţii</HT> (Camera a opta)</P><P><DATE ISO="20070621">21 iunie 2007</DATE><NOTE NOTE.ID="E0001" NUMBERING="STAR"><P>Limba de procedură: finlandeza.</P></NOTE></P></TI>

În cauza C-163/06 P,

având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curţii de Justiţie, introdus la 23 martie 2006,

Republica Finlanda, reprezentată de doamna E. Bygglin, în calitate de agent, cu domiciliul ales în Luxemburg,

recurentă,cealaltă parte din procedură fiind:

Comisia Comunităţilor Europene, reprezentată de domnii G. Wilms şi P. Aalto, în calitate de agenţi, cu domiciliul ales în Luxemburg,

pârâtă în primă instanţă,

CURTEA (Camera a opta),

compusă din domnul E. Juhász, preşedinte de cameră, domnii J. Malenovský şi T. von Danwitz (raportor), judecători,

avocat general: domnul D. Ruiz-Jarabo Colomer,

grefier: domnul R. Grass,

după ascultarea avocatului general,

pronunţă prezenta

<TI><P>Ordonanţă</P></TI>1Prin recursul formulat, Republica Finlanda solicită anularea Ordonanţei Tribunalului de Primă Instanţă al Comunităţilor Europene din 9 ianuarie 2006, Republica Finlanda/Comisia (T-177/05, Rec, p. II-1, denumită în continuare ordonanţa atacată), prin care s-a respins ca inadmisibilă acţiunea având ca obiect anularea deciziei Comisiei Comunităţilor Europene (Direcţia Generală Buget) care ar fi cuprinsă în scrisoarea din 28 februarie 2005 şi în scrisoarea de confirmare din 25 aprilie 2005, prin care Comisia ar fi refuzat să iniţieze negocieri cu Republica Finlanda cu privire la plata condiţionată a taxelor solicitate în mod retroactiv, majorate cu dobânzi de întârziere cumulate până în ziua achitării taxelor amintite, pretinse Republicii Finlanda de către Comisie în cadrul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor nr. 2003/2180, introdusă în temeiul articolului 226 CE.<TI><P>Cadrul juridic</P></TI>2Articolul 6 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000 al Consiliului din 22 mai 2000 privind punerea în aplicare a Deciziei 94/728/CE, Euratom referitoare la sistemul resurselor proprii ale Comunităţilor (JO L 130, p.1, Ediţie specială, 01/vol. 2, p. 184), care figurează la titlul II al acestui regulament, intitulat Contabilitatea resurselor proprii, impune ca trezoreria fiecărui stat membru sau organismul desemnat de către fiecare stat membru să ţină contabilitatea acestor resurse şi ca aceasta să fie structurată în funcţie de natura resurselor. Acest articol fixează modalităţile referitoare la această contabilitate şi la informaţiile care trebuie transmise Comisiei.3Articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1150/2000, care figurează la titlul III, intitulat Punerea la dispoziţie a resurselor proprii, prevede:

Conform procedurii definite la articolul 10, fiecare stat membru înscrie resursele proprii în creditul contului deschis în acest scop în numele Comisiei la trezoreria sa sau la organismul pe care 1-a desemnat.

Contul se menţine fără a se plăti taxe.

4Potrivit articolului 11 din acest regulament, [o]rice întârziere în intrările în conturi prevăzute la articolul 9 alineatul (1) au drept rezultat plata de către statul membru vizat a unei dobânzi la o rată egală cu rata dobânzii aplicate finanţărilor pe termen scurt în ziua scadenţei pe piaţa monetară a statului membru, majorată cu două puncte. Această rată este majorată cu 0,25 puncte pentru fiecare lună de întârziere. Rata majorată se aplică întregii perioade de întârziere.<TI><P>Istoricul cauzei</P></TI>5Situaţia de fapt a fost descrisă de Tribunal la punctele 1-9 din ordonanţa atacată în modul următor:

1.La 17 octombrie 2003 Comisia a deschis procedura de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor nr. 2003/2180 împotriva Republicii Finlanda, apoi a adoptat un aviz motivat, în conformitate cu dispoziţiile articolului 226 CE, întrucât a considerat că statul membru a încălcat obligaţiile care îi revin în temeiul dreptului comunitar prin abţinerea de la calcularea şi punerea la dispoziţia Comisiei a resurselor proprii neîncasate aferente importurilor de echipamente militare realizate între 1998 şi 2002 şi prin refuzul de a plăti dobânzile de întârziere corespunzătoare.2.Republica Finlanda a contestat aprecierea juridică făcută de Comisie, considerând că, pentru a ocroti interesele esenţiale ale siguranţei sale, articolul 296 CE îi dă dreptul să nu comunice informaţii confidenţiale referitoare la importul de echipamente militare şi, mai mult, în cursul perioadei care face obiectul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor, să nu aplice taxe vamale la importurile în cauză.3.Pentru a întrerupe cumularea dobânzilor de întârziere aplicabile în condiţiile prevăzute la articolul 11 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000 [...], la 25 ianuarie 2005, Republica Finlanda a solicitat Comisiei să iniţieze negocieri cu aceasta referitoare la plata condiţionată a taxelor pretinse retroactiv şi a dobânzilor de întârziere cumulate până în ziua plăţii. Statul membru s-a raportat la jurisprudenţa Curţii privind posibilitatea unei astfel de plăţi condiţionate. Acesta şi-a exprimat intenţia de a încheia cu Comisia un acord privind plata condiţionată în cauză.4.Prin scrisoarea comisarului european pentru buget din 8 februarie 2005, Comisia a comunicat Republicii Finlanda că, potrivit jurisprudenţei Curţii, era posibil să efectueze o plată condiţionată cu titlu conservator a taxelor statului membru până la decizia Curţii. Aceasta a invitat autorităţile finlandeze să ia legătura cu Direcţia Generală (DG) Buget a Comisiei cu privire la modalităţile practice de plată.5.În urma unei convorbiri telefonice, Comisia, prin scrisoarea din 28 februarie 2005 a directorului general al bugetului (prima scrisoare atacată), a precizat Republicii Finlanda că, din punct de vedere legal, nu avea dreptul să încheie un acord de natura celui avut în vedere de autorităţile finlandeze, ţinând seama de obligaţiile statelor membre în materie de resurse proprii ale Comunităţilor şi că aceasta nu putea negocia condiţii specifice referitoare la o plată anume, cu excepţia unor dificultăţi deosebite de calcul, care nu sunt evocate în speţă.6.Directorul general al bugetului a [...] confirmat autorităţilor finlandeze posibilitatea de a efectua o plată condiţionată în sensul jurisprudenţei Curţii. Acesta a precizat modalităţile practice potrivit cărora se poate efectua o astfel de plată şi consecinţele acestei plăţi asupra procedurii jurisdicţionale.7.Prin scrisoarea din 18 martie 2005, Republica Finlanda a amintit Comisiei că aspectul în litigiu în procedura de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor privea întrebarea dacă articolul 296 CE permite unui stat membru să nu comunice informaţii confidenţiale referitoare la importul de echipamente militare şi să suspende plata taxelor aferente şi dacă scopul explicit al unei plăţi condiţionate este să întrerupă cumularea dobânzilor de întârziere prevăzute prin Regulamentul nr. 1150/2000.8.În plus, autorităţile finlandeze au subliniat că această plată condiţionată era supusă la două condiţii, şi anume, pe de o parte, Comisia să se angajeze că va deduce cauza judecăţii Curţii şi, pe de altă parte, autorităţile finlandeze să aibă garanţia că vor putea efectua plata prin derogare de la procedura normală, mai precis, fără a fi ţinute să comunice informaţii care ar compromite interesele esenţiale ale siguranţei statului membru.9.Prin scrisoarea din 25 aprilie 2005 a directorului general al bugetului (a doua scrisoare atacată), Comisia a comunicat din nou autorităţilor finlandeze că se afla în imposibilitatea de a negocia acordul solicitat şi, în plus, a confirmat aserţiunile din scrisoarea sa din 28 februarie.

<TI><P>Acţiunea în faţa Tribunalului şi ordonanţa atacată</P></TI>6Prin cererea înregistrată la 11 mai 2005, guvernul finlandez a introdus acţiunea care a condus la pronunţarea ordonanţei atacate.7Întrucât Comisia a ridicat o excepţie de inadmisibilitate, a solicitat declararea acţiunii ca inadmisibilă şi, în subsidiar, respingerea acesteia pe fond.8Republica Finlanda a solicitat Tribunalului declararea acţiunii ca admisibilă şi anularea deciziei Comisiei care ar fi cuprinsă în scrisoarea din 28 februarie 2005 şi în scrisoarea de confirmare a precedentei, din 25 aprilie 2005 (denumite în continuare, împreună, scrisorile în litigiu), prin care Comisia ar fi refuzat să iniţieze negocieri cu Republica Finlanda în ceea ce priveşte o plată condiţionată a taxelor pretinse retroactiv, majorate cu dobânzi de întârziere cumulate până în ziua plăţii taxelor respective, care i-au fost pretinse în cadrul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor nr. 2003/2180, introdusă în temeiul articolului 226 CE.9Prin ordonanţa atacată, pronunţată în temeiul articolului 114 din Regulamentul de procedură, Tribunalul a respins acţiunea ca inadmisibilă, fără deschiderea procedurii orale.10Tribunalul a statuat că scrisorile în litigiu adresate Republicii Finlanda în cursul fazei precontencioase a unei proceduri în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor nu conţin nicio decizie susceptibilă să producă efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele acestui stat membru.11Tribunalul arată, la punctul 32 din ordonanţa atacată, că refuzul de a deschide negocierile nu constituie o decizie cauzatoare de prejudicii statului membru. într-adevăr, deschiderea unor negocieri precum cele în cauză în prezentul litigiu, presupunând că puterea de a consimţi cu privire la acestea ar fi aparţinut Comisiei, nu ar fi putut, în sine, să afecteze situaţia juridică a Republicii Finlanda, întrucât numai încheierea unui acord la finalizarea acestei negocieri, dacă se dovedea fructuoasă, putea avea, eventual, un astfel de efect.12La punctul 33 din ordonanţa atacată, Tribunalul a constatat că, în materia resurselor proprii ale Comunităţilor, nici dispoziţiile Regulamentului nr. 1150/2000, nici jurisprudenţa Curţii nu conferă Comisiei competenţa de a deschide orice fel de negocieri cu statele membre.13În ceea ce priveşte plata condiţionată, Tribunalul aminteşte, la punctul 34 din ordonanţa atacată, că, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii, caracterul condiţional pe care îl poate avea plata constă în confirmarea, în pofida efectuării plăţii, a dezacordului existent între statul membru şi Comisie cu privire la justificările datoriei pretinse de această instituţie.14În continuare, acesta constată, la punctele 35 şi 36 din ordonanţă, că, fără să refuze Republicii Finlanda o plată condiţionată a taxelor care fac obiectul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor, dimpotrivă, Comisia a prezentat posibilitatea oferită autorităţilor finlandeze de a efectua plata respectivă în conformitate cu jurisprudenţa Curţii. Comisia ar fi precizat că este suficient ca autorităţile finlandeze să calculeze taxele neachitate şi să pună la dispoziţia acesteia, în contul său de fonduri proprii, sumele corespunzătoare, echivalente cu obligaţia principală de plată, sume în funcţie de care Comisia urmează să calculeze dobânzile de întârziere pentru perioada cuprinsă între momentul în care taxele în discuţie ar fi trebuit puse la dispoziţia sa (informaţie comunicată de statul membru) şi ziua plăţii efective.15La punctele 37-40 din ordonanţa atacată, Tribunalul respinge cele două condiţii avansate de guvernul finlandez în vederea unei plăţi condiţionate, şi anume angajamentul Comisiei de a sesiza Curtea cu o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor şi o dispensă de a furniza informaţii confidenţiale. într-adevăr, pe de o parte, puterea de apreciere de care dispune Comisia în ceea ce priveşte oportunitatea de a sesiza Curtea cu o astfel de acţiune exclude dreptul oricărei persoane de a pretinde ca aceasta să ia poziţie într-un anume sens. Pe de altă parte, Comisia nu a solicitat sub nicio formă comunicarea, în cursul plăţii condiţionate, de informaţii confidenţiale de natură să compromită interesele esenţiale ale siguranţei statului membru.16Aşadar, Tribunalul a concluzionat că, în aceste condiţii, întrucât scrisorile în litigiu nu au caracter de decizie în sensul articolului 230 CE şi întrucât din această cauză nu pot face obiectul unei cereri prin care să se solicite anularea acestora, acţiunea în anulare trebuie, prin urmare, respinsă ca inadmisibilă.<TI><P>Concluziile părţilor</P></TI>17Republica Finlanda solicită Curţii:

anularea ordonanţei atacate,

declararea acţiunii introduse de Republica Finlanda în temeiul articolului 230 CE ca admisibilă şi

retrimiterea cauzei la Tribunal pentru ca acesta să judece în fond şi totodată obligarea Comisiei la rambursarea către Republica Finlanda a cheltuielilor efectuate în cadrul procedurii de recurs.

18Comisia solicită Curţii:

respingerea recursului ca nefondat şi

obligarea Republicii Finlanda la plata cheltuielilor de judecată.

<TI><P>Cu privire la recurs</P></TI>19În temeiul articolului 119 din Regulamentul de procedură, atunci când recursul este, în tot sau în parte, în mod vădit inadmisibil sau în mod vădit nefondat, Curtea poate oricând, pe baza raportului judecătorului raportor şi după ascultarea avocatului general, să respingă recursul, în tot sau în parte, prin ordonanţă motivată, fără deschiderea procedurii orale.20În susţinerea concluziilor prin care se urmăreşte anularea ordonanţei atacate, guvernul finlandez invocă un motiv unic, subdivizat în patru aspecte. Acest motiv se întemeiază pe o eroare de drept care se bazează pe faptul că Tribunalul a refuzat să recunoască scrisorilor în litigiu caracterul de decizie susceptibilă de a face obiectul unei acţiuni în temeiul articolului 230 CE.21Comisia observă că scrisorile în litigiu, nefiind decât simple scrisori de notificare în care se expune abordarea urmată în speţă de Comisie, niciuna dintre acestea nu afectează, potrivit Comisiei, interesele Republicii Finlanda şi nici nu îi modifică situaţia juridică în comparaţie cu situaţia existentă înainte de primirea acestora. în consecinţă, Comisia este de opinie că Tribunalul a aplicat corect dreptul comunitar, iar Republica Finlanda nu a demonstrat că acesta ar fi săvârşit o eroare de drept.<TI><P>Cu privire la al doilea şi la al treilea aspect, întemeiate pe o apreciere greşită a necompetenţei Comisiei şi a efectului juridic neobligatoriu al scrisorilor în litigiu</P></TI><TI><P>Argumentele guvernului finlandez</P></TI>22Guvernul finlandez se opune constatării de către Tribunal, la punctele 28-36 din ordonanţa atacată, pe de o parte, a lipsei competenţei Comisiei de a angaja negocieri cu statele membre şi, pe de altă parte, a absenţei necesităţii acestora din urmă.23Acesta estimează că posibilitatea plăţii condiţionate în cadrul unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor nu poate fi apreciată în temeiul Regulamentului nr. 1150/2000, acesta neconţinând nicio dispoziţie referitoare la procedurile privind plăţile, altele decât cele care se raportează la resursele proprii puse la dispoziţia Comunităţii.24Dreptul comunitar nu ar fi stabilit un sistem în cadrul căruia plata condiţionată ar putea fi efectuată astfel încât drepturile statului membru să fie garantate. în această privinţă, guvernul finlandez constată că nu este precizat clar mijlocul prin care un stat membru se poate asigura de trimiterea cauzei de către Comisie în faţa Curţii, odată achitate fondurile majorate cu dobânzi de întârziere, şi nici în ce mod trebuie să se procedeze atunci când Comisia renunţă la introducerea unei acţiuni, întrucât dreptul comunitar nu prevede nicio garanţie în sensul că acest stat va obţine rambursarea plăţii sale condiţionate.25Guvernul finlandez consideră greşite, în special în cadrul celui de al treilea aspect al motivului, constatările Tribunalului de la punctele 35 şi 36 din ordonanţa atacată şi concluzia sa de la punctul 42 al acesteia, potrivit cărora scrisorile în litigiu nu produc efecte juridice obligatorii, întrucât Comisia nu a refuzat plata condiţionată.26În aceste condiţii, guvernul finlandez apreciază că statul membru ar trebui să poată conveni cu Comisia modalităţile unei plăţi condiţionate şi apreciază necesară, pentru efectuarea acesteia din urmă, deschiderea negocierilor pentru încheierea unui acord privind plata condiţionată. Aceasta ar decurge, în acelaşi timp, din principiul cooperării loiale consacrat la articolul 10 CE şi din principiul securităţii juridice.<TI><P>Aprecierea Curţii</P></TI>27Cu titlu preliminar, trebuie să se constate că al doilea şi al treilea aspect al motivului trebuie analizate împreună. într-adevăr, pentru a demonstra că refuzul de a deschide negocierile referitoare la o plată condiţionată constituie un act atacabil în sensul articolului 230 CE, aceste două aspecte se referă în esenţă la competenţa Comisiei de a deschide astfel de negocieri şi la necesitatea acestora.28Trebuie să se sublinieze, în primul rând, că obiecţia referitoare la lipsa de pertinenţă a Regulamentului nr. 1150/2000 este inoperantă. într-adevăr, dacă acesta din urmă este pertinent în măsura în care urmăreşte să reglementeze regimul resurselor proprii ale Comunităţii, în schimb, nu prevede nicio dispoziţie referitoare la negocieri, astfel cum sunt acestea solicitate de guvernul finlandez. Din a doua teză a considerentului (20) al Regulamentului nr. 1150/2000 rezultă că Comisia [îşi] exercit[ă] competenţele în condiţiile definite de prezentul regulament.29Astfel, Tribunalul a constatat în mod întemeiat că regulamentul menţionat nu conferă Comisiei competenţa de a angaja orice fel de negocieri cu statele membre.30În al doilea rând, se cuvine să se sublinieze că, potrivit unei jurisprudente constante la care Tribunalul s-a raportat la punctul 33 din ordonanţa atacată, există o legătură indisociabilă între obligaţia da a constata resursele proprii comunitare, cea de a le înscrie în contul Comisiei în termenele acordate şi, în sfârşit, obligaţia de a plăti dobânzi de întârziere (a se vedea de asemenea hotărârea din 15 noiembrie 2005, Comisia/Danemarca, C-392/02, Rec., p. I-9811, punctul 67). Caracterul indisociabil al acestei legături nu permite nici deschiderea de negocieri izolate de către Comisie cu privire la unul dintre aceste elemente.31Urmând acelaşi raţionament, Curtea a constatat că, în temeiul articolului 11 din Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1552/89 al Consiliului privind punerea în aplicare a Deciziei 88/736/CEE, Euratom referitoare la sistemul resurselor proprii ale Comunităţilor (JO L 155, p. 1), dispoziţie reluată de Regulamentul nr. 1150/2000 (a se vedea în acest sens hotărârea din 12 iunie 2003, Comisia/Italia, C-363/00, Rec., p. I-5767, punctul 23), sunt exigibile dobânzi de întârziere, oricare ar fi motivul întârzierii cu care acestea au fost virate în contul Comisiei (a se vedea în acest sens în special hotărârea din 16 mai 1991, Comisia/Ţările de Jos, C-96/89, Rec., p. I-2461, punctul 38, hotărârea Comisia/Italia, citată anterior, punctul 44, şi hotărârea din 14 aprilie 2005, Comisia/Ţările de Jos, C-460/01, Rec., p. I-2613, punctul 91).32Astfel, Comisia poate doar să informeze guvernul finlandez despre faptul că, potrivit legislaţiei comunitare şi jurisprudenţei Curţii, nu are competenţa să negocieze condiţiile şi modalităţile de plată a resurselor proprii. Rezultă că, în calitate de acte cu caracter pur informativ, care se limitează la explicarea situaţiei de drept privind o plată condiţionată, scrisorile în litigiu nu ar putea nici să afecteze interesele Republicii Finlanda, nici să modifice situaţia juridică a acesteia faţă de situaţia anterioară primirii acestor scrisori.33Trebuie să se precizeze că, în vederea acţiunii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, în urma procedurii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor, menţionată la punctul 8 din prezenta ordonanţă şi în cadrul căreia se înscrie chestiunea deschiderii negocierilor privind o plată condiţionată, Comisia a trebuit să aplice regulile de drept în vigoare la momentul comunicării celor două scrisori în litigiu (a se vedea în acest sens hotărârea din 1 iulie 2004, Tsapalos şi Diamántakis, C-361/02 şi C-362/02, Rec., p. I-6405, punctul 19, şi hotărârea din 9 martie 2006, Beemsterboer Coldstore Services, C-293/04, Rec., p. I-2263, punctul 19). Aşadar, această apreciere nu ar putea fi afectată de o hotărâre a Curţii prin care acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor este declarată terminată şi care intervine, în consecinţă, după comunicarea celor două scrisori.34Guvernul finlandez susţine că principiile cooperării loiale şi securităţii juridice, citite împreună, impun Comisiei deschiderea negocierilor. Potrivit acestui guvern, rezultă că refuzul de a iniţia astfel de negocieri cuprins în scrisorile în litigiu afectează interesele Republicii Finlanda, în sensul jurisprudenţei Curţii (a se vedea hotărârea din 22 iunie 2000, Ţările de Jos/Comisia, C-147/96, Rec., p. I-4723, punctul 25 şi jurisprudenţa citată, şi hotărârea din 9 decembrie 2004, Comisia/Greencore, C-123/03 P, Rec., p. I-11647, punctul 44). Or, acest argument nu poate fi acceptat.35Desigur, reiese din jurisprudenţa că unui stat membru nu i se poate refuza de către Comisie beneficiul unei plăţi condiţionate (a se vedea în acest sens hotărârea din 16 mai 1991, Comisia/Ţările de Jos, citată anterior, punctul 17, şi hotărârea din 12 septembrie 2000, Comisia/Regatul Unit, C-359/97, Rec., p. I-6355, punctul 31). însă recunoaşterea unui astfel de beneficiu este subordonată normelor comunitare care reglementează plata condiţionată. Cu toate acestea, dreptul comunitar nu obligă Comisia să încheie cu statul membru în cauză un acord care ar confirma obligaţii comunitare deja existente în favoarea statului membru. Regimul resurselor proprii se opune posibilităţii de a negocia condiţiile şi modalităţile de plată. în această privinţă, Curtea a subliniat în mod special importanţa unei puneri la dispoziţie rapide şi eficiente a resurselor proprii ale Comunităţii (hotărârea din 5 octombrie 2006, Comisia/Belgia, C-378/03, Rec., p. I-9805, punctul 48 şi jurisprudenţa citată).36Rezultă că principiile cooperării loiale şi securităţii juridice nu sunt de natură a conferi Republicii Finlanda dreptul la deschiderea unor negocieri în acest scop.37Rezultă din toate consideraţiile care precedă că al doilea şi al treilea aspect al motivului sunt inoperante şi că trebuie respinse ca vădit neîntemeiate.<TI><P>Cu privire la primul aspect, întemeiat pe aprecierea greşita a refuzului negocierilor</P></TI><TI><P>Argumentele guvernului finlandez</P></TI>38Guvernul finlandez apreciază greşit considerentul Tribunalului de la punctul 32 din ordonanţa atacată, potrivit căruia respingerea cererii de deschidere a negocierilor nu constituie o decizie cauzatoare de prejudicii statului membru. Numai încheierea unui acord la finalul negocierilor ar fi putut constitui un astfel de act cauzator de prejudicii.39Într-adevăr, potrivit acestui guvern, nu ar putea fi încheiat niciun acord la finalul negocierilor dacă acestea din urmă nu au fost cel puţin iniţiate. Refuzând să angajeze negocieri, încălcând astfel articolul 10 CE, Comisia ar fi privat, în fapt, Republica Finlanda de posibilitatea de a efectua o plată condiţionată în sensul jurisprudenţei Curţii (hotărârea din 16 mai 1991, Comisia/Ţările de Jos, punctul 17, şi hotărârea Comisia/Regatul Unit, punctul 31, citate anterior). Decizia în litigiu cauzează prin urmare un prejudiciu Republicii Finlanda.<TI><P>Aprecierea Curţii</P></TI>40Cu titlu preliminar, trebuie amintit, după cum a procedat şi Tribunalul la punctul 30 din ordonanţa atacată, că, potrivit unei jurisprudente constante, nu constituie acte sau decizii susceptibile de a face obiectul unei acţiuni în anulare, în sensul articolului 230 CE, decât măsurile care produc efecte juridice obligatorii de natură a afecta interesele reclamantului, modificând în mod distinct situaţia juridică a acestuia (a se vedea hotărârea Ţările de Jos/Comisia, punctul 25, şi hotărârea Comisia/Greencore, punctul 44, citate anterior).41Or, Tribunalul nu a săvârşit o greşeală atunci când a constatat că refuzul de iniţiere a negocierilor, refuz cuprins în scrisorile în litigiu, nu constituie o decizie cauzatoare de prejudicii statului membru. Desigur, după cum a susţinut Republica Finlanda, deschiderea unor negocieri este condiţia indispensabilă pentru a se ajunge la un eventual acord. Cu toate acestea, dat fiind că iniţierea negocierilor nu garantează terminarea acestora cu un rezultat, numai rezultatul în sine este susceptibil de a afecta interesele Republicii Finlanda. Or, nu se poate pune problema rezultatului, având în vedere lipsa competenţei Comisiei atât de a încheia un acord care să ducă la un astfel de rezultat, cât şi de a iniţia negocieri în acest sens.42Aşadar, trebuie să se constate că, nici prin primul aspect al motivului său, Republica Finlanda nu poate demonstra că cele două scrisori în litigiu constituie decizii în sensul jurisprudenţei Curţii. Prin urmare, acest aspect este inoperant şi trebuie astfel respins ca vădit neîntemeiat.<TI><P>Cu privire la al patrulea aspect, întemeiat pe o analiza eronata a celor doua condiţii ale unei plaţi condiţionate</P></TI><TI><P>Argumentele guvernului finlandez</P></TI>43Guvernul finlandez critică analiza făcută de Tribunal la punctele 37-41 din ordonanţa atacată celor două condiţii avansate de Republica Finlanda în vederea unei plăţi condiţionate, şi anume angajamentul Comisiei de a sesiza Curtea cu o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor şi dispensa acordată acestui stat membru de a furniza informaţii confidenţiale care ar compromite interesele esenţiale ale siguranţei statului respectiv, condiţii care, potrivit Tribunalului, nu conduc la încheierea unui acord.<TI><P>Aprecierea Curţii</P></TI>44Constatările făcute de Tribunal la punctele 39 şi 40 din ordonanţa atacată conduc în mod întemeiat la concluzia că guvernul finlandez nu poate pretinde ca plata în cauză să se efectueze cu condiţia obligării Comisiei la sesizarea Curţii şi ca plata să aibă loc fără solicitarea de către Comisie a informaţiilor prevăzute la articolul 6 din Regulamentul nr. 1150/2000.45Nici obligaţia eventuală a Comisiei de a sesiza Curtea cu o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, nici cea de a se abţine de la solicitarea de informaţii pretins confidenţiale prevăzute de Regulamentul nr. 1150/2000 nu implică obligaţia de a negocia o plată subordonată acestor condiţii. într-adevăr, chiar dacă am presupune că Comisia ar fi obligată să le respecte, acestea nu o obligă, după cum s-a menţionat la punctul 35 din prezenta ordonanţă, să deschidă negocierile solicitate.46ţn consecinţă, scrisorile în litigiu nu pot afecta interesele Republicii Finlanda nici prin refuzul Comisiei de a negocia o plată sub rezerva unei sesizări a Curţii, nici prin refuzul de a accepta necomunicarea informaţiilor prevăzute de Regulamentul nr. 1150/2000, întrucât acestea nu modifică în mod specific situaţia juridică a acesteia. Ele nu pot fi, prin urmare, considerate decizii de natură a face obiectul unei acţiuni în anulare. Aşadar, Tribunalul a reţinut în mod întemeiat, la punctul 37 din ordonanţa atacată, că niciuna dintre aceste condiţii nu conduce la încheierea unui acord.47Prin urmare, al patrulea aspect al motivului este de asemenea inoperant şi trebuie respins ca atare drept vădit neîntemeiat.48Rezultă din toate consideraţiile care precedă că motivul este, sub toate aspectele, vădit neîntemeiat.<TI><P>Cu privire la cheltuielile de judecată</P></TI>49Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 118 din acelaşi regulament, partea care cade în pretenţii este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. întrucât Comisia a solicitat obligarea Republicii Finlanda la plata cheltuielilor de judecată, iar Republica Finlanda a căzut în pretenţii, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a opta) dispune:

1)Respinge recursul2)Obligă Republica Finlanda la plata cheltuielilor de judecată.

Semnături