28.5.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 138/16


Comunicarea Comisiei

Orientări suplimentare privind restricțiile verticale în acordurile pentru vânzarea și repararea autovehiculelor, precum și pentru distribuția de piese de schimb pentru autovehicule

(Text cu relevanță pentru SEE)

2010/C 138/05

I.   INTRODUCERE

1.   Obiectul prezentelor orientări

(1)

Prezentele orientări stabilesc principiile de evaluare în conformitate cu articolul 101 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (1) a problemelor specifice care apar în contextul restricțiilor verticale în acorduri pentru vânzarea și repararea autovehiculelor, precum și pentru distribuția de piese de schimb. Acestea însoțesc Regulamentul (UE) nr. 461/2010 al Comisiei privind aplicarea articolului 101 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene categoriilor de acorduri verticale și practici concertate în sectorul autovehiculelor (2) (denumit în continuare „Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor”) și sunt menite să ajute companiile să realizeze propria evaluare a unor astfel de acorduri.

(2)

Orientările oferă clarificări privind aspecte care sunt deosebit de relevante pentru sectorul autovehiculelor, inclusiv interpretarea anumitor dispoziții din Regulamentul (UE) nr. 330/2010 al Comisiei din 20 aprilie 2010 privind aplicarea articolului 101 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene categoriilor de acorduri verticale și practici concertate (3) (denumit în continuare Regulamentul general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale). Acestea nu aduc atingere aplicabilității orientărilor privind restricțiile verticale (4) (denumite în continuare „Orientările generale privind acordurile verticale”) și, în consecință, sunt citite în coroborare cu Orientările generale privind acordurile verticale și ca un supliment la acestea.

(3)

Prezentele orientări se aplică pe de o parte în cazul acordurilor verticale și al practicilor concertate referitoare la condițiile în care părțile pot cumpăra, vinde sau revinde piese de schimb și/sau furniza servicii de reparație și întreținere pentru autovehicule, iar pe de altă parte în cazul acordurilor verticale și al practicilor concertate referitoare la condițiile în care părțile pot cumpăra, vinde sau revinde autovehicule noi. După cum se explică în secțiunea II a prezentelor orientări, cea din urmă categorie de acorduri și practici concertate va face în continuare obiectul dispozițiilor relevante din Regulamentul (CE) nr. 1400/2002 al Comisiei din 31 iulie 2002 privind aplicarea articolului 81 alineatul (3) din tratat categoriilor de acorduri verticale și practici concertate în sectorul autovehiculelor (5) până la 31 mai 2013. Prin urmare, în ceea ce privește acordurile verticale și practicile concertate pentru cumpărarea, vânzarea sau revânzarea de autovehicule noi, prezentele orientări se vor aplica doar începând cu 1 iunie 2013. Prezentele orientări nu se aplică acordurilor verticale în alte sectoare decât cel al autovehiculelor, iar principiile stabilite în acestea nu pot fi folosite în mod necesar pentru a evalua acorduri în alte sectoare.

(4)

Prezentele orientări nu aduc atingere aplicării posibile, în paralel, a articolului 102 din tratat acordurilor verticale din sectorul autovehiculelor sau interpretării pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene o poate da în ceea ce privește aplicarea articolului 101 din tratat acordurilor verticale.

(5)

Cu excepția cazului în care se prevede altfel, analiza și argumentele stabilite în prezentele orientări se aplică tuturor nivelurilor de comerț. Termenii „furnizor” și „distribuitor” (6) sunt utilizați pentru toate nivelurile de comerț. Regulamentul general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale și Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor sunt denumite colectiv „regulamente de exceptare pe categorii”.

(6)

Criteriile stabilite în prezentele orientări trebuie aplicate fiecărui caz în funcție de circumstanțele individuale factuale și juridice. Comisia va aplica (7) prezentele orientări în mod rezonabil și flexibil, având în vedere experiența pe care a dobândit-o în cursul activităților sale de asigurare a respectării normelor și de monitorizare a pieței.

(7)

Punerea în aplicare, până în prezent, a politicii de concurență în acest sector arată că anumite restricții pot rezulta fie ca urmare a unor obligații contractuale directe explicite, fie ca urmare a unor obligații sau mijloace indirecte care, totuși, conduc la același rezultat anticoncurențial. Furnizorii care doresc să influențeze comportamentul concurențial al unui distribuitor pot, de exemplu, să recurgă la amenințări sau intimidare, avertismente sau sancțiuni. De asemenea, aceștia pot amâna sau suspenda livrările, ori pot amenința că vor rezilia contractele distribuitorilor care vând unor consumatori străini sau care nu respectă un anumit nivel de preț. Relațiile transparente dintre părțile contractante ar reduce în mod normal riscul ca producătorii să fie considerați responsabili de folosirea unor astfel de forme indirecte de presiune care au ca scop obținerea unor rezultate anticoncurențiale. Aderarea la un cod de conduită reprezintă un mijloc de a se obține o mai mare transparență în relațiile comerciale dintre părți. Astfel de coduri pot, inter alia, prevedea termene de preaviz pentru realizarea contractului care pot fi determinate în funcție de durata contractului, pentru compensații care să fie acordate pentru relații speciale-investiții specifice efectuate de dealer în cazul unei rezilieri anticipate fără motive întemeiate, precum și arbitrajul ca un mecanism alternativ pentru soluționarea conflictelor. În cazul în care un furnizor include un astfel de cod de conduită în acordurile sale cu distribuitorii și cu reparatorii, îl pune la dispoziție în mod public și respectă prevederile codului, acest lucru va fi considerat ca un factor relevant pentru evaluarea comportamentului furnizorului în cazuri individuale.

2.   Structura orientărilor

(8)

Orientările sunt structurate după cum urmează:

(a)

sfera de aplicare a Regulamentului de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor și relația cu Regulamentul general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale (secțiunea II);

(b)

aplicarea dispozițiilor suplimentare în Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor (secțiunea III);

(c)

evaluarea restricțiilor specifice: impunerea unei mărci unice și distribuția selectivă (secțiunea IV).

II.   SFERA DE APLICARE A REGULAMENTULUI DE EXCEPTARE PE CATEGORII ÎN SECTORUL AUTOVEHICULELOR ȘI RELAȚIA CU REGULAMENTUL GENERAL DE EXCEPTARE PE CATEGORII APLICABIL ACORDURILOR VERTICALE

(9)

În conformitate cu articolul 4, Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor se referă la acorduri verticale privind cumpărarea, vânzarea sau revânzarea de piese de schimb pentru autovehicule și la furnizarea de servicii de reparație și întreținere pentru autovehicule.

(10)

Articolul 2 din Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor prelungește aplicarea dispozițiilor relevante din Regulamentul (CE) nr. 1400/2002 până la 31 mai 2013, în măsura în care acestea se referă la acordurile verticale pentru cumpărarea, vânzarea sau revânzarea de autovehicule noi. În temeiul articolului 3 din Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor, începând cu 1 iunie 2013, acordurile verticale pentru cumpărarea, vânzarea și revânzarea de autovehicule noi vor face obiectul Regulamentului general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale (8).

(11)

Distincția pe care noul cadru o face între piețele pentru vânzarea de autovehicule noi și piețele serviciilor post vânzare pentru autovehicule reflectă diferitele condiții concurențiale de pe aceste piețe.

(12)

Pe baza unei analize aprofundate a pieței prevăzute de Raportul de evaluare cu privire la funcționarea Regulamentului (CE) nr. 1400/2002 al Comisiei din 28 mai 2008 (9) și de Comunicarea Comisiei privind viitorul cadru legislativ în domeniul concurenței aplicabil sectorului autovehiculelor din 22 iulie 2009 (10), reiese că nu există deficiențe semnificative în domeniul concurenței care să diferențieze sectorul distribuției autovehiculelor noi de alte sectoare economice și care ar putea necesita aplicarea unor norme diferite decât cele prevăzute de Regulamentul general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale și mai stricte decât acestea. În consecință, aplicarea unui prag al cotei de piață de 30 % (11), neexceptarea anumitor restricții verticale și condițiile prevăzute în Regulamentul general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale vor asigura în mod normal că acordurile verticale pentru distribuția autovehiculelor noi sunt este conformă cu dispozițiile articolului 101 alineatul (3) din tratat, fără necesitatea oricăror alte dispoziții suplimentare față de cele aplicabile în alte sectoare.

(13)

Cu toate acestea, pentru a lăsa tuturor operatorilor timpul să se adapteze la regimul general, în special având în vedere investițiile specifice legate de anumite relații contractuale care au fost făcute pe termen lung, perioada de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1400/2002 se prelungește cu trei ani, până la 31 mai 2013, cu privire la acele dispoziții care se referă în mod specific la acordurile verticale pentru cumpărarea, vânzarea sau revânzarea de autovehicule noi. De la 1 iunie 2010 până la 31 mai 2013 dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 1400/2002 care se referă atât la acordurile de distribuție pentru autovehicule noi, cât și la acordurile pentru cumpărarea, vânzarea și revânzarea de piese de schimb auto și/sau furnizarea de servicii de reparație și întreținere, se vor aplica numai în ceea ce privește primul element. În timpul acestei perioade, prezentele orientări nu vor putea fi utilizate pentru interpretarea dispozițiilor din Regulamentul (CE) nr. 1400/2002. În schimb, trebuie să se facă trimitere la broșura explicativă privind regulamentul în cauză (12).

(14)

În ceea ce privește acordurile verticale cu privire la condițiile în care părțile pot cumpăra, vinde sau revinde piese de schimb pentru autovehicule și/sau furniza servicii de reparație și întreținere pentru autovehicule, Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor se aplică de la 1 iunie 2010. Aceasta înseamnă că, pentru a fi exceptate în conformitate cu articolul 4 din respectivul regulament, aceste acorduri nu trebuie numai să îndeplinească condițiile de exceptare în temeiul Regulamentului general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale, ci, de asemenea, nu trebuie să conțină una dintre restricțiile importante ale concurenței, denumite în mod obișnuit restricții grave enumerate la articolul 5 din Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor.

(15)

Din cauza caracterului în general dependent de mărci al piețelor pentru serviciile de reparație și întreținere și de distribuție de piese de schimb, concurența pe aceste piețe este în mod inerent mai puțin intensă în comparație cu cea de pe piața pentru vânzarea de autovehicule noi. În timp ce fiabilitatea s-a îmbunătățit și intervalele de service s-au prelungit datorită îmbunătățirilor tehnologice, această evoluție este depășită de o tendință de creștere a prețurilor pentru operațiunile de reparații și întreținere individuale. Pe piețele de piese de schimb, piesele care poartă marca producătorului autovehiculului sunt în concurență cu cele furnizate de furnizorii de echipamente de origine (OES) și de terțe părți. Aceasta menține presiunea asupra prețurilor pe aceste piețe, ceea ce, ca o consecință, menține presiunea asupra prețurilor de pe piețele de reparații și întreținere, deoarece piesele de schimb constituie un procent important din costul mediu al reparațiilor. Mai mult, reparațiile și întreținerea, în ansamblu, reprezintă o proporție foarte mare din totalul cheltuielilor cu autovehiculele ale consumatorilor, iar aceste cheltuieli dețin, la rândul lor, o pondere semnificativă în bugetul mediu al consumatorului.

(16)

Pentru a aborda problemele speciale de concurență care apar pe piețele serviciilor post-vânzare pentru autovehicule, Regulamentul general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale este completat cu trei restricții grave suplimentare în Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor care se aplică acordurilor pentru repararea și întreținerea autovehiculelor, precum și pentru furnizarea de piese de schimb. Secțiunea III din prezentele orientări cuprinde îndrumări suplimentare cu privire la aceste restricții grave suplimentare.

III.   APLICAREA DISPOZIȚIILOR SUPLIMENTARE ÎN REGULAMENTUL DE EXCEPTARE PE CATEGORII ÎN SECTORUL AUTOVEHICULELOR

(17)

Acordurile nu vor beneficia de exceptarea pe categorii în cazul în care conțin restricții grave. Aceste restricții sunt enumerate la articolul 4 din Regulamentul general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale și la articolul 5 din Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor. Includerea oricăror astfel de restricții într-un acord conduce la prezumția că acordul intră sub incidența articolului 101 alineatul (1) din tratat. Conduce, de asemenea, la prezumția că există posibilitatea ca acordul să nu îndeplinească toate condițiile prevăzute de articolul 101 alineatul (3) din tratat, iar ca urmare exceptarea pe categorii să nu fie aplicabilă. Totuși, aceasta este o prezumție juris tantum care lasă deschisă posibilitatea, în cazul întreprinderilor, de a se apăra invocând câștigurile de eficiență în sensul articolului 101 alineatul (3) din tratat într-un caz individual.

(18)

Unul dintre obiectivele Comisiei în ceea ce privește politica în domeniul concurenței în sectorul autovehiculelor este de a proteja accesul producătorilor de piese de schimb pe piețele serviciilor post-vânzare pentru autovehicule, asigurându-se astfel că mărcile concurente de piese de schimb continuă să fie disponibile atât pentru reparatorii independenți, cât și pentru cei autorizați, precum și pentru angrosiștii de piese de schimb. Disponibilitatea acestor piese aduce beneficii considerabile pentru consumatori, în special deoarece există adesea diferențe mari de preț între piesele vândute sau revândute de către producătorul de automobile și piesele alternative. Produsele alternative pentru piesele care poartă marca producătorului de autovehicule (piesele OEM) includ piese de origine fabricate și distribuite de furnizorii de echipamente de origine (piesele OES), dar și piese de schimb de „calitate echivalentă” furnizate de producătorii de piese de schimb.

(19)

„Piese sau echipament de origine” înseamnă piese sau echipamente fabricate în conformitate cu specificațiile și standardele de producție prevăzute de producătorul autovehiculului pentru producția unor piese sau echipamente pentru asamblarea autovehiculului în cauză. Aceasta cuprinde piesele sau echipamentele fabricate pe aceeași linie de producție cu piesele sau echipamentele în cauză. Se consideră, dacă nu se dovedește contrariul, că piesele sunt de origine, în cazul în care producătorul lor certifică faptul că piesele corespund nivelului calitativ al componentelor utilizate pentru asamblarea autovehiculului în cauză și au fost fabricate în conformitate cu specificațiile și standardele de producție a autovehiculului [a se vedea articolul 3 punctul (26) din Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 septembrie 2007 de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective Directivă-cadru (13)].

(20)

Pentru a fi considerate ca fiind de „calitate echivalentă”, piesele trebuie să aibă o calitate suficient de ridicată astfel încât utilizarea acestora să nu pună în pericol reputația rețelei autorizate respective. Precum în cazul oricărui alt standard de selecție, producătorul autovehiculului poate aduce probe că o anumită piesă de schimb nu îndeplinește această cerință.

(21)

Articolul 4 litera (e) din Regulamentul general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale descrie ca restricție gravă, într-un acord încheiat între un furnizor de componente și un cumpărător care asamblează aceste componente, faptul de a împiedica sau limita posibilitatea furnizorului de a vinde componentele sale către utilizatori finali, reparatori independenți sau alți furnizori de servicii care nu au fost desemnați de cumpărător pentru repararea sau întreținerea produselor sale. Articolul 5 litera (a), litera (b) și litera (c) din Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor stabilește trei restricții grave suplimentare în materie de restricții grave, referitoare la acorduri pentru furnizarea de piese de schimb.

(22)

Articolul 5 litera (a) din Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor se referă la restricționarea vânzării de piese de schimb pentru autovehicule de către membrii unui sistem de distribuție selectivă către reparatori independenți. Această dispoziție are cea mai mare relevanță pentru o anumită categorie de piese, denumite uneori piese captive, care pot fi obținute numai de la producătorul autovehiculului sau de la membrii rețelelor sale autorizate. În cazul în care un furnizor și un distribuitor convin că aceste piese nu pot fi furnizate reparatorilor independenți, acest acord ar fi de natură să excludă astfel de reparatori de pe piață pentru serviciile de reparație și întreținere și să contravină articolului 101 din tratat.

(23)

Articolul 5 litera (b) din Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor se referă la orice restricție directă sau indirectă, convenită între un furnizor de piese de schimb, instrumente de reparații sau instrumente de diagnostic sau de altă natură și un producător de autovehicule, care limitează capacitatea furnizorului de a vinde aceste bunuri către distribuitori și reparatori autorizați și/sau independenți. Așa-numitele „acorduri privind instrumente” între furnizorii de componente și producătorii de autovehicule sunt un exemplu de posibile restricții indirecte de acest tip. În acest sens ar trebui făcută o trimitere la Comunicarea Comisiei din 18 decembrie 1978 privind evaluarea anumitor acorduri de subcontractare având în vedere dispozițiile articolului 85 alineatul (1) din Tratatul CEE (14) (Comunicarea privind subcontractarea). În mod normal, articolul 101 alineatul (1) din tratat nu se aplică unui acord prin care un producător de autovehicule furnizează unui producător de componente un instrument care este necesar pentru producția anumitor componente, participă la costurile dezvoltării de produse sau contribuie cu drepturi de proprietate intelectuală necesare (15) ori cu know-how și nu permite ca această contribuție să fie utilizată pentru producția de piese care urmează să fie vândute direct pe piața serviciilor post-vânzare. Pe de altă parte, atunci când un producător de autovehicule obligă un furnizor de componente să își transfere drepturile de proprietate cu privire la un astfel de instrument, drepturile sale de proprietate intelectuală sau know-how, suportă numai o parte nesemnificativă a costurilor de dezvoltare de produse, ori nu contribuie cu niciun instrument, drept de proprietate intelectuală sau know-how necesar, acordul respectiv nu va fi considerat ca reprezentând un acord de subcontractare veritabil. Prin urmare, acesta poate intra sub incidența articolului 101 alineatul (1) din tratat și poate fi examinat în temeiul dispozițiilor regulamentelor de exceptare pe categorii.

(24)

Articolul 5 litera (c) din Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor se referă la restricția convenită între un producător de autovehicule care folosește componente pentru asamblarea inițială a autovehiculelor și furnizorul unor astfel de componente, care limitează capacitatea furnizorului de a plasa marca sau sigla sa în mod eficace și într-o manieră ușor vizibilă pe componentele furnizate sau pe piesele de schimb. Pentru a îmbunătăți alegerea consumatorilor, reparatorii și consumatorii ar trebui să aibă posibilitatea de a identifica ce piese de schimb de la furnizori alternativi sunt adecvate pentru un anumit autovehicul, altele decât cele care poartă marca producătorului de automobile. Aplicarea mărcii sau a siglei pe componente și pe piesele de schimb permite identificarea ușoară a pieselor de schimb compatibile care pot fi obținute de la OES. Prin nepermiterea acestei posibilități, producătorii de autovehicule pot restricționa comercializarea de piese OES și pot limita alegerea consumatorilor într-un mod care este contrar dispozițiilor articolului 101 din tratat.

IV.   EVALUAREA RESTRICȚIILOR SPECIFICE

(25)

Părțile la acordurile verticale din sectorul autovehiculelor ar trebui să utilizeze prezentele orientări ca o completare a orientărilor generale privind acordurile verticale și în coroborare cu acestea, pentru a evalua compatibilitatea restricțiilor specifice cu articolul 101 din tratat. Această secțiune oferă îndrumare în special cu privire la impunerea unei mărci unice și la distribuția selectivă, aceste două domenii putând avea o relevanță deosebită pentru evaluarea categoriei de acorduri menționate în secțiunea II din prezentele orientări.

1.   Obligații de impunere a unei mărci unice

(i)   Evaluarea obligațiilor de impunere a unei mărci unice în temeiul regulamentelor de exceptare pe categorii

(26)

În temeiul articolului 3 din Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor coroborat cu articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul de exceptare pe categorii, un furnizor de autovehicule și un distribuitor care au o cotă de piață pe piața relevantă care nu depășește 30 % pot conveni asupra unei obligații de impunere a unei mărci unice prin care distribuitorul este obligat să cumpere autovehicule numai de la furnizor sau de la alte firme desemnate de către furnizor, cu condiția ca durata unor astfel de obligații de neconcurență să fie limitată la cel mult cinci ani. Aceleași principii se aplică în cazul acordurilor dintre furnizori și reparatorii lor autorizați și/sau distribuitorii de piese de schimb. Prelungirea dincolo de termenul de cinci ani necesită consimțământul expres al ambelor părți și nu ar trebui să existe niciun obstacol care să împiedice distribuitorul să rezilieze efectiv obligația de neconcurență la sfârșitul termenului de cinci ani. Obligațiile de neconcurență nu fac obiectul regulamentelor de exceptare pe categorii atunci când durata lor este nedeterminată sau depășește cinci ani, cu toate că, în aceste condiții, regulamentele de exceptare pe categorii ar continua să se aplice părții rămase din acordul vertical. Același lucru se aplică obligațiilor de neconcurență care sunt reînnoite în mod tacit dincolo de perioada de cinci ani. Obstacole, amenințări cu rezilierea sau indicații că impunerea unei mărci unice va fi din nou obligatorie înainte ca o perioadă suficientă de timp să se fi scurs pentru a permite fie distribuitorului, fie noului furnizor, să își amortizeze investițiile care nu se recuperează, ar reprezenta o reînnoire tacită a obligației respective de impunere a unei mărci unice.

(27)

În temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale, orice obligație directă sau indirectă, prin care se impune membrilor unui sistem de distribuție selectivă să nu vândă mărcile anumitor furnizori concurenți, nu face obiectul exceptării. O atenție deosebiră ar trebui acordată modului în care obligațiile de impunere a unei mărci unice sunt aplicate distribuitorilor multimarcă existenți, pentru a se asigura faptul că obligațiile respective nu fac parte dintr-o strategie globală menită să elimine concurența exercitată de unul sau mai mulți furnizori specifici, și în special de concurenți noi sau mai slabi. Acest tip de preocupare ar putea apărea în special dacă pragurile cotei de piață indicate la punctul 34 din prezentele orientări sunt depășite și dacă furnizorul care aplică acest tip de restricție are o poziție pe piața relevantă care îi permite să contribuie în mod semnificativ la efectul global de blocare (16).

(28)

Obligațiile de neconcurență în acordurile verticale nu constituie restricții grave, însă, în funcție de condițiile de piață, pot avea totuși efecte negative care pot face ca acordurile să intre sub incidența articolului 101 alineatul (1) din tratat (17). Un asemenea efect nociv poate apărea dacă se ridică bariere la intrarea sau dezvoltarea pe piață care blochează furnizorii concurenți și aduc prejudicii consumatorilor, în special prin creșterea prețurilor sau limitarea ofertei de produse, reducerea calității acestora sau reducerea gradului de inovare al produselor.

(29)

Cu toate acestea, obligațiile de neconcurență pot avea și efecte pozitive, care pot justifica aplicarea articolului 101 alineatul (3) din tratat. Acestea pot contribui, în special, la depășirea unei probleme de „parazitism”, prin care un furnizor beneficiază de investițiile efectuate de un altul. De exemplu, un furnizor poate investi într-un sediu al distribuitorului, dar făcând acest lucru atrage clienți pentru o marcă concurentă care este și ea vândută în același sediu. Același lucru se aplică altor tipuri de investiții realizate de către furnizor care pot fi utilizate de către distribuitor pentru a vinde autovehiculele unor producători concurenți, cum ar fi investițiile în formare profesională.

(30)

Un alt efect pozitiv al obligațiilor de neconcurență în sectorul autovehiculelor se referă la consolidarea imaginii de marcă și reputației rețelei de distribuție. Astfel de restricții pot ajuta la crearea și menținerea unei imagini de marcă prin impunerea unui anumit grad de uniformitate și de standardizare a calității pentru distribuitori, contribuind astfel la creșterea atractivității autovehiculelor din acea marcă pentru consumatorul final și la creșterea vânzărilor acestora.

(31)

Articolul 1 litera (d) din Regulamentul general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale definește o obligație de neconcurență astfel:

„(a)

orice obligație directă sau indirectă în temeiul căreia cumpărătorului nu produce, nu cumpără, nu vinde sau revinde bunuri ori servicii care concurează cu bunurile sau serviciile contractuale, ori

(b)

orice obligație directă sau indirectă prin care i se impune cumpărătorului să cumpere de la furnizor sau de la altă întreprindere desemnată de furnizor peste 80 % din achizițiile sale totale anuale de bunuri sau servicii contractuale și de bunuri și servicii substituibile pe piața relevantă.”

(32)

În afară de mijloacele directe de a lega distribuitorul de marca (mărcile) proprie (proprii), un furnizor poate recurge și la mijloace indirecte care au același efect. În sectorul autovehiculelor, mijloacele indirecte pot include standarde calitative special concepute pentru a descuraja distribuitorii de la vânzarea produselor unor mărci concurente (18), prime condiționate de acordul distribuitorului de a vinde o singură marcă, reduceri condiționate de atingerea unor obiective sau alte cerințe, precum obligația de a înființa o persoană juridică separată pentru marca concurentă sau obligația de a expune marca concurentă suplimentară într-un salon separat într-un amplasament geografic în care îndeplinirea unei astfel de cerințe nu ar fi viabilă economic (de exemplu, zone slab populate).

(33)

Exceptarea pe categorii prevăzută în Regulamentul general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale reglementează toate formele de obligații directe sau indirecte de neconcurență, în condițiile în care cotele de piață ale furnizorului și ale distribuitorului nu depășesc 30 %, iar durata obligației respective de neconcurență nu depășește cinci ani. Cu toate acestea, chiar și în cazurile în care contractele individuale îndeplinesc aceste condiții, utilizarea obligațiilor de neconcurență poate conduce la efecte anticoncurențiale care nu sunt compensate de efectele lor pozitive. În industria autovehiculelor, astfel de efecte anticoncurențiale nete ar putea rezulta, în special, din efecte cumulative care duc la excluderea unor mărci concurente de pe piață.

(34)

Pentru distribuția de autovehicule la nivelul comerțului cu amănuntul, o astfel de excludere de pe piață este puțin probabil să apară pe piețele pe care toți furnizorii au cote de piață sub 30 % și pe care procentul total al tuturor vânzărilor de autovehicule care fac obiectul unor obligații de impunere a unei mărci unice pe piața respectivă (și anume cota de piață legată totală) este sub 40 % (19). Într-o situație în care există un furnizor care nu deține o poziție dominantă, cu o cotă de piață de peste 30 % din piața relevantă, în timp ce cotele de piață ale tuturor celorlalți furnizori sunt sub 30 %, apariția unor efecte anticoncurențiale cumulative este puțin probabilă atât timp cât cota de piață legată totală nu depășește 30 %.

(35)

În cazul în care accesul la piața relevantă pentru vânzarea de autovehicule noi și concurența pe aceasta sunt restricționate în mod semnificativ de efectul cumulativ al rețelelor paralele de acorduri verticale similare care conțin obligații de impunere a unei mărci unice, beneficiul exceptării pe categorii poate fi retras de către Comisie în temeiul articolului 29 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (20). O decizie de retragere poate fi adresată în special acelor furnizori care contribuie într-un mod semnificativ la un efect cumulativ de blocare pe piața relevantă. În cazul în care acest efect apare pe o piață națională, autoritățile naționale de concurență din statul membru respectiv pot, de asemenea, retrage beneficiul exceptării pe categorii cu privire la teritoriul în cauză.

(36)

În plus, în condițiile unor rețele paralele de acorduri care conțin restricții verticale similare acoperă peste 50 % dintr-o piață dată, Comisia poate adopta un regulament prin care se declară că exceptarea pe categorii este inaplicabilă pieței respective în ceea ce privește astfel de restricții. În special, o astfel de situație poate apărea dacă efecte cumulative care rezultă din utilizarea generalizată a obligațiilor de impunere a unei mărci unice duc la prejudicii pentru consumatori pe piața respectivă.

(37)

În ceea ce privește evaluarea obligațiilor minime de cumpărare calculate pe baza cerințelor totale anuale ale distribuitorului, poate fi justificat să se retragă beneficiul exceptării pe categorii în cazul în care apar efecte cumulative anticoncurențiale chiar dacă furnizorul impune o obligație minimă de cumpărare care este sub limita de 80 % stabilită la articolul 1 litera (d) din Regulamentul general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale. Părțile trebuie să ia în considerare dacă, în funcție de circumstanțele relevante de fapt, o obligație a distribuitorului de a se asigura că un procent dat din achizițiile sale totale de autovehicule poartă marca furnizorului nu va împiedica distribuitorul de a distribui una sau mai multe mărci concurente suplimentare. Din această perspectivă, chiar și o cerință minimă de cumpărare stabilită sub nivelul de 80 % din achizițiile totale anuale va echivala cu o obligație de impunere a unei mărci unice în cazul în care obligă un distribuitor care dorește să distribuie o nouă marcă la alegerea sa de la un producător concurent să achiziționeze atât de multe autovehicule ale mărcii pe care o vinde în prezent încât activitatea distribuitorului să devină nesustenabilă economic (21). O astfel de obligație minimă de cumpărare va echivala, de asemenea, cu o obligație de impunere a unei mărci unice dacă impune unui furnizor concurent să își împartă volumul estimativ de vânzări într-un anumit teritoriu între mai mulți distribuitori, ceea ce duce la duplicarea investițiilor și la o fragmentare a prezenței în ceea ce privește vânzările.

(ii)   Evaluarea obligațiilor de impunere a unei mărci unice care nu intră în domeniul de aplicare al regulamentelor de exceptare pe categorii

(38)

Părțile pot fi, de asemenea, invitate să evalueze compatibilitatea cu normele de concurență a obligațiilor de impunere a unei singure mărci în ceea ce privește acordurile care nu întrunesc condițiile pentru exceptarea pe categorii deoarece cotele de piață ale părților depășesc 30 % sau durata de aplicare a acordului depășește termenul de cinci ani. Prin urmare, astfel de acorduri vor face obiectul unei examinări individuale, pentru a se evalua dacă acestea intră sub incidența articolului 101 alineatul (1) din tratat și, în caz afirmativ, dacă poate fi demonstrată existența unor câștiguri de eficiență compensatorii pentru efectele anticoncurențiale. În acest caz, ar putea să beneficieze de excepția prevăzută la articolul 101 alineatul (3) din tratat. Pentru evaluarea într-un caz individual, se aplică principiile generale stabilite în secțiunea VI.2.1 din Orientările generale privind restricțiile verticale.

(39)

În special, acordurile încheiate între un producător de autovehicule sau importatorul său, pe de o parte, și distribuitori de piese de schimb și/sau reparatori autorizați, pe de altă parte, nu vor beneficia de regulamentele de exceptare pe categorii atunci când cotele de piață deținute de părți depășesc pragul de 30 %, ceea ce este probabil să fie cazul pentru majoritatea unor astfel de acorduri. Obligațiile de impunere a unei mărci unice care vor trebui evaluate în astfel de situații includ toate tipurile de restricții care limitează în mod direct sau indirect posibilitatea distribuitorilor sau reparatorilor autorizați de a obține piese de schimb de origine sau de calitate echivalentă de la terțe părți. Cu toate acestea, o obligație a unui reparator autorizat de a folosi piese de schimb de origine furnizate de producătorul de autovehicule pentru reparații efectuate în garanție, service gratuit și rechemarea în service nu ar fi considerată ca fiind o obligație de impunere a unei mărci unice, ci mai degrabă ca o cerință care se justifică obiectiv.

(40)

De asemenea, va fi necesară evaluarea în mod individual a obligațiilor de impunere a unei mărci unice în acorduri pentru distribuția de autovehicule noi atunci când durata acestora depășește cinci ani sau/și când cota de piață a furnizorului depășește 30 %, ceea ce poate fi cazul pentru anumiți furnizori în unele state membre. În astfel de situații, părțile ar trebui să aibă în vedere nu numai cota de piață a furnizorului și a cumpărătorului, ci și cota de piață legată totală, ținându-se seama de pragurile indicate la punctul 34. Peste acele praguri, cazurile individuale vor fi evaluate în conformitate cu principiile generale stabilite în secțiunea VI.2.1 din Orientările generale privind restricțiile verticale.

(41)

În afara sferei de aplicare a regulamentelor de exceptare pe categorii, în evaluarea obligațiilor minime de cumpărare, calculate pe baza cerințelor totale anuale ale distribuitorului, se va ține seama de toate circumstanțele relevante de fapt. În special, o cerință minimă de cumpărare stabilită sub nivelul de 80 % din achizițiile totale anuale va echivala cu o obligație de impunere a unei mărci unice, dacă are ca efect împiedicarea distribuitorilor să comercializeze una sau mai multe mărci concurente suplimentare.

2.   Distribuția selectivă

(42)

Distribuția selectivă este în prezent principala formă de distribuție în sectorul autovehiculelor. Utilizarea sa este larg răspândită în distribuția de autovehicule, precum și pentru reparații, întreținere și distribuția de piese de schimb.

(43)

În distribuția selectivă pur calitativă, distribuitorii și reparatorii sunt selectați numai pe baza unor criterii obiective impuse de natura produsului sau a serviciului, cum ar fi competențele tehnice ale personalului de vânzări, dispunerea spațiului de vânzare, tehnicile de vânzare și tipul de servicii comerciale care vor fi furnizate de către distribuitor (22). Aplicarea unor astfel de criterii nu impune o limită directă asupra numărului de distribuitori sau reparatori admiși în rețeaua furnizorului. Se consideră, în general, că distribuția selectivă pur calitativă nu intră în sfera de aplicare a articolului 101 alineatul (1) din tratat, pe considerentul că nu produce efecte anticoncurențiale, sub rezerva îndeplinirii a trei condiții. În primul rând, natura produsului în cauză trebuie să necesite un sistem de distribuție selectivă, în sensul că un astfel de sistem trebuie să constituie o cerință legitimă, având în vedere natura produsului în cauză, pentru a-i conserva calitatea și a-i asigura o utilizare corespunzătoare. În al doilea rând, distribuitorii sau reparatorii trebuie să fie aleși pe baza unor criterii obiective de natură calitativă, prevăzute în mod uniform pentru toți distribuitorii sau reparatorii potențiali și aplicate într-un mod nediscriminatoriu. În al treilea rând, criteriile prevăzute nu trebuie să depășească nivelul necesar.

(44)

În timp ce distribuția selectivă calitativă implică selecția distribuitorilor sau reparatorilor numai pe baza unor criterii obiective impuse de natura produsului sau a serviciului, selecția cantitativă adaugă criterii de selecție suplimentare care limitează mai direct numărul potențial de distribuitori sau reparatori, fie stabilind direct numărul acestora, fie, de exemplu, stipulând un nivel minim al vânzărilor. În general, rețelele bazate pe criterii cantitative sunt considerate mai restrictive decât cele bazate numai pe selecția calitativă și, în consecință, sunt mai susceptibile de a intra sub incidența articolului 101 alineatul (1) din tratat.

(45)

În cazul în care acordurile de distribuție selectivă intră sub incidența articolului 101 alineatul (1) din tratat, părțile vor trebui să evalueze dacă acordurile lor pot beneficia de regulamentele de exceptare pe categorii sau, individual, de excepția de la articolul 101 alineatul (3) din tratat.

(i)   Evaluarea distribuției selective în conformitate cu regulamentele de exceptare pe categorii

(46)

Regulamentele de exceptare pe categorii exceptează acordurile de distribuție selectivă, indiferent de utilizarea unor criterii de selecție cantitative sau pur calitative, atât timp cât cotele de piață ale părților nu depășesc 30 %. Totuși, această exceptare se aplică numai atunci când acordurile nu conțin niciuna dintre restricțiile grave prevăzute la articolul 4 din Regulamentul general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale și la articolul 5 din Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor, precum și niciuna dintre restricțiile excluse descrise la articolul 5 din Regulamentul general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale.

(47)

Trei dintre restricțiile grave din Regulamentul general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale se referă în mod specific la distribuția selectivă. Articolul 4 litera (b) descrie ca gravă restricționarea teritoriului sau a clienților către care un cumpărător parte la acord poate vinde bunurile sau serviciile contractuale, cu excepția restricționării vânzărilor de către membrii unui sistem de distribuție selectivă către distribuitori neautorizați pe piețele pe care funcționează un astfel de sistem. Articolul 4 litera (c) descrie ca fiind restricții grave acordurile care restricționează vânzările active sau pasive către utilizatorii finali de către membrii unui sistem de distribuție selectivă care funcționează la nivelul comerțului cu amănuntul, fără a aduce atingere posibilității de a interzice unui membru al sistemului să își desfășoare activitățile dintr-un sediu neautorizat, în timp ce articolul 4 litera (d) se referă la restrângerea livrărilor încrucișate între distribuitori în cadrul unui sistem de distribuție selectivă, inclusiv între distribuitori care funcționează la niveluri de comercializare diferite. Aceste trei restricții grave au o importanță deosebită pentru distribuția de autovehicule.

(48)

Piața internă a permis consumatorilor să cumpere autovehicule în alte state membre și să profite de diferențele de prețuri dintre acestea, iar Comisia consideră că protejarea comerțului paralel în acest sector este un obiectiv de concurență important. Capacitatea consumatorului de a cumpăra bunuri în alte state membre este deosebit de importantă în ceea ce privește autovehiculele, având în vedere valoarea mare a bunurilor și beneficiile directe pentru consumatori, sub forma prețurilor mai mici, la cumpărarea unor autovehicule în alte state membre ale Uniunii. Prin urmare, Comisia consideră că acordurile de distribuție nu ar trebui să impună restricții asupra comerțului paralel, deoarece aceste restricții ar însemna că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3) din tratat (23).

(49)

Comisia a inițiat mai multe proceduri împotriva producătorilor de autovehicule care obstrucționau acest comerț, iar deciziile sale au fost în mare parte confirmate de către instanțele europene (24). Această experiența arată că restricțiile privind comerțul paralel pot lua diverse forme. De exemplu, un furnizor poate exercita presiuni asupra distribuitorilor, îi poate amenința cu rezilierea contractului, poate refuza plata unor prime, poate refuza onorarea garanțiilor pentru autovehiculele importate de către un consumator sau livrate încrucișat între distribuitori stabiliți în state membre diferite, ori îl poate face pe distribuitor să aștepte un timp mult mai îndelungat pentru livrarea unui autovehicul identic, în cazul în care consumatorul în cauză este rezident într-un alt stat membru.

(50)

Un exemplu special de restricții indirecte privind comerțul paralel apare atunci când un distribuitor nu are posibilitatea de a obține autovehicule noi cu specificațiile corespunzătoare necesare pentru vânzări transfrontaliere. În aceste circumstanțe specifice, se poate considera că beneficiul exceptării pe categorii depinde de faptul dacă un furnizor oferă distribuitorilor săi autovehicule cu specificații identice cu cele vândute în alte state membre pentru vânzare către consumatorii din acele țări (așa-numita „clauză de disponibilitate”) (25).

(51)

În scopul punerii în aplicare a regulamentelor de exceptare pe categorii și, în special, în ceea ce privește aplicarea articolului 4 litera (c) din Regulamentul general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale, noțiunea de „utilizatori finali” include societățile de leasing. Acest lucru înseamnă, în special, că distribuitorii din cadrul sistemelor de distribuție selectivă nu pot fi împiedicați să vândă autovehicule noi societăților de leasing pe care le aleg. Cu toate acestea, un furnizor care utilizează distribuția selectivă îi poate împiedica pe furnizorii săi să vândă autovehicule noi unor societăți de leasing atunci când există un risc verificabil ca acele societăți să le revândă în stare nouă. Prin urmare, un furnizor poate impune ca un dealer să controleze, înainte de a vinde unei anumite societăți, condițiile generale de leasing aplicate astfel încât să verifice faptul că firma respectivă este într-adevăr o societate de leasing și nu un revânzător neautorizat. Cu toate acestea, o obligație a unui dealer de a prezenta furnizorului său copii ale fiecărui acord de leasing înainte ca dealerul să vândă un autovehicul unei societăți de leasing ar putea echivala cu o restricție indirectă privind vânzările.

(52)

Noțiunea de „utilizatori finali” include și consumatori care cumpără printr-un intermediar. Un intermediar este o persoană sau o întreprindere care achiziționează un autovehicul nou, în numele unui anumit consumator, fără a fi un membru al rețelei de distribuție. Acești operatori joacă un rol important în sectorul autovehiculelor, în special prin facilitarea cumpărărilor de autovehicule efectuate de consumatori în alte state membre. Dovada statutului de intermediar ar trebui, de regulă, să fie stabilită printr-un mandat valabil care să includă numele și adresa consumatorului obținute anterior tranzacției. Folosirea internetului ca un mijloc de a atrage consumatori în raport cu o gamă dată de autovehicule și de a colecta mandate electronice de la aceștia nu afectează statutul de intermediar. Trebuie făcută o distincție între intermediari și revânzătorii independenți, care achiziționează autovehiculele în vederea revânzării și nu acționează în numele unor anumiți consumatori. Revânzătorii independenți nu trebuie să fie considerați ca utilizatori finali în scopul regulamentelor de exceptare pe categorii.

(ii)   Evaluarea distribuției selective în afara sferei de aplicare a regulamentelor de exceptare pe categorii

(53)

Astfel cum se explică la punctul 175 din Orientările generale privind acordurile verticale, riscurile posibile pentru concurență provocate de distribuția selectivă sunt o reducere a concurenței intramarcă și, în special în caz de efect cumulativ, excluderea de pe piață a unui (unor) anumit(e) tip(uri) de distribuitori și facilitarea concertării între furnizori sau cumpărători.

(54)

Pentru a evalua eventualele efecte anticoncurențiale ale distribuției selective în temeiul articolului 101 alineatul (1) din tratat, trebuie să se facă distincția între distribuția selectivă pur calitativă și distribuția selectivă cantitativă. Așa cum s-a specificat la punctul 43, distribuția selectivă calitativă nu intră, în mod normal, sub incidența articolului 101 alineatul (1) din tratat.

(55)

Faptul că o rețea de acorduri nu beneficiază de exceptarea pe categorii deoarece cota de piață a uneia sau mai multor părți este peste pragul de 30 % specificat pentru exceptare nu implică faptul că astfel de acorduri sunt ilegale. În schimb, părțile la aceste acorduri trebuie să le supună unei analize individuale, pentru a verifica dacă acestea se încadrează în dispozițiile articolului 101 alineatul (1) din tratat și, în caz afirmativ, dacă pot beneficia totuși de excepția prevăzută la articolul 101 alineatul (3) din tratat.

(56)

În ceea ce privește caracteristicile distribuției de autovehicule noi, distribuția selectivă cantitativă va respecta, în general, dispozițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3) din tratat în cazul în care cotele de piață ale părților nu depășesc 40 %. Cu toate acestea, părțile la aceste acorduri ar trebui să aibă în vedere faptul că prezența unor standarde de selecție speciale ar putea afecta îndeplinirea de către acordurile lor a condițiilor prevăzute la articolul 101 alineatul (3) din tratat. De exemplu, deși utilizarea clauzelor de amplasare în acordurile de distribuție selectivă pentru autovehicule noi și anume acorduri care conțin o interdicție pentru un membru al unui sistem de distribuție selectivă de a își desfășura activitățile în afara unui loc de stabilire neautorizat va aduce, în general, câștiguri de eficiență sub forma unei logistici mai eficiente și a unei acoperiri mai previzibile a rețelei, aceste câștiguri pot fi anulate de dezavantaje în cazul în care cota de piață a furnizorului este foarte înaltă, iar în astfel de împrejurări ar fi posibil ca aceste clauze să nu poată beneficia de excepția prevăzută la articolul 101 alineatul (3) din tratat.

(57)

Evaluarea individuală a distribuției selective pentru reparatorii autorizați ridică, de asemenea, probleme specifice. În măsura în care există o piață (26) pentru serviciile de reparație și întreținere care este separată de cea pentru vânzarea de autovehicule noi, aceasta este considerată ca specifică unei mărci. Pe această piață, principala sursă de concurență provine din interacțiunea concurențială între reparatori independenți și reparatori autorizați ai mărcii respective.

(58)

Reparatorii independenți, în special, asigură o presiune concurențială vitală, deoarece modelele lor de afaceri și costurile lor de exploatare aferente sunt diferite de cele din rețelele autorizate. Mai mult, spre deosebire de reparatorii autorizați, care utilizează în mare măsură piese de schimb care poartă marca producătorului de autovehicule, garajele independente recurg în general mai mult la alte mărci, permițând astfel unui proprietar de autovehicul să aleagă între piese de schimb concurente. În plus, având în vedere că marea majoritate a reparațiilor de autovehicule noi sunt, în prezent, efectuate de ateliere autorizate de reparații, este important ca această concurență între reparatorii autorizați să rămână efectivă, acest lucru fiind posibil doar dacă accesul la rețele rămâne deschis pentru concurenții noi.

(59)

Noul cadru juridic facilitează protejarea de către Comisie și autoritățile naționale de concurență a concurenței între garajele independente și reparatorii autorizați, precum și între membrii fiecărei rețele de reparatori autorizați. În special, reducerea pragului cotei de piață pentru exceptarea distribuției selective calitative de la 100 % la 30 % lărgește sfera de aplicare în care pot acționa autoritățile de concurență.

(60)

La evaluarea impactului concurențial al acordurilor verticale asupra piețelor serviciilor post-vânzare pentru autovehicule, părțile ar trebui, prin urmare, să fie conștiente de hotărârea Comisiei de a păstra concurența atât între membrii rețelelor de reparații autorizate, cât și între acești membri și reparatorii independenți. În acest scop, trebuie acordată o atenție deosebită unor trei tipuri specifice de comportament care pot restricționa concurența și anume împiedicarea accesului reparatorilor independenți la informații tehnice, abuzurile privind garanția juridică și/sau garanțiile extinse astfel încât să fie excluși reparatorii independenți sau condiționarea accesului la rețelele de reparații autorizate de unele criterii necalitative.

(61)

Cu toate că următoarele trei subsecțiuni se referă în mod specific la distribuția selectivă, aceleași efecte anticoncurențiale de blocare ar putea decurge și din alte tipuri de acorduri verticale care limitează, în mod direct sau indirect, numărul de parteneri care realizează activități de service legați contractual de un producător de autovehicule.

Accesul operatorilor independenți la informațiile tehnice

(62)

Deși distribuția selectivă pur calitativă este, în general, considerată ca neintrând sub incidența articolului 101 alineatul (1) din tratat din cauza lipsei de efecte anticoncurențiale (27), acordurile de distribuție selectivă calitativă încheiate cu reparatorii autorizați și/sau distribuitorii de piese pot intra sub incidența articolului 101 alineatul (1) din tratat în cazul în care, în cadrul acestor acorduri, una dintre părți acționează într-un mod care exclude operatorii independenți de pe piață, de exemplu, neacordându-le informații tehnice pentru reparații și pentru întreținere. În acest context, noțiunea de operatori independenți include reparatori independenți, producători și distribuitori de piese de schimb, fabricanți de echipamente sau de instrumente de reparații, editori de informații tehnice, cluburi automobilistice, operatori de asistență tehnică rutieră, operatori care oferă servicii de inspecție și testare și operatori care oferă cursuri de formare pentru reparatori.

(63)

Furnizorii oferă reparatorilor lor autorizați integralitatea informațiilor tehnice pentru reparații și pentru întreținere, de care aceștia au nevoie pentru a efectua lucrări de reparații la autovehiculele mărcilor în cauză, și sunt adesea singurele societăți în măsură să furnizeze reparatorilor toate informațiile tehnice de care au nevoie cu privire la mărcile în cauză. În astfel de circumstanțe, în cazul în care furnizorul nu acordă operatorilor independenți un acces adecvat la informațiile tehnice pentru reparații și pentru întreținere specifice pentru marcă, posibilele efectele negative care decurg din acordurile sale cu reparatorii autorizați și/sau distribuitorii de piese ar putea fi accentuate, iar acordul ar putea intra sub incidența articolului 101 alineatul (1) din tratat.

(64)

De asemenea, o lipsă de acces la informațiile tehnice necesare ar putea produce un declin al poziției operatorilor independenți pe piață, ceea ce duce la prejudicii pentru consumatori sub forma unei reduceri semnificative a diversității pieselor de schimb disponibile, a unor prețuri mai mari pentru servicii de reparații și întreținere, a unei reduceri a diversității atelierelor de reparații precum și a unor eventuale probleme de siguranță. În aceste condiții, creșterile de eficiență care ar putea rezulta, în mod normal, din acordurile de reparații autorizate și distribuție de piese nu ar fi în măsură să compenseze aceste efecte anticoncurențiale, iar acordurile în cauză nu ar reuși, prin urmare, să respecte condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3) din tratat.

(65)

Regulamentul (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor (28), precum și Regulamentul (CE) nr. 692/2008 al Comisiei din 18 iulie 2008 de punere în aplicare și modificare a Regulamentului (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor (29) prevăd un sistem de diseminare a informațiilor pentru reparații și întreținere în ceea ce privește autoturismele introduse pe piață începând cu 1 septembrie 2009. Regulamentul (CE) nr. 595/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iunie 2009 privind omologarea de tip a autovehiculelor și a motoarelor cu privire la emisiile provenite de la vehicule grele (Euro 6) și accesul la informații privind repararea și întreținerea vehiculelor (30) și măsurile de punere în aplicare ulterioare prevăd un astfel de sistem în ceea ce privește vehiculele comerciale introduse pe piață începând cu 1 ianuarie 2013. Comisia va lua în considerare aceste regulamente la evaluarea cazurilor în care suspectează reținerea unor informații pentru reparații tehnice și întreținere privind autovehiculele comercializate înainte de aceste date. Atunci când se analizează dacă reținerea unei anumite informații poate face ca acordurile respective să intre sub incidența articolului 101 alineatul (1) din tratat, ar trebui analizați mai mulți factori, printre care:

(a)

dacă informația în cauză este o informație tehnică ori o informație de alt tip, cum ar fi o informație comercială (31), care poate fi reținută în mod legitim;

(b)

dacă reținerea respectivelor informații tehnice va avea un impact semnificativ asupra capacității operatorilor independenți de a își îndeplini sarcinile și dacă va impune o constrângere concurențială pe piață;

(c)

dacă informația tehnică în cauză este pusă la dispoziția membrilor rețelei relevante de reparații autorizate; în cazul în care este pusă la dispoziția rețelei autorizate în orice formă, ar trebui, de asemenea, să fie pusă la dispoziția operatorilor independenți, în mod nediscriminatoriu;

(d)

dacă informațiile tehnice în cauză vor fi în cele din urmă (32) folosite pentru repararea și întreținerea autovehiculelor, ori dacă e mai probabil că vor fi folosite în alt scop (33), cum ar fi fabricarea de piese de schimb sau de instrumente.

(66)

Progresul tehnologic implică faptul că noțiunea de informație tehnică este una fluctuantă. În prezent, exemple specifice de informații tehnice includ programele informatice, codurile de eroare și alți parametri, împreună cu actualizările aferente, care sunt necesare la efectuarea de intervenții asupra unităților de comandă electronice, pentru a introduce sau a recupera setările recomandate de către furnizor, numerele sau orice alte metode de identificare a autovehiculului, cataloagele cu piese de schimb, procedurile de reparații și întreținere, soluțiile practice rezultate din experiența reglării unei probleme specifice unui anumit model sau unei serii, precum și avizele de rechemare de pe piață sau alte avize ce identifică anumite reparații care pot fi efectuate gratuit în cadrul rețelei de reparații autorizate. Codul piesei de schimb și orice alte informații necesare pentru identificarea piesei de schimb corecte care poartă marca producătorului de automobile, care se potrivește unui anumit autovehicul (și anume, piesa pe care producătorul de autovehicule ar furniza-o în general membrilor rețelelor sale de reparații autorizate pentru a repara autovehiculul respectiv) constituie, de asemenea, informații tehnice (34). Listele elementelor prevăzute la articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 715/2007 și în Regulamentul (CE) nr. 595/2009 ar trebui, de asemenea, folosită ca îndrumar cu privire la acele informații pe care Comisia le consideră informații tehnice în scopul aplicării articolului 101 din tratat.

(67)

Modul în care informațiile tehnice sunt furnizate este de asemenea important pentru evaluarea compatibilității acordurilor de reparații autorizate cu articolul 101 din tratat. Accesul ar trebui să fie acordat la cerere și fără întârziere nejustificată, informațiile ar trebui furnizate într-o formă utilizabilă, iar prețul perceput nu ar trebui să descurajeze accesul la acestea prin faptul că nu ia în considerare măsura în care operatorul independent folosește informațiile. Un furnizor de autovehicule ar trebui să fie obligat să acorde operatorilor independenți accesul la informații tehnice privind autovehiculele noi în același timp cu acordarea acestui acces către reparatorii săi autorizați și nu ar trebui să oblige operatorii independenți să achiziționeze mai mult decât informațiile necesare pentru efectuarea intervenției în cauză. Cu toate acestea, articolul 101 din tratat nu obligă un furnizor să ofere informații tehnice într-un format standardizat sau printr-un sistem tehnic definit, precum standardul CEN/ISO și formatul OASIS astfel cum este prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 715/2007 și de Regulamentul (CE) nr. 295/2009 al Comisiei din 18 martie 2009 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată (35).

(68)

Considerațiile de mai sus se aplică, de asemenea, disponibilității instrumentelor și formării pentru operatorii independenți. În acest context, „instrumentele” includ instrumente electronice de diagnostic și alte instrumente de reparații, împreună cu programele informatice aferente, inclusiv actualizările periodice ale acestora, precum și servicii post-vânzare pentru aceste instrumente.

Abuzul de garanții

(69)

Acordurile de distribuție selectivă calitativă pot, de asemenea, intra sub incidența articolului 101 alineatul (1) din tratat în cazul în care furnizorul și membrii rețelei sale autorizate rezervă, în mod explicit sau implicit, reparațiile la anumite categorii de autovehicule pentru membrii rețelei autorizate. Acest lucru s-ar putea întâmpla, de exemplu, dacă garanția producătorului față de cumpărător, legală sau extinsă, este condiționată de obligația ca utilizatorul final să efectueze lucrările de reparații și întreținere care nu sunt acoperite de garanție numai în cadrul rețelelor de reparații autorizate. Același lucru se aplică în cazul condițiilor de garanție care presupun utilizarea mărcii de piese de schimb a producătorului în ceea ce privește înlocuirile care nu fac obiectul condițiilor garanției. De asemenea, pare îndoielnic ca acordurile de distribuție selectivă care conțin astfel de practici să poată aduce avantaje pentru consumatori astfel încât să permită acordurilor în cauză să beneficieze de excepția prevăzută la articolul 101 alineatul (3) din tratat. Cu toate acestea, dacă un furnizor refuză în mod legitim să onoreze o cerere de aplicare a unei clauze din garanție pe motiv că situația care a dus la cererea în cauză este legată cauzal de faptul că un reparator nu a efectuat corect o anumită reparație sau intervenție de întreținere, ori de utilizarea unor piese de schimb de proastă calitate, acest lucru nu va avea nicio influență asupra compatibilității acordurilor de reparații ale furnizorului cu normele de concurență.

Accesul la rețelele reparatorilor autorizați

(70)

Concurența între reparatorii autorizați și cei independenți nu este singura formă de concurență care trebuie să fie luată în considerare atunci când se analizează compatibilitatea acordurilor de reparații autorizate cu articolul 101 din tratat. Părțile ar trebui să evalueze, de asemenea, măsura în care reparatorii autorizați din cadrul rețelei relevante sunt capabili să concureze între ei. Unul dintre principalii factori care stimulează această concurență privește condițiile de acces la rețea stabilite în cadrul acordurilor standard de reparații autorizate. Având în vedere poziția pe piață în general puternică a rețelelor de reparatori autorizați, importanța lor specială pentru proprietarii de autovehicule recente, precum și faptul că consumatorii nu sunt dispuși să parcurgă distanțe mari pentru a își repara autovehiculele, Comisia consideră că este important ca accesul la rețelele de reparații autorizate să rămână, în general, deschis tuturor firmelor care îndeplinesc criteriile de calitate definite. Trecerea solicitanților printr-o selecție cantitativă este de natură să facă acordul să intre sub incidența articolul 101 alineatul (1) din tratat.

(71)

Un caz particular apare atunci când acordurile obligă reparatorii autorizați să vândă și autovehicule noi. Este probabil ca astfel de acorduri să intre sub incidența articolului 101 alineatul (1) din tratat, în măsura în care obligația în cauză nu este impusă de natura serviciilor contractuale. În plus, pentru o marcă deja consacrată, acordurile care conțin o astfel de obligație nu ar trebui să poată beneficia, în mod normal, de excepția prevăzută la articolul 101 alineatul (3) din tratat, deoarece impactul ar fi restricționarea severă a accesului la rețeaua autorizată de reparații, reducând astfel concurența fără a aduce avantaje corespunzătoare pentru consumatori. Cu toate acestea, în anumite cazuri, un furnizor care dorește să lanseze o marcă pe o anumită piață geografică ar putea constata inițial că este dificilă atragerea unor distribuitori dispuși să efectueze investițiile necesare, cu excepția cazului în care aceștia ar fi siguri că nu se vor confrunta cu concurența unor reparatori autorizați „autonomi” care ar putea încerca parazitarea acestor investiții inițiale. În aceste condiții, corelarea contractuală a celor două activități pentru o perioadă limitată de timp ar avea un efect de stimulare a concurenței pe piața vânzărilor de autovehicule, permițând lansarea unei noi mărci, și nu ar avea nici un efect asupra potențialei piețe de reparații specifică mărcii, care nu ar exista, de altfel, în cazul în care autovehiculele nu ar putea fi vândute. Prin urmare, este puțin probabil ca acordurile în cauză să intre sub incidența articolului 101 alineatul (1) din tratat.


(1)  De la 1 decembrie 2009, articolele 81 și 82 din Tratatul CE devin articolele 101 și, respectiv, 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene („TFUE”). Cele două articole sunt, pe fond, identice. În sensul prezentelor orientări, acolo unde este cazul, trimiterile la articolele 101 și 102 din TFUE trebuie înțelese ca trimiteri la articolele 81 și, respectiv, 82 din Tratatul CE. TFUE a introdus de asemenea anumite schimbări terminologice, precum înlocuirea „Comunității” cu „Uniunea” și „piața comună” cu „piața internă”. Terminologia TFUE va fi folosită pe tot cuprinsul prezentelor orientări.

(2)  JO L 129, 28.5.2010, p. 52.

(3)  JO L 102, 23.4.2010, p. 1.

(4)  JO C 130, 19.5.2010, p. 1.

(5)  JO L 203, 1.8.2002, p. 30.

(6)  Distribuitorii de la nivelul pieței cu amănuntul sunt în general denumiți „dealeri” în cadrul sectorului.

(7)  Ulterior modernizării normelor Uniunii în materie de concurență, responsabilitatea principală pentru o astfel de analiză cade în sarcina părților la acorduri. Cu toate acestea, Comisia poate investiga compatibilitatea acordurilor cu articolul 101 din tratat, din proprie inițiativă sau ca urmare a unei plângeri.

(8)  Expirarea Regulamentului (CE) nr. 1400/2002 și înlocuirea sa cu noul cadru juridic explicat în aceste orientări nu presupune, în sine, rezilierea contractului existent. A se vedea, de exemplu, cauza C-125/05 Vulcan Silkeborg A/S/Skandinavisk Motor Co. A/S, REC 2006 II-7637.

(9)  SEC(2008) 1946.

(10)  COM(2009) 388.

(11)  În temeiul articolului 7 din Regulamentul general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale, calculul acestui prag pentru cota de piață se bazează în mod normal pe valorile vânzărilor pe piață sau, în cazul în care astfel de date nu sunt disponibile, pe alte informații de piață fiabile, inclusiv volumul vânzărilor pe piață. În acest sens, Comisia ia notă de faptul că, pentru distribuția de autovehicule noi, cotele de piață sunt calculate în prezent, de industrie, pe baza volumului de autovehicule vândute de furnizor pe piața relevantă, care include toate autovehiculele care sunt considerate de cumpărător ca fiind interschimbabile sau substituibile, în funcție de caracteristicile produselor, de prețurile acestora și de scopul în care urmează să fie utilizate.

(12)  Broșura explicativă pentru Regulamentul (CE) nr. 1400/2002 al Comisiei din 31 iulie 2002 – Distribuția și serviciile de service pentru autovehicule în Uniunea Europeană.

(13)  JO L 263, 9.10.2007, p. 1.

(14)  JO C 1, 3.1.1979, p. 2.

(15)  În cazul în care producătorul de autovehicule furnizează un instrument, drepturi de proprietate intelectuală și/sau know-how unui furnizor de componente, acest acord nu va beneficia de avantajele conferite de Comunicarea privind subcontractarea dacă furnizorul de componente are deja acest instrument, aceste drepturi de proprietate intelectuală sau know-how-ul la dispoziție sau ar putea să le obțină în condiții rezonabile, întrucât în această situație contribuția nu ar fi necesară.

(16)  Comunicarea Comisiei privind acordurile de importanță minoră care nu restrâng semnificativ concurența în temeiul articolului 81 alineatul (1) din Tratatul de instituire a Comunității Europene (de minimis), JO C 368, 22.12.2001, p. 13.

(17)  În ceea ce privește factorii relevanți care trebuie luați în considerare pentru a efectua evaluarea obligațiilor de neconcurență în temeiul articolului 101 alineatul (1) din tratat, a se vedea secțiunea relevantă din Orientările generale privind acordurile verticale, în special punctele 129-150.

(18)  A se vedea cazurile BMW IP/06/302 – 13.3.2006 și Opel 2006, IP/06/303 – 13.3.2006.

(19)  A se vedea Orientările generale privind acordurile verticale, punctul 141.

(20)  JO L 1, 4.1.2003, p. 1.

(21)  De exemplu, dacă un dealer achiziționează 100 de automobile de marcă A într-un an pentru a răspunde cererii și dorește să cumpere 100 de automobile de marcă B, o obligație de achiziționare de 80 % în ceea ce privește marca A ar implica faptul că în anul următor dealerul ar trebui să cumpere 160 de automobile de marcă A. Având în vedere că este probabil ca ratele de penetrare să fie relativ constante, aceasta ar însemna că dealerul va rămâne cu un stoc mare de automobile nevândute de marcă A. Prin urmare, ar fi forțat să își reducă în mod semnificativ achizițiile de automobile de marcă B pentru a evita o astfel de situație. În funcție de circumstanțele specifice ale cazului, o astfel de practică poate fi considerată ca o obligație de impunere a unei mărci unice.

(22)  Cu toate acestea, trebuie reamintit că, în conformitate cu jurisprudența consacrată a instanțelor europene, sistemele de distribuție selectivă pur calitative pot totuși restrânge concurența în cazul în care existența unui anumit număr de astfel de sisteme nu lasă loc altor forme de distribuție bazate pe un mod diferit de a concura. Această situație nu va apărea, în general, pe piețele de vânzare a autovehiculelor noi, pe care leasingul și alte acorduri similare constituie o alternativă valabilă la cumpărarea nemijlocită a unui autovehicul, nici pe piețele de reparații și întreținere, atâta timp cât reparatorii independenți oferă consumatorilor o posibilitate alternativă de întreținere a vehiculelor lor. A se vedea, de exemplu cauza T-88/92, Groupement d'achat Édouard Leclerc/Comisia, REC 1996 II-1961.

(23)  Ideea că restricțiile comerciale transfrontaliere ar putea dăuna consumatorilor a fost confirmată de Curte în cauza C-551/03 P, General Motors, [2006], Rec. I-3173, punctele 67 și 68; cauza C-338/00 P, Volkswagen/Comisia, [2003], Rec. I-9189, punctele 44 și 49, precum și cauza T-450/05, Peugeot/Comisia, hotărârea din 9 iulie 2009, nepublicată încă, punctele 46-49.

(24)  Decizia 98/273/CE a Comisiei din 28 ianuarie 1998 în cazul IV/35.733 – VW, Decizia 2001/146/CE a Comisiei din 20 septembrie 2000 în cazul COMP/36.653 – Opel, JO L 59, 28.2.2001, p. 1, Decizia 2002/758/CE a Comisiei din 10 octombrie 2001 în cazul COMP/36.264 – Mercedes-Benz, JO L 257, 25.9.2002, p. 1, Decizia 2006/431/CE a Comisiei din 5 octombrie 2005 în cazurile F-2/36.623/36.820/37.275 – SEP și alții/Peugeot SA.

(25)  Cauzele conexate 25 și 26/84 Ford-Werke AG și Ford Europa Inc./Comisia Comunităților Europene, Rec. 1985, p. 2725.

(26)  În unele situații, poate fi definită o piață a sistemului care include autovehicule și piese de schimb, având în vedere, inter alia, durata de viață a autovehiculului, precum și preferințele și comportamentul de cumpărare al utilizatorilor. A se vedea Comunicarea Comisiei privind definirea pieței relevante în sensul dreptului comunitar al concurenței, JO C 372, 9.12.1997, p. 5, punctul 56. Un factor important este acela dacă un procent important dintre cumpărători își face alegerea ținând seama sau nu de costurile pe durata de viață a vehiculului. De exemplu, comportamentul de cumpărare poate varia în mod semnificativ între cumpărătorii de camioane care achiziționează și operează o flotă de vehicule și care țin seama de costurile de întreținere în momentul achiziționării vehiculului și cumpărătorii de vehicule individuale. Un alt factor relevant este existența și poziția relativă a furnizorilor de piese, a reparatorilor și/sau distribuitorilor de piese care operează pe piața serviciilor post-vânzare independent de producătorii de vehicule. În majoritatea cazurilor, este probabil să existe o piață separată a serviciilor post-vânzare, specifică unei mărci, în special deoarece majoritatea cumpărătorilor sunt persoane fizice sau întreprinderi mici sau mijlocii care cumpără vehicule și servicii post-vânzare separat și nu au acces sistematic la date care să le permită să evalueze în avans costurile totale ale deținerii vehiculului.

(27)  După cum se arată la punctul 54 anterior, acesta va fi cazul, în general, pe piețele de reparații și întreținere, atâta timp cât reparatorii independenți oferă consumatorilor o posibilitate alternativă de întreținere a autovehiculelor lor.

(28)  JO L 171, 29.6.2007, p. 1.

(29)  JO L 199, 28.7.2008, p. 1.

(30)  JO L 188, 18.7.2009, p. 1.

(31)  Informațiile comerciale pot fi considerate drept informații care sunt folosite pentru desfășurarea unei activități de reparații și de întreținere, dar care nu sunt necesare pentru repararea sau întreținerea autovehiculelor. Exemplele includ programe informatice de facturare sau informații privind tarifele orare practicate în cadrul rețelei autorizate.

(32)  Cum ar fi informațiile furnizate editorilor pentru distribuire către reparatorii de autovehicule.

(33)  Informațiile folosite la montarea unei piese de schimb într-un autovehicul sau la utilizarea unei scule într-un autovehicul ar trebui considerate ca fiind utilizate pentru reparații și întreținere, în timp ce informațiile cu privire la proiectare, la procesul de producție sau la materialele folosite pentru fabricarea unei piese de schimb nu ar trebui să fie considerate a se încadra în această categorie și, prin urmare, pot să nu fie divulgate.

(34)  Operatorul independent nu ar trebui să fie nevoit să achiziționeze piesa de schimb respectivă pentru a putea obține aceste informații.

(35)  JO L 95, 9.4.2009, p. 7.