31.5.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 145/30


REGULAMENTUL (UE) NR. 513/2011 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

din 11 mai 2011

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1060/2009 privind agențiile de rating de credit

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 114,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

având în vedere avizul Băncii Centrale Europene (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (2),

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (3),

întrucât:

(1)

Raportul final, publicat la 25 februarie 2009 de un grup de experți la nivel înalt condus de Jacques de Larosière în cadrul unui mandat din partea Comisiei, conchidea asupra necesității consolidării cadrului de supraveghere a sectorului financiar în Uniunea Europeană pentru a se reduce pe viitor riscul apariției crizelor financiare și gravitatea acestora. Acesta a recomandat reformarea în profunzime a structurii de supraveghere. Grupul de experți a conchis, de asemenea, că ar trebui creat un Sistem european al supraveghetorilor financiari (SESF), care să cuprindă trei autorități europene de supraveghere – una pentru sectorul bancar, una pentru sectorul asigurărilor și pensiilor ocupaționale și una pentru sectorul valorilor mobiliare – și a recomandat crearea unui Consiliu european pentru riscuri sistemice.

(2)

În comunicarea sa din 4 martie 2009, intitulată „Stimularea redresării economice europene”, Comisia a propus prezentarea unui proiect legislativ de înființare a SESF, iar în comunicarea din 27 mai 2009, intitulată „Supravegherea financiară europeană”, aceasta a oferit mai multe detalii despre arhitectura posibilă a acestui nou cadru de supraveghere, subliniind specificitatea supravegherii agențiilor de rating de credit.

(3)

Consiliul European, în Concluziile sale din 19 iunie 2009, a recomandat instituirea SESF, constând într-o rețea de autorități naționale de supraveghere financiară care să colaboreze cu trei noi autorități europene de supraveghere. SESF ar trebui să vizeze îmbunătățirea calității și a consecvenței supravegherii naționale, consolidarea controlului grupurilor transfrontaliere prin înființarea unor colegii de supraveghetori și instituirea unui cadru de reglementare european unic aplicabil tuturor participanților la piețele financiare din cadrul pieței interne. Consiliul European a subliniat faptul că o autoritate europeană pentru valori mobiliare și piețe ar trebui să aibă competențe de supraveghere în domeniul agențiilor de rating de credit. Mai mult, Comisia ar trebui să își păstreze competențele legate de asigurarea punerii în aplicare a tratatelor, în special în ceea ce privește Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), titlul VII capitolul I, referitor la normele comune privind concurența, conform dispozițiilor adoptate pentru punerea în aplicare a respectivelor norme.

(4)

Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (4) a instituit Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe) (AEVMP).

(5)

Sfera competențelor AEVMP ar trebui să fie clar definită, astfel încât participanții la piața financiară să poată identifica autoritatea competentă în domeniul de activitate al agențiilor de rating de credit. AEVMP ar trebui să i se atribuie competența generală în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1060/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (5) în ceea ce privește chestiunile legate de înregistrarea și supravegherea continuă a agențiilor de rating de credit înregistrate.

(6)

AEVMP ar trebui să fie singura responsabilă pentru înregistrarea și supravegherea agențiilor de rating din Uniune. În cazurile în care AEVMP deleagă anumite sarcini autorităților competente, AEVMP ar trebui să fie în continuare responsabilă din punct de vedere juridic. Șefii autorităților competente și alți membri ai personalului acestora ar trebui să fie implicați în procesul decizional din cadrul AEVMP, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, acționând în calitate de membri ai organismelor AEVMP, precum Consiliul de supraveghere al AEVMP sau grupurile de lucru interne ale AEVMP. AEVMP ar trebui să aibă competența exclusivă de a încheia acorduri de cooperare referitoare la schimbul de informații cu autoritățile de supraveghere din țările terțe. În măsura în care autoritățile competente participă la procesul decizional din cadrul AEVMP sau atunci când execută sarcini în numele AEVMP, acestea ar trebui să intre sub incidența respectivelor acorduri de cooperare.

(7)

Transparența informațiilor furnizate agenției desemnate de rating de către emitentul unui instrument financiar pentru care se acordă un rating ar putea reprezenta o valoare adăugată semnificativă pentru funcționarea pieței și protecția investitorilor. Prin urmare, ar trebui să se analizeze cele mai bune modalități de sporire a transparenței informațiilor care stau la baza ratingurilor tuturor instrumentelor financiare. În primul rând, punerea informațiilor respective la dispoziția altor agenții de rating înregistrate sau certificate poate consolida competiția dintre agențiile de rating, deoarece ar putea duce, în special, la creșterea numărului de ratinguri nesolicitate. Acordarea unor astfel de ratinguri nesolicitate ar trebui să promoveze utilizarea mai multor ratinguri per instrument financiar. De asemenea, acest lucru poate contribui la evitarea posibilelor conflicte de interese, în special în cadrul utilizării modelului „emitentul plătește”, și ar trebui să amelioreze calitatea ratingurilor. În al doilea rând, punerea informațiilor respective la dispoziția întregii piețe ar putea spori și capacitatea investitorilor de a-și elabora propriile analize de risc bazând diligența necesară pe aceste informații suplimentare. O asemenea punere la dispoziție ar putea duce și la diminuarea recurgerii la ratingurile de credit emise de agențiile de rating. Pentru a realiza aceste obiective fundamentale, Comisia ar trebui să evalueze mai în amănunt aspectele respective examinând domeniul adecvat de aplicare al acestei obligații de comunicare a informațiilor, având în vedere impactul asupra piețelor locale ale instrumentelor de securitizare, dialogul aprofundat cu părțile interesate, monitorizarea piețelor și evoluțiile în materie de reglementare, precum și experiența acumulată de alte jurisdicții. În urma acestei evaluări, Comisia ar trebui să prezinte propuneri legislative corespunzătoare. Evaluarea făcută de Comisie asupra acestor propuneri ar trebui să permită definirea unor noi obligații privind transparența în modul cel mai adecvat pentru a răspunde interesului public și cel mai consecvent cu protecția investitorilor.

(8)

Deoarece ratingurile de credit sunt utilizate în întreaga Uniune, distincția tradițională dintre autoritatea competentă din țara de origine și celelalte autorități competente, precum și utilizarea unei coordonări de către colegiile de supraveghetori nu reprezintă structura cea mai adecvată pentru supravegherea agențiilor de rating de credit. Odată cu înființarea AEVMP, nu mai este necesară menținerea acestei structuri. Procesul de înregistrare ar trebui să fie astfel simplificat, iar termenele ar trebui să fie reduse corespunzător.

(9)

AEVMP ar trebui să dețină responsabilitatea înregistrării și a supravegherii continue a agențiilor de rating de credit, însă nu ar trebui să fie responsabilă cu controlul utilizatorilor ratingurilor de credit. Prin urmare, autoritățile competente desemnate în temeiul legislației sectoriale relevante în vederea supravegherii instituțiilor de credit, a societăților de investiții, a întreprinderilor de asigurări generale, a întreprinderilor de asigurări de viață, a întreprinderilor de reasigurare, a organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), a instituțiilor pentru furnizarea de pensii ocupaționale și a fondurilor de investiții alternative ar trebui să rămână responsabile cu supravegherea utilizării ratingurilor de credit de către aceste instituții financiare și entități, care sunt supravegheate la nivel național în contextul și în scopul aplicării altor directive privind serviciile financiare și utilizării ratingurilor de credit în prospecte.

(10)

Este necesar un instrument eficient pentru elaborarea unor standarde tehnice de reglementare armonizate care să faciliteze aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1060/2009 în practica de zi cu zi și care să asigure condiții de concurență echitabile și o protecție adecvată a investitorilor și a consumatorilor din întreaga Uniune. Ca organism cu expertiză foarte specializată, este eficient și adecvat ca elaborarea proiectelor de standarde tehnice de reglementare să fie încredințată AEVMP.

(11)

În domeniul agențiilor de rating de credit, AEVMP ar trebui să prezinte Comisiei proiecte de standarde tehnice de reglementare referitoare la informațiile pe care agențiile de rating de credit trebuie să le furnizeze în cererile lor de înregistrare, la informațiile pe care trebuie să le furnizeze agențiile de rating în cererea de certificare și pentru o evaluare a importanței lor sistemice în ceea ce privește stabilitatea financiară sau integritatea piețelor financiare, la prezentarea informațiilor – inclusiv structura, formatul, metoda și perioada de raportare – pe care o agenție de rating de credit trebuie să le facă publice, precum și cu privire la evaluarea conformității metodologiilor de rating de credit cu cerințele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 și la conținutul și formatul rapoartelor periodice privind datele din cadrul ratingurilor, care trebuie solicitate din partea unei agenții de rating în scopul supravegherii continue de către AEVMP. În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, proiectele de standarde tehnice respective ar trebui avizate de Comisie pentru a li se conferi forță juridică obligatorie. La dezvoltarea proiectelor de standarde tehnice de reglementare, AEVMP ar trebui să ia în considerare și, dacă este potrivit și necesar, să actualizeze orientările emise deja de Comitetul autorităților europene de reglementare a piețelor valorilor mobiliare cu privire la conținutul Regulamentului (CE) nr. 1060/2009.

(12)

În domeniile neacoperite de standardele tehnice de reglementare, AEVMP ar trebui să fie abilitată să emită și să actualizeze orientări neobligatorii cu privire la aspecte legate de aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1060/2009.

(13)

Pentru a-și îndeplini eficient sarcinile, AEVMP ar trebui să poată solicita, printr-o cerere simplă sau printr-o decizie, toate informațiile necesare din partea agențiilor de rating de credit, a persoanelor implicate în activități de rating de credit, a entităților cărora li se acordă ratinguri și a părților terțe legate de acestea, a părților terțe cărora agențiile de rating de credit le-au externalizat anumite funcții operaționale, precum și a altor persoane implicate sau având legături apropiate și substanțiale cu agențiile de rating de credit sau cu activitățile de rating de credit. Grupul acestora din urmă ar trebui să cuprindă, de exemplu, personalul unei agenții de rating de credit care nu este direct implicat în activitățile de rating, dar care, datorită funcției sale în cadrul agenției de rating, poate deține informații importante cu privire la un anumit caz. Societățile care au furnizat servicii agenției de rating de credit pot face de asemenea parte din această categorie. Întreprinderile care utilizează ratingurile de credit nu ar trebui să facă parte din această categorie. În cazul în care AEVMP solicită aceste informații printr-o cerere simplă, adresantul nu este obligat să le furnizeze, dar, în situația în care o face în mod voluntar, informațiile furnizate ar trebui să nu fie incorecte sau să nu inducă în eroare. Astfel de informații ar trebui să se pună la dispoziție fără întârziere.

(14)

Pentru a-și exercita în mod eficient competențele de supraveghere, AEVMP ar trebui să poată efectua investigații și inspecții la fața locului.

(15)

Autoritățile competente ar trebui să comunice toate informațiile solicitate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1060/2009 și să asiste AEVMP și să colaboreze cu aceasta. AEVMP și autoritățile competente ar trebui, de asemenea, să coopereze îndeaproape cu autoritățile sectoriale competente responsabile cu supravegherea întreprinderilor menționate la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1060/2009. AEVMP ar trebui să poată delega sarcini de supraveghere specifice autorității competente dintr-un stat membru, de exemplu în cazurile în care o sarcină de supraveghere necesită cunoștințe și experiență în ceea ce privește condițiile locale, mai ușor disponibile la nivel național. Tipul de sarcini care ar trebui să poată fi delegate cuprinde efectuarea unor sarcini de investigare specifice și a inspecțiilor la fața locului. Înainte de delegarea sarcinilor, AEVMP ar trebui să consulte autoritatea competentă relevantă cu privire la condițiile detaliate referitoare la delegarea sarcinilor, inclusiv sfera de aplicare a sarcinii care urmează să fie delegată, calendarul pentru îndeplinirea sarcinii și transmiterea informațiilor necesare de către AEVMP și către aceasta. AEVMP ar trebui să ramburseze autorităților competente costurile efectuării unei sarcini delegate în conformitate cu un regulament privind taxele care să fie adoptat de Comisie prin intermediul unui act delegat. AEVMP ar trebui să nu poată delega competența de a adopta decizii privind înregistrarea.

(16)

Este necesar să se garanteze că autoritățile competente pot solicita ca AEVMP să examineze dacă sunt îndeplinite condițiile de retragere a înregistrării unei agenții de rating de credit și ca AEVMP să suspende utilizarea ratingurilor dacă se consideră că respectiva agenție de rating de credit încalcă în mod grav și persistent Regulamentul (CE) nr. 1060/2009. AEVMP ar trebui să evalueze aceste solicitări și să ia măsurile adecvate.

(17)

AEVMP ar trebui să poată impune penalități cu titlu cominatoriu pentru a obliga agențiile de rating de credit să înceteze o încălcare, să furnizeze informații complete solicitate de AEVMP sau să se supună unei investigații sau unei inspecții la fața locului.

(18)

AEVMP ar trebui să poată de asemenea să le impună amenzi acestora, în cazul în care constată că acestea au săvârșit, în mod intenționat sau din neglijență, o încălcare a Regulamentului (CE) nr. 1060/2009. Amenzile ar trebui impuse în funcție de gravitatea încălcării. Încălcările ar trebui împărțite în grupuri diferite pentru care ar trebui să se stabilească amenzi specifice. Pentru a calcula o amendă referitoare la o anumită încălcare, AEVMP ar trebui să utilizeze o metodologie în două etape care să constea în stabilirea unui cuantum de bază pentru amendă și ajustarea acestui cuantum de bază, dacă este necesar, cu ajutorul anumitor coeficienți. Cuantumul de bază ar trebui stabilit ținându-se seama de cifra de afaceri anuală a agenției de rating în cauză, iar ajustările ar trebui efectuate prin creșterea sau diminuarea cuantumului de bază în urma aplicării coeficienților relevanți în conformitate cu prezentul regulament.

(19)

Prezentul regulament stabilește coeficienți legați de circumstanțe agravante sau atenuante pentru a acorda AEVMP instrumentele necesare în vederea determinării unei amenzi proporționale cu gravitatea încălcării săvârșite de o agenție de rating, ținând seama de circumstanțele săvârșirii încălcării.

(20)

Înainte de luarea unei decizii de a aplica amenzi sau penalități cu titlu cominatoriu, AEVMP ar trebui să le acorde persoanelor care fac obiectul procedurilor posibilitatea de a fi audiate în vederea respectării dreptului acestora la apărare.

(21)

Statele membre ar trebui să își mențină competențele în ceea ce privește stabilirea și punerea în aplicare a normelor privind sancțiunile aplicabile în cazul încălcării obligației de către instituțiile financiare și a alte entități de a utiliza, în scopuri de reglementare, numai ratingurile de credit acordate de agenții de rating înregistrate în conformitate cu Regulamentului (CE) nr. 1060/2009.

(22)

Prezentul regulament nu ar trebui să instituie un precedent în ceea ce privește impunerea de către autoritățile europene de supraveghere a unor penalități financiare sau nefinanciare participanților la piața financiară sau altor întreprinderi, în legătură cu alte tipuri de activitate.

(23)

AEVMP ar trebui să se abțină de la impunerea unor amenzi sau a unor penalități cu titlu cominatoriu, în cazul în care o achitare sau o condamnare prealabilă în temeiul unei fapte identice sau al unor fapte în esență identice a dobândit autoritate de lucru judecat în urma unor proceduri penale în temeiul dreptului intern.

(24)

Deciziile AEVMP de impunere a unor amenzi și penalități cu titlu cominatoriu ar trebui fie executorii, iar executarea ar trebui să fie reglementată de normele de procedură civilă în vigoare în statul pe al cărui teritoriu are loc aceasta. Normele de procedură civilă nu ar trebui să includă norme de procedură penală, dar ar trebui să poată include norme de procedură administrativă.

(25)

În cazul unei încălcări săvârșite de o agenție de rating de credit, AEVMP ar trebui să fie abilitată să ia o serie de măsuri de supraveghere, incluzând, dar fără a se limita la obligarea agenției de rating de credit să pună capăt încălcării, suspendarea utilizării ratingurilor, în scopuri de reglementare, interzicerea temporară a acordării de ratinguri de către agenția de rating de credit respectivă și, în ultimă instanță, retragerea înregistrării în cazul în care agenția de rating de credit a încălcat în mod grav sau repetat Regulamentul (CE) nr. 1060/2009. Măsurile de supraveghere ar trebui aplicate de AEVMP ținând seama de natura și de gravitatea încălcării și ar trebui să respecte principiul proporționalității. Înainte de luarea unei decizii privind măsurile de supraveghere, AEVMP ar trebui să le acorde persoanelor care fac obiectul procedurilor posibilitatea de a fi audiate în vederea respectării dreptului acestora la apărare.

(26)

Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și de tradițiile constituționale din statele membre. În consecință, în interpretarea și aplicarea prezentului regulament ar trebui să se respecte drepturile în conformitate cu principiile respective, inclusiv cele referitoare la libertatea presei și libertatea de exprimare în mijloacele de comunicare în masă, precum și dreptul la interpretare și traducere al celor care nu vorbesc sau nu înțeleg limba în care se desfășoară procedurile, ca parte a dreptului general la un proces echitabil.

(27)

Din motive de securitate juridică, este oportun să se prevadă măsuri de tranziție clare pentru transmiterea dosarelor și a documentelor de lucru de la autoritățile competente către AEVMP.

(28)

Înregistrarea de către o autoritate competentă a unei agenții de rating de credit ar trebui să rămână valabilă pe întreg teritoriul Uniunii după transferarea competențelor de supraveghere de la autoritățile competente către AEVMP.

(29)

Comisia ar trebui să fie abilitată să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 290 din TFUE pentru a modifica și detalia suplimentar criteriile de evaluare a echivalenței cadrului de reglementare și de supraveghere al unei țări terțe pentru a se ține seama de evoluțiile de pe piețele financiare, pentru a adopta un regulament privind taxele și norme detaliate privind amenzile și penalitățile cu titlu cominatoriu și pentru a modifica anexele Regulamentului (CE) nr. 1060/2009. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți.

(30)

În pregătirea și elaborarea actelor delegate, Comisia ar trebui să asigure transmiterea continuă și din timp a informațiilor și documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.

(31)

Parlamentul European și Consiliul ar trebui să aibă la dispoziție trei luni de la data notificării pentru a formula obiecțiuni la un act delegat. La inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului, ar trebui să fie posibil ca această perioadă să fie prelungită cu trei luni în ceea ce privește principalele domenii de interes. Ar trebui, de asemenea, să fie posibil ca Parlamentul European și Consiliul să informeze celelalte instituții în legătură cu intenția lor de a nu formula obiecțiuni. Această aprobare rapidă a actelor delegate este foarte indicată în situația în care trebuie respectate termene-limită, de exemplu pentru a respecta calendarul stabilit în actul de bază pentru adoptarea de către Comisie a actelor delegate.

(32)

În Declarația cu privire la articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, anexată la Actul final al Conferinței interguvernamentale care a adoptat Tratatul de la Lisabona, Conferința a luat act de intenția Comisiei de a consulta în continuare experții desemnați de statele membre pentru elaborarea proiectelor de acte delegate în domeniul serviciilor financiare, în conformitate cu practicile consacrate.

(33)

Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (6) se aplică prelucrării datelor cu caracter personal, efectuate în sensul Regulamentului (CE) nr. 1060/2009.

(34)

Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (7) este pe deplin aplicabil în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal în sensul Regulamentului (CE) nr. 1060/2009.

(35)

Deoarece obiectivele prezentului regulament, și anume instituirea unui cadru de supraveghere eficient și eficace pentru agențiile de rating de credit prin încredințarea supravegherii activităților de rating din Uniune unei singure autorități de supraveghere, asigurarea unui punct unic de contact pentru agențiile de rating de credit și garantarea aplicării consecvente a normelor pentru agențiile de rating de credit, nu pot fi realizate în mod satisfăcător la nivelul statelor membre și, prin urmare, având în vedere structura și impactul paneuropean al activităților de rating de credit care trebuie supravegheate, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este menționat la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.

(36)

Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 ar trebui, prin urmare, modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Modificări

Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 3 alineatul (1), se adaugă următoarele litere:

„(p)

«autorități competente» înseamnă autoritățile pe care fiecare stat membru le desemnează în conformitate cu articolul 22;

(q)

«legislație sectorială» înseamnă actele juridice ale Uniunii menționate la articolul 4 alineatul (1) primul paragraf;

(r)

«autorități sectoriale competente» înseamnă autoritățile naționale competente desemnate în temeiul legislației sectoriale relevante în vederea supravegherii instituțiilor de credit, a societăților de investiții, a întreprinderilor de asigurări generale, a întreprinderilor de asigurări de viață, a întreprinderilor de reasigurare, a organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), a instituțiilor pentru furnizarea de pensii ocupaționale și a fondurilor de investiții alternative.”

2.

Articolul 4 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (1), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Instituțiile de credit, astfel cum sunt definite în Directiva 2006/48/CE, societățile de investiții, astfel cum sunt definite în Directiva 2004/39/CE, întreprinderile de asigurări generale care intră sub incidența Primei Directive 73/239/CEE a Consiliului din 24 iulie 1973 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind inițierea și exercitarea activității de asigurare generală directă (8), întreprinderile de asigurări de viață, astfel cum sunt definite în Directiva 2002/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind asigurarea de viață (9), întreprinderile de reasigurare, astfel cum sunt definite în Directiva 2005/68/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 noiembrie 2005 privind reasigurarea (10), OPCVM, astfel cum sunt definite în Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (11), instituțiile pentru furnizarea de pensii ocupaționale, astfel cum sunt definite în Directiva 2003/41/CE și fondurile de investiții alternative pot utiliza ratinguri de credit în scopuri de reglementare numai dacă acestea sunt acordate de agenții de rating de credit stabilite în Uniune și înregistrate în conformitate cu prezentul regulament.

(b)

alineatul (3) se modifică după cum urmează:

(i)

literele (b), (c) și (d) se înlocuiesc cu următorul text:

„(b)

agenția de rating de credit a verificat și este în măsură să demonstreze în permanență Autorității europene de supraveghere (Autorității europene pentru valori mobiliare și piețe) instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (12) (AEVMP) faptul că desfășurarea de către agenția de rating de credit din țara terță a unor activități de rating de credit care au drept rezultat acordarea ratingului care trebuie avizat îndeplinește cerințe cel puțin la fel de stricte precum cele prevăzute la articolele 6-12;

(c)

capacitatea AEVMP de a evalua și de a monitoriza respectarea de către agenția de rating cu sediul într-o țară terță a cerințelor menționate la litera (b) nu este limitată;

(d)

agenția de rating de credit pune la dispoziția AEVMP, la solicitarea acesteia, toate informațiile necesare pentru a permite AEVMP să supravegheze în permanență respectarea cerințelor prezentului regulament;

(ii)

litera (h) se înlocuiește cu următorul text:

„(h)

există un acord de cooperare adecvat între AEVMP și autoritatea de supraveghere relevantă a agenției de rating de credit stabilită într-o țară terță. AEVMP se asigură că astfel de acorduri de cooperare specifică cel puțin:

(i)

mecanismul pentru schimbul de informații dintre AEVMP și autoritatea de supraveghere relevantă a agenției de rating de credit stabilită într-o țară terță; și

(ii)

procedurile referitoare la coordonarea activităților de supraveghere pentru a permite AEVMP să monitorizeze în permanență activitățile de rating de credit în urma cărora rezultă acordarea ratingului care face obiectul avizării.”

3.

Articolul 5 se modifică după cum urmează:

(a)

alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Agenția de rating de credit menționată la alineatul (1) poate depune o cerere de certificare. Cererea este înaintată AEVMP în conformitate cu dispozițiile relevante de la articolul 15.”;

(b)

la alineatul (3), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„(3)   AEVMP examinează cererea de certificare și decide cu privire la aceasta în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 16. Decizia de certificare se ia pe baza criteriilor stabilite la alineatul (1) literele (a)-(d) din prezentul articol.”;

(c)

alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4)   De asemenea, agenția de rating de credit menționată la alineatul (1) poate depune o cerere de derogare de la:

(a)

îndeplinirea parțială sau totală, de la caz la caz, a cerințelor din anexa I secțiunea A și de la articolul 7 alineatul (4), dacă poate demonstra că respectivele cerințe nu sunt proporționate având în vedere natura, amploarea și complexitatea activităților sale, precum și natura și gama de ratinguri de credit acordate;

(b)

cerința de a asigura prezența fizică în Uniune, dacă această cerință ar impune o sarcină prea mare și disproporționată având în vedere natura, amploarea și complexitatea activităților sale, precum și natura și gama de ratinguri de credit acordate.

O cerere de derogare în temeiul primului paragraf litera (a) sau (b) se depune de către agenția de rating împreună cu cererea de certificare. La examinarea unei astfel de cereri, AEVMP ia în considerare dimensiunea agenției de rating menționate la alineatul (1), având în vedere natura, amploarea și complexitatea activităților sale, natura și gama de ratinguri de credit acordate, precum și impactul ratingurilor de credit emise de agenția în cauză asupra stabilității financiare și integrității piețelor financiare din unul sau mai multe state membre. Pe baza acestor considerente, AEVMP poate acorda o astfel de derogare agenției de rating de credit menționate la alineatul (1).”;

(d)

alineatul (5) se elimină;

(e)

la alineatul (6), al treilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Pentru a ține seama de evoluțiile de pe piețele financiare, Comisia adoptă, prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu articolul 38a și în condițiile prevăzute la articolele 38b și 38c, măsuri care să detalieze sau să modifice criteriile menționate la al doilea paragraf literele (a), (b) și (c) de la prezentul alineat.”;

(f)

alineatele (7) și (8) se înlocuiesc cu următorul text:

„(7)   AEVMP încheie acorduri de cooperare cu autoritățile de supraveghere relevante din țările terțe ale căror cadre juridice și de supraveghere au fost considerate a fi echivalente cu prezentul regulament în conformitate cu alineatul (6). Acordurile în cauză specifică cel puțin:

(a)

mecanismul pentru schimbul de informații dintre AEVMP și autoritățile de supraveghere relevante ale respectivelor țări terțe; și

(b)

procedurile de coordonare a activităților de supraveghere.

(8)   Articolele 20 și 24 se aplică mutatis mutandis agențiilor de rating de credit certificate și ratingurilor de credit acordate de acestea.”

4.

La articolul 6, alineatul (3) se modifică după cum urmează:

(a)

la primul paragraf, partea introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„(3)   La cererea unei agenții de rating de credit, AEVMP poate acorda respectivei agenții de rating o derogare de la respectarea cerințelor prevăzute la punctele 2, 5 și 6 din secțiunea A a anexei I și la articolul 7 alineatul (4), dacă agenția de rating în cauză poate demonstra că respectivele cerințe nu sunt proporționate având în vedere natura, amploarea și complexitatea activității sale, precum și natura și gama ratingurilor de credit acordate și că:”;

(b)

al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„În cazul unui grup de agenții de rating de credit, AEVMP se asigură că cel puțin una dintre agențiile de rating din grup nu este scutită de respectarea cerințelor de la punctele 2, 5 și 6 din secțiunea A a anexei I și de la articolul 7 alineatul (4).”

5.

Articolul 9 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 9

Externalizarea

Externalizarea funcțiilor operaționale importante se realizează astfel încât să nu dăuneze semnificativ calității controlului intern al agenției de rating de credit și să nu împiedice AEVMP să monitorizeze respectarea de către agenția de rating a obligațiilor prezentului regulament.”

6.

La articolul 10, alineatul (6) se înlocuiește cu următorul text:

„(6)   Agențiile de rating de credit nu pot utiliza numele AEVMP sau al unei alte autorități competente într-un mod care ar putea indica sau sugera avizarea sau aprobarea de către AEVMP sau orice autoritate competentă a ratingurilor de credit sau a oricăror activități de rating ale agenției de rating.”

7.

La articolul 11, alineatele (2) și (3) se înlocuiesc cu următorul text:

„(2)   Agențiile de rating de credit transmit registrului central creat de AEVMP informații și date referitoare la performanțele lor anterioare, inclusiv frecvența tranziției ratingurilor, precum și informații despre ratingurile de credit acordate anterior și modificările aduse acestora. Agențiile de rating transmit informații registrului într-un format standard stabilit de AEVMP. AEVMP pune informațiile în cauză la dispoziția publicului și publică anual sinteze privind principalele evoluții constatate.

(3)   Agențiile de rating de credit furnizează AEVMP anual, până la 31 martie, informațiile referitoare la aspectele prevăzute în anexa I secțiunea E partea II punctul 2.”

8.

Articolul 14 se modifică după cum urmează:

(a)

alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Înregistrarea este valabilă pe întreg teritoriul Uniunii după ce decizia de înregistrare a agenției de rating de credit adoptată de AEVMP, prevăzută la articolul 16 alineatul (3) sau la articolul 17 alineatul (3), intră în vigoare.”;

(b)

la alineatul (3), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„O agenție de rating de credit notifică fără întârziere AEVMP orice modificare semnificativă a condițiilor pentru înregistrarea inițială, inclusiv deschiderea sau închiderea unei sucursale în Uniune.”;

(c)

alineatele (4) și (5) se înlocuiesc cu următorul text:

„(4)   Fără a aduce atingere articolului 16 sau 17, AEVMP înregistrează agențiile de rating dacă, în urma examinării cererilor acestora, consideră că agențiile de rating îndeplinesc cerințele prevăzute de prezentul regulament referitoare la acordarea de ratinguri de credit, având în vedere dispozițiile articolelor 4 și 6.

(5)   AEVMP nu impune condiții cu privire la înregistrare care nu sunt prevăzute în prezentul regulament.”

9.

Articolele 15-21 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 15

Cererea de înregistrare

(1)   Agenția de rating de credit depune cererea de înregistrare la AEVMP. Cererea trebuie să conțină informații referitoare la aspectele prevăzute în anexa II.

(2)   În cazul în care un grup de agenții de rating de credit solicită înregistrarea, membrii grupului îl mandatează pe unul dintre aceștia să prezinte toate cererile AEVMP, în numele întregului grup. Agenția de rating de credit mandatată furnizează informațiile referitoare la aspectele prevăzute în anexa II pentru fiecare membru al grupului.

(3)   Agențiile de rating de credit depun cererile de înregistrare în oricare dintre limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii. Dispozițiile Regulamentului nr. 1 din 15 aprilie 1958 de stabilire a regimului lingvistic al Comunității Economice Europene (13) se aplică mutatis mutandis oricăror alte comunicări dintre AEVMP și agențiile de rating de credit și personalul acestora.

(4)   În termen de 20 de zile lucrătoare de la primirea cererii, AEVMP evaluează dacă aceasta este completă. Dacă cererea nu este completă, AEVMP stabilește un termen limită pentru furnizarea informațiilor suplimentare de către agenția de rating de credit.

După ce a evaluat dacă cererea este completă, AEVMP informează agenția de rating de credit în consecință.

Articolul 16

Examinarea cererii de înregistrare a unei agenții de rating de credit de către AEVMP

(1)   În termen de 45 de zile lucrătoare de la notificarea menționată la articolul 15 alineatul (4) al doilea paragraf, AEVMP examinează cererea de înregistrare a unei agenții de rating de credit pe baza respectării de către agenția de rating a condițiilor prevăzute de prezentul regulament.

(2)   AEVMP poate prelungi perioada de examinare cu 15 zile lucrătoare, în special dacă agenția de rating de credit:

(a)

intenționează să avizeze ratinguri de credit astfel cum se menționează la articolul 4 alineatul (3);

(b)

intenționează să recurgă la externalizare; sau

(c)

solicită o scutire de la respectarea cerințelor în conformitate cu articolul 6 alineatul (3).

(3)   În termen de 45 de zile lucrătoare de la notificarea menționată la articolul 15 alineatul (4) al doilea paragraf sau în termen de 60 de zile lucrătoare în cazul în care se aplică alineatul (2) de la prezentul articol, AEVMP adoptă o decizie motivată de înregistrare sau de refuz al înregistrării.

(4)   Decizia adoptată de AEVMP în conformitate cu alineatul (3) intră în vigoare în a cincea zi lucrătoare de la adoptarea sa.

Articolul 17

Examinarea cererii de înregistrare a unui grup de agenții de rating de credit de către AEVMP

(1)   În termen de 55 de zile lucrătoare de la notificarea menționată la articolul 15 alineatul (4) al doilea paragraf, AEVMP examinează cererile de înregistrare ale unui grup de agenții de rating de credit pe baza respectării condițiilor prevăzute de prezentul regulament de către agențiile de rating respective.

(2)   AEVMP poate prelungi perioada de examinare cu 15 zile lucrătoare, în special dacă oricare dintre agențiile de rating de credit din cadrul grupului:

(a)

intenționează să avizeze ratinguri de credit astfel cum se menționează la articolul 4 alineatul (3);

(b)

intenționează să recurgă la externalizare; sau

(c)

solicită o scutire de la respectarea cerințelor în conformitate cu articolul 6 alineatul (3).

(3)   În termen de 55 de zile lucrătoare de la notificarea menționată la articolul 15 alineatul (4) al doilea paragraf sau în termen de 70 de zile lucrătoare în cazul în care se aplică alineatul (2) din prezentul articol, AEVMP adoptă decizii individuale motivate de înregistrare sau de refuz al înregistrării pentru fiecare agenție de rating de credit din cadrul grupului.

(4)   Decizia adoptată de AEVMP în conformitate cu alineatul (3) intră în vigoare în a cincea zi lucrătoare de la adoptarea acesteia.

Articolul 18

Notificarea unei decizii de înregistrare, de refuz sau de retragere a înregistrării și publicarea unei liste de agenții de rating de credit înregistrate

(1)   În termen de cinci zile lucrătoare de la adoptarea unei decizii în temeiul articolului 16, 17 sau 20, AEVMP notifică decizia sa agenției de rating de credit în cauză. În cazul în care AEVMP refuză înregistrarea agenției de rating de credit sau retrage înregistrarea agenției de rating de credit, decizia sa trebuie să conțină toate motivele care stau la baza ei.

(2)   AEVMP comunică Comisiei, Autorității europene de supraveghere (Autorității bancare europene) instituite prin Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (14) (ABE), Autorității europene de supraveghere (Autorității europene pentru asigurări și pensii ocupaționale) instituite prin Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (15) (AEAPO), autorităților competente și autorităților sectoriale competente orice decizie adoptată în temeiul articolului 16, 17 sau 20.

(3)   AEVMP publică pe site-ul său internet o listă a agențiilor de rating de credit înregistrate în conformitate cu prezentul regulament. Lista se actualizează în termen de cinci zile lucrătoare de la adoptarea unei decizii în temeiul articolului 16, 17 sau 20. Comisia publică lista actualizată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în termen de 30 de zile de la actualizare.

Articolul 19

Taxa de înregistrare și de supraveghere

(1)   AEVMP aplică agențiilor de rating de credit taxe în conformitate cu prezentul regulament și cu regulamentul privind taxele menționat la alineatul (2). Taxele respective acoperă integral cheltuielile AEVMP necesare înregistrării și supravegherii agențiilor de rating de credit, precum și rambursarea oricăror costuri pe care le pot suporta autoritățile competente care desfășoară activități în temeiul prezentului regulament, în special ca urmare a delegării unor sarcini în conformitate cu articolul 30.

(2)   Comisia adoptă un regulament privind taxele. Respectivul regulament stabilește în special tipurile de taxe, premisele colectării taxelor, cuantumul acestora, modalitatea de colectare și modul în care AEVMP rambursează autorităților competente orice costuri pe care le pot suporta acestea pentru efectuarea unor activități în temeiul prezentului regulament, în special ca urmare a delegării unor sarcini în conformitate cu articolul 30.

Cuantumul taxei aplicate unei agenții de rating de credit acoperă toate costurile administrative și este proporțională cu cifra de afaceri a agenției de rating de credit în cauză.

Regulamentul menționat la primul paragraf este adoptat de către Comisie prin intermediul unui act delegat în conformitate cu articolul 38a și ținând seama de condițiile prevăzute la articolele 38b și 38c.

Articolul 20

Retragerea înregistrării

(1)   Fără a aduce atingere articolului 24, AEVMP retrage înregistrarea unei agenții de rating de credit, dacă aceasta:

(a)

renunță în mod expres la înregistrare sau nu a mai acordat ratinguri de credit în ultimele șase luni;

(b)

a obținut înregistrarea prin declarații false sau alte modalități neregulamentare; sau

(c)

nu mai îndeplinește condițiile în temeiul cărora a fost înregistrată.

(2)   Dacă autoritatea competentă a unui stat membru în care sunt utilizate ratingurile de credit acordate de agenția de rating în cauză consideră că este îndeplinită una dintre condițiile prevăzute la alineatul (1), aceasta poate solicita AEVMP să examineze dacă sunt îndeplinite condițiile de retragere a înregistrării agenției de rating în cauză. Dacă AEVMP decide să nu retragă înregistrarea agenției de rating în cauză, aceasta prezintă toate motivele care stau la baza deciziei adoptate.

(3)   Decizia de retragere a înregistrării se aplică imediat în întreaga Uniune, sub rezerva perioadei de tranziție pentru utilizarea ratingurilor de credit prevăzută la articolul 24 alineatul (4).

CAPITOUL II

SUPRAVEGHEREA DE CĂTRE AEVMP

Articolul 21

AEVMP

(1)   Fără a aduce atingere articolului 25a, AEVMP se asigură că prezentul regulament este aplicat.

(2)   În conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, AEVMP emite și actualizează orientări privind cooperarea dintre AEVMP, autoritățile competente și autoritățile sectoriale competente în sensul prezentului regulament și în sensul legislației sectoriale relevante, inclusiv procedurile și condițiile detaliate referitoare la delegarea sarcinilor.

(3)   În conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, AEVMP, în cooperare cu ABE și cu AEAPO, emite și actualizează, până la 7 iunie 2011, orientări privind aplicarea regimului de avizare în temeiul articolului 4 alineatul (3) din prezentul regulament.

(4)   Până la 2 ianuarie 2012, AEVMP înaintează Comisiei spre aprobare proiecte de standarde tehnice de reglementare, în conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 privind:

(a)

informațiile pe care agențiile de rating de credit trebuie să le furnizeze în cererile lor de înregistrare, astfel cum se prevede în anexa II;

(b)

informațiile pe care agențiile de rating de credit trebuie să le furnizeze pentru cererea de certificare și pentru evaluarea importanței lor sistemice în ceea ce privește stabilitatea financiară sau integritatea piețelor financiare, menționate la articolul 5;

(c)

prezentarea informațiilor pe care agențiile de rating de credit trebuie să le publice în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) și anexa I secțiunea E partea II punctul 1, inclusiv structura, formatul, metoda și perioada de raportare;

(d)

evaluarea conformității metodologiilor de rating de credit cu cerințele prevăzute la articolul 8 alineatul (3);

(e)

conținutul și formatul rapoartelor periodice privind datele din cadrul ratingurilor, care trebuie solicitate din partea agențiilor de rating în scopul supravegherii continue de către AEVMP.

(5)   AEVMP publică, pentru prima dată până la 1 ianuarie 2012 și ulterior anual, un raport referitor la aplicarea prezentului regulament. Raportul în cauză conține în special o evaluare a punerii în aplicare a anexei I de către agențiile de rating de credit înregistrate în temeiul prezentului regulament.

(6)   AEVMP prezintă anual Parlamentului European, Consiliului și Comisiei un raport privind măsurile de supraveghere adoptate și sancțiunile impuse de AEVMP în temeiul prezentului regulament, inclusiv amenzile și penalitățile cu titlu cominatoriu.

(7)   AEVMP colaborează cu ABE și cu AEAPO în îndeplinirea sarcinilor sale și consultă ABE și AEAPO înainte de a emite și a actualiza orientările și de a înainta proiectele de standarde tehnice de reglementare menționate la alineatele (2), (3) și (4).

10.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 22a

Examinarea îndeplinirii obligației de control a posteriori

(1)   În cadrul activității sale de supraveghere continuă a agențiilor de rating înregistrate în temeiul prezentului regulament, AEVMP examinează în mod regulat respectarea articolului 8 alineatul (3).

(2)   De asemenea, în cadrul examinării menționate la alineatul (1), fără a aduce atingere articolului 23, AEVMP:

(a)

verifică executarea controlului a posteriori de către agențiile de rating;

(b)

analizează rezultatele respectivului control a posteriori; și

(c)

verifică dacă agențiile de rating desfășoară activități care trebuie să țină seama de rezultatele controlului a posteriori în privința metodologiilor lor de rating.”

11.

Articolele 23-27 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 23

Neinterferența cu conținutul ratingurilor sau cu metodologiile

În îndeplinirea sarcinilor care le revin în temeiul prezentului regulament, nici AEVMP, nici Comisia și nicio autoritate publică din statele membre nu intervine asupra conținutului ratingurilor de credit sau asupra metodologiilor.

Articolul 23a

Exercitarea competențelor menționate la articolele 23b-23d

Competențele conferite AEVMP sau oricărui funcționar al AEVMP sau oricărei persoane autorizate de AEVMP prin articolele 23b-23d nu se utilizează pentru solicitarea divulgării unor informații sau a unor documente care fac obiectul unui secret profesional.

Articolul 23b

Solicitările de informații

(1)   AEVMP poate solicita, printr-o cerere simplă sau printr-o decizie, agențiilor de rating de credit, persoanelor implicate în activități de rating de credit, entităților cărora li se acordă ratinguri și părților terțe legate de acestea, părților terțe cărora agențiile de rating de credit le-au externalizat funcții operaționale sau activități, precum și altor persoane implicate sau având legături apropiate și substanțiale cu agențiile de rating de credit sau cu activitățile de rating de credit, să furnizeze toate informațiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor sale în temeiul prezentului regulament.

(2)   Atunci când trimite o cerere simplă în vederea obținerii de informații în temeiul alineatului (1), AEVMP:

(a)

face trimitere la prezentul articol ca temei juridic al solicitării;

(b)

declară scopul solicitării;

(c)

specifică ce informații sunt solicitate;

(d)

stabilește un termen pentru furnizarea informațiilor;

(e)

informează persoana de la care sunt solicitate informațiile cu privire la faptul că nu există o obligație de a furniza informațiile, dar că orice răspuns la solicitarea de informații trebuie să nu fie incorect sau să nu inducă în eroare;

(f)

indică amenda prevăzută la articolul 36a în coroborare cu anexa III secțiunea II punctul 7 pentru situațiile în care răspunsurile la întrebările adresate sunt incorecte sau induc în eroare.

(3)   Atunci când solicită furnizarea de informații în temeiul alineatului (1) prin intermediul unei decizii, AEVMP:

(a)

face trimitere la prezentul articol ca temei juridic al solicitării sale;

(b)

declară scopul solicitării;

(c)

specifică ce informații sunt solicitate;

(d)

stabilește un termen pentru furnizarea informațiilor;

(e)

menționează penalitățile cu titlu cominatoriu prevăzute la articolul 36b aplicabile în cazul în care informațiile solicitate sunt furnizate incomplet;

(f)

indică amenda prevăzută la articolul 36a în coroborare cu anexa III secțiunea II punctul 7 pentru situațiile în care răspunsurile la întrebările adresate sunt incorecte sau induc în eroare; și

(g)

menționează dreptul de a contesta decizia în fața comisiei de apel și dreptul de a solicita revizuirea deciziei de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în conformitate cu articolele 60 și 61 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.

(4)   Persoanele menționate la alineatul (1) sau reprezentanții acestora și, în cazul persoanelor juridice sau al asociațiilor fără personalitate juridică, persoanele autorizate prin lege sau prin statut să le reprezinte furnizează informațiile solicitate. Avocații autorizați în mod corespunzător să acționeze pot furniza informațiile în numele clienților lor. Aceștia din urmă rămân pe deplin răspunzători în cazul în care informațiile furnizate sunt incomplete, incorecte sau induc în eroare.

(5)   AEVMP transmite fără întârziere o copie a cererii simple sau a deciziei sale autorității competente a statului membru pe teritoriul căruia își au domiciliul sau reședința persoanele menționate la alineatul (1) și care sunt vizate de cererea de informații.

Articolul 23c

Investigațiile generale

(1)   Pentru a-și îndeplini sarcinile în temeiul prezentului regulament, AEVMP poate efectua toate investigațiile necesare cu privire la persoanele menționate la articolul 23b alineatul (1). În acest scop, funcționarii AEVMP și alte persoane autorizate de AEVMP sunt împuterniciți:

(a)

să examineze toate evidențele, datele, procedurile și orice alte materiale relevante pentru executarea atribuțiilor sale, indiferent de suportul pe care sunt stocate;

(b)

să facă sau să obțină copii certificate după toate sau după o parte din aceste evidențe, date, proceduri și alte materiale;

(c)

să convoace orice persoană menționată la articolul 23b alineatul (1) sau reprezentanții acesteia sau membrii personalului său și să le solicite explicații verbale sau scrise cu privire la fapte sau documente referitoare la obiectul și scopul inspecției și să înregistreze răspunsurile;

(d)

să intervieveze orice altă persoană fizică sau juridică, care își dă acordul în acest sens, în scopul colectării de informații referitoare la obiectul unei investigații;

(e)

să solicite înregistrări ale convorbirilor telefonice și ale schimburilor de date.

(2)   Funcționarii AEVMP și alte persoane autorizate de AEVMP pentru efectuarea investigațiilor menționate la alineatul (1) își exercită competențele pe baza prezentării unei autorizații scrise în care se specifică obiectul și scopul investigației. De asemenea, autorizația respectivă menționează penalitățile cu titlu cominatoriu prevăzute la articolul 36b aplicabile în cazul în care evidențele, datele, procedurile și orice alte materiale solicitate sau răspunsurile la întrebările adresate persoanelor menționate la articolul 23b alineatul (1) nu sunt furnizate ori sunt incomplete, precum și amenzile prevăzute la articolul 36a în coroborare cu anexa III secțiunea II punctul 8, în cazul furnizării unor răspunsuri incorecte sau care induc în eroare la întrebările adresate persoanelor menționate la articolul 23b alineatul (1).

(3)   Persoanele menționate la articolul 23b alineatul (1) se supun investigațiilor lansate în baza unei decizii a AEVMP. Decizia specifică obiectul și scopul investigației, penalitățile cu titlu cominatoriu prevăzute la articolul 36b, căile de atac disponibile în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1095/2010, precum și dreptul de a solicita revizuirea deciziei de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

(4)   În timp util înainte de investigație, AEVMP informează autoritatea competentă din statul membru pe al cărui teritoriu urmează să se desfășoare investigația despre investigația preconizată și despre identitatea persoanelor mandatate. Funcționarii autorității competente oferă asistență respectivelor persoane autorizate în îndeplinirea sarcinilor lor, la solicitarea AEVMP. Funcționarii autorității competente pot, de asemenea, la cerere, să participe la investigații.

(5)   În cazul în care o solicitare a înregistrărilor convorbirilor telefonice sau ale schimburilor de date prevăzută la alineatul (1) litera (e) necesită o autorizare din partea unei autorități judiciare în conformitate cu normele naționale, această autorizație trebuie să fie solicitată. O astfel de autorizație poate fi solicitată și ca măsură de precauție.

(6)   În cazul în care este solicitată autorizația menționată la alineatul (5), autoritatea judiciară națională verifică dacă decizia AEVMP este autentică și dacă măsurile coercitive preconizate nu sunt nici arbitrare, nici excesive, având în vedere obiectul investigațiilor. Atunci când verifică proporționalitatea măsurilor coercitive, autoritatea judiciară națională poate solicita AEVMP explicații detaliate, în special referitoare la motivele AEVMP de a suspecta că a avut loc o încălcare a prezentului regulament și la gravitatea presupusei încălcări și la natura implicării persoanei care face obiectul măsurilor coercitive. Cu toate acestea, autoritatea judiciară națională nu pune în discuție necesitatea investigației și nici nu poate solicita să i se furnizeze informații din dosarul AEVMP. Legitimitatea deciziei AEVMP poate fi atacată numai în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene conform procedurii stabilite în Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.

Articolul 23d

Inspecțiile la fața locului

(1)   Pentru a-și îndeplini sarcinile în temeiul prezentului regulament, AEVMP poate efectua toate inspecțiile la fața locului necesare la sediile activității economice ale persoanelor juridice menționate la articolul 23b alineatul (1). În cazul în care desfășurarea corespunzătoare și eficiența inspecțiilor o impun, AEVMP poate efectua inspecția la fața locului fără înștiințare prealabilă.

(2)   Funcționarii AEVMP și alte persoane autorizate de AEVMP să efectueze o inspecție la fața locului pot intra în orice sediu al activității economice și pe orice teren al persoanelor juridice care fac obiectul unei decizii de anchetă adoptate de AEVMP și dețin toate competențele prevăzute la articolul 23c alineatul (1). De asemenea, au dreptul să sigileze orice sedii ale activității economice și orice registre sau evidențe pe perioada inspecției și în măsura necesară inspecției.

(3)   Funcționarii AEVMP și alte persoane autorizate de AEVMP să efectueze o inspecție la fața locului își exercită competențele pe baza prezentării unei autorizații scrise în care se specifică obiectul și scopul investigației, precum și penalitățile cu titlu cominatoriu prevăzute la articolul 36b, aplicabile în cazul în care persoanele în cauză nu se supun inspecției. În timp util înainte de inspecție, AEVMP notifică inspecția autorității competente a statului membru pe teritoriul căruia urmează să se desfășoare aceasta.

(4)   Persoanele menționate la articolul 23b alineatul (1) se supun inspecțiilor la fața locului impuse printr-o decizie a AEVMP. Decizia specifică obiectul și scopul investigației, precizează data la care urmează să înceapă și indică penalitățile cu titlu cominatoriu prevăzute la articolul 36b, căile de atac disponibile în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1095/2010, precum și dreptul de a solicita revizuirea deciziei de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene. AEVMP adoptă astfel de decizii după consultarea autorității competente a statului membru pe teritoriul căruia urmează să se desfășoare inspecția.

(5)   La cererea AEVMP, funcționarii, precum și persoanele autorizate sau desemnate de autoritatea competentă a statului membru pe teritoriul căruia urmează să se desfășoare inspecția, acordă asistență în mod activ funcționarilor AEVMP și altor persoane autorizate de AEVMP. În acest scop, aceștia dispun de competențele prevăzute la alineatul (2). Funcționarii autorității competente a statului membru în cauză pot, de asemenea, la cerere, să participe la inspecțiile la fața locului.

(6)   De asemenea, AEVMP poate solicita autorităților competente să efectueze în numele său misiuni de investigare specifice și inspecții la fața locului, conform dispozițiilor prezentului articol și ale articolului 23c alineatul (1). În acest scop, autoritățile competente dețin aceleași competențe ca și AEVMP, în conformitate cu prezentul articol și cu articolul 23c alineatul (1).

(7)   În cazul în care funcționarii AEVMP și alte persoane care îi însoțesc, autorizate de AEVMP, constată că o persoană se opune inspecției impuse în temeiul prezentului articol, autoritatea competentă a statului membru în cauză le acordă asistența necesară, solicitând, dacă este cazul, intervenția poliției sau a unei autorități publice de aplicare a legii echivalente, astfel încât să le permită efectuarea inspecției la fața locului.

(8)   În cazul în care inspecția la fața locului prevăzută la alineatul (1) sau asistența prevăzută la alineatul (7) necesită o autorizare din partea unei autorități judiciare în conformitate cu normele naționale, această autorizație trebuie să fie solicitată. O astfel de autorizație poate fi solicitată și ca măsură de precauție.

(9)   În cazul în care este solicitată autorizația menționată la alineatul (8), autoritatea judiciară națională verifică dacă decizia AEVMP este autentică și dacă măsurile coercitive preconizate nu sunt nici arbitrare și nici excesive, având în vedere obiectul inspecției. Analizând proporționalitatea măsurilor coercitive, autoritatea judiciară națională poate solicita AEVMP explicații detaliate, referitoare, în special, la motivele AEVMP de a suspecta că a avut loc o încălcare a prezentului regulament, la gravitatea presupusei încălcări și la natura implicării persoanei care face obiectul măsurilor coercitive. Cu toate acestea, autoritatea judiciară națională nu pune în discuție necesitatea inspecției și nici nu solicită să i se furnizeze informații din dosarul AEVMP. Legitimitatea deciziei AEVMP poate fi atacată numai în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene conform procedurii prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.

Articolul 23e

Norme procedurale pentru luarea măsurilor de supraveghere și impunerea amenzilor

(1)   În cazul în care, în îndeplinirea sarcinilor sale în temeiul prezentului regulament, AEVMP constată că există indicii clare privind posibila existență a unor fapte care pot constitui una sau mai multe dintre încălcările enumerate în anexa III, AEVMP numește un agent de investigații independent din cadrul AEVMP pentru a cerceta chestiunea respectivă. Agentul de investigații nu trebuie să fie sau să fi fost implicat în supravegherea directă sau indirectă ori în procesul de înregistrare a respectivei agenții de rating de credit și își îndeplinește funcțiile independent de Consiliul de supraveghere al AEVMP.

(2)   Agentul de investigații cercetează presupusele încălcări, ținând seama de orice observații transmise de persoanele care fac obiectul investigației și transmite un dosar complet cuprinzând constatările sale Consiliului de supraveghere al AEVMP.

Pentru a-și îndeplini sarcinile, agentul de investigații își poate exercita competența de a solicita informații în conformitate cu articolul 23b și de a efectua investigații și inspecții la fața locului în conformitate cu articolele 23c și 23d. Atunci când face apel la aceste competențe, agentul de investigații respectă articolul 23a.

În îndeplinirea sarcinilor sale, agentul de investigații are acces la toate documentele și informațiile colectate de AEVMP în cadrul activităților sale de supraveghere.

(3)   După încheierea investigației sale și înainte de a înainta dosarul cuprinzând constatările sale Consiliului de supraveghere al AEVMP, agentul de investigații le oferă persoanelor care fac obiectul investigației posibilitatea de a fi audiate pe tema aspectelor cercetate. Agentul de investigații își întemeiază constatările numai pe fapte cu privire la care persoanele care fac obiectul investigației au avut posibilitatea să facă observații.

Drepturile la apărare ale persoanelor vizate sunt pe deplin respectate pe parcursul investigațiilor efectuate în temeiul prezentului articol.

(4)   Atunci când înaintează dosarul cuprinzând constatările sale Consiliului de supraveghere al AEVMP, agentul de investigații notifică acest fapt persoanelor care fac obiectul investigației. Persoanele care fac obiectul investigației au drept de acces la dosar, sub rezerva interesului legitim al altor persoane de a-și proteja secretele economice. Dreptul de acces la dosar nu se aplică și în cazul informațiilor confidențiale care afectează părți terțe.

(5)   Pe baza dosarului cuprinzând constatările agentului de investigații și, la cererea persoanelor vizate, după audierea persoanelor care fac obiectul investigației, în conformitate cu articolele 25 și 36c, Consiliul de supraveghere al AEVMP decide dacă una sau mai multe dintre încălcările enumerate în anexa III au fost săvârșite de persoanele care au făcut obiectul investigației și, în acest caz, ia o măsură de supraveghere în conformitate cu articolul 24 și impune o amendă în conformitate cu articolul 36a.

(6)   Agentul de investigații nu participă la deliberările Consiliului de supraveghere al AEVMP și nu intervine în niciun alt fel în procesul decizional din cadrul Consiliului de supraveghere al AEVMP.

(7)   Comisia adoptă noi norme de procedură pentru exercitarea competenței de a impune amenzi sau penalități cu titlu cominatoriu, inclusiv dispoziții privind dreptul la apărare, dispoziții temporale și dispoziții privind încasarea amenzilor și a penalităților cu titlu cominatoriu, și adoptă norme detaliate privind termenele de prescripție pentru impunerea și executarea penalităților.

Normele menționate la primul paragraf se adoptă prin intermediul unor acte delegate în conformitate cu articolul 38a și ținând seama de condițiile prevăzute la articolele 38b și 38c.

(8)   AEVMP sesizează autoritățile naționale relevante în vederea urmăririi penale în cazul în care, în îndeplinirea sarcinilor sale în temeiul prezentului regulament, constată că există indicii clare privind posibila existență a unor fapte care pot constitui infracțiuni. În plus, AEVMP se abține de la impunerea unor amenzi sau a unor penalități cu titlu cominatoriu, în cazul în care o achitare sau o condamnare prealabilă pentru fapte identice sau fapte în esență identice a dobândit autoritate de lucru judecat în urma unor proceduri penale în temeiul dreptului intern.

Articolul 24

Măsuri de supraveghere adoptate de AEVMP

(1)   În cazul în care, în conformitate cu articolul 23e alineatul (5), Consiliul de supraveghere al AEVMP constată faptul că o agenție de rating de credit a săvârșit una dintre încălcările enumerate în anexa III, acesta adoptă una sau mai multe dintre următoarele decizii:

(a)

retrage înregistrarea respectivei agenții de rating de credit;

(b)

interzice temporar agenției de rating de credit să emită ratinguri de credit, cu efect în întreaga Uniune, până când se pune capăt încălcării respective;

(c)

suspendă utilizarea în scopuri de reglementare a ratingurilor de credit emise de agenția de rating de credit în cauză, cu efect în întreaga Uniune, până când se pune capăt încălcării respective;

(d)

solicită agenției de rating de credit să pună capăt încălcării;

(e)

emite anunțuri publice.

(2)   Atunci când ia deciziile menționate la alineatul (1), Consiliul de supraveghere al AEVMP ține seama de natura și gravitatea încălcării, având în vedere următoarele criterii:

(a)

durata și frecvența încălcării;

(b)

dacă încălcarea a evidențiat deficiențe grave sau sistemice ale procedurilor, ale sistemelor de gestionare sau ale mecanismelor de control intern ale întreprinderii;

(c)

dacă încălcarea a facilitat sau a dat naștere la infracțiuni de natură financiară sau dacă acestea din urmă sunt imputabile într-o oarecare măsură respectivei încălcări;

(d)

dacă încălcarea a fost săvârșită în mod intenționat sau din neglijență.

(3)   Înainte de luarea deciziilor menționate la literele (a), (b) și (c) de la alineatul (1), Consiliul de supraveghere al AEVMP informează ABE și AEAPO în acest sens.

(4)   Utilizarea ratingurilor de credit în scopuri de reglementare poate continua după adoptarea deciziilor prevăzute la alineatul (1) literele (a) și (c) pentru o perioadă de maximum:

(a)

zece zile lucrătoare de la data la care decizia AEVMP este făcută publică în temeiul alineatului (5), în cazul în care există ratinguri de credit pentru același instrument financiar sau aceeași entitate acordate de alte agenții de rating de credit înregistrate în temeiul prezentului regulament; sau

(b)

trei luni de la data la care decizia AEVMP este făcută publică în temeiul alineatului (5), în cazul în care nu există ratinguri de credit pentru același instrument financiar sau aceeași entitate acordate de alte agenții de rating de credit înregistrate în temeiul prezentului regulament.

Consiliul de supraveghere al AEVMP poate prelungi cu trei luni perioada menționată la primul paragraf litera (b), inclusiv ca urmare a unei cereri din partea ABE sau a AEAPO, în circumstanțe excepționale legate de o posibilă perturbare a pieței sau instabilitate financiară.

(5)   Consiliul de supraveghere al AEVMP notifică, fără întârziere nejustificată, orice decizie adoptată în temeiul alineatului (1) agenției de rating de credit în cauză și comunică orice decizie de acest fel autorităților competente și autorităților sectoriale competente, Comisiei, ABE și AEAPO. Consiliul de supraveghere al AEVMP publică orice decizie de acest fel pe site-ul său internet în termen de 10 zile lucrătoare de la data adoptării acesteia.

Atunci când își publică decizia, astfel cum se menționează la primul paragraf, Consiliul de supraveghere al AEVMP face cunoscut, de asemenea, dreptul agenției de rating de credit în cauză de a formula o cale de atac cu privire la decizie, faptul că a fost inițiată o astfel de cale de atac, dacă este cazul, precizând faptul că o astfel de cale de atac nu are un efect suspensiv, precum și faptul că este posibil, pentru Consiliul de supraveghere, să suspende aplicarea deciziei contestate, în conformitate cu articolul 60 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.

Articolul 25

Audierea persoanelor în cauză

(1)   Înainte de adoptarea oricărei decizii în temeiul articolului 24 alineatul (1), Consiliul de supraveghere al AEVMP acordă persoanelor care fac obiectul procedurilor posibilitatea de a fi audiate cu privire la constatările AEVMP. Consiliul de supraveghere al AEVMP își fundamentează deciziile doar pe constatările asupra cărora persoanele care fac obiectul procedurilor au avut posibilitatea de a formula observații.

Primul paragraf nu se aplică dacă sunt necesare acțiuni urgente de prevenire a unor probleme iminente grave în sistemul financiar. Într-o asemenea situație, Consiliul de supraveghere al AEVMP poate adopta o decizie provizorie și acordă persoanelor în cauză posibilitatea de a fi audiate imediat ce este posibil după adoptarea deciziei.

(2)   Drepturile la apărare ale persoanelor care fac obiectul procedurilor sunt pe deplin garantate pe durata procedurilor. Acestea au drept de acces la dosarul AEVMP, sub rezerva interesului legitim al altor persoane de a-și proteja secretele economice. Dreptul de acces la dosar nu se aplică și în cazul informațiilor confidențiale.

Articolul 25a

Autoritățile sectoriale competente responsabile cu supravegherea și punerea în aplicare a articolului 4 alineatul (1) (utilizarea ratingurilor de credit)

Autoritățile sectoriale competente sunt responsabile cu supravegherea și punerea în aplicare a articolului 4 alineatul (1), în conformitate cu legislația sectorială relevantă.

CAPITOLUL III

COOPERAREA ÎNTRE AEVMP, AUTORITĂȚILE COMPETENTE ȘI AUTORITĂȚILE SECTORIALE COMPETENTE

Articolul 26

Obligația de cooperare

AEVMP, ABE și AEAPO, autoritățile competente și autoritățile sectoriale competente cooperează atunci când este necesar în sensul prezentului regulament și al legislației sectoriale relevante.

Articolul 27

Schimbul de informații

(1)   AEVMP, autoritățile competente și autoritățile sectoriale competente își comunică reciproc, fără întârziere, informațiile necesare pentru a-și îndeplini atribuțiile care le revin în temeiul prezentului regulament și al legislației sectoriale relevante.

(2)   AEVMP poate transmite băncilor centrale, Sistemului European al Băncilor Centrale și Băncii Centrale Europene, în calitatea lor de autorități monetare, Comitetului european pentru riscuri sistemice și, după caz, altor autorități publice însărcinate cu supravegherea sistemelor de plată și de decontare informații confidențiale destinate îndeplinirii atribuțiilor acestora. De asemenea, nimic nu împiedică aceste autorități sau organisme să comunice AEVMP orice informație necesară pentru îndeplinirea atribuțiilor care îi revin în temeiul prezentului regulament.”

12.

Articolele 28 și 29 se elimină.

13.

Articolele 30, 31 și 32 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 30

Delegarea sarcinilor AEVMP autorităților competente

(1)   În cazul în care este necesar pentru îndeplinirea corespunzătoare a unei sarcini de supraveghere, AEVMP poate delega anumite sarcini de supraveghere autorității competente a unui stat membru în conformitate cu orientările emise de AEVMP în temeiul articolului 21 alineatul (2). Sarcinile de supraveghere respective pot include, în special, competența de a solicita informații în conformitate cu articolul 23b și de a efectua investigații și inspecții la fața locului în conformitate cu articolul 23d alineatul (6).

(2)   Înainte de a delega o sarcină, AEVMP consultă autoritatea competentă relevantă. Această consultare are în vedere:

(a)

sfera de aplicare a sarcinii care urmează să fie delegată;

(b)

calendarul pentru îndeplinirea sarcinii care urmează să fie delegată; și

(c)

transmiterea informațiilor necesare de către AEVMP și către aceasta.

(3)   În conformitate cu regulamentul privind taxele, care urmează a fi adoptat de Comisie în temeiul articolului 19 alineatul (2), AEVMP rambursează autorității competente costurile suportate de aceasta în vederea îndeplinirii sarcinilor delegate.

(4)   AEVMP revizuiește, la intervale corespunzătoare, delegarea menționată la alineatul (1). O delegare de sarcini poate fi revocată în orice moment.

Delegarea sarcinilor nu afectează responsabilitatea AEVMP și nu limitează capacitatea acesteia de a coordona și de a supraveghea activitatea delegată. Responsabilitățile de supraveghere în temeiul prezentului regulament, inclusiv deciziile de înregistrare, evaluările finale și deciziile ulterioare privind cazurile de încălcare a normelor, nu se deleagă.

Articolul 31

Notificările și cererile de suspendare ale autorităților competente

(1)   În situația în care o autoritate competentă a unui stat membru este sigură că pe teritoriul său sau pe teritoriul altui stat membru se săvârșesc ori s-au săvârșit acte care contravin prezentului regulament, aceasta notifică AEVMP cu privire la faptele respective cât mai detaliat posibil. În cazul în care consideră că acest lucru este adecvat în scopul investigației, autoritatea competentă poate, de asemenea, să propună AEVMP ca aceasta să evalueze necesitatea de a utiliza competențele de la articolele 23b și 23c cu privire la agenția de rating de credit implicată în actele respective.

AEVMP acționează în consecință. Aceasta comunică autorității competente care a informat-o rezultatele intervenției sale și, în măsura posibilului, eventualele evoluții semnificative.

(2)   Fără a aduce atingere obligației de notificare prevăzute la alineatul (1), în cazul în care autoritatea competentă notificatoare a unui stat membru consideră că o agenție de rating înregistrată ale cărei ratinguri de credit sunt utilizate pe teritoriul acestuia încalcă obligațiile care îi revin în temeiul prezentului regulament, iar încălcările sunt suficient de grave și de persistente pentru a avea un impact semnificativ asupra protecției investitorilor sau asupra stabilității sistemului financiar în statul membru respectiv, autoritatea competentă notificatoare poate solicita AEVMP să suspende utilizarea în scopuri de reglementare a ratingurilor de credit acordate de agenția de rating în cauză de către instituțiile financiare și alte entități menționate la articolul 4 alineatul (1). Autoritatea competentă care notifică AEVMP trebuie să prezinte acesteia din urmă toate motivele care stau la baza solicitării sale.

În cazul în care AEVMP consideră că solicitarea nu este justificată, aceasta informează autoritatea competentă care a notificat-o în scris, motivându-și decizia. În cazul în care AEVMP consideră că solicitarea este justificată, aceasta ia măsurile corespunzătoare pentru soluționarea problemei.

Articolul 32

Secretul profesional

(1)   Obligația de a păstra secretul profesional se aplică AEVMP, autorităților competente și tuturor persoanelor care lucrează sau care au lucrat pentru AEVMP, pentru autoritățile competente sau pentru oricare alte persoane cărora AEVMP le-a delegat sarcini, inclusiv auditorilor și experților mandatați de AEVMP. Informațiile care intră sub incidența secretului profesional nu sunt divulgate niciunei alte persoane sau autorități, cu excepția cazului în care divulgarea este necesară în cadrul procedurilor judiciare.

(2)   Toate informațiile care, în temeiul prezentului regulament, sunt obținute de AEVMP, autoritățile competente, autoritățile sectoriale competente și alte autorități și organisme menționate la articolul 27 alineatul (2) sau sunt comunicate între acestea sunt considerate drept confidențiale, cu excepția cazului în care AEVMP, autoritățile competente, alte autorități sau organisme în cauză precizează, la momentul comunicării, că astfel de informații pot fi divulgate sau a cazului în care divulgarea este necesară în cadrul procedurilor judiciare.”

14.

Articolul 33 se elimină.

15.

Articolele 34 și 35 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 34

Acord privind schimbul de informații

AEVMP poate încheia acorduri de cooperare referitoare la schimbul de informații cu autoritățile de supraveghere din țări terțe cu condiția ca informațiile comunicate să beneficieze de garanții ale secretului profesional cel puțin echivalente cu cele prevăzute la articolul 32.

Acest schimb de informații trebuie să fie destinat îndeplinirii sarcinilor AEVMP sau ale autorităților de supraveghere respective.

În ceea ce privește transferul de date cu caracter personal către o țară terță, AEVMP aplică Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (16).

Articolul 35

Divulgarea de informații furnizate de țările terțe

AEVMP poate divulga informații primite de la autoritățile de supraveghere ale unei țări terțe numai dacă AEVMP sau o autoritate competentă a obținut acordul explicit al autorității de supraveghere care le-a transmis informațiile și dacă, atunci când este cazul, informațiile sunt divulgate numai în scopul pentru care respectiva autoritate de supraveghere și-a dat acordul sau dacă o astfel de divulgare este necesară în cadrul procedurilor judiciare.

16.

Titlul capitolului I din titlul IV („Sancțiuni, procedura comitetului și raportare”) se înlocuiește cu titlul „Sancțiuni, amenzi, penalități cu titlu cominatoriu, procedura comitetului, competențe delegate și raportare”.

17.

La articolul 36, primul și al doilea paragraf se înlocuiesc cu următorul text:

„Statele membre stabilesc regimul sancțiunilor care se aplică în cazul încălcării articolului 4 alineatul (1) și iau toate măsurile necesare pentru a asigura punerea în aplicare a acestora. Sancțiunile prevăzute sunt eficace, proporționale și cu efect de descurajare.

Statele membre se asigură că autoritatea sectorială competentă face publice toate sancțiunile impuse pentru încălcarea dispozițiilor de la articolul 4 alineatul (1), cu excepția cazurilor în care publicarea acestor sancțiuni ar perturba grav piețele financiare sau ar aduce un prejudiciu disproporționat părților implicate.”

18.

Se introduc următoarele articole:

„Articolul 36a

Amenzi

(1)   În cazul în care, în temeiul articolului 23e alineatul (5), Consiliul de supraveghere al AEVMP constată faptul că o agenție de rating de credit a săvârșit, în mod intenționat sau din neglijență, una dintre încălcările enumerate în anexa III, acesta adoptă o decizie de aplicare a unei amenzi în conformitate cu alineatul (2).

O încălcare săvârșită de o agenție de rating este considerată ca fiind intenționată dacă AEVMP constată circumstanțe obiective care demonstrează faptul că agenția de rating sau cadrele sale superioare de conducere au acționat cu intenție pentru a comite încălcarea respectivă.

(2)   Cuantumul de bază pentru amenzile menționate la alineatul (1) variază între următoarele limite:

(a)

pentru încălcările menționate în anexa III secțiunea I punctele 1-5, 11-15, 19, 20, 23, 28, 30, 32, 33, 35, 41, 43, 50 și 51, cuantumul amenzii este de minimum 500 000 EUR și maximum 750 000 EUR;

(b)

pentru încălcările menționate în anexa III secțiunea I punctele 6-8, 16-18, 21, 22, 24, 25, 27, 29, 31, 34, 37-40, 42, 45-47, 48, 49, 52 și 54, cuantumul amenzii este de minimum 300 000 EUR și maximum 450 000 EUR;

(c)

pentru încălcările menționate în anexa III secțiunea I punctele 9, 10, 26, 36, 44 și 53, cuantumul amenzii este de minimum 100 000 EUR și maximum 200 000 EUR;

(d)

pentru încălcările menționate în anexa III secțiunea II punctele 1, 6, 7 și 8, cuantumul amenzii este de minimum 50 000 EUR și maximum 150 000 EUR;

(e)

pentru încălcările menționate în anexa III secțiunea II punctele 2, 4 și 5, cuantumul amenzii este de minimum 25 000 EUR și maximum 75 000 EUR;

(f)

pentru încălcările menționate în anexa III secțiunea II punctul 3, cuantumul amenzii este de minimum 10 000 EUR și maximum 50 000 EUR;

(g)

pentru încălcările menționate în anexa III secțiunea III punctele 1-3 și 11, cuantumul amenzii este de minimum 150 000 EUR și maximum 300 000 EUR;

(h)

pentru încălcările menționate în anexa III secțiunea III punctele 4, 6, 8 și 10, cuantumul amenzii este de minimum 90 000 EUR și maximum 200 000 EUR;

(i)

pentru încălcările menționate în anexa III secțiunea III punctele 5, 7 și 9, cuantumul amenzii este de minimum 40 000 EUR și maximum 100 000 EUR.

Pentru a decide dacă cuantumul de bază al amenzilor ar trebui să fie stabilite mai aproape de cuantumurile minime, medii sau maxime prevăzute la primul paragraf, AEVMP ține seama de cifra de afaceri anuală a agenției de rating în cauză, obținută în exercițiul financiar precedent. Cuantumul de bază este mai aproape de cuantumurile minime în cazul agențiilor de rating a căror cifră de afaceri anuală se situează sub 10 milioane EUR, de cuantumurile medii în cazul agențiilor de rating a căror cifră de afaceri anuală se situează între 10 milioane EUR și 50 de milioane EUR și de cuantumurile maxime în cazul agențiilor de rating a căror cifră de afaceri anuală depășește 50 de milioane EUR.

(3)   Cuantumurile de bază definite în limitele prevăzute la alineatul (2) se adaptează, dacă este cazul, ținând seama de circumstanțe agravante sau atenuante, în conformitate cu coeficienții relevanți menționați în anexa IV.

Coeficienții agravanți relevanți se aplică unul câte unul la cuantumurile de bază. Dacă există mai mulți coeficienți agravanți aplicabili, diferența dintre cuantumul de bază și cuantumul care rezultă din aplicarea fiecărui coeficient agravant individual se adaugă la cuantumul de bază.

Coeficienții atenuanți relevanți se aplică unul câte unul la cuantumul de bază. Dacă există mai mulți coeficienți atenuanți aplicabili, diferența dintre cuantumul de bază și cuantumul care rezultă din aplicarea fiecărui coeficient atenuant individual se scade din cuantumul de bază.

(4)   Fără a aduce atingere alineatelor (2) și (3), amenda nu depășește 20 % din cifra de afaceri anuală a agenției respective de rating de credit, obținută în exercițiul financiar precedent, iar în cazul în care agenția de rating a obținut direct sau indirect un beneficiu financiar în urma încălcării, amenda este cel puțin egală cu respectivul beneficiu financiar.

În cazul în care un act sau o omisiune a agenției de rating de credit reprezintă cel puțin două încălcări dintre cele enumerate în anexa III, se aplică numai cuantumul cel mai ridicat, calculat în conformitate cu alineatele (2) și (3), aferent uneia dintre încălcările respective.

Articolul 36b

Penalități cu titlu cominatoriu

(1)   Consiliul de supraveghere al AEVMP impune, printr-o decizie, penalități cu titlu cominatoriu pentru a obliga:

(a)

o agenție de rating de credit să pună capăt unei încălcări, în conformitate cu decizia adoptată în temeiul articolului 24 alineatul (1) litera (d);

(b)

o persoană dintre cele menționate la articolul 23b alineatul (1) să furnizeze informații complete solicitate prin intermediul unei decizii adoptate în temeiul articolului 23b;

(c)

o persoană dintre cele menționate la articolul 23b alineatul (1) să se supună unei investigații și, în special, să prezinte evidențe, date și proceduri complete sau orice alte materiale solicitate, să completeze și să rectifice alte informații furnizate în cadrul unei investigații lansate prin intermediul unei decizii adoptate în temeiul articolului 23c;

(d)

o persoană dintre cele menționate la articolul 23b alineatul (1) să se supună unei inspecții la fața locului impuse prin intermediul unei decizii adoptate în temeiul articolului 23d.

(2)   Penalitățile cu titlu cominatoriu sunt eficace și proporționale. Penalitățile cu titlu cominatoriu se aplică zilnic până când agenția de rating de credit sau persoana în cauză respectă decizia relevantă menționată la alineatul (1).

(3)   Fără a aduce atingere dispozițiilor de la alineatul (2), cuantumul penalităților cu titlu cominatoriu este de 3 % din cifra de afaceri zilnică medie din exercițiul financiar precedent sau, în cazul persoanelor fizice, de 2 % din venitul zilnic mediu din anul calendaristic precedent. Aceasta se calculează începând cu data prevăzută în decizia de impunere a penalității cu titlu cominatoriu.

(4)   Penalitățile cu titlu cominatoriu pot fi impuse pentru o perioadă de maximum șase luni de la data notificării deciziei AEVMP.

Articolul 36c

Audierea persoanelor care fac obiectul procedurilor

(1)   Înainte de adoptarea unei decizii de aplicare a unei amenzi și/sau a unor penalități cu titlu cominatoriu în temeiul articolului 36a sau al articolului 36b alineatul (1) literele (a)-(d), Consiliul de supraveghere al AEVMP acordă persoanelor care fac obiectul procedurilor posibilitatea de a fi audiate cu privire la constatările AEVMP. Consiliul de supraveghere al AEVMP își fundamentează deciziile doar pe constatările asupra cărora persoanele care fac obiectul procedurilor au avut posibilitatea să formuleze observații.

(2)   Drepturile la apărare ale persoanelor care fac obiectul procedurilor sunt pe deplin garantate pe durata procedurilor. Acestea au drept de acces la dosarul AEVMP, sub rezerva interesului legitim al altor persoane de a-și proteja secretele economice. Dreptul de acces la dosar nu este extins la informații confidențiale sau documente pregătitoare interne ale AEVMP.

Articolul 36d

Dezvăluirea, natura, executarea și alocarea amenzilor și a penalităților cu titlu cominatoriu

(1)   AEVMP face publice toate amenzile și penalitățile cu titlu cominatoriu aplicate în temeiul articolelor 36a și 36b, cu excepția cazurilor în care dezvăluirea lor ar perturba grav piețele financiare sau ar aduce un prejudiciu disproporționat părților implicate.

(2)   Amenzile și penalitățile cu titlu cominatoriu aplicate în temeiul articolelor 36a și 36b sunt de natură administrativă.

(3)   Amenzile și penalitățile cu titlu cominatoriu aplicate în temeiul articolelor 36a și 36b sunt executorii.

Executarea este reglementată de normele de procedură civilă în vigoare în statul pe teritoriul căruia aceasta are loc. Ordinul de executare se anexează deciziei, fără îndeplinirea niciunei alte formalități decât cea a verificării autenticității deciziei de către autoritatea națională pe care guvernul fiecărui stat membru o desemnează în acest scop și a cărei desemnare este adusă la cunoștința AEVMP și a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

După îndeplinirea acestor formalități la cererea părții interesate, aceasta poate începe executarea în conformitate cu legislația internă, sesizând direct organismul competent.

Executarea poate fi suspendată numai în temeiul unei hotărâri a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Cu toate acestea, controlul legalității măsurilor de executare este de competența instanțelor statului membru în cauză.

(4)   Sumele amenzilor și ale penalităților cu titlu cominatoriu se alocă bugetului general al Uniunii Europene.

Articolul 36e

Controlul Curții de Justiție a Uniunii Europene

Curtea de Justiție a Uniunii Europene are competență nelimitată în ceea ce privește acțiunile introduse împotriva deciziilor prin care AEVMP stabilește o amendă sau penalități cu titlu cominatoriu. Curtea de Justiție a Uniunii Europene poate anula, reduce sau mări amenda sau penalitățile cu titlu cominatoriu aplicate.”

19.

Articolul 37 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 37

Modificarea anexelor

Pentru a ține seama de evoluțiile piețelor financiare, inclusiv la nivel internațional, în special în ceea ce privește noile instrumente financiare, Comisia poate adopta prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu articolul 38a și sub rezerva condițiilor prevăzute la articolele 38b și 38c, măsuri de modificare a anexelor, cu excepția anexei III.”

20.

La articolul 38, alineatul (2) se elimină.

21.

Se introduc următoarele articole:

„Articolul 38a

Exercitarea delegării de competențe

(1)   Competența de a adopta actele delegate menționate la articolul 5 alineatul (6) al treilea paragraf, articolul 19 alineatul (2), articolul 23e alineatul (7) și articolul 37 este conferită Comisiei pentru o perioadă de patru ani începând cu 1 iunie 2011. Comisia prezintă un raport privind delegarea de competențe cel târziu cu șase luni înainte de încheierea perioadei de patru ani. Delegarea de competențe se reînnoiește automat pentru perioade de timp identice, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul o revocă, în conformitate cu articolul 38b.

(2)   De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

(3)   Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute la articolele 38b și 38c.

Articolul 38b

Revocarea delegării de competențe

(1)   Parlamentul European sau Consiliul poate revoca în orice moment delegarea de competențe menționată la articolul 5 alineatul (6) al treilea paragraf, articolul 19 alineatul (2), articolul 23e alineatul (7) și articolul 37.

(2)   Instituția care a inițiat o procedură internă pentru a decide dacă intenționează să revoce delegarea de competențe informează cealaltă instituție și Comisia într-un termen rezonabil înaintea adoptării unei decizii finale, indicând competențele delegate care ar putea face obiectul revocării.

(3)   Decizia de revocare pune capăt delegării competențelor specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte imediat sau de la o dată ulterioară, specificată în aceasta. Ea nu aduce atingere valabilității actelor delegate care sunt deja în vigoare. Decizia se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 38c

Obiecțiuni la actele delegate

(1)   Parlamentul European sau Consiliul poate formula obiecțiuni la un act delegat în termen de trei luni de la data notificării.

La inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului, acest termen se prelungește cu trei luni.

(2)   În cazul în care, la expirarea termenului prevăzut la alineatul (1), nici Parlamentul European, nici Consiliul nu au formulat obiecțiuni la actul delegat, acesta se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și intră în vigoare la data prevăzută în cuprinsul său.

Actul delegat poate fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și poate intra în vigoare înainte de expirarea termenului respectiv, în cazul în care atât Parlamentul European, cât și Consiliul au informat Comisia cu privire la intenția lor de a nu formula obiecțiuni.

(3)   În cazul în care fie Parlamentul European, fie Consiliul formulează obiecțiuni la un act delegat în termenul menționat la alineatul (1), acesta nu intră în vigoare. În conformitate cu articolul 296 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, instituția care formulează obiecțiuni prezintă motivele care au stat la baza acestora.”

22.

Articolul 39 se modifică după cum urmează:

(a)

alineatul (2) se elimină;

(b)

alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3)   Până la 1 iulie 2011, ca urmare a evoluțiilor cadrului de reglementare și de supraveghere a agențiilor de rating de credit din țările terțe, Comisia prezintă un raport Parlamentului European și Consiliului referitor la efectele acestor evoluții și ale dispozițiilor tranzitorii menționate la articolul 40 asupra stabilității piețelor financiare din Uniune.”

23.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 39a

Raportul AEVMP

Până la 31 decembrie 2011, AEVMP evaluează necesitățile de personal și de resurse rezultate din preluarea competențelor și atribuțiilor sale în temeiul prezentului regulament și prezintă un raport Parlamentului European, Consiliului și Comisiei.”

24.

La articolul 40, al treilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Agențiile existente de rating de credit pot continua să acorde ratinguri de credit care pot fi utilizate în scopuri de reglementare de către instituțiile financiare și alte entități menționate la articolul 4 alineatul (1), cu excepția cazului în care înregistrarea este refuzată. În cazul în care înregistrarea este refuzată, se aplică articolul 24 alineatele (4) și (5).”

25.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 40a

Măsuri tranzitorii privind AEVMP

(1)   Toate competențele și responsabilitățile privind activitatea de supraveghere și de control în domeniul agențiilor de rating de credit, conferite autorităților competente, acționând în calitate de autorități competente ale statului membru de origine sau nu, și colegiilor, în cazul în care au fost instituite astfel de colegii, expiră la 1 iulie 2011.

Cu toate acestea, o cerere de înregistrare care a fost primită de autoritățile competente ale statului membru de origine sau de colegiul relevant până la 7 septembrie 2010 nu va fi transferată către AEVMP, decizia de înregistrare sau de refuz al înregistrării fiind luată de respectivele autorități sau de colegiul relevant.

(2)   Fără a aduce atingere alineatului (1) al doilea paragraf, toate dosarele și documentele de lucru referitoare la activitatea de supraveghere și asigurare a respectării legislației în domeniul agențiilor de rating de credit, inclusiv orice examinări în curs și măsuri de asigurare a respectării legislației, sau copiile certificate ale acestora sunt preluate de AEVMP la data prevăzută la alineatul (1).

(3)   Autoritățile competente și colegiile menționate la alineatul (1) se asigură că toate evidențele și documentele de lucru existente sau copiile certificate ale acestora sunt transferate AEVMP cât mai curând posibil și în orice caz până la 1 iulie 2011. De asemenea, autoritățile competente și colegiile respective acordă asistența și consultanța necesară AEVMP pentru a facilita transferul și preluarea efectivă și eficientă a activității de supraveghere și asigurare a respectării legislației în domeniul agențiilor de rating de credit.

(4)   AEVMP acționează ca succesor legal al autorităților competente și al colegiilor menționate la alineatul (1) în cadrul oricăror proceduri administrative sau judiciare rezultate din activitatea de supraveghere și asigurare a respectării legislației desfășurată de autoritățile competente și colegiile respective în legătură cu aspecte reglementate prin prezentul regulament.

(5)   Orice înregistrare a unei agenții de rating de credit efectuată în conformitate cu titlul III capitolul I de o autoritate competentă menționată la alineatul (1) al prezentului articol rămâne valabilă după transferul de competențe către AEVMP.

(6)   Până la 1 iulie 2014 și în cadrul activității sale obișnuite de supraveghere, AEVMP realizează cel puțin o verificare a tuturor agențiilor de rating de credit care fac obiectul competențelor sale de supraveghere.”

26.

Anexa I se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament.

27.

Se adaugă anexele prevăzute în anexa II la prezentul regulament.

Articolul 2

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Strasbourg, 11 mai 2011.

Pentru Parlamentul European

Președintele

J. BUZEK

Pentru Consiliu

Președintele

GYŐRI E.


(1)  JO C 337, 14.12.2010, p. 1.

(2)  JO C 54, 19.2.2011, p. 37.

(3)  Poziția Parlamentului European din 15 decembrie 2010 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 11 aprilie 2011.

(4)  JO L 331, 15.12.2010, p. 84.

(5)  JO L 302, 17.11.2009, p. 1.

(6)  JO L 281, 23.11.1995, p. 31.

(7)  JO L 8, 12.1.2001, p. 1.

(8)  JO L 228, 16.8.1973, p. 3.

(9)  JO L 345, 19.12.2002, p. 1.

(10)  JO L 323, 9.12.2005, p. 1.

(11)  JO L 302, 17.11.2009, p. 32.”;

(12)  JO L 331, 15.12.2010, p. 84.”;

(13)  JO 17, 6.10.1958, p. 385.

(14)  JO L 331, 15.12.2010, p. 12.

(15)  JO L 331, 15.12.2010, p. 48.”

(16)  JO L 8, 12.1.2001, p. 1.”


ANEXA I

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 se modifică după cum urmează:

1.

În secțiunea A, ultimul paragraf de la punctul 2 se înlocuiește cu următorul text:

„Opiniile membrilor independenți ai consiliului de administrație sau de supraveghere cu privire la aspectele menționate la literele (a)-(d) sunt prezentate periodic consiliului respectiv și sunt comunicate AEVMP la cerere.”

2.

În secțiunea B, primul paragraf de la punctul 8 se înlocuiește cu următorul text:

„8.

Evidența și pistele de audit menționate la punctul 7 sunt păstrate de agenția de rating de credit înregistrată, la sediul său, pentru cel puțin cinci ani și sunt comunicate AEVMP la cerere.”

3.

În secțiunea E partea II, primul paragraf de la punctul 2 se înlocuiește cu următorul text:

„2.

anual, următoarele informații:

(a)

o listă a celor mai importanți 20 de clienți ai agenției de rating, clasați în funcție de venitul pe care îl generează;

(b)

o listă a clienților agenției de rating de credit a căror contribuție la rata de creștere în generarea veniturilor agenției de rating de credit pentru exercițiul financiar precedent a depășit rata de creștere a veniturilor totale ale agenției de rating de credit pentru exercițiul respectiv cu un factor mai mare de 1,5 ori. Fiecare dintre acești clienți este inclus pe listă numai dacă a generat, pentru exercițiul respectiv, mai mult de 0,25 % din veniturile mondiale totale ale agenției de rating de credit; și

(c)

o listă a ratingurilor de credit emise în decursul anului, care precizează ponderea ratingurilor de credit nesolicitate.”


ANEXA II

La Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 se adaugă următoarele anexe:

ANEXA III

Lista încălcărilor menționate la articolul 24 alineatul (1) și la articolul 36a alineatul (1)

I.   Încălcări legate de conflictele de interese, de cerințe organizaționale sau operaționale

1.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 4 alineatul (3) prin avizarea unui rating de credit acordat într-o țară terță fără a respecta condițiile prevăzute la alineatul respectiv, cu excepția cazului în care motivul pentru această încălcare nu depinde de cunoștințele sau de controlul agenției de rating de credit.

2.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 4 alineatul (4) al doilea paragraf prin utilizarea avizării unui rating de credit acordat într-o țară terță cu intenția de a evita cerințele prezentului regulament.

3.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 6 alineatul (2), coroborat cu punctul 1 din anexa I secțiunea A, prin faptul că nu instituie un consiliu de administrație sau de supraveghere.

4.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 6 alineatul (2), coroborat cu punctul 2 primul paragraf din anexa I secțiunea A, prin faptul că nu se asigură că interesele sale economice nu afectează independența sau exactitatea activităților de rating de credit.

5.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 6 alineatul (2), coroborat cu punctul 2 al doilea paragraf din anexa I secțiunea A, prin faptul că numește cadre superioare de conducere care nu au o bună reputație, nu au experiență ori competențe suficiente sau nu pot asigura o gestionare corespunzătoare și prudentă a agenției de rating de credit.

6.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 6 alineatul (2), coroborat cu punctul 2 al treilea paragraf din anexa I secțiunea A, prin faptul că nu numește numărul cerut de membri independenți în consiliul său de administrație sau de supraveghere.

7.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 6 alineatul (2), coroborat cu punctul 2 al patrulea paragraf din anexa I secțiunea A, prin faptul că stabilește un sistem de remunerare a membrilor independenți ai consiliului său de administrație sau de supraveghere în funcție de performanța comercială a agenției de rating de credit sau care nu este destinat să asigure independența decizională a acestora; sau prin faptul că stabilește mandatul membrilor independenți sus-menționați pentru o perioadă mai mare de cinci ani sau pentru un mandat care poate fi reînnoit; sau prin faptul că înlătură un membru independent din consiliul de administrație sau de supraveghere pentru alte motive decât abateri sau deficiențe profesionale.

8.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 6 alineatul (2), coroborat cu punctul 2 al cincilea paragraf din anexa I secțiunea A, prin faptul că numește în consiliul său de administrație sau de supraveghere membri care nu au competențe suficiente în domeniul serviciilor financiare; sau, în cazul în care agenția de rating de credit acordă ratinguri de credit pentru instrumente financiare structurate, prin faptul că nu numește cel puțin un membru independent și un alt membru al consiliului care să aibă cunoștințe aprofundate și experiență de nivel înalt în domeniul piețelor de instrumente financiare structurate.

9.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 6 alineatul (2), coroborat cu punctul 2 al șaselea paragraf din anexa I secțiunea A, prin faptul că nu se asigură că membrii independenți ai consiliului său de administrație sau de supraveghere îndeplinesc sarcinile de monitorizare a oricărora dintre aspectele menționate la al șaselea paragraf de la punctul respectiv.

10.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 6 alineatul (2), coroborat cu punctul 2 al șaptelea paragraf din anexa I secțiunea A, prin faptul că nu se asigură că membrii independenți ai consiliului său de administrație sau de supraveghere își prezintă opiniile în mod periodic consiliului sau, la cerere, către AEVMP, cu privire la aspectele menționate la al șaselea paragraf de la punctul respectiv.

11.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 6 alineatul (2), coroborat cu punctul 3 din anexa I secțiunea A, prin faptul că nu instituie politici sau proceduri corespunzătoare care să asigure respectarea obligațiilor care îi revin în temeiul prezentului regulament.

12.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 6 alineatul (2), coroborat cu punctul 4 din anexa I secțiunea A, prin faptul că nu dispune de proceduri contabile sau administrative sigure, de mecanisme de control intern, de proceduri eficiente de evaluare a riscurilor sau de dispozitive eficiente de control și de salvgardare a sistemelor sale informatice; sau prin faptul că nu pune în aplicare sau nu menține proceduri decizionale sau structuri organizaționale în conformitate cu punctul respectiv.

13.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 6 alineatul (2), coroborat cu punctul 5 din anexa I secțiunea A, prin faptul că nu instituie sau nu menține un departament responsabil de funcția permanentă și eficace de verificare a conformității (funcția de verificare a conformității), care funcționează în mod independent.

14.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 6 alineatul (2), coroborat cu punctul 6 primul paragraf din anexa I secțiunea A, prin faptul că nu se asigură că sunt întrunite condițiile care permit funcției de verificare a conformității să își îndeplinească responsabilitățile în mod corespunzător sau independent, astfel cum sunt enunțate la primul paragraf de la punctul respectiv.

15.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 6 alineatul (2), coroborat cu punctul 7 din anexa I secțiunea A, prin faptul că nu instituie dispozitive organizaționale sau administrative adecvate și eficace pentru a preveni, a identifica, a elimina sau a gestiona și pentru a divulga conflictele de interese la care se face referire în anexa I secțiunea B punctul 1 sau prin faptul că nu asigură ținerea evidenței atât a tuturor riscurilor importante la adresa independenței activităților de rating, inclusiv a riscurilor la adresa normelor referitoare la analiștii de rating prevăzute în anexa I secțiunea C, cât și a măsurilor de protecție aplicate pentru a atenua aceste riscuri.

16.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 6 alineatul (2), coroborat cu punctul 8 din anexa I secțiunea A, prin faptul că nu utilizează sisteme, resurse sau proceduri adecvate pentru a asigura continuitatea și regularitatea desfășurării activităților sale de rating de credit.

17.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 6 alineatul (2), coroborat cu punctul 9 din anexa I secțiunea A, prin faptul că nu instituie o funcție de revizuire care:

(a)

să fie responsabilă cu examinarea periodică a metodologiilor, modelelor și principalelor ipoteze de rating sau cu orice schimbare sau modificare semnificativă a acestora sau cu adecvarea metodologiilor, modelelor sau principalelor ipoteze de rating menționate, în cazul în care acestea sunt utilizate sau sunt destinate a fi utilizate la evaluarea unor noi instrumente financiare;

(b)

care să fie independentă de departamentele responsabile pentru activitățile de rating de credit; sau

(c)

care să raporteze membrilor consiliului de administrație sau de supraveghere.

18.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 6 alineatul (2), coroborat cu punctul 10 din anexa I secțiunea A, prin faptul că nu monitorizează sau nu evaluează gradul de adecvare și de eficacitate a sistemelor, a mecanismelor de control intern și a dispozitivelor sale instituite în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament sau prin faptul că nu adoptă măsurile adecvate pentru remedierea eventualelor deficiențe.

19.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 6 alineatul (2), coroborat cu punctul 1 din anexa I secțiunea B, prin faptul că nu identifică, nu elimină sau nu gestionează și nu divulgă în mod clar sau vizibil orice conflict de interese existent sau potențial care ar putea influența analizele sau opiniile analiștilor săi de rating, ale angajaților săi sau ale oricăror alte persoane fizice ale căror servicii se află la dispoziția sau sub controlul agenției de rating și care sunt implicate în mod direct în acordarea de ratinguri de credit sau ale persoanelor care aprobă aceste ratinguri de credit.

20.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 6 alineatul (2), coroborat cu punctul 3 primul paragraf din anexa I secțiunea B, prin faptul că acordă un rating de credit în oricare dintre situațiile prevăzute la primul paragraf de la punctul respectiv sau, în cazul unui rating de credit existent, nu face public imediat faptul că ratingul de credit ar putea fi afectat de situațiile respective.

21.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 6 alineatul (2), coroborat cu punctul 3 al doilea paragraf din anexa I secțiunea B, prin faptul că nu analizează imediat dacă sunt motive pentru reevaluarea sau pentru retragerea unui rating de credit existent.

22.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 6 alineatul (2), coroborat cu punctul 4 primul paragraf din anexa I secțiunea B, prin faptul că furnizează consultanță sau servicii de consiliere entității căreia i se acordă un rating sau unei părți terțe legate de aceasta cu privire la structura socială sau juridică, activele, pasivele sau activitățile acestora.

23.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 6 alineatul (2), coroborat cu prima parte a celui de al treilea paragraf de la punctul 4 din anexa I secțiunea B, prin faptul că nu se asigură că furnizarea de servicii auxiliare nu creează conflicte de interese cu activitatea sa de rating de credit.

24.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 6 alineatul (2), coroborat cu punctul 5 din anexa I secțiunea B, prin faptul că nu se asigură că analiștii de rating sau persoanele care aprobă ratingurile nu fac propuneri sau recomandări referitoare la modul în care este conceput instrumentul financiar structurat căruia agenția de rating de credit urmează să îi acorde un rating de credit.

25.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 6 alineatul (2), coroborat cu punctul 6 din anexa I secțiunea B, prin faptul că nu concepe canalele sale de raportare sau comunicare în așa fel încât să asigure independența persoanelor menționate în secțiunea B punctul 1 în raport cu celelalte activități cu caracter comercial ale agenției de rating de credit.

26.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 6 alineatul (2), coroborat cu punctul 8 al doilea paragraf din anexa I secțiunea B, prin faptul că nu păstrează evidențele pentru o perioadă de cel puțin trei ani după retragerea înregistrării.

27.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 7 alineatul (1) prin faptul că nu se asigură că analiștii de rating, angajații săi sau orice altă persoană fizică ale căror servicii sunt puse la dispoziția agenției de rating de credit sau care se află sub controlul acesteia și care sunt implicați în mod direct în activități de rating au nivelul necesar de cunoștințe și experiență pentru realizarea sarcinilor care le revin.

28.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 7 alineatul (2) prin faptul că nu se asigură că persoanele menționate la articolul 7 alineatul (1) nu inițiază sau nu participă la negocierile legate de onorarii sau plăți cu entitățile cărora li se acordă ratinguri, părți terțe legate de acestea sau orice altă persoană legată în mod direct sau indirect de acestea printr-o relație de control.

29.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 7 alineatul (3), coroborat cu punctul 3 litera (a) din anexa I secțiunea C, prin faptul că nu se asigură că persoanele menționate în secțiunea C punctul 1 iau toate măsurile corespunzătoare pentru a proteja de fraudă, furt sau alte forme de abuz proprietatea sau arhivele aflate în posesia agenției de rating de credit, ținând seama de natura, amploarea și complexitatea activităților sale, inclusiv de natura și sfera activităților de rating de credit ale acesteia.

30.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 7 alineatul (3), coroborat cu punctul 5 din anexa I secțiunea C, prin faptul că impune consecințe negative asupra persoanelor menționate în secțiunea respectivă punctul 1 în cazul în care acestea informează responsabilul cu funcția de verificare a conformității, astfel încât o altă persoană dintre cele menționate la punctul 1 din secțiunea respectivă a fost implicată în activități pe care prima persoană le consideră ilegale.

31.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 7 alineatul (3), coroborat cu punctul 6 din anexa I secțiunea C, prin faptul că nu verifică activitățile relevante realizate de un analist de rating pe parcursul ultimilor doi ani dinaintea plecării sale, în cazul în care analistul de rating își încetează relația de muncă și se alătură unei entități căreia i se acordă un rating de credit, rating în a cărui realizare acesta a fost implicat, sau unei instituții financiare cu care acesta a avut relații în cadrul funcției ocupate la agenția de rating de credit.

32.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 7 alineatul (3), coroborat cu punctul 1 din anexa I secțiunea C, prin faptul că nu se asigură că persoanele menționate la punctul respectiv nu cumpără, nu vând sau nu se angajează în o tranzacție cu vreunul dintre instrumentele financiare menționate la punctul respectiv.

33.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 7 alineatul (3), coroborat cu punctul 2 din anexa I secțiunea C, prin faptul că nu se asigură că persoanele menționate în secțiunea C punctul 1 nu participă la stabilirea unui rating de credit și nici nu își exercită în vreun fel influența în acest scop, după cum se precizează la punctul 2 din secțiunea respectivă.

34.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 7 alineatul (3), coroborat cu punctul 3 literele (b), (c) și (d) din anexa I secțiunea C, prin faptul că nu se asigură că persoanele menționate în secțiunea C punctul 1 nu dezvăluie, nu utilizează și nu fac schimb de informații, după cum se menționează la punctele respective.

35.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 7 alineatul (3), coroborat cu punctul 4 din anexa I secțiunea C, prin faptul că nu se asigură că persoanele menționate în secțiunea C punctul 1 nu solicită și nu acceptă bani, cadouri sau alte foloase de la nicio persoană care are relații de afaceri cu agenția de rating de credit.

36.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 7 alineatul (3), coroborat cu punctul 7 din anexa I secțiunea C, prin faptul că nu se asigură că persoanele menționate în secțiunea C punctul 1 nu ocupă o poziție-cheie de conducere în cadrul entității căreia i se acordă un rating sau al unei părți terțe legate de aceasta în primele șase luni de la acordarea ratingului de credit.

37.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 7 alineatul (4), coroborat cu punctul 8 primul paragraf litera (a) din anexa I secțiunea C, prin faptul că nu se asigură că analistul principal de rating nu participă la activități de rating de credit referitoare la aceeași entitate căreia i se acordă un rating sau la părțile terțe legate de aceasta pe parcursul unei perioade mai mari de patru ani.

38.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 7 alineatul (4), coroborat cu punctul 8 primul paragraf litera (b) din anexa I secțiunea C, prin faptul că nu se asigură că un analist de rating nu participă la activități de rating de credit referitoare la aceeași entitate căreia i se acordă un rating sau la părțile terțe legate de aceasta pe parcursul unei perioade mai mari de cinci ani.

39.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 7 alineatul (4), coroborat cu punctul 8 primul paragraf litera (c) din anexa I secțiunea C, prin faptul că nu se asigură că persoanele care aprobă ratingurile de credit nu participă la activități de rating de credit referitoare la aceeași entitate căreia i se acordă un rating sau la părțile terțe legate de aceasta pe parcursul unei perioade mai mari de șapte ani.

40.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 7 alineatul (4), coroborat cu punctul 8 al doilea paragraf din anexa I secțiunea C, prin faptul că nu se asigură că persoanele menționate la literele (a), (b) și (c) de la primul paragraf al punctului menționat nu sunt implicate în activități de rating de credit cu privire la entitatea căreia i se acordă ratingul sau la părți terțe legate de acestea pe parcursul unei perioade de doi ani de la expirarea perioadelor prevăzute la literele respective.

41.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 7 alineatul (5) prin faptul că leagă remunerarea sau evaluarea performanței de veniturile pe care agenția de rating de credit le obține de la entitățile cărora li se acordă ratinguri sau de la părți terțe legate de acestea.

42.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 8 alineatul (2) prin faptul că nu adoptă, nu instituie sau nu aplică măsuri adecvate pentru a se asigura că ratingurile de credit pe care le acordă se bazează pe o analiză aprofundată a tuturor informațiilor de care dispune și care sunt relevante pentru analiză, conform metodologiei sale de rating.

43.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 8 alineatul (3) prin faptul că nu utilizează metodologii de rating riguroase, sistematice și continue, care sunt supuse validării bazate pe experiența anterioară, inclusiv pe controlul a posteriori.

44.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 8 alineatul (4) primul paragraf prin faptul că refuză acordarea unui rating de credit unei entități sau unui instrument financiar pe motiv că o parte a entității sau a instrumentului în cauză a fost evaluată anterior de o altă agenție de rating de credit.

45.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 8 alineatul (4) al doilea paragraf prin faptul că nu ține evidența tuturor situațiilor în care, în cadrul procesului de rating de credit, s-a îndepărtat de ratingurile existente realizate de o altă agenție de rating de credit referitoare la active subiacente sau la instrumente financiare structurate sau prin faptul că nu furnizează o justificare pentru diferența de evaluare.

46.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 8 alineatul (5) prima teză prin faptul că nu își monitorizează ratingurile de credit și nu își revizuiește ratingurile de credit sau metodologiile în permanență și cel puțin o dată pe an.

47.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 8 alineatul (5) a doua teză prin faptul că nu instituie proceduri interne pentru monitorizarea impactului pe care îl au schimbările conjuncturii macroeconomice sau ale condițiilor de pe piața financiară asupra ratingurilor de credit.

48.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 8 alineatul (6) litera (b), în cazul în care se schimbă metodologiile, modelele sau ipotezele principale de rating, prin faptul că nu revizuiește ratingurile de credit afectate în conformitate cu litera respectivă sau prin faptul că nu plasează între timp ratingurile respective sub observație.

49.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 8 alineatul (6) litera (c) prin faptul că nu reevaluează un rating de credit bazat pe metodologii, modele sau ipoteze principale de rating care s-au schimbat, în cazul în care efectul global combinat al acestor schimbări afectează respectivul rating de credit.

50.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 9 prin faptul că modul în care externalizează funcțiile operaționale importante dăunează semnificativ calității controlului intern al agenției de rating sau împiedică AEVMP să monitorizeze respectarea de către agenția de rating de credit a obligațiilor prevăzute în prezentul regulament.

51.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 10 alineatul (2), coroborat cu punctul 4 al doilea paragraf din anexa I secțiunea D partea I, prin faptul că acordă un rating de credit sau nu retrage un rating existent în cazul în care lipsa unor date fiabile sau complexitatea structurii unui nou tip de instrument financiar sau calitatea informațiilor disponibile este nesatisfăcătoare sau ridică îndoieli serioase cu privire la capacitatea agenției de rating de credit de a acorda un rating de credit credibil.

52.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 10 alineatul (6) prin faptul că utilizează numele AEVMP sau al oricărei autorități competente într-un mod care ar putea indica sau sugera avizarea sau aprobarea de către AEVMP sau orice autoritate competentă a ratingurilor de credit sau a oricăror activități de rating ale agenției de rating de credit.

53.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 13 prin faptul că percepe taxe pentru informațiile furnizate în conformitate cu articolele 8-12.

54.

Agenția de rating de credit, în cazul în care este persoană juridică stabilită în Uniune, încalcă articolul 14 alineatul (1) prin faptul că nu solicită înregistrarea în sensul articolului 2 alineatul (1).

II.   Încălcări legate de obstacolele care stau în calea activităților de supraveghere

1.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 6 alineatul (2), coroborat cu punctul 7 din anexa I secțiunea B, prin faptul că nu asigură ținerea unei evidențe sau păstrarea pistelor de audit al activităților sale de rating al creditelor, conform dispozițiilor respective.

2.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 6 alineatul (2), coroborat cu punctul 8 primul paragraf din anexa I secțiunea B, prin faptul că nu păstrează cel puțin cinci ani evidențele și pistele de audit menționate în secțiunea B punctul 7 la sediul său sau nu le pune la dispoziția AEVMP, la cerere.

3.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 6 alineatul (2), coroborat cu punctul 9 din anexa I secțiunea B, prin faptul că nu păstrează evidențele care expun drepturile și obligațiile agenției de rating de credit sau ale entității căreia i se acordă ratingul sau ale părților terțe legate de aceasta, în cadrul unui contract de prestare de servicii de rating de credit, pe durata relației agenției cu respectiva entitate sau cu părțile terțe legate de aceasta.

4.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 11 alineatul (2) prin faptul că nu pune la dispoziție informațiile cerute sau nu furnizează informațiile respective în formatul corespunzător, după cum se menționează la alineatul menționat.

5.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 11 alineatul (3), coroborat cu punctul 2 din anexa I secțiunea E partea I, prin faptul că nu pune la dispoziția AEVMP lista serviciilor sale auxiliare.

6.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 14 alineatul (3) al doilea paragraf prin faptul că nu notifică AEVMP cu privire la orice modificare semnificativă a condițiilor de înregistrare inițială în conformitate cu paragraful respectiv.

7.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 23b alineatul (1) prin faptul că oferă informații incorecte sau care induc în eroare în răspunsul său la o cerere simplă de informații în temeiul articolului 23b alineatul (2) sau la o decizie privind furnizarea de informații în temeiul articolului 23b alineatul (3).

8.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 23c alineatul (1) litera (c) prin faptul că oferă răspunsuri incorecte sau care induc în eroare la întrebările adresate în temeiul literei respective.

III.   Încălcări legate de prevederile referitoare la publicarea de informații

1.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 6 alineatul (2), coroborat cu punctul 2 din anexa I secțiunea B, prin faptul că nu publică numele entităților cărora le acordă ratinguri sau ale părților terțe legate de acestea care generează mai mult de 5 % din venitul său anual.

2.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 6 alineatul (2), coroborat cu a doua parte a celui de al treilea paragraf de la punctul 4 din anexa I secțiunea B, prin faptul că nu comunică în raportul final serviciile auxiliare prestate entității căreia i se acordă ratingul sau oricărei părți terțe legate de aceasta.

3.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 8 alineatul (1) prin faptul că nu publică metodologiile, modelele sau ipotezele principale de rating pe care le folosește în activitățile sale de rating de credit conform descrierii din anexa I secțiunea E partea I punctul 5.

4.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 8 alineatul (6) litera (a), în cazul în care se schimbă metodologiile, modelele sau ipotezele principale de rating, prin faptul că nu publică imediat, sau prin faptul că publică fără a utiliza aceleași mijloace de comunicare ca în cazul distribuirii ratingurilor de credit afectate, domeniul de aplicare probabil al ratingurilor de credit afectate.

5.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 10 alineatul (1) prin faptul că nu publică, în mod neselectiv și la timp, o decizie de întrerupere a unui proces de rating de credit, inclusiv motivațiile complete ale deciziei.

6.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 10 alineatul (2), coroborat cu punctul 1 sau 2 și cu primul paragraf de la punctul 4 sau punctul 5 din anexa I secțiunea D partea I sau cu anexa I secțiunea D partea II, prin faptul că nu furnizează informațiile cerute conform respectivelor dispoziții atunci când publică un rating.

7.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 10 alineatul (2), coroborat cu punctul 3 din anexa I secțiunea D partea I, prin faptul că nu informează entitatea căreia îi acordă ratingul cu cel puțin 12 ore înainte de publicarea acestuia.

8.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 10 alineatul (3) prin faptul că nu asigură diferențierea clară, prin utilizarea unui simbol suplimentar, între categoriile de rating acordate instrumentelor financiare structurate și categoriile de rating utilizate pentru orice alte entități, instrumente financiare sau obligații financiare.

9.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 10 alineatul (4) prin faptul că nu face publice politicile sau procedurile sale referitoare la ratingurile de credit nesolicitate.

10.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 10 alineatul (5) prin faptul că nu furnizează informațiile cerute în respectivul alineat atunci când acordă un rating de credit nesolicitat sau prin faptul că nu identifică un rating de credit ca fiind nesolicitat.

11.

Agenția de rating de credit încalcă articolul 11 alineatul (1) prin faptul că nu publică integral sau nu actualizează imediat informațiile referitoare la aspectele prevăzute în anexa I secțiunea E partea I.

ANEXA IV

Lista coeficienților legați de anumite circumstanțe agravante sau atenuante, în vederea aplicării articolului 36a alineatul (3)

Următorii coeficienți se aplică în mod cumulativ la cuantumurile de bază prevăzute la articolul 36a alineatul (2), pe baza fiecăreia dintre următoarele circumstanțe agravante sau atenuante:

I.   Coeficienți de ajustare legați de circumstanțe agravante

1.

În cazul în care încălcarea a fost săvârșită în mod repetat, pentru fiecare dată când a fost repetată se aplică un coeficient suplimentar de 1,1.

2.

În cazul în care încălcarea a fost săvârșită pe o perioadă mai mare de șase luni, se aplică un coeficient de 1,5.

3.

În cazul în care încălcarea a evidențiat deficiențe sistemice în ceea ce privește organizarea agenției de rating, în special procedurile, sistemele de management sau controalele sale interne, se aplică un coeficient de 2,2.

4.

În cazul în care încălcarea a avut un impact negativ asupra calității ratingurilor acordate de agenția respectivă de rating de credit, se aplică un coeficient de 1,5.

5.

În cazul în care încălcarea a fost săvârșită în mod intenționat, se aplică un coeficient de 2.

6.

În cazul în care nu s-a luat nicio măsură corectoare după ce s-a identificat încălcarea, se aplică un coeficient de 1,7.

7.

În cazul în care cadrele superioare de conducere ale agenției de rating de credit nu au cooperat cu AEVMP în cadrul investigațiilor acesteia, se aplică un coeficient de 1,5.

II.   Coeficienți de ajustare legați de circumstanțe atenuante

1.

În cazul în care încălcarea face parte din categoria încălcărilor menționate în anexa III secțiunea II sau III și a fost săvârșită timp de mai puțin de 10 zile lucrătoare, se aplică un coeficient de 0,9.

2.

În cazul în care cadrele superioare de conducere ale agenției de rating de credit pot demonstra că au luat toate măsurile necesare pentru a preîntâmpina încălcarea, se aplică un coeficient de 0,7.

3.

În cazul în care agenția de rating de credit a furnizat AEVMP, fără întârziere și în mod eficient, informații complete cu privire la încălcare, se aplică un coeficient de 0,4.

4.

În cazul în care agenția de rating de credit a luat în mod voluntar măsuri pentru a se asigura că pe viitor nu mai pot fi săvârșite încălcări similare, se aplică un coeficient de 0,6.