17.1.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 12/1

TITLUL I

CAPITOLUL I

SECȚIUNEA 1

SECȚIUNEA 2

CAPITOLUL II

CAPITOLUL III

SECȚIUNEA 1

SECȚIUNEA 2

SECȚIUNEA 3

SUBSECȚIUNEA 1

SUBSECȚIUNEA 2

SUBSECȚIUNEA 3

SUBSECȚIUNEA 4

SUBSECȚIUNEA 5

SUBSECȚIUNEA 6

SECȚIUNEA 4

SUBSECȚIUNEA 1

SUBSECȚIUNEA 2

SUBSECȚIUNEA 3

SUBSECȚIUNEA 4

SECȚIUNEA 5

SECȚIUNEA 6

CAPITOLUL IV

SECȚIUNEA 1

SUBSECȚIUNEA 1

SUBSECȚIUNEA 2

SECȚIUNEA 2

SECȚIUNEA 3

SUBSECȚIUNEA 1

SUBSECȚIUNEA 2

CAPITOLUL V

SECȚIUNEA 1

SUBSECȚIUNEA 1

SUBSECȚIUNEA 2

SUBSECȚIUNEA 3

SUBSECȚIUNEA 4

SUBSECȚIUNEA 5

SUBSECȚIUNEA 6

SUBSECȚIUNEA 7

SECȚIUNEA 2

SECȚIUNEA 3

SECȚIUNEA 4

SECȚIUNEA 5

SUBSECȚIUNEA 1

SUBSECȚIUNEA 2

SUBSECȚIUNEA 3

SUBSECȚIUNEA 4

SUBSECȚIUNEA 5

SUBSECȚIUNEA 6

SUBSECȚIUNEA 7

SECȚIUNEA 6

SUBSECȚIUNEA 1

SUBSECȚIUNEA 2

SUBSECȚIUNEA 3

SECȚIUNEA 7

SECȚIUNEA 8

SECȚIUNEA 9

SECȚIUNEA 10

SECȚIUNEA 11

SECȚIUNEA 12

SECȚIUNEA 13

CAPITOLUL VI

SECȚIUNEA 1

SECȚIUNEA 2

SECȚIUNEA 3

SECȚIUNEA 4

SECȚIUNEA 5

SECȚIUNEA 6

SECȚIUNEA 7

SECȚIUNEA 8

SECȚIUNEA 9

CAPITOLUL VII

CAPITOLUL VIII

CAPITOLUL IX

SECȚIUNEA 1

SECȚIUNEA 2

SECȚIUNEA 3

SECȚIUNEA 4

SECȚIUNEA 5

CAPITOLUL X

SECȚIUNEA 1

SECȚIUNEA 2

CAPITOLUL XI

CAPITOLUL XII

SECȚIUNEA 1

SECȚIUNEA 2

SECȚIUNEA 3

CAPITOLUL XIII

SECȚIUNEA 1

SECȚIUNEA 2

CAPITOLUL XIV

CAPITOLUL XV

SECȚIUNEA 1

SECȚIUNEA 2

SECȚIUNEA 3

SECȚIUNEA 4

SECȚIUNEA 5

TITLUL II

CAPITOLUL I

SECȚIUNEA 1

SECȚIUNEA 2

CAPITOLUL II

SECȚIUNEA 1

SECȚIUNEA 2

CAPITOLUL III

CAPITOLUL IV

SECȚIUNEA 1

SECȚIUNEA 2

SECȚIUNEA 3

CAPITOLUL V

SECȚIUNEA 1

SECȚIUNEA 2

CAPITOLUL VI

SECȚIUNEA 1

SECȚIUNEA 2

TITLUL III

CAPITOLUL I

CAPITOLUL II

CAPITOLUL III

CAPITOLUL IV

(1)

La aplicarea cerințelor prevăzute în prezentul regulament ar trebui să se țină seama de natura, amploarea și complexitatea riscurilor inerente activității unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare. Sarcina și complexitatea impuse întreprinderilor de asigurare ar trebui să fie proporționale cu profilul lor de risc. La aplicarea cerințelor prevăzute în prezentul regulament, informațiile ar trebui să fie considerate drept semnificative dacă acestea ar putea influența procesul decizional sau judecata utilizatorului căruia îi sunt destinate.

(2)

Pentru a reduce dependența excesivă de ratingurile externe, întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar trebui să vizeze elaborarea unei proprii evaluări a creditului pentru totalitatea expunerilor. Cu toate acestea, având în vedere principiul proporționalității, întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar trebui să aibă obligația de a elabora evaluări proprii ale creditului doar pentru expunerile mai extinse sau mai complexe.

(3)

Autoritățile de supraveghere ar trebui să se asigure că întreprinderile de asigurare și de reasigurare iau măsurile corespunzătoare pentru a elabora modele interne care acoperă riscul de credit în cazul în care expunerile lor sunt semnificative în termeni absoluți și în cazul în care acestea au, în același timp, un număr mare de contrapărți semnificative. În acest scop, autoritățile de supraveghere ar trebui să recurgă la o abordare armonizată a definițiilor expunerilor care sunt semnificative în termeni absoluți și care au un număr mare de contrapărți semnificative.

(4)

Pentru a se evita pericolul estimărilor distorsionate ale riscului de credit de către întreprinderile de asigurare și de reasigurare care nu utilizează un model intern aprobat pentru calculul riscului de credit la nivelul cerinței lor de capital de solvabilitate, propriile evaluări de credit ale acestor întreprinderi nu ar trebui să conducă la cerințe de capital mai reduse decât cele obținute din ratingurile externe.

(5)

Pentru a se evita dependența excesivă de ratinguri atunci când este vorba de expuneri față de o altă întreprindere de asigurare sau de reasigurare, utilizarea ratingurilor pentru calcularea cerinței de capital în conformitate cu formula standard ar putea fi înlocuită printr-o trimitere la solvabilitatea contrapărții (abordarea bazată pe ratele de solvabilitate). O astfel de abordare ar necesita o calibrare pe baza cerințelor de capital de solvabilitate și a cuantumurilor eligibile ale fondurilor proprii necesare pentru acoperirea acestor cerințe de capital de solvabilitate, astfel cum vor fi determinate odată cu punerea în practică a Directivei Solvabilitate II. Abordarea bazată pe ratele de solvabilitate ar trebui limitată la întreprinderile de asigurare și de reasigurare care nu beneficiază de rating.

(6)

În scopul de a se asigura că standardele de evaluare în scopuri de supraveghere sunt compatibile cu evoluțiile internaționale din domeniul contabilității, întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar trebui să utilizeze metodele de evaluare conforme cu piața prevăzute în standardele internaționale de contabilitate adoptate de Comisie în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002, cu excepția cazului în care întreprinderea este obligată să recurgă la o anumită metodă de evaluare în legătură cu un activ sau un pasiv sau a cazului în care aceasta are dreptul de a utiliza metode bazate pe metoda de evaluare pe care o utilizează pentru întocmirea situațiilor financiare.

(7)

Evaluarea activelor și pasivelor întreprinderilor de asigurare și de reasigurare cu ajutorul metodelor de evaluare conforme cu piața prevăzute de standardele internaționale de contabilitate adoptate de Comisie în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 ar trebui să respecte o ierarhie de evaluare în care metoda de evaluare implicită să fie cea a prețurilor de piață cotate pe piețele active pentru aceleași active sau pasive, pentru a se asigura că activele se evaluează la valoarea la care ar putea fi tranzacționate, iar pasivele la valoarea la care ar putea fi transferate sau decontate, de bunăvoie și în cunoștință de cauză, în cadrul unei tranzacții desfășurate în condiții normale de concurență. Întreprinderile ar trebui să aplice această abordare indiferent dacă metodele de evaluare internaționale sau alte metode respectă o ierarhie de evaluare diferită.

(8)

Întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar trebui să recunoască și să evalueze creanțele și datoriile privind impozitul amânat în raport cu toate elementele care sunt recunoscute în materie de solvabilitate sau în bilanțul fiscal, pentru a se asigura că sunt cuprinse toate cuantumurile care ar putea conduce la fluxuri de trezorerie viitoare aferente impozitelor.

(9)

Evaluarea obligațiilor de asigurare și de reasigurare ar trebui să includă obligațiile legate de activitatea existentă de asigurare și de reasigurare. Obligațiile legate de activitățile viitoare nu ar trebui să fie incluse în evaluare. În cazul în care contractele de asigurare și de reasigurare includ opțiunile deținătorilor polițelor de a reînnoi, a extinde, a majora sau a relua asigurarea sau reasigurarea sau opțiunile întreprinderilor de a rezilia contractul sau de a modifica primele sau beneficiile, ar trebui definit un cadru al contractului, pentru a se preciza dacă asigurarea sau reasigurarea suplimentară care rezultă din aceste opțiuni este considerată drept activitate existentă sau viitoare.

(10)

Pentru a determina valoarea de transfer a obligațiilor de asigurare și de reasigurare, evaluarea obligațiilor ar trebui să țină seama de fluxurile de trezorerie viitoare aferente opțiunilor de reînnoire a contractelor, indiferent de rentabilitatea acestora, cu excepția cazului în care opțiunea de reînnoire presupune că întreprinderea de asigurare sau de reasigurare ar avea, dintr-o perspectivă economică, aceleași drepturi în ceea ce privește stabilirea primelor sau a beneficiilor contractului reînnoit ca și cele care există pentru un nou contract.

(11)

Pentru a se asigura faptul că analiza poziției financiare a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare nu este denaturată, rezervele tehnice ale unui portofoliu de obligații de asigurare și de reasigurare pot fi negative. Calculul rezervelor tehnice nu ar trebui să fie supus unui plafon egal cu zero.

(12)

Valoarea de transfer a unei obligații de asigurare sau de reasigurare poate fi mai mică decât valorile de răscumpărare ale contractelor de bază. Calculul rezervelor tehnice nu ar trebui să fie supus unor plafoane ale valorilor de răscumpărare.

(13)

Pentru a se obține rezerve tehnice care corespund valorii de transfer a obligațiilor de asigurare și de reasigurare, calculul celei mai bune estimări ar trebui să ia în considerare evoluțiile viitoare, cum ar fi evoluțiile demografice, juridice, medicale, tehnologice, sociale, de mediu și economice care vor influența intrările și ieșirile de numerar necesare pentru onorarea obligațiilor.

(14)

Pentru a se obține cea mai bună estimare care corespunde mediei fluxurilor de trezorerie viitoare ponderată cu probabilitățile, care este menționată la articolul 77 alineatul (2) din Directiva 2009/138/CE, previziunile fluxurilor de trezorerie utilizate pentru calculul celei mai bune estimări ar trebui să țină seama de toate incertitudinile legate de fluxurile de trezorerie.

(15)

Alegerea metodei pentru calculul celei mai bune estimări ar trebui să fie proporțională cu natura, amploarea și complexitatea riscurilor asumate de întreprinderea de asigurare sau de reasigurare. Gama de metode prin care se poate calcula cea mai bună estimare include tehnicile de simulare, deterministe și analitice. Pentru anumite contracte de asigurare de viață, în special atunci când acestea conduc la beneficii discreționare în funcție de randamentul investiției sau dacă includ garanții financiare și opțiuni contractuale, metodele de simulare pot duce la un calcul mai adecvat al celei mai bune estimări.

(16)

În cazul în care contractele de asigurare și de reasigurare includ garanții financiare și opțiuni, valoarea actualizată a fluxurilor de trezorerie care rezultă din aceste contracte poate depinde atât de rezultatele preconizate ale unor evenimente și evoluții viitoare, cât și de modul în care rezultatele reale din anumite scenarii s-ar putea abate de la rezultatele preconizate. Metodele utilizate pentru a calcula cea mai bună estimare ar trebui să ia în considerare aceste dependențe.

(17)

Definiția beneficiilor discreționare viitoare ar trebui să cuprindă beneficiile decurgând din contractele de asigurare și de reasigurare care sunt plătite în plus față de beneficiile garantate și care rezultă din participarea la profit a deținătorului de polițe. Aceasta nu ar trebui să cuprindă beneficiile de tip index-linked sau unit-linked.

(18)

Calculul marjei de risc ar trebui să se bazeze pe ipoteza că întregul portofoliu de obligații de asigurare și de reasigurare este transferat către o altă întreprindere de asigurare sau de reasigurare. În special, calculul ar trebui să țină seama de diversificarea întregului portofoliu.

(19)

Calculul marjei de risc ar trebui să se bazeze pe previziuni ale cerinței de capital de solvabilitate care să țină seama de diminuarea riscurilor aferentă contractelor de reasigurare și vehiculelor investiționale. Nu ar trebui prevăzute calcule separate ale marjei de risc obținute cu includerea sau cu excluderea contractelor de reasigurare și a vehiculelor investiționale.

(20)

Ajustarea pentru riscul de credit la ratele de bază ale dobânzilor fără risc ar trebui să fie obținută din rate de piață care să cuprindă riscul de credit reflectat de rata fluctuantă a contractelor swap pe rata dobânzii. În acest scop, pentru a alinia determinarea ajustării la practicile standard de pe piață și la condiții de piață similare celor existente la data adoptării Directivei 2014/51/UE, în special în ceea ce privește euro, ratele de piață ar trebui să corespundă ratelor interbancare propuse pentru o scadență de 3 luni.

(21)

În condiții de piață similare celor existente la data adoptării Directivei 2014/51/UE, atunci când se stabilește ultima scadență pentru care piețele obligațiunilor nu mai sunt diversificate, lichide și transparente în conformitate cu articolul 77a din Directiva 2009/138/CE, piața de obligațiuni exprimate în euro nu ar trebui să fie considerată drept diversificată și lichidă în cazul în care volumul cumulat al obligațiunilor cu scadențe mai mari sau egale cu ultima scadență se situează sub 6 la sută din volumul tuturor obligațiunilor de pe piața respectivă.

(22)

Dacă nu se poate obține o marjă de credit fiabilă pe baza statisticilor standard, cum este cazul expunerilor la datoria suverană, marja de credit istorică pentru calcularea primei de echilibrare și a primei de volatilitate ar trebui să fie egală cu proporțiile din media pe termen lung a marjei peste ratele dobânzilor fără risc menționate la articolul 77c alineatul (2) literele (b) și (c) din Directiva 2009/138/CE. În ceea ce privește expunerile față de administrațiile centrale și băncile centrale ale statelor membre, clasa de active ar trebui să reflecte diferența dintre statele membre.

(23)

În vederea asigurării transparenței în ceea ce privește stabilirea ratei dobânzilor fără risc relevante, în conformitate cu considerentul 29 din Directiva 2014/51/UE, metodologia, ipotezele și identificarea datelor utilizate de Autoritatea europeană de asigurări și pensii ocupaționale (EIOPA) pentru a calcula ajustarea în funcție de ratele contractelor swap pentru riscul de credit, prima de volatilitate și marja de credit istorică pentru prima de echilibrare ar trebui publicate de EIOPA ca parte a informațiilor tehnice care trebuie publicate în temeiul articolului 77e alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE.

(24)

Segmentarea obligațiilor de asigurare și de reasigurare în linii de activitate și în grupe de risc omogene ar trebui să reflecte natura riscurilor aflate la baza obligației. Natura riscurilor aflate la baza obligației poate justifica o segmentare diferită de împărțirea activităților de asigurare în activități de asigurare de viață și activități de asigurare generală, de clasele de asigurare generală stabilite în anexa I la Directiva 2009/138/CE și de clasele de asigurare de viață stabilite în anexa II la Directiva 2009/138/CE.

(25)

Pentru a se stabili dacă o metodă de calcul al rezervelor tehnice este proporțională cu natura, amploarea și complexitatea riscurilor, ar trebui să se includă o evaluare a erorii de model a metodei. Această evaluare nu ar trebui să impună însă întreprinderilor de asigurare și de reasigurare obligația de a preciza valoarea exactă a erorii de model.

(26)

Pentru a cere aprobarea autorităților de supraveghere de a utiliza prima de echilibrare menționată la articolul 77b primul paragraf din Directiva 2009/138/CE, întreprinderilor ar trebui să li se permită să considere drept un singur portofoliu diferite produse de asigurare eligibile, în cazul în care condițiile de aprobare sunt respectate în mod continuu și dacă nu există obstacole de natură juridică în calea organizării și gestionării activității în mod separat față de restul activităților întreprinderii, în cadrul unui singur portofoliu.

(27)

Aprobarea includerii fondurilor proprii auxiliare în vederea îndeplinirii unei cerințe de capital de solvabilitate a unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare ar trebui să se bazeze pe o evaluare a criteriilor relevante de către autoritățile de supraveghere. Cu toate acestea, întreprinderea de asigurare sau de reasigurare care solicită aprobarea pentru un element al fondurilor proprii auxiliare ar trebui să demonstreze autorităților de supraveghere că au fost îndeplinite criteriile și să ofere autorităților de supraveghere toate informațiile pe care acestea le-ar putea solicita pentru respectiva evaluare. Evaluarea cererii de aprobare a fondurilor proprii auxiliare de către autoritățile de supraveghere ar trebui să fie efectuată de la caz la caz.

(28)

Atunci când analizează o cerere de aprobare a fondurilor proprii auxiliare, în conformitate cu articolul 90 din Directiva 2009/138/CE, autoritățile de supraveghere ar trebui să ia în considerare substanța economică și valabilitatea juridică a elementului fondurilor proprii auxiliare pentru care se solicită aprobarea.

(29)

Fondurile proprii de nivel 1 ar trebui să fie alcătuite din elementele fondurilor proprii care sunt de foarte bună calitate și care absorb integral pierderile, pentru a permite unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare să își continue activitatea.

(30)

În cazul în care efectul economic al unei tranzacții sau al unui grup de tranzacții conexe este echivalent cu deținerea de către o întreprindere de asigurare sau de reasigurare a propriilor sale acțiuni, excedentul de active față de pasive ar trebui redus pentru a reflecta existența unei sarcini pe acea parte din fondurile proprii.

(31)

Evaluarea efectuată pentru a se stabili dacă un element individual al fondurilor proprii are o durată suficientă ar trebui să se bazeze pe scadența inițială a elementului respectiv. Durata medie a fondurilor proprii totale ale unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare, luând în considerare scadența reziduală a tuturor elementelor fondurilor proprii, nu ar trebui să fie cu mult mai mică decât durata medie a pasivelor întreprinderii de asigurare sau de reasigurare. Întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar trebui să evalueze, de asemenea, ca parte a evaluării interne a riscurilor și a solvabilității, dacă cuantumul total al fondurilor proprii are o durată suficientă, luând în considerare atât scadența inițială, cât și scadența reziduală a tuturor elementelor fondurilor proprii și a tuturor obligațiilor din asigurare și reasigurare.

(32)

Evaluarea capacității de a absorbi pierderile în cazul unei lichidări în conformitate cu articolul 93 din Directiva 2009/138/CE nu ar trebui să se bazeze pe comparația dintre excedentul de active față de pasive evaluat pe baza principiului continuității activității și excedentul de active față de pasive evaluat pe baza ipotezei deschiderii procedurilor de lichidare pentru întreprinderea de asigurare sau de reasigurare.

(33)

Întrucât primele viitoare de încasat din contractele de asigurare și de reasigurare existente sunt incluse în calculul rezervelor tehnice, cuantumul excedentului de active față de pasive care este inclus în fondurile proprii de nivel 1 nu ar trebui ajustat pentru a se exclude profiturile preconizate pentru aceste prime viitoare.

(34)

Elementele fondurilor proprii care prezintă caracteristici ce stimulează răscumpărarea, cum ar fi creșterile contractuale ale dividendelor de plătit sau creșterile ratei cuponului în combinație cu o opțiune de cumpărare, ar trebui limitate pentru a permite restricțiile privind rambursarea sau răscumpărarea în cazul unei încălcări a cerinței de capital de solvabilitate și ar trebui să fie clasificate numai ca fonduri proprii de nivel 2 sau 3.

(35)

Întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar trebui să împartă excedentul de active față de pasive în cuantumuri care să corespundă elementelor de capital evidențiate în situațiile lor financiare și unei rezerve de reconciliere. Rezerva de reconciliere poate fi pozitivă sau negativă.

(36)

Lista completă a elementelor fondurilor proprii ar trebui să fie stabilită pentru fiecare nivel, inclusiv pentru nivelul 3, astfel încât să fie clar care sunt elementele pentru a căror clasificare întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar trebui să solicite aprobarea autorității de supraveghere.

(37)

Fondurile restricționate se referă la mecanismul prin care un grup anume de active și pasive sunt gestionate ca și cum ar fi o întreprindere distinctă și nu ar trebui să includă activitățile convenționale de tip index-linked, unit-linked sau de reasigurare. Transferabilitatea redusă a activelor unui fond restricționat ar trebui să se reflecte în calculul excedentului de active față de pasive al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare.

(38)

Atât activitățile de asigurare și de reasigurare de viață, cât și activitățile de asigurare și de reasigurare generală pot conduce la fonduri restricționate. Participarea la profit nu implică în mod necesar restricționarea și nu ar trebui să fie considerată drept caracteristica definitorie a fondului restricționat.

(39)

Fondurile restricționate ar trebui limitate la acele mecanisme care reduc capacitatea anumitor elemente ale fondurilor proprii de a absorbi pierderile în condiții normale de activitate. Mecanismele care afectează doar absorbția pierderilor în caz de lichidare nu ar trebui considerate fonduri restricționate.

(40)

În vederea evitării dublei contabilizări a fondurilor proprii între sectorul de asigurări și cel bancar la nivel individual, întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar trebui să deducă din cuantumul fondurilor proprii de bază orice participații în instituții financiare și de credit care reprezintă mai mult de 10 % din elementele lor de fonduri proprii de nivel 1 care nu sunt supuse niciunei limite. Participațiile în instituții financiare și de credit care, în total, depășesc același prag ar trebui să fie deduse parțial, în mod proporțional. Deducerea nu este necesară în cazul în care participațiile sunt strategice și acestor întreprinderi li se aplică metoda 1 pentru calculul solvabilității la nivel de grup prevăzută în anexa I la Directiva 2002/87/CE.

(41)

Mai mult de jumătate din cuantumul eligibil al fondurilor proprii necesare pentru a acoperi cerința de capital minim și cerința de capital de solvabilitate ar trebui să se compună din fonduri proprii de nivel 1. În scopul de a se asigura că aplicarea limitelor nu creează eventuale efecte prociclice, limitele privind cuantumurile eligibile ale elementelor de nivel 2 și 3 ar trebui să se aplice în așa fel încât o pierdere la nivelul fondurilor proprii de nivel 1 să nu conducă la o pierdere la nivelul fondurilor proprii eligibile totale care să fie mai mare decât pierderea respectivă. Prin urmare, limitele ar trebui să se aplice în măsura în care cerința de capital de solvabilitate și cerința de capital minim sunt acoperite cu fonduri proprii. Elementele fondurilor proprii care depășesc limitele nu ar trebui să fie considerate drept fonduri proprii eligibile.

(42)

Atunci când întocmește liste ale administrațiilor regionale și ale autorităților locale, EIOPA ar trebui să respecte condiția să nu existe nicio diferență de risc între expunerile față de aceste administrații și expunerile față de administrația centrală sub a cărei jurisdicție se află acestea, diferență care ar fi cauzată de competențele specifice de colectare de venituri ale celor dintâi, și să existe acorduri instituționale specifice al căror efect este reducerea riscului de neîncasare a creanțelor. Efectul actului de punere în aplicare adoptat în temeiul articolului 109a alineatul (2) litera (a) din Directiva 2009/138/CE în ceea ce privește aceste liste este acela că expunerile directe față de administrațiile regionale și autoritățile locale sunt tratate ca expuneri față de administrația centrală sub a cărei jurisdicție se află aceste administrații, pentru a servi calculului modulului „risc de piață” și al modulului „risc de contraparte” al formulei standard.

(43)

Pentru a se evita acordarea de stimulente nedorite pentru restructurarea contractelor pe termen lung în contracte reînnoibile pe termen scurt, măsura volumului privind riscul de primă aferent asigurărilor generale și asigurărilor de sănătate cu baze tehnice similare asigurărilor de viață (denumite în continuare asigurări de sănătate SLT) utilizată în formula standard ar trebui să se bazeze pe substanța economică a contractelor de asigurare și de reasigurare, mai degrabă decât pe forma juridică a acestora. Măsura volumului ar trebui, prin urmare, să reflecte primele câștigate care se află în cadrul contractual al contractelor existente și al contractelor care vor fi întocmite în următoarele 12 luni.

(44)

Pe măsură ce profiturile preconizate incluse în primele viitoare aferente contractelor existente de asigurare și de reasigurare generală sunt recunoscute în fondurile proprii eligibile ale întreprinderilor de asigurare și de reasigurare, modulul „risc de subscriere pentru asigurarea generală” ar trebui să reflecte riscul de reziliere legat de contractele de asigurare și de reasigurare generală.

(45)

În ceea ce privește riscul de primă, calculul cerinței de capital pentru riscul de primă și de rezervă aferent asigurărilor generale și de sănătate ar trebui să se bazeze pe primele cele mai mari dintre cele câștigate în trecut și cele preconizate a fi câștigate în viitor, pentru a se ține seama de incertitudinea legată de primele viitoare câștigate. Cu toate acestea, în cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare poate garanta în mod fiabil că primele viitoare câștigate nu vor depăși primele preconizate, calculul ar trebui să se bazeze exclusiv pe primele preconizate a fi câștigate.

(46)

Pentru a reflecta caracteristicile obișnuite ale obligațiilor de asigurare de viață, modelarea riscului de reziliere în masă în formula standard a cerinței de capital de solvabilitate ar trebui să se bazeze pe ipoteza că riscul aferent opțiunilor pe care le-ar putea exercita o întreprindere de asigurare sau de reasigurare care cedează un contract de reasigurare nu este semnificativ pentru întreprinderea de asigurare sau de reasigurare cesionară.

(47)

Pentru a reflecta profilul de risc diferit al asigurărilor de sănătate care se realizează pe o bază tehnică similară cu cea a asigurărilor de viață (asigurări de sănătate SLT) față de cel al altor asigurări de sănătate (asigurări de sănătate NSLT), modulul „risc de subscriere pentru asigurarea de sănătate” ar trebui să includă diferite submodule pentru aceste două tipuri de asigurări.

(48)

Pentru a reflecta caracteristicile obișnuite ale obligațiilor de asigurare de viață, modelarea modulelor „risc de subscriere pentru asigurarea de viață” și „risc de subscriere pentru asigurarea de sănătate SLT” ar trebui să se bazeze pe ipoteza că riscul legat de dependența de inflație a beneficiilor aferente asigurărilor și reasigurărilor nu este semnificativ.

(49)

Calculele pe bază de scenarii ale submodulelor „risc de catastrofă în asigurarea generală” și „risc de catastrofă în asigurarea de sănătate” ale formulei standard ar trebui să se bazeze pe specificarea pierderilor rezultate în urma catastrofei la valoarea brută, fără deducerea cuantumurilor recuperabile din contractele de reasigurare și din vehiculele investiționale. Întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar trebui să țină seama de efectul de diminuare a riscurilor aferent contractelor lor specifice de reasigurare și al vehiculelor investiționale în momentul în care determină modificarea fondurilor proprii de bază care rezultă din scenariu.

(50)

Pentru a reflecta caracteristicile obișnuite ale obligațiilor de asigurare generală, modelarea submodulului „risc de catastrofă în asigurarea generală” al formulei standard ar trebui să se bazeze pe ipoteza că riscul acumulării unui număr mare de cereri de despăgubire similare care sunt acoperite de obligațiile aferente asigurării de răspundere civilă nu este semnificativ.

(51)

Pentru a reflecta caracteristicile obișnuite ale obligațiilor de asigurare generală, modelarea riscului de accident în masă în formula standard ar trebui să se bazeze pe ipoteza că expunerea la riscul de accident în masă a întreprinderilor de asigurare și de reasigurare situate în țări terțe, altele decât anumite țări europene, nu este semnificativă pentru întreprinderile de asigurare și de reasigurare sau pentru grupurile de asigurare care intră sub incidența Directivei 2009/138/CE. Modelarea ar trebui să se bazeze, de asemenea, pe ipoteza că riscul de accident în masă în ceea ce privește asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale nu este semnificativ.

(52)

Pentru a reflecta caracteristicile obișnuite ale obligațiilor de asigurare generală, modelarea riscului de concentrare a accidentelor în formula standard ar trebui să se bazeze pe ipoteza că riscul de concentrare a accidentelor în ceea ce privește asigurarea cheltuielilor medicale și asigurarea de protecție a veniturilor, altele decât contractele de grup, nu este semnificativ.

(53)

Pentru a reflecta dovezile empirice privind catastrofele naturale în calibrarea formulei standard, modelarea riscului de catastrofe naturale ar trebui să se bazeze pe diviziuni geografice care să fie suficient de omogene în ceea ce privește riscul la care sunt expuse întreprinderile de asigurare și de reasigurare. Ponderile de risc pentru aceste diviziuni ar trebui specificate în așa fel încât să reflecte raportul dintre pierderea anuală și suma asigurată pentru liniile de activitate relevante, utilizându-se o măsură a valorii la risc cu un nivel de încredere de 99,5 %. Coeficienții de corelație dintre aceste diviziuni geografice ar trebui să fie aleși în așa fel încât să reflecte dependența dintre riscurile relevante în diviziunile geografice, luând în considerare orice neliniaritate a dependenței.

(54)

Pentru a reflecta expunerea reală la risc a întreprinderii atunci când se calculează cerința de capital pentru riscul de catastrofe naturale în formula standard, suma asigurată ar trebui să fie determinată în așa fel încât să se țină seama de limitele contractuale de compensare pentru catastrofe.

(55)

Modulul „risc de piață” al formulei standard ar trebui să se bazeze pe ipoteza că sensibilitatea activelor și a pasivelor la variațiile volatilității parametrilor de piață nu este semnificativă.

(56)

Calibrarea riscului ratei dobânzii în funcție de scadențe mai lungi ar trebui să reflecte faptul că cursul la termen final către care converge structura temporală a ratei dobânzilor fără risc este stabil în timp și se modifică numai în urma schimbărilor survenite la nivelul așteptărilor pe termen lung.

(57)

Pentru calculul formulei standard, întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar trebui să determine care dintre întreprinderile lor afiliate prezintă o natură strategică. Calibrarea submodulului „risc aferent devalorizării acțiunilor” referitor la investițiile în întreprinderi afiliate care prezintă o natură strategică ar trebui să reflecte reducerea probabilă a volatilității valorii lor, care rezultă din natura strategică a acestora și din influența exercitată de întreprinderea participativă asupra acestor întreprinderi afiliate.

(58)

Submodulul „risc aferent devalorizării acțiunilor în funcție de durată” ar trebui să se bazeze pe ipoteza că perioada tipică de deținere a investiților în acțiuni menționată la articolul 304 din Directiva 2009/138/CE concordă cu durata medie a angajamentelor de la articolul 304 din Directiva 2009/138/CE.

(59)

În vederea evitării efectelor prociclice, perioada de timp pentru mecanismul de ajustare simetrică a submodulului „risc aferent devalorizării acțiunilor” ar trebui să atingă un echilibru între menținerea sensibilității la risc a submodulului și reflectarea obiectivului de ajustare simetrică.

(60)

Atunci când se aplică o primă de echilibrare pentru calculul celei mai bune estimări a obligațiilor de asigurare sau de reasigurare, calculul cerinței de capital de solvabilitate din submodulul „risc de marjă de credit” ar trebui să reflecte impactul modificărilor marjelor activelor asupra primei de echilibrare și, prin urmare, asupra valorii rezervelor tehnice.

(61)

Având în vedere că profilul de risc al bunurilor imobile situate în țări terțe nu este foarte diferit de cel al bunurilor imobile situate în Uniune, submodulul „risc al bunurilor imobile” al formulei standard ar trebui să trateze aceste două tipuri de expuneri în același mod.

(62)

Având în vedere că riscul de concentrare este determinat în principal de lipsa de diversificare a emitenților la care sunt expuse întreprinderile de asigurare sau de reasigurare, submodulul „concentrări ale riscurilor de piață” al formulei standard ar trebui să se bazeze pe ipoteza că concentrarea geografică sau sectorială a activelor deținute de întreprinderea de asigurare sau de reasigurare nu este semnificativă.

(63)

Modulul „risc de contraparte” al formulei standard ar trebui să se bazeze pe ipoteza că, pentru expunerile care pot fi diversificate și în cazul în care contrapartea este susceptibilă de a beneficia de rating (expuneri de tip 1), pierderile în caz de nerambursare din partea contrapărților care nu aparțin aceluiași grup sunt independente și că pierderile în caz de nerambursare din partea contrapărților care aparțin aceluiași grup nu sunt independente.

(64)

Pentru a se asigura că riscul de credit pentru toate contrapărțile la care sunt expuse întreprinderile de asigurare și de reasigurare este reflectat în cerința de capital de solvabilitate calculată cu formula standard, toate expunerile care nu sunt cuprinse nici în submodulul „risc de marjă de credit”, nici în modulul „risc de contraparte” ca expuneri de tip 1 ar trebui incluse în modulul „risc de contraparte” ca expuneri de tip 2.

(65)

Modulul „risc de contraparte” al formulei standard ar trebui să reflecte efectul economic al contractelor de garanție reală în cazul nerespectării clauzelor contractuale de către contraparte. În special, ar trebui să se determine dacă proprietatea deplină asupra garanției reale este transferată sau nu. De asemenea, ar trebui să se analizeze dacă, în caz de insolvență a contrapărții, la stabilirea cotei proporționale a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare din masa credală a contrapărții care depășește garanțiile reale se ține seama de faptul că întreprinderea beneficiază de garanția reală.

(66)

În concordanță cu abordarea prevăzută la articolul 104 alineatele (1), (3) și (4) din Directiva 2009/138/CE, cerința de capital de solvabilitate de bază ar trebui să includă un modul de risc suplimentar pentru a aborda riscurile specifice generate de imobilizările necorporale, astfel cum sunt recunoscute și evaluate în scopul solvabilității, care nu sunt incluse în altă parte în cerința de capital de solvabilitate.

(67)

Modulul „risc operațional” al formulei standard reflectă într-un calcul bazat de factori riscul care rezultă din insuficiențele sau deficiențele de la nivelul proceselor interne, al personalului ori al sistemelor sau din evenimente externe. În acest scop, rezervele tehnice, primele câștigate în cursul ultimelor douăsprezece luni și cheltuielile suportate în cursul ultimelor douăsprezece luni sunt considerate măsuri corespunzătoare ale volumului pentru a reflecta acest risc. Această ultimă măsură a volumului este relevantă numai pentru contracte de asigurare de viață în care riscul este suportat de către deținătorul poliței. Având în vedere faptul că cheltuielile de achiziție sunt introduse în mod eterogen în diferitele modele de afaceri din domeniul asigurărilor, aceste cheltuieli nu ar trebui să fie luate în considerare în cadrul măsurii volumului utilizate pentru cuantumul cheltuielilor suportate în cursul ultimelor 12 luni. Pentru a garanta faptul că cerința de capital pentru riscul operațional continuă să atingă nivelul de încredere stabilit la articolul 101 din Directiva 2009/138/CE, modulul „risc operațional” ar trebui să fie reexaminat în cadrul revizuirii de către Comisie a metodelor, ipotezelor și parametrilor standard utilizați pentru calculul cerinței de capital de solvabilitate cu ajutorul formulei standard, astfel cum se menționează la considerentul (150). Această revizuire ar trebui să vizeze în special contractele de asigurare de viață în care riscul este suportat de către deținătorul poliței.

(68)

Calculul ajustării realizate pentru a ține seama de capacitatea rezervelor tehnice și a impozitelor amânate de a absorbi pierderile ar trebui să garanteze că nu există o dublă contabilizare a efectului de diminuare a riscurilor datorat beneficiilor discreționare viitoare sau impozitelor amânate.

(69)

Beneficiile discreționare viitoarele sunt de obicei o caracteristică asociată contractelor de asigurare de viață și de sănătate SLT. Prin urmare, ajustarea în funcție de capacitatea rezervelor tehnice de a absorbi pierderile ar trebui să țină seama de efectul de atenuare datorat viitoarelor beneficii discreționare în ceea ce privește riscul de subscriere pentru asigurarea de viață, riscul de subscriere pentru asigurarea de sănătate SLT, riscul de catastrofă în asigurarea de sănătate, riscul de piață și riscul de contraparte. Pentru a limita complexitatea formulei standard și sarcina aferentă calculului pentru întreprinderile de asigurare și de reasigurare, ajustarea nu ar trebui să se aplice riscurilor aferente asigurărilor generale și asigurărilor de sănătate NSLT. Deoarece pierderile rezultate din insuficiențele sau deficiențele de la nivelul proceselor interne, al personalului sau al sistemelor ori din evenimente externe ar putea să nu fie absorbite în mod eficace de viitoarele beneficii discreționare, ajustarea nu ar trebui să se aplice riscului operațional.

(70)

Recunoașterea tehnicilor de diminuare a riscurilor în calculul cerinței de capital de solvabilitate ar trebui să reflecte substanța economică a tehnicii utilizate și ar trebui să se limiteze la tehnici de diminuare a riscurilor care transferă efectiv riscul în afara întreprinderii de asigurare sau de reasigurare.

(71)

Pentru a se evalua dacă a existat un transfer efectiv al riscului, ar trebui să se ia în considerare toate aspectele legate de tehnica de diminuare a riscurilor și acordurile dintre întreprinderile de asigurare și de reasigurare și contrapărțile lor. În cazul diminuării riscurilor prin reasigurare, faptul că probabilitatea ca o variație semnificativă fie la nivelul cuantumului, fie la nivelul stabilirii calendarului plăților de către reasigurător să fie îndepărtată nu ar trebui să însemne, în sine, că reasigurătorul nu și-a asumat riscul.

(72)

Calculul bazat pe scenarii al formulei standard a cerinței de capital de solvabilitate se bazează pe impactul crizelor instantanee, iar întreprinderile de asigurare și de reasigurare nu ar trebui să țină seama de tehnicile de diminuare a riscurilor care se bazează pe acțiunile viitoare ale întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare întreprinse în momentul în care apare criza, cum ar fi strategiile de acoperire dinamică sau deciziile viitoare de gestionare. Ar trebui să se facă distincția între strategiile de acoperire dinamică și deciziile viitoare de gestionare, pe de o parte, și instrumentele de protecție continuă, pe de altă parte, în cazul în care o tehnică de diminuare a riscurilor este în vigoare și urmează să fie înlocuită în momentul expirării sale cu un regim similar, indiferent de solvabilitatea întreprinderii.

(73)

Pentru a evita situațiile în care eficacitatea unei tehnici de diminuare a riscurilor este subminată de existența unui risc aferent bazei, în special din cauza unei neconcordanțe între devize, întreprinderile ar trebui să reflecte riscul semnificativ aferent bazei în calculul cerinței de capital de solvabilitate. În cazul în care riscul semnificativ aferent bazei nu este reflectat în calculul cerinței de capital de solvabilitate, tehnica de diminuare a riscurilor nu ar trebui să fie recunoscută.

(74)

Existența unor mecanisme de participare la profit prin care profiturile sunt alocate deținătorilor de polițe sau beneficiarilor ar trebui să fie luată în considerare în mod corespunzător pentru calculul cerinței de capital de solvabilitate.

(75)

În cazul în care calculul cerinței de capital pentru un modul sau un submodul de risc al cerinței de capital de solvabilitate de bază se bazează pe impactul scenariilor bidirecționale asupra fondurilor proprii de bază, cum este cazul riscului ratei dobânzii, al riscului valutar sau al riscului de reziliere, întreprinderea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să determine care scenariu afectează cel mai mult fondurile proprii de bază ale întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în ansamblu. Acest demers ar trebui, dacă este cazul, să țină seama de efectele participării la profit și de distribuția viitoarelor beneficii discreționare la nivelul fondului restricționat. Scenariul stabilit în acest mod ar trebui să fie scenariul relevant pentru a calcula cerința de capital de solvabilitate noțională pentru fiecare fond restricționat.

(76)

Pentru a fi în măsură să se pregătească pentru viitoarele revizuiri ale parametrilor de corelație pe baza informațiilor empirice adecvate, cum ar fi evoluțiile ratei mortalității și ale ratei de reziliere pentru obligațiile de asigurare de viață și ratele cumulate sau ratele de lichidare a rezervelor pentru obligațiile de asigurare generală, EIOPA ar trebui să primească informații corespunzătoare de la autoritățile de supraveghere. Autoritățile de supraveghere ar trebui să primească aceste date de la întreprinderile de asigurare și de reasigurare ca parte a informațiilor care trebuie raportate autorităților de supraveghere, dat fiind că vor fi necesare în scopuri de supraveghere și, în consecință, nu ar trebui să ducă la sarcini suplimentare pentru întreprinderi.

(77)

Atunci când se furnizează un aviz privind actualizarea parametrilor de corelație, EIOPA ar trebui să analizeze dacă aplicarea de către întreprinderile de asigurare și de reasigurare a parametrilor de corelație actualizați ar avea drept rezultat o cerință de capital de solvabilitate globală care s-ar conforma principiilor prevăzute la articolul 101 din Directiva 2009/138/CE și dacă dependențele dintre riscuri sunt neliniare sau dacă există o lipsă de diversificare în scenarii extreme, caz în care EIOPA ar trebui să ia în considerare posibilitatea de a măsura dependența în alt mod pentru a calibra actualizările parametrilor de corelație.

(78)

Este probabil ca numeroase aspecte ale modelelor interne să varieze în timp, pe măsură ce cunoștințele privind modelarea riscurilor se îmbunătățesc, iar autoritățile de supraveghere ar trebui, în consecință, să aibă în vedere informațiile și practicile actuale în evaluarea modelului intern pentru a se asigura că acestea țin pasul cu evoluțiile recente.

(79)

Un model intern poate juca un rol important în sistemul de guvernanță al unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare numai în cazul în care este adaptat activității întreprinderii și înțeles de către persoanele care își întemeiază deciziile pe rezultatele acestuia. Testul de utilizare al modelelor interne ar trebui, prin urmare, să se asigure că modelele interne aprobate sunt adecvate pentru activitatea întreprinderii și că acestea sunt înțelese de persoanele care conduc efectiv întreprinderea.

(80)

Întreprinderile de asigurare și de reasigurare care calculează cerința de capital de solvabilitate pe baza unui model intern ar trebui să utilizeze modelul intern în sistemul de gestionare a riscurilor și în procesele decizionale într-un mod care să creeze stimulente pentru îmbunătățirea calității modelului intern.

(81)

Cerința privind utilizarea la scară largă și rolul important al modelului intern în sistemul lor de guvernanță, prevăzută la articolul 120 din Directiva 2009/138/CE, nu ar trebui să determine întreprinderile de asigurare și de reasigurare să se bazeze fără discernământ pe rezultatele modelului intern. Întreprinderile nu ar trebui să ia decizii pe baza rezultatelor modelului intern fără a pune sub semnul întrebării caracterul adecvat al modelului. Acestea ar trebui să fie conștiente de limitele modelului intern și să le ia în considerare în deciziile lor.

(82)

Deoarece, în conformitate cu articolul 121 alineatul (4) din Directiva 2009/138/CE, nu se prevede nicio metodă specială de calcul al prognozei distribuției probabilităților pentru modelele interne și dat fiind că modelele interne ar trebui adaptate activității specifice a întreprinderii de asigurare și de reasigurare, modelele interne pot varia în mod semnificativ în ceea ce privește metodologia, informațiile, ipotezele și datele utilizate pentru modelul intern și în ceea ce privește procedurile lor de validare. Prin urmare, standardele de calitate statistică și standardele de validare ar trebui să se bazeze în continuare pe principii și să includă doar cerințele minime specifice. Din același motiv, standardele privind documentația nu ar trebui să includă o listă completă a documentelor, ci doar o listă minimă a documentelor care ar trebui să existe pentru fiecare model intern. Documentația întreprinderilor ar trebui să conțină orice informații suplimentare necesare pentru respectarea standardelor privind documentația pentru modelele interne.

(83)

Pentru a se asigura că modelul intern este actualizat și că reflectă profilul de risc în cel mai bun mod posibil, întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar trebui să fie bine informate cu privire la evoluțiile actuariale relevante și la practicile de piață general acceptate de modelare a riscurilor. Aceasta nu înseamnă însă că întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar trebui să își adapteze întotdeauna modelul lor intern la practicile de piață general acceptate. În numeroase cazuri, s-ar putea ca acestea să trebuiască să se îndepărteze de la o practică de piață general acceptată pentru a ajunge la un model intern adecvat.

(84)

Este probabil ca modelele interne să se bazeze pe o cantitate mare de date care rezultă din surse diferite și care nu au aceleași caracteristici și aceeași calitate. În scopul de a asigura caracterul adecvat al datelor utilizate pentru modelul intern, întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar trebui să colecteze, să prelucreze și să aplice datele întrun mod structurat și transparent.

(85)

Întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar trebui să aibă libertatea de a decide cu privire la structura modelului intern care reflectă cel mai adecvat riscurile. Acest demers ar trebui să facă obiectul aprobării de către autoritățile de supraveghere. În cazul modelelor interne parțiale, ar putea fi mai adecvat să se calculeze separat diferitele componente și să se integreze acestea direct în formula standard, fără agregare în modelul intern. În acest caz, pentru fiecare componentă ar trebui să se calculeze o prognoză a distribuției probabilităților.

(86)

Orice tehnică de integrare a unui model intern parțial în formula standard de calcul al cerinței de capital de solvabilitate face parte din acest model intern și ar trebui, împreună cu celelalte componente ale modelului intern parțial, să îndeplinească cerințele relevante din Directiva 2009/138/CE.

(87)

Întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar trebui să calculeze cerința de capital minim liniară utilizând un calcul standard, indiferent dacă întreprinderea utilizează formula standard sau un model intern pentru calculul cerinței de capital de solvabilitate.

(88)

În scopul calculării limitelor superioare și inferioare ale cerinței de capital minim prevăzute la articolul 129 alineatul (3) din Directiva 2009/138/CE, întreprinderile de asigurare și de reasigurare nu ar trebui să fie obligate să calculeze trimestrial cerința de capital de solvabilitate. În cazul în care calculul cerinței de capital minim nu coincide cu un calcul anual al cerinței de capital de solvabilitate, întreprinderile ar trebui să utilizeze ultima cerință de capital de solvabilitate calculată în conformitate cu articolul 102 din Directiva 2009/138/CE.

(89)

În conformitate cu principiul „persoanei prudente” prevăzut la articolul 132 din Directiva 2009/138/CE și în vederea asigurării unei consecvențe transsectoriale, interesele întreprinderilor care restructurează împrumuturi transformându-le în titluri de valoare tranzacționabile și în alte instrumente financiare (inițiatori, sponsori sau creditori inițiali) și interesele întreprinderilor de asigurare și de reasigurare care investesc în respectivele titluri de valoare sau instrumente ar trebui aliniate. În scopul de a atinge această aliniere, întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar trebui să aibă dreptul să investească în respectivele titluri de valoare sau instrumente numai dacă inițiatorul, sponsorul sau creditorul inițial își păstrează un interes economic net semnificativ în activele-suport. Cerința ca inițiatorul, sponsorul sau creditorul inițial să își păstreze un interes economic net semnificativ în activele-suport ar trebui să se aplice, de asemenea, în cazul în care există mai mulți inițiatori, sponsori sau creditori inițiali. Pentru a preveni orice eventuală eludare a cerințelor, a evita neînțelegerile și a alinia exprimarea la cea utilizată în legislația Uniunii care reglementează activitățile instituțiilor de credit, în locul sintagmei „investiții în titluri de valoare tranzacționabile sau în alte instrumente financiare bazate pe împrumuturi restructurate” ar trebui utilizată mai degrabă sintagma „investiții în poziții din securitizare”.

(90)

Întreprinderile de asigurare și de reasigurare care investesc în securitizare ar trebui să aibă o înțelegere cuprinzătoare și aprofundată a investiției și a expunerilor-suport. În vederea obținerii acestei înțelegeri, întreprinderile ar trebui să ia decizia de a investi numai după efectuarea unui proces de diligență aprofundat, din care să obțină informații și cunoștințe adecvate legate de securitizare.

(91)

Pentru a se asigura că riscurile aferente pozițiilor din securitizare se reflectă în mod adecvat în cerințele de capital ale întreprinderilor de asigurare și de reasigurare, este necesar să se includă norme care să prevadă un tratament sensibil la risc și solid din punct de vedere prudențial al acestor investiții, în funcție de natura și procedurile de subscriere ale expunerilor-suport și de caracteristicile privind structura și transparența. Securitizările care îndeplinesc aceste cerințe ar trebui să facă obiectul unui tratament specific în cadrul submodulului „risc de marjă de credit”, pentru a se ține seama de profilul de risc mai redus al acestora. Având în vedere faptul că doar tranșele cu cel mai ridicat rang se califică pentru un astfel de tratament și luând în considerare efect pozitiv asupra creditelor inerent tranșelor cu cel mai ridicat rang în raport cu întregul portofoliu de expuneri-suport, este oportun să se prevadă un plafon al factorilor de risc pentru marja de credit la nivelul factorului de risc pentru marja de credit care s-ar aplica expunerilor-suport, și anume la nivelul de 3 % al factorului de risc pe an aplicabil împrumuturilor care nu beneficiază de rating. Această abordare ar trebui să fie reexaminată în cadrul revizuirii de către Comisie a metodelor, ipotezelor și parametrilor standard utilizați la calculul cerinței de capital de solvabilitate cu ajutorul formulei standard, astfel cum se menționează la considerentul (150).

(92)

Pentru a evita arbitrajul de reglementare, normele privind securitizarea ar trebui să se aplice pe baza principiului prevalenței economicului asupra juridicului. În acest scop, este necesară o definiție clară și cuprinzătoare a securitizării, care să cuprindă orice tranzacție sau schemă prin care riscul de credit asociat unei expuneri sau unui portofoliu de expuneri este segmentat pe tranșe. O expunere care creează o obligație de plată directă pentru o tranzacție sau o schemă utilizată pentru a finanța sau a administra active corporale nu ar trebui considerată o expunere față de o securitizare, chiar dacă tranzacția sau schema are obligații de plată cu ranguri diferite.

(93)

Buna guvernanță constituie baza pentru eficacitatea și buna gestionare a întreprinderilor de asigurare și de reasigurare, precum și un element-cheie al cadrului de reglementare. Sistemul de guvernanță al întreprinderilor de asigurare și de reasigurare ar trebui să se bazeze pe o repartizare adecvată și transparentă a responsabilităților de supraveghere și gestionare, pentru instituirea unui proces decizional eficace, prevenirea conflictelor de interese și asigurarea gestionării eficace a întreprinderii.

(94)

Unul dintre principiile de bază ale bunei guvernanțe este că nicio persoană nu ar trebui să dispună de o putere de decizie care să nu fie supusă niciunei forme de control. Prin urmare, înainte de punerea în aplicare a oricărei decizii semnificative privind întreprinderea, cel puțin o a doua persoană ar trebui să analizeze decizia.

(95)

Pentru a asigura funcționarea corespunzătoare a sistemului de gestionare a riscurilor, întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar trebui să ia măsuri de stabilire, implementare, menținere și monitorizare a unor practici și proceduri adaptate politicii proprii de gestionare a riscurilor, cu privire la domeniile-cheie ale activității întreprinderii.

(96)

Întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar trebui să dispună de mecanisme adecvate de control intern pentru a se asigura că toate persoanele cu responsabilități operaționale și de supraveghere acționează în conformitate cu obiectivele întreprinderii și respectând actele cu putere de lege și actele administrative aplicabile.

(97)

Pentru a asigura o evaluare economică sigură, precisă și conformă cu articolul 75 din Directiva 2009/138/CE, este important să se instituie și să se implementeze mecanisme adecvate de control intern pentru evaluarea activelor și a pasivelor întreprinderilor de asigurare și de reasigurare, care să includă o analiză și o verificare independentă a informațiilor, a datelor și a ipotezelor utilizate.

(98)

Pentru a avea siguranța că evaluarea rezervelor tehnice se efectuează în conformitate cu articolele 76-85 din Directiva 2009/138/CE, sistemul de guvernanță al întreprinderilor de asigurare și de reasigurare ar trebui să includă o procedură de validare a calculului rezervelor tehnice.

(99)

În contextul sistemului de guvernanță, pentru a asigura independența, o persoană sau o unitate organizațională care îndeplinește o funcție ar trebui să poată îndeplini sarcinile aferente în mod obiectiv și fără influențe și să comunice concluziile relevante organului administrativ, de conducere sau de control. Pentru a permite autorităților de supraveghere să ia măsuri corective în timp util, acolo unde este cazul, întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar trebui să comunice cu promptitudine autorității de supraveghere informații cu privire la toate persoanele care conduc în mod efectiv întreprinderea sau care dețin alte funcții-cheie, precum și alte informații necesare pentru a evalua onorabilitatea și competența acestor persoane. Totuși, recunoscându-se nevoia de a evita poveri inutile pentru întreprinderile de asigurare și de reasigurare sau pentru autoritățile de supraveghere, notificarea efectuată de întreprinderile de asigurare și de reasigurare nu ar trebui să implice aprobarea prealabilă din partea autorității de supraveghere. În cazul în care concluzionează că o persoană nu îndeplinește cerințele de onorabilitate și competență prevăzute în Directiva 2009/138/CE, autoritatea de supraveghere ar trebui să aibă competența de a cere întreprinderii să înlocuiască persoana în cauză.

(100)

Pentru a evalua reputația persoanelor care conduc efectiv întreprinderea sau care dețin alte funcții-cheie, ar trebui să se examineze conduita anterioară a persoanelor în cauză pentru a se determina dacă este posibil ca acestea să nu își poată exercita în mod eficace atribuțiile în conformitate cu normele, regulamentele și orientările aplicabile. Informațiile privind conduita anterioară pot proveni din caziere judiciare sau financiare. Conduita profesională anterioară a unei persoane ar putea oferi indicii legate de integritatea acesteia.

(101)

Pentru ca externalizarea funcțiilor sau a activităților să se realizeze într-un mod eficace și pentru ca aceasta să nu submineze obligațiile pe care întreprinderile de asigurare și de reasigurare trebuie să le îndeplinească în temeiul Directivei 2009/138/CE, este necesar să se prevadă cerințe legate de modul de selectare a furnizorului de servicii, de contractul scris care urmează să fie încheiat și de verificarea continuă a furnizorului de servicii pe care trebuie să o efectueze întreprinderea de asigurare sau de reasigurare.

(102)

Politicile și practicile de remunerare care prevăd stimulente pentru asumarea de riscuri care depășesc limita aprobată de toleranță la risc a întreprinderilor de asigurare și de reasigurare pot submina eficiența gestionării riscurilor de către întreprinderile în cauză. Prin urmare, este necesar să se prevadă cerințe privind remunerarea care să asigure o gestionare sănătoasă și prudentă a activității și să prevină aplicarea unor regimuri de remunerare care încurajează asumarea de riscuri excesive.

(103)

Precizarea circumstanțelor în care pot fi impuse majorări de capital și metodologiile de calcul al acestora ar trebui să asigure faptul că utilizarea majorărilor de capital constituie un instrument de supraveghere eficace și practic pentru protejarea deținătorilor de polițe și a beneficiarilor prin calcularea unei cerințe de capital de solvabilitate care să reflecte în mod corespunzător profilul de risc global al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare. Cuantumurile majorărilor de capital au o valoare numerică pozitivă. Precizările ar trebui de asemenea să ia în considerare nevoia de a elabora abordări consecvente și comune pentru circumstanțe similare. În acest scop, limitele și procentajele de referință ar putea fi utilizate ca ipoteze pentru evaluarea deviațiilor, însă nu ar trebui să deturneze atenția de la obiectivul principal, care este acela de a stabili majorări adecvate pentru întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în cauză.

(104)

În aplicarea articolului 138 alineatul (4) din Directiva 2009/138/CE, atunci când decide dacă să declare existența unei situații nefavorabile excepționale care afectează întreprinderile de asigurare și de reasigurare ce reprezintă o cotă de piață importantă sau un procent semnificativ din liniile de activitate afectate, EIOPA ar trebui să ia în considerare toți factorii relevanți la nivelul pieței sau al liniei de activitate afectate, inclusiv factorii stabiliți în prezentul regulament.

(105)

În aplicarea articolului 138 alineatul (4), atunci când decide dacă să extindă perioada de redresare și când determină durata acestei prelungiri pentru o anumită întreprindere de asigurare sau de reasigurare, sub rezerva limitei de maximum șapte ani prevăzute la articolul 138 alineatul (4), autoritatea de supraveghere ar trebui să ia în considerare toți factorii relevanți care sunt specifici întreprinderii, inclusiv factorii stabiliți în prezentul regulament.

(106)

Întreprinderile de asigurare și de reasigurare au obligația, în temeiul Directivei 2009/138/CE, de a publica informații privind solvabilitatea și situația lor financiară. Cerințele detaliate și armonizate care reglementează informațiile care trebuie publicate și modalitățile prin care trebuie realizat acest lucru ar trebui să fie adecvate, astfel încât să se asigure condiții echivalente pe piață și buna funcționare a piețelor de asigurări și de reasigurări în întreaga Uniune și să se faciliteze integrarea efectivă a piețelor de asigurări și de reasigurări pe întreg teritoriul Uniunii.

(107)

La aplicarea principiului proporționalității în domeniul publicării informațiilor, întreprinderile de asigurare și de reasigurare nu ar trebui să aibă obligația de a face publice informații care nu ar fi relevante pentru activitatea lor sau care nu ar fi semnificative.

(108)

În cazul în care se fac trimiteri la informații echivalente care au fost făcute publice în temeiul altor dispoziții juridice sau de reglementare, acestea ar trebui să conducă direct la informațiile în sine și nu ar trebui să fie trimiteri la un document general.

(109)

În cazul în care autoritățile de supraveghere acordă întreprinderilor de asigurare și de reasigurare, în conformitate cu articolul 53 alineatele (1) și (2) din Directiva 2009/138/CE, permisiunea de a nu divulga anumite informații, această permisiune ar trebui să rămână valabilă numai atâta timp cât și motivul nepublicării continuă să existe. Întreprinderile de asigurare și de reasigurare publică informațiile relevante atunci când acest motiv încetează să mai existe și doar începând de la această dată.

(110)

Directiva 2009/138/CE prevede obligația statelor membre de a se asigura că autoritățile de supraveghere au competența de a impune prezentarea tuturor informațiilor necesare pentru desfășurarea acțiunilor de supraveghere. O parte esențială a acestor informații ar trebui să fie informațiile care trebuie transmise autorităților de supraveghere în mod regulat.

(111)

Pentru asigurarea convergenței efective în procesul de supraveghere efectuat de autoritățile de supraveghere, ar trebui adoptate cerințe detaliate și armonizate care să reglementeze informațiile care trebuie prezentate în mod regulat și modalitățile prin care acest lucru urmează să se realizeze.

(112)

Informațiile pe care întreprinderile de asigurare și de reasigurare trebuie să le raporteze cu regularitate către autoritățile de supraveghere cuprind raportul privind solvabilitatea și situația financiară. În plus, întreprinderile ar trebui să prezinte raportul periodic de supraveghere, cu informații suplimentare față de cele incluse în raportul privind solvabilitatea și situația financiară care sunt necesare în scopuri de supraveghere. În beneficiul atât al întreprinderilor de asigurare și de reasigurare, cât și al autorităților de supraveghere, aceste două rapoarte ar trebui să aibă aceeași structură.

(113)

Pe baza unei evaluări a riscurilor privind o întreprindere de asigurare și de reasigurare realizate în conformitate cu articolul 36 din Directiva 2009/138/CE, autoritățile de supraveghere pot solicita prezentarea anuală a raportului periodic de supraveghere al întreprinderii respective. În cazul în care nu se întâmplă acest lucru și întreprinderile de asigurare și de reasigurare își prezintă raportul periodic de supraveghere numai o dată la trei ani, acestea ar trebui totuși să informeze anual autoritățile de supraveghere cu privire la orice evoluții majore care au avut loc de la ultima perioadă de raportare.

(114)

Informațiile calitative și cantitative ar trebui să fie publicate sau transmise autorității de supraveghere, în mod periodic, sub forma unui raport descriptiv și a unor formulare cantitative. Formularele cantitative ar trebui să precizeze foarte detaliat și să completeze, atunci când este cazul, informațiile furnizate în raportul descriptiv. Raportul și formularele ar trebui să le ofere autorităților de supraveghere, pe lângă informațiile deja prezentate în raportul privind solvabilitatea și situația financiară, informații suficiente pentru a le permite acestora să își îndeplinească obligațiile în temeiul Directivei 2009/138/CE, dar nu ar trebui să conducă la sarcini inutile pentru întreprinderile de asigurare și de reasigurare. Domeniul de aplicare al formularelor cantitative care trebuie prezentate trimestrial ar trebui să fie mai restrâns decât domeniul de aplicare al formularelor cantitative care trebuie prezentate anual.

(115)

La aplicarea principiului proporționalității în domeniul raportării de supraveghere, întreprinderile de asigurare și de reasigurare sau sucursalele stabilite în Uniune nu ar trebui să aibă obligația de a prezenta informații care nu ar fi relevante pentru activitatea lor sau care nu ar fi semnificative.

(116)

Criteriile și metodele aferente procesului de supraveghere ar trebui făcute publice. Acestea ar trebui să includă mijloacele și măsurile generale pe care le utilizează autoritățile de supraveghere pentru a analiza și a evalua respectarea cerințelor prevăzute la articolul 36 alineatul (2) din Directiva 2009/138/CE și, în special, pentru a evalua caracterul adecvat al procesului de gestionare a riscurilor de către întreprinderile de asigurare și de reasigurare, precum și capacitatea acestora de a rezista la evenimente sau evoluții adverse.

(117)

Publicarea unor date statistice agregate, în temeiul articolului 31 alineatul (2) litera (c) din Directiva 2009/138/CE, este menită să furnizeze informații generale legate de sectoarele naționale de asigurare, precum și de activitățile importante ale autorităților de supraveghere înseși. Informațiile relevante ar trebui să includă date referitoare la cerințele cantitative și calitative, împreună cu datele naționale agregate raportate în termeni comparabili în timp.

(118)

Pentru a se asigura comparabilitatea datelor făcute publice în scopuri de supraveghere, ar trebui să se întocmească o listă cu aspectele-cheie ale aplicării cadrului prudențial referitoare la care autoritățile de supraveghere ar trebui, ca cerință minimă, să publice datele agregate.

(119)

Expunerea vehiculului investițional ar trebui să fie întotdeauna limitată, pentru a se asigura faptul că vehiculul investițional are active a căror valoare este egală cu sau mai mare decât expunerea sa maximă agregată la risc.

(120)

În cazul în care un vehicul investițional își asumă riscuri din partea mai multor întreprinderi de asigurare sau de reasigurare, respectivul vehicul investițional ar trebui să rămână în permanență protejat față de procedurile de lichidare a oricăreia dintre celelalte întreprinderi de asigurare sau de reasigurare care transferă riscuri către vehiculul investițional.

(121)

Evaluarea cerințelor de competență și onorabilitate pentru acționarii sau asociații care dețin o participație calificată în vehiculul investițional și pentru persoanele care gestionează efectiv vehiculul investițional ar trebui, dacă este cazul, să țină seama de cerințele similare care se aplică întreprinderilor de asigurare și de reasigurare.

(122)

Transferul de riscuri dinspre o întreprindere de asigurare sau de reasigurare către vehiculul investițional și dinspre vehiculul investițional către furnizorii de creanțe sau de finanțare ar trebui să fie liber de orice tranzacții conexe care ar putea submina caracterul efectiv al transferului de riscuri, cum ar fi drepturile contractuale ale acordurilor de compensare sau ale acordurilor auxiliare menite să reducă pierderile potențiale sau reale suportate ca urmare a transferului de riscuri către furnizorii de creanțe sau de finanțare sau către vehiculul investițional.

(123)

Pentru a se asigura că includerea viitoarelor plăți nu subminează transferul efectiv al riscului dinspre întreprinderea de asigurare sau de reasigurare către vehiculul investițional, este important ca neîncasarea plăților să nu afecteze fondurile proprii de bază ale întreprinderii de asigurare sau de reasigurare. Pentru a stabili că nu există niciun scenariu în care s-ar putea întâmpla acest lucru, întreprinderea ar trebui să ia în considerare toate scenariile avute în vedere în acordurile contractuale și orice alte scenarii, cu excepția cazului în care probabilitatea că aceste alte scenarii să se concretizeze este extrem de redusă.

(124)

Articolul 220 din Directiva 2009/138/CE prevede realizarea calculului solvabilității la nivel de grup în conformitate cu metoda 1 (metoda bazată pe consolidarea contabilă), cu excepția cazului în care aplicarea exclusivă a acesteia nu ar fi adecvată. Atunci când determină dacă în locul metodei 1 sau în combinație cu aceasta ar trebui utilizată metoda 2 (metoda deducerii și agregării), supraveghetorul grupului ar trebui să ia în considerare o serie de elemente relevante armonizate. Un astfel de element constă în a determina dacă utilizarea metodei 1 ar fi excesiv de greoaie și dacă natura, amploarea și complexitatea riscurilor grupului ar fi de așa natură încât utilizarea metodei 2 nu ar afecta semnificativ rezultatele calculului solvabilității la nivel de grup. Pentru a stabili, în aceste scopuri, dacă utilizarea metodei 2 ar afecta semnificativ rezultatele calculului solvabilității la nivel de grup, metoda 2 ar trebui să fie comparată cu metoda 1, utilizându-se fondurile proprii eligibile ale întregului grup și cerința de capital de solvabilitate pe bază agregată a grupului, calculată în conformitate cu Directiva 2009/138/CE, iar nu cu cerințele de solvabilitate stabilite într-o țară terță echivalentă.

(125)

Cu scopul de a contribui la asigurarea unor condiții de concurență echitabile în țările terțe, în cazul în care un grup include întreprinderi de asigurare sau de reasigurare afiliate din țări terțe și în cazul în care Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 227 alineatele (4) și (5) din Directiva 2009/138/CE prin care atestă că regimurile de solvabilitate ale țărilor terțe respective sunt echivalente sau echivalente cu titlu provizoriu, supraveghetorul grupului ar trebui să acorde prioritate unei astfel de atestări atunci când decide dacă metoda 2 (deducere și agregare) ar trebui utilizată în locul metodei 1 (consolidare) sau în combinație cu aceasta.

(126)

Directiva 2009/138/CE prevede că, în cazul în care autoritățile de supraveghere consideră că anumite fonduri proprii eligibile pentru cerința de capital de solvabilitate a unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare afiliate nu pot fi disponibile în mod efectiv pentru a acoperi cerința de capital de solvabilitate la nivel de grup, aceste fonduri proprii pot fi incluse în calcul numai în măsura în care sunt eligibile pentru a acoperi cerința de capital de solvabilitate a întreprinderii afiliate. În acest context, atunci când analizează dacă anumite fonduri proprii ale unei întreprinderi afiliate nu pot fi disponibile în mod efectiv pentru grup, autoritățile de supraveghere ar trebui să ia decizii după ce au determinat dacă există restricții care afectează fungibilitatea elementelor corespunzătoare de fonduri proprii (cu alte cuvinte dacă acestea sunt destinate să absoarbă numai anumite pierderi) sau transferabilitatea acestora (cu alte cuvinte dacă există obstacole semnificative în calea deplasării elementelor de fonduri proprii de la o entitate la alta). În scopul acestei evaluări, autoritățile de supraveghere ar trebui să acorde o atenție deosebită oricărui interes minoritar în fondurile proprii eligibile care acoperă cerința de capital de solvabilitate a unei filiale a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare, a unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare dintr-o țară terță, a unui holding de asigurare sau a unui holding financiar mixt.

(127)

Pentru a se garanta că deținătorii de polițe și beneficiarii unor întreprinderi de asigurare și de reasigurare care fac parte dintr-un grup sunt protejați în mod adecvat în cazul lichidării oricărei întreprinderi incluse în domeniul de aplicare al supravegherii la nivel de grup, elementele de fonduri proprii care sunt emise de către holdingurile de asigurare și holdingurile financiare mixte în cadrul grupului nu ar trebui considerate ca fiind libere de sarcini decât dacă creanțele referitoare la aceste elemente de fonduri proprii se clasifică în urma creanțelor tuturor deținătorilor de polițe și ale tuturor beneficiarilor întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare care aparțin grupului.

(128)

Ar trebui să se stabilească norme corespunzătoare la nivel de grup pentru regimul vehiculelor investiționale. În acest context, vehiculele investiționale, astfel cum sunt definite în Directiva 2009/138/CE, care fie respectă cerințele directivei, fie sunt reglementate de o autoritate de supraveghere dintr-o țară terță și respectă cerințe echivalente nu ar trebui să facă obiectul consolidării integrale.

(129)

Calculul celei mai bune estimări a rezervelor tehnice la nivel de grup în conformitate cu metoda 1 (metoda bazată pe consolidarea contabilă) ar trebui să se bazeze pe ipoteza că suma dintre cea mai bună estimare a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare participative și cota proporțională a celei mai bune estimări pentru întreprinderile sale afiliate, fiecare ajustată pentru tranzacțiile intragrup, reprezintă aproximativ același cuantum ca și cel care ar rezulta din calculul celei mai bune estimări a obligațiilor de asigurare și de reasigurare consolidate la nivelul grupului în conformitate cu articolele 75-86 din Directiva 2009/138/CE. Mai precis, în cazul în care pentru calculul respectiv se utilizează cele mai bune estimări ale întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare din țări terțe, aceste estimări ar trebui să fie evaluate în conformitate cu respectivele articole.

(130)

Calculul marjei de risc a rezervelor tehnice la nivel de grup în conformitate cu metoda 1 (metoda bazată pe consolidarea contabilă) ar trebui să se bazeze pe ipoteza că transferul obligațiilor de asigurare și de reasigurare ale grupului se realizează separat pentru fiecare întreprindere de asigurare și de reasigurare din grup și că marja de risc nu permite diversificarea riscurilor acestor întreprinderi. În ceea ce privește întreprinderile menționate la articolul 73 alineatele (2) și (5) din Directiva 2009/138/CE, calculul ar trebui să se bazeze pe ipoteza că transferul obligațiilor de asigurare din portofoliu aferente activităților de asigurare de viață și de asigurare generală se efectuează separat.

(131)

Grupurile pot solicita utilizarea a două tipuri de modele interne pentru a-și calcula cerința de capital de solvabilitate pe bază consolidată a grupului. În cazul în care un model intern este utilizat numai pentru calculul cerinței de capital de solvabilitate pe bază consolidată a grupului și nu este utilizat pentru a calcula cerința de capital de solvabilitate a unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare afiliate din grup, ar trebui să se aplice articolul 230 din Directiva 2009/138/CE. În acest context, este necesar să se asigure că aprobarea unui model intern utilizat pentru a calcula numai cerința de capital de solvabilitate pe bază consolidată a grupului este realizată de către autoritatea de supraveghere a grupului în concordanță cu dispozițiile stabilite în directiva menționată anterior pentru procedura de aprobare a modelelor interne utilizate la nivel individual, inclusiv cu actul de punere în aplicare menționat la articolul 114 alineatul (2) din directivă. În vederea promovării cooperării în cadrul colegiului supraveghetorilor, este necesar să se precizeze modul în care supraveghetorul grupului ar trebui să implice și alte autorități de supraveghere înainte de luarea deciziei privind cererea de aprobare.

(132)

În cazul în care un grup solicită utilizarea aceluiași model intern pentru a calcula cerința de capital de solvabilitate pe bază consolidată a grupului și cerința de capital de solvabilitate a unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare afiliate din grup, ar trebui să se aplice articolul 231 din Directiva 2009/138/CE. În acest context, pentru a asigura că supraveghetorul grupului și celelalte autorități de supraveghere interesate cooperează în mod eficace și că iau o decizie comună în cunoștință de cauză cu privire la oportunitatea de a permite utilizarea respectivului model intern, este necesar să se stabilească dispoziții privind documentația necesară și procedura de decizie comună cu privire la cererea respectivă.

(133)

Aprobarea unui model intern utilizat numai pentru calculul cerinței de capital de solvabilitate pe bază consolidată a grupului, realizată pe baza articolului 230 din Directiva 2009/138/CE, nu ar trebui să influențeze nicio permisiune viitoare solicitată în temeiul articolului 231 din respectiva directivă. În special, orice cerere privind permisiunea de a calcula cerința de capital de solvabilitate pe bază consolidată a grupului împreună cu cerința de capital de solvabilitate a unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare afiliate din grup pe baza unui model intern deja aprobat în temeiul articolului 230 din Directiva 2009/138/CE ar trebui să urmeze procedura prevăzută la articolul 231 din directivă.

(134)

Grupurile ar trebui să solicite permisiunea de a utiliza un model intern parțial pentru calculul cerinței de capital de solvabilitate pe bază consolidată a grupului fie atunci când numai o parte dintre întreprinderile afiliate sunt incluse în domeniul de aplicare al modelului intern al grupului, fie în legătură cu domeniul de aplicare limitat la care se face referire la articolul 112 alineatul (2) din Directiva 2009/138/CE, fie în legătură cu o combinație a acestor două situații.

(135)

Pentru ca un model intern utilizat numai pentru calculul cerinței de capital de solvabilitate pe bază consolidată a grupului să fie utilizat la scară largă și să joace un rol important în sistemul de guvernanță al grupului, rezultatele acestui model intern ar trebui să fie utilizate de către întreprinderile de asigurare și de reasigurare a căror activitate face parte, integral sau parțial, din domeniul de aplicare al modelului intern. În acest context, respectivele întreprinderi nu ar trebui să fie obligate să îndeplinească cerințele testului de utilizare în cazul în care au utilizat acest model intern pentru calculul cerinței lor de capital de solvabilitate. Cerința privind îndeplinirea testului de utilizare pentru aceste întreprinderi ar trebui să se limiteze la rezultatele acelui model intern și la o aplicare coerentă a sistemelor de gestionare a riscurilor și de control intern în cadrul grupului.

(136)

Atunci când se evaluează dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 236 din Directiva 2009/138/CE, supraveghetorul grupului și celelalte autorități de supraveghere interesate ar trebui să țină seama de o serie de criterii relevante armonizate pentru a asigura supravegherea armonizată a solvabilității la nivel de grup pentru grupurile care fac obiectul unei gestionări centralizate a riscurilor.

(137)

Pentru a realiza o cooperare eficientă în ceea ce privește supravegherea filialelor întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare dintr-un grup care face obiectul unei gestionări centralizate a riscurilor, astfel cum se prevede la articolele 237-243 din Directiva 2009/138/CE, este esențial să se armonizeze procedurile care trebuie urmate de către autoritățile de supraveghere în cadrul supravegherii acestor filiale ale întreprinderilor de asigurare și de reasigurare.

(138)

Pentru a stabili în mod clar în ce moment survine o situație de urgență, în sensul articolului 239 alineatul (2) din Directiva 2009/138/CE, autoritatea de supraveghere care a acordat autorizația filialei întreprinderii de asigurare sau de reasigurare a cărei stare financiară se deteriorează ar trebui să țină seama de o serie de criterii armonizate.

(139)

Colegiul supraveghetorilor ar trebui să reprezinte o platformă permanentă de coordonare între autoritățile de supraveghere, promovând o înțelegere comună a profilului de risc al grupului și al întreprinderilor sale afiliate și vizând o supraveghere bazată pe riscuri mai eficientă și eficace atât la nivel de grup, cât și la nivel individual. În acest context, pentru a se asigura buna funcționare a colegiului, este necesar să se stabilească criterii pe baza cărora o sucursală să poată fi considerată drept semnificativă în scopul participării la colegiu a autorităților de supraveghere ale sucursalelor semnificative. Este, de asemenea, esențial să se armonizeze cerințele aplicabile coordonării supravegherii grupurilor de asigurare și de reasigurare, în vederea promovării convergenței practicilor de supraveghere.

(140)

Directiva 2009/138/CE prevede obligația întreprinderilor de asigurare și de reasigurare participative, a holdingurilor de asigurare sau a holdingurilor financiare mixte de a face publice informații privind solvabilitatea și situația financiară a grupului. De asemenea, directiva sus-menționată prevede posibilitatea ca aceste întreprinderi să prezinte un singur raport privind solvabilitatea și situația financiară care să cuprindă atât informații despre respectivul grup, cât și informațiile privind solvabilitatea și situația financiară necesare în legătură cu oricare dintre filialele lor. Acest regim are scopul de a asigura faptul că părțile interesate sunt informate în mod corespunzător cu privire la solvabilitatea și situația financiară a grupurilor de asigurare și de reasigurare și, în același timp, de a reduce în mod corespunzător sarcina aferentă pentru astfel de grupuri. În acest context, este necesar să se armonizeze cerințele aplicabile informațiilor care trebuie publicate de către grupurile de asigurare și de reasigurare, indiferent dacă aceste grupuri recurg sau nu la opțiunea de a furniza un singur raport privind solvabilitatea și situația financiară.

(141)

Pentru asigurarea convergenței efective a procesului de supraveghere efectuat de supravegherii grupului, ar trebui adoptate cerințe detaliate și armonizate care să reglementeze informațiile care trebuie prezentate în mod regulat de către grupurile de asigurare și de reasigurare. Cerințele ar trebui, de asemenea, să faciliteze schimbul de informații din cadrul colegiilor supraveghetorilor și ar trebui, pe cât posibil, să vizeze limitarea sarcinii aferente acestor grupuri de asigurare și de reasigurare.

(142)

Evaluarea realizată în temeiul articolelor 172, 227 și 260 din Directiva 2009/138/CE pentru a se determina dacă regimul de solvabilitate sau regimul prudențial dintr-o țară terță este echivalent cu cel prevăzut în titlul I sau în titlul III din respectiva directivă ar trebui să fie un proces continuu și să se desfășoare cu scopul de a se asigura că regimul de solvabilitate sau regimul prudențial din țara terță demonstrează că dispune de un nivel de protecție a deținătorilor de polițe și a beneficiarilor echivalent celui prevăzut în directivă.

(143)

Evaluarea realizată în temeiul articolelor 172, 227 și 260 din Directiva 2009/138/CE pentru a se determina dacă regimul de solvabilitate sau regimul prudențial dintr-o țară terță este echivalent celui prevăzut în titlul I sau în titlul III din respectiva directivă ar trebui să se realizeze pe baza criteriilor stabilite în prezentul regulament, și anume a criteriilor de la articolul 378 în ceea ce privește articolul 172, a celor de la articolul 379 în ceea ce privește articolul 227 și, respectiv, a celor de la articolul 380 în ceea ce privește articolul 260.

(144)

Când se stabilește dacă au fost respectate criteriile care trebuie avute în vedere pentru evaluarea echivalenței țărilor terțe, ar trebui să se țină cont de conținutul dispozițiilor legislative sau al altor cerințe de reglementare din regimul de solvabilitate sau regimul prudențial al țării terțe în cauză, precum și de modul în care dispozițiile legislative sau cerințele respective sunt implementate și aplicate, precum și de practicile autorităților de supraveghere din țara terță în cauză. De asemenea, ar trebui să se țină cont de măsura în care autoritățile de supraveghere din țara terță aplică principiul proporționalității prevăzut în Directiva 2009/138/CE.

(145)

Pentru a avea siguranța că efectele stabilirii unei echivalențe pozitive în conformitate cu articolul 172 alineatele (2) și (3) din Directiva 2009/138/CE, precum și cu articolul 211 din prezentul regulament nu subminează obiectivul principal al reglementării și al supravegherii din domeniul asigurărilor și al reasigurărilor, și anume protecția adecvată a deținătorilor de polițe și a beneficiarilor, criteriile de evaluare a echivalenței în temeiul articolului 172 din directiva menționată ar trebui să includă principiile prevăzute în titlul I privind regulile generale de inițiere și desfășurare a activităților de reasigurare.

(146)

Pentru a avea siguranța că prin luarea în considerare a cerinței de capital de solvabilitate și a fondurilor proprii eligibile prevăzute de o țară terță pentru stabilirea solvabilității grupului atunci când se utilizează metoda 2 se obține o solvabilitate a grupului care este echivalentă cu cea care s-ar obține dacă s-ar aplica cerințele prevăzute în Directiva 2009/138/CE, criteriile de evaluare a echivalenței în temeiul articolul 227 din directiva menționată ar trebui să includă principiile prevăzute în titlul I capitolul VI referitor la normele privind evaluarea activelor și pasivelor, rezervele tehnice, fondurile proprii, cerința de capital de solvabilitate, cerința de capital minim și normele privind investițiile.

(147)

Pentru a avea siguranța că exceptarea unui grup de la supravegherea la nivel de grup în cadrul Uniunii nu subminează rolul fundamental atribuit supravegherii la nivel de grup de Directiva 2009/138/CE, criteriile de evaluare a echivalenței în temeiul articolului 260 din directiva menționată ar trebui să includă principiile prevăzute în titlul III privind supravegherea întreprinderilor de asigurare și de reasigurare dintr-un grup.

(148)

Autoritățile de supraveghere din statele membre și autoritățile de supraveghere din țările terțe pentru care s-a adoptat o decizie de echivalență pozitivă sau pentru care se aplică un regim de echivalență temporară ar trebui să coopereze și să facă schimb de informații pentru a se asigura că există o înțelegere comună clară a riscurilor și a solvabilității la nivel de grup.

(149)

Pentru a avea siguranța că se pot face schimburi de informații între autoritățile de supraveghere, autoritățile de supraveghere din țările terțe pentru care s-a adoptat o decizie de echivalență pozitivă sau pentru care se aplică un regim de echivalență temporară ar trebui să aibă obligația de a respecta secretul profesional.

(150)

Pentru a asigura faptul că formula standard continuă să îndeplinească permanent cerințele prevăzute la articolul 101 alineatele (2) și (3) din Directiva 2009/138/CE, Comisia va revizui metodele, ipotezele și parametrii standard utilizați pentru calculul cerinței de capital de solvabilitate cu ajutorul formulei standard, în special metodele, ipotezele și parametrii standard utilizați în modulul „risc de piață” prevăzut în titlul I capitolul V secțiunea 6; Comisia va revizui inclusiv parametrii standard pentru titlurile cu venit fix și infrastructura pe termen lung, parametrii standard pentru riscul de primă și riscul de rezervă prevăzuți în anexa II, parametrii standard pentru riscul de mortalitate, precum și subgrupul de parametri standard care ar putea fi înlocuiți cu parametrii specifici întreprinderii menționați la articolul 218 și metodele standardizate de calcul al acestor parametri menționate la articolul 220. Această revizuire ar trebui să valorifice experiența câștigată de întreprinderile de asigurare și de reasigurare în timpul perioadei de tranziție și în primii ani ai aplicării acestor acte delegate și să se efectueze înainte de decembrie 2018.

(151)

Pentru a spori securitatea juridică cu privire la regimul de supraveghere pe parcursul perioadei de introducere treptată prevăzute la articolul 308a din Directiva 2009/138/CE, care se aplică de la 1 aprilie 2015, este important să se asigure intrarea în vigoare a prezentului regulament cât mai curând posibil, în ziua următoare publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

1.

„metode de evaluare alternative” înseamnă metodele de evaluare care sunt conforme cu articolul 75 din Directiva 2009/138/CE, altele decât cele care utilizează exclusiv prețurile de cotare pe piață pentru active sau pasive identice sau similare;

2.

„analiză a scenariilor” înseamnă analiza impactului unei combinații de evenimente adverse;

3.

„obligația de asigurare de sănătate” înseamnă o obligație de asigurare care acoperă unul dintre cazurile sau ambele cazuri expuse mai jos:

4.

„obligația de asigurare a cheltuielilor medicale” înseamnă o obligație de asigurare care acoperă furnizarea compensației financiare menționate la punctul 3 subpunctul (i);

5.

„obligația de asigurare de protecție a veniturilor” înseamnă o obligație de asigurare care acoperă compensația financiară menționată la punctul 3 subpunctul (ii), alta decât compensația financiară menționată la punctul 3 subpunctul (i);

6.

„obligația de asigurare de accidente de muncă și boli profesionale” înseamnă o obligație de asigurare care acoperă furnizarea compensațiilor financiare menționate la punctul (3) subpunctele (i) și (ii) și care decurge numai din accidentele survenite la locul de muncă, accidentele legate de muncă și bolile profesionale;

7.

„obligația de reasigurare de sănătate” înseamnă o obligație de reasigurare care decurge din reasigurarea acceptată care acoperă obligațiile de asigurare de sănătate;

8.

„obligația de reasigurare a cheltuielilor medicale” înseamnă o obligație de reasigurare care decurge din reasigurarea acceptată care acoperă obligațiile de asigurare a cheltuielilor medicale;

9.

„obligația de reasigurare de protecție a veniturilor” înseamnă o obligație de reasigurare care decurge din reasigurarea acceptată care acoperă obligațiile de asigurare de protecție a veniturilor;

10.

„obligația de reasigurare de accidente de muncă și boli profesionale” înseamnă o obligație de reasigurare care decurge din reasigurarea acceptată care acoperă obligațiile de asigurare de accidente de muncă și boli profesionale;

11.

„prime subscrise” înseamnă primele datorate unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare în cursul unui interval de timp determinat, indiferent dacă aceste prime se referă integral sau parțial la acoperirea oferită de asigurare sau de reasigurare într-o perioadă de timp diferită;

12.

„prime câștigate” înseamnă primele legate de riscul acoperit de o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, pentru o anumită perioadă de timp;

13.

„răscumpărare” înseamnă toate modalitățile posibile de a rezilia integral sau parțial o poliță, printre care se numără:

14.

„încetarea” unui contract de asigurare înseamnă răscumpărarea, rezilierea fără plată, onorarea contractului, clauze de încetare automată, exercitarea altor opțiuni de încetare sau neexercitarea opțiunilor de continuitate;

15.

„opțiunile de încetare” înseamnă toate drepturile legale sau contractuale ale unui deținător de polițe care îi permit acestuia să rezilieze, să răscumpere, să reducă, să restricționeze sau să suspende, integral sau parțial, o asigurare sau să permită unei polițe de asigurare să expire;

16.

„opțiunile de continuitate” înseamnă toate drepturile legale sau contractuale ale unui deținător de polițe care îi permit acestuia să încheie, să reînnoiască, să majoreze, să prelungească sau să reia, integral sau parțial, asigurarea sau reasigurarea;

17.

„acoperirea unui model intern” înseamnă riscurile care sunt reflectate în prognoza distribuției probabilităților care stă la baza modelului intern;

18.

„domeniul de aplicare al unui model intern” înseamnă riscurile pe care modelul intern este autorizat să le acopere; domeniul de aplicare al unui model intern poate include atât riscurile care sunt reflectate, cât și cele care nu sunt reflectate în formula standard a cerinței de capital de solvabilitate;

19.

„o investiție într-un titlu de valoare tranzacționabil sau într-un alt instrument financiar bazat pe împrumuturi restructurate” și „o poziție din securitizare” înseamnă o expunere la o securitizare în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 61 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (1);

20.

„poziție din resecuritizare” înseamnă o expunere la o resecuritizare în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 63 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

21.

„inițiator” înseamnă un inițiator în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 13 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

22.

„sponsor” înseamnă un sponsor în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 14 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

23.

„tranșă” înseamnă o tranșă în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 67 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

24.

„bancă centrală” înseamnă o bancă centrală în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 46 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

25.

„risc aferent bazei” înseamnă riscul care rezultă din situația în care expunerea acoperită prin tehnica de diminuare a riscurilor nu corespunde cu expunerea la risc a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare;

26.

„contracte de garanție reală” înseamnă contracte în temeiul cărora furnizorii de garanții reale realizează una dintre acțiunile următoare:

27.

în ceea ce privește o mulțime de elemente, „toate combinațiile posibile a două” elemente de acest tip înseamnă toate perechile ordonate de elemente din seria respectivă;

28.

„acord de coasigurare” înseamnă un acord prin care mai multe întreprinderi de asigurare sau de reasigurare convin să pună în comun, în proporții bine definite, riscurile de asigurare identificate. Părțile asigurate de către participanții la acordul de coasigurare nu sunt ele însele participante la acordul de coasigurare.

29.

„participare în coasigurare de tip A” înseamnă riscurile cedate de o întreprindere de asigurare sau de reasigurare unui grup care a încheiat un acord de coasigurare, în situația în care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare nu participă la acordul de coasigurare;

30.

„participare în coasigurare de tip B” înseamnă riscurile cedate de o întreprindere de asigurare sau de reasigurare unui alt participant la un acord de coasigurare, în situația în care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare participă la acordul de coasigurare;

31.

„participare în coasigurare de tip C” înseamnă riscurile cedate de o întreprindere de asigurare sau de reasigurare care participă la un acord de coasigurare unei alte întreprinderi de asigurare sau de reasigurare care nu participă la acordul de coasigurare.

32.

„piață diversificată” înseamnă o piață în care tranzacțiile ce implică o cantitate mare de instrumente financiare pot avea loc fără a afecta în mod semnificativ prețul instrumentelor.

33.

„piață lichidă” înseamnă o piață în care instrumentele financiare pot fi ușor convertite printr-un act de achiziționare sau de vânzare fără a provoca o variație importantă a prețului.

34.

„piață transparentă” înseamnă o piață în care schimburile comerciale curente și informațiile privind prețul sunt ușor accesibile publicului, în special întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare.

35.

„bonusuri discreționare viitoare” și „beneficii discreționare viitoare” înseamnă beneficiile viitoare, altele decât beneficiile de tip index-linked sau de tip unit-linked din contractele de asigurare sau de reasigurare care au una dintre următoarele caracteristici:

36.

„structura temporală de bază a ratei dobânzilor fără risc” înseamnă o structură temporală a ratei dobânzilor fără risc care este obținută în același mod ca structura temporală relevantă a ratei dobânzilor fără risc care trebuie utilizată pentru calculul celei mai bune estimări prevăzute la articolul 77 alineatul (2) din Directiva 2009/138/CE, dar fără aplicarea, în cazul structurii relevante a ratei dobânzilor fără risc, a primei de echilibrare, a primei de volatilitate sau a ajustării tranzitorii, în conformitate cu articolul 308c din respectiva directivă;

37.

„portofoliu căruia i se aplică o primă de echilibrare” înseamnă un portofoliu de obligații de asigurare sau de reasigurare căruia i se aplică prima de echilibrare și portofoliul de active alocat, astfel cum se menționează la articolul 77b alineatul (1) litera (a) din Directiva 2009/138/CE.

38.

„obligațiile de asigurare de sănătate SLT” înseamnă obligațiile de asigurare de sănătate care sunt alocate liniilor de activitate legate de obligațiile de asigurare de viață în conformitate cu articolul 55 alineatul (1).

39.

„obligațiile de asigurare de sănătate NSLT” înseamnă obligațiile de asigurare de sănătate care sunt alocate liniilor de activitate legate de obligațiile de asigurare generală în conformitate cu articolul 55 alineatul (1).

40.

„organism de plasament colectiv” înseamnă un organism de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) astfel cum este definit la articolul 1 alineatul (2) din Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2) sau un fond de investiții alternative (FIA), astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului (3);

41.

în ceea ce privește o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, „unitate operațională principală” înseamnă un anumit segment al întreprinderii de asigurare și de reasigurare care funcționează independent de alte părți ale întreprinderii, care dispune de resurse și proceduri specifice de guvernanță în cadrul întreprinderii și care prezintă riscuri semnificative în raport cu întreaga activitate a întreprinderii;

42.

în ceea ce privește un grup de asigurare sau de reasigurare, „unitate operațională principală” înseamnă un anumit segment al grupului care funcționează independent de alte părți ale grupului, care dispune de resurse și proceduri specifice de guvernanță în cadrul grupului și care prezintă riscuri semnificative în raport cu întreaga activitate a grupului; orice entitate juridică aparținând grupului constituie o unitate operațională principală sau este formată din mai multe unități operaționale principale.

43.

„organ administrativ, de conducere sau de control” înseamnă, în cazul în care legislația națională prevede un sistem pe două niveluri compus dintr-un organ de conducere și dintr-un organ de control, organul de conducere sau organul de control sau ambele, după cum se specifică în legislația națională relevantă sau, în cazul în care nu se specifică nimic în legislația națională relevantă, organul de conducere;

44.

„expunere maximă agregată la risc” înseamnă suma plăților maxime, inclusiv a cheltuielilor pe care le pot suporta vehiculele investiționale, excluzând cheltuielile care îndeplinesc toate criteriile următoare:

45.

„contract de asigurare sau de reasigurare existent” înseamnă un contract de asigurare sau de reasigurare pentru care obligațiile de asigurare sau de reasigurare au fost recunoscute;

46.

„profitul preconizat inclus în primele viitoare” înseamnă valoarea actualizată preconizată a fluxurilor de trezorerie viitoare care rezultă din includerea în rezervele tehnice a primelor aferente contractelor de asigurare și de reasigurare existente, care se estimează că vor fi primite în viitor, dar care este posibil să nu fie primite dintr-un motiv oarecare, dar diferit de acela că evenimentul asigurat a avut loc, indiferent de drepturile legale sau contractuale ale deținătorului poliței de a dispune încetarea contractului.

47.

„asigurare ipotecară” înseamnă asigurarea creditului care oferă acoperire creditorilor în caz de neplată a împrumuturilor ipotecare.

48.

„filială” înseamnă orice filială în înțelesul articolului 22 alineatele (1) și (2) din Directiva 2013/34/UE, inclusiv filialele acesteia;

49.

„întreprindere afiliată” înseamnă o întreprindere care este fie o filială, fie o altă întreprindere în care se deține o participație sau o întreprindere legată de o altă întreprindere printr-o relație în sensul articolului 22 alineatul (7) din Directiva 2013/34/UE;

50.

„întreprindere reglementată” înseamnă „entitate reglementată” în sensul articolului 2 punctul 4 din Directiva 2002/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4);

51.

„întreprindere nereglementată” înseamnă orice întreprindere, alta decât cele enumerate la articolul 2 punctul 4 din Directiva 2002/87/CE;

52.

„întreprindere nereglementată care desfășoară activități financiare” înseamnă o întreprindere nereglementată care desfășoară una sau mai multe dintre activitățile menționate în anexa I la Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (5) atunci când aceste activități constituie o parte semnificativă a activității sale generale;

53.

„întreprindere prestatoare de servicii auxiliare” înseamnă o întreprindere nereglementată a cărei activitate principală constă în deținerea sau administrarea de bunuri, administrarea de servicii de prelucrare a datelor, de servicii de sănătate și de îngrijire sau orice altă activitate similară care este auxiliară activității principale a uneia sau mai multor întreprinderi de asigurare sau de reasigurare;

54.

„societate de administrare a OPCVM” înseamnă o societate de administrare în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2009/65/CE sau o societate de investiții autorizată în temeiul articolului 27 din respectiva directivă, cu condiția să nu fi desemnat o societate de administrare, în temeiul respectivei directive;

55.

„administrator de fonduri de investiții alternative” înseamnă un administrator de fonduri de investiții alternative în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2011/61/UE;

56.

„instituții pentru furnizarea de pensii ocupaționale” înseamnă instituții în sensul articolului 6 litera (a) din Directiva 2003/41/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6);

57.

„întreprindere de asigurare națională” înseamnă o întreprindere autorizată și supravegheată de autorități de supraveghere dintr-o țară terță care ar avea nevoie de o autorizație pentru a funcționa ca întreprindere de asigurare, în conformitate cu articolul 14 din Directiva 2009/138/CE, dacă sediul său central ar fi situat în Uniune;

58.

„întreprindere de reasigurare națională” înseamnă o întreprindere autorizată și supravegheată de autorități de supraveghere dintr-o țară terță care ar avea nevoie de o autorizație pentru a funcționa ca întreprindere de reasigurare, în conformitate cu articolul 14 din Directiva 2009/138/CE, dacă sediul său central ar fi situat în Uniune.

(a)

în cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare decide să utilizeze evaluările de credit realizate pentru o anumită clasă de elemente de către o ECAI desemnată, aceasta utilizează respectivele evaluări de credit în mod consecvent pentru toate elementele aparținând acelei clase;

(b)

în cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare decide să utilizeze evaluările de credit realizate de o ECAI desemnată, aceasta utilizează respectivele evaluări în mod continuu și consecvent de-a lungul timpului;

(c)

o întreprindere de asigurare sau de reasigurare utilizează numai evaluările de credit efectuate de o ECAI desemnată care iau în considerare toate valorile principalului și ale dobânzii datorate pentru acesta;

(d)

în cazul în care nu este disponibilă decât o singură evaluare de credit efectuată de o ECAI desemnată pentru un element evaluat, respectiva evaluare de credit se utilizează pentru a determina cerințele de capital pentru elementul în cauză;

(e)

în cazul în care sunt disponibile două evaluări de credit efectuate de ECAI desemnate și ele corespund unor parametri diferiți pentru un element evaluat, se utilizează evaluarea care generează cerința de capital cea mai ridicată;

(f)

în cazul în care pentru un element evaluat sunt disponibile mai mult de două evaluări de credit efectuate de ECAI desemnate, se utilizează cele două evaluări de risc care generează cele mai scăzute două cerințe de capital. În cazul în care cele mai scăzute două cerințe de capital sunt diferite, dintre cele două evaluări de credit se utilizează evaluarea care generează cea mai ridicată cerință de capital. În cazul în care cele mai scăzute două cerințe de capital sunt echivalente, se utilizează evaluarea care generează respectiva cerință de capital;

(g)

atunci când e posibil, întreprinderile de asigurare și de reasigurare utilizează atât evaluările de credit solicitate, cât și pe cele nesolicitate.

(a)

aceasta generează o cerință de capital echivalentă sau mai ridicată decât ar fi cazul altfel, iar expunerea în cauză este de rang egal sau inferior, în toate privințele, față de respectivul program sau respectiva facilitate de emisiune sau față de expunerile negarantate cu rang prioritar ale emitentului respectiv, după caz;

(b)

aceasta generează o cerință de capital echivalentă sau mai redusă decât ar fi cazul altfel, iar expunerea în cauză este de rang egal sau superior, în toate privințele, față de respectivul program sau respectiva facilitate de emisiune sau față de expunerile negarantate cu rang prioritar ale emitentului respectiv, după caz;

(a)

metoda de evaluare este conformă cu articolul 75 din Directiva 2009/138/CE;

(b)

metoda de evaluare este proporțională cu natura, amploarea și complexitatea riscurilor inerente activităților întreprinderii;

(c)

întreprinderea nu evaluează activul sau pasivul respectiv cu ajutorul standardelor internaționale de contabilitate adoptate de Comisie în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 în situațiile sale financiare;

(d)

evaluarea activelor și pasivelor cu ajutorul standardelor internaționale de contabilitate ar impune costuri asupra întreprinderii care ar fi disproporționate în raport cu totalul cheltuielilor administrative.

(a)

forma și locul activului sau pasivului;

(b)

măsura în care intrările sunt legate de elemente comparabile cu activul sau pasivul; și

(c)

volumul și nivelul de activitate de pe piețele pe care intrările sunt observate.

(a)

prețuri cotate pentru active sau pasive identice sau similare de pe piețe care nu sunt active;

(b)

alte intrări decât prețurile cotate observabile pentru activ sau pentru pasiv, inclusiv ratele dobânzii și curbele de randament observabile la intervale cotate în mod curent, volatilitățile implicite și marjele de credit;

(c)

intrările coroborate în funcție de piață, care pot să nu fie direct observabile, dar care se bazează pe date observabile pe piață sau sunt sprijinite de astfel de date.

(a)

abordarea bazată pe piață, care utilizează prețuri și alte informații relevante generate de tranzacțiile de pe piață ce implică active, pasive, grupuri de active și grupuri de pasive identice sau similare. Tehnicile de evaluare conforme cu abordarea bazată pe piață includ matricea de stabilire a prețurilor.

(b)

abordarea bazată pe venituri, care convertește cuantumurile viitoare, cum ar fi fluxurile de trezorerie sau veniturile ori cheltuielile, într-un singur cuantum actual. Valoarea justă reflectă așteptările pieței de la momentul respectiv privind acele cuantumuri viitoare. Tehnicile de evaluare conforme cu abordarea bazată pe venituri includ tehnicile valorii actualizate, modelele de fixare a prețului pe valoarea opțiunii și metoda câștigurilor în plus pe mai multe perioade;

(c)

abordarea bazată pe costuri sau abordarea bazată pe costul curent de înlocuire reflectă cuantumul care ar fi necesar la momentul respectiv pentru a înlocui utilitatea economică a activului. Din perspectiva unui participant la piață care este vânzător, prețul care ar fi obținut pentru activ se bazează pe costurile suportate de un participant la piață care este cumpărător pentru a achiziționa sau a construi un activ înlocuitor cu utilitate comparabilă, ajustat pentru uzură morală.

1.

fondul comercial;

2.

imobilizările necorporale, altele decât fondul comercial, cu excepția cazului în care imobilizarea necorporală poate fi vândută separat și întreprinderea de asigurare și de reasigurare poate demonstra că există pentru aceleași active sau pentru active similare o valoare care a fost obținută în conformitate cu articolul 10 alineatul (2), caz în care activul se evaluează în conformitate cu articolul 10.

(a)

cu ajutorul metodei de evaluare implicite prevăzute la articolul 10 alineatul (2) din prezentul regulament;

(b)

cu ajutorul metodei ajustate a punerii în echivalență menționate la alineatul (3), dacă evaluarea în conformitate cu litera (a) nu este posibilă;

(c)

cu ajutorul fie al metodei de evaluare prevăzute la articolul 10 alineatul (3) din prezentul regulament, fie al unor metode de evaluare alternative, în conformitate cu articolul 10 alineatul (5) din prezentul regulament, cu condiția ca toate condițiile de mai jos să fie îndeplinite:

(a)

întreprinderile care sunt excluse din domeniul de aplicare al supravegherii la nivel de grup în temeiul articolului 214 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2009/138/CE;

(b)

întreprinderile care sunt excluse din fondurile proprii eligibile pentru solvabilitatea la nivel de grup în conformitate cu articolul 229 din Directiva 2009/138/CE.

(a)

activele în leasing se evaluează la valoarea justă;

(b)

pentru a determina valoarea actualizată a plăților minime de leasing se utilizează intrări conforme cu piața și nu se realizează ulterior ajustări pentru a se ține seama de propria bonitate a întreprinderii;

(c)

evaluarea la cost amortizat nu se aplică.

(a)

momentul viitor în care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare are dreptul unilateral de a rezilia contractul;

(b)

momentul viitor în care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare are dreptul unilateral de a refuza primele care trebuie plătite prin contract;

(c)

momentul viitor în care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare are dreptul unilateral de a modifica primele sau beneficiile care trebuie plătite prin contract în așa fel încât primele să reflecte pe deplin riscurile.

(a)

contractul nu prevede despăgubirea pentru un anumit eveniment nesigur care afectează persoana asigurată;

(b)

contractul nu include o garanție financiară a beneficiilor.

(a)

datele includ suficiente informații retrospective pentru a evalua caracteristicile riscurilor subiacente și a identifica tendințele în materie de riscuri;

(b)

datele sunt disponibile pentru fiecare dintre grupele de risc omogene relevante utilizate pentru calculul rezervelor tehnice, iar pentru calculul rezervelor tehnice nu se exclude de la utilizare fără justificare nicio informație.

(a)

datele nu sunt afectate de erori semnificative;

(b)

datele care provin din diferite perioade de timp și sunt utilizate pentru aceeași estimare sunt consecvente;

(c)

datele sunt înregistrate în timp util și în mod consecvent de-a lungul timpului.

(a)

datele sunt conforme cu scopurile pentru care vor fi utilizate;

(b)

volumul și natura datelor asigură faptul că estimările realizate în momentul calculării rezervelor tehnice pe baza datelor nu includ o eroare de estimare semnificativă;

(c)

datele sunt coerente cu ipotezele pe care se bazează tehnicile actuariale și statistice care li se aplică în momentul calculării rezervelor tehnice;

(d)

datele reflectă în mod adecvat riscurile la care este expusă o întreprindere de asigurare sau de reasigurare în ceea ce privește obligațiile de asigurare și de reasigurare;

(e)

datele au fost colectate, prelucrate și aplicate într-un mod transparent și bine structurat, pe baza unui proces documentat care cuprinde toate elementele următoarele:

(f)

Întreprinderile de asigurare și de reasigurare se asigură că datele lor sunt utilizate în mod consecvent de-a lungul timpului pentru calculul rezervelor tehnice.

(a)

întreprinderile de asigurare și de reasigurare sunt în măsură să demonstreze că utilizarea acestor date este mai potrivită decât utilizarea datelor care sunt disponibile exclusiv dintr-o sursă internă;

(b)

întreprinderile de asigurare sau de reasigurare cunosc originea acestor date și ipotezele sau metodologiile utilizate pentru prelucrarea datelor respective;

(c)

întreprinderile de asigurare sau de reasigurare identifică orice tendințe ale acestor date și variațiile, fie în timp, fie la nivelul datelor, ale ipotezelor sau ale metodologiilor necesare pentru utilizarea datelor respective;

(d)

întreprinderile de asigurare și de reasigurare sunt în măsură să demonstreze că ipotezele și metodologiile menționate la literele (b) și (c) reflectă caracteristicile portofoliului de obligații de asigurare și de reasigurare ale întreprinderii de asigurare sau de reasigurare.

(a)

insuficiența datelor nu se datorează caracterului necorespunzător al proceselor și procedurilor interne de colectare, stocare sau validare a datelor utilizate pentru evaluarea rezervelor tehnice;

(b)

insuficiența datelor nu poate fi remediată prin utilizarea de date externe;

(c)

nu ar fi fezabil ca întreprinderea să ajusteze datele pentru a remedia insuficiența.

(a)

întreprinderile de asigurare și de reasigurare sunt în măsură să explice și să justifice fiecare dintre ipotezele utilizate, ținând seama de importanța ipotezei, de incertitudinea pe care aceasta o implică, precum și de ipotezele alternative relevante;

(b)

circumstanțele în care ipotezele ar fi considerate false pot fi identificate în mod clar;

(c)

cu excepția cazului în care se prevede altfel în prezentul capitol, ipotezele se bazează pe caracteristicile portofoliului de obligații de asigurare și de reasigurare, fără a se ține seama, în cazul în care este posibil, de întreprinderea de asigurare sau de reasigurare care deține portofoliul;

(d)

întreprinderile de asigurare și de reasigurare utilizează ipotezele în mod consecvent în timp și în grupe de risc și linii de activitate omogene, fără modificări arbitrare;

(e)

ipotezele reflectă în mod adecvat orice incertitudine aflată la baza fluxurilor de trezorerie.

(a)

să genereze prețuri ale activelor care să fie conforme cu prețurile activelor observate pe piețele financiare;

(b)

să nu implice nicio posibilitate de arbitraj;

(c)

calibrarea parametrilor și scenariilor să corespundă structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc utilizate pentru a calcula cea mai bună estimare menționată la articolul 77 alineatul (2) din Directiva 2009/138/CE.

(a)

ipotezele privind deciziile viitoare de gestionare sunt determinate în mod obiectiv;

(b)

deciziile viitoare de gestionare prezumate sunt în concordanță cu practica de afaceri și cu strategia de afaceri curente ale întreprinderii de asigurare sau de reasigurare, inclusiv în ceea ce privește utilizarea tehnicilor de diminuare a riscurilor; în cazul în care există suficiente dovezi potrivit cărora întreprinderea își va modifica practicile sau strategia, deciziile viitoare de gestionare prezumate sunt în concordanță cu noile practici sau strategii;

(c)

deciziile viitoare de gestionare prezumate sunt coerente între ele;

(d)

deciziile viitoare de gestionare prezumate nu intră în contradicție cu nicio obligație asumată față de deținătorii de polițe și de beneficiari și nici cu cerințele juridice aplicabile întreprinderii;

(e)

deciziile viitoare de gestionare prezumate iau în considerare orice indicații publice oferite de către întreprinderea de asigurare sau de reasigurare cu privire la acțiunile pe care aceasta preconizează să le întreprindă sau să nu le întreprindă.

(i)

o comparație între deciziile viitoare de gestionare prezumate și deciziile de gestionare adoptate anterior de către întreprinderea de asigurare sau de reasigurare;

(ii)

o comparație între deciziile viitoare de gestionare luate în considerare în calculele actuale și în cele anterioare ale celei mai bune estimări;

(iii)

o evaluare a impactului modificărilor ipotezelor privind deciziile viitoare de gestionare asupra valorii rezervelor tehnice.

(a)

identificarea deciziilor viitoare de gestionare care sunt relevante pentru evaluarea rezervelor tehnice;

(b)

identificarea circumstanțelor specifice în care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare se așteaptă în mod rezonabil să pună în practică fiecare decizie de gestionare viitoare menționată la litera (a);

(c)

identificarea circumstanțelor specifice în care este posibil ca întreprinderea de asigurare sau de reasigurare să nu fie în măsură să pună în practică fiecare decizie de gestionare viitoare menționată la litera (a), precum și o descriere a modului în care aceste circumstanțe sunt luate în considerare pentru calculul rezervelor tehnice;

(d)

ordinea în care deciziile viitoare de gestionare menționate la litera (a) ar fi puse în practică și cerințele de guvernanță aplicabile acestor decizii de gestionare viitoare;

(e)

o descriere a oricăror măsuri curente necesare pentru garantarea faptului că întreprinderea de asigurare sau de reasigurare este în măsură să pună în practică fiecare decizie de gestionare viitoare menționată la litera (a);

(f)

o descriere a modului în care deciziile viitoare de gestionare menționate la litera (a) au fost reflectate în calculul celei mai bune estimări;

(g)

o descriere a procedurilor de raportare internă aplicabile care acoperă deciziile viitoare de gestionare menționate la litera (a) incluse în calculul celei mai bune estimări.

(a)

în ce măsură exercitarea opțiunilor a fost și va fi benefică deținătorilor de polițe în circumstanțele valabile în momentul exercitării opțiunii;

(b)

influența condițiilor economice trecute și viitoare;

(c)

impactul deciziilor de gestionare trecute și viitoare;

(d)

orice alte circumstanțe care ar putea influența deciziile deținătorilor de polițe cu privire la exercitarea opțiunii.

(a)

beneficiile plătite deținătorilor de polițe și beneficiarilor;

(b)

plățile pe care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare le va suporta în momentul furnizării de beneficii contractuale care sunt plătite în natură;

(c)

plățile cheltuielilor menționate la articolul 78 alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE;

(d)

plățile primelor și orice fluxuri de trezorerie suplimentare care rezultă din aceste prime;

(e)

plățile efectuate între întreprinderea de asigurare sau de reasigurare și intermediari care sunt asociate obligațiilor de asigurare sau de reasigurare;

(f)

plățile efectuate între întreprinderea de asigurare sau de reasigurare și firmele de investiții în legătură cu contractele cu beneficii de tip index-linked și unit-linked;

(g)

plățile efectuate pentru recuperare și subrogație, în măsura în care acestea nu se califică drept active sau pasive separate în sensul standardelor internaționale de contabilitate aprobate de Comisie în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002;

(h)

plățile impozitelor care sunt sau urmează să fie percepute de la deținătorii de polițe sau care sunt necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de asigurare sau de reasigurare.

(a)

incertitudinile legate de momentul apariției, frecvența și gravitatea evenimentelor asigurate;

(b)

incertitudinile legate de cuantumurile care vor face obiectul cererilor de despăgubire, inclusiv în ceea ce privește inflația cererilor de despăgubire, precum și incertitudinile legate de perioada necesară pentru a stabili daunele și a plăti despăgubirile;

(c)

incertitudinile legate de cuantumul cheltuielilor menționate la articolul 78 alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE;

(d)

incertitudinile legate de evoluțiile viitoare preconizate menționate la articolul 29, în măsura în care acest lucru este fezabil;

(e)

incertitudinile legate de comportamentul deținătorilor de polițe;

(f)

dependența dintre două sau mai multe cauze ale incertitudinilor;

(g)

dependența fluxurilor de trezorerie de împrejurările anterioare datei fluxurilor de trezorerie.

(a)

cheltuielile administrative;

(b)

cheltuielile de gestionare a investițiilor;

(c)

cheltuielile de gestionare a cererilor de despăgubire;

(d)

cheltuielile de achiziție.

(a)

toate garanțiile financiare și opțiunile contractuale incluse în polițele lor de asigurare și de reasigurare;

(b)

toți factorii care pot afecta probabilitatea ca deținătorii de polițe să își exercite opțiunile contractuale sau să atingă valoarea garanțiilor financiare.

(a)

să nu existe diferențe semnificative în ceea ce privește natura și complexitatea riscurilor aflate la baza polițelor care aparțin aceluiași grup;

(b)

modalitatea de grupare a polițelor să nu prezinte o imagine falsă a riscurilor aflate la baza polițelor și să nu declare în mod greșit cheltuielile acestora;

(c)

modalitatea de grupare a polițelor să poată da aproximativ aceleași rezultate pentru calculul celei mai bune estimări ca un calcul bazat pe polițe individuale, în special în ceea ce privește garanțiile financiare și opțiunile contractuale incluse în polițe.

(a)

CoC este rata costului capitalului;

(b)

suma acoperă toate numerele întregi, inclusiv 0;

(c)

SCR(t) este cerința de capital de solvabilitate menționată la articolul 38 alineatul (2) după t ani;

(d)

r(t + 1) este rata de bază a dobânzilor fără risc pentru scadența de t + 1 ani.

(a)

întregul portofoliu de obligații de asigurare și de reasigurare al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare care calculează marja de risc (întreprinderea inițială) este preluat de o altă întreprindere de asigurare sau de reasigurare (întreprinderea de referință);

(b)

fără a aduce atingere literei (a), în cazul în care întreprinderea inițială realizează simultan atât activități de asigurare de viață, cât și activități de asigurare generală, în conformitate cu articolul 73 alineatul (5) din Directiva 2009/138/CE, portofoliul obligațiilor de asigurare aferente asigurării de viață și reasigurării de viață și portofoliul obligațiilor de asigurare aferente asigurării generale și reasigurării generale sunt preluate în mod separat de către două întreprinderi de referință diferite;

(c)

transferul obligațiilor de asigurare și de reasigurare include orice contracte și acorduri de reasigurare cu vehiculele investiționale legate de aceste obligații;

(d)

întreprinderea de referință nu are niciun fel de obligații de asigurare sau de reasigurare și niciun fel de fonduri proprii înainte ca transferul să aibă loc;

(e)

după transfer, întreprinderea de referință nu își asumă niciun fel de noi obligații de asigurare sau de reasigurare;

(f)

după transfer, întreprinderea de referință atrage fonduri proprii eligibile egale cu cerința de capital de solvabilitate necesară pentru susținerea obligațiilor de asigurare și de reasigurare pe toată durata de viață a acestora;

(g)

după transfer, întreprinderea de referință dispune de active a căror valoare se ridică la suma dintre cerința sa de capital de solvabilitate și rezervele tehnice calculate după deducerea cuantumurilor recuperabile din contractele de reasigurare și de la vehiculele investiționale;

(h)

activele sunt selectate în așa fel încât să se reducă la minimum cerința de capital de solvabilitate pentru riscul de piață la care este expusă întreprinderea de referință;

(i)

cerința de capital de solvabilitate a întreprinderii de referință include toate riscurile următoare:

(j)

capacitatea rezervelor tehnice de a absorbi pierderile, menționată la articolul 108 din Directiva 2009/138/CE, de la nivelul întreprinderii de referință, corespunde pentru fiecare risc capacității rezervelor tehnice de a absorbi pierderile din întreprinderea inițială;

(k)

nu există o capacitate a impozitelor amânate de a absorbi pierderile, astfel cum se menționează la articolul 108 din Directiva 2009/138/CE, la nivelul întreprinderii de referință;

(l)

sub rezerva literelor (e) și (f), întreprinderea de referință va adopta viitoare decizii de gestionare care sunt coerente cu deciziile viitoare de gestionare prezumate, menționate la articolul 23, ale întreprinderii inițiale.

(a)

fluxurile de trezorerie asociate obligațiilor de asigurare sau de reasigurare care depind de probabilitatea ca deținătorii de polițe să își exercite opțiunile contractuale, inclusiv drepturile de reziliere și răscumpărare;

(b)

fluxurile de trezorerie asociate obligațiilor de asigurare sau de reasigurare care depind de nivelul, tendința sau volatilitatea ratelor de mortalitate, handicap, boală și morbiditate;

(c)

toate cheltuielile care vor fi suportate în îndeplinirea obligațiilor de asigurare și de reasigurare.

(a)

fluxurile de trezorerie legate de rezervele aferente cererilor de despăgubire restante includ plățile compensatorii legate de despăgubirile contabilizate în rezervele brute pentru cererile de despăgubire restante ale întreprinderii de asigurare sau de reasigurare care cedează riscurile;

(b)

fluxurile de trezorerie legate de rezervele aferente primelor includ toate celelalte plăți.

(a)

întreprinderile de asigurare și de reasigurare își pot obține ratele fără riscuri în practică;

(b)

ratele sunt determinate în mod fiabil pe baza instrumentelor financiare tranzacționate pe o piață financiară diversificată, lichidă și transparentă.

(a)

raportarea la euro garantează că rata de schimb dintre respectiva monedă și moneda euro rămâne într-un interval care să nu depășească 20 % din limita superioară a intervalului;

(b)

situația economică din zona euro și cea din zona respectivei monede sunt suficient de asemănătoare pentru a garanta că ratele dobânzii pentru moneda euro și pentru respectiva monedă evoluează în mod similar;

(c)

mecanismul de raportare la euro garantează că variațiile relative ale cursului de schimb pe o perioadă de un an nu depășesc limitele menționate la litera (a) de la prezentul alineat, în cazul unor evenimente de piață extreme, care corespund nivelului de încredere prevăzut la articolul 101 alineatul (3) din Directiva 2009/138/CE;

(d)

este îndeplinit unul dintre criteriile următoare:

(a)

pentru fiecare monedă, activele sunt reprezentative pentru investițiile efectuate de întreprinderile de asigurare și de reasigurare în acea monedă pentru a acoperi cea mai bună estimare a obligațiilor de asigurare și de reasigurare exprimate în moneda respectivă; pentru fiecare țară, activele sunt reprezentative pentru investițiile efectuate de întreprinderile de asigurare și de reasigurare în acea țară pentru a acoperi cea mai bună estimare a obligațiilor aferente asigurărilor și reasigurărilor vândute pe piața de asigurări a acelei țări și exprimate în moneda țării respective;

(b)

atunci când este posibil, portofoliul se bazează pe indici relevanți care sunt ușor accesibili publicului și există criterii publicate privind momentul și modul în care componentele acestor indici vor fi modificate;

(c)

portofoliul de active include toate activele următoare:

(a)

wgov este raportul dintre valoarea titlurilor de stat incluse în portofoliul de referință al activelor pentru moneda sau țara în cauză și valoarea tuturor activelor incluse în respectivul portofoliu de referință;

(b)

Sgov este marja de monedă medie a titlurilor de stat incluse în portofoliul de referință al activelor pentru moneda sau țara în cauză;

(c)

wcorp este raportul dintre valoarea obligațiunilor, altele decât titluri de stat, împrumuturi și securitizări, incluse în portofoliul de referință al activelor pentru moneda sau țara în cauză și valoarea tuturor activelor incluse în respectivul portofoliu de referință;

(d)

Scorp este marja de monedă medie a obligațiunilor, altele decât titluri de stat, a împrumuturilor și a securitizărilor incluse în portofoliul de referință al activelor pentru moneda sau țara în cauză.

(a)

o creștere instantanee și permanentă de 15 % a ratelor mortalității utilizate pentru calculul celei mai bune estimări;

(b)

o creștere instantanee de 0,15 puncte procentuale a ratelor mortalității (exprimate în procente) care sunt utilizate pentru calculul rezervelor tehnice, pentru a reflecta experiența mortalității în următoarele 12 luni.

(a)

polițele de asigurare multiple legate de aceeași persoană asigurată pot fi tratate ca și cum ar constitui o singură poliță de asigurare;

(b)

în cazul în care calculul rezervelor tehnice se bazează pe grupuri de polițe, astfel cum se menționează la articolul 35, identificarea polițelor în cazul cărora rezervele tehnice cresc ca urmare a creșterii ratei mortalității se poate, de asemenea, baza pe acele grupuri de polițe în loc să se bazeze pe polițe individuale, cu condiția că aceasta să genereze un rezultat care să nu fie diferit în mod semnificativ.

(a)

activul înlocuitor are același flux de trezorerie ca și activul înlocuit înainte de retrogradare;

(b)

activul înlocuitor aparține aceleiași clase de active ca și activul înlocuit;

(c)

activul înlocuitor are același nivel de calitate a creditului ca și activul înlocuit înainte de retrogradare sau un nivel superior;

(a)

o evaluare privind natura, amploarea și complexitatea riscurilor aflate la baza obligațiilor de asigurare și de reasigurare;

(b)

o evaluare în termeni calitativi sau cantitativi privind eroarea introdusă în rezultatele metodei ca urmare a oricărei deviații în ceea ce privește următoarele elemente:

(a)

nicio altă metodă cu o eroare mai mică nu este disponibilă și metoda nu riscă să conducă la o subestimare a cuantumului rezervelor tehnice;

(b)

metoda conduce la un cuantum al rezervelor tehnice ale întreprinderii de asigurare sau de reasigurare care este mai ridicat decât cuantumul care ar rezulta dacă s-ar utiliza o metodă proporțională și metoda nu conduce la subestimarea riscului inerent obligațiilor de asigurare și de reasigurare cărora i se aplică.

(a)

cea mai bună estimare brută calculată astfel cum se menționează la articolul 77 alineatul (2) din Directiva 2009/138/CE;

(b)

cea mai bună estimare, după luarea în considerare a cuantumurilor recuperabile din contracte de reasigurare și de la vehicule investiționale și fără o ajustare a pierderii estimate ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale de către contraparte (cea mai bună estimare netă neajustată), calculată în conformitate cu alineatul (2).

(a)

metode care utilizează aproximări ale cuantumurilor desemnate de termenul SCR(t) menționat la articolul 37 alineatul (1);

(b)

metode care estimează aproximativ suma actualizată a cuantumurilor desemnate de termenul SCR(t) menționat la articolul 37 alineatul (1) fără a evalua fiecare dintre aceste cuantumuri separat.

(a)

mecanismul de ajustare a primelor compensează integral și în timp util întreprinderea de asigurare pentru orice creștere a nivelului cererilor de despăgubire și al cheltuielilor;

(b)

calculul nu duce la o subestimare a celei mai bune estimări;

(c)

calculul nu duce la o subestimare a riscului inerent obligațiilor de asigurare respective.

(a)

PD reprezintă probabilitatea de nerambursare de către contrapartea respectivă în cursul următoarelor 12 luni;

(b)

Durmod reprezintă durata modificată a sumelor recuperabile din contractele de reasigurare încheiate cu contrapartea respectivă legate de grupul de riscuri omogene în cauză;

(c)

BErec reprezintă sumele recuperabile din contractele de reasigurare încheiate cu contrapartea respectivă legate de grupul de riscuri omogene în cauză.

(a)

forța juridică și executorie a condițiilor angajamentului în toate jurisdicțiile relevante;

(b)

condițiile contractuale ale acordului pe care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare l-a încheiat sau îl va încheia cu contrapărțile pentru furnizarea de fonduri;

(c)

dacă este relevant, actul constitutiv și statutul întreprinderii de asigurare sau de reasigurare;

(d)

existența, în cadrul întreprinderii de asigurare sau de reasigurare, a unor proceduri de informare a autorităților de supraveghere cu privire la eventualele modificări viitoare care ar putea avea ca efect reducerea capacității de a absorbi pierderile a elementului fondurilor proprii auxiliare, aduse oricăruia din următoarele elemente:

(a)

riscul de nerambursare de către contrapărți;

(b)

riscul ca nerambursarea să fie cauzată de o îndeplinire cu întârziere de către contrapărți a angajamentelor cu privire la elementul fondurilor proprii auxiliare.

(a)

bonitatea contrapărților, cu condiția ca aceasta să reflecte în mod adecvat capacitatea lor de a-și respecta angajamentele cu privire la elementul fondurilor proprii auxiliare;

(b)

dacă există elemente de natură juridică sau practică actuale sau previzibile care nu le permit contrapărților să își respecte angajamentele cu privire la elementul fondurilor proprii auxiliare;

(c)

dacă există cerințe juridice sau de reglementare impuse contrapărților care reduc capacitatea acestora de a-și respecta angajamentele cu privire la elementul fondurilor proprii auxiliare;

(d)

dacă forma juridică a contrapărților afectează respectarea de către acestea a angajamentelor cu privire la elementul fondurilor proprii auxiliare;

(e)

existența unor expuneri ale contrapărților care reduc capacitatea acestora de a-și respecta angajamentele cu privire la elementul fondurilor proprii auxiliare;

(f)

în ceea ce privește angajamentul lor cu privire la elementul fondurilor proprii auxiliare, prevederea, în condițiile contractuale ale acordului încheiat în temeiul oricărei legi aplicabile, a dreptului contrapărților la compensarea sumelor pe care le datorează cu orice sume care le sunt datorate de întreprinderea de asigurare sau de reasigurare.

(a)

dacă există elemente de natură juridică sau practică actuale sau previzibile care nu le permit contrapărților să își respecte prompt angajamentele cu privire la elementul fondurilor proprii auxiliare;

(b)

dacă există cerințe juridice sau de reglementare impuse contrapărților care pot reduce capacitatea acestora de a-și respecta prompt angajamentele cu privire la elementul fondurilor proprii auxiliare;

(c)

dacă forma juridică a contrapărților afectează respectarea promptă de către acestea a angajamentelor cu privire la elementul fondurilor proprii auxiliare.

(a)

diversele situații în care elementul fondurilor proprii auxiliare poate fi apelat pentru a absorbi pierderile;

(b)

dacă există măsuri disuasive sau de stimulare care pot afecta disponibilitatea contrapărților de a-și respecta angajamentele cu privire la elementul fondurilor proprii auxiliare;

(c)

dacă tranzacțiile anterioare dintre contrapărți și întreprinderea de asigurare sau de reasigurare, inclusiv respectarea anterioară de către contrapărți a angajamentelor cu privire la elementele fondurilor proprii auxiliare oferă o indicație cu privire la disponibilitatea contrapărților de a-și respecta angajamentele actuale cu privire la elementul fondurilor proprii auxiliare.

(a)

contrapărțile sunt nesemnificative în mod individual;

(b)

contrapărțile incluse în grup sunt suficient de omogene;

(c)

evaluarea unui grup de contrapărți nu supraestimează capacitatea și disponibilitatea de plată a contrapărților incluse în grup.

(a)

creșterea recuperabilității fondurilor ca urmare a disponibilității unor garanții sau a unui acord similar conform cu articolele 209-214;

(b)

existența, actuală sau previzibilă, a unui impediment practic sau juridic în calea recuperabilității fondurilor;

(c)

existența unor cerințe juridice sau de reglementare aplicabile pentru recuperabilitatea fondurilor;

(d)

capacitatea întreprinderii de asigurare sau de reasigurare de a lua măsuri pentru a asigura respectarea de către contrapărți a angajamentelor cu privire la elementul fondurilor proprii auxiliare.

(a)

efectuarea, de către întreprinderea de asigurare sau de reasigurare, a unor apelări anterioare de la aceleași contrapărți sau de la contrapărți similare în condiții identice sau similare;

(b)

caracterul relevant și fiabil al informațiilor în ceea ce privește rezultatul preconizat al apelărilor viitoare.

(a)

cuantumul inițial al elementului fondurilor proprii auxiliare care a fost calculat utilizând această metodă la data aprobării;

(b)

frecvența minimă de recalculare a cuantumului elementului fondurilor proprii auxiliare utilizând această metodă, atunci când frecvența este mai mare decât cea anuală, precum și motivele pentru utilizarea frecvenței respective;

(c)

perioada de timp pentru care se aprobă calculul elementului fondurilor proprii auxiliare utilizând metoda respectivă.

(a)

deținerile de elemente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituțiilor financiare și de credit se deduc din elementele menționate la articolul 69 litera (a) punctele (i), (ii), (iv) și (vi);

(b)

deținerile de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale instituțiilor financiare și de credit se deduc din elementele menționate la articolul 69 litera (a) punctele (iii) și (v) și la articolul 69 litera (b);

(c)

deținerile de instrumente de nivel 2 ale instituțiilor financiare și de credit se deduc din elementele fondurilor proprii de bază menționate la articolul 72.

(a)

partea de excedent al activelor față de pasive, evaluat în conformitate cu articolul 75 și cu secțiunea 2 din capitolul VI al Directivei 2009/138/CE, care cuprinde următoarele elemente:

(b)

pasivele subordonate plătite evaluate în conformitate cu articolul 75 din Directiva 2009/138/CE.

(a)

cuantumul acțiunilor proprii deținute de întreprinderea de asigurare sau de reasigurare;

(b)

dividendele, distribuirile și cheltuielile previzibile;

(c)

elementele fondurilor proprii de bază menționate la articolul 69 litera (a) punctele (i)-(v), la articolul 72 litera (a) și la articolul 76 litera (a);

(d)

elementele fondurilor proprii de bază care nu sunt menționate la articolul 69 litera (a) punctele (i)-(v), la articolul 72 litera (a) și la articolul 76 litera (a), care au fost aprobate de autoritatea de supraveghere în conformitate cu articolul 79;

(e)

elementele fondurilor proprii restricționate care îndeplinesc una dintre următoarele cerințe:

(f)

cuantumul participațiilor deținute în instituții financiare și de credit, astfel cum sunt menționate la articolul 92 alineatul (2) din Directiva 2009/138/CE, dedus în conformitate cu articolul 68, în măsura în care acesta nu este deja inclus la literele (a)-(e).

(a)

elementul fondurilor proprii de bază:

(b)

elementul fondurilor proprii de bază nu prezintă particularități care pot provoca insolvabilitatea întreprinderii de asigurare sau de reasigurare sau care pot accelera procesul prin care întreprinderea devine insolvabilă;

(c)

elementul fondurilor proprii de bază este disponibil imediat pentru a absorbi pierderile;

(d)

elementul fondurilor proprii de bază absoarbe pierderile cel puțin atunci când nu este îndeplinită cerința de capital de solvabilitate și nu împiedică recapitalizarea întreprinderii de asigurare sau de reasigurare;

(e)

elementul fondurilor proprii de bază, în cazul elementelor menționate la articolul 69 litera (a) punctele (iii) și (v) și la articolul 69 litera (b), dispune de unul dintre următoarele mecanisme principale de absorbție a pierderilor care trebuie să se declanșeze în cazul producerii evenimentului declanșator specificat la alineatul (8):

(f)

elementul fondurilor proprii de bază îndeplinește unul dintre următoarele criterii:

(g)

elementul fondurilor proprii de bază menționat la articolul 69 litera (a) punctele (iii) și (v) și la articolul 69 litera (b) permite rambursarea sau răscumpărarea elementului respectiv numai după o perioadă cuprinsă între 5 și 10 ani de la data emiterii în cazul în care cerința de capital de solvabilitate a întreprinderii este depășită cu o marjă adecvată, ținând seama de solvabilitatea întreprinderii, inclusiv de planul întreprinderii de gestionare a capitalului pe termen mediu;

(h)

elementul fondurilor proprii de bază, în cazul elementelor menționate la articolul 69 litera (a) punctele (i), (ii), (iii) și (v) și la articolul 69 litera (b), este rambursabil sau răscumpărabil numai la alegerea întreprinderii de asigurare sau de reasigurare, iar rambursarea sau răscumpărarea elementului fondurilor proprii de bază este supusă aprobării prealabile a autorităților de supraveghere;

(i)

elementul fondurilor proprii de bază, în cazul elementelor menționate la articolul 69 litera (a) punctele (i), (ii), (iii) și (v) și la articolul 69 litera (b), nu include niciun stimulent de a rambursa sau a răscumpăra elementul respectiv care sporește probabilitatea ca o întreprindere de asigurare sau de reasigurare să ramburseze sau să răscumpere respectivul element al fondurilor proprii de bază atunci când are posibilitatea de a face acest lucru;

(j)

elementul fondurilor proprii de bază, în cazul elementelor menționate la articolul 69 litera (a) punctele (i), (ii), (iii) și (v) și la articolul 69 litera (b), prevede suspendarea rambursării sau a răscumpărării elementului respectiv dacă cerința de capital de solvabilitate nu este îndeplinită sau dacă rambursarea ori răscumpărarea ar duce la neîndeplinirea acestei cerințe, până când întreprinderea îndeplinește cerința de capital de solvabilitate și rambursarea sau răscumpărarea nu ar duce la neîndeplinirea cerinței de capital de solvabilitate;

(k)

fără a aduce atingere literei (j), elementul fondurilor proprii de bază poate permite rambursarea sau răscumpărarea elementului respectiv atunci când cerința de capital de solvabilitate nu este îndeplinită sau când rambursarea ori răscumpărarea ar duce la neîndeplinirea acestei cerințe, doar atunci când sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(l)

elementul fondurilor proprii de bază îndeplinește unul dintre următoarele criterii:

(m)

elementul fondurilor proprii de bază poate permite efectuarea unei distribuiri atunci când cerința de capital de solvabilitate nu este îndeplinită sau când distribuirea ar duce la neîndeplinirea acestei cerințe, doar atunci când sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(n)

elementul fondurilor proprii de bază, în cazul elementelor menționate la articolul 69 litera (a) punctele (i), (ii), (iii) și (v) și la articolul 69 litera (b), oferă întreprinderii de asigurare sau de reasigurare flexibilitate totală în ceea ce privește distribuirile aferente elementului respectiv;

(o)

elementul fondurilor proprii de bază nu este grevat de sarcini și nu este conectat cu nicio altă tranzacție care, dacă este analizată împreună cu elementul fondurilor proprii de bază, ar putea avea drept rezultat neconformitatea elementului fondurilor proprii de bază cu articolul 94 alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE.

(a)

nu există niciun tratament preferențial în materie de distribuire în ceea ce privește ordinea efectuării distribuirilor, iar condițiile acordului contractual care reglementează elementul fondurilor proprii nu prevăd drepturi preferențiale la efectuarea distribuirilor;

(b)

distribuirile se efectuează din elementele care pot fi distribuite;

(c)

nivelul distribuirilor nu se stabilește pe baza cuantumului pentru care elementul fondurilor proprii a fost cumpărat la emitere și nu există niciun plafon sau vreo altă restricție a nivelului maxim de distribuire;

(d)

fără a aduce atingere literei (c), în cazul instrumentelor emise de întreprinderile mutuale și de tip mutual, se poate stabili un plafon sau o altă restricție a nivelului maxim de distribuire, cu condiția ca plafonul sau restricția să nu fie un eveniment legat de efectuarea sau neefectuarea unor distribuiri aferente altor elemente ale fondurilor proprii;

(e)

întreprinderea de asigurare sau de reasigurare nu are nicio obligație de a efectua distribuiri;

(f)

neefectuarea distribuirilor nu constituie un eveniment de nerambursare pentru întreprinderea de asigurare sau de reasigurare;

(g)

anularea distribuirilor nu impune nicio restricție asupra întreprinderii de asigurare sau de reasigurare;

(a)

distribuirile se efectuează din elementele care pot fi distribuite;

(b)

întreprinderile de asigurare sau de reasigurare au competența deplină în orice moment de a anula distribuirile aferente elementului fondurilor proprii pentru o perioadă de timp nelimitată și în mod necumulativ, iar întreprinderile pot utiliza fără restricție aceste plăți anulate pentru a-și îndeplini obligațiile pe măsură ce acestea devin exigibile;

(c)

nu există nicio obligație de a înlocui distribuirea cu o plată sub orice altă formă;

(d)

nu există nicio obligație de a efectua distribuiri în cazul în care se efectuează o distribuire aferentă unui alt element al fondurilor proprii;

(e)

neefectuarea distribuirilor nu constituie un eveniment de nerambursare pentru întreprinderea de asigurare sau de reasigurare;

(f)

anularea distribuirilor nu impune nicio restricție asupra întreprinderii de asigurare sau de reasigurare;

(a)

creanța deținătorului elementului respectiv în cazul procedurilor de lichidare;

(b)

suma care trebuie plătită pentru rambursarea sau răscumpărarea elementului respectiv;

(c)

distribuirile efectuate aferente elementului respectiv.

(a)

rata utilizată pentru conversie și o limită referitoare la cuantumul permis al conversiei;

(b)

intervalul în cadrul căruia instrumentele se vor converti în elementele fondurilor proprii de bază menționate la articolul 69 litera (a) punctul (i) sau (ii).

(a)

cuantumul elementelor fondurilor proprii eligibile pentru a acoperi cerința de capital de solvabilitate este egal cu sau mai mic de 75 % din cerința de capital de solvabilitate;

(b)

cuantumul elementelor fondurilor proprii eligibile pentru a acoperi cerința de capital minim este egal cu sau mai mic decât cerința de capital minim;

(c)

îndeplinirea cerinței de capital de solvabilitate nu este restabilită în termen de trei luni de la data la care neîndeplinirea a fost observată inițial.

(a)

partea excedentului de active față de pasive, evaluat în conformitate cu articolul 75 și cu secțiunea 2 din capitolul VI al Directivei 2009/138/CE, care cuprinde următoarele elemente:

(b)

pasivele subordonate evaluate în conformitate cu articolul 75 din Directiva 2009/138/CE.

(a)

elementul fondurilor proprii de bază are un rang inferior creanțelor tuturor deținătorilor de polițe, ale beneficiarilor și ale creditorilor nesubordonați;

(b)

elementul fondurilor proprii de bază nu prezintă particularități care pot provoca insolvabilitatea întreprinderii de asigurare sau de reasigurare ori care pot accelera procesul prin care întreprinderea devine insolvabilă;

(c)

elementul fondurilor proprii de bază este nedatat sau are o scadență inițială de cel puțin 10 ani; prima posibilitate contractuală de a rambursa sau a răscumpăra elementul fondurilor proprii de bază nu apare înainte de 5 ani de la data emiterii;

(d)

elementul fondurilor proprii de bază este rambursabil sau răscumpărabil numai la alegerea întreprinderii de asigurare sau de reasigurare, iar rambursarea sau răscumpărarea elementului respectiv este supusă aprobării prealabile a autorităților de supraveghere;

(e)

elementul fondurilor proprii de bază poate include stimulente limitate de a-l rambursa sau a-l răscumpăra, cu condiția ca acestea să nu aibă loc înainte de 10 ani de la data emiterii;

(f)

elementul fondurilor proprii de bază prevede suspendarea rambursării sau a răscumpărării sale dacă cerința de capital de solvabilitate nu este îndeplinită sau dacă rambursarea ori răscumpărarea ar duce la neîndeplinirea acestei cerințe, până când întreprinderea îndeplinește cerința de capital de solvabilitate și rambursarea sau răscumpărarea nu ar mai duce la neîndeplinirea cerinței de capital de solvabilitate;

(g)

elementul fondurilor proprii de bază îndeplinește unul dintre următoarele criterii:

(h)

elementul fondurilor proprii de bază poate permite efectuarea unei distribuiri atunci când cerința de capital de solvabilitate nu este îndeplinită sau când distribuirea ar duce la neîndeplinirea acestei cerințe, numai dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(i)

elementul fondurilor proprii de bază nu este grevat de sarcini și nu este conectat cu nicio altă tranzacție care, dacă este analizată împreună cu elementul fondurilor proprii de bază, ar putea avea drept rezultat neconformitatea acestuia cu articolul 94 alineatul (2) primul paragraf din Directiva 2009/138/CE.

(j)

elementul fondurilor proprii de bază prezintă particularitățile prevăzute la articolul 71 care sunt relevante pentru elementele fondurilor proprii de bază menționate la articolul 69 litera (a) punctele (iii) și (v) și la articolul 69 litera (b), dar depășește limita prevăzută la articolul 82 alineatul (3).

(i)

autoritatea de supraveghere a anulat în mod excepțional suspendarea rambursării sau a răscumpărării elementului respectiv;

(ii)

elementul este schimbat sau convertit într-un alt element al fondurilor proprii de bază de nivel 1 sau de nivel 2 cu cel puțin aceeași calitate;

(iii)

după rambursare sau răscumpărare, cerința de capital minim este îndeplinită.

(a)

100 de puncte de bază, minus marja de swap dintre baza inițială a indicilor și baza majorată a indicilor;

(b)

50 % din marja de credit inițială, minus marja de swap dintre baza inițială a indicilor și baza majorată a indicilor.

(a)

capitalul social nevărsat și neplătit, plătibil la cerere;

(b)

fondurile inițiale, contribuțiile membrilor sau elementul fondurilor proprii de bază echivalent pentru întreprinderile mutuale și de tip mutual nevărsate și neplătite, plătibile la cerere;

(c)

acțiunile preferențiale nevărsate și neplătite, plătibile la cerere;

(d)

un angajament obligatoriu din punct de vedere juridic de a subscrie și a plăti pasivele subordonate la cerere;

(e)

acreditivele și garanțiile care sunt deținute în fiducie (trust) de către un mandatar independent în beneficiul creditorilor de asigurare și sunt furnizate de instituții de credit autorizate în conformitate cu articolul 8 din Directiva 2013/36/CE;

(f)

acreditivele și garanțiile furnizate potrivit cărora elementele pot fi apelate la cerere și sunt negrevate de sarcini;

(g)

orice solicitări de capital viitoare pe care asociațiile mutuale sau de tip mutual ale armatorilor cu contribuții variabile care acoperă numai riscurile cuprinse în clasele 6, 12 și 17 din partea A a anexei 1 la Directiva 2009/138/CE le pot avea față de membrii lor prin solicitarea unor contribuții suplimentare în decursul următoarelor 12 luni;

(h)

orice solicitări de capital viitoare pe care asociațiile mutuale sau de tip mutual le pot avea față de membrii lor prin solicitarea unor contribuții suplimentare în decursul următoarelor 12 luni, cu condiția ca un apel să poată fi efectuat la cerere și să fie negrevat de sarcini;

(i)

alte angajamente obligatorii din punct de vedere juridic primite de o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, cu condiția ca elementul să poată fi apelat la cerere și să fie negrevat de sarcini.

(a)

partea excedentului de active față de pasive, evaluat în conformitate cu capitolul VI secțiunile 1 și 2 din Directiva 2009/138/CE, care cuprinde următoarele elemente:

(b)

pasivele subordonate evaluate în conformitate cu articolul 75 din Directiva 2009/138/CE.

(a)

elementul fondurilor proprii de bază, în cazul elementelor menționate la articolul 76 litera (a) punctele (i) și (ii) și la articolul 76 litera (b), are un rang inferior creanțelor tuturor titularilor și beneficiarilor de polițe și ale creditorilor nesubordonați;

(b)

elementul fondurilor proprii de bază nu prezintă particularități care pot provoca insolvabilitatea întreprinderii de asigurare sau de reasigurare ori care pot accelera procesul prin care întreprinderea devine insolvabilă;

(c)

elementul fondurilor proprii de bază, în cazul elementelor menționate la articolul 76 litera (a) punctele (i) și (ii) și la articolul 76 litera (b), este nedatat sau are o scadență inițială de cel puțin 5 de ani, în cazul în care data scadenței este prima posibilitate contractuală de a rambursa sau a răscumpăra elementul fondurilor proprii de bază;

(d)

elementul fondurilor proprii de bază, în cazul elementelor menționate la articolul 76 litera (a) punctele (i) și (ii) și la articolul 76 litera (b), este rambursabil sau răscumpărabil numai la alegerea întreprinderii de asigurare sau de reasigurare, iar rambursarea sau răscumpărarea acestuia este supusă aprobării prealabile a autorităților de supraveghere;

(e)

elementul fondurilor proprii de bază, în cazul elementelor menționate la articolul 76 litera (a) punctele (i) și (ii) și la articolul 76 litera (b), poate include stimulente limitate de a-l rambursa sau a-l răscumpăra;

(f)

elementul fondurilor proprii de bază, în cazul elementelor menționate la articolul 76 litera (a) punctele (i) și (ii) și la articolul 76 litera (b), prevede suspendarea rambursării sau a răscumpărării dacă cerința de capital de solvabilitate nu este îndeplinită sau dacă rambursarea ori răscumpărarea ar duce la neîndeplinirea acestei cerințe, până când întreprinderea îndeplinește cerința de capital de solvabilitate și rambursarea sau răscumpărarea nu ar mai duce la neîndeplinirea acestei cerințe;

(g)

elementul fondurilor proprii de bază, în cazul elementelor menționate la articolul 76 litera (a) punctele (i) și (ii) și la articolul 76 litera (b), prevede amânarea distribuirilor dacă cerința de capital minim nu este îndeplinită sau dacă distribuirea ar duce la neîndeplinirea acestei cerințe, până când întreprinderea îndeplinește cerința de capital minim și distribuirea nu ar mai duce la neîndeplinirea acestei cerințe;

(h)

elementul fondurilor proprii de bază nu este grevat de sarcini și nu este conectat cu nicio altă tranzacție care ar putea afecta particularitățile pe care elementul în cauză este obligat să le prezinte în conformitate cu prezentul articol.

(i)

autoritatea de supraveghere a anulat în mod excepțional suspendarea rambursării sau a răscumpărării elementului respectiv;

(ii)

elementul este schimbat sau convertit într-un alt element al fondurilor proprii de bază de nivel 1, de nivel 2 sau de nivel 3 cu cel puțin aceeași calitate;

(iii)

după rambursare sau răscumpărare, cerința de capital minim este îndeplinită.

(a)

100 de puncte de bază, minus marja de swap dintre baza inițială a indicilor și baza majorată a indicilor;

(b)

50 % din marja de credit inițială, minus marja de swap dintre baza inițială a indicilor și baza majorată a indicilor.

(a)

atunci când întreprinderea solicită aprobarea pentru clasificare ca fonduri proprii de nivel 1, dacă respectivul element al fondurilor proprii de bază prezintă în mare măsură particularitățile prevăzute la articolul 93 alineatul (1) literele (a) și (b) din Directiva 2009/138/CE, ținând seama de particularitățile prevăzute la articolul 93 alineatul (2) din directiva respectivă;

(b)

atunci când întreprinderea solicită aprobarea pentru clasificare ca fonduri proprii de bază de nivel 2, dacă respectivul element al fondurilor proprii de bază prezintă în mare măsură caracteristicile prevăzute la articolul 93 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2009/138/CE, ținând seama de particularitățile prevăzute la articolul 93 alineatul (2) din directiva respectivă;

(c)

atunci când întreprinderea solicită aprobarea pentru clasificare ca fonduri proprii auxiliare de nivel 2, dacă respectivul element al fondurilor proprii auxiliare prezintă în mare măsură caracteristicile prevăzute la articolul 93 alineatul (1) literele (a) și (b) din Directiva 2009/138/CE, ținând seama de particularitățile prevăzute la articolul 93 alineatul (2) din directiva respectivă;

(d)

atunci când întreprinderea solicită aprobarea pentru clasificare ca fonduri proprii de bază de nivel 3, dacă respectivul element al fondurilor proprii de bază prezintă caracteristicile prevăzute la articolul 93 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2009/138/CE, ținând seama de particularitățile prevăzute la articolul 93 alineatul (2) din directiva respectivă;

(e)

forța executorie a condițiilor contractuale ale elementului fondurilor proprii în toate jurisdicțiile relevante;

(f)

dacă elementul fondurilor proprii a fost vărsat integral.

(a)

elementele pot fi utilizate doar pentru a acoperi pierderile rezultate dintr-o anumită parte a contractelor de asigurare sau de reasigurare ale întreprinderii de asigurare sau de reasigurare;

(b)

elementele pot fi utilizate doar pentru a acoperi pierderile aferente anumitor deținători de polițe sau beneficiari;

(c)

elementele pot fi utilizate doar pentru a acoperi pierderile rezultate din anumite riscuri sau pasive.

(a)

elementele fondurilor proprii restricționate din cadrul fondului restricționat sau al portofoliului căruia i se aplică o primă de echilibrare;

(b)

cerința de capital de solvabilitate noțională pentru fondul restricționat sau portofoliul căruia i se aplică o primă de echilibrare.

(a)

cuantumul eligibil al elementelor de nivel 1 este de cel puțin jumătate din cerința de capital de solvabilitate;

(b)

cuantumul eligibil al elementelor de nivel 3 este mai mică de 15 % din cerința de capital de solvabilitate;

(c)

suma cuantumurilor eligibile ale elementelor de nivel 2 și 3 nu depășește 50 % din cerința de capital de solvabilitate.

(a)

cuantumul eligibil al elementelor de nivel 1 este de cel puțin 80 % din cerința de capital minim;

(b)

cuantumul eligibil al elementelor de nivel 2 nu poate depăși 20 % din cerința de capital minim.

(a)

elementele menționate la articolul 69 litera (a) punctul (iii);

(b)

elementele menționate la articolul 69 litera (a) punctul (v);

(c)

elementele menționate la articolul 69 litera (b);

(d)

elementele incluse în fondurile proprii de bază de nivel 1 în temeiul dispoziției tranzitorii prevăzute la articolul 308b alineatul (9) din Directiva 2009/138/CE.

(a)

scenariul nu modifică valoarea marjei de risc incluse în rezervele tehnice;

(b)

scenariul nu modifică valoarea creanțelor și datoriilor privind impozitul amânat;

(c)

scenariul nu modifică valoarea viitoarelor beneficii discreționare incluse în rezervele tehnice;

(d)

întreprinderea nu ia nicio decizie de gestionare în cadrul scenariului.

(a)

fără a aduce atingere alineatului (1) litera (d), deciziile viitoare de gestionare ulterioare scenariului, cu condiția ca acestea să fie conforme cu articolul 23;

(b)

orice impact negativ semnificativ al scenariului sau al deciziilor de gestionare menționate la litera (a) asupra probabilității ca deținătorii de polițe să își exercite opțiunile contractuale.

(a)

expunerilor indirecte la riscul de piață, altele decât organismele de plasament colectiv și investițiile sub formă de fonduri;

(b)

expunerilor indirecte la riscul de subscriere;

(c)

expunerilor indirecte la riscul de contraparte.

(a)

riscul aferent bazei generat de o neconcordanță de monede între riscul de subscriere și tehnica de atenuare a riscurilor se ia în considerare în modulul, submodulul sau scenariul relevant de risc de subscriere al formulei standard la nivelul cel mai detaliat prin adăugarea, la cerința de capital calculată în conformitate cu modulul, submodulul sau scenariul relevant, a 25 % din diferența dintre următoarele:

(b)

în cazul în care tehnica de atenuare a riscurilor vizează mai mult de un modul, submodul sau scenariu, calculul menționat la litera (a) se efectuează pentru fiecare dintre aceste module, submodule și scenarii. Cerința de capital care rezultă din aceste calcule nu poate depăși 25 % din capacitatea contractului de reasigurare neproporțională sau a vehiculului investițional.

(a)

suma, Corri,j , SCRi și SCRj sunt specificate în conformitate cu punctul 1 din anexa IV la Directiva 2009/138/CE;

(b)

SCRintangibles reprezintă cerința de capital pentru riscul aferent imobilizărilor necorporale menționat la articolul 203.

(a)

o evaluare a naturii, amplorii și complexității riscurilor întreprinderii care se încadrează în modulul sau submodulul relevant;

(b)

o evaluare din punct de vedere calitativ sau cantitativ, după caz, a erorii introduse în rezultatele calculului simplificat ca urmare a oricărei diferențe dintre următoarele:

(a)

în ceea ce privește obligațiile de asigurare ale întreprinderii de asigurare sau de reasigurare captive, toate persoanele asigurate și toți beneficiarii sunt entități juridice ale grupului din care face parte întreprinderea de asigurare sau de reasigurare captivă;