TEXT consolidat: 32015R2447 — RO

Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.

de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziții din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii

(1)

În scopul prezentului regulament, se aplică articolul 1 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 al Comisiei ( 1 ).

(2)

În scopul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

„bagaj de mână” înseamnă, în cazul călătoriei pe cale aeriană, bagajul pe care persoana fizică îl poartă cu sine atunci când intră în cabina aeronavei și când iese din aceasta;

„birou vamal de prezentare” înseamnă biroul vamal de a cărui competență ține locul în care sunt prezentate mărfurile;

„bagaj de cală”, în cazul călătoriei pe cale aeriană, înseamnă bagajul care a fost înregistrat la aeroportul de plecare și la care persoana fizică nu are acces pe durata zborului și nici, dacă este cazul, pe durata eventualelor escale;

„mărfuri identice” înseamnă, în contextul determinării valorii în vamă, mărfuri produse în aceeași țară și care sunt identice din toate punctele de vedere, inclusiv în privința caracteristicilor fizice, a calității și a renumelui. Existența unor diferențe minore de aspect nu exclude mărfurile respective din categoria mărfurilor considerate identice dacă ele corespund definiției;

„aeroport internațional din Uniune” înseamnă orice aeroport din Uniune care, după autorizarea de către autoritatea vamală, este deschis traficului aerian cu teritorii din afara teritoriului vamal al Uniunii;

„zbor în interiorul Uniunii” înseamnă deplasarea unei aeronave între două aeroporturi din Uniune, care nu efectuează nicio escală între aceste două aeroporturi și nu are ca punct de pornire sau punct final un aeroport din afara Uniunii;

„produse transformate principale” înseamnă produsele transformate pentru care a fost acordată autorizația pentru perfecționare activă;

„activități de comercializare” înseamnă, în contextul determinării valorii în vamă, toate activitățile legate de acțiunile de publicitate sau comercializare și de promovare a vânzării mărfurilor în cauză, precum și toate activitățile legate de garanțiile aferente;

„produse transformate secundare” înseamnă produsele transformate care sunt un produs secundar necesar al operațiunii de transformare, altele decât produsele transformate principale;

10.

„aeronavă de turism sau de afaceri” înseamnă o aeronavă particulară destinată curselor al căror itinerar este stabilit de către utilizator;

11.

„antrepozit vamal public de tip III” înseamnă un antrepozit vamal exploatat de autoritățile vamale;

12.

„instalație de transport fixă” înseamnă mijloace tehnice utilizate pentru transportul continuu al unor mărfuri precum energia electrică, gazul și petrolul;

13.

„birou vamal de tranzit” înseamnă oricare dintre următoarele:

(a)

biroul vamal de a cărui competență ține punctul de ieșire de pe teritoriul vamal al Uniunii atunci când mărfurile părăsesc acest teritoriu în cursul unei operațiuni de tranzit printr-o frontieră cu un teritoriu din afara teritoriului vamal al Uniunii, altul decât o țară de tranzit comun;

(b)

biroul vamal de a cărui competență ține punctul de intrare pe teritoriul vamal al Uniunii atunci când mărfurile au traversat un teritoriu din afara teritoriului vamal al Uniunii în cursul unei operațiuni de tranzit;

14.

„mărfuri similare”, în contextul determinării valorii în vamă, înseamnă mărfuri produse în aceeași țară, care, deși nu seamănă în toate privințele, prezintă caracteristici și materiale componente asemănătoare care le permit să îndeplinească aceleași funcții și să fie interschimbabile din punct de vedere comercial; calitatea mărfurilor, renumele lor și existența unei mărci se numără printre elementele care se iau în considerare pentru a stabili dacă mărfurile sunt similare sau nu.

Drepturile și obligațiile persoanelor în ceea ce privește legislația vamală

Formatele și codurile pentru cerințele comune în materie de date, schimb de date și stocare a datelor

(1)

Formatele și codurile pentru cerințele comune în materie de date menționate la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 pentru schimbul și stocarea de informații necesare pentru cereri și decizii sunt stabilite în anexa A la prezentul regulament.

(2)

Formatele și codurile pentru cerințele comune în materie de date menționate la articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 pentru schimbul și stocarea de informații necesare pentru declarații, notificări și dovada statutului vamal sunt stabilite în anexa B la prezentul regulament.

(4)

Formatele și codurile pentru cerințele comune în materie de date menționate la articolul 2 alineatul (4) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 pentru schimbul și stocarea de informații necesare pentru declarații, notificări și dovada statutului vamal sunt stabilite în anexa 9 la Regulamentul delegat (UE) 2016/341 al Comisiei ( 2 ).

(4a)

Formatele și codurile pentru cerințele comune în materie de date menționate la articolul 2 alineatul (4a) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 pentru schimbul și stocarea de informații necesare pentru declarații, notificări și dovada statutului vamal sunt stabilite în anexa C la prezentul regulament.

(5)

Până la data introducerii sistemului de decizii vamale în cadrul CVU menționat în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/578, autoritățile vamale pot decide că, pentru următoarele cereri și autorizații, se aplică alte formate și coduri decât cele stabilite în anexa A la prezentul regulament:

(a)

cererile și autorizațiile legate de simplificare pentru determinarea cuantumurilor care fac parte din valoarea în vamă a mărfurilor;

(b)

cererile și autorizațiile legate de garanțiile globale;

(c)

cererile și autorizațiile pentru amânarea plății;

(d)

cererile și autorizațiile pentru exploatarea spațiilor de depozitare temporară, astfel cum se menționează la articolul 148 din cod;

(e)

cererile și autorizațiile pentru serviciile de transport maritim regulat;

(f)

cererile și autorizațiile pentru statutul de emitent autorizat;

(g)

cererile și autorizațiile pentru statutul de cântăritor autorizat de banane;

(h)

cererile și autorizațiile pentru autoevaluare;

(i)

cererile și autorizațiile pentru acordarea statutului de destinatar agreat pentru operațiunile TIR;

(j)

cererile și autorizațiile pentru statutul de expeditor agreat pentru regimul de tranzit unional;

(k)

cererile și autorizațiile pentru statutul de destinatar agreat pentru regimul de tranzit unional;

(l)

cererile și autorizațiile pentru utilizarea de sigilii speciale;

(m)

cererile și autorizațiile pentru utilizarea unei declarații de tranzit cu set redus de date;

(n)

cererile și autorizațiile pentru utilizarea unui document electronic de transport ca declarație vamală.

(6)

Până la data introducerii sistemului de decizii vamale în cadrul CVU, autoritățile vamale pot permite ca, pentru următoarele cereri și autorizații, în locul cerințelor în materie de date stabilite în anexa A la prezentul regulament să fie folosite formatele și codurile aferente cerințelor în materie de date pentru cereri și autorizații stabilite în anexa 12 la Regulamentul delegat (UE) 2016/341:

(a)

cererile și autorizațiile pentru utilizarea declarației simplificate;

(b)

cererile și autorizațiile pentru vămuirea centralizată;

(c)

cereri și autorizații pentru înscrierea datelor în evidențele declarantului;

(d)

cererile și autorizațiile pentru utilizarea regimului de perfecționare activă;

(e)

cererile și autorizațiile pentru utilizarea regimului de perfecționare pasivă;

(f)

cererile și autorizațiile pentru utilizarea regimului de destinație finală;

(g)

cererile și autorizațiile pentru utilizarea regimului de admitere temporară;

(h)

cererile și autorizațiile pentru exploatarea spațiilor de depozitare în scopul antrepozitării vamale a mărfurilor.

(7)

În pofida alineatului (6), până la data introducerii sistemului automatizat de export (AES) în cadrul CVU sau a modernizării sistemelor naționale de import menționate în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/578, în cazul în care o cerere de autorizație se bazează pe o declarație vamală în conformitate cu articolul 163 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, în ceea ce privește elementele de date suplimentare necesare pentru cererea respectivă se aplică formatele și codurile stabilite în anexa 12 la Regulamentul delegat (UE) 2016/341.

(1)

Atunci când dezvoltă, întrețin și utilizează sistemele electronice menționate la articolul 16 alineatul (1) din cod, statele membre instituie și mențin modalități adecvate în materie de securitate în vederea unei operări eficace, fiabile și sigure a diverselor sisteme. Acestea se asigură, de asemenea, că sunt instituite măsuri pentru verificarea sursei datelor și pentru protecția datelor împotriva riscului de acces neautorizat, pierdere, modificare sau distrugere.

(2)

Fiecare introducere, modificare și ștergere a datelor se înregistrează împreună cu informațiile referitoare la motivul și ora exactă a acestei prelucrări și identificându-se persoana care a efectuat-o.

(3)

Statele membre se informează reciproc, informează Comisia și, dacă este cazul, informează operatorul economic în cauză cu privire la toate încălcările efective sau suspectate în materie de securitate a sistemelor electronice.

Toate datele validate de sistemul electronic relevant sunt păstrate timp de cel puțin trei ani de la sfârșitul anului în care au fost validate datele respective, cu excepția cazului în care există dispoziții contrare.

(1)

Comisia și statele membre încheie acorduri operaționale care stabilesc cerințele practice legate de disponibilitatea și funcționarea sistemelor electronice, precum și de asigurarea continuității activității.

(2)

Acordurile operaționale menționate la alineatul (1) stabilesc, în special, timpul de reacție adecvat pentru schimbul și prelucrarea de informații în sistemele electronice relevante.

(3)

Se asigură disponibilitatea permanentă a sistemelor electronice. Această obligație nu se aplică însă:

(a)

în cazuri specifice legate de utilizarea sistemelor electronice stabilite în acordurile menționate la alineatul (1) sau, în absența acordurilor respective, la nivel național;

(b)

în caz de forță majoră.

Autoritățile vamale responsabile cu înregistrarea sunt cele desemnate de statele membre. Statele membre comunică Comisiei denumirea și adresa autorităților respective. Comisia publică informațiile în cauză pe internet.

(1)

Pentru a face schimb de informații referitoare la EORI și a stoca astfel de informații, se utilizează un sistem electronic implementat în acest scop în temeiul articolului 16 alineatul (1) din cod („sistemul EORI”).

Prin sistemul respectiv, autoritatea vamală competentă pune la dispoziție informații de fiecare dată când se atribuie numere EORI noi sau când apar modificări ale datelor stocate în ceea ce privește înregistrările deja eliberate.

(2)

Fiecărei persoane i se alocă un singur număr EORI.

(3)

Formatul și codurile datelor stocate în sistemul EORI sunt prevăzute în anexa 12-01.

(4)

Prin derogare de la alineatul (1) din prezentul articol, până la data modernizării sistemului EORI central, formatele și codurile prevăzute în anexa 12-01 nu se aplică.

Până la data modernizării sistemului EORI central, codurile pentru cerințele comune în materie de date pentru înregistrarea operatorilor economici și a altor persoane sunt stabilite în anexa 9 la ►M1 Regulamentul delegat (UE) 2016/341 ◄ .

(5)

Atunci când statele membre colectează datele enumerate la punctul 4 din anexa 12-01, acestea se asigură că sunt utilizate formatele și codurile prevăzute în anexa 12-01.

(1)

Comunicarea menționată la articolul 22 alineatul (6) primul paragraf din cod:

(a)

include o trimitere la documentele și informațiile pe care autoritățile vamale intenționează să își bazeze decizia;

(b)

indică termenul în care persoana în cauză trebuie să își exprime punctul de vedere, începând de la data la care această persoană primește sau se consideră că a primit comunicarea menționată;

(c)

include o trimitere la dreptul persoanei în cauză de a avea acces la documentele și informațiile menționate la litera (a), în conformitate cu dispozițiile aplicabile.

(2)

Dacă persoana respectivă își exprimă punctul de vedere înainte de expirarea termenului menționat la alineatul (1) litera (b), autoritățile vamale pot proceda la luarea deciziei, cu excepția cazului în care persoana în cauză își exprimă în același timp intenția de a continua să-și exprime punctul de vedere în termenul prevăzut.

(1)

Autoritățile vamale pot include comunicarea menționată la articolul 22 alineatul (6) primul paragraf din cod în procesul de verificare sau de control dacă intenționează să ia o decizie pe baza oricăruia dintre elementele enumerate în continuare:

(a)

rezultatele unei verificări efectuate în urma prezentării mărfurilor;

(b)

rezultatele unei verificări a declarației vamale menționate la articolul 191 din cod;

(c)

rezultatele controlului ulterior acordării liberului de vamă menționat la articolul 48 din cod, în cazul în care mărfurile se află încă sub supraveghere vamală;

(d)

rezultatele unei verificări a dovezii statutului vamal de mărfuri unionale sau, dacă este cazul, rezultatele verificării cererii de înregistrare a acestei dovezi sau de vizare a acestei dovezi;

(e)

eliberarea unei dovezi de origine de către autoritățile vamale;

(f)

rezultatele controlului mărfurilor pentru care nu s-a depus o declarație sumară, o declarație de depozitare temporară, o declarație de reexport sau o declarație vamală.

(2)

Dacă se efectuează o comunicare în conformitate cu alineatul (1), persoana în cauză poate:

(a)

să își exprime imediat punctul de vedere prin aceleași mijloace utilizate și pentru comunicarea realizată în conformitate cu articolul 9 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446; sau

(b)

să solicite o comunicare în conformitate cu articolul 8, cu excepția cazurilor menționate la alineatul (1) litera (f).

Persoana în cauză este informată de autoritățile vamale în legătură cu cele două posibilități.

(3)

Dacă iau o decizie cu consecințe nefavorabile asupra persoanei în cauză, autoritățile vamale trebuie să înregistreze dacă persoana respectivă și-a exprimat punctul de vedere în conformitate cu alineatul (2) litera (a).

(1)

Pentru schimbul și stocarea de informații referitoare la cereri și decizii care pot avea un impact în mai multe state membre, precum și referitoare la orice eveniment ulterior care ar putea avea efecte asupra cererii sau deciziei inițiale, se utilizează un sistem electronic implementat în acest scop în temeiul articolului 16 alineatul (1) din cod.

Prin sistemul respectiv, autoritatea vamală competentă pune la dispoziție fără întârziere informații, cel târziu în termen de șapte zile de la data la care autoritatea ia cunoștință de aceste informații.

(2)

O interfață armonizată pentru comercianți la nivelul UE, concepută de Comisie și de statele membre de comun acord, este utilizată pentru schimbul de informații cu privire la cereri și decizii care pot avea un impact în mai multe state membre.

(3)

Alineatele (1) și (2) din prezentul articol sunt aplicabile de la data introducerii sistemului de decizii vamale în cadrul CVU, astfel cum este menționată în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/255/UE.

Statele membre comunică Comisiei o listă a autorităților vamale menționate la articolul 22 alineatul (1) al treilea paragraf din cod, desemnate să primească cereri. Statele membre comunică, de asemenea, Comisiei orice modificare ulterioară a acestei liste.

(1)

În cazul în care autoritatea vamală acceptă o cerere în temeiul articolului 11 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, data acceptării acestei cereri este data la care au fost primite de autoritatea vamală toate informațiile necesare în conformitate cu ►M1 articolul 22 alineatul (2) ◄ al doilea paragraf din cod.

(2)

În cazul în care stabilește că cererea nu conține toate informațiile necesare, autoritatea vamală cere solicitantului să furnizeze informațiile relevante într-un termen-limită rezonabil care nu depășește 30 de zile.

În cazul în care solicitantul nu furnizează informațiile solicitate de autoritățile vamale în termenul stabilit de autorități în acest scop, cererea nu este acceptată, iar solicitantul este informat în consecință.

(3)

Dacă solicitantului nu i se comunică acceptarea sau respingerea cererii, cererea se consideră acceptată. Data acceptării este data depunerii cererii sau, în cazurile în care solicitantul a furnizat informații suplimentare în urma unei solicitări a autorității vamale, astfel cum se menționează la alineatul (2), data la care a fost furnizată ultima informație.

Autoritatea vamală competentă să ia o decizie păstrează toate datele și informațiile justificative pe care s-a bazat la momentul luării deciziei timp de cel puțin trei ani de la data de încheiere a perioadei de valabilitate a deciziei.

(1)

În cazul în care o autoritate vamală competentă să ia o decizie trebuie să consulte o autoritate vamală dintr-un alt stat membru în cauză cu privire la îndeplinirea condițiilor și a criteriilor necesare pentru luarea unei decizii favorabile, această consultare are loc în termenul prevăzut pentru decizia respectivă. Autoritatea vamală competentă să ia o decizie fixează un termen-limită pentru consultare, care începe la data comunicării de către autoritatea vamală respectivă a condițiilor și criteriilor care trebuie examinate de autoritatea vamală consultată.

În cazul în care, în urma examinării menționate la primul paragraf, autoritatea vamală consultată stabilește că solicitantul nu îndeplinește una/unul sau mai multe dintre condițiile și criteriile necesare pentru a lua o decizie favorabilă, rezultatele, documentate și justificate corespunzător, se transmit autorității vamale competente să ia decizia.

(2)

Termenul-limită stabilit pentru consultare în conformitate cu alineatul (1) poate fi prelungit de autoritatea vamală competentă să ia decizia în oricare dintre următoarele cazuri:

(a)

dacă, din cauza naturii examinărilor ce urmează să fie efectuate, autoritatea consultată solicită mai mult timp;

(b)

dacă solicitantul efectuează ajustări pentru a asigura îndeplinirea condițiilor și a criteriilor menționate la alineatul (1) și le comunică autorității vamale competente să ia decizia, care informează în consecință autoritatea vamală consultată.

(3)

În cazul în care autoritatea vamală consultată nu răspunde în termenul-limită stabilit pentru consultare în conformitate cu alineatele (1) și (2), condițiile și criteriile pentru care a avut loc consultarea sunt considerate îndeplinite.

(4)

Procedura de consultare prevăzută la alineatele (1) și (2) se poate aplica și în scopul reevaluării și monitorizării unei decizii.

O decizie suspendată în conformitate cu articolul 16 alineatul (1) Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 este revocată de autoritatea vamală competentă să ia o decizie în cazurile menționate la articolul 16 alineatul (1) literele (b) și (c) din regulamentul menționat în cazul în care titularul deciziei nu ia, în termenul prevăzut, măsurile necesare pentru a îndeplini condițiile stabilite pentru decizie sau pentru a respecta obligațiile impuse prin decizia respectivă.

(1)

Dacă o cerere pentru o decizie referitoare la informațiile obligatorii este depusă în temeiul articolului 19 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 într-un alt stat membru decât cel în care este stabilit solicitantul, autoritatea vamală la care a fost depusă cererea notifică acest lucru autorității vamale din statul membru în care este stabilit solicitantul în termen de șapte zile de la acceptarea cererii.

În cazul în care autoritatea vamală care primește notificarea deține orice fel de informații pe care le consideră relevante pentru prelucrarea cererii, aceasta transmite informațiile respective autorității vamale la care a fost depusă cererea cât mai curând posibil și cel târziu în termen de 30 de zile de la data notificării.

(2)

O cerere pentru o decizie referitoare la informațiile tarifare obligatorii („ITO”) se referă doar la mărfuri care au caracteristici similare și între care diferențele sunt nerelevante în scopul clasificării lor tarifare.

(3)

O cerere pentru o decizie referitoare la informațiile de origine obligatorii („IOO”) privește un singur tip de mărfuri și un singur set de circumstanțe pentru determinarea originii.

(4)

În scopul de a se asigura conformitatea cu cerința stabilită la articolul 33 alineatul (1) al doilea paragraf litera (a) din cod în legătură cu o cerere pentru o decizie ITO, autoritatea vamală menționată la articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 consultă sistemul electronic menționat la articolul 21 din prezentul regulament și ține o evidență a acestor consultări.

În scopul de a se asigura că o decizie ITO pe care intenționează să o emită este coerentă cu deciziile ITO care au fost deja emise, autoritatea vamală competentă să ia o decizie consultă sistemul electronic menționat la articolul 21 și ține o evidență a acestor consultări.

(1)

Dacă autoritatea vamală competentă să ia decizia notifică solicitantului decizia IOO utilizând alte mijloace decât tehnicile de prelucrare electronică a datelor, ea face acest lucru cu ajutorul formularului prevăzut în anexa 12-02.

(2)

Dacă autoritatea vamală competentă să ia decizia notifică solicitantului decizia IOO utilizând tehnici de prelucrare electronică a datelor, decizia respectivă trebuie să poată fi imprimată conform formatului prevăzut în anexa 12-02.

(1)

Autoritățile vamale transmit trimestrial Comisiei detaliile relevante privind deciziile IOO.

(2)

Comisia pune la dispoziția autorităților vamale din toate statele membre detaliile obținute în conformitate cu alineatul (1).

Dacă sunt îndeplinite formalități vamale de către titularul unei decizii ITO sau pe seama acestuia pentru mărfuri care fac obiectul deciziei ITO, acest lucru se indică în declarația vamală prin menționarea numărului de referință al deciziei ITO.

(1)

Pentru schimbul și stocarea de informații referitoare la cereri și decizii legate de ITO sau la orice eveniment ulterior care ar putea avea efecte asupra cererii sau deciziei inițiale, se utilizează un sistem electronic implementat în acest scop în temeiul articolului 16 alineatul (1) din cod.

(2)

În plus față de informațiile menționate la alineatul (1):

(a)

supravegherea menționată la articolul 55 din prezentul regulament include date care sunt utile pentru a se monitoriza utilizarea deciziilor ITO;

(b)

autoritatea vamală care a primit cererea și a luat decizia ITO notifică prin sistemul menționat la alineatul (1) dacă se acordă o perioadă de utilizare prelungită a deciziei ITO, indicând data de încheiere a perioadei de utilizare prelungită și cantitățile de mărfuri acoperite de această perioadă.

(3)

Comisia comunică periodic statelor membre rezultatele monitorizării menționate la alineatul (2) litera (a), în scopul de a sprijini monitorizarea de către autoritățile vamale a respectării obligațiilor ce decurg din ITO.

(4)

(5)

Atunci când prelucrează o cerere pentru o decizie ITO, autoritățile vamale indică stadiul în care se află cererea în sistemul menționat la alineatul (1).

(6)

Prin derogare de la alineatul (1) din prezentul articol, până la data modernizării sistemului menționat la alineatul respectiv, în conformitate cu anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/255/UE, statele membre utilizează baza de date centrală a Comisiei creată în temeiul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei ( 3 ).

(7)

Până la data introducerii primei etape a modernizării sistemului menționat la alineatul (1) din prezentul articol și a sistemului menționat la articolul 56 din prezentul regulament, autoritățile vamale realizează monitorizarea utilizării deciziilor ITO atunci când desfășoară controale vamale sau controale ulterioare acordării liberului de vamă în conformitate cu articolele 46 și 48 din cod. Prin derogare de la alineatul (3) din prezentul articol, până la data introducerii respective, Comisia nu este obligată să comunice statelor membre rezultatele monitorizării menționate la alineatul (2) litera (a) din prezentul articol.

(1)

Dacă decid să acorde o perioadă de utilizare prelungită în conformitate cu articolul 34 alineatul (9) al treilea paragraf din cod, autoritățile vamale menționează data la care expiră perioada de utilizare prelungită a deciziei în cauză.

(2)

Dacă decid să acorde o perioadă de utilizare prelungită a unei decizii ITO în conformitate cu articolul 34 alineatul (9) al treilea paragraf din cod, autoritățile vamale specifică, pe lângă data menționată la alineatul (1), cantitățile de mărfuri care pot fi vămuite în perioada de utilizare prelungită.

Utilizarea unei decizii pentru care s-a acordat o perioadă de utilizare prelungită încetează imediat ce sunt atinse cantitățile respective.

Pe baza supravegherii menționate la articolul 55, Comisia informează statele membre imediat ce au fost atinse cantitățile în cauză.

Acțiuni pentru a se asigura clasificarea tarifară uniformă și corectă sau determinarea uniformă și corectă a originii

(1)

Comisia notifică fără întârziere autorităților vamale suspendarea luării deciziilor ITO și IOO în conformitate cu articolul 34 alineatul (10) litera (a) din cod dacă:

(a)

Comisia a identificat decizii incorecte sau neuniforme;

(b)

autoritățile vamale au prezentat Comisiei cazuri în care nu au reușit să soluționeze, într-un interval maxim de 90 de zile, divergențele lor de opinie în ceea ce privește clasificarea uniformă și corectă sau determinarea uniformă și corectă a originii.

De la data la care Comisia a notificat autorităților vamale suspendarea și până când se asigură clasificarea uniformă și corectă sau determinarea uniformă și corectă a originii nu se emite nicio decizie referitoare la informațiile obligatorii pentru mărfuri care intră sub incidența literei (a) sau (b).

(2)

Clasificarea uniformă și corectă sau determinarea uniformă și corectă a originii face obiectul unei consultări la nivelul Uniunii în cel mai scurt timp și cel mai târziu în termen de 120 de zile de la notificarea Comisiei menționată la alineatul (1).

(3)

De îndată ce suspendarea este retrasă, Comisia notifică imediat acest lucru autorităților vamale.

(4)

În scopul aplicării alineatelor (1)-(3), deciziile IOO sunt considerate neuniforme dacă conferă o origine diferită unor mărfuri care:

(a)

se încadrează la aceeași poziție tarifară și a căror origine a fost determinată pe baza acelorași reguli de origine; și

(b)

au fost obținute în condiții identice, folosindu-se același proces de fabricație și materiale echivalente, în special în ceea ce privește caracterul lor originar sau neoriginar.

(1)

Criteriul prevăzut la articolul 39 litera (a) din cod este considerat respectat dacă:

(a)

nu există nicio decizie a unei autorități administrative sau judiciare care să concluzioneze că una dintre persoanele descrise la litera (b) a comis, în cursul ultimilor trei ani, încălcări grave sau repetate ale legislației vamale sau ale dispozițiilor fiscale în legătură cu activitatea sa economică; precum și dacă

(b)

niciuna dintre următoarele persoane nu are un cazier care conține infracțiuni grave în legătură cu activitatea sa economică, inclusiv cu activitatea economică a solicitantului, dacă este cazul:

(i)

solicitantul;

(ii)

angajatul sau angajații responsabili cu chestiunile vamale ale solicitantului; și

(iii)

persoana sau persoanele responsabile de solicitant sau care exercită controlul asupra gestiunii acestuia.

(2)

Criteriul menționat la articolul 39 litera (a) din cod poate fi însă considerat îndeplinit dacă autoritatea vamală competentă să ia decizia consideră că o încălcare are importanță minoră, în raport cu numărul sau dimensiunea operațiunilor aferente, iar autoritatea vamală nu are îndoieli cu privire la buna-credință a solicitantului.

(3)

Dacă persoana menționată la alineatul (1) litera (b) punctul (iii), alta decât solicitantul, este stabilită sau își are reședința într-o țară terță, autoritatea vamală competentă să ia decizia evaluează îndeplinirea criteriului menționat la articolul 39 litera (a) din cod pe baza evidențelor și a informațiilor aflate la dispoziția sa.

(4)

Dacă solicitantul este stabilit de mai puțin de trei ani, autoritatea vamală competentă să ia decizia evaluează îndeplinirea criteriului menționat la articolul 39 litera (a) din cod pe baza evidențelor și a informațiilor aflate la dispoziția sa.

(1)

Criteriul prevăzut la articolul 39 litera (b) din cod este considerat respectat dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a)

solicitantul menține un sistem contabil care este coerent cu principiile de contabilitate general acceptate aplicate în statul membru în care sunt ținute evidențele contabile, permite controale vamale bazate pe audit și menține un istoric al datelor care oferă o pistă de audit din momentul în care datele sunt înscrise în dosar;

(b)

evidențele ținute de solicitant în scopuri vamale sunt integrate în sistemul contabil al solicitantului sau permit verificări încrucișate ale informațiilor cu sistemul contabil;

(c)

solicitantul permite accesul fizic al autorității vamale la sistemele sale contabile și, dacă este cazul, la evidențele sale comerciale și de transport;

(d)

solicitantul permite accesul electronic al autorității vamale la sistemele sale contabile și, dacă este cazul, la evidențele sale comerciale și de transport dacă sistemele sau evidențele respective sunt ținute în format electronic;

(e)

solicitantul dispune de un sistem logistic care identifică mărfurile ca mărfuri unionale sau neunionale și indică, acolo unde este cazul, localizarea acestora;

(f)

solicitantul dispune de o organizare administrativă care corespunde tipului și dimensiunii întreprinderii și care este adaptată la gestionarea fluxului de mărfuri și dispune de sisteme de control intern care permit prevenirea, detectarea și corectarea greșelilor, precum și prevenirea și detectarea tranzacțiilor ilegale sau neregulamentare;

(g)

dacă este cazul, solicitantul dispune de proceduri satisfăcătoare de gestionare a licențelor și a autorizațiilor acordate în conformitate cu măsurile de politică comercială sau aferente schimburilor comerciale cu produse agricole;

(h)

solicitantul dispune de proceduri satisfăcătoare de arhivare a documentelor și a informațiilor, precum și de protecție împotriva pierderii datelor;

(i)

solicitantul se asigură că angajații vizați au primit instrucțiuni să informeze autoritățile vamale ori de câte ori sunt descoperite dificultăți în îndeplinirea cerințelor și instituie proceduri pentru informarea autorităților vamale cu privire la astfel de dificultăți;

(j)

solicitantul dispune de măsuri adecvate de securitate în scopul protejării sistemului informatic al solicitantului împotriva intruziunilor neautorizate și în scopul securizării documentelor acestuia;

(k)

dacă este cazul, solicitantul dispune de proceduri satisfăcătoare pentru gestionarea licențelor de import și de export legate de prohibiții și restricții, inclusiv de măsuri care vizează diferențierea mărfurilor ce fac obiectul unor prohibiții sau restricții de alte mărfuri, precum și de măsuri vizând asigurarea respectării prohibițiilor și restricțiilor respective.

(2)

Dacă solicitantul depune o cerere doar pentru o autorizație ca operator economic autorizat pentru securitate și siguranță menționată la articolul 38 alineatul (2) litera (b) din cod (AEOS), nu se aplică cerința prevăzută la alineatul (1) litera (e).

(1)

Criteriul prevăzut la articolul 39 litera (c) din cod este considerat îndeplinit dacă solicitantul respectă următoarele condiții:

(a)

solicitantul nu face obiectul unei proceduri de faliment;

(b)

în ultimii trei ani anteriori depunerii cererii, solicitantul și-a îndeplinit obligațiile financiare în ceea ce privește plata taxelor vamale și a oricăror alte taxe, impozite sau impuneri percepute la sau în legătură cu importul sau exportul de mărfuri;

(c)

solicitantul demonstrează, pe baza evidențelor și a informațiilor disponibile pentru cei trei ani anteriori depunerii cererii, că are o situație financiară suficientă pentru a-și îndeplini obligațiile și a-și respecta angajamentele, ținând seama de tipul și volumul activității economice, inclusiv că nu are active nete negative, cu excepția cazului în care acestea pot fi acoperite.

(2)

Dacă solicitantul este stabilit de mai puțin de trei ani, solvabilitatea sa financiară menționată la articolul 39 litera (c) din cod trebuie verificată pe baza evidențelor și a informațiilor disponibile.

(1)

Criteriul prevăzut la articolul 39 litera (d) din cod este considerat respectat dacă este îndeplinită oricare dintre următoarele condiții:

(a)

solicitantul sau persoana responsabilă cu chestiunile vamale ale solicitantului respectă unul dintre următoarele standarde practice de competență:

(i)

o experiență practică dovedită de cel puțin trei ani în chestiuni vamale;

(ii)

un standard de calitate în domeniul vamal, adoptat de un organism european de standardizare.

(b)

solicitantul sau persoana responsabilă cu chestiunile vamale ale solicitantului a absolvit un curs de formare pe tema legislației vamale corespunzător implicării sale în activitățile din domeniul vamal și pertinent pentru această implicare, furnizat de oricare dintre următoarele entități:

(i)

o autoritate vamală a unui stat membru;

(ii)

o instituție de învățământ recunoscută pentru a furniza astfel de calificări de către autoritățile vamale sau de către un organism al unui stat membru care este responsabil cu formarea profesională;

(iii)

o asociație profesională sau comercială recunoscută de autoritățile vamale ale unui stat membru sau acreditată în Uniune pentru a furniza o astfel de calificare.

(2)

Dacă persoana responsabilă cu chestiunile vamale ale solicitantului este o persoană care acționează în temeiul unui contract, criteriul prevăzut la articolul 39 litera (d) din cod este considerat respectat dacă persoana care acționează în temeiul unui contract este un operator economic autorizat pentru simplificări vamale menționat la articolul 38 alineatul (2) litera (a) din cod (AEOC).

(1)

Criteriul prevăzut la articolul 39 litera (e) din cod este considerat respectat dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a)

clădirile care urmează să fie folosite în cadrul operațiunilor legate de autorizația AEOS oferă protecție împotriva intruziunii ilegale și sunt construite din materiale care rezistă la tentativele de acces ilegal;

(b)

există măsuri adecvate pentru a împiedica accesul neautorizat la birouri, zone de expediere, cheiuri de încărcare, zone de încărcare și alte locuri relevante;

(c)

au fost luate măsuri pentru manipularea mărfurilor, care includ protecția împotriva introducerii neautorizate, substituirii sau manipulării greșite a mărfurilor, precum și împotriva oricărei intervenții neautorizate asupra unităților de încărcare;

(d)

solicitantul a luat măsuri care permit ca partenerii săi comerciali să fie identificați cu precizie și să se asigure că, prin punerea în aplicare a unor aranjamente contractuale adecvate sau a altor măsuri corespunzătoare în conformitate cu modelul de afaceri al solicitantului, partenerii comerciali respectivi garantează securitatea părții care le corespunde din lanțul de aprovizionare internațional;

(e)

solicitantul efectuează, în măsura în care legislația națională permite acest lucru, o anchetă de securitate privind eventualii viitori angajați care ocupă posturi sensibile sub aspectul securității și procedează la un control al antecedentelor angajaților existenți care ocupă astfel de posturi, în mod periodic și atunci când circumstanțele justifică acest lucru;

(f)

solicitantul dispune de proceduri corespunzătoare în materie de securitate pentru prestatorii externi de servicii contractați;

(g)

solicitantul se asigură că angajații săi cu responsabilități relevante pentru chestiuni de securitate participă în mod regulat la programe care vizează sensibilizarea lor față de aspectele de securitate respective;

(h)

solicitantul a numit o persoană de contact competentă pentru întrebările în materie de securitate și siguranță.

(2)

Dacă solicitantul este titularul unui certificat de securitate și siguranță eliberat în temeiul unei convenții internaționale sau al unui standard internațional al Organizației Internaționale de Standardizare ori al unui standard european al unui organism european de standardizare, aceste certificate sunt luate în considerare atunci când se verifică respectarea criteriilor stabilite la articolul 39 litera (e) din cod.

Criteriile trebuie considerate respectate în măsura în care se stabilește că criteriile pentru eliberarea certificatului respectiv sunt identice sau echivalente cu cele prevăzute la articolul 39 litera (e) din cod.

Criteriile sunt considerate respectate atunci când solicitantul este deținătorul unui certificat de securitate și siguranță eliberat de o țară terță cu care Uniunea a încheiat un acord ce prevede recunoașterea certificatului respectiv.

(3)

În cazul în care solicitantul este un agent abilitat sau un expeditor cunoscut, conform definițiilor de la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 300/2008 al Parlamentului European și al Consiliului ( 4 ), și îndeplinește cerințele stabilite în Regulamentul (UE) nr. 185/2010 al Comisiei ( 5 ), criteriile stabilite la alineatul (1) sunt considerate îndeplinite în ceea ce privește amplasamentele și operațiunile pentru care solicitantul a obținut statutul de agent abilitat sau de expeditor cunoscut, în măsura în care criteriile pentru acordarea statutului de agent abilitat sau de expeditor cunoscut sunt identice sau echivalente cu cele prevăzute la articolul 39 litera (e) din cod.

(1)

În scopul de a examina criteriile prevăzute la articolul 39 literele (b) și (e) din cod, autoritatea vamală competentă să ia decizia se asigură că sunt realizate verificări la fața locului la toate spațiile care sunt relevante pentru activitățile solicitantului care au legătură cu domeniul vamal.

Dacă solicitantul deține un număr mare de spații, iar termenul-limită aplicabil pentru luarea deciziei nu permite examinarea tuturor spațiilor în cauză, autoritatea vamală poate decide să examineze doar o proporție reprezentativă din aceste spații dacă a stabilit că solicitantul aplică aceleași standarde de securitate și siguranță în toate spațiile sale și aplică aceleași standarde și proceduri comune pentru a-și ține evidențele la toate spațiile sale.

(2)

Autoritățile vamale competente să ia o decizie pot lua în considerare rezultatele evaluărilor sau ale auditurilor realizate în conformitate cu legislația Uniunii în măsura în care sunt pertinente pentru examinarea criteriilor menționate la articolul 39 din cod.

(3)

Cu scopul de a examina dacă sunt respectate criteriile prevăzute la articolul 39 literele (b), (c) și (e) din cod, autoritățile vamale pot lua în considerare concluziile unui expert furnizate de solicitant, dacă expertul care a întocmit concluziile nu este afiliat cu solicitantul în sensul articolului 127 din prezentul regulament.

(4)

Autoritățile vamale țin seama în mod corespunzător de caracteristicile specifice ale operatorilor economici, în special ale întreprinderilor mici și mijlocii, atunci când examinează dacă au fost respectate criteriile prevăzute la articolul 39 din cod.

(5)

Examinarea criteriilor prevăzute la articolul 39 din cod, precum și rezultatele acesteia trebuie documentate de autoritatea vamală competentă să ia decizia.

(1)

În vederea schimbului și a stocării informațiilor referitoare la cererile pentru acordarea unei autorizații de operator economic autorizat (AEO), a celor referitoare la autorizațiile AEO acordate, precum și a celor referitoare la oricare alt eveniment sau act care ar putea avea ulterior efecte asupra deciziei inițiale, inclusiv anularea, suspendarea, revocarea sau modificarea ori rezultatele oricărei monitorizări sau reevaluări, se utilizează un sistem electronic implementat în acest scop în temeiul articolului 16 alineatul (1) din cod. Autoritatea vamală competentă pune la dispoziție informații prin intermediul acestui sistem fără întârziere și cel mai târziu în termen de șapte zile.

(2)

Dacă este cazul, în special atunci când statutul AEO constituie baza pentru acordarea aprobării, a unor autorizații sau a unor facilități în temeiul altor acte legislative ale Uniunii, autoritatea vamală competentă poate acorda acces la sistemul electronic menționat la alineatul (1) autorității naționale corespunzătoare responsabile pentru securitatea aviației civile. Accesul trebuie să fie legat de următoarele informații:

(a)

autorizațiile AEOS, inclusiv numele titularului autorizației și, dacă este cazul, modificarea sau revocarea acestora ori suspendarea statutului de operator economic autorizat, precum și motivele care stau la baza acestor decizii;

(b)

toate reevaluările autorizațiilor AEOS și rezultatele acestora.

Autoritățile naționale responsabile pentru securitatea aviației civile care prelucrează informațiile respective le utilizează exclusiv în scopul programelor relevante pentru agenții abilitați sau expeditorii cunoscuți și pun în aplicare măsuri tehnice și organizatorice adecvate pentru a asigura securitatea acestor informații.

(3)

Prin derogare de la alineatul (1) din prezentul articol, până la data modernizării sistemului AEO menționată în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/255/UE, statele membre utilizează acel sistem instituit în temeiul articolului 14x din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93.

Procedura de consultare și schimbul de informații dintre autoritățile vamale

(1)

Autoritatea vamală competentă să ia decizia poate consulta autoritățile vamale ale altor state membre de a căror competență ține locul în care sunt păstrate informațiile necesare sau în care trebuie realizate verificări în scopul examinării unuia sau a mai multora dintre criteriile prevăzute la articolul 39 din cod.

(2)

Consultarea menționată la alineatul (1) este obligatorie atunci când:

(a)

cererea pentru acordarea statutului de AEO este depusă, în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, la autoritatea vamală din locul unde este ținută sau este accesibilă contabilitatea principală în scopuri vamale a solicitantului;

(b)

cererea pentru acordarea statutului de AEO este depusă, în conformitate cu articolul 27 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, la autoritățile vamale ale statului membru în care solicitantul are un sediu permanent și în care sunt păstrate sau sunt accesibile informațiile despre activitățile sale de gestionare generală a serviciilor logistice în Uniune;

(c)

o parte din evidențele și documentele care prezintă importanță în legătură cu cererea pentru acordarea statutului de AEO sunt păstrate în alt stat membru decât cel al autorității vamale competente să ia o decizie;

(d)

solicitantul statutului de AEO dispune de un spațiu de depozitare sau are alte activități legate de domeniul vamal într-un alt stat membru decât cel al autorității vamale competente.

(3)

Prin derogare de la termenul-limită prevăzut la articolul 14 alineatul (1) primul paragraf a doua teză din prezentul regulament, autoritățile vamale finalizează procesul de consultare în termen de 80 de zile de la data la care autoritatea vamală competentă să ia decizia comunică condițiile și criteriile necesare care trebuie examinate de autoritatea vamală consultată.

(4)

Dacă autoritatea vamală a unui alt stat membru deține informații importante în legătură cu acordarea statutului de AEO, aceasta comunică informațiile respective autorității vamale competente să ia o decizie în termen de 30 de zile începând de la data la care este comunicată cererea prin intermediul sistemului electronic menționat la articolul 30 din prezentul regulament.

Respingerea unei cereri pentru AEO nu afectează deciziile favorabile existente luate în privința solicitantului în conformitate cu legislația vamală, cu excepția cazului în care acordarea deciziilor favorabile menționate se bazează pe respectarea oricăruia dintre criteriile referitoare la AEO care s-a dovedit că nu a fost respectat în timpul examinării cererii AEO.

Atunci când solicitantul are dreptul să i se acorde atât o autorizație AEOC, cât și o autorizație AEOS, autoritatea vamală competentă să ia decizia eliberează o autorizație combinată.

(1)

Revocarea unei autorizații AEO nu afectează nicio decizie favorabilă care a fost luată cu privire la aceeași persoană, cu excepția cazului în care statutul AEO a reprezentat o condiție pentru decizia favorabilă respectivă sau în care decizia în cauză s-a întemeiat pe un criteriu enumerat la articolul 39 din cod care nu mai este respectat.

(2)

Revocarea sau modificarea unei decizii favorabile care a fost luată cu privire la titularul autorizației nu afectează în mod automat autorizația AEO a persoanei respective.

(3)

Dacă aceeași persoană este în același timp AEOC și AEOS, iar articolul 28 din cod sau articolul 15 din prezentul regulament este aplicabil din cauza neîndeplinirii condițiilor prevăzute la articolul 39 litera (d) din cod, autorizația AEOC este revocată, în timp ce autorizația AEOS rămâne valabilă.

Dacă aceeași persoană este în același timp AEOS și AEOC, iar articolul 28 din cod sau articolul 15 din prezentul regulament este aplicabil din cauza neîndeplinirii condițiilor prevăzute la articolul 39 litera (e) din cod, autorizația AEOS este revocată, în timp ce autorizația AEOC rămâne valabilă.

(1)

Autoritățile vamale ale statelor membre informează fără întârziere autoritatea vamală competentă cu privire la orice fel de factori ce intervin după acordarea statutului de AEO și care ar putea influența menținerea sau conținutul acestuia.

(2)

Autoritatea vamală competentă pune la dispoziție toate informațiile pertinente de care dispune pentru autoritățile vamale ale celorlalte state membre în care AEO desfășoară activități vamale.

(3)

Dacă o autoritate vamală revocă o decizie favorabilă care a fost luată pe baza statutului de AEO, aceasta notifică faptul menționat autorității vamale care a acordat statutul.

(4)

În cazul în care AEOS este un agent abilitat sau un expeditor cunoscut astfel cum sunt definiți la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 300/2008 și îndeplinește cerințele prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 185/2010, autoritatea vamală competentă pune imediat la dispoziția autorității naționale corespunzătoare responsabile pentru securitatea aviației civile următoarele informații minime de care dispune referitoare la statutul AEO:

(a)

autorizația AEOS, inclusiv numele titularului autorizației și, dacă este cazul, modificarea sau revocarea acesteia ori suspendarea statutului de operator economic autorizat, precum și motivele care stau la baza acestor decizii;

(b)

informații privind o eventuală vizită efectuată de autoritățile vamale la amplasamentul specific, data ultimei vizite și precizarea scopului vizitei, și anume dacă aceasta a avut în vedere procesul de autorizare, reevaluarea sau monitorizarea;

(c)

eventualele reevaluări ale autorizației AEOS și rezultatele acestora.

Autoritățile vamale naționale, în acord cu autoritatea națională corespunzătoare responsabilă pentru securitatea aviației civile, stabilește modalități detaliate referitoare la schimbul de orice fel de informații care nu este acoperit de sistemul electronic menționat la articolul 30 din prezentul regulament.

(1)

În vederea schimbului și a stocării de informații privind comunicarea dintre autoritățile vamale ale statelor membre și Comisie a oricăror informații privind riscurile, se utilizează un sistem electronic implementat în acest scop în temeiul articolului 16 alineatul (1) din cod („sistem de gestionare a riscurilor în domeniul vamal”).

(2)

Sistemul menționat la alineatul (1) se utilizează și pentru comunicarea dintre autoritățile vamale și dintre autoritățile vamale și Comisie în ceea ce privește punerea în aplicare a criteriilor și a standardelor de risc comune, domeniile de control prioritare comune, gestionarea crizelor vamale, schimbul de informații privind riscurile, de rezultate ale analizei de risc, și de rezultate ale controalelor vamale, astfel cum se menționează la articolul 46 alineatul (5) din cod.

(1)

Controalele și formalitățile vamale aplicabile bagajelor de mână și celor de cală ale persoanelor care efectuează un zbor cu plecare dintr-un aeroport din afara Uniunii la bordul unei aeronave care, după o escală la un aeroport din Uniune, își continuă zborul către un alt aeroport din Uniune se efectuează la ultimul aeroport internațional din Uniune.

Bagajele de mână și cele de cală sunt supuse regulilor aplicabile bagajelor persoanelor care sosesc dintr-o țară terță, cu excepția cazului în care persoana care transportă bagajele în cauză dovedește statutul mărfurilor pe care le conțin bagajele respective ca fiind mărfuri unionale.

(2)

Controalele și formalitățile vamale aplicabile bagajelor de mână și celor de cală ale persoanelor care efectuează un zbor dintr-un aeroport din Uniune la bordul unei aeronave care efectuează o escală la un alt aeroport din Uniune înainte de a-și continua zborul către un aeroport din afara Uniunii se efectuează la primul aeroport internațional din Uniune.

Bagajele de mână pot fi supuse unui control la ultimul aeroport internațional din Uniune în care aeronava efectuează escala pentru a se stabili statutul lor vamal de mărfuri unionale.

Controalele și formalitățile vamale aplicabile bagajelor persoanelor la bordul aeronavelor de turism sau de afaceri se realizează la următoarele aeroporturi:

(1)

Dacă bagajele care ajung într-un aeroport din Uniune la bordul unei aeronave care sosește dintr-un aeroport din afara Uniunii sunt transferate, în cadrul acelui aeroport din Uniune, pe o altă aeronavă care efectuează un zbor în interiorul Uniunii, se aplică alineatele (2) și (3).

(2)

Controalele și formalitățile vamale aplicabile bagajelor de cală se efectuează la ultimul aeroport internațional din Uniune de sosire a zborului din interiorul Uniunii. Controalele și formalitățile vamale aplicabile bagajelor de cală care sosesc dintr-un aeroport din afara Uniunii și sunt transferate, în cadrul unui aeroport internațional din Uniune, către o aeronavă care urmează să efectueze un zbor către un alt aeroport internațional din Uniune de pe teritoriul aceluiași stat membru pot fi însă realizate la aeroportul internațional din Uniune unde are loc transferul bagajelor de cală.

Controalele și formalitățile vamale aplicabile bagajelor de cală pot fi efectuate, în cazuri excepționale și în plus față de controalele și formalitățile menționate la primul paragraf, la primul aeroport internațional din Uniune unde acestea se dovedesc necesare în urma controalelor efectuate asupra bagajelor de mână.

(3)

Controalele și formalitățile vamale aplicabile bagajelor de mână se efectuează la primul aeroport internațional din Uniune.

Se pot efectua controale și formalități vamale suplimentare aplicabile bagajelor de mână la aeroportul de sosire al unui zbor din interiorul Uniunii numai în cazuri excepționale în care acestea se dovedesc necesare în urma controalelor efectuate asupra bagajelor de cală.

(1)

Dacă bagajele sunt încărcate într-un aeroport din Uniune pe o aeronavă care efectuează un zbor în interiorul Uniunii și sunt transferate ulterior, într-un alt aeroport din Uniune, pe o altă aeronavă a cărei destinație este un aeroport din afara Uniunii, se aplică alineatele (2) și (3).

(2)

Controalele și formalitățile vamale aplicabile bagajelor de cală se efectuează la primul aeroport internațional de plecare din Uniune. Controalele și formalitățile vamale aplicabile bagajelor de cală care au fost încărcate pe o aeronavă într-un aeroport internațional din Uniune și sunt transferate ulterior, în cadrul unui alt aeroport internațional din Uniune de pe teritoriul aceluiași stat membru, către o aeronavă care urmează să efectueze un zbor către un aeroport din afara Uniunii pot fi însă realizate la aeroportul internațional din Uniune unde are loc transferul bagajelor de cală.

Controalele și formalitățile vamale aplicabile bagajelor de cală pot fi efectuate, în cazuri excepționale și în plus față de controalele și formalitățile menționate la primul paragraf, la ultimul aeroport internațional din Uniune unde acestea se dovedesc necesare în urma controalelor efectuate asupra bagajelor de mână.

(3)

Controalele și formalitățile vamale aplicabile bagajelor de mână se efectuează la ultimul aeroport internațional din Uniune.

Se pot efectua controale și formalități vamale suplimentare aplicabile bagajelor de mână la aeroportul de plecare al unui zbor din interiorul Uniunii numai în cazuri excepționale în care acestea se dovedesc necesare în urma controalelor efectuate asupra bagajelor de cală.

(1)

Controalele și formalitățile vamale aplicabile bagajelor care sosesc într-un aeroport din Uniune la bordul unei curse regulate sau al unei curse charter dintr-un aeroport din afara Uniunii și sunt transferate, la aeroportul respectiv din Uniune, către o aeronavă de turism sau de afaceri care efectuează un zbor în interiorul Uniunii se efectuează la aeroportul de sosire a cursei regulate sau a cursei charter.

(2)

Controalele și formalitățile vamale aplicabile bagajelor încărcate într-un aeroport din Uniune pe o aeronavă de turism sau de afaceri care efectuează un zbor în interiorul Uniunii în vederea transferului, la un alt aeroport din Uniune, pe o cursă regulată sau o cursă charter a cărei destinație este un aeroport din afara Uniunii se efectuează la aeroportul de plecare a cursei regulate sau a cursei charter.

Autoritățile vamale pot realiza controale, la aeroportul internațional din Uniune unde are loc transferul bagajelor de cală, asupra:

Bagajele de cală înregistrate la un aeroport din Uniune sunt identificate printr-o etichetă aplicată pe bagaj. Anexa 12-03 include un model și caracteristicile tehnice ale etichetei.

Fiecare stat membru furnizează Comisiei o listă a aeroporturilor sale internaționale și informează Comisia cu privire la eventualele modificări aduse acestei liste.

Controalele și formalitățile vamale aplicabile bagajelor persoanelor aflate la bordul unei ambarcațiuni de agrement se realizează în toate porturile de escală din Uniune, indiferent de originea sau destinația ambarcațiunii. Ambarcațiunea de agrement este o ambarcațiune de agrement astfel cum este definită în Directiva 94/25/CE a Parlamentului European și a Consiliului ( 6 ).

Controalele și formalitățile vamale aplicabile bagajelor persoanelor care utilizează un serviciu maritim furnizat de aceeași navă și care comportă itinerarii succesive cu punctul de plecare, de escală sau de destinație într-un port din afara Uniunii se efectuează în orice port din Uniune în care sunt încărcate sau descărcate bagajele.

(1)

Contravaloarea monedei euro, acolo unde este necesară în conformitate cu articolul 53 alineatul (1) litera (b) din cod, se stabilește o dată pe lună.

Rata de schimb care trebuie utilizată este rata cea mai recentă stabilită de Banca Centrală Europeană înainte de penultima zi a lunii și se aplică pe toată durata lunii următoare.

Totuși, atunci când rata aplicabilă la începutul lunii diferă cu mai mult de 5 % de rata stabilită de Banca Centrală Europeană înainte de data de 15 a aceleiași luni, această din urmă rată se aplică începând cu data de 15 și până la sfârșitul lunii în cauză.

(2)

Atunci când este necesară conversia monetară din oricare dintre motivele menționate la articolul 53 alineatul (2) din cod, contravaloarea monedei euro în monede naționale care trebuie aplicată este rata stabilită de Banca Centrală Europeană în prima zi lucrătoare a lunii octombrie; această rată se aplică de la data de 1 ianuarie a anului următor.

(3)

Statele membre pot menține neschimbată contravaloarea în moneda națională a cuantumului stabilit în euro dacă, la momentul ajustării anuale, conversia acestui cuantum duce la o modificare cu mai puțin de 5 % a contravalorii exprimate în moneda națională.

Statele membre pot rotunji în sens ascendent sau descendent, până la cea mai apropiată zecimală, suma obținută în urma conversiei.

FACTORII PE BAZA CĂRORA SE APLICĂ TAXELE LA IMPORT SAU LA EXPORT ȘI ALTE MĂSURI CU PRIVIRE LA SCHIMBUL DE MĂRFURI

(1)

Contingentele tarifare deschise în conformitate cu legislația Uniunii referitoare la metoda de gestionare de la prezentul articol și de la articolele 50-54 din prezentul regulament sunt gestionate în conformitate cu ordinea cronologică a datelor de acceptare a declarațiilor vamale de punere în liberă circulație.

(2)

Fiecare contingent tarifar este identificat în cadrul legislației Uniunii printr-un număr de ordine care să faciliteze gestionarea acestuia.

(3)

În scopul prezentei secțiuni, declarațiile de punere în liberă circulație acceptate de autoritățile vamale pe data de 1, 2 sau 3 ianuarie se consideră ca fiind acceptate pe data de 3 ianuarie a aceluiași an. Totuși, dacă una din aceste date cade într-o sâmbătă sau într-o duminică, se consideră că acceptarea a avut loc pe data de 4 ianuarie a aceluiași an.

(4)

În scopul prezentei secțiuni, zile lucrătoare înseamnă zile care nu sunt sărbători legale pentru instituțiile Uniunii din Bruxelles.

Responsabilitățile autorităților vamale ale statelor membre pentru gestionarea uniformă a contingentelor tarifare

(1)

Autoritățile vamale verifică dacă o cerere pentru a beneficia de un contingent tarifar făcută de declarant în declarația vamală de punere în liberă circulație este valabilă în conformitate cu legislația Uniunii privind deschiderea contingentului tarifar.

(2)

În cazul în care se acceptă o declarație vamală de punere în liberă circulație care conține o cerere valabilă din partea declarantului pentru a beneficia de un contingent tarifar și toate documentele justificative necesare pentru acordarea contingentului tarifar au fost puse la dispoziția autorităților vamale, autoritățile vamale transmit Comisiei cererea respectivă fără întârziere, specificând data acceptării declarației vamale și cantitatea exactă care face obiectul cererii.

(1)

Comisia face alocări în zilele lucrătoare. Totuși, Comisia poate decide să nu aloce cantități într-o anumită zi lucrătoare, cu condiția ca autoritățile competente ale statelor membre să fi fost informate în prealabil.

(2)

Cantitățile din cadrul contingentelor tarifare nu se pot aloca mai devreme de a doua zi lucrătoare de la data acceptării declarației vamale în care declarantul a formulat cererea pentru a beneficia de contingentul tarifar.

Orice alocare de către Comisie ia în considerare toate cererile nesoluționate pentru a beneficia de contingente tarifare pe baza declarațiilor vamale acceptate până și inclusiv în a doua zi lucrătoare anterioară zilei de alocare, pe care autoritățile vamale le-au transmis către sistemul menționat la articolul 54 din prezentul regulament.

(3)

Pentru fiecare contingent tarifar, Comisia alocă cantitățile pe baza cererilor primite pentru a beneficia de respectivul contingent tarifar, în ordinea cronologică a datelor de acceptare a declarațiilor vamale relevante și în măsura în care soldul contingentului tarifar permite.

(4)

Dacă în ziua de alocare suma cantităților din toate cererile pentru a beneficia de un contingent tarifar care sunt incluse în declarațiile acceptate la aceeași dată este mai mare decât soldul contingentului tarifar, Comisia repartizează cantitățile pentru cererile respective proporțional, în funcție de cantitățile solicitate.

(5)

Atunci când se deschide un nou contingent tarifar, Comisia nu alocă cantități în cadrul acestui contingent tarifar înainte de a 11-a zi lucrătoare de la data publicării actului Uniunii prin care se deschide contingentul tarifar respectiv.

Anularea cererilor și returnarea cantităților alocate neutilizate din cadrul contingentelor tarifare

(1)

Autoritățile vamale returnează de îndată în sistemul electronic menționat la articolul 54 din prezentul regulament orice cantitate care a fost alocată în mod eronat. Totuși, obligația de returnare nu se aplică în cazul în care o alocare eronată reprezentând o datorie vamală mai mică de 10 EUR se descoperă după prima lună de la încheierea perioadei de valabilitate a contingentului tarifar respectiv.

(2)

În cazul în care autoritățile vamale invalidează o declarație vamală pentru mărfuri care fac obiectul unei cereri pentru a beneficia de un contingent tarifar înainte de a fi alocat Comisia cantitatea solicitată, autoritățile vamale anulează întreaga cerere pentru a beneficia de contingentul tarifar.

În cazul în care Comisia a alocat deja cantitatea solicitată pe baza unei declarații vamale invalidate, autoritatea vamală returnează imediat cantitatea atribuită în sistemul electronic menționat la articolul 54 din prezentul regulament.

(1)

În scopul articolului 153 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, un contingent tarifar este considerat critic atunci când s-a utilizat 90 % din volumul total al contingentului tarifar respectiv.

(2)

Prin derogare de la alineatul (1), un contingent tarifar este considerat critic de la data deschiderii sale, în oricare din următoarele cazuri:

(a)

contingentul tarifar este deschis pentru o perioadă de mai puțin de trei luni;

(b)

în cursul celor doi ani precedenți nu s-au deschis contingente tarifare referitoare la aceleași produse, cu aceeași origine și având o durată echivalentă cu a contingentului tarifar respectiv („contingente tarifare echivalente”);

(c)

un contingent tarifar echivalent deschis în cursul celor doi ani precedenți a fost epuizat cel târziu în ultima zi din a treia lună de durată stabilită a contingentului sau a avut un volum inițial mai mare decât contingentul tarifar respectiv.

(3)

Un contingent tarifar al cărui singur scop este aplicarea fie a unei măsuri de salvgardare, fie a unei măsuri care rezultă din suspendarea concesiilor astfel cum este prevăzut în Regulamentul (UE) nr. 654/2014 al Parlamentului European și al Consiliului ( 7 ) este considerat critic atunci când s-a utilizat 90 % din volumul total, indiferent dacă au fost sau nu deschise contingente tarifare echivalente în cursul celor doi ani precedenți.

(1)

Pentru gestionarea contingentelor tarifare, se utilizează un sistem electronic implementat în acest scop în temeiul articolului 16 alineatul (1) din cod pentru:

(a)

schimburile de informații între autoritățile vamale și Comisie cu privire la cererile pentru a beneficia de contingente tarifare, returnările în cadrul contingentelor tarifare și statutul contingentelor tarifare și pentru stocarea informațiilor respective;

(b)

gestionarea de către Comisie a cererilor pentru a beneficia de contingente tarifare și a returnărilor în cadrul contingentelor tarifare;

(c)

schimburile de informații între autoritățile vamale și Comisie cu privire la alocarea cantităților în cadrul contingentelor tarifare și stocarea informațiilor respective;

(d)

înregistrarea oricărui eveniment sau act ulterior care ar putea afecta tragerile inițiale sau returnările în cadrul contingentelor tarifare ori alocarea lor.

(2)

Comisia pune la dispoziție informațiile referitoare la rezultatele alocărilor prin sistemul respectiv.

Normele generale privind supravegherea punerii în liberă circulație sau a exportului de mărfuri

(1)

În cazul în care Comisia stabilește o cerință conform căreia anumite mărfuri fac obiectul supravegherii la punerea în liberă circulație sau la export, aceasta transmite în timp util autorităților vamale codurile NC ale mărfurilor respective și datele necesare în scopul supravegherii, înainte ca cerința de supraveghere să devină aplicabilă.

Începând cu data prevăzută la articolul 4 alineatul (1) al patrulea paragraf din Directiva (UE) 2017/2455, lista de date care poate fi solicitată de către Comisie este prevăzută în anexa 21-03 la prezentul regulament.

(2)

În cazul în care mărfurile au fost supuse supravegherii la punerea în liberă circulație sau la export, autoritățile vamale furnizează Comisiei date privind declarațiile vamale pentru procedura relevantă cel puțin o dată pe săptămână.

În cazul în care mărfurilor li se acordă liberul de vamă în conformitate cu articolul 194 alineatul (1) din cod, autoritățile vamale furnizează Comisiei datele fără întârziere.

(3)

Comisia divulgă datele menționate la alineatul (1) furnizate de autoritățile vamale numai în formă agregată.

(3a)

Comisia acordă utilizatorilor autorizați în conformitate cu articolul 56 alineatul (2) acces la datele neagregate furnizate de autoritățile vamale ale statului membru care a solicitat accesul lor și la datele agregate la nivelul Uniunii.

(3b)

Prin derogare de la alineatul (3a), Comisia acordă acces autorităților competente ale statelor membre la datele neagregate, în cazul în care un act al Uniunii prevede un astfel de acces.

(4)

În cazul în care mărfurile sunt plasate sub un regim vamal pe baza unei declarații simplificate, astfel cum se menționează la articolul 166 din cod, sau prin înscrierea în evidențele declarantului, astfel cum se menționează la articolul 182 din cod, iar datele solicitate de Comisie nu erau disponibile în momentul în care mărfurilor li s-a acordat liberul de vamă în conformitate cu articolul 194 alineatul (1) din cod, autoritățile vamale furnizează Comisiei informațiile respective fără întârziere după primirea declarației suplimentare depuse în conformitate cu articolul 167 din cod.

(5)

În cazul în care se acordă o derogare de la obligația de a depune o declarație suplimentară în conformitate cu articolul 167 alineatul (3) din cod sau în cazul în care declarația suplimentară este depusă sau pusă la dispoziție în conformitate cu articolul 225 din prezentul regulament, titularul autorizației trimite autorităților vamale cel puțin o dată pe lună datele solicitate de Comisie sau autoritățile vamale colectează aceste date din sistemul declarantului.

Autoritățile vamale introduc fără întârziere datele respective în sistemul electronic menționat la articolul 56 din prezentul regulament.

(6)

Prin derogare de la alineatul (1), Comisia poate solicita punerea în liberă circulație a următoarelor liste de date în scopul supravegherii:

(a)

lista de date prevăzută în anexa 21-02 la prezentul regulament, până la data de implementare a modernizării sistemelor naționale de import menționate în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/2151 a Comisiei ( 8 );

(b)

lista de date prevăzută în anexa 21-01 la prezentul regulament, până la ultima dată de implementare a etapei 1 a proiectului vizând vămuirea centralizată pentru import în cadrul CVU, menționat în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/2151.

Prin derogare de la alineatul (1), Comisia poate solicita lista de date prevăzute în anexa 21-01 sau anexa 21-02 la prezentul regulament în scopul supravegherii la export, până la ultima dată de implementare a sistemului automatizat de export menționat în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/2151.

Sistemul electronic pentru supravegherea punerii în liberă circulație sau a exportului de mărfuri

(1)

Pentru supravegherea punerii în liberă circulație sau a exportului de mărfuri, se utilizează un sistem electronic implementat în acest scop în temeiul articolului 16 alineatul (1) din cod pentru transmiterea și stocarea informațiilor următoare:

(a)

datele de supraveghere privind punerea în liberă circulație sau exportul de mărfuri;

(b)

informații care pot actualiza datele de supraveghere introduse și stocate în sistemul electronic privind punerea în liberă circulație sau exportul de mărfuri.

(2)

Comisia poate să autorizeze accesul utilizatorilor la sistemul electronic menționat la alineatul (1) pe baza cererilor statelor membre.

(3)

Prin derogare de la alineatul (1) din prezentul articol, până la data introducerii primei etape a actualizării sistemului menționat în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/255/UE, pentru transmiterea și stocarea datelor menționate la literele (a) și (b) de la alineatul respectiv se utilizează sistemul Supraveghere 2 al Comisiei.

Certificatul de origine pentru produsele care fac obiectul unor regimuri speciale de import nepreferențiale

(1)

Un certificat de origine referitor la produse care își au originea în țări terțe pentru care se instituie regimuri speciale de import nepreferențiale, dacă regimurile respective se referă la prezentul articol, se eliberează utilizându-se formularul care figurează în anexa 22-14 în conformitate cu specificațiile tehnice stabilite în anexa respectivă.

În cadrul regimurilor de import nepreferențiale, trimiterile la certificatele de origine eliberate în conformitate cu articolele 55-65 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 sunt considerate trimiteri la certificatele de origine menționate la prezentul articol.

(2)

Certificatele de origine se eliberează de către autoritățile competente ale țării terțe în care își au originea produsele cărora li se aplică regimuri speciale de import nepreferențiale sau de către o agenție fiabilă, autorizată în mod corespunzător de autoritățile competente respective în acest scop (autorități emitente), cu condiția ca originea produselor să fi fost determinată în conformitate cu articolul 60 din cod.

Autoritățile emitente păstrează o copie a fiecărui certificat de origine eliberat.

(3)

Certificatele de origine se eliberează înainte ca produsele la care se referă acestea să fie declarate pentru export în țara terță de origine.

(4)

Prin derogare de la alineatul (3), certificatele de origine pot fi eliberate în mod excepțional după exportul produselor la care se referă, în cazul în care nu au fost eliberate la data exportului ca urmare a unei erori, a unei omisiuni involuntare sau a unor circumstanțe speciale.

Autoritățile emitente nu pot elibera retroactiv certificatul de origine prevăzut la alineatul (1) decât după ce se asigură că datele de identificare din cererea exportatorului corespund cu cele din dosarul de export corespunzător.

Furnizarea de informații privind cooperarea administrativă referitoare la regimurile speciale de import nepreferențiale

(1)

Atunci când regimurile speciale de import nepreferențiale pentru anumite produse prevăd folosirea certificatului de origine menționat la articolul 57 din prezentul regulament, aplicarea regimurilor respective este condiționată de instituirea unei proceduri de cooperare administrativă, fără a aduce atingere unei eventuale derogări prevăzute în regimurile în cauză.

În scopul instituirii procedurii de cooperare administrativă sus-menționate, țările terțe vizate transmit Comisiei:

Comisia transmite informațiile de mai sus autorităților competente ale statelor membre.

(2)

În cazul în care o țară terță nu transmite Comisiei informațiile specificate la alineatul (1), autoritățile competente din Uniune refuză utilizarea regimului special de import nepreferențial.

Verificarea ulterioară a certificatelor de origine pentru produsele care fac obiectul unor regimuri speciale de import nepreferențiale

(1)

Verificarea certificatelor de origine menționate la articolul 57 din prezentul regulament se efectuează în conformitate cu prezentul articol după acceptarea declarației vamale (verificare ulterioară).

(2)

Atunci când autoritățile vamale au îndoieli întemeiate în ceea ce privește autenticitatea unui certificat de origine sau exactitatea informațiilor pe care le conține acesta și atunci când efectuează verificări ulterioare prin sondaj, autoritățile vamale solicită autorității menționate la articolul 58 alineatul (1) litera (b) din prezentul regulament să verifice dacă respectivul certificat de origine este autentic sau dacă originea declarată a fost determinată în mod corect și în conformitate cu articolul 60 din cod sau ambele.

În aceste scopuri, autoritățile vamale restituie certificatul de origine sau o copie a acestuia autorității menționate la articolul 58 alineatul (1) litera (b) din prezentul regulament. În cazul în care o factură a însoțit declarația, factura originală sau o copie a acesteia se anexează la certificatul de origine restituit.

Autoritățile vamale specifică, dacă este cazul, motivele verificării ulterioare și furnizează orice informații aflate în posesia lor care sugerează că informațiile înscrise pe certificatul de origine sunt incorecte sau că certificatul de origine nu este autentic.

(3)

Autoritatea menționată la articolul 58 alineatul (1) litera (b) din prezentul regulament comunică autorităților vamale rezultatele verificărilor în cel mai scurt timp posibil.

În cazul în care nu se primește niciun răspuns în termen de șase luni de la trimiterea unei solicitări în conformitate cu alineatul (2), autoritățile vamale refuză utilizarea regimului special de import nepreferențial pentru produsele în cauză.

În scopul prezentei secțiuni, se aplică definițiile stabilite la articolul 37 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446.

(1)

►C2 În cazul în care un furnizor oferă exportatorului sau comerciantului informațiile necesare pentru a determina caracterul originar al mărfurilor în scopul dispozițiilor care reglementează schimburile comerciale preferențiale între Uniune și anumite țări sau teritorii (caracterul de produs cu origine preferențială), furnizorul face acest lucru prin intermediul unei declarații a furnizorului. ◄

Pentru fiecare trimitere de mărfuri se întocmește separat câte o declarație a furnizorului, cu excepția cazurilor prevăzute la articolul 62 din prezentul regulament.

(2)

Furnizorul atașează declarația la factura comercială privind trimiterea respectivă, la un aviz de expediție sau la orice alt document comercial în care descrierea mărfurilor este suficient de detaliată pentru a permite identificarea lor.

(3)

Furnizorul poate întocmi declarația în orice moment, chiar și după livrarea mărfurilor.

(1)

În cazul în care un furnizor aprovizionează regulat un exportator sau un comerciant cu trimiteri de mărfuri și este de așteptat ca toate mărfurile respective să aibă același caracter originar, furnizorul poate prezenta o singură declarație care acoperă mai multe trimiteri de mărfuri de același tip (declarație pe termen lung a furnizorului).

(2)

O declarație pe termen lung a furnizorului se întocmește pentru trimiteri expediate în decursul unei perioade de timp și precizează trei date:

(a)

data la care este întocmită declarația (data emiterii);

(b)

data la care începe perioada (data începerii), care nu poate fi cu mai mult de 12 luni înainte sau cu mai mult de 6 luni după data emiterii;

(c)

data la care se încheie perioada (data încheierii), care nu poate fi cu mai mult de 24 de luni după data începerii.

(3)

Furnizorul informează imediat exportatorul sau comerciantul vizat în cazul în care declarația pe termen lung a furnizorului nu este valabilă pentru unele sau pentru toate trimiterile de mărfuri livrate și care urmează a fi livrate.

(1)

Pentru produsele care au obținut caracterul de produs cu origine preferențială, declarațiile furnizorului se întocmesc astfel cum se prevede în anexa 22-15. Cu toate acestea, declarațiile pe termen lung ale furnizorului pentru produsele respective se întocmesc astfel cum se prevede în anexa 22-16.

(2)

Pentru produsele care au fost supuse prelucrării sau transformării în Uniune fără să fi obținut caracterul de produs cu origine preferențială, declarațiile furnizorului se întocmesc astfel cum se prevede în anexa 22-17. Cu toate acestea, pentru declarațiile pe termen lung ale furnizorului, declarațiile furnizorului se întocmesc astfel cum se prevede în anexa 22-18.

(3)

Declarația furnizorului poartă o semnătură olografă a furnizorului. Totuși, în cazul în care atât declarația furnizorului, cât și factura se întocmesc prin mijloace electronice, acestea pot fi autentificate electronic sau furnizorul poate să furnizeze exportatorului sau comerciantului o declarație scrisă prin care își asumă integral răspunderea pentru orice declarație eliberată de furnizor care îl identifică, ca și cum ar purta semnătura sa olografă.

(1)

Autoritățile vamale pot solicita exportatorului sau comerciantului să obțină de la furnizor un certificat de informații INF 4 care atestă exactitatea și autenticitatea declarației furnizorului.

(2)

La cererea furnizorului, certificatul de informații INF 4 este eliberat de autoritățile vamale ale statului membru în care a fost întocmită declarația furnizorului, utilizând formularul prevăzut în anexa 22-02 în conformitate cu specificațiile tehnice stabilite în anexa respectivă. Autoritățile pot solicita orice dovadă și pot efectua verificări ale evidențelor contabile ale furnizorului sau alte controale pe care le consideră adecvate.

(3)

Autoritățile vamale îi eliberează furnizorului certificatul de informații INF 4 în termen de 90 de zile de la primirea cererii acestuia, precizând dacă declarația furnizorului este exactă și autentică.

(4)

Autoritatea vamală căreia i se solicită eliberarea unui certificat de informații INF 4 păstrează formularul de cerere timp de cel puțin trei ani sau pentru o perioadă mai lungă dacă acest lucru este necesar pentru a asigura respectarea dispozițiilor care reglementează schimburile comerciale preferențiale între Uniune și anumite țări sau teritorii.

Autoritățile vamale își oferă reciproc asistență pentru a verifica exactitatea informațiilor furnizate în declarațiile furnizorilor.

(1)

În cazul în care un exportator nu poate să prezinte un certificat de informații INF 4 în termen de 120 de zile de la data solicitării autorităților vamale, autoritățile vamale ale statului membru de export pot solicita autorităților vamale ale statului membru în care a fost întocmită declarația furnizorului să confirme originea produselor vizate în scopul aplicării dispozițiilor care reglementează schimburile comerciale preferențiale între Uniune și anumite țări.

(2)

În scopul alineatului (1), autoritățile vamale ale statului membru de export trimit autorităților vamale ale statului membru în care a fost întocmită declarația furnizorului toate informațiile și documentele de care dispun, specificând motivele care justifică solicitarea.

(3)

În scopul alineatului (1), autoritățile vamale ale statului membru în care a fost întocmită declarația furnizorului pot să solicite furnizorului dovezi sau pot efectua verificările corespunzătoare pentru declarația respectivă.

(4)

Autoritățile vamale care au solicitat verificarea sunt informate în cel mai scurt timp cu privire la rezultate prin intermediul unui certificat de informații INF 4.

(5)

În cazul în care nu se primește niciun răspuns în termen de 150 de zile de la data cererii de verificare sau în cazul în care răspunsul nu conține suficiente informații pentru a determina originea produselor vizate, autoritățile vamale ale țării de export declară nulă dovada de origine stabilită pe baza declarației furnizorului.

(1)

În cazul în care Uniunea dispune de un regim preferențial cu o țară terță care prevede că o dovadă de origine trebuie să ia forma unei declarații pe factură sau a unei declarații de origine întocmite de un exportator autorizat, ►M1 exportatorii și reexpeditorii stabiliți pe teritoriul vamal al Uniunii ◄ pot să solicite o autorizație de „exportator autorizat” în scopul întocmirii și al înlocuirii declarațiilor respective.

(2)

Articolul 11 alineatul (1) litera (d) și articolele 16, 17 și 18 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 privind condițiile de admisibilitate a cererilor și suspendarea deciziilor și articolele 10 și 15 din prezentul regulament referitoare la utilizarea mijloacelor electronice pentru schimbul și stocarea de informații și la revocarea deciziilor favorabile aplicabile cererilor și deciziilor nu se aplică deciziilor referitoare la autorizațiile de „exportator autorizat”.

(3)

Autorizațiile de „exportator autorizat” se acordă numai persoanelor care îndeplinesc condițiile stabilite în dispozițiile referitoare la originea mărfurilor din cadrul acordurilor încheiate de Uniune cu anumite țări sau teritorii situate în afara teritoriului vamal al Uniunii sau din cadrul măsurilor adoptate în mod unilateral de Uniune în ceea ce privește respectivele țări sau teritorii.

(4)

Autoritățile vamale atribuie exportatorului autorizat un număr de autorizație vamală care apare pe dovezile de origine preferențială. Numărul de autorizație vamală ►M1 începe cu ◄ codul de țară ISO 3166-1-alpha-2 al statului membru care eliberează autorizația.

(5)

Comisia pune la dispoziția țărilor terțe în cauză adresele autorităților vamale responsabile cu controlul dovezilor de origine preferențială întocmite de exportatori autorizați.

(6)

Dacă în regimul preferențial aplicabil nu se precizează formatul în care trebuie prezentate declarațiile pe factură sau declarațiile de origine, aceste declarații se întocmesc în conformitate cu formularul care figurează în ►M1 anexa 22-13 ◄ .

(7)

Dacă în regimul preferențial aplicabil nu se precizează valoarea limită până la care un exportator care nu este exportator autorizat poate întocmi o declarație pe factură sau o declarație de origine, atunci valoarea limită este de 6 000 EUR pentru fiecare trimitere.

(1)

În cazul în care Uniunea dispune de un regim preferențial care impune unui exportator să completeze un document de origine în conformitate cu legislația relevantă a Uniunii, acest document poate fi completat doar de un exportator care este înregistrat în acest scop de către autoritățile vamale ale unui stat membru. Identitatea acestor exportatori este înregistrată în sistemul exportatorilor înregistrați (REX) menționat în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/578. ►M2 Articolele 80, 82, 83, 84, 86, 87, 89 și 91 din prezentul regulament se aplică mutatis mutandis. ◄

(2)

În scopul prezentului articol, articolul 11 alineatul (1) litera (d) și articolele 16, 17 și 18 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, referitoare la condițiile pentru acceptarea cererilor și suspendarea deciziilor, precum și ►M2 articolul 10 alineatul (1) și articolul 15 ◄ din prezentul regulament nu se aplică. Cererile și deciziile referitoare la prezentul articol nu se transmit printr-un sistem electronic de comunicații și informații și nici nu se stochează într-un astfel de sistem, astfel cum se prevede la articolul 10 din prezentul regulament.

(4)

În pofida alineatului (1), dacă regimul preferențial aplicabil nu precizează valoarea limită până la care un exportator care nu este exportator înregistrat poate întocmi un document de origine, atunci valoarea limită este de 6 000 EUR pentru fiecare trimitere.

(6)

În cazul în care un regim preferențial permite Uniunii să scutească produsele originare de obligația de a prezenta un document privind originea, această scutire se aplică în condițiile prevăzute la articolul 103, în măsura în care condițiile respective nu sunt prevăzute în regimul preferențial în cauză.

(7)

În cazul în care un regim preferențial permite Uniunii să renunțe la obligația conform căreia un document de origine trebuie să fie semnat de către exportator, nu se solicită o astfel de semnătură.

Înlocuirea documentelor privind originea eliberate sau întocmite în afara cadrului SGP al Uniunii

(1)

În cazul în care produsele originare care fac obiectul unui document privind originea eliberat sau întocmit anterior în scopul unei măsuri tarifare preferențiale astfel cum se menționează la articolul 56 alineatul (2) litera (d) sau litera (e) din cod, alta decât sistemul SGP al Uniunii, nu au fost încă puse în liberă circulație și sunt plasate sub controlul unui birou vamal din Uniune, documentul inițial privind originea poate fi înlocuit cu unul sau mai multe documente înlocuitoare privind originea în scopul trimiterii tuturor produselor sau a unora dintre aceste produse în altă parte în cadrul Uniunii.

(2)

Documentul înlocuitor privind originea menționat la alineatul (1) poate fi eliberat pentru următorii sau poate fi întocmit de oricare dintre aceștia, în aceeași formă ca documentul inițial privind originea sau sub forma unui atestat de origine înlocuitor întocmit mutatis mutandis în conformitate cu articolul 101 și cu anexa 22-20:

(a)

un exportator autorizat sau înregistrat în Uniune, care reexpediază mărfurile;

(b)

un reexpeditor al mărfurilor pe teritoriul Uniunii, atunci când valoarea totală a produselor originare din trimiterea inițială care urmează să fie divizată nu depășește valoarea limită aplicabilă;

(c)

un reexpeditor al mărfurilor pe teritoriul Uniunii, atunci când valoarea totală a produselor originare din trimiterea inițială care urmează să fie divizată depășește valoarea limită aplicabilă și cu condiția ca reexpeditorul să atașeze o copie a documentului inițial privind originea la documentul înlocuitor privind originea.

Atunci când înlocuirea documentului inițial privind originea nu este posibilă în conformitate cu primul paragraf, documentul înlocuitor privind originea menționat la alineatul (1) pate fi eliberat sub forma unui certificat de circulație a mărfurilor EUR.1 de către biroul vamal sub al cărui control sunt plasate mărfurile în cauză.

(3)

În cazul în care documentul înlocuitor privind originea este un certificat de circulație a mărfurilor EUR.1, viza biroului vamal emitent al certificatului de circulație a mărfurilor EUR.1 înlocuitor se aplică în caseta 11 a certificatului. Datele din caseta 4 a certificatului privind țara de origine trebuie să fie identice cu datele respective din documentul inițial privind originea. Caseta 12 este semnată de reexpeditor. Un reexpeditor care semnează cu bună-credință caseta 12 nu răspunde de corectitudinea datelor înscrise pe documentul inițial privind originea.

Biroul vamal căruia i se solicită să elibereze certificatul înlocuitor de circulație a mărfurilor EUR.1 notează pe documentul inițial privind originea sau pe un document atașat la acesta greutatea, numărul și natura produselor reexpediate, precum și țara de destinație a acestora și indică numărul de serie al certificatului înlocuitor corespunzător sau numerele de serie ale certificatelor înlocuitoare corespunzătoare. Biroul vamal păstrează documentul inițial privind originea timp de cel puțin trei ani.

Originea preferențială a produselor prelucrate obținute din mărfurile cu caracter originar preferențial

(1)

În cazul în care se plasează sub regimul de perfecționare activă mărfuri din afara Uniunii care au caracter originar preferențial în temeiul unui regim preferențial încheiat între Uniune și țările terțe, produsele prelucrate obținute din aceste mărfuri, atunci când sunt puse în liberă circulație, sunt considerate a avea același caracter originar preferențial ca și mărfurile respective.

(2)

Alineatul (1) nu se aplică în niciunul dintre următoarele cazuri:

(a)

operațiunea de prelucrare include, de asemenea, alte mărfuri din afara Uniunii decât cele menționate la alineatul (1), inclusiv mărfurile cu caracter originar preferențial care fac obiectul unui alt regim preferențial;

(b)

produsele prelucrate sunt obținute din mărfurile echivalente menționate la articolul 223 din cod;

(c)

autoritățile vamale au autorizat reexportul temporar al mărfurilor pentru prelucrare ulterioară în conformitate cu articolul 258 din cod.

(3)

În cazul în care se aplică alineatul (1), un document privind originea emis sau întocmit pentru mărfurile plasate sub regimul de perfecționare activă se consideră a fi un document privind originea emis sau întocmit pentru produsele prelucrate.

(1)

Pentru a asigura aplicarea adecvată a SGP, țările beneficiare se angajează:

(a)

să creeze și să mențină structurile și sistemele administrative necesare pentru aplicarea și gestionarea, pe teritoriile lor, a normelor și a procedurilor prevăzute în prezenta subsecțiune, în subsecțiunile 3-9 din prezenta secțiune și în subsecțiunile 2 și 3 din titlul II capitolul 1 secțiunea 2 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 inclusiv, acolo unde este cazul, dispozițiile necesare pentru aplicarea cumulului;

(b)

să asigure cooperarea autorităților lor competente cu Comisia și cu autoritățile vamale ale statelor membre.

(2)

Cooperarea menționată la alineatul (1) litera (b) constă în:

►M1 (a) ◄

furnizarea, la cererea Comisiei, a întregului sprijin necesar în vederea monitorizării de către aceasta a bunei gestionări a SGP în țara respectivă, inclusiv vizite de control la fața locului efectuate de Comisie sau de autoritățile vamale ale statelor membre;

►M1 (b) ◄

fără a aduce atingere articolelor 108 și 109 din prezentul regulament, verificarea caracterului originar al produselor, precum și a îndeplinirii celorlalte condiții prevăzute în prezenta subsecțiune, în subsecțiunile 3-9 din prezenta secțiune și în subsecțiunile 2 și 3 din titlul II capitolul 1 secțiunea 2 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, inclusiv vizite la fața locului, la cererea Comisiei sau a autorităților vamale ale statelor membre în cadrul anchetelor asupra originii.

(3)

Pentru a avea dreptul să aplice sistemul exportatorilor înregistrați, țările beneficiare prezintă Comisiei angajamentul menționat la alineatul (1) cu cel puțin trei luni înainte de data la care intenționează să înceapă înregistrarea exportatorilor.

(4)

În cazul în care o țară sau un teritoriu a fost eliminat(ă) din anexa II la Regulamentul (UE) nr. 978/2012 al Parlamentului European și al Consiliului ( 9 ), normele și procedurile prevăzute la articolul 55 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 și obligațiile prevăzute la articolele 72, 80 și 108 din prezentul regulament se aplică în continuare acelei țări sau acelui teritoriu timp de trei ani de la data eliminării sale din anexa respectivă.

Proceduri și metode de cooperare administrativă aplicabile cu privire la exporturile care utilizează certificate de origine tip A și declarații pe factură

(1)

Fiecare țară beneficiară aplică sau se asigură că sunt aplicate:

(a)

regulile de origine pentru produsele exportate, prevăzute în subsecțiunea 2 din titlul II capitolul 1 secțiunea 2 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446;

(b)

normele privind completarea și eliberarea certificatelor de origine tip A;

(c)

dispozițiile cu privire la utilizarea declarațiilor pe factură, care urmează să fie elaborate în conformitate cu cerințele stabilite în anexa 22-09;

(d)

dispozițiile cu privire la obligațiile de notificare menționate la articolul 73 din prezentul regulament;

(e)

dispozițiile cu privire la acordarea derogărilor menționate la articolul 64 alineatul (6) din cod.

(2)

Autoritățile competente ale țărilor beneficiare cooperează cu Comisia sau cu statele membre, în special prin:

(a)

(b)

fără a aduce atingere articolelor 73 și 110 din prezentul regulament, verificarea caracterului originar al produselor, precum și a îndeplinirii celorlalte condiții prevăzute în prezenta subsecțiune, în subsecțiunile 3-9 din prezenta secțiune și în subsecțiunile 2 și 3 din titlul II capitolul 1 secțiunea 2 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, inclusiv vizite la fața locului, la cererea Comisiei sau a autorităților vamale ale statelor membre în cadrul anchetelor asupra originii.

(3)

În cazul în care, într-o țară beneficiară, se desemnează o autoritate competentă care să elibereze certificate de origine tip A, se verifică documente care constituie dovezi de origine și se eliberează certificate de origine tip A în vederea exporturilor către Uniune, se consideră că respectiva țară beneficiară a acceptat condițiile prevăzute la alineatul (1).

(4)

În cazul în care o țară este admisă sau readmisă ca țară beneficiară în privința produselor menționate în Regulamentul (UE) nr. 978/2012, mărfurile originare din acea țară beneficiază de sistemul generalizat de preferințe, cu condiția să fi fost exportate din țara beneficiară la data menționată la articolul 73 alineatul (2) din prezentul regulament sau după această dată.

(5)

În cazul în care o țară sau un teritoriu a fost eliminat din anexa II la Regulamentul (UE) nr. 978/2012, obligația de a asigura cooperarea administrativă prevăzută la articolul 55 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 și la articolele 110 și 111 din prezentul regulament se aplică în continuare pentru acea țară sau acel teritoriu pe o perioadă de trei ani de la data eliminării din anexa respectivă.

(6)

Obligațiile menționate la alineatul (5) se aplică Republicii Singapore timp de trei ani începând de la 1 ianuarie 2014.

Obligațiile de notificare aplicabile de la data aplicării sistemului exportatorilor înregistrați (REX)

(1)

Țările beneficiare notifică Comisiei denumirile, adresele și datele de contact ale autorităților situate pe teritoriul lor care:

(a)

fac parte din autoritățile guvernamentale ale țării în cauză sau acționează sub autoritatea guvernului și dețin competența de a înregistra exportatorii în sistemul REX, de a modifica și de a actualiza datele privind înregistrarea, precum și de a revoca înregistrările;

(b)

fac parte din autoritățile guvernamentale ale țării în cauză și sunt responsabile pentru asigurarea cooperării administrative cu Comisia și cu autoritățile vamale ale statelor membre, astfel cum se prevede în prezenta subsecțiune, în subsecțiunile 3-9 din prezenta secțiune și în subsecțiunile 2 și 3 din titlul II capitolul 1 secțiunea 2 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446.

(2)

Notificarea se transmite Comisiei cu cel puțin trei luni înainte de data la care țările beneficiare intenționează să înceapă înregistrarea exportatorilor.

(3)

Țările beneficiare informează de îndată Comisia cu privire la orice modificare a informațiilor notificate în temeiul alineatului (1).

Obligațiile de notificare aplicabile până la data aplicării sistemului exportatorilor înregistrați (REX)

(1)

Țările beneficiare comunică Comisiei denumirile și adresele autorităților guvernamentale situate pe teritoriul lor care sunt abilitate să elibereze certificate de origine tip A, specimenele ștampilelor folosite de aceste autorități, precum și denumirile și adresele autorităților guvernamentale responsabile cu controlul certificatelor de origine tip A și al declarațiilor pe factură.

Comisia transmite aceste informații autorităților vamale ale statelor membre. Atunci când informațiile sunt comunicate în cadrul modificării unor comunicări precedente, Comisia va indica data intrării în vigoare a noilor ștampile conform instrucțiunilor date de autoritățile guvernamentale competente ale țărilor beneficiare. Aceste informații sunt pentru uz oficial; totuși, atunci când mărfurile trebuie puse în liberă circulație, autoritățile vamale în cauză pot permite importatorului să consulte specimenele ștampilelor.

Țările beneficiare care au furnizat deja informațiile prevăzute la primul paragraf nu au obligația de a le furniza din nou decât dacă între timp au intervenit schimbări.

(2)

În scopul aplicării articolului 71 alineatul (4) din prezentul regulament, Comisia va publica pe site-ul său web data la care o țară admisă sau readmisă ca țară beneficiară în privința produselor menționate în Regulamentul (UE) nr. 978/2012 și-a îndeplinit obligațiile prevăzute la prezentul articol, alineatul (1).

(3)

La cererea unei țări beneficiare, Comisia trimite țării beneficiare respective specimenele ștampilelor folosite de autoritățile vamale ale statelor membre la eliberarea certificatelor de circulație a mărfurilor EUR.1.

Proceduri la export în țările beneficiare și în Uniune aplicabile în cadrul sistemului generalizat de preferințe al Uniunii până la aplicarea sistemului exportatorilor înregistrați

(1)

Certificatele de origine tip A se eliberează pe baza unei cereri scrise prezentate de exportator sau de reprezentantul acestuia, însoțită de orice alte documente justificative care dovedesc că produsele destinate exportului îndeplinesc condițiile necesare în vederea eliberării unui certificat de origine tip A. Certificatele de origine tip A se eliberează utilizând formularul prevăzut în anexa 22-08.

(2)

Autoritățile competente din țările beneficiare pun certificatul de origine tip A la dispoziția exportatorului imediat după efectuarea sau asigurarea exportului. Cu toate acestea, autoritățile competente din țările beneficiare pot, de asemenea, să elibereze un certificat de origine tip A după exportul produselor care fac obiectul acestuia, dacă:

(a)

certificatul nu a fost eliberat la momentul exportului din cauza unor erori sau omisiuni involuntare sau a unor circumstanțe speciale; sau

(b)

s-a dovedit autorităților competente că certificatul de origine tip A a fost eliberat, dar nu a fost acceptat la import din motive tehnice; sau

(c)

destinația finală a produselor vizate a fost stabilită în timpul transportului sau al depozitării și după o eventuală divizare a trimiterii, în conformitate cu articolul 43 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446.

(3)

Autoritățile competente din țările beneficiare pot elibera retroactiv un certificat numai după ce verifică dacă informațiile furnizate în cererea exportatorului pentru un certificat de origine tip A eliberat retroactiv coincid cu cele din documentele de export corespunzătoare și dacă nu a fost eliberat un certificat de origine tip A în momentul exportului produselor respective, cu excepția situației în care certificatul de origine tip A nu a fost acceptat din motive tehnice. Mențiunea „Issued retrospectively”, „Délivré à posteriori” sau „emitido a posteriori” trebuie să figureze în caseta 4 a certificatului de origine tip A eliberat retroactiv.

(4)

În caz de furt, pierdere sau distrugere a unui certificat de origine tip A, exportatorul poate solicita autorităților competente emitente eliberarea unui duplicat pe baza documentelor de export aflate în posesia acestora. Cuvintele „Duplicate”, „Duplicata” sau „Duplicado”, data eliberării și numărul de serie al certificatului original sunt indicate în caseta 4 a duplicatului certificatului de origine tip A. Duplicatul este valabil de la aceeași dată ca și originalul.

(5)

Pentru a verifica dacă produsul pentru care se solicită un certificat de origine tip A respectă regulile de origine aplicabile, autoritățile guvernamentale competente au dreptul să solicite prezentarea oricăror documente justificative sau să efectueze orice verificări pe care le consideră adecvate.

(6)

Completarea casetelor 2 și 10 din certificatul de origine tip A este opțională. Caseta 12 poartă mențiunea „Uniunea Europeană” sau numele unuia dintre statele membre. Data eliberării certificatului de origine tip A se înscrie în caseta 11. Semnătura înscrisă în caseta respectivă rezervată autorităților guvernamentale competente care eliberează certificatul, precum și semnătura semnatarului autorizat al exportatorului înscrisă în caseta 12 trebuie să fie olografe.

(1)

Declarația pe factură poate fi întocmită de orice exportator care își desfășoară activitatea într-o țară beneficiară pentru orice trimitere formată din unul sau mai multe colete conținând produse originare a căror valoare totală nu depășește 6 000 EUR, cu condiția ca pentru această procedură să se aplice cooperarea administrativă menționată la ►M1 articolul 71 alineatul (2) ◄ .

(2)

Exportatorul care întocmește o declarație pe factură trebuie să poată prezenta în orice moment, la cererea autorităților vamale sau a altor autorități guvernamentale competente din țara exportatoare, toate documentele corespunzătoare care fac dovada caracterului originar al produselor vizate.

(3)

O declarație pe factură se întocmește de către exportator în limba franceză, în limba engleză sau în limba spaniolă, prin dactilografierea, ștampilarea sau imprimarea pe factură, pe avizul de expediție sau pe orice alt document comercial, a declarației al cărei text este prezentat în anexa 22-09. Dacă declarația este scrisă de mână, se utilizează cerneală și se scrie cu litere de tipar. Declarațiile pe factură poartă semnătura olografă originală a exportatorului.

(4)

Utilizarea unei declarații pe factură presupune îndeplinirea următoarelor condiții:

(a)

se întocmește o declarație pe factură pentru fiecare trimitere;

(b)

dacă mărfurile din trimitere au fost deja supuse, în țara exportatoare, unei verificări prin raportare la definiția noțiunii de „produse originare”, exportatorul poate menționa această verificare în declarația pe factură.

În cazul aplicării unui cumul în temeiul articolelor 53, 54, 55 sau 56 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, autoritățile guvernamentale competente din țara beneficiară cărora li s-a solicitat eliberarea unui certificat de origine tip A pentru produse la fabricarea cărora s-au utilizat materiale originare dintr-o parte cu care este permis cumulul se bazează pe următoarele elemente:

În cazurile menționate la literele (a), (b), (c) și (d) de la primul paragraf, caseta 4 din certificatul de origine tip A conține, după caz, indicația:

Dovada caracterului originar din Uniune în scopul cumulului bilateral și exportatorul autorizat

(1)

Dovada caracterului originar al produselor unionale se face:

(a)

fie prin prezentarea unui certificat de circulație a mărfurilor EUR.1, eliberat conform formularului prevăzut în anexa 22-10; fie

(b)

prin prezentarea unei declarații pe factură, al cărei text este prevăzut în anexa 22-09 ►M1 ————— ◄ . O declarație pe factură poate fi întocmită de orice exportator pentru trimiterile care conțin produse originare a căror valoare totală nu depășește 6 000 EUR sau de un exportator autorizat din Uniune.

(2)

Exportatorul sau reprezentantul său introduce în caseta 2 a certificatului de circulație a mărfurilor EUR.1 mențiunile „GSP beneficiary countries” și „EU” sau „Pays bénéficiaires du SPG” și „UE”.

(3)

Dispozițiile din prezenta subsecțiune, din subsecțiunile 3-9 din prezenta secțiune și din subsecțiunile 2 și 3 din titlul II capitolul 1 secțiunea 2 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 cu privire la eliberarea, utilizarea și verificarea ulterioară a certificatelor de origine tip A se aplică mutatis mutandis certificatelor de circulație a mărfurilor EUR.1 și, cu excepția dispozițiilor privind eliberarea lor, declarațiilor pe factură.

(4)

Autoritățile vamale ale statelor membre pot autoriza orice exportator stabilit pe teritoriul vamal al Uniunii, denumit în continuare „exportator autorizat”, care expediază frecvent produse originare din Uniune în cadrul cumulului bilateral, să întocmească declarații pe factură, indiferent de valoarea produselor vizate, dacă respectivul exportator oferă autorităților vamale toate garanțiile necesare verificării următoarelor aspecte:

(a)

caracterul originar al produselor;

(b)

respectarea celorlalte cerințe aplicabile în statul membru respectiv.

(5)

Autoritățile vamale pot acorda statutul de exportator autorizat sub rezerva oricăror condiții pe care le consideră adecvate. Autoritățile vamale atribuie exportatorului autorizat un număr de autorizație vamală care apare pe declarația pe factură.

(6)

Autoritățile vamale monitorizează utilizarea autorizației de către exportatorul autorizat. Autoritățile vamale pot retrage autorizația în orice moment.

Autoritățile vamale retrag autorizația în oricare dintre următoarele cazuri:

(7)

Un exportator autorizat nu are obligația să semneze declarațiile pe factură dacă furnizează autorităților vamale o declarație scrisă prin care își asumă integral răspunderea pentru orice declarație pe factură care îl identifică, ca și cum ar purta semnătura sa olografă.

Proceduri la export în țările beneficiare și în Uniune aplicabile în cadrul sistemului generalizat de preferințe al Uniunii de la data aplicării sistemului exportatorilor înregistrați

Obligația ca exportatorii să fie înregistrați și derogarea de la această obligație

(1)

SGP se aplică în următoarele cazuri:

(a)

în cazul mărfurilor care îndeplinesc cerințele din prezenta subsecțiune, din subsecțiunile 3-9 din prezenta secțiune și din subsecțiunile 2 și 3 din titlul II capitolul 1 secțiunea 2 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 exportate de un exportator înregistrat;

(b)

în cazul oricărei trimiteri formate din unul sau mai multe colete care conține produse originare exportate de orice exportator, dacă valoarea totală a produselor originare expediate nu depășește 6 000 EUR.

(2)

Valoarea produselor originare dintr-o trimitere este valoarea tuturor produselor originare dintr-o trimitere acoperite de un atestat de origine întocmit în țara de export.

Procedura de înregistrare în țările beneficiare și procedurile la export aplicabile în perioada de tranziție până la aplicarea sistemului exportatorilor înregistrați

(1)

Țările beneficiare încep înregistrarea exportatorilor la 1 ianuarie 2017.

Cu toate acestea, în cazul în care țara beneficiară nu este în măsură să înceapă înregistrarea la acea dată, aceasta notifică Comisiei în scris până la 1 iulie 2016 faptul că înregistrarea exportatorilor este amânată până la 1 ianuarie 2018 sau 1 ianuarie 2019.

(2)

Pentru o perioadă de 12 luni de la data la care țara beneficiară începe înregistrarea exportatorilor, autoritățile competente din țara beneficiară respectivă continuă să elibereze certificate de origine tip A la cererea exportatorilor care nu sunt încă înregistrați la momentul depunerii cererii de eliberare a certificatului.

Fără a aduce atingere articolului 94 alineatul (2) din prezentul regulament, certificatele de origine tip A eliberate în conformitate cu primul paragraf din prezentul alineat pot fi admise în Uniune ca dovadă de origine, dacă sunt eliberate înainte de data înregistrării exportatorului în cauză.

Autoritățile competente ale unei țări beneficiare care întâmpină dificultăți în ceea ce privește încheierea procesului de înregistrare în termenul de 12 luni precizat mai sus, pot cere Comisiei prelungirea acestuia. O astfel de prelungire nu poate depăși șase luni.

(3)

Exportatorii dintr-o țară beneficiară, înregistrați sau nu, întocmesc atestate de origine pentru produsele originare expediate atunci când valoarea totală a acestora nu depășește 6 000 EUR, începând cu data de la care țara beneficiară intenționează să înceapă înregistrarea exportatorilor.

După înregistrare, exportatorii întocmesc atestate de origine pentru produsele originare expediate atunci când valoarea totală a acestora depășește 6 000 EUR, începând cu data de la care înregistrarea lor este valabilă în conformitate cu articolul 86 alineatul (4) din prezentul regulament.

(4)

Toate țările beneficiare aplică sistemul exportatorilor înregistrați cel târziu de la 30 iunie 2020.

(1)

Comisia instituie un sistem pentru înregistrarea exportatorilor care sunt autorizați să certifice originea mărfurilor (sistemul REX) și îl pune la dispoziție până la 1 ianuarie 2017.

(2)

Autoritățile competente ale țărilor beneficiare, după primirea formularului de cerere completat prevăzut în anexa 22-06, atribuie fără întârziere exportatorului numărul de exportator înregistrat și introduce în sistemul REX numărul de exportator înregistrat, datele de înregistrare și data de la care este valabilă înregistrarea în conformitate cu articolul 86 alineatul (4).

Autoritățile vamale ale statelor membre, după primirea formularului de cerere completat prevăzut în anexa 22-06A, alocă fără întârziere exportatorului numărul de exportator înregistrat sau, după caz, reexpeditorului de mărfuri și introduce în sistemul REX numărul de exportator înregistrat, datele de înregistrare și data de la care este valabilă înregistrarea în conformitate cu articolul 86 alineatul (4).

Autoritățile competente ale unei țări beneficiare sau autoritățile vamale ale unui stat membru informează exportatorul sau, după caz, reexpeditorul mărfurilor, cu privire la numărul de exportator înregistrat atribuit respectivului exportator sau reexpeditor de mărfuri și cu privire la data de la care este valabilă înregistrarea.

(3)

În cazul în care autoritățile competente consideră că informațiile furnizate în cerere sunt incomplete, acestea informează exportatorul fără întârziere.

(4)

Autoritățile competente ale țărilor beneficiare și autoritățile vamale ale statelor membre actualizează datele pe care le-au înregistrat. Acestea modifică datele menționate imediat după ce au fost informate de exportatorul înregistrat în conformitate cu articolul 89 din prezentul regulament. ►M1 Autoritățile competente ale unei țări beneficiare sau autoritățile vamale ale unui stat membru îl informează pe exportatorul înregistrat cu privire la modificarea datelor sale de înregistrare. ◄

(1)

Articolele 70, 72, 78-80, 82-93, 99-107, 108, 109 și 112 din prezentul regulament se aplică în ceea ce privește exportul mărfurilor de către exportatori înregistrați în sistemul REX într-o țară beneficiară de la data la care țara beneficiară respectivă începe înregistrarea exportatorilor în sistemul menționat. În ceea ce privește exportatorii din Uniune, articolele sus-menționate se aplică de la 1 ianuarie 2017.

(2)

Articolele 71, 73, 74-77, 94-98 și 110-112 din prezentul regulament se aplică în ceea ce privește exportul de mărfuri de către exportatori care nu sunt înregistrați în sistemul REX într-o țară beneficiară. În ceea ce privește exportatorii din Uniune, articolele sus-menționate se aplică până la 31 decembrie 2017.

Baza de date a exportatorilor înregistrați: drepturile de acces la baza de date

(1)

Comisia se asigură că accesul la sistemul REX se acordă în conformitate cu prezentul articol.

(2)

Comisia are acces să consulte toate datele.

(3)

Autoritățile competente ale unei țări beneficiare au acces să consulte datele privind exportatorii înregistrați de către acestea.

(4)

Autoritățile vamale ale statelor membre au acces să consulte datele înregistrate de acestea, de către autoritățile vamale ale altor state membre, de către autoritățile competente ale țărilor beneficiare, precum și de Norvegia, Elveția și Turcia. Accesul la date menționat se acordă în scopul verificării declarațiilor vamale în conformitate cu articolul 188 din cod sau în scopul controlului vamal ulterior acordării liberului de vamă în conformitate cu articolul 48 din cod.

(5)

Comisia acordă acces securizat la sistemul REX autorităților competente ale țărilor beneficiare.

(6)

În cazul în care o țară sau un teritoriu a fost eliminat din anexa II la Regulamentul (UE) nr. 978/2012, autoritățile competente respective își păstrează accesul la sistemul REX atât cât este necesar pentru a le permite să își îndeplinească obligațiile care le revin în temeiul articolului 70 din prezentul regulament.

(7)

Comisia pune următoarele date la dispoziția publicului, cu condiția ca exportatorul să își fi exprimat consimțământul în acest sens prin semnarea casetei 6 din formularul prevăzut în anexa 22-06 sau în anexa 22-06A, după caz:

(a)

numele exportatorului înregistrat, astfel cum se specifică în caseta 1 din formularul prevăzut în anexa 22-06 sau în anexa 22-06A, după caz;

(b)

adresa sediului exportatorului înregistrat, astfel cum se specifică în caseta 1 din formularul prevăzut în anexa 22-06 sau în anexa 22-06A, după caz;

(c)

detalii de contact, astfel cum se specifică în caseta 1 și în caseta 2 din formularul prevăzut în anexa 22-06 sau în anexa 22-06A, după caz;

(d)

o descriere cu titlu orientativ a mărfurilor care fac obiectul tratamentului preferențial, inclusiv o listă orientativă a pozițiilor sau a capitolelor din Sistemul armonizat, astfel cum se specifică în caseta 4 din formularul prevăzut în anexa 22-06 sau în anexa 22-06A, după caz;

(e)

numărul EORI al exportatorului înregistrat, astfel cum se specifică în caseta 1 din formularul prevăzut în anexa 22-06A, sau numărul de identificare al operatorului (TIN) corespunzător exportatorului înregistrat, astfel cum se specifică în caseta 1 din formularul prevăzut în anexa 22-06;

(f)

dacă exportatorul înregistrat este operator sau producător, astfel cum se specifică în caseta 3 din formularul prevăzut în anexa 22-06 sau în anexa 22-06A, după caz.

Refuzul de a semna caseta 6 nu constituie un motiv pentru refuzarea înregistrării exportatorului.

(8)

Comisia pune întotdeauna următoarele date la dispoziția publicului:

(a)

numărul exportatorului înregistrat;

▼M2

(b)

data de înregistrare a exportatorului înregistrat;

▼B

►M2 (c) ◄

data de la care este valabilă înregistrarea;

►M2 (d) ◄

data revocării înregistrării, după caz;

►M2 (e) ◄

informații care indică dacă înregistrarea este valabilă și pentru exporturile în Norvegia, Elveția sau Turcia;

►M2 (f) ◄

data ultimei sincronizări între sistemul REX și site-ul web public.

(1)

Datele înregistrate în sistemul REX se prelucrează numai în scopul aplicării SGP astfel cum se prevede în prezenta subsecțiune.

(2)

Exportatorii înregistrați primesc informațiile prevăzute la articolul 11 alineatul (1) literele (a)-(e) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului ( 10 ) sau la articolul 10 din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului ( 11 ). În plus, aceștia primesc, de asemenea, următoarele informații:

(a)

informații privind temeiul juridic al operațiunilor de prelucrare la care urmează să fie supuse datele;

(b)

perioada de păstrare a datelor.

Exportatorii înregistrați primesc aceste informații prin intermediul unei notificări anexate cererii de obținere a statutului de exportator înregistrat, astfel cum se prevede în anexa 22-06 ►M2 sau în anexa 22-06A, după caz ◄ .

(3)

Fiecare autoritate competentă dintr-o țară beneficiară și fiecare autoritate vamală dintr-un stat membru care a introdus date în sistemul REX este considerată ca fiind operatorul responsabil cu prelucrarea acestor date.

Comisia este considerată operator asociat în ceea ce privește prelucrarea tuturor datelor pentru a garanta faptul că exportatorii înregistrați își vor obține drepturile.

(4)

Drepturile exportatorilor înregistrați cu privire la prelucrarea datelor care sunt stocate în sistemul REX enumerate în anexa 22-06 ►M2 sau în anexa 22-06A, după caz ◄ și prelucrate în cadrul sistemelor naționale se exercită în conformitate cu legislația în materie de protecție a datelor care transpune Directiva 95/46/CE din statul membru care stochează datele lor.

(5)

Statele membre care copiază în sistemele lor naționale datele din sistemul REX la care au acces, mențin actualizate datele copiate.

(6)

Drepturile exportatorilor înregistrați cu privire la prelucrarea datelor lor de înregistrare de către Comisia Europeană se exercită în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 45/2001.

(7)

Orice cerere formulată de un exportator înregistrat pentru exercitarea dreptului de acces, rectificare, ștergere sau blocare a datelor în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 45/2001 se depune la operatorul de date și este prelucrată de acesta.

În cazul în care un exportator înregistrat a depus o astfel de cerere la Comisie fără să fi încercat să își obțină drepturile de la operatorul de date, Comisia transmite această cerere operatorului de date al exportatorului înregistrat.

În cazul în care exportatorul înregistrat nu a reușit să își obțină drepturile de la operatorul de date, exportatorul înregistrat prezintă o astfel de cerere Comisiei, care acționează în calitate de operator. Comisia are dreptul de a rectifica, de a șterge sau de a bloca datele.

(8)

Autoritățile naționale de supraveghere a protecției datelor și Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, fiecare acționând în conformitate cu competențele sale, cooperează și asigură o supraveghere coordonată a datelor de înregistrare.

Autoritățile menționate, fiecare acționând în conformitate cu competențele sale, fac schimb de informații relevante, își oferă reciproc asistență la efectuarea auditurilor și a inspecțiilor, examinează dificultățile de interpretare sau de aplicare a prezentului regulament, examinează problemele survenite la aplicarea supravegherii independente sau la exercitarea drepturilor persoanelor vizate, redactează propuneri armonizate pentru soluții comune la orice probleme survenite și promovează cunoașterea drepturilor privind protecția datelor, după caz.

Obligațiile de notificare aplicabile statelor membre pentru implementarea sistemului exportatorilor înregistrați (REX)

Statele membre notifică Comisiei denumirile, adresele și datele de contact ale autorităților lor vamale care:

Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la orice modificare a informațiilor notificate în temeiul primului paragraf.

Procedura de înregistrare în statele membre și procedurile la export aplicabile în perioada de tranziție până la aplicarea sistemului exportatorilor înregistrați

(1)

La 1 ianuarie 2017, autoritățile vamale ale statelor membre încep înregistrarea exportatorilor stabiliți pe teritoriile lor.

(2)

Începând de la 1 ianuarie 2018, autoritățile vamale din toate statele membre încetează eliberarea de certificate de circulație a mărfurilor EUR.1, iar exportatorii autorizați încetează întocmirea de declarații pe factură în scopul cumulului în temeiul articolului 53 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446.

(3)

Până la 31 decembrie 2017, autoritățile vamale ale statelor membre eliberează certificate de circulație a mărfurilor EUR.1 sau certificate de origine tip A înlocuitoare la cererea exportatorilor sau a reexpeditorilor de mărfuri care nu sunt încă înregistrați. Aceasta se aplică, de asemenea, în cazul în care produsele originare trimise către Uniune sunt însoțite de atestate de origine întocmite de un exportator înregistrat într-o țară beneficiară.

Până la 31 decembrie 2017, exportatorii autorizați din statele membre care nu sunt încă înregistrați pot întocmi declarații pe factură în scopul cumulului în temeiul articolului 53 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446.

(4)

Exportatorii din Uniune, înregistrați sau nu, întocmesc atestate de origine pentru produsele originare expediate atunci când valoarea totală a acestora nu depășește 6 000 EUR, începând cu 1 ianuarie 2017.

După înregistrare, exportatorii întocmesc atestate de origine pentru produsele originare expediate atunci când valoarea totală a acestora depășește 6 000 EUR, începând cu data la care este valabilă înregistrarea lor în conformitate cu articolul 86 alineatul (4) din prezentul regulament.

(5)

Reexpeditorii de mărfuri care sunt înregistrați pot întocmi atestate de origine înlocuitoare din data de la care este valabilă înregistrarea lor în conformitate cu articolul 86 alineatul (4) din prezentul regulament. Această dispoziție se aplică indiferent dacă mărfurile sunt însoțite de un certificat de origine tip A eliberat în țara beneficiară, de o declarație pe factură sau de un atestat de origine întocmit de către exportator.

(1)

Pentru a deveni exportator înregistrat, un exportator depune o cerere la autoritățile competente din țara beneficiară în care are sediul central sau în care este stabilit permanent.

(2)

Pentru a deveni exportator înregistrat, un exportator sau un reexpeditor de mărfuri stabilit pe teritoriul vamal al Uniunii depune o cerere la autoritățile vamale ale statelor membre respective. Cererea se redactează folosind formularul prevăzut în ►M2 anexa 22-06A ◄ .

(3)

În scopul exportării în cadrul SGP al Uniunii, al Norvegiei sau al Elveției, exportatorii trebuie să se înregistreze doar o singură dată.

Exportatorului i se atribuie un număr de exportator înregistrat de către autoritățile competente ale țării beneficiare în vederea exportului în cadrul SGP al Uniunii, al Norvegiei și al Elveției, în măsura în care aceste țări au recunoscut țara în care a avut loc înregistrarea ca țară beneficiară.

Primul și al doilea paragraf se aplică mutatis mutandis în scopul exporturilor în cadrul SGP al Turciei, după ce această țară începe să aplice sistemul REX. Comisia publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (seria C) data la care Turcia începe să aplice acest sistem.

(4)

Înregistrarea este valabilă de la data la care autoritățile competente ale unei țări beneficiare sau autoritățile vamale ale unui stat membru primesc o cerere completă de înregistrare, în conformitate cu alineatele (1) și (2).

(5)

În cazul în care exportatorul este reprezentat în scopul efectuării formalităților de export, iar reprezentantul exportatorului este, de asemenea, un exportator înregistrat, reprezentantul respectiv nu utilizează numărul propriu de exportator înregistrat.

Comisia publică pe site-ul său web data la care țările beneficiare încep să aplice sistemul REX. Comisia actualizează aceste informații.

Înregistrarea automată a exportatorilor pentru o țară care devine țară beneficiară a SGP al Uniunii

În cazul în care se adaugă o țară la lista țărilor beneficiare enumerate în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 978/2012, Comisia activează automat pentru SGP-ul său înregistrările tuturor exportatorilor înregistrați în țara respectivă, cu condiția ca datele de înregistrare ale exportatorilor să fie disponibile în cadrul sistemului REX și să fie valabile cel puțin pentru SGP al Norvegiei, al Elveției sau al Turciei.

În acest caz, un exportator care este deja înregistrat cel puțin pentru SGP-ul Norvegiei, al Elveției sau al Turciei nu trebuie să depună o cerere la autoritățile sale competente pentru a se înregistra pentru SGP-ul Uniunii.

(1)

Exportatorii înregistrați informează imediat autoritățile competente ale țării beneficiare sau autoritățile vamale ale statului membru cu privire la modificarea informațiilor pe care le-au furnizat în scopul înregistrării lor.

(2)

Exportatorii înregistrați care nu mai îndeplinesc condițiile pentru a exporta mărfuri în cadrul SGP sau care nu mai intenționează să exporte mărfuri în cadrul SGP, informează în acest sens autoritățile competente ale țării beneficiare respective sau autoritățile vamale ale statului membru respectiv.

(3)

Autoritățile competente ale unei țări beneficiare sau autoritățile vamale ale unui stat membru revocă înregistrarea în cazul în care exportatorul înregistrat:

(a)

nu mai există;

(b)

nu mai îndeplinește condițiile pentru a exporta mărfuri în cadrul SGP;

(c)

a informat autoritatea competentă a țării beneficiare sau autoritățile vamale ale statului membru că nu mai intenționează să exporte mărfuri în cadrul SGP;

(d)

intenționat sau din neglijență, întocmește sau permite întocmirea unui atestat de origine care conține informații incorecte și care duce la obținerea tratamentului tarifar preferențial în mod incorect.

(4)

Autoritățile competente ale unei țări beneficiare sau autoritățile vamale ale unui stat membru pot revoca înregistrarea în cazul în care exportatorul înregistrat nu își menține actualizate datele de înregistrare.

(5)

Revocarea înregistrării produce efecte numai în viitor, și anume pentru atestatele de origine întocmite după data revocării. Revocarea înregistrării nu are niciun efect asupra valabilității atestatelor de origine întocmite înainte de informarea exportatorului înregistrat cu privire la revocare.

(6)

Autoritatea competentă a unei țări beneficiare sau autoritățile vamale ale unui stat membru informează exportatorul înregistrat cu privire la revocarea înregistrării sale și cu privire la data de la care revocarea produce efecte.

(7)

Exportatorul sau reexpeditorul de mărfuri dispune de căi de atac în cazul revocării înregistrării sale.

(8)

Revocarea unui exportator înregistrat se anulează în cazul unei revocări incorecte. Exportatorul sau reexpeditorul de mărfuri este autorizat să utilizeze numărul de exportator înregistrat care îi este atribuit în momentul înregistrării.

(9)

Exportatorii sau reexpeditorii de mărfuri a căror înregistrare a fost revocată pot depune o nouă cerere pentru a deveni exportator înregistrat în conformitate cu articolul 86 din prezentul regulament. Exportatorii sau reexpeditorii de mărfuri a căror înregistrare a fost revocată în conformitate cu alineatul (3) litera (d) și cu alineatul (4) pot fi înregistrați din nou numai dacă dovedesc autorității competente a țării beneficiare sau autorităților vamale ale statului membru care i-a înregistrat faptul că au remediat situația care a condus la revocarea înregistrării.

(10)

Datele referitoare la o înregistrare revocată se păstrează în sistemul REX de către autoritatea competentă a țării beneficiare sau de către autoritățile vamale ale statului membru care le-a introdus în sistemul respectiv maximum 10 ani calendaristici după anul calendaristic în care a avut loc revocarea. După cei 10 ani calendaristici, autoritatea competentă a țării beneficiare sau autoritățile vamale ale statului membru șterg datele respective.

Revocarea automată a înregistrărilor atunci când o țară este eliminată de pe lista țărilor beneficiare

(1)

Comisia revocă toate înregistrările exportatorilor înregistrați într-o țară beneficiară în cazul în care țara beneficiară este eliminată de pe lista țărilor beneficiare enumerate în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 978/2012 sau dacă preferințele tarifare acordate țării beneficiare au fost retrase temporar în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 978/2012.

(2)

În cazul în care țara respectivă este reintrodusă pe lista menționată sau retragerea temporară a preferințelor tarifare acordate țării beneficiare ia sfârșit, Comisia reactivează înregistrările tuturor exportatorilor înregistrați în țara respectivă, cu condiția ca datele de înregistrare ale exportatorilor să fie disponibile în sistem și să fi rămas valabile cel puțin pentru SGP al Norvegiei, al Elveției sau al Turciei. În caz contrar, exportatorii se înregistrează din nou în conformitate cu articolul 86 din prezentul regulament.

(3)

În cazul revocării înregistrărilor tuturor exportatorilor înregistrați într-o țară beneficiară în conformitate cu alineatul (1), datele privind înregistrările revocate se păstrează în sistemul REX cel puțin 10 ani calendaristici după anul calendaristic în care a avut loc revocarea. După perioada de 10 ani și dacă țara beneficiară nu mai este de mai mult de 10 ani țară beneficiară a SGP al Norvegiei, al Elveției sau al Turciei, Comisia va șterge datele privind înregistrările revocate din sistemul REX.

(1)

Exportatorii și exportatorii înregistrați îndeplinesc următoarele obligații:

(a)

țin o contabilitate comercială adecvată privind producția și furnizarea de mărfuri eligibile pentru tratament preferențial;

(b)

pun la dispoziție toate documentele justificative referitoare la materialele utilizate la fabricare;

(c)

păstrează toate documentele vamale referitoare la materialele utilizate la fabricare;

(d)

păstrează, timp de cel puțin trei ani de la sfârșitul anului calendaristic în care a fost întocmit atestatul de origine sau pe o perioadă mai lungă, dacă legislația națională prevede astfel, registre:

(i)

ale atestatelor de origine întocmite;

(ii)

cu evidența materialelor originare și neoriginare utilizate, precum și cu evidența producției și a stocurilor.

Registrele și atestatele de origine menționate pot fi păstrate în format electronic, dar trebuie să permită trasabilitatea materialelor utilizate la fabricarea produselor exportate și confirmarea caracterului originar al acestora.

(2)

Obligațiile prevăzute la alineatul (1) se aplică și furnizorilor care întocmesc pentru uzul exportatorilor declarații ale furnizorului care atestă caracterul originar al mărfurilor pe care le furnizează.

(3)

Reexpeditorii de mărfuri, indiferent dacă sunt înregistrați sau nu, care întocmesc atestate de origine înlocuitoare păstrează atestatele de origine inițiale pe care le-au înlocuit timp de cel puțin trei ani de la sfârșitul anului calendaristic în care a fost întocmit atestatul de origine înlocuitor sau pe o perioadă mai lungă, dacă legislația națională prevede acest lucru.

(1)

Un atestat de origine poate fi întocmit în momentul exportului către Uniune sau în momentul în care exportul în Uniune este asigurat.

În cazul în care produsele vizate sunt considerate originare din țara exportatoare beneficiară sau din altă țară beneficiară în conformitate cu articolul 55 alineatul (4) al doilea paragraf din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 sau în conformitate cu articolul 55 alineatul (6) al doilea paragraf din regulamentul menționat, atestatul de origine este întocmit de exportator în țara exportatoare beneficiară.

(2)

Se poate întocmi un atestat de origine și după efectuarea exportului produselor vizate („atestat retroactiv”). Un astfel de atestat de origine retroactiv se acceptă în cazul în care este prezentat autorităților vamale din statul membru de depunere a declarației vamale de punere în liberă circulație în termen de maximum doi ani după efectuarea importului.

Dacă divizarea unei trimiteri are loc în conformitate cu articolul 43 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 și dacă se respectă termenul de doi ani menționat la primul paragraf, atestatul de origine poate fi întocmit retroactiv de exportatorul din țara exportatoare a produselor. Această dispoziție se aplică mutatis mutandis în cazul în care divizarea unei trimiteri are loc în altă țară beneficiară ori în Norvegia, Elveția sau Turcia.

(3)

Atestatul de origine este furnizat de către exportator clientului său din Uniune și conține informațiile prevăzute în anexa 22-07. Acesta se întocmește în limba engleză, în limba franceză sau în limba spaniolă.

Atestatul se poate întocmi pe orice document comercial care permite identificarea exportatorului respectiv și a mărfurilor vizate.

(4)

Alineatele (1), (2) și (3) se aplică mutatis mutandis pentru următoarele:

(a)

atestatele de origine întocmite în Uniune în vederea cumulului bilateral, astfel cum se menționează la articolul 53 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446;

(b)

atestatele de origine a mărfurilor exportate către o țară beneficiară a sistemelor SGP ale Norvegiei, Elveției sau Turciei în scopul cumulului cu materiale originare din Uniune.

(1)

În scopul stabilirii originii materialelor utilizate în cadrul cumulului bilateral sau regional, exportatorul unui produs fabricat utilizând materiale originare dintr-o țară cu care este posibil cumulul se bazează pe atestatul de origine prezentat de furnizorul materialelor respective. În aceste cazuri, atestatul de origine întocmit de exportator conține, după caz, mențiunea „EU cumulation”, „Regional cumulation”, „Cumul UE”, „Cumul regional” sau „Acumulación UE”, „Acumulación regional”.

(2)

În scopul stabilirii originii materialelor utilizate în cadrul aplicării unui cumul în temeiul articolului 54 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, exportatorul unui produs fabricat utilizând materiale originare din Norvegia, Elveția sau Turcia se bazează pe dovada de origine prezentată de furnizorul materialelor respective, cu condiția ca dovada să fi fost eliberată în conformitate cu regulile de origine din cadrul SGP al Norvegiei, al Elveției sau al Turciei, după caz. În acest caz, atestatul de origine întocmit de exportator conține mențiunea „Norway cumulation”, „Switzerland cumulation”, „Turkey cumulation”, „Cumul Norvège”, „Cumul Suisse”, „Cumul Turquie” sau „Acumulación Noruega”, „Acumulación Suiza”, „Acumulación Turquía”.

(3)

În scopul stabilirii originii materialelor utilizate în cadrul aplicării cumulului extins în temeiul articolului 56 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, exportatorul unui produs fabricat utilizând materiale originare de la o parte cu care este permis cumulul extins se bazează pe dovada de origine prezentată de furnizorul materialelor respective, cu condiția ca dovada să fi fost eliberată în conformitate cu dispozițiile acordului de liber schimb relevant încheiat între Uniune și partea în cauză.

În acest caz, atestatul de origine întocmit de exportator conține mențiunea „Extended cumulation with country x”, „Cumul étendu avec le pays x” sau „Acumulación ampliada con el país x”.

Proceduri la punerea în liberă circulație în Uniune aplicabile în cadrul SGP al Uniunii până la data aplicării sistemului exportatorilor înregistrați

Depunerea și valabilitatea certificatelor de origine tip A sau a declarațiilor pe factură și prezentarea cu întârziere a acestora

(1)

Certificatele de origine tip A sau declarațiile pe factură sunt prezentate autorităților vamale ale statelor membre importatoare în conformitate cu procedurile privind declarația vamală.

(2)

Dovada de origine este valabilă 10 luni de la data eliberării sale în țara exportatoare și trebuie prezentată în acest interval de timp autorităților vamale ale țării importatoare.

Dovezile de origine prezentate autorităților vamale ale țării importatoare după expirarea perioadei de valabilitate pot fi acceptate în scopul aplicării preferințelor tarifare atunci când neprezentarea acestor documente în termenul stabilit se datorează unor circumstanțe excepționale.

În alte cazuri de prezentare cu întârziere, autoritățile vamale ale țării importatoare pot accepta dovezile de origine dacă produsele le-au fost prezentate înainte de expirarea termenului menționat.

(1)

În cazul în care produsele originare care nu au fost încă puse în liberă circulație sunt plasate sub controlul unui birou vamal al unui stat membru, biroul vamal respectiv, la cererea scrisă a reexpeditorului, înlocuiește certificatul de origine tip A inițial sau declarația pe factură inițială cu unul sau mai multe certificate de origine tip A (certificat înlocuitor) în scopul trimiterii tuturor produselor sau a unora dintre produse în altă parte în Uniune, în Norvegia sau în Elveția. Reexpeditorul indică în cererea sa dacă poate fi anexată o fotocopie a dovezii de origine inițiale la certificatul înlocuitor.

(2)

Certificatul înlocuitor se întocmește în conformitate cu anexa 22-19.

Biroul vamal verifică dacă certificatul înlocuitor este în conformitate cu dovada de origine inițială.

(3)

Dacă cererea de eliberare a unui certificat înlocuitor este făcută de un reexpeditor care acționează cu bună-credință, acesta nu este responsabil de corectitudinea datelor înscrise pe dovada de origine inițială.

(4)

Biroul vamal căruia i se solicită să elibereze certificatul înlocuitor notează pe dovada de origine inițială sau pe un document atașat acesteia greutatea, numărul și natura produselor reexpediate și țara de destinație a acestora și indică numărul de serie al certificatului înlocuitor corespunzător sau numerele de serie ale certificatelor înlocuitoare corespunzătoare. Biroul vamal păstrează dovada de origine inițială timp de cel puțin trei ani.

(5)

În cazul produselor care beneficiază de preferințe tarifare în temeiul unei derogări acordate în conformitate cu articolul 64 alineatul (6) din cod, procedura prevăzută la prezentul articol se aplică numai dacă produsele sunt destinate Uniunii.

Importul eșalonat folosind certificate de origine tip A sau declarații pe factură

(1)

În cazul în care, la cererea importatorului și în condițiile stabilite de autoritățile vamale ale statului membru importator, produsele neasamblate sau demontate, în sensul regulii generale 2(a) pentru interpretarea Sistemului armonizat, care se clasifică la secțiunea XVI sau XVII sau la poziția 7308 sau 9406 din Sistemul armonizat, sunt importate eșalonat, autorităților vamale li se poate prezenta o singură dovadă de origine pentru respectivele produse la importul primei tranșe.

(2)

La cererea importatorului și în condițiile stabilite de autoritățile vamale ale statului membru importator, autorităților vamale li se poate prezenta o singură dovadă de origine la importul primei trimiteri atunci când mărfurile:

(a)

sunt importate în cadrul unor fluxuri comerciale frecvente și continue cu o valoare comercială semnificativă;

(b)

fac obiectul aceluiași contract de vânzare, iar părțile contractante sunt stabilite în țara exportatoare sau în statul membru (statele membre);

(c)

sunt clasificate la același cod (de opt cifre) din Nomenclatura combinată;

(d)

provin exclusiv de la același exportator, sunt destinate aceluiași importator și fac obiectul formalităților de intrare la același birou vamal din același stat membru.

Această procedură se aplică pe o perioadă stabilită de autoritățile vamale competente.

Scutiri de la obligația de a furniza un certificat de origine tip A sau o declarație pe factură

(1)

Produsele expediate de persoane private către persoane private sub formă de colete mici sau produsele care fac parte din bagajele personale ale călătorilor se admit ca produse originare beneficiind de preferințele tarifare ale SGP, fără a fi necesar să se prezinte un certificat de origine tip A sau o declarație pe factură, cu condiția:

(a)

ca respectivele produse:

(i)

să nu constituie importuri cu caracter comercial;

(ii)

să fi fost declarate ca îndeplinind condițiile necesare pentru a beneficia de SGP;

(b)

să nu existe îndoieli asupra veridicității declarației menționate la litera (a) punctul (ii).

(2)

Importurile sunt considerate lipsite de caracter comercial dacă se îndeplinesc simultan următoarele condiții:

(a)

importurile au un caracter ocazional;

(b)

importurile constau doar în produse pentru uzul personal al destinatarilor ori al călătorilor sau al familiilor acestora;

(c)

este evident, prin natura și cantitatea produselor, că nu se urmărește un scop comercial.

(3)

Valoarea totală a produselor menționate la alineatul (2) nu depășește 500 EUR, în cazul coletelor mici, sau 1 200 EUR în cazul produselor care fac parte din bagajele personale ale călătorilor.

Neconcordanțe și erori formale în certificatele de origine tip A sau în declarațiile pe factură

(1)

Constatarea unor mici neconcordanțe între datele declarate în certificatul de origine tip A sau în declarația pe factură și cele din documentele prezentate biroului vamal în vederea îndeplinirii formalităților pentru importul produselor nu conduce ipso facto la considerarea certificatului sau a declarației ca nul(ă) și neavenit(ă) dacă se stabilește în mod clar că respectivul document corespunde produselor prezentate.

(2)

Erorile formale evidente dintr-un certificat de origine tip A, dintr-un certificat de circulație a mărfurilor EUR.1 sau dintr-o declarație pe factură nu conduc la respingerea documentului dacă nu sunt de natură să ridice dubii în privința corectitudinii datelor declarate din respectivul document.

Proceduri la punerea în liberă circulație în Uniune aplicabile în cadrul SGP al Uniunii de la data aplicării sistemului exportatorilor înregistrați

(1)

Pentru fiecare trimitere se întocmește un atestat de origine.

(2)

Un atestat de origine este valabil timp de 12 luni de la data întocmirii.

(3)

Un singur atestat de origine poate acoperi mai multe trimiteri dacă mărfurile îndeplinesc următoarele condiții:

(a)

sunt prezentate neasamblate sau demontate în sensul regulii generale 2(a) pentru interpretarea Sistemului armonizat;

(b)

sunt clasificate la secțiunea XVI sau XVII sau la poziția 7308 sau 9406 din Sistemul armonizat; și

(c)

sunt destinate să fie importate în tranșe.

Pentru ca importatorii să aibă dreptul de a beneficia de SGP la prezentarea unui atestat de origine, mărfurile trebuie să fi fost exportate la sau după data la care țara beneficiară din care se exportă mărfurile a început înregistrarea exportatorilor în conformitate cu articolul 79 din prezentul regulament.

În cazul în care o țară este admisă sau readmisă ca țară beneficiară în ceea ce privește produsele menționate în Regulamentul (UE) nr. 978/2012, mărfurile originare din acea țară beneficiază de sistemul generalizat de preferințe, cu condiția să fi fost exportate din țara beneficiară la sau după data la care țara beneficiară a început să aplice sistemul exportatorilor înregistrați menționat la articolul 70 alineatul (3) din prezentul regulament.

(1)

În cazul în care produsele originare care nu au fost încă puse în liberă circulație sunt plasate sub controlul unui birou vamal al unui stat membru, reexpeditorul poate înlocui atestatul de origine inițial cu unul sau mai multe atestate de origine înlocuitoare (atestate înlocuitoare) în scopul trimiterii tuturor produselor sau a unora dintre produse în altă parte a teritoriului vamal al Uniunii, în Norvegia sau în Elveția.

Atestatul înlocuitor se întocmește în conformitate cu cerințele specificate în anexa 22-20.

Atestatele de origine înlocuitoare pot fi întocmite doar dacă atestatul de origine inițial a fost întocmit în conformitate cu articolele 92, 93, 99 și 100 din prezentul regulament și cu anexa 22-07.

(2)

Reexpeditorii trebuie să fie înregistrați în scopul întocmirii de atestate de origine înlocuitoare pentru produse originare care urmează să fie expediate în altă parte pe teritoriul Uniunii, atunci când valoarea totală a produselor originare din trimiterea inițială care urmează să fie divizată depășește 6 000 EUR.

Cu toate acestea, reexpeditorii care nu sunt înregistrați pot întocmi atestate de origine înlocuitoare când valoarea totală a produselor originare din trimiterea inițială care urmează să fie divizată depășește 6 000 EUR dacă atașează o copie a atestatului de origine inițial întocmit în țara beneficiară.

(3)

Numai reexpeditorii înregistrați în sistemul REX pot întocmi atestate de origine înlocuitoare în ceea ce privește produsele care urmează să fie trimise în Norvegia sau în Elveția.

(4)

Un atestat de origine înlocuitor este valabil 12 luni de la data întocmirii atestatului de origine inițial.

(5)

Alineatele (1)-(4) se aplică și în cazul atestatelor care înlocuiesc atestate de origine înlocuitoare.

(6)

În cazul produselor care beneficiază de preferințele tarifare în temeiul unei derogări acordate în conformitate cu articolul 64 alineatul (6) din cod, atestatul înlocuitor prevăzut la prezentul articol poate fi întocmit numai dacă produsele respective sunt destinate Uniunii.

Principiile generale și măsurile de precauție care trebuie luate de către declarant

(1)

În cazul în care un declarant solicită tratament preferențial în cadrul SGP, acesta face trimitere la atestatul de origine în declarația vamală de punere în liberă circulație. Trimiterea la atestatul de origine va fi data eliberării sale în format aaaallzz, unde aaaa este anul, ll este luna, iar zz este ziua. În cazul în care valoarea totală a produselor originare expediate depășește 6 000 EUR, declarantul indică și numărul exportatorului înregistrat.

(2)

Dacă declarantul solicită aplicarea SGP în conformitate cu alineatul (1) fără a deține un atestat de origine la momentul acceptării declarației vamale de punere în liberă circulație, respectiva declarație este considerată ►M1 simplificată ◄ în sensul articolului 166 din cod și tratată ca atare.

(3)

Înainte de a declara mărfurile în vederea punerii în liberă circulație, declarantul se asigură că mărfurile respectă normele prevăzute în prezenta subsecțiune, în subsecțiunile 3-9 din prezenta secțiune și în subsecțiunile 2 și 3 din titlul II capitolul 1 secțiunea 2 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, în special verificând:

(a)

pe site-ul web public, dacă exportatorul este înregistrat în sistemul REX, atunci când valoarea totală a produselor originare expediate depășește 6 000 EUR; și

(b)

dacă atestatul de origine este întocmit în conformitate cu anexa 22-07 ►M1 ————— ◄ .

(1)

Pentru următoarele produse, întocmirea și prezentarea unui atestat de origine nu sunt obligatorii:

(a)

produsele expediate de persoane private către persoane private sub formă de colete mici a căror valoare totală nu depășește 500 EUR;

(b)

produsele care fac parte din bagajele personale ale călătorilor, a căror valoare totală nu depășește 1 200 EUR.

(2)

Produsele prevăzute la alineatul (1) îndeplinesc următoarele condiții:

(a)

nu constituie importuri cu caracter comercial;

(b)

au fost declarate ca îndeplinind condițiile necesare pentru a beneficia de SGP;

(c)

nu există îndoieli asupra veridicității declarației menționate la litera (b).

(3)

În scopul aplicării alineatului (2) litera (a), importurile sunt considerate lipsite de caracter comercial dacă se îndeplinesc simultan următoarele condiții:

(a)

importurile au un caracter ocazional;

(b)

importurile constau doar în produse pentru uzul personal al destinatarilor ori al călătorilor sau al familiilor acestora;

(c)

este evident, prin natura și cantitatea produselor, că nu se urmărește un scop comercial.

Neconcordanțe și erori formale în atestatele de origine; prezentarea cu întârziere a atestatelor de origine

(1)

Constatarea unor mici neconcordanțe între datele incluse într-un atestat de origine și cele menționate în documentele prezentate autorităților vamale în vederea îndeplinirii formalităților pentru importul produselor nu duce ipso facto la considerarea atestatului de origine ca nul și neavenit dacă se stabilește în mod clar că documentul respectiv corespunde produselor vizate.

(2)

Erorile formale evidente, cum ar fi greșelile de dactilografiere dintr-un atestat de origine, nu au drept consecință respingerea documentului, dacă aceste erori nu sunt de natură să pună la îndoială corectitudinea datelor declarate în documentul respectiv.

(3)

Atestatele de origine care sunt prezentate autorităților vamale ale țării importatoare după expirarea perioadei de valabilitate menționate la articolul 99 din prezentul regulament pot fi acceptate în scopul aplicării preferințelor tarifare atunci când neprezentarea acestor documente în termenul-limită stabilit se datorează unor circumstanțe excepționale. În alte cazuri de prezentare cu întârziere, autoritățile vamale ale țării importatoare pot accepta atestatele de origine dacă produsele le-au fost prezentate înainte de expirarea termenului menționat.

(1)

Procedura menționată la articolul 99 alineatul (3) din prezentul regulament se aplică pe o perioadă stabilită de autoritățile vamale ale statelor membre.

(2)

Autoritățile vamale ale statelor membre importatoare care supraveghează punerile succesive în liberă circulație verifică dacă trimiterile succesive corespund produselor neasamblate sau demontate pentru care s-a întocmit atestatul de origine.

(1)

Atunci când au îndoieli cu privire la caracterul originar al produselor, autoritățile vamale pot solicita declarantului să prezinte, într-un termen rezonabil pe care îl precizează, orice documente justificative de care dispune acesta, prin care să se poată verifica exactitatea indicației de origine de pe declarație sau îndeplinirea condițiilor prevăzute la articolul 43 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446.

(2)

Autoritățile vamale pot suspenda aplicarea preferinței tarifare pe toată durata procedurii de verificare prevăzute la articolul 109 din prezentul regulament dacă:

(a)

informațiile furnizate de declarant nu sunt suficiente pentru a confirma caracterul originar al produselor sau îndeplinirea condițiilor prevăzute la articolul 42 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 sau la articolul 43 din regulamentul menționat;

(b)

declarantul nu răspunde în termenul acordat pentru furnizarea informațiilor menționate la alineatul (1).

(3)

În așteptarea fie a informațiilor solicitate declarantului, menționate la alineatul (1), fie a rezultatelor procedurii de verificare menționate la alineatul (2), importatorului i se acordă liberul de vamă sub rezerva oricăror măsuri de precauție considerate necesare.

(1)

Autoritățile vamale ale statului membru importator refuză să acorde preferințe tarifare, fără a fi obligate să solicite documente justificative suplimentare sau să trimită țării beneficiare o cerere de verificare, dacă:

(a)

mărfurile nu sunt aceleași cu cele menționate în atestatul de origine;

(b)

declarantul nu prezintă un atestat de origine pentru produsele vizate, în cazul în care se solicită un astfel de atestat;

(c)

fără a aduce atingere articolului 78 alineatul (1) litera (b) și articolului 79 alineatul (3) din prezentul regulament, atestatul de origine deținut de declarant nu a fost întocmit de un exportator înregistrat în țara beneficiară;

(d)

atestatul de origine nu este întocmit în conformitate cu anexa 22-07;

(e)

nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 43 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446.

(2)

În urma unei cereri de verificare în sensul articolului 109 adresate autorităților competente ale țării beneficiare, autoritățile vamale ale statului membru importator refuză să acorde preferințe tarifare dacă:

(a)

au primit un răspuns conform căruia exportatorul nu avea dreptul să întocmească atestatul de origine;

(b)

au primit un răspuns conform căruia produsele vizate nu sunt originare dintr-o țară beneficiară sau nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 42 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446;

(c)

atunci când au formulat cererea de verificare, au avut îndoieli întemeiate în privința valabilității atestatului de origine sau a exactității informațiilor furnizate de declarant cu privire la adevărata origine a produselor vizate și sunt îndeplinite oricare dintre condițiile următoare:

(i)

nu au primit niciun răspuns în termenul stabilit în conformitate cu articolul 109 din prezentul regulament; sau

(ii)

au primit un răspuns care nu oferă explicații satisfăcătoare la întrebările formulate în cerere.

Obligațiile autorităților competente în ceea ce privește controlul originii de la data aplicării sistemului exportatorilor înregistrați

(1)

Pentru a asigura respectarea regulilor privind caracterul originar al produselor, autoritățile competente din țara beneficiară procedează la:

(a)

verificări ale caracterului originar al produselor, la cererea autorităților vamale ale statelor membre;

(b)

controale regulate asupra exportatorilor, din proprie inițiativă.

Primul paragraf se aplică mutatis mutandis cererilor adresate autorităților Norvegiei și Elveției pentru verificarea atestatelor de origine înlocuitoare întocmite pe teritoriul lor, cu scopul de a solicita acestor autorități să asigure legătura cu autoritățile competente din țara beneficiară.

Cumulul extins este permis, în temeiul articolului 56 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, doar dacă o țară cu care Uniunea are un acord de liber schimb în vigoare a acceptat să furnizeze sprijin țării beneficiare în materie de cooperare administrativă în același mod în care ar fi furnizat un astfel de sprijin autorităților vamale ale statelor membre, în conformitate cu dispozițiile relevante din acordul de liber schimb în cauză.

(2)

Controalele menționate la alineatul (1) litera (b) asigură respectarea continuă de către exportatori a obligațiilor care le revin. Controalele se efectuează la intervale stabilite pe baza unor criterii adecvate de analiză a riscurilor. În acest scop, autoritățile competente din țările beneficiare solicită exportatorilor să furnizeze copii ale atestatelor de origine sau o listă cu atestatele de origine pe care le-au întocmit.

(3)

Autoritățile competente ale țărilor beneficiare au dreptul să solicite orice documente justificative, să efectueze orice verificări ale evidențelor contabile ale exportatorului și, dacă este cazul, ale producătorilor care îl aprovizionează, inclusiv ale spațiilor acestora sau să efectueze orice alte verificări pe care le consideră necesare.

Verificarea ulterioară a atestatelor de origine și a atestatelor de origine înlocuitoare

(1)

Verificarea ulterioară a atestatelor de origine sau a atestatelor de origine înlocuitoare se face prin sondaj sau ori de câte ori autoritățile vamale ale statelor membre au îndoieli întemeiate în privința autenticității lor, a caracterului originar al produselor vizate sau a respectării celorlalte cerințe prevăzute în prezenta subsecțiune, în subsecțiunile 3-9 din prezenta secțiune și în subsecțiunile 2 și 3 din titlul II capitolul 1 secțiunea 2 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446.

Atunci când solicită cooperarea autorităților competente dintr-o țară beneficiară pentru a verifica valabilitatea unui atestat de origine, caracterul originar al produselor sau ambele, autoritățile vamale ale unui stat membru indică în cererea lor, acolo unde este cazul, motivele pentru care au îndoieli întemeiate în privința valabilității atestatului de origine sau a caracterului originar al produselor.

În sprijinul cererii de verificare se poate transmite o copie a atestatului de origine sau a atestatului de origine înlocuitor și orice alte informații sau documente suplimentare care sugerează că informațiile indicate în atestat sau în atestatul înlocuitor sunt incorecte.

Pentru comunicarea rezultatelor verificării, statul membru solicitant stabilește un termen inițial de șase luni de la data transmiterii cererii de verificare, cu excepția cererilor adresate Norvegiei sau Elveției pentru verificarea atestatelor de origine înlocuitoare întocmite pe teritoriul lor pe baza unui atestat de origine întocmit într-o țară beneficiară, în cazul cărora termenul se prelungește la opt luni.

(2)

În cazurile în care există îndoieli întemeiate, dacă nu se primește niciun răspuns în termenul menționat la alineatul (1) sau dacă răspunsul nu conține suficiente informații pentru a determina originea reală a produselor, se trimite o a doua comunicare autorităților competente. Această comunicare stabilește un termen suplimentar care nu trebuie să depășească șase luni. Dacă, după cea de a doua comunicare, rezultatele verificării nu sunt comunicate autorităților solicitante în termen de șase luni de la data trimiterii celei de a doua comunicări sau dacă aceste rezultate nu permit stabilirea autenticității documentului respectiv sau determinarea originii reale a produselor, autoritățile solicitante refuză dreptul la preferințe tarifare.

(3)

În cazul în care verificarea prevăzută la alineatul (1) sau orice alte informații disponibile oferă indicii că sunt încălcate regulile de origine, țara beneficiară exportatoare, din proprie inițiativă sau la cererea autorităților vamale ale statelor membre sau a Comisiei efectuează de urgență investigațiile necesare sau dispune efectuarea unor investigații pentru identificarea și prevenirea unor asemenea contravenții. În acest scop, Comisia sau autoritățile vamale ale statelor membre pot participa la investigațiile respective.

Verificarea ulterioară a certificatelor de origine tip A și a declarațiilor pe factură

(1)

Verificarea ulterioară a certificatelor de origine tip A și a declarațiilor pe factură se face prin sondaj sau ori de câte ori autoritățile vamale ale statelor membre au îndoieli întemeiate în privința autenticității acestor documente, a caracterului originar al produselor vizate sau a respectării celorlalte cerințe prevăzute în prezenta subsecțiune, în subsecțiunile 3-9 din prezenta secțiune și în subsecțiunile 2 și 3 din titlul II capitolul 1 secțiunea 2 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446.

(2)

Atunci când solicită o verificare ulterioară, autoritățile vamale ale statelor membre înapoiază autorităților guvernamentale competente din țara beneficiară exportatoare certificatul de origine tip A și factura, în cazul în care aceasta a fost prezentată, și declarația pe factură sau o copie a acestor documente, indicând, după caz, motivele verificării. Toate documentele și informațiile obținute care indică faptul că datele înscrise pe dovada de origine sunt incorecte se înaintează în sprijinul cererii de verificare.

Dacă autoritățile vamale din statele membre iau hotărârea să suspende acordarea preferințelor tarifare pe perioada cât așteaptă rezultatele verificării, acestea acordă importatorului liberul de vamă pentru produse sub rezerva oricăror măsuri de precauție pe care le consideră necesare.

(3)

Atunci când se prezintă o cerere de verificare ulterioară, verificarea se efectuează în termen de maximum șase luni, iar rezultatele se comunică autorităților vamale ale statelor membre în același termen sau, în cazul cererilor adresate Norvegiei sau Elveției pentru verificarea dovezilor de origine înlocuitoare întocmite pe teritoriul lor pe baza unui certificat de origine tip A sau a unei declarații pe factură întocmite într-o țară beneficiară, în termen de maximum opt luni de la data trimiterii cererii. Rezultatele trebuie să fie de așa natură încât să stabilească dacă dovada de origine respectivă se aplică produselor exportate efectiv și dacă produsele respective pot fi considerate produse originare din țara beneficiară.

(4)

În cazul certificatelor de origine tip A eliberate în cadrul unui cumul bilateral, răspunsul include o copie a certificatului (copii ale certificatelor) de circulație a mărfurilor EUR.1 sau, dacă este necesar, o copie a declarației (copii ale declarațiilor) pe factură corespunzătoare.

(5)

În cazurile în care există îndoieli întemeiate, dacă nu se primește niciun răspuns în termenul de șase luni menționat la alineatul (3) sau dacă răspunsul nu conține suficiente informații pentru a stabili autenticitatea documentului vizat sau pentru a determina originea reală a produselor, se trimite o a doua comunicare autorităților competente. Dacă, după cea de a doua comunicare, rezultatele verificării nu sunt comunicate autorităților solicitante în termen de patru luni de la data trimiterii celei de a doua comunicări sau dacă aceste rezultate nu permit stabilirea autenticității documentului respectiv sau determinarea originii reale a produselor, autoritățile solicitante refuză dreptul la preferințe tarifare, cu excepția unor situații excepționale.

(6)

Atunci când procedura de verificare sau orice alte informații disponibile oferă indicii că sunt încălcate regulile de origine, țara beneficiară exportatoare, din proprie inițiativă sau la cererea autorităților vamale ale statelor membre, efectuează de urgență investigațiile necesare sau dispune efectuarea unor investigații pentru identificarea și prevenirea unor asemenea contravenții. În acest scop, Comisia sau autoritățile vamale ale statelor membre pot participa la investigații.

(7)

În scopul verificării ulterioare a certificatelor de origine tip A, exportatorii păstrează toate documentele necesare care fac dovada caracterului originar al produselor vizate, iar autoritățile guvernamentale competente din țara beneficiară exportatoare păstrează copii ale certificatelor și ale tuturor documentelor de export aferente. Documentele se păstrează timp de cel puțin trei ani de la sfârșitul anului în care a fost eliberat certificatul de origine tip A.

Verificarea ulterioară a dovezilor de origine referitoare la produsele a căror origine a fost dobândită prin cumul

Articolele 73 și 110 din prezentul regulament se aplică, de asemenea, țărilor din același grup regional în vederea furnizării de informații Comisiei sau autorităților vamale ale statelor membre și în vederea verificării ulterioare a certificatelor de origine tip A sau a declarațiilor pe factură eliberate în conformitate cu regulile privind cumulul regional de origine.

(1)

Articolele 41-58 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 se aplică pentru a determina dacă produsele pot fi considerate originare dintr-o țară beneficiară când sunt exportate în Ceuta sau Melilla sau dacă pot fi considerate originare din Ceuta și Melilla când sunt exportate într-o țară beneficiară în scopul cumulului bilateral.

(2)

Articolele 74-79 și articolele 84-93 din prezentul regulament se aplică produselor exportate dintr-o țară beneficiară în Ceuta sau Melilla și produselor exportate din Ceuta și Melilla într-o țară beneficiară în scopul cumulului bilateral.

(3)

În scopurile menționate la alineatele (1) și (2), Ceuta și Melilla sunt considerate un singur teritoriu.

Dovezile de origine aplicabile în cadrul regulilor de origine în scopul aplicării măsurilor tarifare preferențiale adoptate unilateral de Uniune pentru anumite țări sau teritorii

Produsele originare din una dintre țările sau teritoriile beneficiare beneficiază de preferințele tarifare menționate la articolul 59 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, la prezentarea unuia dintre următoarele documente:

Caseta 7 din certificatele de circulație a mărfurilor EUR.1 sau declarațiile pe factură conțin mențiunea „Autonomous trade measures” sau „Mesures commerciales autonomes”.

(1)

Produsele originare în sensul titlului II capitolul 1 secțiunea 2 subsecțiunea 4 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 sunt eligibile, la importul în Uniune, pentru a beneficia de preferințele tarifare menționate la articolul 59 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, cu condiția să fi fost transportate direct în Uniune în sensul articolului 69 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, prin prezentarea unui certificat de circulație a mărfurilor EUR.1, eliberat fie de autoritățile vamale, fie de alte autorități guvernamentale competente ale unei țări beneficiare sau ale unui teritoriu beneficiar, cu condiția ca țara beneficiară respectivă sau teritoriul beneficiar respectiv:

(a)

să fi comunicat Comisiei informațiile necesare în conformitate cu articolul 124 din prezentul regulament; și

(b)

să acorde sprijin Uniunii permițând autorităților vamale din statele membre să verifice autenticitatea documentului sau exactitatea informațiilor referitoare la adevărata origine a produselor vizate.

(2)

Certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1 poate fi eliberat numai când poate servi ca document justificativ necesar în scopul aplicării preferințelor tarifare menționate la articolul 59 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446.

(3)

Certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1 se eliberează numai la cererea scrisă a exportatorului sau a reprezentantului său. Cererea sus-menționată se depune utilizându-se formularul prevăzut în anexa 22-10 și se completează în conformitate cu dispozițiile prezentului articol și ale articolelor 113, 115, 116, 117, 118, 121 și 123 din prezentul regulament.

Cererile pentru eliberarea certificatelor de circulație a mărfurilor EUR.1 se păstrează de către autoritățile competente ale țării beneficiare exportatoare, ale teritoriului beneficiar exportator sau ale statului membru exportator timp de cel puțin trei ani de la sfârșitul anului în care a fost eliberat certificatul de circulație a mărfurilor.

(4)

Exportatorul sau reprezentantul său prezintă odată cu cererea toate documentele justificative necesare care fac dovada că produsele care se exportă îndeplinesc cerințele pentru eliberarea certificatului de circulație a mărfurilor EUR.1.

Exportatorul se angajează să prezinte, la cererea autorităților competente, toate dovezile suplimentare pe care acestea le pot considera necesare în vederea stabilirii corectitudinii caracterului originar al produselor eligibile pentru tratament preferențial și se angajează să permită controale ale evidențelor sale contabile și verificări de către autoritățile menționate privind împrejurările în care au fost obținute produsele.

(5)

Certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1 se eliberează de către autoritățile guvernamentale competente ale țării beneficiare sau ale teritoriului beneficiar ori de către autoritățile vamale ale statului membru exportator, dacă produsele destinate exportului pot fi considerate produse originare în sensul titlului II capitolul 1 secțiunea 2 subsecțiunea 4 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446.

(6)

Întrucât certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1 constituie documentul justificativ pentru aplicarea regimurilor preferențiale prevăzute la articolul 59 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, autorităților guvernamentale competente ale țării beneficiare sau ale teritoriului beneficiar ori autorităților vamale ale statului membru exportator le revine răspunderea de a lua măsurile necesare în vederea verificării originii produselor și a celorlalte date declarate în certificat.

(7)

Pentru a verifica dacă sunt satisfăcute condițiile prevăzute la alineatul (5), autoritățile guvernamentale competente ale țării beneficiare sau autoritățile vamale ale statului membru exportator au dreptul să solicite orice documente justificative sau să facă orice verificări pe care le consideră adecvate.

(8)

Autorităților guvernamentale competente din țara beneficiară sau din teritoriul beneficiar ori autorităților vamale ale statului membru exportator le revine răspunderea să se asigure că formularele menționate la alineatul (1) sunt completate corespunzător.

(9)

Data eliberării certificatului de circulație a mărfurilor EUR.1 se indică în acea parte a certificatului rezervată autorităților vamale.

(10)

Certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1 se eliberează de către autoritățile competente ale țării beneficiare sau ale teritoriului beneficiar ori de către autoritățile vamale ale statului membru exportator atunci când sunt exportate produsele care fac obiectul certificatului. Acesta este pus la dispoziția exportatorului imediat ce exportul s-a efectuat sau a fost asigurat.

În cazul în care, la cererea importatorului și în condițiile stabilite de autoritățile vamale ale țării importatoare, produsele neasamblate sau demontate, în sensul regulii generale 2(a) pentru interpretarea Sistemului armonizat, care se clasifică la secțiunea XVI sau XVII ori la poziția 7308 sau 9406 din Sistemul armonizat, sunt importate eșalonat, autorităților vamale li se poate prezenta o singură dovadă de origine pentru respectivele produse la importul primei tranșe.

Dovezile de origine se depun la autoritățile vamale ale statelor membre importatoare în conformitate cu procedurile prevăzute la articolul 163 din cod. Autoritățile menționate pot solicita traducerea unei dovezi de origine și pot solicita, de asemenea, ca declarația de import să fie însoțită de o declarație prin care importatorul să ateste că produsele îndeplinesc condițiile necesare pentru aplicarea prezentei subsecțiuni.

(1)

Prin derogare de la articolul 114 alineatul (10), un certificat de circulație a mărfurilor EUR.1 poate fi eliberat în mod excepțional după exportul produselor la care se referă, dacă este îndeplinită oricare dintre următoarele condiții:

(a)

nu a fost eliberat în momentul exportului ca urmare a unor erori, a unor omisiuni involuntare sau a unor circumstanțe speciale; sau

(b)

se demonstrează într-un mod considerat satisfăcător de autoritățile competente că un certificat de circulație a mărfurilor EUR.1 a fost eliberat, dar nu a fost acceptat la import din motive tehnice.

(2)

Autoritățile competente pot elibera un certificat de circulație a mărfurilor EUR.1 retroactiv doar după ce verifică dacă datele cuprinse în cererea exportatorului coincid cu cele din documentele de export corespunzătoare și dacă nu s-a eliberat un certificat de circulație a mărfurilor EUR.1 în conformitate cu dispozițiile prezentei subsecțiuni în momentul exportului produselor vizate.

(3)

Pe certificatele de circulație a mărfurilor EUR.1 eliberate retroactiv trebuie să figureze una dintre următoarele mențiuni:

BG: „ИЗДАДЕН ВПОСЛЕДСТВИЕ”

ES: „EXPEDIDO A POSTERIORI”

HR: „IZDANO NAKNADNO”

CS: „VYSTAVENO DODATEČNĚ”

DA: „UDSTEDT EFTERFØLGENDE”

DE: „NACHTRÄGLICH AUSGESTELLT”

ET: „VÄLJA ANTUD TAGASIULATUVALT”

EL: „ΕΚΔΟΘΕΝ ΕΚ ΤΩΝ ΥΣΤΕΡΩΝ”

EN: „ISSUED RETROSPECTIVELY”

FR: „DÉLIVRÉ À POSTERIORI”

IT: „RILASCIATO A POSTERIORI”

LV: „IZSNIEGTS RETROSPEKTĪVI”

LT: „RETROSPEKTYVUSIS IŠDAVIMAS”

HU: „KIADVA VISSZAMENŐLEGES HATÁLLYAL”

MT: „MAĦRUĠ RETROSPETTIVAMENT”

NL: „AFGEGEVEN A POSTERIORI”

PL: „WYSTAWIONE RETROSPEKTYWNIE”

PT: „EMITIDO A POSTERIORI”

RO: „ELIBERAT ULTERIOR”

SL: „IZDANO NAKNADNO”

SK: „VYDANÉ DODATOČNE”

FI: „ANNETTU JÄLKIKÄTEEN”

SV: „UTFÄRDAT I EFTERHAND”

(4)

Mențiunea prevăzută la alineatul (3) se introduce în caseta „Observații” a certificatului de circulație a mărfurilor EUR.1.

(1)

În caz de furt, pierdere sau distrugere a unui certificat de circulație a mărfurilor EUR.1, exportatorul poate solicita autorităților competente emitente eliberarea unui duplicat pe baza documentelor de export aflate în posesia acestora.

(2)

Pe duplicatul eliberat astfel trebuie să figureze una dintre următoarele mențiuni:

BG: „ДУБЛИКАТ”

ES: „DUPLICADO”

HR: „DUPLIKAT”

CS: „DUPLIKÁT”

DA: „DUPLIKÁT”

DE: „DUPLIKAT”

ET: „DUPLIKAAT”

EL: „ΑΝΤΙΓΡΑΦΟ”

EN: „DUPLICATE”

FR: „DUPLICATA”

IT: „DUPLICATO”

LV: „DUBLIKĀTS”

LT: „DUBLIKATAS”

HU: „MÁSODLAT”

MT: „DUPLIKAT”

NL: „DUPLICAAT”

PL: „DUPLIKAT”

PT: „SEGUNDA VIA”

RO: „DUPLICAT”

SL: „DVOJNIK”

SK: „DUPLIKÁT”

FI: „KAKSOISKAPPALE”

SV: „DUPLIKAT”

(3)

Mențiunea prevăzută la alineatul (2) se introduce în caseta „Observații” a certificatului de circulație a mărfurilor EUR.1.

(4)

Duplicatul, care poartă data eliberării certificatului de circulație a mărfurilor EUR.1 original, produce efecte de la data respectivă.

(1)

Declarația pe factură poate fi întocmită de oricare dintre următorii:

(a)

un exportator autorizat din Uniune în sensul articolului 120 din prezentul regulament;

(b)

orice exportator pentru orice trimitere de mărfuri formată din unul sau mai multe colete care conține produse originare a căror valoare totală nu depășește 6 000 EUR și cu condiția ca sprijinul menționat la articolul 114 alineatul (1) din prezentul regulament să se aplice acestei proceduri.

(2)

Se poate întocmi o declarație pe factură dacă produsele vizate pot fi considerate ca originare din Uniune, dintr-o țară beneficiară sau dintr-un teritoriu beneficiar și dacă îndeplinesc celelalte cerințe din titlul II capitolul 1 secțiunea 2 subsecțiunile 4 și 5 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446.

(3)

Exportatorul care întocmește o declarație pe factură trebuie să fie pregătit să depună în orice moment, la cererea autorităților vamale sau a altor autorități guvernamentale competente ale țării exportatoare sau ale teritoriului exportator toate documentele necesare care dovedesc caracterul originar al produselor vizate și respectarea celorlalte cerințe din titlul II capitolul 1 secțiunea 2 subsecțiunile 4 și 5 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446.

(4)

Declarația pe factură se întocmește de către exportator prin dactilografierea, ștampilarea sau imprimarea pe factură, pe avizul de expediție sau pe orice alt document comercial, a declarației al cărei text figurează în anexa 22-13 ►M1 ————— ◄ , folosind una din versiunile lingvistice prevăzute în anexa respectivă în conformitate cu dispozițiile legislației interne a țării exportatoare. Dacă declarația este scrisă de mână, se utilizează cerneală și se scrie cu litere de tipar.

(5)

Declarațiile pe factură poartă semnătura olografă originală a exportatorului. Cu toate acestea, un exportator autorizat în sensul articolului 120 din prezentul regulament nu are obligația să semneze declarațiile pe factură dacă furnizează autorităților vamale o declarație scrisă prin care își asumă integral răspunderea pentru orice declarație pe factură care îl identifică, ca și cum ar purta semnătura sa olografă.

(6)

În cazurile menționate la alineatul (1) litera (b), folosirea unei declarații pe factură face obiectul următoarelor condiții speciale:

(a)

se întocmește o declarație pe factură pentru fiecare trimitere;

(b)

Dispozițiile de la primul paragraf nu îi scutesc pe exportatori de obligația de a îndeplini orice alte formalități necesare în temeiul regulamentelor vamale sau poștale.

(1)

Autoritățile vamale din Uniune pot autoriza orice exportator stabilit pe teritoriului vamal al Uniunii, denumit în continuare „exportator autorizat”, care expediază frecvent produse originare din Uniune în sensul articolului 59 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 și care oferă autorităților vamale toate garanțiile necesare pentru a verifica caracterul originar al produselor și respectarea celorlalte cerințe din titlul II capitolul 1 secțiunea 2 subsecțiunile 4 și 5 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, să întocmească declarații pe factură, indiferent de valoarea produselor vizate.

(2)

Autoritățile vamale pot acorda statutul de exportator autorizat sub rezerva oricăror condiții pe care le consideră adecvate.

(3)

Autoritățile vamale atribuie exportatorului autorizat un număr de autorizație vamală care apare pe declarația pe factură.

(4)

Autoritățile vamale monitorizează utilizarea autorizației de către exportatorul autorizat.

(5)

Autoritățile vamale pot retrage autorizația în orice moment. Autoritățile vamale retrag autorizația când exportatorul autorizat nu mai oferă garanțiile menționate la alineatul (1), nu mai îndeplinește condițiile menționate la alineatul (2) sau se folosește în mod abuziv de autorizație.

(1)

O dovadă de origine este valabilă pentru o perioadă de patru luni de la data eliberării în țara exportatoare și se prezintă autorităților vamale ale țării importatoare în perioada respectivă.

(2)

Dovezile de origine care se prezintă autorităților vamale din țara importatoare după termenul limită de prezentare precizat la alineatul (1) pot fi acceptate în scopul aplicării preferințelor tarifare menționate la articolul 59 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, atunci când neprezentarea acestor documente până la termenul limită se datorează unor circumstanțe excepționale.

(3)

(4)

(a)

sunt importate în cadrul unor fluxuri comerciale frecvente și continue cu o valoare comercială semnificativă;

(b)

fac obiectul aceluiași contract de vânzare, ale cărui părți contractante sunt stabilite în țara exportatoare sau în Uniune;

(c)

sunt clasificate la același cod (de opt cifre) din Nomenclatura combinată;

(d)

provin exclusiv de la același exportator, sunt destinate aceluiași importator și fac obiectul formalităților de intrare la același birou vamal din Uniune.

Această procedură se aplică pentru perioada și cantitățile stabilite de autoritățile vamale competente. Această perioadă nu poate depăși în niciun caz trei luni.

(5)

Procedura descrisă la alineatul precedent se aplică și în cazul în care se prezintă autorităților vamale o singură dovadă de origine la importul eșalonat în conformitate cu articolul 115 din prezentul regulament. Totuși, în acest caz, autoritățile vamale competente pot acorda o perioadă de aplicare mai mare de trei luni.

(1)

Produsele expediate de persoane private către persoane private sub formă de colete mici sau produsele care fac parte din bagajele personale ale călătorilor se admit ca produse originare care beneficiază de preferințele tarifare menționate la articolul 59 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, fără a mai fi necesară prezentarea unui certificat de circulație a mărfurilor EUR.1 sau a unei declarații pe factură, cu condiția ca aceste produse să nu constituie importuri cu caracter comercial, să fi fost declarate ca îndeplinind condițiile necesare pentru aplicarea titlului II capitolul 1 secțiunea 2 subsecțiunile 4 și 5 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 și să nu existe îndoieli cu privire la corectitudinea acestei declarații.

(2)

Importurile cu un caracter ocazional și care constau doar în produse pentru uzul personal al destinatarilor, al călătorilor sau al familiilor acestora sunt considerate importuri lipsite de caracter comercial, dacă este evident, prin natura și cantitatea produselor, că nu se urmărește un scop comercial.

În plus, valoarea totală a produselor nu trebuie să depășească 500 EUR în cazul coletelor mici și 1 200 EUR în cazul produselor care fac parte din bagajele personale ale călătorilor.

Constatarea unor mici neconcordanțe între datele declarate în dovada de origine și cele din documentele prezentate biroului vamal în scopul îndeplinirii formalităților pentru importul produselor nu duce ipso facto la considerarea dovezii de origine ca nulă și neavenită dacă se stabilește în mod clar că documentul respectiv corespunde produselor prezentate.

Erorile formale evidente, cum ar fi greșelile de dactilografiere dintr-o dovadă de origine, nu au drept consecință respingerea documentului, dacă aceste erori nu sunt de natură să pună la îndoială corectitudinea datelor declarate în documentul respectiv.

Metodele de cooperare administrativă în scopul verificării originii în cadrul măsurilor tarifare preferențiale adoptate unilateral de Uniune pentru anumite țări sau teritorii

(1)

Țările sau teritoriile beneficiare comunică Comisiei denumirile și adresele autorităților guvernamentale situate pe teritoriul lor care sunt abilitate să elibereze certificate de circulație a mărfurilor EUR.1, specimenele ștampilelor folosite de aceste autorități, precum și denumirile și adresele autorităților guvernamentale competente responsabile cu controlul certificatelor de circulație a mărfurilor EUR.1 și al declarațiilor pe factură. Ștampilele trebuie să fie valabile de la data primirii de către Comisie a specimenelor. Comisia transmite aceste informații autorităților vamale ale statelor membre. Atunci când aceste comunicări au loc în cadrul modificării unor comunicări precedente, Comisia indică data intrării în vigoare a noilor ștampile în conformitate cu instrucțiunile autorităților guvernamentale competente ale țărilor sau teritoriilor beneficiare. Aceste informații sunt pentru uz oficial; totuși, atunci când mărfurile trebuie puse în liberă circulație, autoritățile vamale în cauză pot permite importatorului să consulte specimenele ștampilelor menționate la prezentul alineat.

(2)

Comisia trimite țărilor sau teritoriilor beneficiare specimenele ștampilelor folosite de autoritățile vamale ale statelor membre la eliberarea certificatelor de circulație a mărfurilor EUR.1.

(1)

Verificările ulterioare ale certificatelor de circulație a mărfurilor EUR.1 sau ale declarațiilor pe factură se efectuează prin sondaj sau ori de câte ori autoritățile vamale ale statului membru importator sau autoritățile guvernamentale competente ale țărilor sau teritoriilor beneficiare au îndoieli justificate legate de autenticitatea documentelor, de caracterul originar al produselor respective în sensul titlului II capitolul 1 secțiunea 2 subsecțiunea 4 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 sau de îndeplinirea celorlalte cerințe din titlul II capitolul 1 secțiunea 2 subsecțiunea 5 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446.

(2)

În scopul aplicării dispozițiilor de la alineatul (1), autoritățile competente ale statului membru importator, ale țării beneficiare importatoare sau ale teritoriului beneficiar importator înapoiază certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1 și factura, în cazul în care aceasta a fost prezentată, și declarația pe factură sau o copie a acestor documente, autorităților competente din țara beneficiară exportatoare, din teritoriul beneficiar exportator sau din statul membru exportator, indicând, dacă este cazul, motivele verificării. Toate documentele și informațiile obținute care indică faptul că datele înscrise pe dovada de origine sunt incorecte se înaintează în sprijinul cererii de verificare.

Dacă autoritățile vamale din statul membru importator iau hotărârea să suspende acordarea preferențelor tarifare menționate la articolul 59 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 pe perioada cât așteaptă rezultatele verificării, se acordă importatorului liberul de vamă pentru produse sub rezerva oricăror măsuri de precauție considerate necesare.

(3)

Atunci când se prezintă o cerere de verificare ulterioară în conformitate cu alineatul (1), verificarea se efectuează în termen de maximum șase luni, iar rezultatele se comunică în același termen autorităților vamale ale statului membru importator sau autorităților guvernamentale competente ale țării beneficiare importatoare sau ale teritoriului beneficiar importator. Rezultatele trebuie să fie de așa natură încât să stabilească dacă dovada de origine respectivă se aplică produselor exportate efectiv și dacă produsele respective pot fi considerate produse originare din țara beneficiară, din teritoriul beneficiar sau din Uniune.

(4)

În cazurile în care există îndoieli întemeiate, dacă nu se primește niciun răspuns în termenul de șase luni menționat la alineatul (3) sau dacă răspunsul nu conține suficiente informații pentru a stabili autenticitatea documentului vizat sau pentru a determina originea reală a produselor, se trimite o a doua comunicare autorităților competente. Dacă, după cea de a doua comunicare, rezultatele verificării nu sunt comunicate autorităților solicitante în termen de patru luni sau dacă aceste rezultate nu permit stabilirea autenticității documentului respectiv sau determinarea originii reale a produselor, autoritățile solicitante refuză dreptul la preferințe tarifare, cu excepția unor situații excepționale.

(5)

Atunci când procedura de verificare sau orice alte informații disponibile par să indice că sunt încălcate dispozițiile din titlul II capitolul 1 secțiunea 2 subsecțiunile 4 și 5 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, țara beneficiară exportatoare sau teritoriul beneficiar exportator, din proprie inițiativă sau la cererea Uniunii, efectuează de urgență investigațiile necesare sau dispune efectuarea unor investigații pentru identificarea și prevenirea unor asemenea contravenții. În acest scop, Uniunea poate participa la investigații.

(6)

În scopul verificării ulterioare a certificatelor de circulație a mărfurilor EUR.1, copiile certificatelor, precum și orice documente de export aferente, sunt păstrate de autoritățile guvernamentale competente ale țării beneficiare exportatoare sau ale teritoriului beneficiar exportator ori de autoritățile vamale ale statului membru exportator timp de cel puțin trei ani de la sfârșitul anului în care au fost eliberate certificatele de circulație a mărfurilor.

Alte dispoziții aplicabile în cadrul regulilor de origine în scopul aplicării măsurilor tarifare preferențiale adoptate unilateral de Uniune pentru anumite țări sau teritorii

(1)

►M1 Subsecțiunile 10 și 11 ◄ se aplică mutatis mutandis pentru a se determina dacă produsele pot fi considerate ca fiind originare din țările sau teritoriile beneficiare exportatoare care beneficiază de preferințe la importul în Ceuta și Melilla sau ca fiind originare din Ceuta și Melilla.

(2)

Ceuta și Melilla sunt considerate un singur teritoriu.

(3)

Dispozițiile ►M1 subsecțiunilor 10 și 11 ◄ privind eliberarea, utilizarea și verificarea ulterioară a certificatelor de circulație a mărfurilor EUR.1 se aplică mutatis mutandis produselor originare din Ceuta și Melilla.

(4)

Autoritățile vamale spaniole sunt responsabile pentru aplicarea prezentei subsecțiuni în Ceuta și Melilla.

(1)

În scopul prezentului capitol, două persoane sunt considerate a fi afiliate dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiții:

(a)

una dintre ele face parte din conducerea sau consiliul de administrație al întreprinderii celeilalte persoane;

(b)

au calitatea juridică de asociați;

(c)

una este angajatorul celeilalte;

(d)

o terță parte posedă, controlează sau deține direct sau indirect 5 % sau mai mult din acțiunile sau părțile emise cu drept de vot de ambele persoane;

(e)

una dintre ele o controlează pe cealaltă în mod direct sau indirect;

(f)

ambele sunt controlate în mod direct sau indirect de către o terță persoană;

(g)

împreună, acestea controlează direct sau indirect o terță persoană;

(h)

sunt membre ale aceleiași familii.

(2)

Persoanele care sunt asociate în afaceri în sensul că una dintre ele este agentul, distribuitorul sau concesionarul exclusiv al celeilalte, indiferent de denumirea utilizată, sunt considerate afiliate numai dacă se încadrează într-unul din criteriile de la alineatul (1).

(3)

În scopurile alineatului (1) literele (e), (f) și (g), se consideră că o persoană controlează o altă persoană atunci când aceasta deține, de drept sau de fapt, putere de decizie asupra celei din urmă.

(1)

Valoarea de tranzacție a mărfurilor vândute pentru export către teritoriul vamal al Uniunii se determină la momentul acceptării declarației vamale pe baza vânzării care a avut loc imediat înainte ca mărfurile să fie introduse pe teritoriul vamal respectiv.

(2)

În cazul în care mărfurile sunt vândute pentru export către teritoriul vamal al Uniunii nu înainte de a fi introduse pe teritoriul vamal respectiv, ci în timp ce se află în depozitare temporară sau sunt plasate sub un alt regim special decât regimul vamal de tranzit intern, regimul de destinație finală sau regimul de perfecționare pasivă, valoarea de tranzacție se va determina pe baza vânzării respective.

(1)

Prețul efectiv plătit sau de plătit în sensul articolului 70 alineatele (1) și (2) din cod include toate plățile efectuate sau care trebuie efectuate drept condiție a vânzării mărfurilor importate de către cumpărător către oricare dintre următoarele persoane:

(a)

vânzătorul;

(b)

o terță parte în beneficiul vânzătorului;

(c)

o terță parte afiliată cu vânzătorul;

(d)

o terță parte atunci când plata este efectuată către partea respectivă pentru a îndeplini o obligație a vânzătorului.

Plățile se pot face cu acreditive sau instrumente negociabile și se pot efectua direct sau indirect.

(2)

Activitățile, inclusiv cele de comercializare, întreprinse de cumpărător sau de o societate afiliată cu cumpărătorul în numele cumpărătorului sau în nume propriu, altele decât cele pentru care este prevăzută o ajustare la articolul 71 din cod, nu se consideră plată indirectă către vânzător.

(1)

În scopul determinării valorii în vamă în conformitate cu articolul 70 alineatul (1) din cod, reducerile se iau în considerare dacă, la momentul acceptării declarației vamale, în contractul de vânzare se prevede aplicarea reducerilor și cuantumul lor.

(2)

Reducerile pentru plata anticipată se iau în considerare pentru mărfurile al căror preț nu a fost plătit efectiv la momentul acceptării declarației vamale.

(3)

Reducerile care rezultă din modificări ale contractului survenite după momentul acceptării declarației vamale nu se iau în considerare.

(1)

În cazul în care mărfurile declarate pentru un regim vamal reprezintă o parte dintr-o cantitate mai mare din aceleași mărfuri cumpărate în contextul unei tranzacții unice, prețul efectiv plătit sau de plătit se calculează, în scopul articolului 70 alineatul (1) din cod, proporțional cu prețul pentru cantitatea totală cumpărată.

(2)

O repartizare proporțională a prețului efectiv plătit sau de plătit se aplică și în cazul pierderii unei părți din trimitere sau în cazul în care mărfurile au fost deteriorate înainte de punerea lor în liberă circulație.

O ajustare făcută de către vânzător, în favoarea cumpărătorului, a prețului efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri poate fi luată în considerare pentru determinarea valorii în vamă în conformitate cu articolul 70 alineatul (1) din cod, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

În cazul în care vânzarea sau prețul mărfurilor importate face obiectul unei condiții sau al unei prestații a cărei valoare poate fi determinată în raport cu mărfurile care se evaluează, se consideră că această valoare face parte din prețul efectiv plătit sau de plătit, cu excepția cazului în care aceste condiții sau prestații se referă la oricare dintre următoarele:

(1)

În cazul în care cumpărătorul și vânzătorul sunt afiliați și pentru a stabili dacă această afiliere nu influențează prețul, se examinează circumstanțele vânzării, după cum este necesar, iar declarantului i se oferă posibilitatea de a furniza informații suplimentare detaliate care ar putea fi necesare cu privire la aceste circumstanțe.

(2)

Totuși, mărfurile se evaluează în conformitate cu articolul 70 alineatul (1) din cod dacă declarantul demonstrează că valoarea de tranzacție declarată este foarte apropiată de una dintre următoarele valori de referință determinate la aceeași dată sau în jurul aceleiași date:

(a)

valoarea de tranzacție în vânzările, între cumpărători și vânzători care nu sunt afiliați în niciun caz special, de mărfuri identice sau similare pentru export către teritoriul vamal al Uniunii;

(b)

valoarea în vamă a mărfurilor identice sau similare, determinată în conformitate cu articolul 74 alineatul (2) litera (c) din cod;

(c)

valoarea în vamă a mărfurilor identice sau similare, determinată în conformitate cu articolul 74 alineatul (2) litera (d) din cod.

(3)

La stabilirea valorii mărfurilor identice sau similare menționate la alineatul (2) se iau în considerare următoarele elemente:

(a)

diferențele demonstrate la nivelurile comerciale;

(b)

nivelurile cantitative;

(c)

elementele enumerate la articolul 71 alineatul (1) din cod;

(d)

costurile suportate de vânzător în cadrul vânzărilor în care acesta și cumpărătorul nu sunt afiliați, unde astfel de costuri nu sunt suportate de vânzător în cadrul vânzărilor între persoane afiliate.

(4)

Valorile de referință enumerate la alineatul (2) trebuie utilizate la cererea declarantului. Acestea nu înlocuiesc valoarea de tranzacție declarată.

(1)

În cazul în care un cumpărător furnizează vânzătorului oricare dintre mărfurile sau serviciile enumerate la articolul 71 alineatul (1) litera (b) din cod, valoarea mărfurilor și a serviciilor respective se consideră a fi egală cu prețul de achiziție a acestora. Prețul de achiziție include toate plățile pe care cumpărătorul mărfurilor sau serviciilor enumerate la articolul 71 alineatul (1) litera (b) este obligat să le facă pentru a achiziționa mărfurile sau serviciile respective.

În cazul în care mărfurile sau serviciile au fost produse de cumpărător sau de o persoană afiliată cu acesta, valoarea lor este corespunzătoare costului de producție.

(2)

În cazul în care valoarea mărfurilor și a serviciilor enumerate la articolul 71 alineatul (1) litera (b) din cod nu poate fi determinată în conformitate cu alineatul (1), aceasta se determină pe baza altor date obiective și cuantificabile.

(3)

În cazul în care mărfurile menționate la articolul 71 alineatul (1) litera (b) din cod au fost utilizate de cumpărător înainte de a fi furnizate, valoarea acestora se ajustează pentru a ține seama de orice depreciere.

(4)

Valoarea serviciilor menționate la articolul 71 alineatul (1) litera (b) din cod include costurile activităților de dezvoltare nefinalizate cu succes în măsura în care costurile respective au fost suportate în legătură cu proiectele sau cu comenzile referitoare la mărfurile importate.

(5)

În scopul articolului 71 alineatul (1) litera (b) punctul (iv) din cod, costurile de cercetare și costurile schițelor preliminare de proiectare nu se includ în valoarea în vamă.

(6)

Valoarea mărfurilor și a serviciilor furnizate, astfel cum este stabilită în conformitate cu alineatele (1)-(5), se repartizează proporțional între mărfurile importate.

(1)

Redevențele și drepturile de licență sunt legate de mărfurile importate dacă, în special, drepturile transferate în temeiul contractului de licență sau al contractului de redevențe sunt încorporate în mărfurile respective. Metoda de calculare a cuantumului redevenței sau dreptului de licență nu constituie factorul decisiv.

(2)

În cazul în care metoda de calculare a cuantumului redevențelor sau drepturilor de licență derivă din prețul mărfurilor importate, se presupune că plata respectivelor redevențe sau drepturi de licență este legată de mărfurile de evaluat, dacă nu se dovedește altfel.

(3)

Dacă redevențele sau drepturile de licență sunt legate parțial de mărfurile care se evaluează și parțial de alte ingrediente ori părți componente adăugate mărfurilor după import sau de alte activități sau servicii ulterioare importului, se efectuează o ajustare corespunzătoare.

(4)

Redevențele și drepturile de licență sunt considerate a fi plătite ca o condiție a vânzării pentru mărfurile importate dacă este îndeplinită oricare dintre următoarele condiții:

(a)

vânzătorul sau o persoană afiliată cu vânzătorul cere cumpărătorului să efectueze această plată;

(b)

cumpărătorul face plata pentru a îndeplini o obligație a vânzătorului, în conformitate cu obligațiile contractuale;

(c)

mărfurile nu pot fi vândute cumpărătorului sau nu pot fi cumpărate de către cumpărător fără a se efectua plata unei redevențe sau a unui drept de licență către un licențiator.

(5)

Țara în care este stabilit beneficiarul plății redevențelor sau al drepturilor de licență nu se ia în considerare.

(1)

În scopul articolului 71 alineatul (1) litera (e) din cod, locul în care mărfurile sunt introduse pe teritoriul vamal al Uniunii este:

(a)

pentru mărfurile transportate pe cale maritimă, portul în care mărfurile sosesc prima dată pe teritoriul vamal al Uniunii;

(b)

pentru mărfurile transportate pe cale maritimă în unul din departamentele franceze de peste mări care fac parte din teritoriul vamal al Uniunii și transportate direct către o altă parte a teritoriului vamal al Uniunii, sau viceversa, portul în care mărfurile sosesc prima dată pe teritoriul vamal al Uniunii, cu condiția ca acestea să fi fost descărcate sau transbordate acolo;

(c)

pentru mărfurile transportate pe cale maritimă și apoi, fără transbordare, pe căi navigabile interioare, primul port unde se poate face descărcarea;

(d)

pentru mărfurile transportate pe calea ferată, pe căi navigabile interioare sau pe căi rutiere, locul unde este situat biroul vamal de intrare;

(e)

pentru mărfurile transportate în alte moduri, locul unde se traversează frontiera teritoriului vamal al Uniunii.

(2)

În scopul articolului 71 alineatul (1) litera (e) din cod, în cazul în care mărfurile sunt introduse pe teritoriul vamal al Uniunii și apoi transportate la o destinație dintr-o altă parte a teritoriului vamal al Uniunii prin teritorii situate în afara teritoriului vamal al Uniunii, locul în care mărfurile sunt introduse pe teritoriul vamal al Uniunii este locul în care mărfurile au fost introduse prima dată pe teritoriul vamal al Uniunii, cu condiția ca mărfurile să fie transportate direct prin teritoriile respective pe o rută obișnuită la locul de destinație.

(3)

Alineatul (2) se aplică și în cazul în care mărfurile sunt descărcate, transbordate sau imobilizate temporar pe teritorii din afara teritoriului vamal al Uniunii din motive strict legate de transport.

(4)

Dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (1) litera (b), la alineatul (2) și la alineatul (3), locul în care mărfurile sunt introduse pe teritoriul vamal al Uniunii este următorul:

(a)

pentru mărfurile transportate pe cale maritimă, portul de descărcare;

(b)

pentru mărfurile transportate cu ►M1 alte moduri de transport ◄ , locul specificat la alineatul (1) literele (c), (d) sau (e) situat în acea parte a teritoriului vamal al Uniunii în care sunt expediate mărfurile.

(1)

În cazul în care mărfurile se transportă cu ►M1 același mod de transport ◄ până la un punct situat dincolo de locul în care mărfurile sunt introduse pe teritoriul vamal al Uniunii, cheltuielile de transport se evaluează proporțional cu distanța până la locul în care mărfurile sunt introduse pe teritoriul vamal al Uniunii în conformitate cu articolul 137 din prezentul regulament, dacă nu se prezintă autorităților vamale dovezi care să indice cheltuielile care ar fi fost suportate pe baza unui tarif standard pentru transportul mărfurilor până la locul în care sunt introduse pe teritoriul vamal al Uniunii.

(2)

Cheltuielile de transport aerian, inclusiv cheltuielile de livrare expres pe cale aeriană, care se includ în valoarea în vamă a mărfurilor se determină în conformitate cu anexa 23-01.

(3)

Dacă transportul este gratuit sau este asigurat de cumpărător, cheltuielile de transport care se includ în valoarea în vamă a mărfurilor se calculează în conformitate cu tariful uzual practicat pentru aceleași moduri de transport.

Taxele poștale achitate până la locul de destinație pentru mărfurile expediate prin poștă se includ în valoarea în vamă a acestor mărfuri, cu excepția taxelor poștale suplimentare percepute pe teritoriul vamal al Uniunii.

(1)

În cazul în care autoritățile vamale au îndoieli întemeiate că valoarea de tranzacție declarată reprezintă cuantumul total plătit sau de plătit astfel cum se menționează la articolul 70 alineatul (1) din cod, pot solicita declarantului să furnizeze informații suplimentare.

(2)

În cazul în care îndoielile lor nu sunt eliminate, autoritățile vamale pot decide că valoarea mărfurilor nu se poate determina în conformitate cu articolul 70 alineatul (1) din cod.

(1)

La determinarea valorii în vamă a mărfurilor importate în conformitate cu articolul 74 alineatul (2) litera (a) sau litera (b) din cod se utilizează valoarea de tranzacție a unor mărfuri identice sau similare, vândute la același nivel comercial și substanțial în aceleași cantități ca și mărfurile care se evaluează.

În cazul în care nu se identifică o astfel de vânzare, valoarea în vamă se determină având în vedere valoarea de tranzacție a mărfurilor identice sau similare vândute la un nivel comercial diferit sau în cantități diferite. Această valoare de tranzacție ar trebui ajustată pentru a ține cont de diferențele care pot fi atribuite nivelului comercial și/sau cantității.

(2)

Se efectuează o ajustare pentru a ține seama de diferențe semnificative la nivelul costurilor și al taxelor dintre mărfurile importate și mărfurile identice sau similare vizate care se datorează diferențelor de distanță și moduri de transport.

(3)

În cazul în care se constată că există mai multe valori de tranzacție pentru mărfuri identice sau similare, se utilizează cea mai mică dintre aceste valori de tranzacție pentru a determina valoarea în vamă a mărfurilor importate.

(4)

Expresiile „mărfuri identice” și „mărfuri similare”, după caz, nu includ mărfuri care încorporează sau reflectă activități de inginerie și de dezvoltare, artă, design, planuri sau schițe pentru care nu s-a făcut nicio ajustare în temeiul articolului 71 alineatul (1) litera (b) punctul (iv) din cod, deoarece aceste activități au fost executate în Uniune.

(5)

Valoarea de tranzacție a mărfurilor produse de o altă persoană se ia în considerare numai în cazul în care nu se pot găsi valori de tranzacție pentru mărfuri identice sau similare produse de persoana care a produs mărfurile care se evaluează.

(1)

Prețul unitar utilizat pentru a determina valoarea în vamă în temeiul articolului 74 alineatul (2) litera (c) din cod este prețul la care mărfurile importate sau mărfurile identice sau similare importate sunt vândute în Uniune, în starea în care sunt importate, în același moment sau aproximativ în același moment cu importul mărfurilor care se evaluează.

(2)

În absența unui preț unitar astfel cum se menționează la alineatul (1), prețul unitar utilizat este prețul la care mărfurile importate sau mărfurile identice sau similare importate sunt vândute, în starea în care sunt importate, pe teritoriul vamal al Uniunii, la data cea mai apropiată după importul mărfurilor care se evaluează și, în orice caz, în termen de 90 de zile de la data importului.

(3)

În absența unui preț unitar, astfel cum se menționează la alineatele (1) și (2), la cererea declarantului se utilizează prețul unitar la care mărfurile importate sunt vândute pe teritoriul vamal al Uniunii după ce au fost prelucrate sau transformate ulterior, ținând cont în mod corespunzător de valoarea adăugată prin prelucrare sau transformare.

(4)

Vânzările următoare nu se iau în considerare în scopul determinării valorii în vamă în conformitate cu articolul 74 alineatul (2) litera (c) din cod:

(a)

vânzările de mărfuri la un alt nivel comercial în afară de primul nivel comercial după import;

(b)

vânzările către persoane afiliate;

(c)

vânzările către persoane care furnizează, în mod direct sau indirect, gratuit sau la un cost redus, mărfurile sau serviciile enumerate la articolul 71 alineatul (1) litera (b) din cod pentru a fi utilizate la fabricarea și vânzarea la export a mărfurilor importate;

(d)

vânzările în cantități care nu sunt suficiente pentru a permite să se determine prețul unitar.

(5)

La determinarea valorii în vamă, din prețul unitar determinat în conformitate cu alineatele (1)-(4) se deduc următoarele elemente:

(a)

fie comisioanele plătite în mod obișnuit sau convenite a fi plătite, fie elementele adăugate în mod obișnuit pentru profit și cheltuielile generale (inclusiv costurile directe sau indirecte de comercializare a mărfurilor în cauză) în legătură cu vânzarea pe teritoriul vamal al Uniunii a mărfurilor importate din aceeași categorie sau de același tip care se încadrează într-un grup sau într-o gamă de mărfuri produse de un anumit sector industrial;

(b)

cheltuieli uzuale de transport și de asigurare, precum și cheltuielile conexe care se suportă pe teritoriul vamal al Uniunii;

(c)

taxele la import și alte taxe de plătit pe teritoriul vamal al Uniunii pentru importul sau vânzarea mărfurilor.

(6)

Valoarea în vamă a anumitor mărfuri perisabile, astfel cum se menționează în anexa 23-02, importate în regim de consignație poate fi determinată direct în conformitate cu articolul 74 alineatul (2) litera (c) din cod. În acest scop, prețurile unitare sunt notificate Comisiei de către statele membre, iar Comisia le transmite prin intermediul TARIC în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului ( 12 ).

Aceste prețuri unitare se pot utiliza la determinarea valorii în vamă a mărfurilor importate pentru perioade de 14 zile. Fiecare perioadă începe într-o zi de vineri.

(1)

La aplicarea articolului 74 alineatul (2) litera (d) din cod, autoritățile vamale nu pot cere sau impune unei persoane care nu este stabilită pe teritoriul vamal al Uniunii să prezinte spre examinare sau să permită accesul la documente contabile sau alte documente pentru determinarea valorii în vamă.

(2)

Costul sau valoarea materialelor și a fabricării menționate la articolul 74 alineatul (2) litera (d) punctul (i) din cod include costul elementelor precizate la articolul 71 alineatul (1) litera (a) punctele (ii) și (iii) din cod. Acesta include, de asemenea, ►M1 valoarea repartizată proporțional a ◄ oricărui produs sau serviciu precizat la articolul 71 alineatul (1) litera (b) din cod care a fost furnizat direct sau indirect de cumpărător pentru a fi utilizat la fabricarea mărfurilor care se evaluează. Valoarea elementelor precizate la articolul 71 alineatul (1) litera (b) punctul (iv) din cod care se execută în Uniune se include numai în măsura în care elementele respective intră în sarcina producătorului.

(3)

Costul de producție include toate cheltuielile suportate în operațiunile de creare de bunuri economice, în cele în care se fac adăugiri bunurilor economice sau în cele care ameliorează în mod substanțial bunurile economice. Acesta include și costurile precizate la articolul 71 alineatul (1) litera (b) punctele (ii) și (iii) din cod.

(4)

Cheltuielile generale menționate la articolul 74 alineatul (2) litera (d) punctul (ii) din cod acoperă costurile directe și indirecte de producție și de vânzare a mărfurilor la export care nu sunt incluse la articolul 74 alineatul (2) litera (d) punctul (i) din cod.

Metoda determinării valorii în vamă pe baza datelor disponibile (metoda „fall-back”)

(1)

La determinarea valorii în vamă în conformitate cu articolul 74 alineatul (3) din cod, se poate da dovadă de o flexibilitate rezonabilă în aplicarea metodelor prevăzute la articolul 70 și la articolul 74 alineatul (2) din cod. Valoarea determinată astfel se bazează, în cea mai mare măsură posibilă, pe valorile în vamă determinate anterior.

(2)

Dacă nu se poate determina valoarea în vamă în conformitate cu alineatul (1), se utilizează alte metode adecvate. În acest caz valoarea în vamă nu se determină pe baza niciunuia dintre elementele următoare:

(a)

prețul de vânzare pe teritoriul vamal al Uniunii pentru mărfuri produse pe teritoriul vamal al Uniunii;

(b)

un sistem prin care, pentru determinarea valorii în vamă, se utilizează cea mai mare dintre două valori alternative;

(c)

prețul mărfurilor pe piața internă a țării exportatoare;

(d)

costul de producție, altul decât valorile calculate care s-au determinat pentru mărfuri identice sau similare în conformitate cu articolul 74 alineatul (2) litera (d) din cod;

(e)

prețurile pentru exportul într-o țară terță;

(f)

valorile în vamă minime;

(g)

valori arbitrare sau fictive.

Factura care se referă la valoarea de tranzacție declarată este necesară ca document justificativ.

(1)

În conformitate cu articolul 53 alineatul (1) litera (a) din cod, se utilizează următoarele rate de schimb pentru conversia monetară în scopul determinării valorii în vamă:

(a)

rata de schimb publicată de Banca Centrală Europeană, pentru statele membre a căror monedă este euro;

(b)

rata de schimb publicată de autoritatea națională competentă sau, atunci când autoritatea națională a desemnat o bancă privată în scopul publicării ratei de schimb, rata publicată de banca privată respectivă, pentru statele membre a căror monedă nu este euro.

(2)

Rata de schimb care se utilizează în conformitate cu alineatul (1) este rata de schimb publicată în penultima zi de miercuri a fiecărei luni.

În cazul în care nu s-a publicat nicio rată de schimb în acea zi, se aplică rata de schimb cea mai recent publicată.

(3)

Rata de schimb se aplică timp de o lună, începând din prima zi a lunii următoare.

(4)

În cazul în care rata de schimb nu a fost publicată, astfel cum se menționează la alineatele (1) și (2), rata utilizată pentru aplicarea articolului 53 alineatul (1) litera (a) din cod se determină de către statul membru vizat. Această rată trebuie să reflecte cât se poate de bine valoarea monedei statului membru vizat.

Pentru schimbul și stocarea de informații referitoare la garanțiile care pot fi utilizate în mai multe state membre, se utilizează un sistem electronic implementat în acest scop în temeiul articolului 16 alineatul (1) din cod.

Primul paragraf din prezentul articol este aplicabil de la data introducerii sistemului de gestionare a garanțiilor în cadrul CVU menționată în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/255/UE.

(1)

În cazul în care constituirea unei garanții este obligatorie, o garanție care acoperă o singură operațiune (garanție izolată) pentru o datorie vamală potențială acoperă cuantumul taxelor la import sau la export corespunzătoare datoriei vamale care ar putea lua naștere, calculat pe baza celor mai ridicate taxe vamale aplicabile mărfurilor de același tip.

(2)

În cazul în care alte taxe datorate în legătură cu importul sau exportul de mărfuri trebuie să fie acoperite de garanția izolată, calculul acestora se bazează pe cele mai ridicate rate aplicabile mărfurilor de același tip în statul membru în care mărfurile vizate sunt plasate sub regimul vamal sau sunt în depozitare temporară.

În cazul în care autoritățile vamale decid să solicite o garanție care este facultativă, se aplică articolele 150-158 din prezentul regulament.

În cazul în care se solicită o garanție pentru regimuri speciale sau depozitare temporară și care constă într-o garanție izolată sub forma unui depozit în numerar, această garanție se constituie la autoritățile vamale din statul membru în care mărfurile sunt plasate sub regimul special respectiv sau sunt în depozitare temporară.

În cazul în care un regim special, altul decât regimul de destinație finală, a fost descărcat sau supravegherea mărfurilor sub regim de destinație finală ori depozitarea temporară s-a încheiat corect, garanția se rambursează de către autoritatea vamală din statul membru în care a fost constituită.

(1)

Angajamentul asumat de un garant se aprobă de biroul vamal unde este constituită garanția (biroul vamal de garanție) care notifică persoanei căreia i se solicită constituirea garanției faptul că angajamentul este aprobat.

(2)

Biroul vamal de garanție poate revoca aprobarea angajamentului unui garant în orice moment. Biroul vamal de garanție notifică garantului și persoanei căreia i se solicită constituirea garanției faptul că aprobarea angajamentului a fost revocată.

(3)

Garantul își poate rezilia angajamentul în orice moment. Garantul notifică biroului vamal de garanție rezilierea angajamentului.

(4)

Rezilierea angajamentului garantului nu afectează mărfurile care, la momentul în care rezilierea produce efecte, au fost deja plasate și se află încă sub un regim vamal sau în depozitare temporară în temeiul angajamentului reziliat.

(5)

O garanție izolată constituită sub forma unui angajament se întocmește folosind formularul prevăzut în anexa 32-01.

(6)

O garanție globală constituită sub forma unui angajament se întocmește folosind formularul prevăzut în anexa 32-03.

(7)

Fără a aduce atingere alineatelor (5) și (6) și articolului 160, fiecare stat membru poate permite, în conformitate cu legislația națională, ca angajamentul asumat de un garant să ia o formă diferită de cele prevăzute în anexele 32-01, 32-02 și 32-03, cu condiția ca acesta să aibă același efect juridic.

(1)

În cazul în care o garanție izolată este constituită sub formă de angajament al unui garant, dovada respectivului angajament se păstrează de către biroul vamal de garanție pentru perioada de valabilitate a garanției.

(2)

În cazul în care o garanție izolată este constituită sub formă de angajament al unui garant, titularul regimului nu modifică codul de acces asociat cu numărul de referință al garanției.

Atunci când ia naștere o datorie vamală într-un alt stat membru decât statul membru care a acceptat o garanție în una dintre formele menționate la articolul 83 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, care poate fi utilizată în mai multe state membre, statul membru care a acceptat garanția transferă către statul membru în care ia naștere datoria vamală, la cererea formulată de acesta din urmă după expirarea termenului-limită de plată, cuantumul taxelor la import sau la export în limitele garanției acceptate și ale taxelor neachitate.

Transferul respectiv se efectuează în termen de o lună de la primirea cererii.

(1)

Atunci când o garanție izolată poate fi utilizată în mai multe state membre, biroul vamal de garanție îi comunică persoanei care a constituit garanția sau, în cazul unei garanții sub formă de titluri, garantului, următoarele informații:

(a)

un număr de referință al garanției;

(b)

un cod de acces asociat cu numărul de referință al garanției.

(2)

Atunci când o garanție globală poate fi utilizată în mai multe state membre, biroul vamal de garanție îi comunică persoanei care a constituit garanția următoarele informații:

(a)

un număr de referință al garanției pentru fiecare parte din cuantumul de referință care urmează să fie monitorizat în conformitate cu articolul 157 din prezentul regulament;

(b)

un cod de acces asociat cu numărul de referință al garanției.

La cererea persoanei care a constituit garanția, biroul vamal de garanție atribuie unul sau mai multe coduri de acces suplimentare garanției respective pentru a fi utilizate de persoana respectivă sau de reprezentanții săi.

(3)

O autoritate vamală verifică existența și valabilitatea garanției de fiecare dată când o persoană îi comunică un număr de referință al garanției.

(1)

Cu excepția cazului în care se prevede altfel la articolul 158 din prezentul regulament, cuantumul garanției globale este egal cu un cuantum de referință stabilit de către biroul vamal de garanție în conformitate cu articolul 90 din cod.

(2)

În cazul în care trebuie constituită o garanție globală pentru taxe la import sau la export și alte taxe al căror cuantum poate fi determinat cu certitudine în momentul în care garanția este solicitată, partea din cuantumul de referință care acoperă aceste taxe corespunde cuantumului taxelor la import sau la export și al celorlalte taxe de plătit.

(3)

În cazul în care trebuie constituită o garanție globală pentru taxe la import sau la export și alte taxe al căror cuantum nu poate fi determinat cu certitudine în momentul în care garanția este solicitată sau al căror cuantum variază în timp, partea din cuantumul de referință care acoperă aceste taxe se stabilește după cum urmează:

(a)

pentru partea care trebuie să acopere taxele la import sau la export și alte taxe care au luat naștere, cuantumul de referință corespunde cuantumului taxelor la import sau la export și al celorlalte taxe de plătit;

(b)

pentru partea care trebuie să acopere taxele la import sau la export și alte taxe care pot lua naștere, cuantumul de referință corespunde cuantumului taxelor la import sau la export și al celorlalte taxe care ar putea deveni exigibile în legătură cu fiecare declarație vamală sau declarație de depozitare temporară pentru care este constituită garanția, în cursul perioadei cuprinse între plasarea mărfurilor sub regimul vamal relevant sau în depozitare temporară și momentul în care este descărcat regimul vamal sau momentul în care se încheie supravegherea mărfurilor sub regim de destinație finală sau depozitarea temporară.

În scopurile literei (b), se iau în considerare cele mai ridicate taxe la import sau la export aplicabile mărfurilor de același tip și cele mai ridicate alte taxe datorate în legătură cu importul sau cu exportul de mărfuri de același tip în statul membru unde se află biroul vamal de garanție.

În cazul în care biroul vamal de garanție nu dispune de informațiile necesare pentru a determina partea din cuantumul de referință în temeiul primului paragraf, cuantumul este fixat la 10 000 EUR pentru fiecare declarație.

(4)

Biroul vamal de garanție determină cuantumul de referință în cooperare cu persoana căreia i se solicită constituirea garanției. Atunci când determină partea din cuantumul de referință în conformitate cu alineatul (3), biroul vamal de garanție determină cuantumul respectiv pe baza informațiilor privind mărfurile plasate sub regimurile vamale relevante sau în depozitare temporară în cele 12 luni precedente și pe baza unei estimări a volumului de operațiuni avute în vedere, astfel cum reiese, printre altele, din documentația comercială și din evidențele contabile ale persoanei căreia i se solicită constituirea garanției.

(5)

Biroul vamal de garanție efectuează o verificare a cuantumului de referință, din proprie inițiativă sau în urma unei cereri adresate de persoana căreia i se solicită constituirea garanției, și îl ajustează pentru a se conforma dispozițiilor de la prezentul articol și de la articolul 90 din cod.

Monitorizarea cuantumului de referință de către persoana căreia i se solicită constituirea garanției

Persoana căreia i se solicită constituirea garanției se asigură că cuantumul taxelor la import sau la export și al altor taxe datorate în legătură cu importul sau exportul mărfurilor în cazul în care acestea urmează să fie acoperite de garanție, de plătit sau care ar putea deveni exigibil, nu depășește cuantumul de referință.

Persoana respectivă informează biroul vamal de garanție când cuantumul de referință nu se mai situează la un nivel suficient pentru a acoperi operațiunile sale.

(1)

Monitorizarea părții din cuantumul de referință care acoperă cuantumul taxelor la import sau la export și al altor taxe datorate în legătură cu importul sau exportul de mărfuri, care vor deveni exigibile în ceea ce privește mărfurile plasate sub regimul de punere în liberă circulație, se asigură pentru fiecare declarație vamală la momentul plasării mărfurilor sub regimul respectiv. Atunci când declarațiile vamale de punere în liberă circulație sunt depuse în conformitate cu o autorizație menționată la articolul 166 alineatul (2) sau la articolul 182 din cod, monitorizarea părții relevante din cuantumul de referință se asigură pe baza declarațiilor suplimentare sau, dacă este cazul, pe baza datelor înscrise în evidențe.

(2)

Monitorizarea părții din cuantumul de referință care acoperă cuantumul taxelor la import sau la export și al altor taxe datorate în legătură cu importul sau exportul de mărfuri, care pot deveni exigibile în ceea ce privește mărfurile plasate sub regimul de tranzit unional, se asigură, prin intermediul sistemului electronic menționat la articolul 273 alineatul (1) din prezentul regulament, pentru fiecare declarație vamală la momentul plasării mărfurilor sub regimul respectiv. Această monitorizare nu se aplică mărfurilor plasate sub regimul de tranzit unional care utilizează simplificarea menționată la articolul 233 alineatul (4) litera (e) din cod, în cazul în care declarația vamală nu este prelucrată prin sistemul electronic menționat la articolul 273 alineatul (1) din prezentul regulament.

(3)

Monitorizarea părții din cuantumul de referință care acoperă cuantumul taxelor la import sau la export și al altor taxe datorate în legătură cu importul sau exportul mărfurilor în cazul în care acestea urmează să fie acoperite de garanție, care vor lua naștere sau care pot lua naștere în alte cazuri decât cele menționate la alineatele (1) și (2), se asigură prin audit periodic corespunzător.

(1)

În condițiile stabilite la articolul 84 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, cuantumul garanției globale menționate la articolul 95 alineatul (2) din cod se reduce la 50 %, 30 % sau 0 % din partea cuantumului de referință determinată în conformitate cu articolul 155 alineatul (3) litera (b) din prezentul regulament.

(2)

Cuantumul garanției globale menționate la articolul 95 alineatul (3) din cod se reduce la 30 % din părțile cuantumului de referință determinate în conformitate cu articolul 155 alineatul (2) și cu articolul 155 alineatul (3) litera (a) din prezentul regulament.

Dispoziții pentru regimul de tranzit unional și regimul în temeiul convențiilor TIR și ATA

În scopul calculului menționat la articolul 148 și la articolul 155 alineatul (3) litera (b) al doilea paragraf din prezentul regulament, mărfurile unionale transportate în conformitate cu Convenția privind un regim de tranzit comun ( 13 ) sunt considerate mărfuri neunionale.

(1)

În contextul regimului de tranzit unional, o garanție izolată sub forma unui angajament al unui garant poate fi constituită de garant și prin emiterea de titluri în favoarea persoanelor care intenționează să fie titularii regimului.

Dovada angajamentului respectiv se face utilizând formularul prevăzut în anexa 32-02, iar titlurile se întocmesc utilizând formularul prevăzut în anexa 32-06.

Fiecare titlu acoperă un cuantum de 10 000 EUR pentru care garantul este responsabil.

(2)

Garantul furnizează biroului vamal de garanție orice detalii solicitate cu privire la titlurile de garanție izolată pe care le-a emis.

(3)

Pentru fiecare titlu, garantul îi comunică persoanei care intenționează să fie titularul regimului următoarele informații:

(a)

un număr de referință al garanției;

(b)

un cod de acces asociat cu numărul de referință al garanției.

Persoana care intenționează să fie titularul regimului nu modifică codul de acces.

(4)

Persoana care intenționează să fie titularul regimului depune la biroul vamal de plecare un număr de titluri corespunzător multiplului de 10 000 EUR necesar pentru a acoperi integral suma cuantumurilor menționate la articolul 148 din prezentul regulament.

Revocarea sau rezilierea unui angajament constituit în cazul unei garanții izolate sub formă de titluri

Autoritatea vamală responsabilă de biroul vamal de garanție relevant introduce în sistemul electronic menționat la articolul 273 alineatul (1) din prezentul regulament informații privind orice revocare sau reziliere a unui angajament constituit în cazul unei garanții izolate sub formă de titluri și data de la care revocarea sau rezilierea produce efecte.

De la data intrării în vigoare a revocării sau a rezilierii, niciun titlu de garanție individuală emis anterior nu mai poate fi utilizat pentru plasarea de mărfuri sub regimul de tranzit unional.

(1)

În contextul regimului de tranzit unional, garanția globală poate fi furnizată numai sub forma unui angajament al unui garant.

(2)

Dovada respectivului angajament se păstrează de către biroul vamal de garanție pentru perioada de valabilitate a garanției.

(3)

Titularul regimului nu modifică codul de acces asociat cu numărul de referință al garanției.

[Articolul 226 alineatul (3) litera (b) și articolul 227 alineatul (2) litera (b) din cod]

În scopurile articolului 8 alineatele (3) și (4) din Convenția vamală privind transportul internațional de mărfuri sub acoperirea carnetelor TIR, cu modificările sale ulterioare („Convenția TIR”), în cazul în care o operațiune TIR are loc pe teritoriul vamal al Uniunii, orice asociație garantă stabilită pe teritoriul vamal al Uniunii poate deveni răspunzătoare pentru plata cuantumului garantat aferent mărfurilor care fac obiectul operațiunii TIR, până la limita a 100 000 EUR sau echivalentul său în moneda națională, pentru fiecare carnet TIR.

[Articolul 226 alineatul (3) literele (b) și (c) și articolul 227 alineatul (2) literele (b) și (c) din cod]

O notificare valabilă de nedescărcare a unui regim în conformitate cu Convenția TIR, cu Convenția vamală privind carnetul ATA pentru admiterea temporară de mărfuri, încheiată la Bruxelles la 6 decembrie 1961, inclusiv orice modificări ulterioare ale acesteia (denumită în continuare Convenția ATA) sau cu Convenția privind admiterea temporară ( 14 ), inclusiv orice modificări ulterioare ale acesteia (denumită în continuare Convenția de la Istanbul), efectuată de autoritățile vamale ale unui stat membru către o asociație garantă, constituie o notificare către orice altă asociație garantă din alt stat membru identificată ca răspunzătoare pentru plata oricărui cuantum reprezentând taxe la import sau la export ori alte taxe.

Recuperarea, plata, rambursarea și remiterea cuantumului taxelor la import sau la export

Determinarea cuantumului taxelor la import sau la export, notificarea datoriei vamale și înscrierea în evidențele contabile

(1)

Atunci când ia naștere o datorie vamală, autoritățile vamale de a căror competență ține recuperarea cuantumului taxelor la import sau la export corespunzător datoriei vamale informează celelalte autorități vamale implicate în legătură cu următoarele aspecte:

(a)

faptul că a luat naștere o datorie vamală;

(b)

măsura luată împotriva debitorului în vederea recuperării sumelor în cauză.

(2)

Statele membre își acordă reciproc asistență pentru recuperarea cuantumului taxelor la import sau la export corespunzător datoriei vamale.

(3)

Fără a se aduce atingere articolului 87 alineatul (4) din cod, în cazul în care autoritatea vamală a statului membru în care mărfurile au fost plasate sub un regim special altul decât cel de tranzit ori s-au aflat în depozitare temporară obține, înainte de expirarea termenului-limită menționat la articolul 80 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, dovezi conform cărora, în alt stat membru, s-au produs faptele care sunt la originea datoriei vamale sau care se consideră că sunt la originea acesteia, acea autoritate vamală trimite imediat și în orice caz în termenul-limită respectiv toate informațiile disponibile autorității vamale responsabile pentru locul în discuție. Această din urmă autoritate vamală confirmă primirea comunicării și indică dacă este responsabilă pentru recuperare. Dacă nu primește niciun răspuns în termen de 90 de zile, autoritatea vamală care trimite informațiile procedează imediat la recuperare.

(4)

Fără a se aduce atingere articolului 87 alineatul (4) din cod, în cazul în care autoritatea vamală a statului membru în care s-a constatat că a luat naștere datoria vamală în ceea ce privește mărfuri care nu au fost plasate nici sub un regim vamal, nici în depozitare temporară obține, înainte de notificarea datoriei vamale, dovezi conform cărora, în alt stat membru, s-au produs faptele care sunt la originea datoriei vamale sau care se consideră că sunt la originea acesteia, acea autoritate vamală trimite imediat și în orice caz înainte de notificare toate informațiile disponibile autorității vamale responsabile pentru locul în discuție. Această din urmă autoritate vamală confirmă primirea comunicării și indică dacă este responsabilă pentru recuperare. Dacă nu primește niciun răspuns în termen de 90 de zile, autoritatea vamală care trimite informațiile procedează imediat la recuperare.

(1)

Autoritățile vamale desemnează un birou vamal centralizator responsabil pentru orice măsură legată de datoriile vamale care iau naștere în urma nerespectării obligațiilor sau condițiilor referitoare la carnetele ATA sau CPD în temeiul articolului 79 din cod.

(2)

Fiecare stat membru comunică Comisiei biroul vamal centralizator, împreună cu numărul de referință al acestuia. Comisia pune la dispoziție aceste informații pe site-ul său.

Recuperarea altor taxe în cadrul regimului de tranzit unional și de tranzit în conformitate cu Convenția TIR

(1)

În cazul în care autoritățile vamale care au notificat datoria vamală și obligația de a plăti alte taxe datorate în legătură cu importul sau exportul de mărfuri plasate sub regimul de tranzit unional sau sub regimul de tranzit în conformitate cu Convenția TIR obțin dovezi referitoare la locul în care s-au petrecut faptele care sunt la originea datoriei vamale și a intervenit obligația de a plăti alte taxe, autoritățile vamale în cauză suspendă procedura de recuperare și trimit imediat toate documentele necesare, inclusiv o copie autentificată a dovezilor, autorităților responsabile pentru locul respectiv. Autoritățile care trimit documentele solicită simultan confirmarea responsabilității din partea autorităților care le primesc în ceea ce privește recuperarea celorlalte taxe.

(2)

Autoritățile care primesc documentele confirmă primirea comunicării și indică dacă recuperarea celorlalte taxe ține de competența lor. Dacă nu primesc niciun răspuns în termen de 28 de zile, autoritățile care trimit documentele reiau imediat procedurile de recuperare pe care le-au inițiat.

(3)

Toate procedurile în curs pentru recuperarea altor taxe, inițiate de autoritățile care trimit documentele, sunt suspendate imediat ce autoritățile care primesc documentele au confirmat primirea comunicării și au indicat că ține de competența lor să recupereze celelalte taxe.

Imediat ce autoritățile care primesc documentele furnizează dovezi că au recuperat sumele în discuție, autoritățile care trimit documentele rambursează oricare alte taxe deja recuperate sau anulează procedurile de recuperare.

Notificarea recuperării taxelor și a altor impuneri în cadrul regimului de tranzit unional și de tranzit în conformitate cu Convenția TIR

Atunci când ia naștere o datorie vamală în ceea ce privește mărfuri plasate sub regimul de tranzit unional sau sub regimul de tranzit în conformitate cu Convenția TIR, autoritățile vamale de a căror competență ține recuperarea informează biroul vamal de plecare în legătură cu recuperarea taxelor și a altor impuneri.

Recuperarea altor taxe aferente unor mărfuri plasate sub un regim de tranzit în conformitate cu Convenția ATA sau cu Convenția de la Istanbul

(1)

În cazul în care autoritățile vamale care au notificat datoria vamală și obligația de a plăti alte taxe aferente unor mărfuri plasate sub un regim de tranzit în conformitate cu Convenția ATA sau cu Convenția de la Istanbul obțin dovezi referitoare la locul în care s-au petrecut faptele care sunt la originea datoriei vamale și a intervenit obligația de a plăti alte taxe, autoritățile vamale în cauză trimit imediat toate documentele necesare, inclusiv o copie autentificată a dovezilor, autorităților de a căror competență ține locul respectiv. Autoritățile care trimit documentele solicită simultan confirmarea responsabilității din partea autorităților care le primesc în ceea ce privește recuperarea celorlalte taxe.

(2)

Autoritățile care primesc documentele confirmă primirea comunicării și indică dacă recuperarea celorlalte taxe ține de competența lor. În acest scop, autoritățile care primesc documentele utilizează modelul de descărcare prevăzut în anexa 33-05, indicând că au fost inițiate proceduri de recuperare în ceea ce privește asociația garantă în statul membru care primește documentele. Dacă nu primesc niciun răspuns în termen de 90 de zile, autoritățile care trimit documentele reiau imediat procedurile de recuperare pe care le-au inițiat.

(3)

Dacă ține de competența lor, autoritățile care primesc documentele inițiază noi proceduri de recuperare a altor taxe, dacă este cazul după perioada menționată la alineatul (2), și informează imediat autoritățile care trimit documentele.

Dacă este necesar, autoritățile care primesc documentele colectează de la asociația garantă de care sunt legate cuantumul taxelor și al altor impuneri datorate la ratele aplicabile în statul membru unde se află autoritățile respective.

(4)

De îndată ce autoritățile care primesc documentele indică faptul că ține de competența lor să recupereze alte taxe, autoritățile care trimit documentele restituie către asociația garantă de care sunt legate sumele pe care respectiva asociație le-a depus sau le-a plătit provizoriu.

(5)

Procedurile sunt transferate în decursul unei perioade de un an de la data expirării valabilității carnetului, cu excepția cazului în care plata a devenit definitivă în temeiul articolului 7 alineatul (2) sau (3) din Convenția ATA sau al articolului 9 alineatul (1) literele (b) și (c) din anexa A la Convenția de la Istanbul.

Recuperarea altor taxe aferente unor mărfuri plasate sub regim de admitere temporară în conformitate cu Convenția ATA sau cu Convenția de la Istanbul

În cazul recuperării altor taxe aferente unor mărfuri plasate sub regim de admitere temporară în conformitate cu Convenția ATA sau cu Convenția de la Istanbul, articolul 169 se aplică mutatis mutandis.

Cererea de plată adresată unei asociații garante în cadrul regimului prevăzut de Convenția ATA și de Convenția de la Istanbul

(1)

Dacă stabilesc că a luat naștere datoria vamală în legătură cu mărfuri acoperite de un carnet ATA, autoritățile vamale formulează fără întârziere o solicitare către asociația garantă. Biroul vamal centralizator care formulează solicitarea menționată la articolul 86 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 trimite, în același timp, biroului vamal centralizator în a cărui jurisdicție este situat biroul vamal de plasare sub regim de admitere temporară o notă de informare privind cererea de plată trimisă asociației garante. Acesta utilizează formularul prevăzut în anexa 33-03.

(2)

Nota de informare este însoțită de o copie a voletului nedescărcat dacă acesta se află în posesia biroului vamal centralizator. Nota de informare poate fi folosită ori de câte ori acest lucru este considerat necesar.

(3)

Formularul de impunere menționat la articolul 86 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 poate fi trimis după ce se formulează solicitarea către asociația garantă, dar la nu mai mult de trei luni de la solicitare și în orice caz la nu mai mult de șase luni de la data la care autoritățile vamale inițiază procedurile de recuperare. Formularul de impunere este prevăzut în anexa 33-04.

Cererile de rambursare sau remitere se depun de către persoana care a achitat sau căreia îi revine obligația de a achita cuantumul taxelor la import sau la export sau de către oricare altă persoană care a preluat drepturile și obligațiile acesteia.

Rambursarea sau remiterea este condiționată de prezentarea mărfurilor. Dacă mărfurile nu pot fi prezentate autorităților vamale, autoritatea vamală competentă să ia decizia acordă rambursarea sau remiterea numai în cazul în care deține dovezi care arată că mărfurile în cauză sunt mărfuri pentru care s-a solicitat rambursarea sau remiterea.

Fără a aduce atingere articolului 176 alineatul (4) din prezentul regulament și până în momentul luării unei decizii cu privire la o cerere de rambursare sau de remitere, mărfurile pentru care s-a solicitat rambursarea sau remiterea nu sunt transferate către un alt amplasament decât cel menționat în cerere cu excepția cazului în care solicitantul notifică în prealabil acest lucru autorității vamale menționate la articolul 92 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, care informează autoritatea vamală competentă să ia decizia.

(1)

Atunci când, în scopul rambursării sau al remiterii, trebuie să se obțină informații suplimentare de la autoritatea vamală a unui alt stat membru decât cel în care a fost notificată datoria vamală sau în care trebuie examinate mărfurile de către autoritatea respectivă pentru a se asigura că sunt îndeplinite condițiile pentru rambursare sau remitere, autoritatea vamală competentă să ia decizia solicită asistența autorității vamale a statului membru în care se află mărfurile, precizând natura informațiilor care trebuie obținute sau a verificărilor care trebuie efectuate.

Cererea de informații este însoțită de datele cererii și de toate documentele necesare pentru a se permite autorității vamale a statului membru în care se află mărfurile să obțină informațiile sau să efectueze verificările solicitate.

(2)

Dacă autoritatea vamală competentă să ia decizia trimite cererea menționată la alineatul (1) prin alte mijloace decât tehnicile de prelucrare electronică a datelor în conformitate cu articolul 93 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, aceasta trimite autorității vamale a statului membru în care se află mărfurile două copii ale cererii întocmite în scris utilizând formularul prevăzut în anexa 33-06.

(3)

Autoritatea vamală a statului membru în care se află mărfurile răspunde prompt cererii menționate la alineatul (1).

Autoritatea vamală a statului membru în care se află mărfurile trebuie ca, în termen de 30 de zile de la data primirii cererii, să obțină informațiile sau să efectueze verificările solicitate de autoritatea vamală competentă să ia decizia. Autoritatea respectivă înregistrează rezultatele obținute în partea corespunzătoare a exemplarului original al cererii menționate la alineatul (1) și returnează documentul respectiv autorității vamale competente să ia decizia, împreună cu toate documentele menționate la alineatul (1) al doilea paragraf.

Dacă autoritatea vamală a statului membru în care se află mărfurile nu poate obține informațiile sau nu poate realiza verificările solicitate în perioada prevăzută la al doilea paragraf, aceasta returnează cererea, adnotată corespunzător, în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia.

(1)

Dacă rambursarea sau remiterea este condiționată de îndeplinirea unor formalități vamale, titularul deciziei de rambursare sau de remitere informează biroul vamal de monitorizare că a îndeplinit formalitățile respective. Dacă decizia precizează că mărfurile pot fi exportate sau plasate sub un regim special, iar debitorul folosește această posibilitate, biroul vamal de monitorizare este biroul vamal în care mărfurile sunt plasate sub regimul respectiv.

(2)

Biroul vamal de monitorizare notifică autorității vamale competente să ia decizia faptul că au fost îndeplinite formalitățile vamale care reprezintă o condiție pentru rambursare sau remitere prin intermediul unui răspuns menționat la articolul 95 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, utilizând formularul prevăzut în anexa 33-07 la prezentul regulament.

(3)

Dacă autoritatea vamală competentă să ia decizia a hotărât că rambursarea sau remiterea este justificată, cuantumul taxelor se rambursează sau se remite numai după ce autoritatea vamală în cauză a primit informațiile menționate la alineatul (2).

(4)

Autoritatea vamală competentă să ia decizia poate autoriza, înainte de luarea acesteia, îndeplinirea formalităților vamale a căror îndeplinire poate reprezenta o condiție pentru orice rambursare sau remitere. Această autorizare nu aduce atingere deciziei respective. În aceste cazuri, alineatele (1)-(3) sunt aplicabile mutatis mutandis.

(5)

În sensul prezentului articol, biroul vamal de monitorizare înseamnă biroul vamal care se asigură, dacă este cazul, că sunt îndeplinite formalitățile sau cerințele care reprezintă condiția pentru rambursarea sau remiterea cuantumului taxelor la import și la export.

(1)

Atunci când ia o decizie privind rambursarea sau remiterea taxelor la import sau la export cu condiția îndeplinirii în prealabil a anumitor formalități vamale, autoritatea vamală stabilește un termen-limită, care nu depășește 60 de zile de la data notificării deciziei respective, pentru îndeplinirea formalităților vamale menționate.

(2)

Nerespectarea termenului-limită menționat la alineatul (1) are ca rezultat pierderea dreptului la rambursare sau la remitere, cu excepția situației în care persoana respectivă demonstrează că a fost împiedicată să respecte acel termen-limită din cauza unor circumstanțe neprevăzute sau din cauze de forță majoră.

Atunci când rambursarea sau remiterea este condiționată de distrugerea, abandonul în favoarea statului sau plasarea sub un regim special ori sub regimul de export a mărfurilor, însă formalitățile corespunzătoare sunt îndeplinite numai pentru una sau mai multe părți ori componente ale mărfurilor respective, cuantumul care trebuie rambursat sau remis este diferența dintre cuantumul taxelor la import sau la export aferente mărfurilor și cuantumul taxelor la import sau la export care ar fi fost aplicabile restului mărfurilor dacă acestea ar fi fost plasate în aceeași stare sub un regim vamal care implica nașterea unei datorii vamale, la data la care mărfurile au fost plasate astfel.

Atunci când în urma distrugerii mărfurilor, autorizată de autoritatea vamală competentă să ia decizia, se produc deșeuri sau resturi, aceste deșeuri sau resturi sunt considerate mărfuri neunionale din momentul luării unei decizii de acordare a rambursării sau remiterii.

(1)

În cazurile care intră sub incidența articolului 116 alineatul (1) al doilea paragraf, a articolului 118 sau a articolului 120 din cod, atunci când exportul sau distrugerea a avut loc fără supraveghere vamală, rambursarea sau remiterea în temeiul articolului 120 din cod este condiționată de următoarele:

(a)

depunerea de către solicitant la autoritatea vamală competentă să ia decizia a dovezilor necesare pentru a se stabili dacă mărfurile pentru care este solicitată rambursarea sau remiterea îndeplinesc una dintre condițiile enumerate în continuare:

(a)

mărfurile au fost exportate de pe teritoriul vamal al Uniunii;

(b)

mărfurile au fost distruse sub supravegherea autorităților sau a persoanelor autorizate de autoritățile respective să certifice această distrugere;

(b)

returnarea de către solicitant la autoritatea vamală competentă să ia decizia a oricărui document care certifică sau conține informații ce confirmă statutul vamal de mărfuri unionale al mărfurilor în cauză, sub acoperirea căruia mărfurile menționate ar fi putut părăsi teritoriul vamal al Uniunii, sau prezentarea oricărei dovezi pe care autoritatea respectivă o consideră necesară pentru a se putea asigura că documentul în discuție nu poate fi folosit ulterior în legătură cu mărfurile introduse pe teritoriul vamal al Uniunii.

(2)

Dovada care stabilește că mărfurile pentru care se solicită rambursarea sau remiterea au fost exportate de pe teritoriul vamal al Uniunii constă în următoarele documente:

(a)

certificarea ieșirii menționată la articolul 334 din prezentul regulament;

(b)

exemplarul original sau o copie certificată a declarației vamale pentru regimul care implică nașterea datoriei vamale;

(c)

dacă este necesar, documente comerciale sau administrative conținând o descriere completă a mărfurilor care au fost prezentate cu declarația vamală pentru regimul menționat sau cu declarația vamală pentru exportul de pe teritoriul vamal al Uniunii ori cu declarația vamală întocmită pentru mărfuri în țara terță de destinație.

(3)

Dovada care stabilește că mărfurile pentru care se solicită rambursarea sau remiterea au fost distruse sub supravegherea autorităților sau a persoanelor autorizate să certifice în mod oficial această distrugere constă în oricare dintre următoarele documente:

(a)

un raport sau o declarație de distrugere întocmită de autoritățile sub a căror supraveghere au fost distruse mărfurile ori o copie certificată a acestuia/acesteia;

(b)

un certificat întocmit de persoana autorizată să certifice distrugerea, însoțit de dovada privind autoritatea pe care o deține aceasta în chestiunea respectivă.

Documentele respective conțin o descriere completă a mărfurilor distruse pentru a se putea stabili, prin comparație cu datele furnizate în declarația vamală pentru un regim vamal care implică nașterea datoriei vamale și cu documentele justificative, că mărfurile distruse sunt cele care fuseseră plasate sub regimul în cauză.

(4)

Dacă dovezile menționate la alineatele (2) și (3) sunt insuficiente pentru ca autoritatea vamală să ia o decizie în privința cazului care îi este prezentat sau dacă anumite dovezi nu sunt disponibile, aceste dovezi pot fi completate sau înlocuite cu oricare alte documente pe care autoritatea respectivă le consideră necesare.

(1)

Fiecare stat membru comunică Comisiei o listă a cazurilor în care rambursarea sau remiterea a fost acordată în temeiul articolului 119 sau al articolului 120 din cod și în care cuantumul rambursat sau remis unui anumit debitor în ceea ce privește una sau mai multe operațiuni de import sau de export, însă ca rezultat al unei singure erori sau situații speciale este mai mare de 50 000 EUR, cu excepția situațiilor menționate la articolul 116 alineatul (3) din cod.

(2)

Comunicarea se realizează în decursul primului și al celui de-al treilea trimestru al fiecărui an pentru toate cazurile în care s-a decis rambursarea sau remiterea taxelor în jumătatea de an precedentă.

(3)

În cazul în care un stat membru nu a luat nicio decizie referitoare la cazurile menționate la alineatul (1) în jumătatea de an precedentă în discuție, acesta trimite Comisiei o comunicare cu mențiunea „Nu se aplică”.

(4)

Fiecare stat membru ține la dispoziția Comisiei o listă a cazurilor în care rambursarea sau remiterea a fost acordată în temeiul articolului 119 sau al articolului 120 din cod și în care cuantumul rambursat sau remis este egal cu 50 000 EUR sau mai mic decât această valoare.

(5)

Pentru fiecare dintre cazurile menționate la prezentul articol, se furnizează următoarele informații:

(a)

numărul de referință al declarației vamale sau al documentului care notifică datoria;

(b)

data declarației vamale sau a documentului care notifică datoria;

(c)

tipul de decizie;

(d)

temeiul juridic al deciziei;

(e)

cuantumul și moneda;

(f)

detaliile cazului (inclusiv o explicație succintă a motivelor pentru care autoritățile vamale consideră că au fost îndeplinite condițiile pentru rambursare/remitere din temeiul juridic aplicabil).

(1)

Se utilizează un sistem electronic implementat în temeiul articolului 16 alineatul (1) din cod pentru:

(a)

depunerea, prelucrarea și stocarea datelor declarațiilor sumare de intrare, precum și a altor informații legate de aceste declarații, referitoare la analiza vamală a riscurilor în scopuri de securitate și siguranță, inclusiv sprijinirea securității aviației, și referitoare la măsurile care trebuie luate pe baza rezultatelor analizei respective;

(b)

schimbul de informații privind datele declarației sumare de intrare și rezultatele analizei de risc aferente declarațiilor sumare de intrare, privind alte informații necesare pentru efectuarea respectivei analize de risc și privind măsurile întreprinse pe baza analizei de risc, inclusiv recomandări privind locurile controalelor și rezultatele acestor controale;

(c)

schimbul de informații pentru monitorizarea și evaluarea punerii în aplicare a criteriilor și a standardelor comune privind riscurile în materie de securitate și siguranță, precum și a măsurilor de control și a domeniilor de control prioritare comune menționate la articolul 46 alineatul (3) din cod.

Datele de dezvoltare și lansare a instalării secvențiale a sistemului sunt stabilite în proiectul privind sistemul de control al importurilor 2 (ICS2) în cadrul CVU în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/2151 a Comisiei ( 15 ).

(1a)

Operatorii economici utilizează o interfață armonizată pentru comercianți la nivelul UE, concepută de Comisie și de statele membre de comun acord, pentru depuneri, cereri de modificare, cereri de invalidare, prelucrare și stocare a datelor declarațiilor sumare de intrare și pentru schimbul de informații conexe cu autoritățile vamale.

(2)

Prin derogare de la alineatul (1) din prezentul articol, până la datele instalării sistemului electronic menționat la alineatul respectiv în conformitate cu anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/2151, sistemul electronic de depunere și schimb de informații referitoare la declarația sumară de intrare prevăzut în Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 se utilizează în conformitate cu articolul 185 alineatul (1), cu articolul 187 și cu articolul 188 alineatul (3) din prezentul regulament.

(1)

Dacă nu se aplică niciuna dintre derogările de la obligația de a depune o declarație sumară de intrare de la articolul 104 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, datele declarației sumare de intrare se furnizează pentru mărfurile transportate pe cale aeriană după cum urmează:

(a)

transportatorii aerieni depun o declarație sumară de intrare completă prin intermediul sistemului electronic menționat la articolul 182 alineatul (2) până la data stabilită în conformitate cu anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/2151 pentru versiunea 2 a sistemului electronic menționat la articolul 182 alineatul (1) din prezentul regulament;

(b)

transportatorii expres depun următoarele:

—

dacă valoarea intrinsecă a trimiterii depășește valoarea de 22 EUR, o declarație sumară de intrare completă prin intermediul sistemului electronic menționat la articolul 182 alineatul (2) până la data stabilită în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/2151 ca dată de începere a perioadei de instalare a versiunii 2 a sistemului electronic menționat la articolul 182 alineatul (1) din prezentul regulament;

—

pentru toate trimiterile, setul minim de date menționat la articolul 106 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, prin intermediul sistemului electronic menționat la articolul 182 alineatul (1) din prezentul regulament, de la data stabilită în conformitate cu anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/2151 pentru instalarea versiunii 1 a sistemului respectiv;

(c)

operatorii poștali depun setul minim de date menționat la articolul 106 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 pentru trimiterile care au un stat membru ca destinație finală, prin intermediul sistemului electronic menționat la articolul 182 alineatul (1) din prezentul regulament, de la data stabilită în conformitate cu anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/2151 pentru instalarea versiunii 1 a sistemului respectiv;

(d)

prin depunerea unuia sau a mai multor seturi de date prin intermediul sistemului electronic menționat la articolul 182 alineatul (1) din prezentul regulament, de la data stabilită în conformitate cu anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/2151 pentru instalarea versiunii 2 a sistemului respectiv;

(1a)

Dacă nu se aplică niciuna dintre derogările de la obligația de a depune o declarație sumară de intrare de la articolul 104 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, pentru mărfurile transportate pe cale maritimă, pe căile navigabile interioare, pe cale rutieră sau feroviară, datele declarației sumare de intrare se furnizează după cum urmează:

(a)

prin depunerea declarației sumare de intrare complete prin intermediul sistemului electronic menționat la articolul 182 alineatul (2) până la data stabilită în conformitate cu anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/2151 pentru instalarea versiunii 3 a sistemului electronic menționat la articolul 182 alineatul (1) din prezentul regulament;

(b)

(2)

Dacă declarația sumară de intrare este depusă prin prezentarea a mai mult de un set de date sau prin depunerea setului minim de date menționat la articolul 106 alineatele (2) și (2a) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, persoana care depune setul de date parțial sau minim face acest lucru la biroul vamal care, în conformitate cu informațiile de care dispune, ar trebui să fie biroul vamal de primă intrare. Dacă persoana respectivă nu cunoaște locul de pe teritoriul vamal al Uniunii unde se preconizează că va ajunge prima dată mijlocul de transport care transportă mărfurile, biroul vamal de primă intrare poate fi stabilit în funcție de locul către care sunt expediate mărfurile.

Obligațiile de informare cu privire la furnizarea de date ale declarației sumare de intrare de către alte persoane decât transportatorul

(1)

De la data stabilită în conformitate cu anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/2151 pentru instalarea versiunii 3 a sistemului electronic menționat la articolul 182 alineatul (1) din prezentul regulament, în cazurile menționate la articolul 112 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, transportatorul și oricare dintre persoanele care eliberează un conosament furnizează, în datele declarației sumare de intrare, informații despre identitatea oricărei persoane cu care a încheiat un contract de transport și care nu a pus la dispoziția acestora datele necesare ale declarației sumare de intrare.

Dacă destinatarul indicat în conosament, care nu are niciun conosament subiacent, nu pune datele necesare la dispoziția persoanei care eliberează conosamentul, persoana în cauză trebuie să furnizeze informații despre identitatea destinatarului în datele declarației sumare de intrare.

(2)

De la data stabilită în conformitate cu anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/2151 pentru instalarea versiunii 3 a sistemului electronic menționat la articolul 182 alineatul (1) din prezentul regulament, în cazurile menționate la articolul 112 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, persoana care eliberează conosamentul informează persoana cu care a încheiat un contract de transport cu privire la eliberarea conosamentului în cauză.

În cazul unui acord de încărcare în comun a mărfurilor, persoana care eliberează conosamentul informează persoana cu care a încheiat acordul respectiv cu privire la eliberarea conosamentului în cauză.

(3)

De la data stabilită în conformitate cu anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/2151 pentru instalarea versiunii 2 a sistemului menționat la articolul 182 alineatul (1) din prezentul regulament, în cazurile menționate la articolul 113 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, transportatorul și oricare dintre persoanele care eliberează o scrisoare de transport aerian furnizează, în datele declarației sumare de intrare, informații despre identitatea oricărei persoane cu care a încheiat un contract de transport sau care a eliberat o scrisoare de transport aerian aferentă acelorași mărfuri și nu a pus la dispoziția acestora datele necesare pentru declarația sumară de intrare.

(4)

De la data stabilită în conformitate cu anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/2151 pentru instalarea versiunii 2 a sistemului electronic menționat la articolul 182 alineatul (1) din prezentul regulament, în cazurile menționate la articolul 113 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, persoana care eliberează o scrisoare de transport aerian informează persoana cu care a încheiat un contract de transport cu privire la eliberarea scrisorii de transport aerian în cauză.

În cazul unui acord de încărcare în comun a mărfurilor, persoana care eliberează scrisoarea de transport aerian informează persoana cu care a încheiat acordul respectiv cu privire la eliberarea scrisorii de transport aerian în cauză.

(5)

De la data stabilită în conformitate cu anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/2151 pentru instalarea versiunii 2 a sistemului electronic menționat la articolul 182 alineatul (1) din prezentul regulament, în cazurile menționate la articolul 113a alineatele (2) și (3) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, transportatorul furnizează, în datele declarației sumare de intrare, informații cu privire la identitatea operatorului poștal sau a transportatorului expres care nu pune la dispoziția sa datele necesare pentru declarația sumară de intrare.

(1)

Autoritățile vamale înregistrează declarația sumară de intrare în momentul primirii acesteia, îi notifică imediat înregistrarea sa declarantului și/sau reprezentantului acestuia și îi comunică acestei persoane numărul de referință principal (MRN) al declarației sumare de intrare și data înregistrării.

(2)

De la data stabilită în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/2151 ca dată de începere a perioadei de instalare a versiunii 1 a sistemului electronic menționat la articolul 182 alineatul (1) din prezentul regulament, dacă datele declarației sumare de intrare se furnizează prin depunerea cel puțin a setului minim de date menționat la articolul 106 alineatele (2) și (2a) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 sau prin depunerea a mai mult de un set de date, autoritățile vamale:

(a)

înregistrează fiecare dintre depunerile respective de date ale declarației sumare de intrare în momentul primirii;

(b)

îi notifică imediat înregistrarea persoanei care a depus setul de date;

(c)

îi comunică acestei persoane MRN-ul aferent fiecărei depuneri, precum și data înregistrării fiecărei depuneri.

(3)

Autoritățile vamale notifică imediat transportatorului înregistrarea, cu condiția ca transportatorul să fi solicitat să îi fie notificat acest lucru și să aibă acces la sistemul electronic menționat la articolul 182 din prezentul regulament, în oricare dintre următoarele cazuri:

(a)

dacă declarația sumară de intrare este depusă de o persoană menționată la articolul 127 alineatul (4) al doilea paragraf din cod;

(b)

dacă datele declarației sumare de intrare sunt furnizate în conformitate cu articolul 127 alineatul (6) din cod.

(4)

Obligația de a-l informa pe transportator în cazurile menționate la alineatul (3) litera (b) se aplică de la data stabilită în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/2151 ca dată de începere a perioadei de instalare a versiunii 2 a sistemului electronic menționat la articolul 182 alineatul (1) din prezentul regulament, cu condiția ca transportatorul să aibă acces la sistemul respectiv.

[Articolul 46 alineatele (3) și (5), articolul 47 alineatul (2) și articolul 128 din cod]

(1)

Analiza de risc se finalizează înainte de sosirea mărfurilor la biroul vamal de primă intrare, cu condiția ca declarația sumară de intrare să fi fost depusă în termenele-limită stabilite la articolele 105-109 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, cu excepția cazului în care este identificat un risc sau este necesară efectuarea unei analize de risc suplimentare.

Fără a aduce atingere primului paragraf, o primă analiză de risc asupra mărfurilor care urmează a fi introduse pe teritoriul vamal al Uniunii pe cale aeriană se realizează cât mai curând posibil după primirea setului minim de date din declarația sumară de intrare menționat la articolul 106 alineatele (2) și (2a) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446.

(2)

Biroul vamal de primă intrare finalizează analiza de risc în principal în scopuri de securitate și siguranță după următorul schimb de informații prin intermediul sistemului menționat la articolul 182 alineatul (1):

(a)

Imediat după înregistrare, biroul vamal de primă intrare pune datele declarației sumare de intrare la dispoziția autorităților vamale ale statelor membre indicate în datele respective, precum și a autorităților vamale ale celorlalte state membre care au înregistrat în sistem informațiile referitoare la riscurile de securitate și siguranță care corespund datelor declarației sumare de intrare respective.

(b)

În termenele-limită prevăzute la articolele 105-109 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, autoritățile vamale ale statelor membre menționate la litera (a) din prezentul alineat efectuează o analiză de risc în principal în scopuri de securitate și siguranță și, dacă identifică un risc, pun rezultatele la dispoziția biroului vamal de primă intrare.

(c)

Pentru a finaliza analiza de risc, biroul vamal de primă intrare ia în considerare informațiile privind rezultatele analizei de risc furnizate de autoritățile vamale ale statelor membre menționate la litera (a).

(d)

Biroul vamal de primă intrare pune rezultatele analizei de risc finalizate la dispoziția autorităților vamale din statele membre care au contribuit la analiza de risc și a celor care sunt potențial vizate de circulația mărfurilor.

(e)

Biroul vamal de primă intrare notifică finalizarea analizei de risc următoarelor persoane, cu condiția ca acestea să fi solicitat să le fie notificat acest lucru și să aibă acces la sistemul electronic menționat la articolul 182 alineatul (1):

(i)

declarantului sau reprezentantului acestuia;

(ii)

transportatorului, dacă este diferit de declarant și de reprezentantul acestuia.

(3)

Dacă biroul vamal de primă intrare solicită informații suplimentare cu privire la datele declarației sumare de intrare pentru finalizarea analizei de risc, analiza respectivă se finalizează după furnizarea acestor informații.

În acest scop, biroul vamal de primă intrare solicită aceste informații de la persoana care a depus declarația sumară de intrare sau, dacă este cazul, de la persoana care a depus datele declarației sumare de intrare. Dacă această persoană este diferită de transportator, biroul vamal de primă intrare informează transportatorul, cu condiția ca transportatorul să fi solicitat să îi fie notificat acest lucru și să aibă acces la sistemul electronic menționat la articolul 182 alineatul (1).

(4)

Dacă biroul vamal de primă intrare are motive temeinice să suspecteze că mărfurile introduse pe cale aeriană ar putea reprezenta o amenințare gravă la adresa securității aviației, acesta solicită ca trimiterea, înainte de a fi încărcată la bordul unei aeronave având ca destinație teritoriul vamal al Uniunii, să fie supusă unui control de securitate ca aparținând categoriei Mărfuri și trimiteri poștale cu risc ridicat, în conformitate cu punctul 6.7 din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1998 al Comisiei ( 16 ) și cu punctul 6.7.3 din anexa la Decizia de punere în aplicare C(2015)8005 final a Comisiei din 16 noiembrie 2015 de stabilire a măsurilor detaliate de implementare a standardelor de bază comune privind securitatea aviației care conțin informațiile menționate la articolul 18 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 300/2008.

Biroul vamal de primă intrare transmite o notificare următoarelor persoane, cu condiția ca acestea să aibă acces la sistemul electronic menționat la articolul 182 alineatul (1) din prezentul regulament:

În urma notificării în cauză, persoana care a depus declarația sumară de intrare sau, dacă este cazul, persoana care a depus datele declarației sumare de intrare furnizează biroului vamal de primă intrare rezultatele controlului de securitate respectiv și toate celelalte informații relevante aferente. Analiza de risc se finalizează numai după furnizarea informațiilor respective.

(5)

Dacă biroul vamal de primă intrare are motive întemeiate să considere că mărfurile introduse pe cale aeriană sau mărfurile containerizate introduse pe cale maritimă, menționate la articolul 105 litera (a) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, ar reprezenta o amenințare atât de gravă la adresa securității și siguranței încât să fie necesară întreprinderea de acțiuni imediate, acesta impune ca mărfurile să nu fie încărcate în mijlocul transport respectiv.

Notificarea în cauză este realizată imediat după detectarea riscului respectiv și, în cazul mărfurilor containerizate introduse pe cale maritimă, menționate la articolul 105 litera (a) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, la cel mult 24 de ore de la primirea declarației sumare de intrare sau, dacă este cazul, a datelor declarației sumare de intrare de către transportator.

De asemenea, biroul vamal de primă intrare informează imediat autoritățile vamale din toate statele membre cu privire la această notificare și pune la dispoziția acestora datele relevante ale declarației sumare de intrare.

(6)

Dacă o trimitere a fost identificată ca reprezentând o amenințare de asemenea natură încât să fie necesară întreprinderea de acțiuni imediate în momentul sosirii mijlocului de transport, biroul vamal de primă intrare întreprinde acțiunile respective la sosirea mărfurilor.

(7)

După finalizarea analizei de risc, biroul vamal de primă intrare poate recomanda, prin intermediul sistemului electronic menționat la articolul 182 alineatul (1), locul și măsurile cele mai adecvate pentru efectuarea unui control.

Biroul vamal de a cărui competență ține locul recomandat ca fiind cel mai adecvat pentru control decide asupra controlului și, prin intermediul sistemului electronic menționat la articolul 182 alineatul (1), pune rezultatele respectivei decizii la dispoziția tuturor birourilor vamale potențial vizate de circulația mărfurilor, cel târziu în momentul prezentării mărfurilor la biroul vamal de primă intrare.

(7a)

În cazurile menționate la articolul 46 alineatul (5) și la articolul 47 alineatul (2) din cod, birourile vamale pun la dispoziția altor autorități vamale ale statelor membre rezultatele controalelor lor vamale prin intermediul sistemului electronic menționat la articolul 182 alineatul (1) din prezentul regulament și fac schimb de informații relevante privind riscurile prin intermediul sistemului menționat la articolul 36 din prezentul regulament.

(8)

Dacă sunt introduse pe teritoriul vamal al Uniunii mărfuri pentru care există o derogare de la obligația de a depune o declarație sumară de intrare în conformitate cu articolul 104 alineatul (1) literele (c)-(k), (m) și (n) și cu articolul 104 alineatele (2)-(4) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, analiza de risc se realizează în momentul prezentării mărfurilor.

(9)

Mărfurile prezentate în vamă pot primi liberul de vamă pentru un regim vamal sau pot fi reexportate imediat ce s-a efectuat analiza de risc și rezultatele analizei de risc, precum și măsurile luate, dacă este necesar, permit acordarea acestui liber de vamă.

(10)

Analiza de risc se realizează și în cazul în care datele declarației sumare de intrare se modifică în conformitate cu articolul 129 din cod. În acest caz, fără a aduce atingere termenului prevăzut la alineatul (5) al treilea paragraf din prezentul articol pentru mărfurile containerizate introduse pe cale maritimă, analiza de risc se finalizează imediat după primirea datelor, cu excepția cazului în care este identificat un risc sau trebuie efectuată o analiză de risc suplimentară.

(1)

Prin derogare de la articolul 186 din prezentul regulament, până la datele stabilite în conformitate cu anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/2151 pentru instalarea sistemului electronic menționat la articolul 182 alineatul (1) din prezentul regulament, analiza de risc se bazează pe informațiile din declarațiile sumare de intrare care au fost depuse și care au făcut obiectul unui schimb în sistemul electronic menționat la articolul 182 alineatul (2) din prezentul regulament, în conformitate cu normele de la prezentul articol.

(2)

Analiza de risc se realizează înainte de sosirea mărfurilor la biroul vamal de primă intrare cu condiția ca declarația sumară de intrare să fi fost depusă în termenele-limită stabilite la articolele 105-109 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, cu excepția cazului în care este identificat un risc.

(3)

În cazul mărfurilor containerizate introduse pe teritoriul vamal al Uniunii pe cale maritimă astfel cum se menționează la articolul 105 litera (a) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, autoritățile vamale finalizează analiza de risc în termen de 24 de ore de la primirea declarației sumare de intrare. Dacă analiza respectivă oferă motive temeinice pentru ca autoritățile vamale să considere că intrarea mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii ar reprezenta o amenințare atât de gravă la adresa securității și siguranței încât să fie necesară întreprinderea de acțiuni imediate, autoritățile vamale îi notifică persoanei care a depus declarația sumară de intrare și, dacă persoana respectivă este diferită de transportator, îl informează pe transportator, cu condiția ca acesta din urmă să aibă acces la sistemul electronic menționat la articolul 182 din prezentul regulament, că este interzisă încărcarea mărfurilor. Notificarea și informațiile respective se transmit imediat după detectarea riscului relevant și în termen de 24 de ore de la primirea declarației sumare de intrare.

(4)

În cazul în care o navă sau o aeronavă urmează să facă escală în mai mult de un port sau aeroport de pe teritoriul vamal al Uniunii, dacă aceasta se deplasează între respectivele porturi sau aeroporturi fără a face escală în alt port sau aeroport din afara teritoriului vamal al Uniunii, se aplică următoarele:

▼M1

(a)

pentru toate mărfurile transportate de nava sau de aeronava în cauză, se depune o declarație sumară de intrare în primul port sau aeroport din Uniune. Autoritățile vamale din portul sau aeroportul respectiv efectuează analiza de risc în scopuri de securitate și de siguranță pentru toate mărfurile transportate de nava sau de aeronava în cauză. Se pot efectua analize de risc suplimentare pentru mărfurile respective în portul sau aeroportul în care sunt descărcate;

▼B

(b)

în cazul trimiterilor identificate ca reprezentând o amenințare atât de gravă încât să fie necesară o intervenție imediată, biroul vamal din primul port sau aeroport de intrare în Uniune ia măsuri de interzicere și, în orice caz, transmit rezultatele analizei de risc porturilor sau aeroporturilor următoare; și

(c)

în porturile sau aeroporturile următoare de pe teritoriul vamal al Uniunii se aplică articolul 145 din cod pentru mărfurile prezentate în vamă în acel port sau aeroport.

(5)

(6)

(7)

Analiza de risc se realizează și în cazul în care datele declarației sumare de intrare se modifică în conformitate cu articolul 129 din cod. În acest caz, fără a aduce atingere termenului prevăzut la alineatul (3) din prezentul articol pentru mărfurile containerizate introduse pe cale maritimă, analiza de risc se finalizează imediat după primirea datelor, cu excepția cazului în care este identificat un risc sau trebuie efectuată o analiză de risc suplimentară.

(1)

Sistemul electronic menționat la articolul 182 alineatul (1) este utilizat pentru depunerea unei cereri de modificare sau de invalidare a unei declarații sumare de intrare sau a datelor acesteia.

În cazul în care persoane diferite solicită o modificare sau o invalidare a datelor declarației sumare de intrare, fiecare dintre aceste persoane poate solicita doar modificarea sau invalidarea datelor pe care le-a prezentat.

(2)

Autoritățile vamale îi notifică imediat persoanei care a depus cererea de modificare sau de invalidare decizia lor de a o înregistra sau de a o respinge.

În cazul în care modificarea sau invalidarea datelor declarației sumare de intrare este depusă de o persoană diferită de transportator, autoritățile vamale notifică, de asemenea, acest lucru transportatorului, cu condiția ca acesta din urmă să fi solicitat să îi fie notificat acest lucru și să aibă acces la sistemul electronic menționat la articolul 182 alineatul (1).

(3)

Prin derogare de la alineatul (1) din prezentul articol, statele membre pot permite ca cererile de modificare sau de invalidare a datelor declarației sumare de intrare care a fost depusă folosind sistemul electronic menționat la articolul 182 alineatul (2) să fie realizate cu alte mijloace decât tehnicile electronice de prelucrare a datelor menționate la articolul 6 alineatul (1) din cod.

Devierea de la rută a unei nave maritime sau a unei aeronave care intră pe teritoriul vamal al Uniunii

(1)

Dacă, după ce a depus declarația sumară de intrare prin intermediul sistemului electronic menționat la articolul 182 alineatul (2), o navă maritimă sau o aeronavă este deviată de la rută și se preconizează că va sosi prima dată la un birou vamal situat într-un stat membru care nu a fost indicat ca țară de pe itinerar în declarația sumară de intrare, operatorul mijlocului de transport respectiv informează în legătură cu respectiva deviere de la rută biroul vamal indicat în declarația sumară de intrare ca fiind biroul vamal de primă intrare și depune notificarea sosirii la biroul vamal real de primă intrare.

Primul paragraf de la prezentul articol nu se aplică atunci când mărfurile au fost introduse pe teritoriul vamal al Uniunii sub un regim de tranzit, în conformitate cu articolul 141 din cod.

(2)

Biroul vamal indicat în declarația sumară de intrare ca fiind biroul vamal de primă intrare notifică devierea de la rută, imediat după ce a fost informat în conformitate cu alineatul (1), biroului vamal care, conform informațiilor în cauză, este biroul vamal de primă intrare. Acesta asigură disponibilitatea pentru biroul vamal de primă intrare a datelor pertinente ale declarației sumare de intrare și a rezultatelor analizei de risc.

(3)

De la data prevăzută în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/2151 ca dată de începere a perioadei de instalare a versiunii 2 a sistemului electronic menționat la articolul 182 alineatul (1) din prezentul regulament, în cazul în care o aeronavă este deviată de la rută și a ajuns mai întâi la un birou vamal situat într-un stat membru care nu a fost indicat ca țară de pe itinerar în declarația sumară de intrare, biroul vamal real de primă intrare, prin acest sistem, preia datele declarației sumare de intrare, rezultatele analizei de risc și recomandările de control făcute de biroul vamal de primă intrare preconizat.

(4)

De la data prevăzută în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/2151 ca dată de începere a perioadei de instalare a versiunii 3 a sistemului electronic menționat la articolul 182 alineatul (1) din prezentul regulament, în cazul în care o navă maritimă este deviată de la rută și a ajuns mai întâi la un birou vamal situat într-un stat membru care nu a fost indicat ca țară de pe itinerar în declarația sumară de intrare, biroul vamal real de primă intrare preia, prin acest sistem, datele declarației sumare de intrare, rezultatele analizei de risc și recomandările de control făcute de biroul vamal de primă intrare preconizat.”

Autoritățile vamale pot accepta utilizarea sistemelor portuare sau aeroportuare ori a altor metode disponibile de informare pentru prezentarea mărfurilor în vamă.

Procedura de consultare între autoritățile vamale înainte de autorizarea spațiilor de depozitare temporară

(1)

Se urmează procedura de consultare menționată la articolul 14 din prezentul regulament în conformitate cu alineatele (2) și (3) din prezentul articol înainte de luarea unei decizii de autorizare a exploatării spațiilor de depozitare temporară care implică mai mult de un stat membru, cu excepția cazului în care autoritatea vamală competentă să ia decizia respectivă consideră că nu sunt îndeplinite condițiile de acordare a unei astfel de autorizații.

Înainte de a elibera o autorizație, autoritatea vamală competentă să ia decizia trebuie să obțină acordul autorităților vamale consultate.

(2)

Autoritatea vamală competentă să ia decizia comunică autorităților vamale consultate cererea și proiectul de autorizație cel mai târziu la 30 de zile de la data acceptării cererii.

(3)

Autoritățile vamale consultate comunică obiecțiile sau acordul lor în termen de 30 de zile de la data la care le-a fost comunicat proiectul de autorizație. Obiecțiile trebuie justificate corespunzător.

Dacă sunt comunicate obiecții în termenul respectiv și nu se ajunge la niciun acord între autoritățile care solicită consultarea și autoritățile care sunt consultate în termen de 60 de zile de la data la care a fost comunicat proiectul de autorizație, autorizația se acordă numai pentru partea din cerere pentru care nu au fost formulate obiecții.

Dacă autoritățile vamale consultate nu comunică nicio obiecție în termenul-limită, se consideră că acestea și-au exprimat acordul.

Dacă se depune o declarație vamală anterior datei estimate pentru prezentarea mărfurilor în vamă, în conformitate cu articolul 171 din cod, autoritățile vamale pot considera declarația respectivă ca fiind o declarație de depozitare temporară.

(1)

Dacă mutarea are loc între spații de depozitare temporară aflate sub responsabilitatea unor autorități vamale diferite, titularul autorizației pentru exploatarea spațiilor de depozitare temporară din care sunt mutate mărfurile informează:

(a)

autoritatea vamală responsabilă de supravegherea spațiului de depozitare temporară din care sunt mutate mărfurile în legătură cu mutarea preconizată în modul prevăzut în autorizație și, la sosirea mărfurilor în spațiile de depozitare temporară de destinație, în legătură cu finalizarea mutării în modul prevăzut în autorizație;

(b)

titularul autorizației pentru spațiile în care sunt mutate mărfurile că mărfurile au fost expediate.

(2)

Dacă mutarea are loc între spații de depozitare temporară aflate sub responsabilitatea unor autorități vamale diferite, titularul autorizației pentru spațiile în care sunt mutate mărfurile:

(a)

notifică sosirea mărfurilor autorităților vamale responsabile pentru spațiile respective; și

(b)

la sosirea mărfurilor în spațiile de depozitare temporară de destinație, îl informează pe titularul autorizației pentru spațiile de depozitare temporară de plecare.

(3)

Informațiile menționate la alineatele (1) și (2) includ o trimitere la declarația de depozitare temporară relevantă și la data de încheiere a depozitării temporare.

(4)

Atunci când are loc o mutare a unor mărfuri aflate în depozitare temporară, mărfurile rămân sub responsabilitatea titularului autorizației pentru exploatarea spațiilor de depozitare temporară din care sunt mutate mărfurile până ce mărfurile sunt înscrise în evidențele titularului autorizației pentru spațiile de depozitare temporară către care sunt mutate mărfurile, cu excepția cazului în care în autorizație se prevede altfel.

NORME GENERALE PRIVIND STATUTUL VAMAL, PLASAREA MĂRFURILOR SUB UN REGIM VAMAL, VERIFICAREA, ACORDAREA LIBERULUI DE VAMĂ ȘI DISPUNEREA DE MĂRFURI

În scopul de a se face schimb și de a se stoca informații referitoare la dovada statutului vamal de mărfuri unionale, prevăzută la articolul 199 alineatul (1) literele (b) și (c) din prezentul regulament, se utilizează un sistem electronic implementat în temeiul articolului 16 alineatul (1) din cod. O interfață armonizată pentru comercianți la nivelul UE, concepută de Comisie și de statele membre de comun acord, este utilizată pentru schimbul de informații referitoare la dovada statutului vamal de mărfuri unionale.

Primul paragraf din prezentul articol este aplicabil de la data introducerii sistemului referitor la dovada statutului unional în cadrul CVU menționată în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/255/UE.

Consultarea statelor membre care au legătură cu serviciul de transport maritim regulat

Înainte de a acorda o autorizație menționată la articolul 120 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, după ce a analizat dacă sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea autorizației, stabilite la articolul 120 alineatul (2) din regulamentul delegat respectiv, autoritatea vamală competentă să ia decizia respectivă consultă autoritățile vamale ale statelor membre care sunt vizate de serviciul de transport maritim regulat în scopul articolului 119 alineatul (2) litera (b) din regulamentul delegat menționat, precum și autoritățile vamale ale oricăror alte state membre în privința cărora solicitantul declară că are planuri în vederea unor servicii viitoare de transport maritim regulat, cu privire la îndeplinirea condiției prevăzute la articolul 120 alineatul (2) litera (b) din respectivul regulament delegat.

Termenul-limită pentru consultare este de 15 zile de la data la care autoritatea vamală competentă să ia decizia comunică condițiile și criteriile pe care trebuie să le analizeze autoritățile vamale consultate.

Prin derogare de la termenul-limită stabilit la articolul 10 alineatul (1) din prezentul regulament, o autoritate vamală pune la dispoziție informațiile care i-au fost comunicate în conformitate cu articolul 121 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 prin intermediul sistemului menționat la articolul 10, în termen de o zi lucrătoare de la comunicarea informațiilor respective.

Până la data introducerii sistemului referitor la deciziile vamale în cadrul CVU, menționată în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/255/UE, informațiile menționate la primul paragraf trebuie puse la dispoziție prin intermediul sistemului electronic de comunicații și informații referitor la serviciile de transport maritim regulat.

Informațiile respective trebuie să fie accesibile pentru autoritățile vamale care au legătură cu serviciul autorizat de transport maritim regulat.

Circumstanțe neprevăzute pe durata transportului prin intermediul serviciilor de transport maritim regulat

Dacă o navă înregistrată pentru un serviciu de transport maritim regulat, ca urmare a unor circumstanțe neprevăzute, transbordează mărfuri pe mare, face escală sau încarcă ori descarcă mărfuri într-un port din afara teritoriului vamal al Uniunii, într-un port care nu face parte din serviciul de transport maritim regulat sau într-o zonă liberă a unui port al Uniunii, societatea de transport maritim informează fără întârziere autoritățile vamale din următoarele porturi de escală din Uniune, inclusiv cele aflate pe ruta programată a navei respective.

Data la care nava își reia funcționarea în cadrul serviciului de transport maritim regulat se comunică în prealabil autorităților vamale respective.

(1)

Autoritățile vamale ale statelor membre pot solicita de la societatea de transport maritim dovezi că au fost respectate dispozițiile de la articolul 120 alineatul (2) literele (c) și (d) și alineatul (3) și de la articolul 121 alineatele (1) și (3) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 și dispozițiile de la articolul 197 din prezentul regulament.

(2)

Dacă o autoritate vamală stabilește că dispozițiile menționate la alineatul (1) nu au fost respectate de societatea de transport maritim, autoritatea informează imediat autoritățile vamale ale celorlalte state membre în care este exploatat serviciul de transport maritim regulat, folosind sistemul menționat la articolul 10 din prezentul regulament. Autoritățile în cauză iau măsurile care se impun.

Până la data introducerii sistemului referitor la deciziile vamale în cadrul CVU, menționat în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/255/UE, se utilizează sistemul electronic de comunicații și informații referitor la serviciile de transport maritim regulat în locul sistemului menționat la articolul 10 din prezentul regulament.

(1)

Oricare dintre următoarele tipuri de dovadă, după caz, este folosit pentru a dovedi că mărfurile au statutul vamal de mărfuri unionale:

(a)

datele declarației de tranzit pentru mărfuri plasate sub regimul de tranzit intern. În acest caz, articolul 119 alineatul (3) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 nu se aplică;

(b)

datele din documentul T2L sau T2LF menționate la articolul 205 din prezentul regulament;

(c)

manifestul vamal al mărfurilor menționat la articolul 206 din prezentul regulament;

(d)

factura sau documentul de transport menționate la articolul 211 din prezentul regulament;

(e)

jurnalul de pescuit, declarația de debarcare, declarația de transbordare și datele sistemului de monitorizare a navelor, după caz, menționate la articolul 213 din prezentul regulament;

(f)

un tip de dovadă menționat la articolele 207-210 din prezentul regulament;

▼M1

(g)

datele din declarația privind accizele, menționate la articolele 21, 26 și 34 din Directiva 2008/118/CE a Consiliului ( 17 );

▼B

(h)

eticheta menționată la articolul 290 din prezentul regulament.

(2)

Prin derogare de la alineatul (1) din prezentul articol, până la data introducerii sistemului referitor la dovada statutului unional în cadrul CVU, menționat în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/255/UE, dovada statutului vamal de mărfuri unionale poate fi furnizată sub forma manifestului societății de transport maritim referitor la mărfurile respective.

(3)

Prin derogare de la alineatul (1) litera (d) din prezentul articol, până la data introducerii sistemului referitor la dovada statutului unional în cadrul CVU, menționat în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/255/UE, dovada statutului vamal de mărfuri unionale poate fi furnizată sub forma unei facturi sau a unui document de transport referitor la mărfurile a căror valoare depășește 15 000 EUR.

(4)

Dacă tipurile de dovadă menționate la alineatul (1) sunt folosite pentru mărfuri care au statutul vamal de mărfuri unionale și au un ambalaj care nu beneficiază de statutul vamal de mărfuri unionale, tipul de dovadă respectiv trebuie să includă următoarea mențiune:

„Ambalaj N – [cod 98200]”

(5)

Dacă tipurile de dovadă menționate la alineatul (1) literele (b), (c) și (d) sunt eliberate retroactiv, acestea trebuie să includă următoarea mențiune:

„Eliberat retroactiv – [cod 98201]”

(6)

Tipurile de dovadă menționate la alineatul (1) nu sunt folosite pentru mărfuri pentru care formalitățile de export au fost încheiate sau care au fost plasate sub un regim de perfecționare pasivă.

Vizarea, înregistrarea și utilizarea anumitor tipuri de dovadă a statutului vamal de mărfuri unionale

(1)

Biroul vamal competent vizează și înregistrează tipurile de dovadă a statutului vamal de mărfuri unionale menționate la articolul 199 alineatul (1) literele (b) și (c) din prezentul regulament, cu excepția cazurilor menționate la articolul 128 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, și comunică MRN-ul tipurilor de dovadă respective persoanei în cauză.

(2)

La cererea persoanei în cauză, biroul vamal competent pune la dispoziția acesteia un document care confirmă înregistrarea tipurilor de dovadă menționate la alineatul (1). Documentul este furnizat prin intermediul formularului prevăzut în anexa 51-01.

(3)

Tipurile de dovadă menționate la alineatul (1) sunt prezentate biroului vamal competent la care sunt prezentate mărfurile după reintrarea pe teritoriul vamal al Uniunii, prin indicarea MRN-ului lor.

(4)

Biroul vamal competent respectiv monitorizează folosirea tipurilor de dovadă menționate la alineatul (1) cu scopul de a se asigura, în special, că tipurile de dovadă nu sunt utilizate pentru alte mărfuri decât cele pentru care sunt eliberate.

Până la data introducerii sistemului referitor la dovada statutului unional în cadrul CVU, menționat în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/255/UE, atunci când valoarea totală a mărfurilor unionale depășește 15 000 EUR, factura sau documentul de transport menționat la articolul 199 alineatul (3) din prezentul regulament, completată și semnată corespunzător de persoana în cauză, este vizată de biroul vamal competent.

Până la data introducerii sistemului referitor la dovada statutului unional în cadrul CVU, menționat în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/255/UE, atunci când statele membre au prevăzut că pot fi utilizate alte mijloace decât tehnicile de prelucrare electronică a datelor, biroul vamal competent vizează documentele T2L sau T2LF și, dacă este necesar, orice formulare complementare sau liste de încărcătură folosite.

Până la data introducerii sistemului referitor la dovada statutului unional în cadrul CVU, menționat în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/255/UE, la cererea societății de transport maritim, manifestul completat și semnat corespunzător de societatea respectivă este vizat de biroul vamal competent.

Până la data introducerii sistemului referitor la dovada statutului unional în cadrul CVU, menționat în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/255/UE, autoritățile vamale pot autoriza ca manifestul menționat la articolul 199 alineatul (2), care servește drept dovadă a statutului vamal de mărfuri unionale, să fie întocmit cel târziu în ziua următoare zilei de plecare a navei. Totuși, manifestul respectiv trebuie întotdeauna întocmit înainte de sosirea navei în portul de destinație.

Dovada statutului vamal de mărfuri unionale sub forma datelor din documentul T2L sau T2LF

(1)

Atunci când este indicat MRN pentru a dovedi statutul vamal de mărfuri unionale, datele din documentul T2L sau T2LF care stau la baza MRN pot fi folosite doar pentru prima prezentare a mărfurilor.

Dacă se folosește un document T2L sau T2LF numai pentru o parte din mărfuri la prima prezentare a acestora, se întocmește o nouă dovadă pentru partea rămasă din mărfuri, în conformitate cu articolul 200 din prezentul regulament și cu articolul 123 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446.

(2)

Călătorii, alții decât operatorii economici, își depun cererile pentru vizarea unui document T2L sau T2LF utilizând formularul prevăzut în anexa 51-01.

Dovada statutului vamal de mărfuri unionale sub forma unui manifest vamal al mărfurilor

(1)

Fiecărui manifest vamal al mărfurilor i se atribuie un singur MRN.

Unui astfel de manifest i se poate atribui un MRN numai dacă acoperă mărfuri cu statut vamal de mărfuri unionale încărcate pe navă într-un port din Uniune.

(2)

Autoritățile vamale pot accepta ca sistemele de informații comerciale, portuare sau de transport să fie utilizate pentru depunerea cererii de vizare și înregistrare a manifestului vamal al mărfurilor și pentru prezentarea lui la biroul vamal competent, cu condiția ca sistemele respective să conțină toate informațiile necesare pentru un astfel de manifest.

Dovada statutului vamal de mărfuri unionale în carnetul TIR sau ATA sau în formularele 302

(1)

În conformitate cu articolul 127 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, mărfurile unionale sunt identificate în carnetul TIR sau ATA ori în formularul NATO 302 sau în formularul UE 302 prin codul „T2L” sau „T2LF”. Titularul regimului poate include unul dintre aceste coduri, după caz, însoțit de semnătura sa, în documentele pertinente, în spațiul rezervat descrierii mărfurilor, înainte de prezentarea lor la biroul vamal de plecare în vederea autentificării. Codul corespunzător „T2L” sau „T2LF” se autentifică prin aplicarea ștampilei biroului vamal de plecare, însoțită de semnătura funcționarului competent.

În cazul unui formular electronic NATO 302 sau al unui formular electronic UE 302, titularul regimului poate include unul dintre aceste coduri și în datele formularului 302. În acest caz, autentificarea de către biroul de plecare se face în format electronic.

(2)

În cazul în care carnetul TIR, carnetul ATA, formularul NATO 302 sau formularul UE 302 acoperă atât mărfuri unionale, cât și mărfuri neunionale, acestea sunt enumerate separat, iar codul „T2L” sau „T2LF”, după caz, se introduce în așa fel încât să se refere clar doar la mărfurile unionale.

(1)

În cazul vehiculelor rutiere motorizate înmatriculate într-un stat membru care au părăsit temporar teritoriul vamal al Uniunii și au reintrat pe acesta, statutul vamal de mărfuri unionale este considerat dovedit dacă acestea sunt însoțite de plăcuțele de înmatriculare și de documentele de înmatriculare proprii, iar datele de înmatriculare indicate pe respectivele plăcuțe și documente indică într-un mod lipsit de ambiguitate înmatricularea în cauză.

(2)

Dacă nu se poate considera dovedit statutul vamal de mărfuri unionale în conformitate cu alineatul (1), dovada statutului vamal de mărfuri unionale trebuie furnizată printr-unul dintre celelalte tipuri de dovadă enumerate la articolul 199 din prezentul regulament.

(1)

În cazul ambalajelor, al paleților și al altor echipamente similare, cu excepția containerelor, care aparțin unei persoane stabilite pe teritoriul vamal al Uniunii și sunt folosite pentru a transporta mărfuri care au părăsit temporar teritoriul vamal al Uniunii și au reintrat pe acesta, statutul vamal de mărfuri unionale este considerat dovedit dacă ambalajele, paleții și alte echipamente similare pot fi identificate ca aparținând persoanei respective, sunt declarate ca având statutul vamal de mărfuri unionale și nu există niciun dubiu cu privire la veridicitatea declarației.

(2)

Dovada statutului vamal de mărfuri unionale pentru mărfurile din bagajele transportate de un călător

În cazul unor mărfuri din bagaje transportate de un călător care nu sunt destinate utilizării comerciale și care au părăsit temporar teritoriul vamal al Uniunii și au reintrat pe acesta, statutul vamal de mărfuri unionale este considerat dovedit dacă respectivul călător declară că mărfurile au statutul vamal de mărfuri unionale și nu există niciun dubiu cu privire la veridicitatea declarației.

Dovada statutului vamal de mărfuri unionale pentru mărfuri a căror valoare nu depășește 15 000 EUR

În cazul mărfurilor care au statutul vamal de mărfuri unionale a căror valoare nu depășește 15 000 EUR, statutul vamal de mărfuri unionale poate fi dovedit prin prezentarea facturii sau a documentului de transport aferent mărfurilor respective, cu condiția ca acesta să privească numai mărfurile care au statutul vamal de mărfuri unionale.

Autoritățile vamale ale statelor membre își acordă reciproc asistență în procesul de verificare a autenticității și a corectitudinii tipurilor de dovadă menționate la articolul 199 din prezentul regulament și de verificare a faptului că informațiile și documentele furnizate în conformitate cu dispozițiile din prezentul titlu și de la articolele 123-133 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 sunt corecte și că procedurile folosite pentru a dovedi statutul vamal de mărfuri unionale au fost aplicate corect.

Dispoziții specifice privind produsele de pescuit maritim și mărfurile obținute din aceste produse

Dovada statutului vamal de mărfuri unionale pentru produsele de pescuit maritim și mărfurile obținute din aceste produse

În cazul în care se introduc pe teritoriul vamal al Uniunii produsele și mărfurile menționate la articolul 119 alineatul (1) literele (d) și (e) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, în conformitate cu articolul 129 din regulamentul delegat menționat, statutul vamal de mărfuri unionale este dovedit prin prezentarea unui jurnal de pescuit, a unei declarații de debarcare, a unei declarații de transbordare și a datelor sistemului de monitorizare a navelor, după caz, astfel cum se impune în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului ( 18 ).

Autoritatea vamală responsabilă de portul de descărcare din Uniune către care sunt transportate direct produsele și mărfurile în cauză de către nava de pescuit a Uniunii care a capturat produsele și, dacă este cazul, care le-a prelucrat poate însă considera că este dovedit statutul vamal de mărfuri unionale în oricare dintre cazurile următoare:

Produse de pescuit maritim și mărfuri obținute din astfel de produse, transbordate și transportate pe teritoriul unei țări sau pe un teritoriu care nu aparține teritoriului vamal al Uniunii

(1)

Dacă, înainte de sosirea pe teritoriul vamal al Uniunii, produsele sau mărfurile menționate la articolul 119 alineatul (1) literele (d) și (e) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 au fost transbordate și transportate pe teritoriul unei țări sau pe un teritoriu care nu aparține teritoriului vamal al Uniunii, autoritatea vamală din țara sau din teritoriul în cauză trebuie să prezinte, pentru respectivele produse și mărfuri la intrarea lor pe teritoriul vamal al Uniunii, o certificare conform căreia produsele sau mărfurile au fost sub supraveghere vamală atât timp cât s-au aflat în țara sau în teritoriul în cauză și că nu au fost supuse niciunei manipulări în afară de manipulările necesare pentru conservarea lor.

(2)

Certificarea care trebuie prezentată conform alineatului (1) se întocmește pe un exemplar tipărit al jurnalului de pescuit menționat la articolul 133 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, însoțit de o copie tipărită a declarației de transbordare, după caz.

(3)

Certificarea solicitată în conformitate cu alineatul (1) poate fi furnizată prin intermediul oricăror formulare sau documente relevante, altele decât un exemplar tipărit al unui jurnal de pescuit, care includ o trimitere la jurnalul de pescuit respectiv.

Dovada statutului vamal de mărfuri unionale pentru produse de pescuit maritim și alte produse obținute sau capturate pe teritoriul vamal al Uniunii de nave care arborează pavilionul unei țări terțe este furnizată prin intermediul jurnalului de pescuit sau al oricăror alte tipuri de dovadă menționate la articolul 199 din prezentul regulament.

Pentru a prelucra și a face schimb de informații referitoare la plasarea mărfurilor sub un regim vamal, se utilizează sistemele electronice implementate în temeiul articolului 16 alineatul (1) din cod.

Primul paragraf din prezentul articol este aplicabil de la data modernizării sistemelor naționale pentru import și respectiv de la data introducerii regimurilor speciale în cadrul CVU și a sistemului automatizat de export în cadrul CVU menționate în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/255/UE.

Atunci când se face o declarație vamală pe cale verbală, în conformitate cu articolul 135 sau 137 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 pentru mărfuri care fac obiectul unor taxe la import sau la export ori al altor impuneri, autoritățile vamale eliberează o chitanță pentru persoana respectivă contra plății cuantumului datorat pentru respectiva taxă sau pentru impunerile în cauză.

Formalități vamale considerate a fi efectuate printr-un act menționat la articolul 141 alineatele (1), (2), (4), (4a), (5) și (6)-(8) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446

[Articolul 6 alineatul (3) litera (a), articolul 139, articolul 158 alineatul (2), articolul 172, articolul 194 și articolul 267 din cod]

În scopul articolelor 138, 139 și 140 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, următoarele formalități vamale, după caz, sunt considerate ca fiind efectuate printr-un act menționat la articolul 141 alineatele (1), (2), (4), (4a), (5) și (6)-(8) din regulamentul delegat respectiv:

Cazuri în care nu se consideră că o declarație vamală a fost depusă printr-un act menționat la articolul 141 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446

Atunci când în urma unei verificări se constată că un act menționat la articolul 141 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 a fost realizat, însă mărfurile introduse pe teritoriul vamal al Uniunii sau scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii nu sunt mărfurile menționate la articolele 138, 139 și 140 din regulamentul delegat în cauză, declarația vamală pentru mărfurile respective este considerată a nu fi fost depusă.

(1)

În sensul articolului 138 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, se consideră că declarația vamală pentru mărfurile menționate la articolul 141 alineatul (3) din regulamentul delegat menționat este acceptată și că mărfurilor li s-a acordat liberul de vamă atunci când sunt livrate destinatarului.

(2)

Dacă nu a fost posibil să se livreze destinatarului mărfurile, se consideră că declarația vamală nu a fost depusă.

Se consideră că mărfurile care nu au fost livrate destinatarului se află în depozitare temporară până la momentul în care sunt distruse, reexportate sau se dispune de ele în alt mod, în conformitate cu articolul 198 din cod.

Norme de procedură care se aplică la utilizarea formularului NATO 302 pentru alte regimuri vamale decât cel de tranzit

(1)

Biroul vamal desemnat de statul membru în care începe activitatea militară pe teritoriul vamal al Uniunii furnizează forțelor NATO staționate pe teritoriul său formulare NATO 302 care:

(a)

sunt preautentificate cu ștampila și semnătura unui lucrător vamal din biroul respectiv;

(b)

sunt numerotate în serie;

(c)

conțin adresa completă a respectivului birou vamal desemnat pentru exemplarul de returnat din formularul NATO 302.

(2)

În momentul expedierii mărfurilor, forțele NATO întreprind una dintre următoarele acțiuni:

(a)

depun datele formularului NATO 302 pe cale electronică la biroul vamal desemnat;

(b)

completează formularul NATO 302 cu o declarație conform căreia mărfurile circulă sub controlul lor și autentifică această declarație cu semnătura lor, ștampila și data.

(3)

Dacă acționează în conformitate cu alineatul (2) litera (b), forțele NATO furnizează, fără întârziere, o copie a formularului NATO 302 biroului vamal desemnat ca fiind responsabil cu formalitățile și controalele vamale referitoare la forțele NATO care expediază mărfuri sau pe seama cărora sunt expediate mărfurile.

Celelalte copii ale formularului NATO 302 însoțesc trimiterea până la forțele NATO de destinație, care le ștampilează și le semnează la sosirea mărfurilor.

În momentul sosirii mărfurilor, două copii ale formularului sunt transmise biroului vamal desemnat ca fiind responsabil cu formalitățile și controalele vamale referitoare la forțele NATO de destinație.

Biroul vamal desemnat în cauză reține o copie și returnează a doua copie biroului vamal care este responsabil cu formalitățile și controalele vamale referitoare la forțele NATO care expediază mărfurile sau pe seama cărora sunt expediate mărfurile.

Norme de procedură care se aplică la utilizarea formularului UE 302 pentru alte regimuri vamale decât cel de tranzit

(1)

Biroul vamal desemnat de statul membru în care începe activitatea militară pe teritoriul vamal al Uniunii furnizează forțelor militare ale unui stat membru staționate pe teritoriul său formulare UE 302 care:

(a)

sunt preautentificate cu ștampila și semnătura unui lucrător vamal din biroul respectiv;

(b)

sunt numerotate în serie;

(c)

conțin adresa completă a respectivului birou vamal desemnat pentru exemplarul de returnat din formularul UE 302.

(2)

În momentul expedierii mărfurilor, forțele militare ale statului membru întreprind una dintre următoarele acțiuni:

(a)

depun datele formularului UE 302 pe cale electronică la biroul vamal desemnat;

(b)

completează formularul UE 302 cu o declarație conform căreia mărfurile circulă sub controlul lor și autentifică această declarație cu semnătura lor, ștampila și data.

(3)

În cazul în care acționează în conformitate cu alineatul (2) litera (b), forțele militare ale statului membru furnizează, fără întârziere, o copie a formularului UE 302 biroului vamal desemnat ca fiind responsabil cu formalitățile și controalele vamale referitoare la forțele militare ale statului membru care expediază mărfurile sau pe seama cărora sunt expediate mărfurile.

Celelalte copii ale formularului UE 302 însoțesc trimiterea la forțele militare ale statului membru de destinație, care le ștampilează și le semnează la sosirea mărfurilor.

Biroul vamal desemnat în cauză reține o copie și returnează a doua copie biroului vamal responsabil cu formalitățile și controalele vamale referitoare la forțele militare ale statului membru care expediază mărfurile sau pe seama cărora sunt expediate mărfurile.

(1)

În scopul derogării de la obligația ca mărfurile să fie prezentate în conformitate cu articolul 182 alineatul (3) din cod, biroul vamal de supraveghere menționat la articolul 182 alineatul (3) al doilea paragraf litera (c) din cod este biroul vamal care are competența să plaseze mărfurile sub un regim vamal menționat la articolul 159 alineatul (3) din cod.

(2)

Următoarele birouri vamale au competența să plaseze mărfurile sub regimul de export:

(a)

biroul vamal responsabil pentru locul în care este stabilit exportatorul;

(b)

biroul vamal de a cărui competență ține locul în care sunt ambalate sau sunt încărcate mărfurile pentru expedierea destinată exportului;

(c)

un birou vamal diferit din statul membru în cauză care deține competența, din raționamente administrative, pentru operațiunea respectivă;

Dacă mărfurile nu depășesc valoarea de 3 000 EUR per trimitere și per declarant și nu fac obiectul unor prohibiții sau restricții, biroul vamal de a cărui competență ține locul de ieșire a mărfurilor de pe teritoriul vamal al Uniunii are, de asemenea, competența să plaseze mărfurile sub regimul de export, pe lângă birourile vamale identificate la primul paragraf.

Atunci când este vorba despre o subcontractare, biroul vamal responsabil pentru locul în care este stabilit subcontractantul are, de asemenea, competența să plaseze mărfurile sub regimul de export, pe lângă birourile vamale identificate la primul și al doilea paragraf.

Dacă este justificat de circumstanțe ce țin de un caz individual, un alt birou vamal mai bine situat pentru a prezenta mărfurile are, de asemenea, competența să plaseze mărfurile sub regimul de export.

(3)

Declarațiile vamale verbale de export și reexport se fac la biroul vamal de a cărui competență ține locul de ieșire a mărfurilor.

(4)

Începând cu data menționată la articolul 4 alineatul (1) al patrulea paragraf din Directiva (UE) 2017/2455, biroul vamal competent pentru declararea punerii în liberă circulație a mărfurilor într-o trimitere care beneficiază de o scutire de taxe la import în conformitate cu articolul 23 alineatul (1) sau cu articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1186/2009, în cadrul unui regim de TVA diferit de regimul special pentru vânzarea la distanță a mărfurilor importate din teritorii terțe sau din țări terțe, menționat în titlul XII capitolul 6 secțiunea 4 din Directiva 2006/112/CE, este un birou vamal situat în statul membru unde se încheie expedierea sau transportul mărfurilor.

(5)

Autoritatea vamală din fiecare stat membru pe teritoriul căruia sunt staționate forțele NATO eligibile să utilizeze formularul NATO 302 desemnează biroul vamal sau birourile vamale responsabile cu formalitățile și controalele vamale referitoare la mărfurile care urmează să circule sau să fie utilizate în contextul activităților militare.

(6)

Autoritatea vamală din fiecare stat membru desemnează biroul vamal sau birourile vamale responsabile cu formalitățile și controalele vamale referitoare la mărfurile care urmează să circule sau să fie utilizate în contextul activităților militare desfășurate sub acoperirea formularului UE 302.

(1)

Atunci când o declarație vamală acoperă două sau mai multe articole ale mărfurilor, datele înscrise în declarația respectivă referitoare la fiecare articol sunt considerate ca alcătuind o declarație vamală separată.

(2)

Cu excepția cazului în care mărfuri specifice incluse într-o trimitere fac obiectul unor măsuri diferite, mărfurile care intră în componența unei trimiteri sunt considerate ca alcătuind un singur articol în sensul alineatului (1) dacă este îndeplinită oricare dintre condițiile următoare:

(a)

mărfurile se clasifică la o singură subpoziție tarifară;

(b)

mărfurile fac obiectul unei cereri de simplificare în conformitate cu articolul 177 din cod.

(1)

Dacă se depune o declarație simplificată de punere în liberă circulație a unor mărfuri care fac obiectul unui contingent tarifar gestionat conform ordinii cronologice a datelor de acceptare a declarațiilor vamale, declarantul poate solicita acordarea contingentului tarifar numai atunci când datele necesare sunt disponibile fie în declarația simplificată, fie într-o declarație suplimentară.

(2)

(3)

În scopul alocării contingentului tarifar, se ia în considerare data acceptării declarației simplificate.

Dacă mărfurile au fost plasate sub un regim vamal pe baza unei declarații simplificate, se furnizează autorităților vamale documentele justificative menționate la articolul 163 alineatul (2) din cod înainte să se acorde liberul de vamă.

În cazul înscrierii în evidențele declarantului în conformitate cu articolul 182 din cod, dacă declarația suplimentară are caracter general, periodic sau recapitulativ, iar operatorul economic este autorizat, în cadrul autoevaluării, să calculeze cuantumul taxelor la import și la export de plătit, fie respectivul titular al autorizației depune declarația suplimentară, fie autoritățile vamale pot permite ca declarațiile suplimentare să fie puse la dispoziție prin acces electronic direct în sistemul titularului autorizației.

Cu excepția cazurilor în care declarația vamală este depusă pe cale verbală ori printr-un act care se consideră a fi o declarație vamală sau în care declarația vamală ia forma unei înscrieri în evidențele declarantului în conformitate cu articolul 182 din cod, autoritățile vamale îi notifică declarantului acceptarea declarației vamale și îi atribuie un MRN pentru declarația respectivă și data acceptării ei.

Prezentul articol nu se aplică până când nu sunt operaționale data de introducere a AES, a NCTS și, respectiv, data de modernizare a sistemelor naționale pentru import menționate în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/255/UE.

Dacă declarația vamală este depusă în conformitate cu articolul 171 din cod, autoritățile vamale prelucrează datele furnizate înainte de prezentarea mărfurilor, în special în scopul analizei de risc.

Mărfuri care se încadrează la subpoziții tarifare diferite declarate în cadrul unei singure subpoziții

(1)

În scopul articolului 177 din cod, în cazul în care mărfurile dintr-o trimitere se încadrează la subpoziții tarifare care fac obiectul unei taxe vamale specifice exprimate prin referirea la aceeași unitate de măsură, taxa vamală care trebuie aplicată întregii trimiteri se bazează pe subpoziția tarifară care face obiectul celei mai mari taxe vamale specifice.

(2)

În scopul articolului 177 din cod, atunci când mărfurile dintr-o trimitere se încadrează la subpoziții tarifare care fac obiectul unei taxe specifice exprimate prin referirea la unități de măsură diferite, cea mai mare taxă vamală specifică pentru fiecare unitate de măsură se aplică tuturor mărfurilor din trimitere pentru care taxa vamală specifică este exprimată prin referire la unitatea respectivă și este transformată în taxă ad valorem pentru fiecare tip din mărfurile respective.

Taxa care urmează să fie aplicată întregii trimiteri se bazează pe subpoziția tarifară care face obiectul celui mai ridicat nivel al taxei ad valorem ce rezultă din transformarea efectuată în temeiul primului paragraf.

(3)

În scopul articolului 177 din cod, în cazul în care mărfurile dintr-o trimitere se clasifică la o subpoziție tarifară care face obiectul unei taxe ad valorem și al unei taxe specifice, cea mai mare taxă specifică astfel cum este stabilită în conformitate cu alineatele (1) și (2) este transformată în taxă ad valorem pentru fiecare tip de mărfuri pentru care taxa specifică se exprimă prin referire la aceeași unitate.

Taxa care urmează să fie aplicată întregii trimiteri se bazează pe subpoziția tarifară care face obiectul celui mai ridicat nivel al taxei ad valorem, inclusiv taxa ad valorem care rezultă din transformarea efectuată în temeiul primului paragraf.

Procedura de consultare între autoritățile vamale în cazul autorizațiilor pentru vămuire centralizată

(1)

Se urmează procedura de consultare menționată la ►M1 articolul 14 ◄ în cazul în care o autoritate vamală primește o cerere de autorizație pentru vămuire centralizată menționată la articolul 179 din cod, care implică mai mult de o autoritate vamală, cu excepția cazului în care autoritatea vamală competentă să ia o decizie consideră că nu sunt îndeplinite condițiile de acordarea a unei astfel de autorizații.

(2)

La cel târziu 45 de zile de la data acceptării cererii, autoritatea vamală competentă să ia o decizie comunică celorlalte autorități vamale implicate următoarele:

(a)

cererea și proiectul de autorizație, inclusiv termenele-limită menționate la articolul 231 alineatele (5) și (6) din prezentul regulament;

(b)

dacă este cazul, un plan de control în care sunt detaliate controalele specifice pe care trebuie să le efectueze, odată acordată autorizația, diferitele autorități vamale implicate;

(c)

alte informații pertinente pe care autoritățile vamale implicate le consideră necesare.

(3)

În termen de 45 de zile de la data la care a fost comunicat proiectul de autorizație, autoritățile vamale consultate își comunică acordul sau obiecțiile, precum și orice fel de modificări aduse proiectului de autorizație sau planului de control propus. Obiecțiile trebuie justificate corespunzător.

Dacă se comunică obiecții și nu se ajunge la niciun acord în termen de 90 de zile de la data la care a fost comunicat proiectul de autorizație, autorizația nu este acordată pentru părțile pentru care au fost formulate obiecții. Dacă autoritățile vamale consultate nu comunică obiecții în termenul-limită prevăzut, se consideră că acestea și-au exprimat acordul.

(4)

Până la datele respective de introducere a vămuirii centralizate pentru import (CCI) și a AES, menționate în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/255/UE, prin derogare de la alineatul (2) și de la alineatul (3) primul paragraf din prezentul articol, perioadele menționate la alineatele respective pot fi prelungite cu 15 zile de către autoritatea competentă să ia această decizie.

Prin derogare de la alineatul (3) al doilea paragraf din prezentul articol, perioada menționată la respectivul paragraf poate fi prelungită cu 30 de zile de către autoritatea vamală competentă să ia această decizie.

(5) Până la data introducerii sistemului de decizii vamale în cadrul CVU, menționată în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/255/UE, prin derogare de la alineatul (2) litera (b) din prezentul articol, planul de control menționat la litera respectivă se comunică întotdeauna.

(1)

Autoritățile vamale ale statelor membre informează fără întârziere autoritatea vamală competentă să ia o decizie cu privire la orice fel de factori care survin în urma acordării autorizației pentru vămuirea centralizată și care ar putea influența continuarea sau conținutul acesteia.

(2)

Autoritatea vamală competentă să ia o decizie pune la dispoziția autorităților vamale ale celorlalte state membre toate informațiile pertinente de care dispune referitoare la activitățile legate de domeniul vamal ale titularului autorizației pentru vămuire centralizată.

(1)

Titularul autorizației pentru vămuire centralizată asigură prezentarea mărfurilor la un birou vamal competent după cum se stabilește în autorizația respectivă prin depunerea oricăruia dintre următoarele documente la biroul vamal de supraveghere:

(a)

o declarație vamală standard menționată la articolul 162 din cod;

(b)

o declarație vamală simplificată menționată la articolul 166 din cod;

(c)

o notificare a prezentării menționată la articolul 234 alineatul (1) litera (a) din prezentul regulament.

(2)

Dacă declarația vamală ia forma unei înscrieri în evidențele declarantului, se aplică articolele 234, 235 și 236 din prezentul regulament.

(3)

Derogarea de la obligația prezentării mărfurilor acordată în conformitate cu articolul 182 alineatul (3) din cod se aplică vămuirii centralizate, cu condiția ca titularul autorizației de depunere a unei declarații vamale sub forma unei înscrieri în evidențele declarantului să își fi îndeplinit obligația prevăzută la articolul 234 alineatul (1) litera (f) din prezentul regulament.

(4)

Dacă a acceptat declarația vamală sau a primit notificarea menționată la alineatul (1) litera (c), biroul vamal de supraveghere:

(a)

efectuează controalele adecvate pentru verificarea declarației vamale sau a notificării prezentării;

(b)

transmite imediat biroului vamal de prezentare declarația vamală sau notificarea și rezultatele analizei de risc aferente;

(c)

informează biroul vamal de prezentare cu privire la oricare dintre următoarele:

(i)

că mărfurilor li se poate acorda liberul de vamă pentru regimul vamal în cauză;

(ii)

că sunt necesare controale vamale în conformitate cu articolul 179 alineatul (3) litera (c) din cod.

(5)

Dacă biroul vamal de supraveghere informează biroul vamal de prezentare că mărfurilor li se poate acorda liberul de vamă pentru regimul vamal în cauză, biroul vamal de prezentare informează biroul vamal de supraveghere, în termenul-limită stabilit în autorizația pentru vămuire centralizată, dacă propriile controale efectuate asupra mărfurilor respective, inclusiv controalele legate de prohibiții și restricții naționale, afectează sau nu acordarea liberului de vamă respectiv.

(6)

Dacă biroul vamal de supraveghere informează biroul vamal de prezentare că sunt necesare controale vamale în conformitate cu articolul 179 alineatul (3) litera (c) din cod, biroul vamal de prezentare confirmă, în termenul-limită stabilit în autorizația pentru vămuire centralizată, primirea cererii din partea biroului vamal de supraveghere de a efectua controalele necesare și, dacă este cazul, informează biroul vamal de supraveghere cu privire la propriile controale efectuate asupra mărfurilor, inclusiv controale legate de prohibiții și restricții naționale.

(7)

Biroul vamal de supraveghere informează biroul vamal de prezentare cu privire la acordarea liberului de vamă mărfurilor.

(8)

Atunci când are loc un export, în momentul acordării liberului de vamă, biroul vamal de supraveghere pune la dispoziția biroului vamal de ieșire declarat datele din declarația de export, cu eventualele adaosuri în conformitate cu articolul 330 din prezentul regulament. Biroul vamal de ieșire informează biroul vamal de supraveghere cu privire la ieșirea mărfurilor, în conformitate cu articolul 333 din prezentul regulament. Biroul vamal de supraveghere îi certifică declarantului ieșirea mărfurilor, în conformitate cu articolul 334 din prezentul regulament.

(9)

Prin derogare de la alineatul (1) din prezentul articol, până la datele respective de introducere a CCI și a AES, menționate în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/255/UE, pentru mărfurile care fac obiectul unei autorizații de vămuire centralizată, titularul autorizației sau declarantul:

(a)

prezintă mărfurile în locurile prevăzute în autorizație și desemnate sau aprobate de autoritățile vamale în conformitate cu articolul 139 din cod, cu excepția cazului în care s-a acordat o derogare de la obligația de prezentare a mărfurilor în conformitate cu articolul 182 alineatul (3) din cod; și

(b)

depune o declarație vamală sau înscrie mărfurile în evidențele sale la biroul vamal precizat în autorizație.

(10)

Până la datele respective de introducere a CCI și a AES, menționate în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/255/UE, autoritățile vamale competente aplică planul de control în care se precizează un nivel minim de controale.

(11)

Până la datele respective de introducere a AES și a vămuirii centralizate pentru import (CCI) în cadrul CVU menționate în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/578, alineatele (5) și (6) din prezentul articol nu se aplică.

(1)

Biroul vamal de supraveghere transmite biroului vamal de prezentare următoarele:

(a)

orice modificare sau invalidare a declarației vamale standard care a intervenit după acordarea liberului de vamă mărfurilor;

(b)

dacă s-a depus o declarație suplimentară, declarația respectivă, precum și orice modificare sau invalidare a acesteia.

(2)

Dacă declarația suplimentară este accesibilă vămii în sistemul informatic al comerciantului în conformitate cu articolul 225 din prezentul regulament, biroul vamal de supraveghere transmite datele cel târziu în 10 zile de la sfârșitul perioadei acoperite de declarația suplimentară, precum și orice modificare sau invalidare a declarației suplimentare extrase în cauză.

(1)

Autoritățile vamale instituie un plan de control specific pentru operatorul economic atunci când acordă o autorizație de a depune o declarație vamală sub forma unei înscrieri în evidențele declarantului, în conformitate cu articolul 182 alineatul (1) din cod, care prevede supravegherea regimurilor vamale aplicate în temeiul autorizației, stabilește frecvența controalelor vamale și asigură, printre altele, că se pot efectua controale vamale eficace în toate etapele procedurii de înscriere în evidențele declarantului.

(2)

Dacă este cazul, planul de control ține seama de termenul de prescripție pentru notificarea datoriei vamale menționat la articolul 103 alineatul (1) din cod..

(3)

Planul de control prevede controlul ce trebuie desfășurat în cazul în care se acordă o derogare de la obligația prezentării mărfurilor în conformitate cu articolul 182 alineatul (3) din cod.

(4)

În cazul vămuirii centralizate, planul de control, care precizează repartizarea sarcinilor între biroul vamal de supraveghere și biroul vamal de prezentare, trebuie să ia în considerare prohibițiile și restricțiile aplicabile în locul în care este situat biroul vamal de prezentare.

Obligațiile titularului autorizației de a depune o declarație vamală sub forma unei înscrieri în evidențele declarantului

(1)

Titularul autorizației de a depune o declarație vamală sub forma unei înscrieri în evidențele declarantului:

(a)

prezintă mărfurile în vamă, cu excepția situației în care se aplică articolul 182 alineatul (3) din cod, și înscrie în evidențe data notificării prezentării;

(b)

înscrie în evidențe cel puțin datele unei declarații vamale simplificate și orice fel de documente justificative;

(c)

la cererea biroului vamal de supraveghere, pune la dispoziție datele din declarația vamală înscrise în evidențe și orice document justificativ, cu excepția situației în care autoritățile vamale permit ca declarantul să furnizeze acces direct computerizat la informațiile respective în evidențele sale;

(d)

pune la dispoziția biroului vamal de supraveghere informații referitoare la mărfurile care fac obiectul unor prohibiții și restricții;

(e)

furnizează biroului vamal de supraveghere documente justificative astfel cum se menționează la articolul 163 alineatul (2) din cod înainte ca mărfurilor declarate să li se poată acorda liberul de vamă;

(f)

atunci când se aplică derogarea menționată la articolul 182 alineatul (3) din cod, se asigură că titularul autorizației pentru exploatarea spațiilor de depozitare temporară dispune de informațiile necesare pentru a dovedi încheierea depozitării temporare;

(g)

cu excepția cazului în care, în conformitate cu articolul 167 alineatul (2) din cod, se acordă o derogare de la obligația de a depune o declarație suplimentară, depune declarația suplimentară la biroul vamal de supraveghere în modul și în termenul-limită stabilite în autorizație.

(2)

Autorizația de a depune o declarație vamală sub forma unei înscrieri în evidențele declarantului nu se aplică următoarelor declarații:

(a)

declarații vamale care constituie o cerere de autorizare pentru un regim special în conformitate cu articolul 163 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446;

(b)

declarații vamale depuse în locul unei declarații sumare de intrare, în conformitate cu articolul 130 alineatul (1) din cod.

(3)

În cazul în care biroul vamal de supraveghere a solicitat, în conformitate cu articolul 182 alineatul (3) al treilea paragraf din cod, prezentarea în vamă a mărfurilor, deoarece autoritățile vamale au identificat un nou risc financiar major sau o altă situație specifică în legătură cu o autorizație de a depune o declarație vamală sub forma unei înscrieri în evidențele declarantului fără obligația de a prezenta mărfurile, biroul vamal de supraveghere indică titularului autorizației respective:

(a)

perioada de timp specifică în care trebuie să prezinte în vamă mărfurile aflate în aceste situații,

(b)

obligația de a înscrie în evidențe data notificării prezentării și

(c)

obligația de a respecta dispozițiile de la alineatul (1) literele (b)-(e) și (g).

În aceste situații, acordarea liberului de vamă pentru mărfuri are loc în conformitate cu articolul 194 din cod.

Acordarea liberului de vamă mărfurilor în cazul depunerii unei declarații vamale sub forma unei înscrieri în evidențele declarantului

(1)

Dacă în autorizația de a depune o declarație vamală sub forma unei înscrieri în evidențele declarantului se stabilește un termen-limită pentru informarea titularului autorizației respective cu privire la orice fel de controale ce trebuie realizate, se consideră că s-a acordat liberul de vamă mărfurilor la expirarea termenului-limită în cauză, cu excepția cazului în care biroul vamal de supraveghere și-a menționat, în acel termen-limită, intenția de a realiza un control.

(2)

Dacă în autorizație nu se stabilește un termen-limită astfel cum se menționează la alineatul (1), biroul vamal de supraveghere acordă liberul de vamă mărfurilor, în conformitate cu articolul 194 din cod.

(1)

În cazul în care o declarație vamală este depusă sub forma unei înscrieri în evidențele declarantului pentru punerea în liberă circulație a mărfurilor care fac obiectul unui contingent tarifar gestionat conform ordinii cronologice a datelor de acceptare a declarațiilor vamale, titularul autorizației de a depune o declarație vamală sub forma respectivă solicită acordarea contingentului tarifar într-o declarație suplimentară.

(2)

Dacă cererea de acordare a unui contingent tarifar gestionat conform ordinii cronologice a datelor de acceptare a declarațiilor vamale se efectuează într-o declarație suplimentară, cererea poate fi prelucrată numai după depunerea acelei declarații suplimentare. Data la care mărfurile sunt înscrise în evidențele declarantului este însă data luată în considerare în scopul alocării contingentului tarifar.

(3)

Prin derogare de la alineatul (1) din prezentul articol, până la datele de modernizare a sistemelor naționale referitoare la declarațiile de import, menționate în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/255/UE, statele membre pot prevedea ca cererea de a beneficia de un contingent tarifar gestionat în conformitate cu dispozițiile articolelor 49-54 din prezentul regulament să fie depusă sub altă formă decât cea menționată la alineatul (1) din prezentul articol, cu condiția ca toate datele necesare sa fie disponibile pentru ca statele membre să evalueze validitatea cererii.

(1)

Atunci când un operator economic este autorizat să stabilească cuantumul taxelor la import și la export de plătit, în conformitate cu articolul 185 alineatul (1) din cod, operatorul respectiv stabilește, la sfârșitul perioadei fixate în autorizație de autoritățile vamale, cuantumul taxelor la import și la export de plătit pentru perioada respectivă, în conformitate cu normele prevăzute în autorizație.

(2)

În termen de 10 zile de la sfârșitul perioadei fixate de autoritățile vamale în autorizație, titularul autorizației în cauză prezintă biroului vamal de supraveghere detalii referitoare la cuantumul stabilit în conformitate cu alineatul (1). Datoria vamală se consideră notificată în momentul în care se prezintă detaliile respective.

(3)

Titularul autorizației plătește cuantumul menționat la alineatul (2) în perioada prevăzută în autorizație și cel târziu în termenul prevăzut la articolul 108 alineatul (1) din cod.

Dacă a hotărât să examineze mărfurile în conformitate cu articolul 188 litera (c) din cod sau să preleve eșantioane în conformitate cu articolul 188 litera (d) din cod, biroul vamal competent trebuie să indice ora și locul de desfășurare a acțiunilor respective și să informeze declarantul în acest sens.

La solicitarea declarantului, biroul vamal competent poate indica un alt loc decât birourile vamale sau o oră din afara programului oficial de lucru al biroului vamal în cauză.

(1)

În cazul în care hotărăște să examineze doar o parte din mărfuri, biroul vamal informează declarantul cu privire la articolele pe care dorește să le examineze.

(2)

Dacă declarantul refuză să fie prezent la examinarea mărfurilor sau nu furnizează asistența necesară solicitată de autoritățile vamale, acestea stabilesc un termen-limită pentru prezența sa ori pentru acordarea asistenței.

Dacă declarantul nu a respectat cerințele autorităților vamale referitoare la expirarea termenului-limită, autoritățile vamale procedează la examinarea mărfurilor, pe riscul și cheltuiala declarantului. Atunci când este necesar, autoritățile vamale pot solicita serviciile unui expert desemnat în conformitate cu dreptul statului membru în cauză dacă în dreptul Uniunii nu există dispoziții în acest sens.

(1)

În cazul în care decide să preleve eșantioane din mărfuri, biroul vamal informează declarantul despre acest lucru.

(2)

Dacă declarantul refuză să fie prezent la prelevarea eșantioanelor sau nu furnizează asistența necesară solicitată de autoritățile vamale, acestea stabilesc un termen-limită pentru prezența sa ori pentru acordarea asistenței.

Dacă declarantul nu a respectat cerințele autorităților vamale referitoare la expirarea termenului-limită, autoritățile vamale procedează la prelevarea eșantioanelor, pe riscul și cheltuiala declarantului.

(3)

Prelevările se efectuează de către autoritățile vamale înseși. Este însă posibil ca acestea să solicite ca prelevarea eșantioanelor să fie făcută de declarant sau să solicite un expert care să facă acest lucru, sub supravegherea lor. Expertul este desemnat în conformitate cu dreptul statului membru în cauză dacă în dreptul Uniunii nu există dispoziții în acest sens.

(4)

Cantitățile prelevate ca eșantioane nu trebuie să depășească necesarul pentru analize sau pentru o examinare mai amănunțită, inclusiv pentru o eventuală analiză ulterioară.

(5)

Cantitățile prelevate ca eșantioane nu se deduc din cantitatea declarată.

(6)

Atunci când este vorba despre o declarație de export sau de perfecționare pasivă, declarantul poate înlocui cantitățile de mărfuri prelevate ca eșantioane cu mărfuri identice, pentru a completa trimiterea.

(1)

Dacă examinarea eșantioanelor din aceleași mărfuri duce la rezultate diferite ce impun un tratament vamal diferit, se prelevă eșantioane suplimentare, dacă este posibil.

(2)

Dacă rezultatele examinării eșantioanelor suplimentare confirmă rezultatele diferite, se consideră că mărfurile constau în mărfuri diferite în cantități corespunzătoare rezultatelor examinării. Se aplică același raționament și în cazul în care nu se pot preleva eșantioane suplimentare.

(1)

Eșantioanele prelevate îi sunt returnate declarantului la cererea sa, cu excepția următoarelor cazuri:

(a)

dacă eșantioanele au fost distruse prin analiză sau examinare;

(b)

dacă eșantioanele trebuie păstrate de autoritățile vamale în oricare dintre scopurile următoare:

(i)

o examinare suplimentară;

(ii)

o cale de atac sau o acțiune în justiție.

(2)

Dacă declarantul nu formulează o cerere pentru returnarea eșantioanelor, autoritățile vamale îi pot solicita declarantului să ridice toate eșantioanele rămase sau să dispună de ele în conformitate cu articolul 198 alineatul (1) litera (c) din cod.

(1)

Atunci când verifică corectitudinea datelor cuprinse într-o declarație vamală, autoritățile vamale înregistrează faptul că a fost realizată o verificare, precum și rezultatele acesteia.

Dacă a fost examinată doar o parte din mărfuri, sunt înregistrate mărfurile examinate.

(2)

Autoritățile vamale îl informează pe declarant în legătură cu rezultatele verificării.

(3)

Atunci când rezultatele verificării declarației vamale nu corespund datelor furnizate în declarație, autoritățile vamale stabilesc și înregistrează ce date trebuie luate în considerare în următoarele scopuri:

(a)

calcularea cuantumului taxelor la import sau la export și al altor impuneri aplicabile mărfurilor;

(b)

calcularea oricăror restituiri sau a altor cuantumuri ori avantaje financiare prevăzute pentru export în cadrul politicii agricole comune;

(c)

aplicarea oricăror alte dispoziții ce reglementează regimul vamal sub care sunt plasate mărfurile.

(4)

Dacă se constată că originea nepreferențială declarată este incorectă, originea care trebuie luată în considerare în sensul alineatului (3) litera (a) se stabilește pe baza dovezilor prezentate de declarant sau, dacă acestea nu sunt suficiente ori satisfăcătoare, pe baza oricăror informații disponibile.

Atunci când autoritățile vamale consideră că verificarea declarației vamale poate duce la un cuantum mai ridicat al taxelor la import sau la export ori al altor impuneri care urmează să devină exigibile decât cuantumul care rezultă din datele declarației vamale, acordarea liberului de vamă mărfurilor este condiționată de furnizarea unei garanții suficiente pentru acoperi diferența dintre cuantumul care corespunde datelor declarației vamale și cuantumul care ar putea să fie exigibil în final.

Declarantul poate însă solicita notificarea imediată a datoriei vamale căreia îi pot fi supuse în cele din urmă mărfurile în loc să depună această garanție.

(1)

Atunci când, pe baza verificării declarației vamale, autoritățile vamale stabilesc un cuantum al taxelor la import sau la export diferit de cuantumul care rezultă din datele declarației, se aplică articolul 195 alineatul (1) din cod în ceea ce privește cuantumul astfel estimat.

(2)

Atunci când autoritățile vamale au îndoieli cu privire la aplicarea sau neaplicarea unei interdicții sau a unei restricții, iar situația nu poate fi soluționată până când nu sunt disponibile rezultatele verificărilor efectuate de autoritățile vamale, mărfurilor în cauză nu li se acordă liberul de vamă.

Autoritățile vamale îi notifică declarantului acordarea liberului de vamă mărfurilor și înregistrează acordarea liberului de vamă mărfurilor pentru regimul vamal respectiv indicând cel puțin referința declarației vamale sau a notificării și data acordării liberului de vamă mărfurilor.

(1)

Atunci când, din oricare dintre motivele enumerate la articolul 198 alineatul (1) litera (b) din cod, mărfurilor nu li se poate acorda liberul de vamă sau atunci când, după acordarea liberului de vamă, se constată că mărfurile nu au îndeplinit condițiile pentru acordarea liberului de vamă respectiv, autoritățile vamale îi acordă declarantului un termen-limită rezonabil pentru a remedia situația mărfurilor.

(2)

Autoritățile vamale pot să transfere mărfurile menționate la alineatul (1), pe riscul și cheltuiala declarantului, în spații speciale sub supravegherea autorităților vamale.

Autoritățile vamale stabilesc tipul și cantitatea tuturor resturilor sau deșeurilor rezultate în urma distrugerii mărfurilor în scopul de a determina orice fel de taxă vamală și alte impuneri aplicabile resturilor sau deșeurilor respective atunci când sunt plasate sub un regim vamal sau sunt reexportate.

(1)

Autoritățile vamale pot refuza o solicitare de acordare a permisiunii de a abandona mărfuri în favoarea statului în conformitate cu articolul 199 din cod atunci când este întrunită oricare dintre condițiile următoare:

(a)

mărfurile nu pot fi vândute pe teritoriul vamal al Uniunii sau costul acestei vânzări ar fi disproporționat față de valoarea mărfurilor;

(b)

mărfurile trebuie distruse.

(2)

Se consideră că s-a formulat o solicitare de abandon în favoarea statului în conformitate cu articolul 199 din cod dacă autoritățile vamale au făcut apel public la proprietarul mărfurilor să se prezinte și au trecut 90 de zile fără ca proprietarul să facă acest lucru.

(1)

Autoritățile vamale pot vinde mărfuri abandonate în favoarea statului sau confiscate doar cu condiția ca cumpărătorul să efectueze imediat formalitățile pentru plasarea mărfurilor sub un regim vamal sau pentru reexportul lor.

(2)

Dacă mărfurile sunt vândute la un preț care include cuantumul taxelor la import sau al altor impuneri, se consideră că mărfurile au fost puse în liberă circulație. Autoritățile vamale calculează cuantumul taxelor și îl înscrie în evidențele contabile. Vânzarea respectivă se desfășoară în conformitate cu procedurile aplicabile în statul membru în cauză.

(1)

Operatorul economic autorizat să întocmească certificate în conformitate cu articolul 155 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 (certificate de cântărire a bananelor) transmite autorităților vamale o notificare prealabilă cu privire la cântărirea unui lot de banane proaspete în scopul întocmirii unui certificat, furnizând detalii despre tipul ambalajului, origine, ora și locul cântăririi.

(2)

Certificatul de cântărire a bananelor este în posesia declarantului și se află la dispoziția autorităților vamale la momentul depunerii unei declarații de punere în liberă circulație a bananelor proaspete care se încadrează la codul NC 0803 90 10 care fac obiectul unei taxe la import.

(3)

Prin derogare de la alineatul (2), la solicitarea unei autorizații de către declarant astfel cum se prevede la ►M1 articolul 166 din cod ◄ , autoritățile vamale pot decide să pună în liberă circulație loturi de banane proaspete pe baza unei declarații de greutate provizorii cu condițiile următoare:

(a)

Autorizația obligă importatorul să transporte bananele în aceeași stare și din aceeași expediere la echipamentele de cântărire autorizate desemnate menționate în declarația simplificată, unde vor fi stabilite greutatea și valoarea corecte;

(b)

Declarantul este responsabil pentru depunerea certificatului de cântărire la biroul vamal de punere în liberă circulație în termen de 10 zile calendaristice de la acceptarea declarației simplificate;

(c)

Declarantul trebuie să depună o garanție conform dispozițiilor de la articolul 195 alineatul (1) din cod.

Greutatea provizorie poate fi preluată dintr-un certificat anterior de cântărire pentru banane de același tip și aceeași origine.

(4)

Certificatul de cântărire a bananelor se întocmește utilizându-se formularul prevăzut în anexa 61-02.

Birourile vamale controlează minimum 5 % din numărul total de certificate de cântărire a bananelor prezentate în fiecare an fie fiind prezente la cântărirea eșantioanelor reprezentative de banane de către operatorul economic autorizat să întocmească certificate de cântărire a bananelor, fie cântărind ele înseși eșantioanele respective, în conformitate cu procedura stabilită la punctele 1, 2 și 3 din anexa 61-03.

(1)

Declarantul pune la dispoziția biroului vamal unde se depune declarația vamală de punere în liberă circulație a mărfurilor informațiile din care rezultă că au fost îndeplinite condițiile pentru scutirea de taxe la import.

(2)

Informațiile menționate la alineatul (1) pot fi furnizate prin oricare dintre mijloacele următoare:

(a)

accesul la datele pertinente ale declarației vamale sau de reexport pe baza căreia mărfurile reintroduse au fost exportate inițial sau au fost reexportate de pe teritoriul vamal al Uniunii;

(b)

un exemplar tipărit, autentificat de biroul vamal competent, al declarației vamale sau de reexport pe baza căreia mărfurile reintroduse au fost exportate inițial sau au fost reexportate de pe teritoriul vamal al Uniunii;

(c)

un document eliberat de biroul vamal competent, cuprinzând datele pertinente ale declarației vamale sau ale declarației de reexport respective;

(d)

un document eliberat de autoritățile vamale care certifică îndeplinirea condițiilor pentru scutirea de taxe la import (fișa de informații INF3).

(3)

Dacă din informațiile aflate la dispoziția autorităților vamale competente se stabilește că mărfurile declarate pentru punerea în liberă circulație au fost exportate inițial de pe teritoriul vamal al Uniunii și au îndeplinit, la momentul respectiv, condițiile pentru a li se acorda scutirea de taxe la import ca mărfuri reintroduse, informațiile menționate la alineatul (2) nu sunt necesare.

(4)

Alineatul (2) nu se aplică în situația în care mărfurile pot fi declarate pentru punerea în liberă circulație pe cale verbală sau prin orice alt act. Alineatul respectiv nu se aplică nici circulației internaționale a ambalajelor, mijloacelor de transport sau anumitor mărfuri admise în cadrul unor regimuri vamale specifice, cu excepția cazului în care există dispoziții contrare.

Mărfuri care au beneficiat, la export, de măsurile stabilite în cadrul politicii agricole comune

În sprijinul unei declarații de punere în liberă circulație referitoare la mărfuri reintroduse al căror export este posibil să fi ocazionat îndeplinirea de formalități vamale în vederea obținerii de restituiri sau de alte cuantumuri prevăzute în cadrul politicii agricole comune, trebuie să se prezinte documentele menționate la articolul 253 din prezentul regulament și un certificat eliberat de autoritățile responsabile de acordarea unor asemenea restituiri sau cuantumuri în statul membru de export.

Atunci când autoritățile vamale de la biroul vamal la care mărfurile sunt declarate pentru punere în liberă circulație dispun de informații din care rezultă că nu s-a acordat și nici nu se va putea acorda ulterior vreo restituire sau vreun alt cuantum prevăzut la export în cadrul politicii agricole comune, certificatul nu este necesar.

(1)

Exportatorul poate solicita o fișă de informații INF 3 de la biroul vamal de export.

(2)

Dacă exportatorul solicită fișa de informații INF 3 în momentul exportului, fișa de informații INF 3 este eliberată de biroul vamal de export în momentul îndeplinirii formalităților de export pentru mărfuri.

Dacă este posibil ca mărfurile exportate să fie reintroduse pe teritoriul vamal al Uniunii prin mai multe birouri vamale, exportatorul poate solicita mai multe fișe de informații INF 3, fiecare vizând o parte din cantitatea totală de mărfuri exportate.

(3)

Dacă exportatorul solicită o fișă de informații INF 3 după îndeplinirea formalităților de export pentru mărfuri, fișa de informații INF 3 poate fi eliberată de biroul vamal de export dacă informațiile despre mărfuri declarate în cererea exportatorului corespund informațiilor despre mărfurile exportate aflate la dispoziția biroului vamal de export și nu a fost acordată și nici nu se va putea acorda ulterior vreo restituire sau vreun alt cuantum prevăzut la export în cadrul politicii agricole comune, în legătură cu mărfurile.

(4)

Dacă a fost eliberată o fișă de informații INF 3, exportatorul poate solicita ca biroul vamal de export să o înlocuiască cu mai multe fișe de informații INF 3, fiecare vizând o parte din cantitatea totală de mărfuri inclusă în fișa de informații INF 3 eliberată inițial.

(5)

Exportatorul poate solicita eliberarea unei fișe de informații INF 3 doar pentru o parte a mărfurilor exportate.

(6)

Dacă o fișă de informații INF 3 este eliberată pe suport de hârtie, biroul vamal de export care a eliberat-o păstrează o copie a acesteia.

(7)

Dacă fișa originală de informații INF 3 a fost eliberată pe suport de hârtie și a fost furată, pierdută sau distrusă, biroul vamal de export care a eliberat-o poate elibera un duplicat, la cererea unui exportator.

Biroul vamal de export menționează pe copia fișei de informații INF 3 aflată în posesia sa faptul că s-a eliberat un duplicat.

(8)

Dacă o fișă de informații INF 3 este eliberată pe suport de hârtie, aceasta se întocmește utilizându-se formularul prevăzut în anexa 62-02.

La cererea biroului vamal unde mărfurile reintroduse sunt declarate pentru punere în liberă circulație, biroul vamal de export comunică orice fel de informații de care dispune din care rezultă că au fost îndeplinite condițiile pentru scutirea de taxe la import în legătură cu mărfurile în cauză.

În conformitate cu dispozițiile articolelor 213, 214 și 215 din prezentul regulament și cu articolele 130, 131, 132 și 133 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, după caz, se pot furniza dovezi conform cărora sunt îndeplinite condițiile stabilite la articolul 208 alineatul (1) din cod.

Documentele justificative pentru o declarație vamală verbală de admitere temporară

Dacă o cerere pentru obținerea unei autorizații de admitere temporară se bazează pe o declarație vamală verbală, declarantul prezintă documentul justificativ menționat la articolul 165 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 în dublu exemplar, iar un exemplar este vizat de autoritățile vamale și înmânat titularului autorizației.

(1)

În cazul în care, în urma unei cereri pentru o autorizație menționată la articolul 211 alineatul (1) litera (a) din cod, este necesară o verificare a condițiilor economice în conformitate cu articolul 211 alineatul (6) din cod, administrația vamală a autorității vamale competente să ia o decizie cu privire la cerere transmite dosarul fără întârziere Comisiei, solicitând această verificare.

(2)

În cazul în care, după eliberarea unei autorizații pentru utilizarea unui regim de perfecționare, administrația vamală a unui stat membru ia cunoștință de dovezi conform cărora interesele esențiale ale producătorilor din Uniune riscă să fie afectate de folosirea autorizației respective, administrația vamală în cauză transmite dosarul Comisiei, solicitând o verificare a condițiilor economice.

(3)

Poate avea loc o verificare a condițiilor economice la nivelul Uniunii și la inițiativa Comisiei dacă aceasta deține dovezi potrivit cărora interesele esențiale ale producătorilor din Uniune riscă să fie afectate de utilizarea unei autorizații.

(4)

Comisia înființează un grup de experți, compus din reprezentanții statelor membre, care oferă consultanță Comisiei cu privire la îndeplinea sau neîndeplinirea condițiilor economice.

(5)

Concluzia la care s-a ajuns referitoare la condițiile economice trebuie să fie luată în considerare de autoritatea vamală respectivă și de orice altă autoritate vamală care tratează cereri sau autorizații similare.

În concluziile la care se ajunge în ceea ce privește condițiile economice se poate specifica faptul că situația supusă examinării este unică și nu poate servi, prin urmare, ca precedent pentru alte cereri sau autorizații.

(6)

Dacă s-a ajuns la concluzia că nu mai sunt îndeplinite condițiile economice, autoritatea vamală competentă revocă autorizația respectivă. Revocarea produce efect la cel mult un an de la ziua care urmează datei la care titularul autorizației primește decizia privind revocarea.

(1)

Dacă s-a depus o cerere pentru obținerea unei autorizații menționate la articolul 211 alineatul (1) din cod care implică mai mult de un stat membru, se aplică articolele 10 și 14 din prezentul regulament, precum și alineatele (2)-(5) din prezentul articol, cu excepția situației în care autoritatea vamală competentă să ia decizia consideră că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea unei astfel de autorizații.

(2)

Autoritatea vamală competentă să ia decizia comunică celorlalte autorități vamale implicate cererea și proiectul de autorizație cel mai târziu la 30 de zile de la data acceptării cererii.

(3)

Nu se eliberează nicio autorizație care să implice mai mult de un stat membru fără acordul prealabil al autorităților vamale care au legătură cu proiectul de autorizație.

(4)

Celelalte autorități vamale implicate își comunică eventualele obiecții sau acordul în termen de 30 de zile de la data la care le-a fost comunicat proiectul de autorizație. Obiecțiile trebuie justificate corespunzător.

Dacă se comunică obiecții în termenul-limită menționat și nu se ajunge la niciun acord în termen de 60 de zile de la data la care a fost comunicat proiectul de autorizație, autorizația nu se acordă pentru aspectele asupra cărora au fost formulate obiecții.

(5)

Dacă celelalte autorități vamale implicate nu au comunicat obiecții în termen de 30 de zile de la data la care a fost comunicat proiectul de autorizație, se consideră că acestea și-au exprimat acordul.

(1)

Autoritatea vamală competentă ia o decizie cu privire la o cerere fără a consulta celelalte autorități vamale implicate, astfel cum se prevede la articolul 260 din prezentul regulament, în oricare dintre cazurile următoare:

(a)

o autorizație care implică mai mult de un stat membru:

(i)

este reînnoită;

(ii)

face obiectul unor modificări minore;

(iii)

este anulată;

(iv)

este suspendată;

(v)

este revocată;

(b)

două sau mai multe dintre statele membre implicate au fost de acord cu acest lucru;

(c)

singura activitate care implică state membre diferite este o operațiune în cazul căreia biroul vamal de plasare și biroul vamal de încheiere a regimului vamal sunt diferite;

(d)

o cerere pentru acordarea unei autorizații de admitere temporară care implică mai mult de un stat membru se întocmește pe baza unei declarații vamale conform formularului standard.

În astfel de cazuri, autoritatea vamală care a luat decizia pune datele autorizației la dispoziția celorlalte autorități vamale implicate.

(2)

Autoritatea vamală competentă ia o decizie cu privire la o cerere fără a consulta celelalte autorități vamale implicate astfel cum se prevede la articolul 260 din prezentul regulament și fără a pune datele autorizației la dispoziția celorlalte autorități vamale implicate în conformitate cu alineatul (1), în oricare dintre cazurile următoare:

(a)

atunci când se folosesc carnete ATA sau CPD;

(b)

atunci când se acordă o autorizație pentru admitere temporară prin acordarea liberului de vamă pentru regimul vamal în cauză, în conformitate cu articolul 262 din prezentul regulament;

(c)

atunci când două sau mai multe dintre statele membre implicate au fost de acord cu acest lucru;

(d)

atunci când singura activitate care implică state membre diferite constă în mutarea mărfurilor.

Dacă o cerere pentru acordarea unei autorizații a fost făcută pe baza unei declarații vamale în conformitate cu articolul 163 alineatul (1) sau alineatul (5) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, autorizația se acordă prin acordarea liberului de vamă pentru regimul vamal respectiv.

Autoritatea vamală competentă poate permite, în cazuri excepționale, ca declarația vamală să fie depusă la un birou vamal nemenționat în autorizație. În acest caz, autoritatea vamală competentă informează fără întârziere biroul vamal de supraveghere.

(1)

Atunci când mărfurile au fost plasate sub un regim special prin intermediul a două sau mai multe declarații vamale în temeiul unei singure autorizații, plasarea acestor mărfuri sau a produselor obținute din ele sub un regim vamal ulterior ori alocarea lor pentru destinația finală prevăzută este considerată ca descărcând regimul pentru mărfurile în cauză plasate în temeiul primei declarații vamale în ordine cronologică.

(2)

Dacă mărfurile au fost plasate sub un regim special prin intermediul a două sau mai multe declarații vamale în temeiul unei singure autorizații, iar regimul special este descărcat prin scoaterea mărfurilor de pe teritoriul vamal al Uniunii sau prin distrugerea mărfurilor în urma căreia nu rămân niciun fel de deșeuri, scoaterea mărfurilor sau distrugerea mărfurilor în urma căreia nu rămân niciun fel de deșeuri este considerată ca descărcând regimul pentru mărfurile în cauză plasate în temeiul primei declarații vamale în ordine cronologică.

(3)

Prin derogare de la alineatele (1) și (2), titularul autorizației sau titularul regimului poate solicita să aibă loc descărcarea în legătură cu mărfuri specifice plasate sub regim.

(4)

Aplicarea alineatelor (1) și (2) nu trebuie să conducă la avantaje nejustificate în privința taxelor la import.

(5)

Atunci când mărfurile plasate sub regimul special sunt plasate împreună cu alte mărfuri și se înregistrează distrugerea totală sau o pierdere iremediabilă, autoritățile vamale pot accepta dovezi aduse de titularul regimului care să indice cantitatea reală a mărfurilor plasate sub regim care a fost distrusă sau pierdută.

Atunci când titularul regimului nu poate prezenta dovezi acceptabile pentru autoritățile vamale, cantitatea de mărfuri distruse sau pierdute se stabilește prin referire la proporția mărfurilor de același tip aflate sub regim la momentul în care a intervenit pierderea sau distrugerea.

(1)

Fără a aduce atingere articolelor 46 și 48 din cod, biroul vamal de supraveghere verifică fără întârziere decontul de încheiere menționat la articolul 175 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446.

Biroul vamal de supraveghere poate accepta cuantumul taxelor la import de plătit astfel cum este stabilit de titularul autorizației.

(2)

Cuantumul taxelor la import de plătit se înscrie în evidențele contabile, conform dispozițiilor articolului 104 din cod, în termen de 14 zile de la data la care decontul de încheiere a fost comunicat biroului vamal de supraveghere.

Autoritatea vamală competentă decide dacă poate avea loc sau nu un transfer al drepturilor și al obligațiilor menționat la articolul 218 din cod. Dacă poate avea loc un astfel de transfer, autoritatea vamală competentă stabilește condițiile în care este permis transferul.

(1)

Circulația mărfurilor către biroul vamal de ieșire în vederea descărcării unui regim special altul decât destinația finală și perfecționarea pasivă prin scoaterea mărfurilor de pe teritoriul vamal al Uniunii se efectuează sub acoperirea declarației de reexport.

(2)

Dacă mărfurile circulă sub regimul de perfecționare pasivă de la biroul vamal de plasare către biroul vamal de ieșire, mărfurile intră sub incidența dispozițiilor care ar fi fost aplicabile dacă mărfurile ar fi fost plasate sub regimul de export.

(3)

Dacă mărfurile circulă sub regimul de destinație finală către biroul vamal de ieșire, mărfurile intră sub incidența dispozițiilor care ar fi fost aplicabile dacă mărfurile ar fi fost plasate sub regimul de export.

(4)

Pentru orice circulație care nu intră sub incidența alineatelor (1)-(3) nu sunt necesare alte formalități vamale decât ținerea de evidențe menționată la articolul 214 din cod.

(5)

Dacă circulația mărfurilor are loc în conformitate cu alineatul (1) sau (3), mărfurile rămân sub regimul special până la scoaterea lor de pe teritoriul vamal al Uniunii.

(1)

Utilizarea mărfurilor echivalente nu face obiectul formalităților pentru plasarea mărfurilor sub un regim special.

(2)

Mărfurile echivalente pot fi depozitate împreună cu alte mărfuri unionale sau neunionale. În astfel de cazuri, autoritățile vamale pot institui metode specifice de identificare a mărfurilor echivalente, în scopul de a le deosebi de celelalte mărfuri unionale sau neunionale.

Dacă este imposibil sau ar fi posibil doar la un cost disproporționat să se identifice în orice moment fiecare tip de mărfuri, se realizează separarea contabilă cu privire la fiecare tip de mărfuri, statut vamal și, dacă este cazul, origine a mărfurilor.

(3)

În cazul destinației finale, mărfurile care sunt înlocuite cu mărfuri echivalente nu se mai află sub supraveghere vamală în niciunul dintre cazurile următoare:

(a)

mărfurile echivalente au fost utilizate în scopurile prevăzute pentru aplicarea scutirii de taxe sau a unui nivel redus al taxelor;

(b)

mărfurile echivalente sunt exportate, distruse sau abandonate în favoarea statului;

(c)

mărfurile echivalente au fost utilizate în alte scopuri decât cele prevăzute pentru aplicarea scutirii de taxe sau a unui nivel redus al taxelor, iar taxele la import aplicabile au fost plătite.

(1)

În cazul antrepozitului vamal și al admiterii temporare, mărfurile echivalente devin mărfuri neunionale, iar mărfurile pe care le înlocuiesc devin mărfuri unionale în momentul acordării liberului de vamă pentru următorul regim vamal care descarcă regimul sau în momentul în care mărfurile echivalente au părăsit teritoriul vamal al Uniunii.

(2)

În cazul perfecționării active, mărfurile echivalente și produsele transformate obținute din acestea devin mărfuri neunionale, iar mărfurile pe care le înlocuiesc devin mărfuri unionale în momentul acordării liberului de vamă pentru următorul regim vamal care descarcă regimul sau în momentul în care produsele transformate au părăsit teritoriul vamal al Uniunii.

Cu toate acestea, atunci când mărfurile plasate sub regimul de perfecționare activă sunt introduse pe piață înainte de descărcarea regimului, statutul lor se modifică în momentul introducerii pe piață. În cazuri excepționale, dacă este de așteptat ca mărfurile echivalente să nu fie disponibile în momentul introducerii mărfurilor pe piață, autoritățile vamale pot permite ca, la cererea titularului regimului, mărfurile echivalente să fie disponibile la un moment ulterior, într-o perioadă rezonabilă care trebuie stabilită de acestea.

(3)

În cazul unui export anticipat al produselor transformate aflate sub regim de perfecționare activă, mărfurile echivalente și produsele transformate obținute din acestea devin mărfuri neunionale cu efect retroactiv în momentul în care li se acordă liberul de vamă pentru regimul de export dacă mărfurile care urmează să fie importate sunt plasate sub regimul respectiv.

Dacă mărfurile care urmează să fie importate sunt plasate sub regim de perfecționare activă, acestea devin în același timp mărfuri unionale.

Pentru prelucrarea și stocarea informațiilor referitoare la carnetele eATA eliberate în temeiul articolului 21a din Convenția de la Istanbul, precum și pentru a se face schimb de aceste informații se folosește un sistem electronic de comunicații și informații (sistemul referitor la carnetele eATA), implementat în temeiul articolului 16 alineatul (1) din cod. Autoritățile vamale competente pun la dispoziție fără întârziere informații prin intermediul acestui sistem.

(1)

Se utilizează un sistem electronic de comunicații și informații implementat în temeiul articolului 16 alineatul (1) din cod pentru schimbul standardizat de informații (INF) cu privire la oricare dintre regimurile următoare:

(a)

perfecționare activă EX/IM sau perfecționare pasivă EX/IM;

(b)

perfecționare activă IM/EX sau perfecționare pasivă IM/EX, în care este implicat mai mult de un stat membru;

(c)

perfecționare activă IM/EX atunci când este implicat un stat membru, iar autoritatea vamală responsabilă menționată la articolul 101 alineatul (1) din cod a solicitat un INF.

Acest sistem este folosit și pentru prelucrarea și stocarea informațiilor pertinente. Dacă se solicită un INF, biroul vamal de supraveghere pune la dispoziție fără întârziere informațiile prin intermediul acestui sistem. Dacă o declarație vamală, o declarație de reexport sau o notificare de reexport se referă la un INF, autoritățile vamale competente actualizează fără întârziere INF.

În plus, sistemul electronic de comunicații și informații este utilizat pentru schimbul standardizat de informații cu privire la măsurile de politică comercială.

(1a)

Operatorii economici utilizează o interfață armonizată pentru comercianți la nivelul UE, concepută de Comisie și de statele membre de comun acord, pentru schimbul standardizat de informații (INF) referitor la regimurile menționate la alineatul (1).

(2)

Alineatele (1) și (1a) din prezentul articol se aplică de la data implementării fișelor de informații (INF) pentru regimuri speciale în cadrul CVU prevăzute în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/2151.

Controalele și formalitățile pentru mărfurile care părăsesc teritoriul vamal al Uniunii și reintră pe acesta

[Articolul 226 alineatul (3) literele (b), (c), (e) și (f) și articolul 227 alineatul (2) literele (b), (c), (e) și (f) din cod]

Dacă, în timpul circulației mărfurilor de la un punct la altul în interiorul teritoriului vamal al Uniunii, mărfurile părăsesc teritoriul vamal al Uniunii și reintră pe acesta, controalele și formalitățile vamale aplicabile în conformitate cu Convenția TIR, cu Convenția ATA, cu Convenția de la Istanbul, cu Acordul între statele părți la Tratatul Atlanticului de Nord cu privire la statutul forțelor lor, semnat la Londra la 19 iunie 1951, sau în conformitate cu actele Uniunii Poștale Universale se realizează la punctele în care mărfurile părăsesc temporar teritoriul vamal al Uniunii și în care acestea reintră pe teritoriul respectiv.

(1)

Pentru a realiza schimbul de date din carnetele TIR pentru operațiunile TIR și pentru îndeplinirea formalităților vamale aferente regimurilor de tranzit unional, se utilizează un sistem electronic implementat în temeiul articolului 16 alineatul (1) din cod (sistemul electronic de tranzit).

(2)

În cazul unor discrepanțe între datele din carnetul TIR și datele din sistemul electronic de tranzit, carnetul TIR prevalează.

(3)

Prin derogare de la alineatul (1) din prezentul articol, până la data modernizării sistemului menționat la alineatul respectiv, în conformitate cu anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/255/UE, statele membre utilizează noul sistem de tranzit informatizat instituit prin Regulamentul (CE) nr. 1192/2008 al Comisiei ( 19 ).

[Articolul 6 alineatul (3) litera (b), articolul 226 alineatul (3) litera (b) și articolul 227 alineatul (2) litera (b) din cod]

Autoritatea vamală acceptă un carnet TIR fără un schimb de date din carnetul TIR pentru operațiunea TIR în cazul unei avarii temporare a:

Acceptarea carnetelor TIR fără un schimb de date din carnetul TIR în cazul unei avarii temporare menționate la litera (b) sau (c) face obiectul aprobării din partea autorităților vamale.

[Articolul 226 alineatul (3) litera (b) și articolul 227 alineatul (2) litera (b) din cod]

(1)

Mărfurile care circulă în cadrul unei operațiuni TIR sunt transportate către biroul vamal de destinație sau de ieșire de-a lungul unui itinerar justificat din punct de vedere economic.

(2)

Dacă consideră necesar, biroul vamal de plecare sau de intrare impune un itinerar pentru operațiunea TIR, luând în considerare eventualele informații pertinente comunicate de titularul carnetului TIR.

Atunci când impune un itinerar, biroul vamal înregistrează în sistemul electronic de tranzit și pe carnetul TIR cel puțin mențiunea privind statele membre prin care urmează să se desfășoare operațiunea TIR.

Formalitățile care trebuie îndeplinite la biroul vamal de plecare sau de intrare pentru circulația mărfurilor în cadrul unei operațiuni TIR

[Articolul 226 alineatul (3) litera (b) și articolul 227 alineatul (2) litera (b) din cod]

(1)

Titularul carnetului TIR depune datele din carnetul TIR aferente operațiunii TIR la biroul vamal de plecare sau de intrare.

(2)

Biroul vamal unde au fost depuse datele din carnetul TIR stabilește un termen-limită în care mărfurile trebuie prezentate la biroul vamal de destinație sau de ieșire, ținând seama de următoarele elemente:

(a)

itinerarul;

(b)

mijlocul de transport;

(c)

legislația în domeniul transporturilor sau alt tip de legislație care ar putea avea un impact asupra fixării unui termen-limită;

(d)

orice fel de informații pertinente comunicate de titularul carnetului TIR.

(3)

Atunci când este stabilit de biroul vamal de plecare sau de intrare, termenul-limită este obligatoriu pentru autoritățile vamale ale statelor membre pe al căror teritoriu intră mărfurile în cursul operațiunii TIR, iar termenul-limită respectiv nu trebuie modificat de autoritățile în cauză.

(4)

Dacă mărfurilor li se acordă liberul de vamă pentru operațiunea TIR, biroul vamal de plecare sau de intrare înregistrează MRN-ul operațiunii TIR în carnetul TIR. Biroul vamal care acordă liberul de vamă pentru mărfurile în cauză notifică titularului carnetului TIR acordarea liberului de vamă pentru mărfuri în ceea ce privește operațiunea TIR.

La solicitarea titularului carnetului TIR, biroul vamal de plecare sau de intrare îi furnizează titularului carnetului TIR un document de însoțire a tranzitului sau, dacă este cazul, un document de însoțire tranzit/securitate.

Documentul de însoțire a tranzitului este furnizat cu ajutorul formularului prevăzut în anexa B-02 la Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 și, dacă este necesar, este completat prin lista articolelor întocmită în baza formularului prevăzut în anexa B-03 la același regulament delegat. Documentul de însoțire tranzit/securitate este furnizat cu ajutorul formularului prevăzut în anexa B-04 la același regulament delegat și este completat prin lista articolelor tranzit/securitate în forma prevăzută în anexa B-05 la același regulament delegat.

(5)

Biroul vamal de plecare sau de intrare transmite datele operațiunii TIR biroului vamal declarat de destinație sau de ieșire.

Incidente produse în cursul circulației mărfurilor în cadrul unei operațiuni TIR

[Articolul 226 alineatul (3) litera (b) și articolul 227 alineatul (2) litera (b) din cod]

(1)

Transportatorul prezintă mărfurile, fără întârzieri nejustificate după producerea incidentului, împreună cu vehiculul rutier, ansamblul de vehicule sau containerul, carnetul TIR și MRN-ul operațiunii TIR celei mai apropiate autorități vamale a statului membru pe al cărui teritoriu se află mijlocul de transport dacă:

(a)

transportatorul este obligat să devieze de la itinerarul prevăzut în conformitate cu ►M1 articolul 275 ◄ din cauze independente de voința sa;

(b)

s-a produs un incident sau un accident în sensul articolului 25 din Convenția TIR.

(2)

Dacă autoritatea vamală pe teritoriul căreia se află mijlocul de transport consideră că operațiunea TIR respectivă poate continua, aceasta ia toate măsurile pe care le consideră necesare.

Autoritatea vamală în cauză înregistrează informațiile pertinente referitoare la incidentele menționate la alineatul (1) în sistemul electronic de tranzit.

(3)

Până la datele introducerii modernizării noului sistem computerizat de tranzit (NCTS) menționat în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/255/UE, informațiile relevante privind incidentele menționate la alineatul (1) se înregistrează în sistemul electronic de tranzit de către biroul vamal de destinație sau de ieșire.

(4)

Până la datele introducerii modernizării NCTS menționat în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/255/UE, alineatul (2) al doilea paragraf din prezentul articol nu se aplică.

Prezentarea mărfurilor care circulă în cadrul unei operațiuni TIR la biroul vamal de destinație sau de ieșire

[Articolul 226 alineatul (3) litera (b) și articolul 227 alineatul (2) litera (b) din cod]

(1)

Atunci când mărfurile care circulă în cadrul unei operațiuni TIR sosesc la biroul vamal de destinație sau de ieșire, la biroul vamal respectiv sunt prezentate următoarele:

(a)

mărfurile împreună cu vehiculul rutier, ansamblul de vehicule sau containerul;

(b)

carnetul TIR;

(c)

MRN-ul operațiunii TIR;

(d)

orice fel de informații solicitate de biroul vamal de destinație sau de ieșire.

Prezentarea are loc în timpul programului oficial de lucru. Biroul vamal de destinație sau de ieșire poate însă, la cererea persoanei în cauză, să permită prezentarea în afara programului oficial de lucru sau într-un alt loc.

(2)

Dacă prezentarea a avut loc la biroul vamal de destinație sau de ieșire după expirarea termenului-limită stabilit de biroul vamal de plecare sau de intrare în conformitate cu articolul 276 alineatul (2) din prezentul regulament, se consideră că titularul carnetului TIR a respectat termenul-limită dacă acesta sau transportatorul dovedește, într-un mod considerat satisfăcător de biroul vamal de destinație sau de ieșire, că întârzierea nu i se datorează.

(3)

O operațiune TIR se poate finaliza la un alt birou vamal decât cel declarat în declarația de tranzit. În acest caz, biroul vamal respectiv este considerat biroul vamal de destinație sau de ieșire.

Formalitățile de la biroul vamal de destinație sau de ieșire pentru mărfurile care circulă în cadrul unei operațiuni TIR

[Articolul 226 alineatul (3) litera (b) și articolul 227 alineatul (2) litera (b) din cod]

(1)

Biroul vamal de destinație sau de ieșire notifică biroului vamal de plecare sau de intrare sosirea mărfurilor în ziua în care mărfurile, împreună cu vehiculul rutier, ansamblul de vehicule sau containerul, carnetul TIR și MRN-ul operațiunii TIR, sunt prezentate în conformitate cu articolul 278 alineatul (1) din prezentul regulament.

(2)

Dacă operațiunea TIR se încheie la un alt birou vamal decât cel declarat în declarația de tranzit, biroul vamal considerat a fi biroul vamal de destinație sau de ieșire în conformitate cu articolul 278 alineatul (3) din prezentul regulament notifică sosirea biroului vamal de plecare sau de intrare în ziua în care sunt prezentate mărfurile în conformitate cu articolul 278 alineatul (1) din prezentul regulament.

Biroul vamal de plecare sau de intrare notifică sosirea biroului vamal de destinație sau de ieșire declarat în declarația de tranzit.

(3)

Biroul vamal de destinație sau de ieșire notifică rezultatele controlului biroului vamal de plecare sau de intrare cel mai târziu în a treia zi de la data la care sunt prezentate mărfurile la biroul vamal de destinație sau de ieșire ori în alt loc în conformitate cu articolul 278 alineatul (1) din prezentul regulament. În cazuri excepționale, termenul-limită în cauză poate fi prelungit până la șase zile.

Cu toate acestea, atunci când mărfurile sunt primite de un destinatar agreat menționat la articolul 230 din cod, acest lucru este notificat biroului vamal de plecare sau de intrare cel mai târziu în a șasea zi de la data la care mărfurile i-au fost livrate destinatarului agreat.

(4)

Biroul vamal de destinație sau de ieșire încheie operațiunea TIR în conformitate cu articolul 1 litera (d) și cu articolul 28 alineatul (1) din Convenția TIR. Acesta completează cotorul nr. 2 al carnetului TIR și reține voletul nr. 2 al carnetului TIR. ►C2 Carnetul TIR trebuie returnat titularului carnetului TIR sau persoanei care acționează pe seama acestuia. ◄

(5)

În cazul în care se aplică articolul 274 din prezentul regulament, autoritățile vamale din statul membru de destinație sau de ieșire returnează fără întârziere partea corespunzătoare din voletul nr. 2 al carnetului TIR biroului vamal de plecare sau de intrare, în termen de cel mult opt zile de la data la care s-a încheiat operațiunea TIR.

Procedura de cercetare pentru circulația mărfurilor în cadrul unei operațiuni TIR

[Articolul 226 alineatul (3) litera (b) și articolul 227 alineatul (2) litera (b) din cod]

(1)

Dacă biroul vamal de plecare sau de intrare nu a primit rezultatele controlului în termen de șase zile de la primirea notificării cu privire la sosirea mărfurilor, biroul vamal respectiv solicită imediat rezultatele controlului de la biroul vamal de destinație sau de ieșire care a trimis notificarea referitoare la sosirea mărfurilor.

Biroul vamal de destinație sau de ieșire trimite rezultatele controlului imediat după primirea cererii din partea biroului vamal de plecare sau de intrare.

(2)

Dacă autoritatea vamală a statului membru de plecare sau de intrare nu a primit încă informații care să permită descărcarea operațiunii TIR sau recuperarea datoriei vamale, aceasta solicită informațiile pertinente de la titularul carnetului TIR sau, dacă sunt disponibile date suficiente la locul de destinație sau de ieșire, de la biroul vamal de destinație sau de ieșire, în cazurile următoare:

(a)

biroul vamal de plecare sau de intrare nu a primit notificarea referitoare la sosirea mărfurilor până la expirarea termenului-limită pentru prezentarea mărfurilor, stabilit în conformitate cu articolul 276 alineatul (2) din prezentul regulament;

(b)

biroul vamal de plecare sau de intrare nu a primit rezultatele controlului solicitate în conformitate cu alineatul (1);

(c)

biroul vamal de plecare sau de intrare constată că notificarea privind sosirea mărfurilor sau rezultatele controlului au fost trimise din greșeală.

(3)

Autoritatea vamală din statul membru de plecare sau de intrare trimite cereri de informații în conformitate cu alineatul (2) litera (a) într-o perioadă de șapte zile de la expirarea termenului-limită menționat la alineatul și litera respective și cereri de informații în conformitate cu alineatul (2) litera (b) într-o perioadă de șapte zile de la expirarea termenului-limită aplicabil menționat la alineatul (1).

Dacă însă înainte ca aceste termene-limită să expire, autoritatea vamală a statului membru de plecare sau de intrare primește informații conform cărora operațiunea TIR nu a fost încheiată corect sau dacă suspectează acest lucru, autoritatea respectivă transmite cererea fără întârziere.

(4)

Răspunsurile la cererile formulate în conformitate cu alineatul (2) se trimit în termen de 28 de zile de la data la care a fost trimisă cererea.

(5)

Atunci când, în urma unei cereri formulate în conformitate cu alineatul (2), biroul vamal de destinație sau de ieșire nu a furnizat suficiente informații pentru ca operațiunea TIR să fie descărcată, autoritatea vamală a statului membru de plecare sau de intrare solicită titularului carnetului TIR să furnizeze informațiile respective, la maximum 35 de zile de la inițierea procedurii de cercetare.

Totuși, până la datele introducerii modernizării NCTS menționat în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/255/UE, autoritatea vamală respectivă solicită titularului carnetului TIR să furnizeze informațiile respective, cel târziu în 28 de zile de la inițierea procedurii de cercetare.

Titularul carnetului TIR răspunde cererii respective în termen de 28 de zile de la data la care a fost trimisă. La solicitarea titularului carnetului TIR, această perioadă poate fi prelungită cu încă 28 de zile.

(6)

Dacă un carnet TIR a fost acceptat fără modificări ale datelor carnetului TIR pentru operațiunea TIR în conformitate cu ►M1 articolul 274 ◄ , autoritatea vamală a statului membru de plecare sau de intrare inițiază o procedură de cercetare pentru a obține informațiile necesare pentru a descărca operațiunea TIR dacă, la două luni de la data la care este acceptat carnetul TIR, biroul în cauză nu a primit o dovadă conform căreia operațiunea TIR a fost încheiată. Această autoritate trimite cererea de informații pertinente autorității vamale a statului membru de destinație sau de ieșire. Respectiva autoritate vamală răspunde cererii în termen de 28 de zile de la data la care a fost trimisă.

Dacă însă înainte ca această perioadă să expire, autoritatea vamală a statului membru de plecare sau de intrare primește informații conform cărora operațiunea TIR nu a fost încheiată corect sau dacă suspectează acest lucru, autoritatea respectivă inițiază fără întârziere procedura de cercetare.

Procedura de cercetare este inițiată de autoritatea vamală a statului membru de plecare sau de intrare și în cazul în care devin disponibile informații cu privire la existența unor dovezi conform cărora încheierea operațiunii TIR a fost falsificată, iar procedura de cercetare este necesară pentru realizarea obiectivelor de la alineatul (9).

(7)

Autoritatea vamală a statului membru de plecare sau de intrare informează asociația garantă în cauză că nu a fost posibil să se descarce operațiunea TIR și o invită să îi furnizeze dovezi că operațiunea TIR a fost încheiată. Aceste informații nu sunt considerate o notificare în sensul articolului 11 alineatul (1) din Convenția TIR.

(8)

Atunci când, pe parcursul etapelor unei proceduri de cercetare prevăzute la alineatele (1)-(7), se stabilește că operațiunea TIR a fost încheiată corect, autoritatea vamală a statului membru de plecare sau de intrare descarcă operațiunea TIR și informează imediat asociația garantă și pe titularul carnetului TIR, precum și, dacă este cazul, orice autoritate vamală care ar fi putut iniția o procedură de recuperare.

(9)

Atunci când, pe parcursul etapelor unei proceduri de cercetare prevăzute la alineatele (1)-(7), se stabilește că operațiunea TIR nu poate fi descărcată, autoritatea vamală a statului membru de plecare sau de intrare stabilește dacă a luat naștere o datorie vamală.

Dacă a luat naștere o datorie vamală, autoritatea vamală a statului membru de plecare sau de intrare ia următoarele măsuri:

[Articolul 226 alineatul (3) litera (b) și articolul 227 alineatul (2) litera (b) din cod]

(1)

Operațiunea TIR este considerată a fi fost încheiată corect în termenul-limită stabilit în conformitate cu articolul 276 alineatul (2) din prezentul regulament atunci când titularul carnetului TIR sau asociația garantă prezintă, într-un mod considerat satisfăcător de autoritatea vamală a unui stat membru de plecare sau de intrare, unul dintre documentele următoare de identificare a mărfurilor:

(a)

un document certificat de autoritatea vamală a statului membru de destinație sau de ieșire care identifică mărfurile și stabilește că mărfurile au fost prezentate la biroul vamal de destinație sau de ieșire ori au fost livrate unui destinatar agreat menționat la articolul 230 din cod;

(b)

un document sau o evidență vamală, certificat(ă) de autoritatea vamală a unui stat membru, care stabilește că mărfurile au părăsit fizic teritoriul vamal al Uniunii;

(c)

un document vamal eliberat într-o țară terță, prin care mărfurile sunt plasate sub un regim vamal;

(d)

un document eliberat într-o țară terță, ștampilat sau certificat în alt mod de autoritatea vamală din acea țară, care stabilește faptul că mărfurile sunt considerate a se afla în liberă circulație în țara respectivă.

(2)

În locul documentelor menționate la alineatul (1), pot fi furnizate ca dovezi copii ale acestora, certificate ca fiind conforme cu originalul de organismul care a certificat documentele originale, de autoritatea din țara terță în cauză sau de o autoritate a unui stat membru.

(3)

Notificarea privind sosirea mărfurilor menționată la articolul 279 alineatele (1) și (2) din prezentul regulament nu este considerată a fi o dovadă că operațiunea TIR a fost încheiată corect.

Formalitățile aferente mărfurilor care circulă în cadrul operațiunii TIR, primite de un destinatar agreat

[Articolul 226 alineatul (3) litera (b) și articolul 227 alineatul (2) litera (b) din cod]

(1)

Dacă mărfurile sosesc într-un loc indicat în autorizația menționată la articolul 230 din cod, destinatarul agreat:

(a)

notifică imediat biroului vamal de destinație sosirea mărfurilor și îl informează cu privire la eventualele nereguli ori incidente care au intervenit în cursul transportului;

(b)

descarcă mărfurile numai după ce a obținut permisiunea din partea biroului vamal de destinație;

(c)

după descărcare, înscrie fără întârziere rezultatele inspecției și orice alte informații pertinente referitoare la descărcarea mărfurilor în evidențele sale;

(d)

notifică biroului vamal de destinație rezultatele inspecției mărfurilor și îl informează cu privire la eventualele nereguli cel târziu în a treia zi de la data la care a primit permisiunea să descarce mărfurile.

(2)

Dacă a primit notificarea privind sosirea mărfurilor în spațiile destinatarului agreat, biroul vamal de destinație notifică sosirea mărfurilor biroului vamal de plecare sau de intrare.

(3)

Dacă a primit rezultatele inspecției mărfurilor menționate la alineatul (1) litera (d), biroul vamal de destinație transmite rezultatele controlului către biroul vamal de plecare sau de intrare cel târziu în a șasea zi de la data la care mărfurile au fost livrate destinatarului agreat.

(4)

La solicitarea titularului carnetului TIR, destinatarul agreat eliberează o recipisă care certifică sosirea mărfurilor la un loc indicat în autorizația menționată la articolul 230 din cod și conține o trimitere la MRN-ul operațiunii TIR și la carnetul TIR. Recipisa nu este considerată a fi o dovadă conform căreia operațiunea TIR a fost încheiată în sensul articolului 279 alineatul (4) din prezentul regulament.

(5)

Destinatarul agreat se asigură că atât carnetul TIR, cât și MRN-ul operațiunii TIR sunt prezentate împreună în termenul-limită stabilit în autorizație, la biroul vamal de destinație, în scopul încheierii operațiunii TIR în conformitate cu articolul 279 alineatul (4) din prezentul regulament.

(6)

Se consideră că titularul carnetului TIR și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 1 litera (o) din Convenția TIR atunci când carnetul TIR, împreună cu vehiculul rutier, ansamblul de vehicule sau containerul și mărfurile au fost prezentate intacte destinatarului agreat într-un loc menționat în autorizație.

Circulația mărfurilor în conformitate cu Convenția ATA și cu Convenția de la Istanbul

[Articolul 226 alineatul (3) litera (c) și articolul 227 alineatul (2) litera (c) din cod]

Biroul vamal centralizator, menționat la articolul 166, din statul membru în care a fost comisă o infracțiune sau o neregulă în cursul unui tranzit ATA sau în legătură cu acesta notifică titularului carnetului ATA și asociației garante infracțiunea sau neregula în cauză, în termen de un an de la data la care expiră valabilitatea carnetului.

[Articolul 226 alineatul (3) litera (c) și articolul 227 alineatul (2) litera (c) din cod]

(1)

Operațiunea ATA de tranzit se consideră a fi fost încheiată corect atunci când titularul carnetului ATA prezintă, în termenele-limită prevăzute la articolul 7 alineatele (1) și (2) din Convenția ATA în cazul în care carnetul este eliberat în temeiul Convenției ATA sau la articolul 9 alineatul (1) literele (a) și (b) din anexa A la Convenția de la Istanbul în cazul în care carnetul este eliberat în temeiul Convenției de la Istanbul și într-o măsură considerată satisfăcătoare de autoritățile vamale, unul dintre următoarele documente de identificare a mărfurilor:

(a)

documentele menționate la articolul 8 din Convenția ATA în cazul în care carnetul este eliberat în temeiul Convenției ATA sau la articolul 10 din anexa A la Convenția de la Istanbul în cazul în care carnetul este eliberat în temeiul Convenției de la Istanbul;

(b)

un document certificat de autoritatea vamală care stabilește că mărfurile au fost prezentate la biroul vamal de destinație sau de ieșire;

(c)

un document eliberat de autoritățile vamale într-o țară terță în care mărfurile sunt plasate sub un regim vamal.

(2)

În locul documentelor menționate la alineatul (1), pot fi furnizate ca dovezi copii ale acestora, certificate ca fiind conforme cu originalul de organismul care a certificat documentele originale.

Circulația mărfurilor sub acoperirea formularului NATO 302 sau a formularului UE 302

[Articolul 226 alineatul (3) litera (e) și articolul 227 alineatul (2) litera (e) din cod]

Biroul vamal desemnat din statul membru de plecare furnizează forțelor NATO staționate pe teritoriul său formulare NATO 302 care:

[Articolul 226 alineatul (3) litera (a) și articolul 227 alineatul (2) litera (a) din cod]

Biroul vamal desemnat din statul membru de plecare furnizează forțelor militare ale unui stat membru staționate pe teritoriul său formulare UE 302 care:

[Articolul 226 alineatul (3) litera (e) și articolul 227 alineatul (2) litera (e) din cod]

(1)

În momentul expedierii mărfurilor, forțele NATO întreprind una dintre următoarele acțiuni:

(a)

depun datele formularului NATO 302 pe cale electronică la biroul vamal de plecare sau de intrare;

(b)

completează formularul NATO 302 cu o declarație conform căreia mărfurile circulă sub controlul lor și autentifică această declarație cu semnătura lor, ștampila și data.

(2)

Dacă forțele NATO depun formularul NATO 302 pe cale electronică în conformitate cu alineatul (1) litera (a) din prezentul articol, articolele 294, 296, 304, 306 și 314-316 din prezentul regulament se aplică mutatis mutandis.

(3)

Dacă acționează în conformitate cu alineatul (1) litera (b), forțele NATO furnizează, fără întârziere, o copie a formularului NATO 302 biroului vamal desemnat ca fiind responsabil cu formalitățile și controalele vamale legate de forțele NATO care expediază mărfurile sau pe seama cărora sunt expediate mărfurile.

Celelalte copii ale formularului NATO 302 însoțesc trimiterea până la forțele NATO de destinație, care le ștampilează și le semnează la sosirea mărfurilor.

În momentul sosirii mărfurilor, două copii ale formularului NATO 302 sunt transmise biroului vamal desemnat ca fiind responsabil cu formalitățile și controalele vamale referitoare la forțele NATO de destinație.

Biroul vamal desemnat în cauză reține o copie a formularului NATO 302 și returnează a doua copie biroului vamal responsabil cu formalitățile și controalele vamale referitoare la forțele NATO care expediază mărfurile sau pe seama cărora sunt expediate mărfurile.

[Articolul 226 alineatul (3) litera (a) și articolul 227 alineatul (2) litera (a) din cod]

(1)

În momentul expedierii mărfurilor, forțele militare ale statului membru întreprind una dintre următoarele acțiuni:

(a)

depun datele formularului UE 302 pe cale electronică la biroul vamal de plecare sau de intrare;

(b)

completează formularul UE 302 cu o declarație conform căreia mărfurile circulă sub controlul lor și autentifică această declarație cu semnătura lor, ștampila și data.

(2)

Dacă forțele militare ale statului membru depun datele formularului UE 302 pe cale electronică în conformitate cu alineatul (1) litera (a) din prezentul articol, articolele 294, 296, 304, 306 și 314-316 se aplică mutatis mutandis.

(3)

Dacă forțele militare ale statului membru acționează în conformitate cu alineatul (1) litera (b), acestea furnizează fără întârziere o copie a formularului UE 302 biroului vamal desemnat ca fiind responsabil cu formalitățile și controalele vamale referitoare la forțele militare ale statului membru care expediază mărfurile sau pe seama cărora sunt expediate mărfurile.

Celelalte copii ale formularului UE 302 însoțesc trimiterea la forțele militare ale statului membru de destinație, care le ștampilează și le semnează la sosirea mărfurilor.

În momentul sosirii mărfurilor, două copii ale formularului UE 302 sunt transmise biroului vamal desemnat ca fiind responsabil cu formalitățile și controalele vamale referitoare la forțele militare ale statului membru de destinație.

Biroul vamal desemnat în cauză reține o copie a formularului UE 302 și returnează a doua copie biroului vamal responsabil cu formalitățile și controalele vamale referitoare la forțele militare ale statului membru care expediază mărfurile sau pe seama cărora sunt expediate mărfurile.

Circulația mărfurilor neunionale în trimiteri poștale sub regimul de tranzit unional extern

Atunci când mărfurile neunionale circulă sub regimul de tranzit unional extern în conformitate cu articolul 226 alineatul (3) litera (f) din cod, trimiterii poștale și tuturor documentelor de însoțire li se aplică eticheta prevăzută în anexa 72-01.

Circulația trimiterilor poștale ce conțin atât mărfuri unionale, cât și mărfuri neunionale

[Articolul 226 alineatul (3) litera (f) și articolul 227 alineatul (2) litera (f) din cod]

(1)

Dacă o trimitere poștală conține atât mărfuri unionale, cât și mărfuri neunionale, trimiterii respective și documentelor de însoțire li se aplică eticheta prevăzută în anexa 72-01.

(2)

Pentru mărfurile unionale incluse într-o trimitere poștală menționată la alineatul (1), se trimite separat operatorului poștal de destinație sau se include în trimitere dovada statutului vamal de mărfuri unionale sau o trimitere la MRN-ul tipului de dovadă respectiv.

Dacă dovada statutului vamal de mărfuri unionale se trimite separat operatorului poștal de destinație, operatorul poștal respectiv prezintă dovada statutului vamal de mărfuri unionale biroului vamal de destinație, împreună cu trimiterea.

Dacă dovada statutului vamal de mărfuri unionale sau MRN-ul său este inclus(ă) în trimitere, acest lucru se menționează clar pe exteriorul ambalajului.

Circulația trimiterilor poștale sub regimul de tranzit intern în situații speciale

(1)

Atunci când mărfurile unionale circulă către, de la sau între teritorii fiscale speciale sub regimul de tranzit intern în conformitate cu articolul 227 alineatul (2) litera (f) din cod, trimiterii poștale și tuturor documentelor de însoțire li se aplică o etichetă prevăzută în anexa 72-02.

(2)

Dacă mărfurile unionale circulă sub regimul de tranzit intern în conformitate cu articolul 227 alineatul (2) litera (f) din cod de pe teritoriul vamal al Uniunii către o țară de tranzit comun în vederea transmiterii mai departe către teritoriul vamal al Uniunii, mărfurile respective sunt însoțite de dovada statutului de mărfuri unionale întocmită sub forma unuia dintre tipurile enumerate la articolul 199 din prezentul regulament.

Dovada statutului vamal de mărfuri unionale se prezintă la biroul vamal de reintrare pe teritoriul vamal al Uniunii.

[Articolul 6 alineatul (3) litera (b), articolul 226 alineatul (3) litera (a) și articolul 227 alineatul (2) litera (a) din cod]

(1)

Autoritatea vamală acceptă o declarație de tranzit pe suport de hârtie în cazul unei avarii temporare a:

(a)

sistemului electronic de tranzit;

(b)

sistemului computerizat folosit de titularii regimului pentru depunerea declarației de tranzit unional prin intermediul tehnicilor de prelucrare electronică a datelor;

(c)

conexiunii electronice dintre sistemul computerizat folosit de titularii regimului pentru depunerea declarației de tranzit unional prin intermediul tehnicilor de prelucrare electronică a datelor și sistemul electronic de tranzit.

Regulile privind folosirea unei declarații de tranzit pe suport de hârtie se stabilesc în anexa 72-04.

(2)

Acceptarea unei declarații de tranzit pe suport de hârtie în cazul unei avarii temporare menționate la litera (b) sau (c) face obiectul aprobării din partea autorităților vamale.

(1)

Autoritatea vamală competentă poate desfășura controale ulterioare acordării liberului de vamă ale informațiilor furnizate și ale oricăror documente, formulare, autorizații sau date legate de operațiunea de tranzit, în scopul de a verifica dacă înscrierile, informațiile care au făcut obiectul unui schimb și ștampilele sunt autentice. Se efectuează astfel de controale atunci când se ivesc suspiciuni cu privire la corectitudinea și autenticitatea informațiilor furnizate sau atunci când există suspiciuni de fraudă. Controalele pot fi efectuate, de asemenea, pe baza unei analize de risc sau prin selecție aleatorie.

(2)

O autoritatea competentă care primește o cerere de control ulterior acordării liberului de vamă furnizează fără întârziere un răspuns.

(3)

Dacă autoritatea competentă a statului membru de plecare formulează o cerere către autoritatea vamală competentă pentru un control ulterior acordării liberului de vamă al informațiilor legate de operațiunea de tranzit unional, se consideră că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 215 alineatul (2) din cod pentru descărcarea regimului de tranzit până când nu se confirmă autenticitatea și corectitudinea datelor.

[Articolul 226 alineatul (3) litera (a) și articolul 227 alineatul (2) litera (a) din cod]

(1)

Atunci când titularul mărfurilor folosește regimul de tranzit comun, se aplică alineatul (2) din prezentul articol și articolul 189 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446. Se consideră însă că mărfurile care circulă în interiorul teritoriului vamal al Uniunii sunt plasate sub regimul de tranzit unional în conformitate cu articolul 1 alineatul (2) din Convenția privind regimul de tranzit comun ( 20 ).

(2)

Atunci când se aplică prevederile Convenției privind regimul de tranzit comun, iar mărfurile unionale trec printr-una sau prin mai multe țări de tranzit comun, mărfurile sunt plasate sub regimul de tranzit unional intern menționat la articolul 227 alineatul (2) litera (a) din cod, cu excepția mărfurilor unionale care sunt transportate în totalitate pe cale maritimă sau aeriană.

[Articolul 226 alineatul (3) litera (a) și articolul 227 alineatul (2) litera (a) din cod]

O trimitere poate include atât mărfuri care trebuie plasate sub regimul de tranzit unional extern în conformitate cu articolul 226 din cod, cât și mărfuri care trebuie plasate sub regimul de tranzit unional intern în conformitate cu articolul 227 din cod, cu condiția ca fiecare articol al mărfurilor să fie marcat corespunzător în declarația de tranzit.

[Articolul 226 alineatul (3) litera (a) și articolul 227 alineatul (2) litera (a) din cod]

(1)

Fiecare declarație de tranzit trebuie să includă numai mărfurile plasate sub regimul de tranzit unional care circulă sau urmează să circule de la un singur birou vamal de plecare către un singur birou vamal de destinație pe un mijloc de transport unic, într-un container sau într-un colet.

Cu toate acestea, pot fi incluse într-o singură declarație de tranzit mărfuri care circulă sau urmează să circule de la un singur birou vamal de plecare către un singur birou vamal de destinație în mai mult de un container sau în mai mult de un colet atunci când containerele sau coletele sunt încărcate pe un mijloc de transport unic.

(2)

În sensul prezentului articol, se consideră că constituie un mijloc de transport unic, cu condiția ca mărfurile transportate să fie expediate împreună:

(a)

un vehicul rutier însoțit de remorcă (remorci) sau de semiremorcă (semiremorci);

(b)

o ramă de vagoane de cale ferată pentru călători sau mărfuri;

(c)

navele care formează un singur convoi.

(3)

În cazul în care, în sensul regimului de tranzit unional, se folosește un mijloc de transport unic pentru încărcarea mărfurilor la mai mult de un birou vamal de plecare și pentru descărcarea lor la mai mult de un birou vamal de destinație, se depun declarații separate de tranzit pentru fiecare dintre trimiteri.

[Articolul 226 alineatul (3) litera (a) și articolul 227 alineatul (2) litera (a) din cod]

(1)

Biroul vamal de plecare stabilește un termen-limită în care mărfurile trebuie prezentate la biroul vamal de destinație, ținând seama de următoarele elemente:

(a)

itinerarul;

(b)

mijlocul de transport;

(c)

legislația în domeniul transporturilor sau alt tip de legislație care ar putea avea un impact asupra fixării unui termen-limită;

(d)

orice fel de informații pertinente comunicate de titularul regimului.

(2)

Atunci când termenul-limită este stabilit de biroul vamal de plecare, acest termen-limită este obligatoriu pentru autoritățile vamale ale statelor membre pe al căror teritoriu intră mărfurile în cursul unei operațiuni de tranzit unional, iar termenul-limită respectiv nu trebuie modificat de autoritățile în cauză.

Itinerarul pentru circulația mărfurilor în cadrul regimului de tranzit unional

[Articolul 226 alineatul (3) litera (a) și articolul 227 alineatul (2) litera (a) din cod]

(1)

Mărfurile plasate sub un regim de tranzit unional circulă către biroul vamal de destinație de-a lungul unui itinerar justificat din punct de vedere economic.

(2)

Dacă biroul vamal de plecare sau titularul regimului consideră necesar, biroul vamal respectiv impune un itinerar pentru circulația mărfurilor în cadrul regimului de tranzit unional, luând în considerare toate informațiile pertinente comunicate de titularul regimului.

Atunci când impune un itinerar, biroul vamal înregistrează în sistemul electronic de tranzit cel puțin mențiunea privind statele membre prin care urmează să aibă loc tranzitul.

[Articolul 192, articolul 226 alineatul (3) litera (a) și articolul 227 alineatul (2) litera (a) din cod]

(1)

Dacă mărfurile urmează să fie plasate sub regimul de tranzit unional, biroul vamal de plecare sigilează:

(a)

spațiul în care se află mărfurile, în cazul în care mijlocul de transport sau containerul a fost recunoscut de biroul vamal de plecare ca fiind adecvat pentru sigilare;

(b)

fiecare colet, în alte cazuri.

(2)

Biroul vamal de plecare înregistrează numărul sigiliilor și identificatorii individuali de sigiliu în sistemul electronic de tranzit.

[Articolul 226 alineatul (3) litera (a) și articolul 227 alineatul (2) litera (a) din cod]

(1)

Biroul vamal de plecare trebuie să considere mijloacele de transport sau containerele ca fiind adecvate pentru sigilare în următoarele condiții:

(a)

sigiliile să poată fi aplicate simplu și eficace pe mijlocul de transport sau pe container;

(b)

mijlocul de transport sau containerul este construit în așa fel încât atunci când mărfurile sunt scoase sau introduse, scoaterea sau introducerea lasă urme vizibile, sigiliile sunt rupte sau conțin semne de manipulare frauduloasă ori un sistem de monitorizare electronică înregistrează scoaterea sau introducerea;

(c)

mijlocul de transport sau containerul nu conține spații secrete unde ar putea fi ascunse mărfuri;

(d)

spațiile rezervate pentru mărfuri sunt ușor accesibile pentru inspecție de către autoritatea vamală.

(2)

Vehiculele rutiere, remorcile, semiremorcile și containerele agreate pentru transportul mărfurilor sub sigiliu vamal în conformitate cu un acord internațional la care Uniunea este parte contractantă sunt considerate, de asemenea, ca fiind adecvate pentru sigilare.

[Articolul 226 alineatul (3) litera (a) și articolul 227 alineatul (2) litera (a) din cod]

(1)

Sigiliile vamale au cel puțin următoarele caracteristici esențiale și respectă următoarele specificații tehnice:

(a)

caracteristici esențiale ale sigiliilor:

(i)

să rămână intacte și fixate sigur în condiții normale de utilizare;

(ii)

să fie ușor de verificat și recunoscut;

(iii)

să fie fabricate astfel încât orice rupere, manipulare frauduloasă sau îndepărtare să lase urme vizibile cu ochiul liber;

(iv)

să fie concepute pentru unică folosință sau, dacă sunt destinate să fie utilizate de mai multe ori, să fie concepute astfel încât să li se poată atribui o marcă de identificare clar, individual de fiecare dată când sunt refolosite;

(v)

să poarte identificatori individuali de sigiliu care sunt permanenți, ușor de citit și numerotați cu un număr unic;

(b)

specificații tehnice:

(i)

forma și dimensiunile sigiliilor pot varia în funcție de metoda de sigilare utilizată, însă dimensiunile trebuie să permită citirea ușoară a mărcilor de identificare;

(ii)

mărcile de identificare a sigiliilor trebuie să fie imposibil de falsificat și greu de reprodus;

(iii)

materialul utilizat trebuie să fie rezistent la rupere accidentală și de așa natură încât să împiedice falsificarea sau reutilizarea nedetectabilă.

(2)

Dacă sigiliile au fost certificate de un organism competent în conformitate cu standardul internațional ISO nr. 17712:2013 „Containere pentru mărfuri – Sigilii mecanice”, sigiliile respective sunt considerate ca îndeplinind cerințele prevăzute la alineatul (1).

Pentru transporturile containerizate, se utilizează, în cea mai mare măsură posibilă, sigilii cu elemente de securitate ridicată.

(3)

Sigiliul vamal poartă următoarele indicații:

(a)

cuvântul „Vamă” într-una dintre limbile oficiale ale Uniunii sau o abreviere corespunzătoare;

(b)

un cod de țară, având forma codului de țară ISO-alpha-2 și identificând statul membru în care este aplicat sigiliul;

(c)

statul membru poate adăuga simbolul steagului european.

Statele membre pot decide, de comun acord, să folosească elemente de securitate și tehnologii comune.

(4)

Fiecare stat membru notifică Comisiei tipurile de sigilii vamale aflate în uz. Comisia pune aceste informații la dispoziția tuturor statelor membre.

(5)

De fiecare dată când un sigiliu trebuie înlăturat pentru a fi posibilă inspecția vamală, autoritatea vamală depune toate eforturile pentru a resigila după cum este necesar, cu un sigiliu vamal cu elemente de securitate cel puțin echivalente și înscrie informațiile referitoare la acțiune, inclusiv noul număr de sigiliu, în documentația privind încărcătura.

[Articolul 192, articolul 226 alineatul (3) litera (a) și articolul 227 alineatul (2) litera (a) din cod]

(1)

Prin derogare de la articolul 299 din prezentul regulament, biroul vamal de plecare poate hotărî să nu sigileze mărfurile plasate sub regimul de tranzit unional și să se bazeze, în schimb, pe descrierea mărfurilor în declarația de tranzit sau în documentele suplimentare, cu condiția ca descrierea să fie suficient de exactă pentru a permite identificarea cu ușurință a mărfurilor și să includă cantitatea și natura acestora, precum și orice fel de elemente speciale precum numerele de serie ale mărfurilor.

(2)

Prin derogare de la articolul 299 din prezentul regulament, cu excepția cazului în care biroul vamal de plecare decide altfel, nici mijloacele de transport, nici ambalajele individuale conținând mărfurile nu sunt sigilate atunci când:

(a)

mărfurile sunt transportate pe cale aeriană și fie sunt aplicate pe fiecare trimitere etichete cu numărul scrisorii de transport aerian care o însoțește, fie trimiterea constituie o unitate de încărcare pe care este indicat numărul scrisorii de transport aerian care o însoțește;

(b)

mărfurile sunt transportate pe calea ferată, iar societățile de transport feroviar aplică măsuri de identificare;

▼M3

(c)

mărfurile sunt transportate pe cale maritimă și în documentul electronic de transport utilizat ca declarație vamală pentru plasarea mărfurilor sub regimul de tranzit unional, astfel cum se menționează la articolul 233 alineatul (4) litera (e) din cod, este menționată o trimitere la conosamentul însoțitor.

▼B

[Articolul 226 alineatul (3) litera (a) și articolul 227 alineatul (2) litera (a) din cod]

(1)

Numai mărfurilor care au fost sigilate în conformitate cu articolul 299 din prezentul regulament sau în privința cărora au fost luate măsuri de identificare alternative în conformitate cu articolul 302 din prezentul regulament li se acordă liberul de vamă pentru regimul de tranzit unional.

(2)

La acordarea liberului de vamă mărfurilor, biroul vamal de plecare transmite datele operațiunii de tranzit unional:

(a)

biroului vamal de destinație declarat;

(b)

fiecărui birou vamal de tranzit declarat.

Datele respective se bazează pe date furnizate în declarația de tranzit, astfel cum sunt modificate dacă este cazul.

(3)

Biroul vamal de plecare notifică titularului regimului acordarea liberului de vamă mărfurilor pentru regimul de tranzit unional.

(4)

La solicitarea titularului regimului, biroul vamal de plecare îi furnizează titularului regimului un document de însoțire a tranzitului sau, dacă este cazul, un document de însoțire tranzit/securitate.

Prezentarea mărfurilor care circulă sub regimul de tranzit unional la biroul vamal de tranzit

[Articolul 226 alineatul (3) litera (a) și articolul 227 alineatul (2) litera (a) din cod]

(1)

Mărfurile, împreună cu MRN-ul declarației de tranzit, sunt prezentate la fiecare birou vamal de tranzit.

(2)

În ceea ce privește prezentarea MRN-ului declarației de tranzit la fiecare birou vamal de tranzit, se aplică articolul 184 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446.

(3)

Biroul vamal de tranzit înregistrează trecerea frontierei de către mărfuri pe baza datelor aferente operațiunii de tranzit unional primite de la biroul vamal de plecare. Trecerea este notificată de birourile vamale de tranzit biroului vamal de plecare.

(4)

Dacă mărfurile sunt transportate cu trecere printr-un alt birou vamal de tranzit decât cel declarat, biroul vamal de tranzit real solicită datele aferente operațiunii de tranzit unional de la biroul vamal de plecare și notifică trecerea frontierei de către mărfuri biroului vamal de plecare.

(5)

Birourile vamale de tranzit pot inspecta mărfurile. Orice inspecție a mărfurilor se realizează în principal pe baza datelor aferente operațiunii de tranzit unional primite de la biroul vamal de plecare.

(6)

Alineatele (1)-(4) nu se aplică transportului mărfurilor pe calea ferată cu condiția ca biroul vamal de tranzit să poată verifica prin alte mijloace trecerea frontierei de către mărfuri. Această verificare are loc doar atunci când este necesar. Verificarea se poate face retroactiv.

Incidente produse în cursul circulației mărfurilor în cadrul unei operațiuni de tranzit unional

[Articolul 226 alineatul (3) litera (a) și articolul 227 alineatul (2) litera (a) din cod]

(1)

Transportatorul prezintă mărfurile, fără întârzieri nejustificate după producerea incidentului, împreună cu MRN-ul declarației de tranzit celei mai apropiate autorități vamale a statului membru pe al cărui teritoriu se află mijlocul de transport dacă:

(a)

transportatorul este obligat să devieze de la itinerarul prevăzut în conformitate cu articolul 298 din prezentul regulament din cauze independente de voința sa;

(b)

sigiliile sunt rupte sau au fost supuse unei manipulări frauduloase în cursul operațiunii de transport din motive independente de voința transportatorului;

(c)

sub supravegherea autorității vamale, mărfurile sunt transferate dintr-un mijloc de transport în alt mijloc de transport;

(d)

pericolele iminente necesită descărcarea parțială sau totală imediată din mijlocul de transport sigilat;

(e)

survine un incident care poate afecta capacitatea titularului regimului sau a transportatorului de a-și îndeplini obligațiile;

(f)

oricare dintre elementele care constituie un mijloc de transport unic, menționate la articolul 296 alineatul (2) din prezentul regulament, este schimbat.

(2)

Dacă autoritatea vamală pe teritoriul căreia se află mijlocul de transport consideră că operațiunea de tranzit unional respectivă poate continua, aceasta ia toate măsurile pe care le consideră necesare.

Autoritatea vamală în cauză înregistrează informațiile pertinente referitoare la incidentele menționate la alineatul (1) în sistemul de tranzit electronic.

(3)

În cazul unui incident menționat la alineatul (1) litera (c), autoritățile vamale nu solicită prezentarea mărfurilor împreună cu MRN-ul declarației de tranzit dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a)

mărfurile sunt transferate dintr-un mijloc de transport nesigilat;

▼C2

(b)

titularul regimului sau transportatorul, pe seama titularului regimului, furnizează informații pertinente cu privire la transfer autorității vamale a statului membru pe al cărui teritoriu se află mijlocul de transport;

▼B

(c)

informațiile pertinente sunt înregistrate în sistemul electronic de tranzit de către autoritatea respectivă.

(4)

În cazul unui incident menționat la alineatul (1) litera (f), transportatorul poate continua operațiunea de tranzit unional atunci când unul sau mai multe vagoane pentru călători sau mărfuri sunt retrase dintr-o ramă de vagoane de cale ferată pentru călători sau mărfuri din cauza unor probleme tehnice.

(5)

În cazul unui incident menționat la alineatul (1) litera (f), atunci când unitatea de tractare a unui vehicul rutier este schimbată fără ca remorcile sau semiremorcile sale să fie schimbate, autoritatea vamală nu solicită prezentarea mărfurilor împreună cu MRN-ul declarației de tranzit dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

▼C2

(a)

titularul regimului sau transportatorul, pe seama titularului regimului, furnizează informații pertinente cu privire la alcătuirea vehiculului rutier autorității vamale a statului membru pe al cărui teritoriu se află vehiculul rutier;

▼B

(b)

informațiile pertinente sunt înregistrate în sistemul electronic de tranzit de către autoritatea respectivă.

(6)

Până la datele introducerii modernizării NCTS menționat în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/255/UE, în cazurile menționate la alineatul (1), transportatorul înscrie informațiile necesare în documentul de însoțire a tranzitului sau în documentul de însoțire tranzit/securitate și prezintă fără întârzieri nejustificate după incident mărfurile împreună cu documentul de însoțire a tranzitului sau cu documentul de însoțire tranzit/securitate celei mai apropiate autorități vamale a statului membru pe teritoriul căruia se află mijlocul de transport.

În cazurile menționate la alineatul (3) literele (a) și (b), la alineatul (4) și la alineatul (5) litera (a), transportatorul beneficiază de derogare de la prezentarea mărfurilor și a MRN-ului declarației de tranzit la această autoritate vamală.

Informațiile relevante privind incidentele din cursul operațiunii de tranzit se înregistrează în sistemul electronic de tranzit de către biroul vamal de tranzit sau de către biroul vamal de destinație.

(7)

Până la datele introducerii modernizării NCTS menționat în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/255/UE, alineatul (2) al doilea paragraf din prezentul articol nu se aplică.

Prezentarea mărfurilor plasate sub regimul de tranzit unional la biroul vamal de destinație

[Articolul 226 alineatul (3) litera (a) și articolul 227 alineatul (2) litera (a) din cod]

(1)

Atunci când mărfurile plasate sub un regim de tranzit unional sosesc la biroul vamal de destinație, la biroul vamal respectiv sunt prezentate următoarele:

(a)

mărfurile;

(b)

MRN-ul declarației de tranzit;

(c)

orice fel de informații solicitate de biroul vamal de destinație.

Prezentarea are loc în timpul programului oficial de lucru. Biroul vamal de destinație poate însă, la cererea persoanei în cauză, să permită prezentarea în afara programului oficial de lucru sau în oricare alt loc.

(2)

În ceea ce privește prezentarea MRN-ului declarației de tranzit la biroul vamal de destinație, se aplică articolul 184 al doilea paragraf din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446.

(3)

Dacă prezentarea a avut loc după expirarea termenului-limită stabilit de biroul vamal de plecare în conformitate cu articolul 297 alineatul (1) din prezentul regulament, se consideră că titularul regimului a respectat termenul-limită dacă acesta sau transportatorul dovedește, într-un mod considerat satisfăcător de biroul vamal de destinație, că întârzierea nu i se datorează.

(4)

Un regim de tranzit unional poate fi încheiat la un alt birou vamal decât cel declarat în declarația de tranzit. În acest caz, biroul vamal respectiv este considerat biroul vamal de destinație.

(5)

La solicitarea persoanei care prezintă mărfurile la biroul vamal de destinație, biroul vamal în cauză vizează o recipisă care certifică prezentarea mărfurilor la biroul vamal respectiv și conține o trimitere la MRN-ul declarației de tranzit.

Recipisa este furnizată prin intermediul formularului prevăzut în anexa 72-03 și este completată în avans de persoana în cauză.

Recipisa nu se folosește ca probă alternativă a regimului de tranzit unional care s-a încheiat în sensul articolului 312 din prezentul regulament.

[Articolul 226 alineatul (3) litera (a) și articolul 227 alineatul (2) litera (a) din cod]

(1)

Biroul vamal de destinație notifică biroului vamal de plecare sosirea mărfurilor în ziua în care mărfurile și MRN-ul declarației de tranzit sunt prezentate în conformitate cu articolul 306 alineatul (1) din prezentul regulament.

(2)

Dacă regimul de tranzit unional este încheiat la un alt birou vamal decât cel declarat în declarația de tranzit, biroul vamal considerat a fi biroul vamal de destinație în conformitate cu articolul 306 alineatul (4) din prezentul regulament notifică biroului vamal de plecare sosirea în ziua în care sunt prezentate mărfurile și MRN-ul declarației de tranzit în conformitate cu articolul 306 alineatul (1) din prezentul regulament.

Biroul vamal de plecare notifică sosirea biroului vamal de destinație declarat în declarația de tranzit.

[Articolul 226 alineatul (3) litera (a) și articolul 227 alineatul (2) litera (a) din cod]

(1)

Dacă regimul de tranzit unional este încheiat, biroul vamal de destinație efectuează controale vamale pe baza datelor operațiunii de tranzit unional primite de la biroul vamal de plecare.

(2)

Dacă regimul de tranzit unional este încheiat, nu a fost identificată nicio neregulă de către biroul vamal de destinație, iar titularul regimului prezintă documentul de însoțire a tranzitului sau documentul de însoțire tranzit/securitate, biroul vamal respectiv vizează documentul menționat la cererea titularului regimului, pentru a se furniza o probă alternativă în conformitate cu ►M1 articolul 312 ◄ . Vizarea constă în ștampila biroului vamal respectiv, semnătura lucrătorului vamal, data și mențiunea următoare:

„Probă alternativă – 99202”.

[Articolul 226 alineatul (3) litera (a) și articolul 227 alineatul (2) litera (a) din cod]

(1)

Biroul vamal de destinație notifică rezultatele controlului biroului vamal de plecare cel mai târziu în a treia zi de la data la care sunt prezentate mărfurile la biroul vamal de destinație ori în alt loc în conformitate cu articolul 306 alineatul (1) din prezentul regulament. În cazuri excepționale, termenul-limită respectiv poate fi prelungit până la șase zile.

(2)

Prin derogare de la alineatul (1), atunci când mărfurile sunt primite de un destinatar agreat menționat la articolul 233 alineatul (4) litera (b) din cod, acest lucru este notificat biroului vamal de plecare cel mai târziu în a șasea zi de la data la care mărfurile i-au fost livrate destinatarului agreat.

Dacă mărfurile sunt transportate pe calea ferată și unul sau mai multe vagoane pentru călători sau mărfuri sunt retrase dintr-o ramă de vagoane de cale ferată pentru călători sau mărfuri din cauza unor probleme tehnice, conform dispozițiilor de la articolul 305 alineatul (4) din prezentul regulament, se notifică acest lucru biroului vamal de plecare cel târziu în a 12-a zi de la data la care a fost prezentată prima parte a mărfurilor.

(3)

Până la datele introducerii modernizării NCTS menționat în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/255/UE, alineatul (2) al doilea paragraf din prezentul articol nu se aplică.

Procedura de cercetare pentru mărfuri care circulă sub regimul de tranzit unional

[Articolul 226 alineatul (3) litera (a) și articolul 227 alineatul (2) litera (a) din cod]

(1)

Dacă biroul vamal de plecare nu a primit rezultatele controlului în șase zile în conformitate cu articolul 309 alineatul (1) din prezentul regulament sau cu articolul 309 alineatul (2) primul paragraf din prezentul regulament ori în 12 zile în conformitate cu articolul 309 alineatul (2) al doilea paragraf din prezentul regulament după ce a primit notificarea sosirii mărfurilor, respectivul birou vamal solicită imediat rezultatele controlului de la biroul vamal de destinație care a trimis notificarea referitoare la sosirea mărfurilor.

Biroul vamal de destinație trimite rezultatele controlului imediat după primirea cererii din partea biroului vamal de plecare.

(2)

Dacă autoritatea vamală a statului membru de plecare nu a primit încă informații care să permită descărcarea operațiunii de tranzit unional sau recuperarea datoriei vamale, aceasta solicită informațiile pertinente de la titularul regimului sau, dacă sunt disponibile date suficiente la locul de destinație, de la biroul vamal de destinație, în cazurile următoare:

(a)

biroul vamal de plecare nu a primit notificarea referitoare la sosirea mărfurilor până la expirarea termenului-limită pentru prezentarea mărfurilor, stabilit în conformitate cu articolul 297 din prezentul regulament;

(b)

biroul vamal de plecare nu a primit rezultatele controlului solicitate în conformitate cu alineatul (1);

(c)

biroul vamal de plecare constată că notificarea privind sosirea mărfurilor sau rezultatele controlului au fost trimise din greșeală.

(3)

Autoritatea vamală din statul membru de plecare trimite cereri de informații în conformitate cu alineatul (2) litera (a) într-o perioadă de șapte zile de la expirarea termenului-limită menționat la alineatul și litera respective și cereri de informații în conformitate cu alineatul (2) litera (b) într-o perioadă de șapte zile de la expirarea termenului-limită aplicabil menționat la alineatul (1).

Dacă însă, înainte ca aceste termene-limită să expire, autoritatea vamală a statului membru de plecare primește informații conform cărora regimul de tranzit unional nu a fost încheiat corect sau dacă suspectează acest lucru, autoritatea respectivă transmite cererea fără întârziere.

(4)

Răspunsurile la cererile formulate în conformitate cu alineatul (2) se trimit în termen de 28 de zile de la data la care a fost trimisă cererea.

(5)

Atunci când, în urma unei cereri formulate în conformitate cu alineatul (2), biroul vamal de destinație nu a furnizat suficiente informații pentru ca regimul de tranzit unional să fie descărcat, autoritatea vamală a statului membru de plecare solicită titularului regimului să furnizeze informațiile respective, cel târziu în 35 de zile de la inițierea procedurii de cercetare.

Totuși, până la datele introducerii modernizării NCTS menționat în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/255/UE, autoritatea vamală respectivă îi solicită titularului regimului să furnizeze informațiile în cauză cel târziu la 28 de zile de la inițierea procedurii de cercetare.

Titularul regimului răspunde cererii respective în termen de 28 de zile de la data la care a fost trimisă.

(6)

În cazul în care informațiile furnizate într-un răspuns din partea titularului regimului în conformitate cu alineatul (5) nu sunt suficiente pentru a se descărca regimul de tranzit unional, însă autoritatea vamală a statului membru de plecare le consideră suficiente pentru continuarea procedurii de cercetare, autoritatea respectivă trimite imediat o cerere de informații suplimentare biroului vamal implicat.

Respectivul birou vamal răspunde cererii în termen de 40 de zile de la data la care a fost trimisă.

(7)

Atunci când, pe parcursul etapelor unei proceduri de cercetare prevăzute la alineatele (1)-(6), se stabilește că regimul de tranzit unional a fost încheiat corect, autoritatea vamală a statului membru de plecare descarcă regimul de tranzit unional și îl informează imediat pe titularul regimului, precum și, dacă este cazul, orice autoritate vamală care ar fi putut iniția o procedură de recuperare.

(8)

Atunci când, pe parcursul etapelor unei proceduri de cercetare prevăzute la alineatele (1)-(6), se stabilește că regimul de tranzit unional nu poate fi descărcat, autoritatea vamală a statului membru de plecare stabilește dacă a luat naștere o datorie vamală.

Dacă a luat naștere o datorie vamală, autoritatea vamală a statului membru de plecare ia următoarele măsuri:

[Articolul 226 alineatul (3) litera (a) și articolul 227 alineatul (2) litera (a) din cod]

(1)

Dacă, în timpul procedurii de cercetare și înainte să expire termenul-limită menționat la articolul 77 litera (a) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, autoritatea vamală a statului membru de plecare obține dovezi conform cărora locul unde s-au produs faptele care sunt la originea datoriei vamale se află în alt stat membru, acea autoritate trimite imediat și în orice caz în termenul-limită respectiv toate informațiile disponibile autorității vamale de a cărei competență ține locul în cauză.

(2)

Autoritatea vamală de a cărei competență ține locul respectiv confirmă primirea informațiilor și informează autoritatea vamală a statului membru de plecare dacă este responsabilă de recuperare. În cazul în care autoritatea vamală a statului membru de plecare nu a primit informațiile respective în termen de 28 de zile, aceasta continuă imediat procedura de cercetare sau începe recuperarea.

(3)

În cazul în care autoritatea vamală a unui stat membru implicat într-o operațiune de tranzit obține dovezi, înainte de expirarea termenului menționat la articolul 77 litera (a) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, că locul în care s-au produs faptele care sunt la originea datoriei vamale se află pe teritoriul său, această autoritate trimite imediat și, în orice caz, în acest termen, o cerere justificată în mod corespunzător autorității vamale a statului membru de plecare de a transfera autorității vamale solicitante responsabilitatea de a începe recuperarea.

(4)

Autoritatea vamală a statului membru de plecare confirmă primirea cererii formulate în conformitate cu alineatul (3) și informează autoritatea vamală solicitantă, în termen de 28 de zile de la data la care a fost trimisă cererea, dacă acceptă să dea curs cererii și să transfere autorității solicitante responsabilitatea de a începe recuperarea.

[Articolul 226 alineatul (3) litera (a) și articolul 227 alineatul (2) litera (a) din cod]

(1)

Regimul de tranzit unional este considerat a fi fost încheiat corect atunci când titularul regimului prezintă, într-un mod considerat satisfăcător de autoritatea vamală a statului membru de plecare, unul dintre documentele următoare de identificare a mărfurilor:

(a)

un document certificat de autoritatea vamală a statului membru de destinație care identifică mărfurile și stabilește că mărfurile au fost prezentate la biroul vamal de destinație ori au fost livrate unui destinatar agreat menționat la articolul 233 alineatul (4) litera (b) din cod;

(b)

un document sau o evidență vamală, certificat(ă) de autoritatea vamală a unui stat membru, care stabilește că mărfurile au părăsit fizic teritoriul vamal al Uniunii;

(c)

un document vamal eliberat într-o țară terță, prin care mărfurile sunt plasate sub un regim vamal;

(d)

(2)

(3)

Notificarea privind sosirea mărfurilor menționată la ►M1 articolul 307 ◄ nu este considerată a fi o dovadă că regimul de tranzit unional a fost încheiat corect.

(1)

Simplificările menționate la articolul 233 alineatul (4) literele (a) și (c) din cod se aplică numai operațiunilor de tranzit unional care încep în statul membru în care este acordată autorizația pentru simplificări.

(2)

Simplificările menționate la articolul 233 alineatul (4) litera (b) din cod se aplică numai operațiunilor de tranzit unional care se încheie în statul membru în care este acordată autorizația pentru simplificare.

(3)

Simplificarea menționată la articolul 233 alineatul (4) litera (e) din cod se aplică în statul membru menționat în autorizația pentru simplificare.

Plasarea mărfurilor sub regimul de tranzit unional de către un expeditor agreat

(1)

Dacă intenționează să plaseze mărfurile sub regimul de tranzit unional, un expeditor agreat depune o declarație de tranzit la biroul vamal de plecare. Expeditorul agreat nu poate iniția regimul de tranzit unional până la expirarea termenului-limită indicat în autorizația menționată la articolul 233 alineatul (4) litera (a) din cod.

(2)

Expeditorul agreat înregistrează următoarele informații în sistemul electronic de tranzit:

(a)

itinerarul, dacă a fost prevăzut un itinerar în conformitate cu ►M1 articolul 298 ◄ ;

(b)

termenul-limită stabilit în conformitate cu articolul 297 din prezentul regulament în care mărfurile trebuie să fie prezentate la biroul vamal de destinație;

(c)

numărul și identificatorii individuali de sigiliu ai sigiliilor, dacă este cazul.

(3)

Expeditorul agreat poate imprima un document de însoțire a tranzitului sau un document de însoțire tranzit/securitate numai după primirea notificării privind acordarea liberului de vamă mărfurilor pentru regimul de tranzit unional din partea biroului vamal de plecare. Totuși, până la datele introducerii modernizării NCTS menționat în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/255/UE, expeditorul agreat imprimă documentele menționate.

Formalități aferente mărfurilor care circulă sub regimul de tranzit unional, primite de un destinatar agreat

(1)

Dacă mărfurile sosesc într-un loc indicat în autorizația menționată la articolul 233 alineatul (4) litera (b) din cod, destinatarul agreat:

(a)

notifică imediat biroului vamal de destinație sosirea mărfurilor și îl informează cu privire la eventualele nereguli ori incidente care au intervenit în cursul transportului;

(b)

descarcă mărfurile numai după ce a obținut permisiunea din partea biroului vamal de destinație;

(c)

după descărcare, înscrie fără întârziere rezultatele inspecției și orice alte informații pertinente referitoare la descărcarea mărfurilor în evidențele sale;

(d)

(2)

Dacă a primit notificarea privind sosirea mărfurilor în spațiile destinatarului agreat, biroul vamal de destinație notifică sosirea mărfurilor biroului vamal de plecare.

(3)

Dacă a primit rezultatele inspecției mărfurilor menționate la alineatul (1) litera (d), biroul vamal de destinație transmite rezultatele controlului către biroul vamal de plecare cel târziu în a șasea zi de la data la care mărfurile au fost livrate destinatarului agreat.

Încheierea regimului de tranzit unional pentru mărfuri primite de un destinatar agreat

(1)

Se consideră că titularul regimului și-a îndeplinit obligațiile și că regimul de tranzit se încheie în conformitate cu articolul 233 alineatul (2) din cod atunci când mărfurile au fost prezentate intacte destinatarului agreat astfel cum se prevede la articolul 233 alineatul (4) litera (b) din cod în locul specificat în autorizație în termenul-limită stabilit în conformitate cu articolul 297 alineatul (1) din prezentul regulament.

(2)

La solicitarea transportatorului, destinatarul agreat eliberează recipisa care certifică sosirea mărfurilor la un loc indicat în autorizația menționată la articolul 233 alineatul (4) litera (b) din cod și conține o trimitere la MRN-ul operațiunii de tranzit unional. Recipisa este furnizată prin intermediul formularului prevăzut în anexa 72-03.

(1)

Sigiliile speciale respectă cerințele prevăzute la articolul 301 alineatul (1) din prezentul regulament.

Pentru transporturile containerizate, se utilizează, în cea mai mare măsură posibilă, sigilii cu elemente de securitate ridicată.

(2)

Sigiliul special poartă oricare dintre indicațiile următoare:

(a)

numele persoanei autorizate să îl folosească, în conformitate cu articolul 233 alineatul (4) litera (c) din cod;

(b)

o abreviere sau un cod corespunzător pe baza căreia/căruia autoritatea vamală a statului membru de plecare să poată identifica persoana în cauză.

(3)

Titularul regimului înregistrează numărul și identificatorii individuali de sigiliu ai sigiliilor speciale în declarația de tranzit și aplică sigilii nu mai târziu de momentul în care se acordă liberul de vamă mărfurilor pentru regimul de tranzit unional.

Atunci când este necesar, Comisia și statele membre pot, de comun acord, să instituie un sistem de numerotare comun și să definească utilizarea de dispozitive și tehnologii de securitate comune.

Consultarea anterioară acordării autorizațiilor pentru utilizarea unui document electronic de transport ca declarație de tranzit pentru transportul aerian sau maritim

După ce a analizat dacă sunt îndeplinite condițiile de acordare a autorizațiilor prevăzute la articolul 191 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 și condițiile prevăzute la articolul 199 din regulamentul delegat menționat referitoare la transportul aerian sau, respectiv, la articolul 200 din regulamentul delegat menționat referitoare la transportul maritim, autoritatea vamală competentă să ia o decizie consultă autoritatea vamală din aeroporturile de plecare și de destinație în cazul unui transport aerian sau autoritatea vamală din porturile de plecare și de destinație în cazul transportului maritim.

Termenul-limită pentru consultare este fixat la 45 de zile de la data la care are loc comunicarea menționată la ►M1 articolul 14 ◄ din partea autorității vamale competente să ia o decizie a condițiilor și criteriilor pe care trebuie să le examineze autoritățile vamale consultate.

Formalitățile pentru utilizarea unui document electronic de transport ca declarație de tranzit pentru transportul aerian sau maritim

(1)

Mărfurilor li se acordă liberul de vamă pentru regimul de tranzit unional atunci când datele documentului electronic de transport au fost puse la dispoziția biroului vamal de plecare la aeroport în cazul transportului aerian sau a biroului vamal de plecare din port în cazul transportului maritim conform mijloacelor definite în autorizație.

(2)

Dacă mărfurile urmează să fie plasate sub regimul de tranzit unional, titularul regimului înscrie codurile corespunzătoare lângă toate articolele în documentul electronic de transport.

(3)

Regimul de tranzit unional se încheie atunci când mărfurile sunt prezentate la biroul vamal de destinație la aeroport în cazul transportului aerian sau la biroul vamal de destinație din port în cazul transportului maritim, iar datele documentului electronic de transport au fost puse la dispoziția biroului vamal respectiv conform mijloacelor definite în autorizație.

(4)

Titularul regimului notifică imediat birourilor vamale de plecare și de destinație toate infracțiunile și neregulile.

(5)

Regimul de tranzit unional se consideră descărcat cu excepția cazului în care autoritățile vamale au primit informații sau au stabilit că regimul respectiv nu s-a încheiat corect.

Transportul printr-o instalație de transport fixă și operarea regimului de tranzit unional

[Articolul 226 alineatul (3) litera (a) și articolul 227 alineatul (2) litera (a) din cod]

(1)

Atunci când mărfurile transportate printr-o instalație de transport fixă intră pe teritoriul vamal al Uniunii prin instalația respectivă, mărfurile în cauză se consideră plasate sub regimul de tranzit unional în momentul în care intră pe acest teritoriu.

(2)

Atunci când mărfurile se află deja pe teritoriul vamal al Uniunii și sunt transportate printr-o instalație de transport fixă, aceste mărfuri se consideră plasate sub regimul de tranzit unional în momentul în care sunt plasate în instalația de transport fixă.

(3)

În scopul regimului de tranzit unional în cazul în care mărfurile sunt transportate prin instalații de transport fixe, titularul regimului este operatorul instalației de transport fixe stabilit în statul membru prin teritoriul căruia mărfurile intră pe teritoriul vamal al Uniunii în cazul menționat la alineatul (1) sau operatorul instalației de transport fixe stabilit în statul membru în care începe circulația în cazul menționat la alineatul (2).

Titularul regimului și autoritatea vamală convin asupra metodelor de supraveghere vamală a mărfurilor transportate.

(4)

În scopul articolului 233 alineatul (3) din cod, operatorul unei instalații de transport fixe stabilit într-un stat membru prin teritoriul căruia mărfurile sunt transportate printr-o instalație de transport fixă este considerat ca fiind transportatorul.

(5)

Se consideră că regimul de tranzit unional s-a încheiat atunci când:

(a)

în evidențele comerciale ale destinatarului este efectuată înscrierea corespunzătoare; sau

(b)

operatorul instalației de transport fixe a certificat faptul că mărfurile transportate cu ajutorul instalației de transport fixe:

(i)

au sosit la instalația destinatarului;

(ii)

sunt acceptate în rețeaua de distribuție a destinatarului; sau

(iii)

au părăsit teritoriul vamal al Uniunii.

(6)

Mărfurile neunionale sunt considerate ca fiind în depozitare temporară din momentul încheierii regimului de tranzit unional în conformitate cu alineatul (5) litera (a) sau cu alineatul (5) litera (b) punctul (i) sau (ii).

Descărcarea regimului de admitere temporară în cazurile referitoare la mijloace de transport feroviar, paleți și containere

(1)

Pentru mijloace de transport feroviar folosite în comun în baza unui acord între transportatori din Uniune și transportatori din afara Uniunii care prestează servicii de transport pe calea ferată, regimul de admitere temporară poate fi descărcat atunci când mijloace de transport feroviar de același tip sau având aceeași valoare ca și cele care au fost puse la dispoziția unei persoane stabilite pe teritoriul vamal al Uniunii sunt exportate sau reexportate.

(2)

Pentru paleți, regimul de admitere temporară poate fi descărcat atunci când paleți de același tip sau având aceeași valoare ca și cei care au fost plasați sub regim sunt exportați sau reexportați.

(3)

Pentru containere, în conformitate cu Convenția privind regimul vamal al containerelor utilizate în transportul internațional în cadrul unui pool (Convenție privind pool-urile de containere) ( 21 ), regimul de admitere temporară este descărcat atunci când containere de același timp sau având aceeași valoare ca și cele care au fost plasate sub regim sunt exportate sau reexportate.

În scopul descărcării regimului de admitere temporară în ceea ce privește mărfurile menționate la articolul 234 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, cu excepția mărfurilor menționate la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2008/118/CE, consumul, distrugerea sau distribuirea gratuită a acestora către public în cadrul evenimentului este considerat(ă) reexport numai în cazul în care cantitatea lor corespunde naturii evenimentului, numărului vizitatorilor și măsurii în care titularul regimului participă la evenimentul respectiv.

Descărcare specială pentru mărfurile care urmează să circule sau să fie utilizate în contextul activităților militare

În scopul descărcării regimului de admitere temporară în ceea ce privește mărfurile menționate la articolul 235a din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, consumul sau distrugerea acestora se consideră reexport numai în cazul în care cantitatea consumată sau distrusă corespunde naturii activității militare.

(1)

În scopul descărcării regimului de perfecționare activă IM/EX, următoarele acțiuni se consideră a fi reexport:

(a)

produsele transformate sunt livrate unor persoane eligibile pentru scutirea de taxe la import în temeiul Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 18 aprilie 1961, al Convenției de la Viena privind relațiile consulare din 24 aprilie 1963 sau al Convenției de la New York din 16 decembrie 1969 privind misiunile speciale, astfel cum sunt menționate la articolul 128 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1186/2009 al Consiliului ( 22 );

(b)

produsele transformate sunt livrate forțelor armate ale altor țări care sunt staționate pe teritoriul unui stat membru, dacă statul membru respectiv acordă scutiri speciale de la taxele la import în conformitate cu articolul 131 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1186/2009;

(c)

livrarea de aeronave;

(d)

livrarea de nave spațiale și echipamente aferente;

▼M3

(e)

livrarea de produse transformate principale pentru care rata taxei la import erga omnes este „scutit” sau pentru care a fost eliberat un certificat de autorizare a punerii în serviciu – Formularul 1 al AESA sau un certificat echivalent, astfel cum se menționează la articolul 2 din Regulamentul (UE) 2018/581 al Consiliului ( 23 );

▼B

(f)

dispunerea, în conformitate cu dispozițiile aplicabile, de produse transformate secundare a căror distrugere sub supraveghere vamală este interzisă din motive de protecție a mediului.

(2)

Alineatul (1) nu se aplică:

(a)

atunci când mărfurile neunionale plasate sub regimul de perfecționare activă IM/EX ar face obiectul unei măsuri de politică agricolă sau comercială, al unei taxe antidumping provizorii sau definitive, al unei taxe compensatorii, al unei măsuri de salvgardare sau al unei taxe suplimentare rezultând dintr-o suspendare a concesiilor dacă acestea ar fi declarate pentru punerea în liberă circulație;

▼M4

Cu toate acestea, alineatul (1) se aplică în cazurile în care mărfurile neunionale plasate sub regimul de perfecționare activă IM/EX ar face obiectul unei supravegheri prealabile la nivelul Uniunii, dacă acestea ar fi declarate pentru punerea în liberă circulație, cu condiția ca titularul autorizației de perfecționare activă IM/EX să furnizeze elementele de date în conformitate cu măsura de supraveghere relevantă;

▼B

(b)

atunci când ar lua naștere o datorie vamală în conformitate cu articolul 78 alineatul (1) din cod pentru mărfuri neoriginare plasate sub regimul de perfecționare activă IM/EX dacă titularul autorizației intenționează să reexporte produsele transformate.

(3)

În cazul menționat la alineatul (1) litera (c), biroul vamal de supraveghere permite descărcarea regimului de perfecționare activă IM/EX de îndată ce mărfurile plasate sub regim au fost utilizate pentru prima oară pentru fabricarea, repararea, inclusiv întreținerea, modificarea sau transformarea aeronavelor sau a unor părți ale acestora, cu condiția ca evidențele titularului regimului să fie de așa natură încât să fie posibil să se verifice că regimul este aplicat și operat corect.

(4)

În cazul menționat la alineatul (1) litera (d), biroul vamal de supraveghere permite descărcarea regimului de perfecționare activă IM/EX de îndată ce mărfurile plasate sub regim au fost utilizate pentru prima oară pentru fabricarea, repararea, inclusiv întreținerea, modificarea sau transformarea sateliților, a lansatoarelor de vehicule spațiale ale acestora și a echipamentelor pentru stațiile terestre și a părților acestora care fac parte integrantă din sisteme, cu condiția ca evidențele titularului regimului să fie de așa natură încât să fie posibil să se verifice că regimul este aplicat și operat corect.

(5)

În cazul menționat la alineatul (1) litera (e), biroul vamal de supraveghere permite descărcarea regimului de perfecționare activă IM/EX de îndată ce mărfurile plasate sub regim au fost utilizate pentru prima oară în cadrul operațiunilor de transformare legate de produsele transformate livrate sau de părți ale acestora, cu condiția ca evidențele titularului regimului să fie de așa natură încât să fie posibil să se verifice că regimul este aplicat și operat corect.

(6)

În cazul menționat la alineatul (1) litera (f), titularul regimului de perfecționare activă trebuie să dovedească faptul că descărcarea regimului de perfecționare activă IM/EX în conformitate cu regulile obișnuite este imposibilă sau nerentabilă.

Produse transformate sau mărfuri considerate a fi fost puse în liberă circulație

(1)

În cazul în care în autorizația pentru perfecționare activă IM/EX s-a menționat că produsele transformate sau mărfurile plasate sub regim sunt considerate a fi fost puse în liberă circulație dacă nu au fost plasate sub un regim vamal ulterior sau reexportate la expirarea perioadei pentru descărcare, declarația vamală de punere în liberă circulație este considerată a fi fost depusă și acceptată, iar liberul de vamă acordat la data expirării perioadei pentru descărcare.

(2)

În cazurile menționate la alineatul (1), produsele sau mărfurile plasate sub regimul de perfecționare activă IM/EX devin mărfuri unionale atunci când sunt introduse pe piață.

Pentru a prelucra și a face schimb de informații referitoare la ieșirea mărfurilor de pe teritoriul vamal al Uniunii, se utilizează un sistem electronic implementat în acest scop în temeiul articolului 16 alineatul (1) din cod.

Primul paragraf din prezentul articol este aplicabil de la datele introducerii AES în cadrul CVU menționat în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/255/UE.

Atunci când se constată că unele mărfuri care se intenționează să fie scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii nu sunt acoperite de o declarație prealabilă la ieșire și cu excepția cazului în care există o derogare de la obligația de a depune o astfel de declarație, ieșirea mărfurilor face obiectul depunerii unei astfel de declarații.

(1)

Analiza de risc se efectuează înainte de acordarea liberului de vamă mărfurilor într-un termen-limită ce corespunde perioadei dintre sfârșitul termenului-limită pentru depunerea declarației prealabile la ieșire prevăzut la articolul 244 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 și încărcarea sau plecarea mărfurilor, după caz.

(2)

Dacă se aplică o derogare de la obligația de a depune o declarație prealabilă la ieșire în temeiul articolului 245 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, analiza de risc se efectuează în momentul prezentării mărfurilor pe baza declarației vamale sau a declarației de reexport care acoperă mărfurile respective ori, dacă aceasta nu este disponibilă, pe baza oricăror alte informații disponibile referitoare la mărfuri.

(1)

Cu excepția cazului în care se aplică alineatele (2)-(7), biroul vamal de ieșire este biroul vamal de a cărui competență ține locul din care mărfurile părăsesc teritoriul vamal al Uniunii pentru o destinație din afara acestui teritoriu.

(2)

În cazul mărfurilor care părăsesc teritoriul vamal al Uniunii printr-o instalație de transport fixă, biroul vamal de ieșire este biroul vamal de export.

(3)

În cazul în care mărfurile sunt încărcate într-un port maritim pe o navă care nu este atribuită unui serviciu de transport maritim regulat, astfel cum se menționează la articolul 120 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, în vederea transportului către o destinație din afara teritoriului vamal al Uniunii, biroul vamal de ieșire este biroul vamal de a cărui competență ține locul în care mărfurile sunt încărcate pe o astfel de navă.

(4)

În cazul în care alineatul (3) nu se aplică, iar mărfurile sunt încărcate pe o navă sau pe o aeronavă fără nicio transbordare ulterioară pentru a fi transportate către o destinație din afara teritoriului vamal al Uniunii pe cale maritimă sau aeriană, biroul vamal de ieșire este biroul vamal de a cărui competență ține locul în care mărfurile sunt încărcate pe o astfel de navă sau aeronavă.

(5)

Dacă, după ce li s-a acordat liberul de vamă pentru export, mărfurile sunt plasate sub un regim de tranzit extern, biroul vamal de ieșire este biroul vamal de plecare al operațiunii de tranzit.

(6)

Dacă, după ce li s-a acordat liberul de vamă pentru export, mărfurile sunt plasate sub un regim de tranzit altul decât regimul de tranzit extern, biroul vamal de ieșire este biroul vamal de plecare al operațiunii de tranzit cu condiția să fie îndeplinită oricare dintre condițiile următoare:

(a)

biroul vamal de destinație al operațiunii de tranzit este situat într-o țară de tranzit comun;

(b)

biroul vamal de destinație al operațiunii de tranzit este situat la frontiera teritoriului vamal al Uniunii, iar mărfurile sunt scoase de pe acest teritoriu, după ce au trecut printr-o țară sau printr-un teritoriu din afara teritoriului vamal al Uniunii.

(7)

La cerere, biroul vamal de ieșire este biroul vamal de a cărui competență ține locul în care mărfurile sunt preluate în baza unui contract unic de transport pentru transportarea mărfurilor în afara teritoriului vamal al Uniunii de către societățile de transport feroviar, operatorii poștali, companiile aeriene sau societățile de transport maritim, dacă mărfurile urmează să părăsească teritoriul vamal al Uniunii pe calea ferată, pe cale aeriană sau maritimă ori prin poștă.

(7a)

Cel mai târziu de la data introducerii sistemului automatizat de export (AES) menționat în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/578, alineatele (6) și (7) nu se mai aplică în cazul în care sunt exportate mărfuri unionale care se încadrează în una dintre categoriile enumerate la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2008/118/CE.

Cel mai târziu de la data introducerii sistemului automatizat de export (AES) menționat în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/578, alineatul (7) nu se mai aplică în cazul în care sunt reexportate mărfuri neunionale.

(9)

Atunci când se depune o notificare de reexport în conformitate cu articolul 274 alineatul (1) din cod, biroul vamal de ieșire este biroul vamal de a cărui competență ține locul în care mărfurile se află în zonă liberă sau în depozitare temporară.

Cu excepția cazului în care declarația vamală ia forma unei înscrieri în evidențele declarantului în conformitate cu articolul 182 din cod, la acordarea liberului de vamă mărfurilor, biroul vamal de export transmite datele din declarația de export biroului vamal de ieșire declarat. Datele respective se bazează pe datele furnizate în declarația de export, modificate acolo unde este necesar.

(1)

În momentul prezentării mărfurilor la biroul vamal de ieșire, persoana care prezintă mărfurile la ieșire:

(a)

indică MRN-ul declarației de export sau de reexport;

(b)

indică orice fel de discrepanțe între mărfurile declarate cărora li s-a acordat liberul de vamă pentru export și cele prezentate, inclusiv cazurile în care mărfurile au fost reambalate sau containerizate înainte de prezentarea lor la biroul vamal de ieșire;

(c)

atunci când este prezentată numai o parte din mărfurile acoperite de o declarație de export sau de reexport, persoana care prezintă mărfurile indică, de asemenea, cantitatea de mărfuri prezentată efectiv.

Când însă mărfurile respective sunt prezentate în colete sau containerizate, aceasta notifică numărul de colete și, dacă sunt containerizate, numerele de identificare ale containerelor.

►M1 (2) ◄

Mărfurile declarate pentru export sau reexport pot fi prezentate la un alt birou vamal de ieșire decât cel declarat în declarația de export sau de reexport. Atunci când biroul vamal de ieșire real este situat într-un alt stat membru decât cel declarat inițial, biroul vamal respectiv solicită datele declarației de export sau de reexport de la biroul vamal de export.

(3)

În cazul în care mărfurile transportate printr-o instalație de transport fixă sunt scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii prin instalația respectivă, se consideră că aceste mărfuri sunt prezentate în vamă în momentul în care sunt plasate în instalația de transport fixă.

(1)

Dacă mărfurile care urmează a fi scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii sunt supuse controalelor vamale, biroul vamal de ieșire examinează mărfurile pe baza informațiilor primite de la biroul vamal de export.

(2)

Dacă persoana care prezintă mărfurile indică sau biroul vamal de ieșire descoperă că unele dintre mărfurile declarate pentru export, reexport sau perfecționare pasivă lipsesc atunci când sunt prezentate biroului vamal de ieșire, acel birou vamal informează biroul vamal de export cu privire la mărfurile care lipsesc.

(3)

Dacă persoana care prezintă mărfurile indică sau biroul vamal de ieșire descoperă că unele dintre mărfurile prezentate biroului vamal de ieșire sunt în plus față de mărfurile declarate pentru export, reexport sau perfecționare pasivă, biroul vamal respectiv refuză ieșirea mărfurilor care sunt în plus până la depunerea unei declarații de export sau de reexport pentru mărfurile în cauză. Declarația de export sau de reexport respectivă poate fi depusă la biroul vamal de ieșire.

(4)

Dacă persoana care prezintă mărfurile indică sau biroul vamal de ieșire descoperă că există o discrepanță în ceea ce privește natura mărfurilor declarate pentru export, reexport sau perfecționare pasivă față de cele prezentate biroului vamal de ieșire, biroul vamal de ieșire refuză ieșirea mărfurilor respective până la depunerea unei declarații de export sau de reexport pentru acestea și informează biroul vamal de export. Declarația de export sau de reexport respectivă poate fi depusă la biroul vamal de ieșire.

(5)

Transportatorul notifică ieșirea mărfurilor biroului vamal de ieșire, furnizând toate informațiile următoare:

(a)

numărul de referință unic al trimiterii sau numărul de referință al documentului de transport;

(b)

dacă mărfurile sunt prezentate în colete sau containerizate, numărul de colete sau, dacă sunt containerizate, numerele de identificare ale containerelor;

(c)

MRN-ul declarației de export sau de reexport, dacă este cazul.

Obligația prevăzută la primul paragraf nu se aplică în măsura în care aceste informații sunt puse la dispoziția autorităților vamale prin intermediul sistemelor de informații comerciale, portuare sau de transport existente sau în situația prevăzută la articolul 329 alineatul (7).

(6)

În scopul alineatului (5), persoana care îi predă mărfurile transportatorului îi furnizează acestuia datele menționate la alineatul respectiv.

Transportatorul poate încărca mărfurile în vederea transportului în afara teritoriului vamal al Uniunii dacă informațiile menționate la alineatul (5) sunt la dispoziția sa.

Supravegherea mărfurilor cărora li s-a acordat liberul de vamă pentru ieșire și schimbul de informații dintre birourile vamale

(1)

De îndată ce s-a acordat liberul de vamă pentru ieșire mărfurilor, biroul vamal de ieșire le supraveghează până când acestea sunt scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii.

(2)

Dacă birourile vamale de ieșire și de export sunt diferite, biroul vamal de ieșire informează biroul vamal de export cu privire la ieșirea mărfurilor cel mai târziu în ziua lucrătoare care urmează zilei în care mărfurile au părăsit teritoriul vamal al Uniunii.

În cazurile menționate la alineatele (3)-(7) de la articolul 329 din prezentul regulament, termenul-limită în care biroul vamal de ieșire trebuie să informeze biroul vamal de export cu privire la ieșirea mărfurilor este însă următorul:

(3)

Dacă birourile vamale de ieșire și de export sunt diferite, iar ieșirea mărfurilor este refuzată, biroul vamal de ieșire informează biroul vamal de export cel mai târziu în ziua lucrătoare care urmează zilei în care a fost refuzată ieșirea mărfurilor.

(4)

Atunci când mărfurile acoperite de o declarație de export sau de reexport circulă către un birou vamal de ieșire și părăsesc ulterior teritoriul vamal al Uniunii sub forma mai multor trimiteri din cauza unor circumstanțe neprevăzute, biroul vamal de ieșire informează biroul vamal de export cu privire la ieșirea mărfurilor numai după ce toate mărfurile au părăsit teritoriul vamal al Uniunii.

(5)

În circumstanțe neprevăzute, în cazul în care mărfurile acoperite de o declarație de export sau de reexport circulă către un birou vamal de ieșire și ulterior părăsesc teritoriul vamal al Uniunii prin mai multe birouri vamale de ieșire, oricare dintre persoanele menționate la articolul 267 alineatul (2) din cod poate solicita biroului vamal de ieșire unde au fost prezentate pentru prima dată mărfurile să informeze celălalt birou vamal sau celelalte birouri vamale de ieșire de unde vor părăsi teritoriul vamal al Uniunii o parte a mărfurilor. Fiecare birou vamal de ieșire supraveghează ieșirea fizică a mărfurilor care părăsesc teritoriul vamal al Uniunii de la biroul respectiv. Biroul vamal sau birourile vamale de ieșire următoare informează primul birou vamal de ieșire cu privire la mărfurile care au părăsit teritoriul vamal al Uniunii de la respectivele birouri. Primul birou vamal de ieșire și biroul vamal sau birourile vamale de ieșire următoare își comunică aceste informații de comun acord și fără a folosi sistemul automatizat de export menționat în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/578. Primul birou vamal de ieșire informează biroul vamal de export când toate mărfurile au părăsit teritoriul vamal al Uniunii.

(6)

Dacă mărfurile urmează să părăsească teritoriul vamal al Uniunii în situația menționată la articolul 329 alineatul (7) din prezentul regulament, transportatorul, la cererea autorităților vamale competente de la punctul de ieșire, furnizează informații despre mărfurile respective. Aceste informații constau în unul dintre următoarele:

(a)

MRN-ul declarației de export;

(b)

o copie a contractului unic de transport pentru mărfurile în cauză;

(c)

numărul de referință unic al trimiterii sau numărul de referință al documentului de transport și, dacă mărfurile sunt prezentate în colete sau sunt containerizate, numărul coletelor și, dacă sunt containerizate, numărul de identificare al containerului.

(7)

Prin derogare de la alineatul (2) al doilea paragraf literele (b) și (c) din prezentul articol, până la datele introducerii sistemului automatizat de export menționat în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/578, în situațiile menționate la articolul 329 alineatele (5) și (6) din prezentul regulament, termenul-limită în care biroul vamal de ieșire trebuie să informeze biroul vamal de export cu privire la ieșirea mărfurilor este prima zi lucrătoare următoare zilei în care mărfurile sunt plasate sub regimul de tranzit respectiv sau în care mărfurile părăsesc teritoriul vamal al Uniunii sau în care regimul de tranzit este descărcat.

(1)

Biroul vamal de export certifică declarantului sau exportatorului ieșirea mărfurilor în cazurile următoare:

(a)

atunci când biroul respectiv a fost informat cu privire la ieșirea mărfurilor de către biroul vamal de ieșire;

(b)

atunci când biroul respectiv este același cu biroul vamal de ieșire, iar mărfurile au ieșit;

(c)

atunci când biroul respectiv consideră că sunt suficiente dovezile furnizate în conformitate cu articolul 335 alineatul (4) din prezentul regulament.

(2)

Dacă a certificat ieșirea mărfurilor în conformitate cu alineatul (1) litera (c), biroul vamal de export informează biroul vamal de ieșire în acest sens.

(1)

Dacă, după 90 de zile de la acordarea liberului de vamă mărfurilor pentru export, biroul vamal de export nu a fost informat în legătură cu ieșirea mărfurilor, acesta poate solicita declarantului să îl informeze în legătură cu data la care mărfurile au părăsit teritoriul vamal al Uniunii și în legătură cu biroul vamal de ieșire de la care mărfurile au părăsit teritoriul vamal al Uniunii.

(2)

Declarantul poate, din proprie inițiativă, să informeze biroul vamal de export în legătură cu datele la care mărfurile au părăsit teritoriul vamal al Uniunii și în legătură cu biroul vamal de ieșire de la care mărfurile au părăsit teritoriul vamal al Uniunii.

(3)

Dacă furnizează informații biroului vamal de export în conformitate cu alineatul (1) sau (2), declarantul poate solicita biroului vamal de export să certifice ieșirea. În acest scop, biroul vamal de export solicită informații cu privire la ieșirea mărfurilor de la biroul vamal de ieșire, care trebuie să răspundă în termen de 10 zile.

În cazul în care biroul vamal de ieșire nu răspunde în termenul-limită menționat, biroul vamal de export îl informează pe declarant în acest sens.

(4)

Dacă biroul vamal de export îl informează pe declarant că biroul vamal de ieșire nu a răspuns în termenul-limită menționat la alineatul (3), declarantul poate furniza biroului vamal de export dovezi conform cărora mărfurile au părăsit teritoriul vamal al Uniunii.

Aceste dovezi pot fi furnizate, în special, printr-unul dintre următoarele mijloace sau printr-o combinație a acestora:

Declarația de export sau reexport pentru mărfuri incluse în mai multe trimiteri

În cazul unor mărfuri destinate a fi scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii sub forma a mai mult de o trimitere, fiecare trimitere individuală este acoperită de o declarație de export sau de reexport separată.

(1)

Dacă a fost necesară o declarație de export sau de reexport, însă mărfurile au fost scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii în lipsa unei astfel de declarații, exportatorul depune o declarație de export sau de reexport retroactivă. Această declarație se depune la biroul vamal de a cărui competență ține locul în care este stabilit exportatorul. Biroul vamal respectiv certifică exportatorului ieșirea mărfurilor cu condiția ca liberul de vamă să fi fost acordat dacă declarația fusese depusă înainte de ieșirea mărfurilor de pe teritoriul vamal al Uniunii și ca acesta să aibă la dispoziție dovezile conform cărora mărfurile au părăsit teritoriul vamal al Uniunii.

(2)

Dacă unele mărfuri unionale care fuseseră destinate reimportului au părăsit teritoriul vamal al Uniunii, însă nu mai sunt destinate reimportului și ar fi fost folosit un alt tip de declarație vamală dacă nu ar fi existat nicio intenție de a efectua reimportul, exportatorul poate depune o declarație de export retroactivă, înlocuind declarația inițială, la biroul vamal de export. Biroul vamal în cauză îi certifică exportatorului ieșirea mărfurilor.

Dacă însă unele mărfuri unionale au părăsit teritoriul vamal al Uniunii sub acoperirea unui carnet ATA și CPD, biroul vamal de export îi certifică exportatorului ieșirea mărfurilor cu condiția ca voletul de reimport și cotorul carnetului ATA și CPD să fie invalidate.

Depunerea unei declarații de reexport pentru mărfuri acoperite de un carnet ATA și CPD

Biroul vamal de a cărui competență ține reexportul mărfurilor acoperite de un carnet ATA și CPD este, pe lângă birourile vamale menționate la articolul 221 alineatul (2) din prezentul regulament, biroul vamal de ieșire.

(1)

Un carnet ATA și CPD este considerat declarație de export dacă acest carnet a fost eliberat într-un stat membru care este parte contractantă la Convenția ATA sau la Convenția de la Istanbul și este vizat și garantat de o asociație stabilită în Uniune care face parte dintr-un lanț de garanție astfel cum este definit la articolul 1 litera (d) din anexa A la Convenția de la Istanbul.

(2)

Carnetul ATA și CPD nu se utilizează ca declarație de export în legătură cu mărfuri unionale dacă:

(a)

aceste mărfuri fac obiectul unor formalități de export în vederea acordării unor restituiri la export în cadrul politicii agricole comune;

(b)

mărfurile care au făcut parte din stocuri de intervenție fac obiectul unor măsuri de control în ceea ce privește utilizarea sau destinația și au fost supuse unor formalități vamale la exportul înspre teritorii din afara teritoriului vamal al Uniunii în cadrul politicii agricole comune;

(c)

mărfurile respective sunt eligibile pentru rambursarea sau remiterea taxelor la import cu condiția să fie exportate de pe teritoriul vamal al Uniunii;

(d)

mărfurile în cauză circulă în regim suspensiv de accize în cadrul teritoriului Uniunii în temeiul Directivei 2008/118/CE, cu excepția cazului în care se aplică dispozițiile de la articolul 30 din directiva respectivă.

(3)

Atunci când se utilizează un carnet ATA ca declarație de export, biroul vamal de export îndeplinește următoarele formalități:

(a)

verifică informațiile furnizate în casetele A-G din voletul de export în raport cu mărfurile acoperite de carnet;

(b)

completează, atunci când este cazul, caseta de pe coperta carnetului, intitulată „Certificare de către autoritățile vamale”;

(c)

completează cotorul și caseta H din voletul de export;

(d)

indică biroul vamal de export în caseta H litera (b) din voletul de reimport;

(e)

reține voletul de export.

(4)

Atunci când biroul vamal de export nu este biroul vamal de ieșire, biroul vamal de export îndeplinește formalitățile menționate la alineatul (3), însă nu completează caseta 7 de pe cotor, care se completează de către biroul vamal de ieșire.

(5)

Termenele-limită pentru reimportul mărfurilor, indicate de biroul vamal de export în caseta H litera (b) de pe voletul de export, nu pot să depășească termenul de valabilitate al carnetului.

Mărfuri cărora li s-a acordat liberul de vamă pentru export sau reexport și care nu părăsesc teritoriul vamal al Uniunii

(1)

Dacă nu se mai intenționează să fie scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii mărfuri cărora li s-a acordat liberul de vamă pentru export sau reexport, declarantul informează imediat biroul vamal de export.

(2)

Fără a aduce atingere alineatului (1), dacă mărfurile au fost deja prezentate la biroul vamal de ieșire, persoana care preia mărfurile de la biroul vamal de ieșire în vederea transportului într-un loc de pe teritoriul vamal al Uniunii informează biroul vamal de ieșire că mărfurile nu vor fi scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii și indică MRN-ul declarației de export sau de reexport.

(3)

Dacă, în cazurile menționate la articolul 329 alineatele (5), (6) și (7), efectul unei modificări a contractului de transport este acela că încheie, în interiorul teritoriului vamal al Uniunii, o operațiune de transport care ar fi trebuit să se încheie în afara acestuia, societățile sau autoritățile în cauză informează biroul vamal de ieșire cu privire la modificarea respectivă și pot executa contractul modificat doar cu acordul prealabil al biroului vamal respectiv.

(3a)

Cel mai târziu de la data introducerii sistemului automatizat de export (AES) menționat în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/578, în cazurile menționate la alineatele (2) și (3), biroul vamal de ieșire informează biroul vamal de export că mărfurile nu au fost scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii.

(4)

În cazul unei invalidări a declarației de export sau de reexport în conformitate cu articolul 248 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, biroul vamal de export informează declarantul și biroul vamal de ieșire declarat cu privire la invalidarea respectivă.

Biroul vamal unde se depune declarația sumară de ieșire în conformitate cu articolul 271 alineatul (1) din cod trebuie:

Mărfuri pentru care a fost depusă o declarație sumară de ieșire și care nu părăsesc teritoriul vamal al Uniunii

În cazul în care nu se mai intenționează scoaterea de pe teritoriul vamal al Uniunii a unor mărfuri pentru care a fost depusă o declarație sumară de ieșire, persoana care preia mărfurile de la biroul vamal de ieșire în vederea transportului într-un loc de pe teritoriul respectiv informează biroul vamal de ieșire că mărfurile nu vor fi scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii și indică MRN-ul declarației sumare de ieșire.

Mărfuri pentru care a fost depusă o notificare de reexport și care nu părăsesc teritoriul vamal al Uniunii

În cazul în care nu se mai intenționează scoaterea de pe teritoriul vamal al Uniunii a unor mărfuri pentru care a fost depusă o notificare de reexport, persoana care preia mărfurile de la biroul vamal de ieșire în vederea transportului către un loc de pe teritoriul respectiv informează biroul vamal de ieșire că mărfurile nu vor fi scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii și indică MRN-ul notificării de reexport.

Norme de procedură pentru reevaluarea autorizațiilor deja în vigoare la 1 mai 2016

(1)

Deciziile în urma unei reevaluări a unei autorizații în conformitate cu articolul 250 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 se iau înainte de 1 mai 2019.

Aceste decizii revocă autorizațiile reevaluate și, dacă este cazul, acordă autorizații noi. Deciziile se notifică fără întârziere titularilor autorizației.

(2)

În cazurile menționate la articolul 253 litera (b) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, dacă se acordă o nouă autorizație pentru folosirea unei garanții globale ca urmare a reevaluării unei autorizații de utilizare a unei garanții globale în legătură cu o decizie de acordare a unei amânări a plății prin intermediul uneia dintre procedurile menționate la articolul 226 litera (b) sau (c) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92, se eliberează în mod automat în același timp o autorizație nouă pentru amânarea plății, în conformitate cu articolul 110 din cod.

(3)

Atunci când autorizațiile menționate la articolul 251 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 conțin trimiteri la Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului ( 24 ) sau la Regulamentul (CEE) nr. 2454/93, trimiterile respective se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență prevăzut în anexa 90 la Regulamentul delegat (UE) 2015/2446.

(4)

Prin derogare de la alineatul (1), autorizațiile unice pentru proceduri simplificate (AUPS) care au fost eliberate în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 și care sunt încă în vigoare la 1 mai 2016 rămân valabile până la datele respective de introducere a CCI și, respectiv, a AES menționate în anexa la Decizia de punere în aplicare 2016/578/UE a Comisiei.

Dispoziții tranzitorii privind cererile de autorizații depuse înainte de 1 mai 2016

Autoritățile vamale pot accepta cereri pentru acordarea de autorizații în conformitate cu codul și cu prezentul regulament depuse înainte de 1 mai 2016. Autoritatea vamală competentă să ia decizia poate acorda autorizații în conformitate cu codul și cu prezentul regulament înainte de 1 mai 2016. Aceste autorizații nu sunt însă valabile înainte de 1 mai 2016.

(1)

Valoarea de tranzacție a mărfurilor poate fi stabilită pe baza unei vânzări care are loc înainte de vânzarea menționată la articolul 128 alineatul (1) din prezentul regulament dacă persoana pe seama căreia se depune declarația are obligații în temeiul unui contract încheiat înainte de 18 ianuarie 2016.

(2)

Prezentul articol se aplică până la 31 decembrie 2017.

Dacă mărfurile au fost declarate pentru punere în liberă circulație, pentru regimul de antrepozitare vamală, perfecționare activă, transformare sub control vamal, admitere temporară, destinație finală, tranzit, export sau perfecționare pasivă în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 înainte de 1 mai 2016 și nu li s-a acordat liberul de vamă până la acea dată, acestor mărfuri li se acordă liberul de vamă pentru regimul înscris în declarație în conformitate cu dispozițiile aplicabile din cod, din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 și din prezentul regulament.

Dispoziții tranzitorii privind mărfurile plasate sub anumite regimuri vamale care nu au fost descărcate înainte de 1 mai 2016

(1)

Dacă mărfurile au fost plasate sub următoarele regimuri vamale înainte de 1 mai 2016, iar regimul nu a fost descărcat înaintea datei respective, regimul este descărcat în conformitate cu dispozițiile aplicabile din cod, din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 și din prezentul regulament:

(a)

punerea mărfurilor în liberă circulație cu un tratament tarifar favorabil ori la o rată redusă sau zero a taxelor datorită destinației lor finale;

(b)

antrepozitarea vamală de tipurile A, B, C, E și F;

(c)

perfecționarea activă sub forma sistemului de suspendare;

(d)

transformarea sub control vamal.

(2)

Dacă mărfurile au fost plasate sub următoarele regimuri vamale înainte de 1 mai 2016, iar regimul nu a fost descărcat înaintea datei respective, regimul este descărcat în conformitate cu dispozițiile aplicabile din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 și din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93:

(a)

antrepozitarea vamală de tip D;

(b)

admiterea temporară;

(c)

perfecționarea activă sub forma sistemului cu rambursare;

(d)

perfecționarea pasivă.

Cu toate acestea, începând cu 1 ianuarie 2019, regimul pentru antrepozitarea vamală de tip D este descărcat în conformitate cu dispozițiile aplicabile din cod, din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 și din prezentul regulament.

(3)

Mărfurile plasate într-o zonă liberă de control tip II astfel cum se menționează la articolul 799 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 sau într-un antrepozit liber care nu au primit o destinație vamală în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 sunt considerate, începând cu 1 mai 2016, ca fiind plasate sub un regim de antrepozitare vamală în conformitate cu dispozițiile aplicabile din cod, din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 și din prezentul regulament.

(4)

Dacă mărfurilor li s-a acordat liberul de vamă pentru o operațiune de tranzit înainte de 1 mai 2016, iar operațiunea respectivă nu a fost descărcată până la acea dată, aceasta este descărcată în conformitate cu dispozițiile aplicabile din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 și din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93.

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

FORMATELE ȘI CODURILE CERINȚELOR COMUNE ÎN MATERIE DE DATE PENTRU CERERI ȘI DECIZII

Numărul care urmează după cod indică lungimea admisibilă a datei. Se aplică următoarele convenții:

Cele două puncte opționale care preced indicatorul de lungime semnifică faptul că data nu are lungime fixă, dar că poate cuprinde până la numărul de caractere indicat. O virgulă în lungimea datelor indică faptul că atributul poate conține zecimale, cifra care precede virgula indică lungimea totală a atributului, iar cifra care urmează după virgulă indică numărul maxim de zecimale.

		Jurnalul Oficial
		NR.	Pagina	Data
►M1	REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2017/989 AL COMISIEI din 8 iunie 2017	L 149	19	13.6.2017
►M2	REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2018/604 AL COMISIEI din 18 aprilie 2018	L 101	22	20.4.2018
►M3	REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2019/1394 AL COMISIEI din 10 septembrie 2019	L 234	1	11.9.2019
►M4	REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/893 AL COMISIEI din 29 iunie 2020	L 206	8	30.6.2020
►M5	REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/1727 AL COMISIEI din 18 noiembrie 2020	L 387	1	19.11.2020
►M6	REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/2038 AL COMISIEI din 10 decembrie 2020	L 416	48	11.12.2020
►M7	REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2021/235 AL COMISIEI din 8 februarie 2021	L 63	386	23.2.2021

C1	Rectificare, JO L 087, 2.4.2016, p. 40 (2015/2447)
►C2	Rectificare, JO L 101, 13.4.2017, p. 315 (2015/2447)
►C3	Rectificare, JO L 157, 20.6.2018, p. 27 (2015/2447)

TITLUL I
DISPOZIȚII GENERALE
ANEXA A:	Formatele și codurile cerințelor comune în materie de date pentru cereri și decizii
ANEXA B:	►M7 Formatele și codurile cerințelor comune în materie de date pentru declarații, notificări și dovada statutului vamal de mărfuri unionale [articolul 2 alineatul (2)] ◄
▼M7
ANEXA C:	Formatele și codurile cerințelor comune în materie de date pentru declarații, notificări și dovada statutului vamal de mărfuri unionale [articolul 2 alineatul (4ă)]
▼B
ANEXA 12-01:	Formatele și codurile cerințelor comune în materie de date pentru înregistrarea operatorilor economici și a altor persoane
▼C3
ANEXA 12-02:	Decizii referitoare la informațiile de origine obligatorii
▼B
ANEXA 12-03:	Eticheta care trebuie aplicată pe bagajele de cală înregistrate la un aeroport din uniune (articolul 44)
TITLUL II
FACTORII PE BAZA CĂRORA SE APLICĂ TAXELE LA IMPORT SAU LA EXPORT ȘI ALTE MĂSURI CU PRIVIRE LA SCHIMBUL DE MĂRFURI
ANEXA 21-01:	Lista elementelor de date necesare în scopul supravegherii menționată la articolul 55 alineatul (1)
ANEXA 21-02:	Lista elementelor de date necesare în scopul supravegherii menționată la articolul 55 alineatul (6) și corespondența cu caseta din declarație și/sau cu formatul
ANEXA 21-03:	Lista elementelor de date necesare în scopul supravegherii menționată la articolul 55 alineatul (1)
ANEXA 22-02:	Certificatul de informații INF 4 și cererea de certificat de informații INF 4
ANEXA 22-06:	Cererea de obținere a statutului de exportator înregistrat în scopul sistemelor generalizate de preferințe tarifare ale Uniunii Europene, Norvegiei, Elveției și Turciei
ANEXA 22-06A:	Cererea de obținere a statutului de exportator înregistrat în scopul înregistrării exportatorilor din statele membre
▼C2
ANEXA 22-07:	Atestatul de origine
▼B
ANEXA 22-08:	CERTIFICAT DE ORIGINE TIP A
ANEXA 22-09:	Declarația pe factură
ANEXA 22-10:	Certificatul de circulație a mărfurilor eur. 1 și cererile aferente
ANEXA 22-13:	Declarația pe factură
ANEXA 22-14:	Certificat de origine pentru anumite produse care fac obiectul unor regimuri speciale de import nepreferențiale
▼C3
ANEXA 22-15:	Declarația furnizorului în cazul produselor cu origine preferențială
ANEXA 22-16:	Declarație pe termen lung a furnizorului în cazul produselor cu origine preferențială
ANEXA 22-17:	Declarația furnizorului în cazul produselor care nu au origine preferențială
ANEXA 22-18:	Declarație pe termen lung a furnizorului în cazul produselor care nu au origine preferențială
▼B
ANEXA 22-19:	Cerințe pentru întocmirea certificatelor de origine tip A înlocuitoare
ANEXA 22-20:	Cerințe pentru întocmirea dovezilor de origine înlocuitoare
ANEXA 23-01:	Costuri de transport aerian care trebuie incluse în valoarea în vamă
ANEXA 23-02:	Lista mărfurilor menționate la articolul 142 alineatul (6)
TITLUL III
DATORIE VAMALĂ ȘI GARANȚII
ANEXA 32-01:	Angajamentul garantului – Garanție izolată
ANEXA 32-02:	Angajamentul garantului – Garanție izolată sub formă de titluri
ANEXA 32-03:	Angajamentul garantului – Garanție globală
ANEXA 32-06:	Titlu de garanție izolată
ANEXA 33-03:	Model de notă de informare privind solicitarea de plată a datoriei în cadrul regimului de tranzit în baza carnetului ATA/e-ATA, adresată asociației garante
ANEXA 33-04:	Formular de impunere pentru calcularea taxelor vamale Și a taxelor rezultate din solicitarea de plată a datoriei în cadrul regimului de tranzit în baza carnetului ATA/e-ATA, adresată asociației garante
ANEXA 33-05:	Model de descărcare a regimului în care se precizează că a fost inițiată o procedură de recuperare în ceea ce privește asociația garantă, în statul membru în care datoria vamală a luat naștere în cadrul regimului de tranzit în baza carnetului ATA/e-ATA
ANEXA 33-06:	Cerere de informații suplimentare în cazul în care mărfurile se află în alt stat membru
ANEXA 33-07:	Uniunea Europeană rambursarea sau remiterea taxei vamale
TITLUL IV
MĂRFURI INTRODUSE PE TERITORIUL VAMAL AL UNIUNII
	Nicio anexă
TITLUL V
NORME GENERALE PRIVIND STATUTUL VAMAL, PLASAREA MĂRFURILOR SUB UN REGIM VAMAL, VERIFICAREA, ACORDAREA LIBERULUI DE VAMĂ ȘI DISPUNEREA DE MĂRFURI
ANEXA 51-01:	Document privind înregistrarea statutului
TITLUL VI
PUNEREA ÎN LIBERĂ CIRCULAȚIE ȘI SCUTIREA DE TAXE LA IMPORT
ANEXA 61-02:	Certificate de cântărire a bananelor – model
ANEXA 61-03:	Certificat de cântărire a bananelor – procedură
ANEXA 62-02:	INF 3 – Fișa de informații privind mărfurile reintroduse
TITLUL VII
REGIMURI SPECIALE
ANEXA 72-01:	Etichetă galbenă
ANEXA 72-02:	Eticheta galbenă
ANEXA 72-03:	TC 11 – recipisă
ANEXA 72-04:	Planul de asigurare a continuității activității pentru tranzitul unional
TITLUL VIII
MĂRFURI SCOASE DE PE TERITORIUL VAMAL AL UNIUNII
	Nicio anexă