TEXT consolidat: 32006R1896 — RO

Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.

(1)

Prezentul regulament are drept obiect:

(a)

simplificarea, accelerarea și reducerea costurilor litigiilor transfrontaliere referitoare la creanțele pecuniare necontestate prin instituirea unei proceduri europene de somație de plată;

și

(b)

asigurarea liberei circulații a somațiilor europene de plată în toate statele membre prin stabilirea unor standarde minime prin respectarea cărora nu este necesară nicio procedură intermediară în statul membru de executare înaintea recunoașterii și executării.

(2)

Prezentul regulament nu împiedică reclamantul să-și valorifice o creanță în sensul articolului 4 recurgând la o altă procedură prevăzută de legislația unui stat membru sau de legislația comunitară.

(1)

Prezentul regulament se aplică în materie civilă și comercială în litigiile transfrontaliere, indiferent de natura instanței. Acesta nu reglementează materia fiscală, materia vamală sau materia administrativă, nici răspunderea statului pentru acțiuni sau omisiuni comise în exercitarea puterii publice (acta jure imperii).

(2)

Sunt excluse de la aplicarea prezentului regulament:

(a)

regimurile matrimoniale, testamentele și succesiunile;

(b)

falimentele, concordatele și alte proceduri similare;

(c)

asigurările sociale;

(d)

creanțele care decurg din obligații necontractuale, cu excepția situațiilor în care

(i)

acestea au făcut obiectul unui acord între părți sau există o recunoaștere a datoriei;

(ii)

acestea se referă la datorii lichide care decurg din proprietatea comună asupra unui bun;

(3)

În sensul prezentului regulament, prin „stat membru” se înțelege toate statele membre cu excepția Danemarcei.

(1)

În sensul prezentului regulament, un litigiu transfrontalier este un litigiu în care cel puțin una din părți are domiciliul sau reședința obișnuită într-un stat membru, altul decât statul membru al instanței sesizate.

(2)

Domiciliul se determină în conformitate cu articolele 59 și 60 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2002 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială ( 1 ).

(3)

Momentul la care se apreciază caracterul transfrontalier al unui litigiu este cel la care se introduce cererea de somație europeană de plată în conformitate cu prezentul regulament.

Se instituie o procedură europeană de somație de plată pentru recuperarea creanțelor pecuniare lichide și exigibile la data la care se introduce cererea de somație europeană de plată.

(1)

În sensul aplicării prezentului regulament, competența se determină în conformitate cu normele de drept comunitar aplicabile în materie, în special regulamentul (CE) nr. 44/2001.

(2)

Cu toate acestea, în cazul în care creanța se referă la un contract încheiat de către o persoană, consumatorul, pentru o folosință care ar putea fi considerată ca neavând legătură cu activitatea profesională a acestuia și în cazul în care acest consumator este pârâtul, competența aparține numai instanțelor din statul membru în care pârâtul își are domiciliul, în sensul articolului 59 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001.

(1)

Cererea de somație europeană de plată se introduce utilizându-se formularul tip A din anexa I.

(2)

Cererea conține următoarele elemente:

▼C1

(a)

numele și adresele părților și, după caz, ale reprezentanților acestora, precum și ale instanței sesizate;

▼B

(b)

valoarea creanței, în special principalul și, după caz, dobânzile, penalitățile contractuale și costurile;

(c)

în cazul în care se cer dobânzi la creanță, rata dobânzii și perioada pentru care se cer aceste dobânzi, cu excepția cazului în care la principal se adaugă automat dobânzi legale în temeiul legislației statului membru de origine;

(d)

cauza acțiunii, inclusiv descrierea circumstanțelor invocate ca temei al creanței și, după caz, a dobânzilor cerute;

(e)

o descriere a elementelor de probă în sprijinul creanței;

(f)

temeiul competenței;

și

(g)

caracterul transfrontalier al litigiului în sensul articolului 3.

(3)

În cerere, reclamantul declară că după cunoștința sa informațiile furnizate sunt exacte și recunoaște că orice declarație falsă intenționată riscă să atragă sancțiunile prevăzute de legislația statului membru de origine.

(4)

Într-un apendice la cerere, reclamantul poate indica instanței, dacă este cazul, procedura, dintre cele enumerate la articolul 17 alineatul (1) literele (a) și (b), pe care o solicită a fi aplicată creanței sale în cadrul procedurii civile ulterioare, în cazul în care pârâtul face opoziție la somația europeană de plată.

De asemenea, reclamantul poate informa instanța, în apendicele prevăzut în primul paragraf, că se opune trecerii la procedura civilă în sensul articolului 17 alineatul (1) litera (a) sau (b) în cazul în care pârâtul face opoziție. Aceasta nu împiedică reclamantul să informeze instanța ulterior în acest sens, dar în orice caz înainte de emiterea somației de plată.

(5)

Cererea se introduce pe suport de hârtie sau prin orice alt mijloc de comunicare acceptat de statul membru de origine și care poate fi utilizat de instanța de origine, inclusiv pe cale electronică.

(6)

Cererea se semnează de către reclamant sau, după caz, de către reprezentantul acestuia. Atunci când cererea se introduce pe cale electronică în conformitate cu alineatul (5), aceasta se semnează în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din Directiva 1999/93/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 1999 privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice ( 2 ). Această semnătură este recunoscută în statul membru de origine fără a putea fi supusă unor condiții suplimentare.

Cu toate acestea, această semnătură electronică nu este necesară în cazul și în măsura în care instanțele din statul membru de origine sunt dotate cu un alt sistem electronic de comunicații accesibil unui grup dat de utilizatori certificați înscriși în prealabil și care permite o identificare sigură a acestor utilizatori. Statele membre informează Comisia cu privire la existența unor astfel de sisteme.

Instanța sesizată cu o cerere de somație europeană de plată examinează, în cel mai scurt termen și bazându-se pe formularul de cerere, dacă sunt îndeplinite condițiile menționate la articolele 2, 3, 4, 6 și 7 și dacă cererea apare a fi întemeiată. Această examinare poate fi efectuată cu ajutorul unei proceduri automatizate.

(1)

În cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile menționate la articolul 7, instanța dă reclamantului posibilitatea să completeze sau să rectifice cererea, cu excepția cazului în care aceasta este în mod vădit nefondată sau inadmisibilă. În acest scop, instanța utilizează formularul tip B din anexa II.

(2)

Atunci când instanța cere reclamantului să completeze sau să rectifice cererea, aceasta stabilește un termen pe care îl consideră corespunzător având în vedere circumstanțele. Instanța poate proroga acest termen în cazul în care consideră util acest lucru.

(1)

În cazul în care condițiile prevăzute la articolul 8 sunt îndeplinite numai pentru o parte a cererii, instanța informează reclamantul cu privire la aceasta utilizând formularul tip C din anexa III. Reclamantul este invitat să accepte sau să refuze o propunere de somație europeană de plată pentru suma stabilită de instanță și este informat cu privire la consecințele deciziei sale. Reclamantul răspunde trimițând înapoi formularul tip C pe care i l-a adresat instanța în termenul stabilit de aceasta în conformitate cu articolul 9 alineatul (2).

(2)

În cazul în care reclamantul acceptă propunerea instanței, instanța emite o somație europeană de plată, în conformitate cu articolul 12, pentru partea din cerere care a fost acceptată de reclamant. Urmările care decurg din aceasta pentru restul cererii inițiale sunt reglementate de legislația națională.

(3)

În cazul în care reclamantul nu trimite răspunsul în termenul stabilit de instanță sau refuză propunerea acesteia, instanța respinge în întregime cererea de somație europeană de plată.

(1)

Instanța respinge cererea în cazul în care:

(a)

nu sunt îndeplinite condițiile menționate la articolele 2, 3, 4, 6 și 7;

(b)

cererea este vădit nefondată;

(c)

reclamantul omite să trimită răspunsul în termenul stabilit de instanță în conformitate cu articolul 9 alineatul (2);

(d)

reclamantul omite să trimită răspunsul în termenul stabilit de instanță sau refuză propunerea instanței, în conformitate cu articolul 10.

Reclamantul este informat cu privire la motivele respingerii prin formularul tip D din anexa IV.

(2)

Respingerea cererii nu poate fi atacată cu recurs.

(3)

Respingerea cererii nu îl împiedică pe reclamant să-și valorifice creanța printr-o nouă cerere de somație europeană de plată sau prin orice altă procedură prevăzută de legislația unui stat membru.

(1)

În cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 8, instanța emite somația europeană de plată în cel mai scurt termen și în principiu în termen de treizeci de zile de la introducerea cererii, utilizând formularul tip E din anexa V.

În calculul termenului de treizeci de zile nu este cuprins și termenul necesar reclamantului pentru a completa, rectifica sau modifica cererea.

(2)

Somația europeană de plată se emite împreună cu o copie a formularului de cerere. Aceasta nu cuprinde informațiile furnizate de reclamant în apendicele 1 și 2 ale formularului tip A.

(3)

În somația europeană de plată, pârâtul estre informat cu privire la posibilitatea:

(a)

de a plăti reclamantului suma care este menționată în somația de plată;

(b)

de a se opune somației de plată făcând opoziție la instanța de origine, opoziție care trebuie trimisă în termen de treizeci de zile de la data la care i s-a comunicat sau notificat somația.

(4)

În conformitate cu somația europeană de plată, pârâtul este informat că:

(a)

somația a fost emisă numai pe baza informațiilor furnizate de reclamant și nu a fost verificată de către instanță;

(b)

somația va deveni executorie cu excepția cazului în care s-a făcut opoziție la instanță, în conformitate cu articolul 16;

(c)

atunci când s-a făcut opoziție procedura continuă în fața instanțelor competente din statul membru de origine în conformitate cu normele de procedură civilă de drept comun, cu excepția cazului în care reclamantul a cerut în mod expres ca procedura să ia sfârșit în acest caz.

(5)

Instanța se asigură că somația de plată este comunicată sau notificată pârâtului în conformitate cu legislația națională, potrivit modalităților conforme standardelor minimale stabilite la articolele 13, 14 și 15.

Comunicarea sau notificarea însoțită de confirmarea de primire de către pârât

Somația europeană de plată poate fi comunicată sau notificată pârâtului în conformitate cu legislația națională a statului în care trebuie efectuată comunicarea sau notificarea, într-unul din următoarele moduri:

Comunicarea sau notificarea neînsoțită de confirmarea de primire de către pârât

(1)

Somația europeană de plată poate fi, de asemenea, comunicată sau notificată pârâtului în conformitate cu legislația națională a statului în care trebuie efectuată comunicarea sau notificarea, într-unul din următoarele moduri:

▼C1

(a)

comunicare sau notificare personală, la adresa personală a pârâtului, unor persoane care locuiesc în aceeași gospodărie cu acesta sau care sunt angajate la această adresă;

▼B

(b)

în cazul în care pârâtul este un lucrător care desfășoară o activitate independentă sau o persoană juridică, comunicare sau notificare personală, în localurile comerciale ale pârâtului, unor persoane angajate ale pârâtului;

(c)

depunerea somației în cutia poștală a pârâtului;

(d)

depunerea somației la un oficiu poștal sau la autoritatea publică competentă și comunicare scrisă cu privire la această depunere în cutia poștală a pârâtului, cu condiția ca această comunicare scrisă să menționeze clar natura juridică a actului sau faptul că este echivalentă cu o notificare sau comunicare și că de la această dată încep să curgă termenele;

▼C1

(e)

prin poștă fără dovada prevăzută la alineatul (3), atunci când pârâtul are adresa în statul membru de origine;

▼B

(f)

prin mijloace electronice cu confirmare de primire automată, cu condiția ca pârâtul să fi acceptat expres în prealabil acest mod de comunicare sau notificare.

(2)

În sensul prezentului regulament, comunicarea sau notificarea în temeiul alineatului (1) nu este admisă în cazul în care adresa pârâtului nu este cunoscută cu certitudine.

(3)

Comunicarea sau notificarea în conformitate cu alineatul (1) literele (a), (b), (c) și (d) este atestată de:

(a)

un act semnat de persoana competentă care a efectuat comunicarea sau notificarea cu menționarea următoarelor elemente:

(i)

modalitatea de comunicare sau de notificare utilizată,

și

(ii)

data comunicării sau a notificării,

și

(iii)

atunci când somația de plată a fost comunicată sau notificată unei alte persoane decât pârâtul, numele acestei persoane și legătura acesteia cu pârâtul,

(b)

o confirmare de primire de la persoana care a primit comunicarea sau notificarea, în temeiul alineatului (1) literele (a) și (b).

Comunicarea sau notificarea în temeiul articolelor 13 sau 14 se poate face, de asemenea, unui reprezentant al pârâtului.

(1)

Pârâtul poate face opoziție la somația europeană de plată la instanța de origine utilizând formularul tip F din anexa VI care îi este transmis odată cu somația europeană de plată.

(2)

Opoziția se trimite în termen de treizeci de zile de la data comunicării sau notificării somației către pârât.

(3)

Pârâtul indică în opoziție că el contestă creanța fără a fi obligat să precizeze motivele acestei contestații.

(4)

Opoziția se introduce pe suport de hârtie sau prin orice alt mijloc de comunicare acceptat de statul membru de origine și care poate fi utilizat de instanța de origine, inclusiv pe cale electronică.

(5)

Opoziția se semnează de către pârât sau, după caz, de către reprezentantul acestuia. Atunci când opoziția se introduce pe cale electronică în conformitate cu alineatul (4), aceasta se semnează în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din Directiva 1999/93/CE. Această semnătură se recunoaște în statul membru de origine fără a putea fi supusă unor condiții suplimentare.

(1)

În cazul în care s-a făcut opoziție în termenul prevăzut la articolul 16 alineatul (2), procedura continuă în fața instanțelor competente ale statului membru de origine, cu excepția cazului în care reclamantul a solicitat în mod expres ca procedura să ia sfârșit în acest caz. Procedura continuă în conformitate cu normele:

(a)

procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă, prevăzută în Regulamentul (CE) nr. 861/2007, dacă este cazul; sau

(b)

oricărei proceduri civile naționale adecvate.

(2)

Dacă reclamantul nu a indicat care dintre procedurile enumerate la alineatul (1) literele (a) și (b) solicită să fie aplicată creanței sale în cadrul procedurii care urmează în cazul în care pârâtul face opoziție sau dacă reclamantul a solicitat aplicarea procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă, prevăzută în Regulamentul (CE) nr. 861/2007, unei cereri care nu intră în domeniul de aplicare al respectivului regulament, se trece la procedura civilă națională adecvată, cu excepția situației în care reclamantul a solicitat în mod expres să nu se facă o astfel de trecere.

(3)

Atunci când reclamantul și-a valorificat creanța recurgând la procedura europeană de somație de plată, nicio dispoziție din dreptul național nu aduce atingere poziției sale în cadrul procedurii civile ulterioare.

(4)

Trecerea la procedura civilă în sensul alineatului (1) literele (a) și (b) este reglementată de dreptul statului membru de origine.

(5)

Reclamantul este informat cu privire la orice opoziție făcută de pârât și la orice trecere la procedura civilă, în sensul alineatului (1).

(1)

În cazul în care, în termenul prevăzut la articolul 16 alineatul (2), luând în considerare un termen suplimentar necesar sosirii opoziției, nu a fost făcută nicio opoziție la instanța de origine, instanța de origine declară de îndată că somația europeană de plată este executorie, utilizând formularul tip G din anexa VII. Instanța verifică data la care a fost comunicată sau notificată somația de plată.

(2)

Fără a aduce atingere alineatului (1), condițiile formale necesare dobândirii forței executorii sunt reglementate de legislația statului membru de origine.

(3)

Instanța trimite somația europeană de plată executorie pârâtului.

O somație europeană de plată devenită executorie în statul membru de origine se recunoaște și se execută în celelalte state membre fără a fi necesară o declarație de constatare a forței executorii și fără ca recunoașterea acesteia să poată fi contestată.

(1)

După expirarea termenului prevăzut la articolul 16 alineatul (2), pârâtul are dreptul să ceară reexaminarea somației europene de plată în fața instanței competente din statul membru de origine în cazul în cazul în care:

(a)

(i)

somația de plată a fost comunicată sau notificată în conformitate cu una din modalitățile prevăzute la articolul 14;

și

(ii)

comunicarea sau notificarea nu a intervenit în timp util pentru a-i permite să-și pregătească apărarea, fără ca acest lucru să-i poată fi imputabil,

(b)

pârâtul a fost împiedicat să-și conteste creanța de cauze de forță majoră sau datorită unor circumstanțe extraordinare, fără ca acest lucru să-i poată fi imputabil,

cu condiția ca, în ambele cazuri, să acționeze cu promptitudine.

(2)

După expirarea termenului prevăzut la articolul 16 alineatul (2), pârâtul are, de asemenea, dreptul să ceară reexaminarea somației europene de plată în fața instanței competente din statul membru de origine atunci când somația de plată a fost emisă în mod vădit eronat, ținând seama de cerințele stabilite de prezentul regulament sau având în vedere alte circumstanțe excepționale.

(3)

În cazul în care instanța respinge cererea pârâtului pe motiv că nu este îndeplinită niciuna din condițiile de reexaminare menționate la alineatele (1) și (2), somația europeană de plată rămâne valabilă.

În cazul în care instanța hotărăște că reexaminarea se justifică pe motiv că este îndeplinită una din condițiile de reexaminare menționate la alineatele (1) și (2), somația europeană de plată este nulă și neavenită.

(1)

Fără a aduce atingere dispozițiilor prezentului regulament, procedurile de executare sunt reglementate de legislația statului membru de executare.

Somația europeană de plată devenită executorie se execută în aceleași condiții ca o hotărâre executorie luată în statul membru de executare.

(2)

În scopul executării în alt stat membru, reclamantul furnizează autorităților de executare competente din acest stat membru:

(a)

o copie a somației europene de plată, astfel cum este declarată executorie de către instanța de origine și care îndeplinește condițiile necesare pentru stabilirea autenticității acesteia;

și

(b)

după caz, traducerea somației europene de plată în limba oficială a statului membru de executare sau, în cazul în care acest stat membru are mai multe limbi oficiale, în limba oficială sau într-una din limbile oficiale ale procedurii judiciare din locul unde se solicită executarea, în conformitate cu legislația acestui stat membru, sau într-o altă limbă pe care statul membru de executare a declarat că o va putea accepta. Fiecare stat membru poate indica limba sau limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii Europene, altele decât limba sa, pe care le poate accepta pentru o somație europeană de plată. Traducerea este certificată de către o persoană autorizată în acest scop într-unul din statele membre.

(3)

Nicio cauțiune și nici un depozit, indiferent de denumire, nu pot fi impuse reclamantului care, într-un stat membru, solicită executarea unei somații de europene de plată emise într-un alt stat membru datorită faptului că este un resortisant străin sau că nu are domiciliul sau reședința în statul membru de executare.

(1)

La cererea pârâtului, instanța competentă din statul membru de executare refuză executarea în cazul în care somația europeană de plată este incompatibilă cu o hotărâre pronunțată sau o somație emisă anterior în orice stat membru sau într-o țară terță, cu condiția ca:

(a)

hotărârea pronunțată sau somația emisă anterior să privească aceleași părți într-un litigiu având același obiect;

și

(b)

hotărârea pronunțată sau somația emisă anterior să îndeplinească condițiile necesare recunoașterii acesteia în statul membru de executare;

și

(c)

incompatibilitatea să nu fi putut fi invocată în cursul procedurii judiciare în statul membru de origine.

(2)

Executarea este, de asemenea, refuzată, la cerere, în cazul și în măsura în care pârâtul a plătit reclamantului suma stabilită în somația europeană de plată.

(3)

O somație europeană de plată nu poate face în niciun caz obiectul unei reexaminări pe fond în statul membru de executare.

Atunci când pârâtul a cerut reexaminarea în conformitate cu articolul 20, instanța competentă în statul membru de executare poate, la cererea pârâtului:

Reprezentarea de către un avocat sau un licențiat în științe juridice nu este obligatorie:

(1)

În cazul în care, într-un stat membru, taxele judiciare aferente unei proceduri civile în sensul articolului 17 alineatul (1) litera (a) sau (b), după caz, sunt echivalente cu sau mai mari decât cele pentru procedura europeană de somație de plată, cuantumul total al taxelor judiciare aferente procedurii europene de somație de plată și procedurii civile care urmează în cazul unei opoziții în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) nu poate depăși taxele pentru procedura respectivă care nu este precedată de o procedură europeană de somație de plată în statul membru respectiv.

Nu se pot percepe taxe judiciare suplimentare într-un stat membru pentru procedura civilă care urmează în cazul unei opoziții în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) litera (a) sau (b), după caz, atunci când taxele judiciare pentru acest tip de procedură în statul membru respectiv sunt mai mici decât cele aferente procedurii europene de somație de plată.

(2)

În sensul prezentului regulament, cheltuielile de judecată cuprind cheltuielile și taxele care urmează să fie achitate instanței, a căror valoare este stabilită în conformitate cu legislația națională.

Orie aspect de procedură care nu este reglementat în mod expres prin prezentul regulament este reglementat de legislația națională.

Prezentul regulament nu aduce atingere aplicării Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind notificarea și comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă și comercială ( 3 ).

Informații referitoare la cheltuielile de comunicare sau de notificare și la executare

Statele membre colaborează pentru a asigura informarea publicului și a mediilor profesionale în ceea ce privește:

în special prin Rețeaua Judiciară Europeană în materie civilă și comercială stabilită în conformitate cu Decizia 2001/470/CE a Consiliului din 28 mai 2001 ( 4 ).

Informații referitoare la competență, la procedurile de reexaminare, la mijloacele de comunicare și la regimul lingvistic

(1)

Cel târziu la 12 iunie 2008, statele membre informează Comisia cu privire la:

(a)

instanțele competente pentru emiterea unei somații europene de plată;

(b)

procedura de reexaminare și instanțele competente în sensul aplicării articolului 20;

(c)

mijloacele de comunicare acceptate în sensul procedurii europene a somației de plată și care pot fi utilizate de către instanțe;

(d)

limbile acceptate în temeiul articolului 21 alineatul (2) litera (b).

Statele membre informează Comisia cu privire la orice modificare ulterioară a acestor informații.

(2)

Comisia pune la dispoziția publicului informațiile notificate în conformitate cu alineatul (1) prin publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și prin orice alt mijloc corespunzător.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 31, cu privire la modificarea anexelor I – VII.

(1)

Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute în prezentul articol.

(2)

Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 30 este conferită Comisiei pe o perioadă nedeterminată începând de la 13 ianuarie 2016.

(3)

Delegarea de competențe menționată la articolul 30 poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.

(4)

De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

(5)

Un act delegat adoptat în temeiul articolului 30 intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecțiuni în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu, sau în cazul în care, înainte de expirarea termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecțiuni. Termenul respectiv se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

Cel târziu la 12 decembrie 2013, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European un raport detaliat de reexaminare a aplicării procedurii europene a somației de plată. Acest raport cuprinde o evaluare a aplicării procedurii și un studiu de impact lărgit pentru fiecare stat membru.

În acest scop și pentru a se asigura că sunt luate în considerare în mod corespunzător cele mai bune practici în cadrul Uniunii Europene și că acestea sunt conforme cu principiile ameliorării legislației, statele membre informează Comisia cu privire la aplicarea procedurii europene a somației de plată la nivel transfrontalier. Aceste informații se referă la cheltuielile de judecată, la rapiditatea procedurii, la eficacitate, la facilitate în utilizare și la procedurile interne de somație de plată în statele membre.

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 12 decembrie 2008, cu excepția articolelor 28, 29, 30 și 31, care se aplică de la 12 iunie 2008.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunității Europene.

		Jurnalul Oficial
		NR.	Pagina	Data
►M1	REGULAMENTUL (UE) NR. 936/2012 AL COMISIEI din 4 octombrie 2012	L 283	1	16.10.2012
►M2	REGULAMENTUL (UE) NR. 517/2013 AL CONSILIULUI din 13 mai 2013	L 158	1	10.6.2013
►M3	REGULAMENTUL (UE) 2015/2421 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 16 decembrie 2015	L 341	1	24.12.2015
►M4	REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2017/1260 AL COMISIEI din 19 iunie 2017	L 182	20	13.7.2017