1.3.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 58/1


REGULAMENTUL (CE) NR.  149/2008 AL COMISIEI

din 29 ianuarie 2008

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului, prin elaborarea anexelor II, III și IV de stabilire a conținuturilor maxime aplicabile reziduurilor pentru produsele care fac obiectul anexei I la regulamentul menționat

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului (1), în special articolul 5 alineatul (1), articolul 21 alineatul (1) și articolul 22 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Este necesar să se elaboreze anexele II, III și IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005, realizarea acestora reprezentând o condiție la aplicarea capitolelor II, III și V din regulamentul menționat.

(2)

Anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 ar trebui, în ceea ce privește produsele care fac obiectul anexei I la acest regulament, să încorporeze conținuturile maxime aplicabile reziduurilor (CMR) prevăzute prin Directiva 86/362/CEE a Consiliului din 24 iulie 1986 de stabilire a conținuturilor maxime de reziduuri de pesticide din și de pe cereale (2), Directiva 86/363/CEE a Consiliului din 24 iulie 1986 privind stabilirea conținutului maxim pentru reziduurile de pesticide de pe și din produsele alimentare de origine animală (3), precum și Directiva 90/642/CEE a Consiliului din 27 noiembrie 1990 de stabilire a conținuturilor maxime de reziduuri de pesticide din și de pe anumite produse de natură vegetală, inclusiv fructe și legume (4), ținând seama de criteriile menționate la articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

(3)

În conformitate cu articolul 22 alineatul(1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, anexa III la regulamentul menționat va stabili CMR provizorii pentru substanțele active pentru care nu a fost adoptată încă o decizie privind includerea în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar (5). La stabilirea acestor CMR, vor fi avute în vedere celelalte CMR prevăzute în anexa II la Directiva 76/895/CEE a Consiliului (6), precum și CMR naționale care nu sunt încă armonizate. Aceste CMR trebuie să respecte anumite cerințe.

(4)

Articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005 prevede, de asemenea, că anexa III poate conține și alte categorii de CMR. Acestea includ CMR pentru noile produse agricole incluse în anexa I la regulament, pentru care nu au fost stabilite CMR prin Directivele 86/362/CEE, 86/363/CEE și 90/642/CEE ale Consiliului.

(5)

Pentru a se distinge între CMR la care se face referire în considerentul 3 și CMR menționate în considerentul 4, anexa III ar trebui împărțită în mai multe părți.

(6)

Referitor la CMR naționale notificate de statele membre, respectivele state membre au comunicat informațiile cerute la articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005. În conformitate cu articolele 23 și 24 din regulamentul menționat mai sus, pentru fiecare combinație cultură/pesticid, respectivele CMR au fost prezentate Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară, denumită în continuare „Autoritatea”. Autoritatea a publicat avize motivate (7) privind CMR la nivel național pentru substanțele active care nu au fost incluse în anexa I la Directiva 91/414/CEE, precum și cu privire la CMR care nu sunt încă armonizate, pe baza cărora pot fi stabilite CMR provizorii, acestea neprezentând un risc inacceptabil pentru consumatori. Anexa III la regulamentul menționat ar trebui elaborată în consecință.

(7)

Substanțele pentru care s-a stabilit, în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, că nu sunt necesare CMR, ar trebui incluse în anexa IV la regulamentul menționat. Conform articolului 24 din regulamentul menționat, substanțele active care pot fi incluse în anexa IV au fost prezentate Autorității. Autoritatea a publicat un aviz motivat pe baza căruia substanțele active pot fi incluse în anexa IV. Anexa IV la regulamentul menționat ar trebui elaborată în consecință.

(8)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 396/2005 ar trebui modificat în consecință.

(9)

Având în vedere că prezentul regulament reprezintă ultima reglementare de stabilire a anexelor I, II, III și IV menționate în articolul 50 al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, capitolele II, III și V din regulamentul menționat vor intra în vigoare la șase luni de la publicarea prezentului regulament. Este așadar oportun să se prevadă că CMR definite de prezentul regulament vor deveni aplicabile începând cu aceeași dată.

(10)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

După anexa I la Regulamentul (CE) nr. 396/2005, textul din anexa la prezentul regulament menționat va fi adăugat ca anexele II, III și IV.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în termen de șase luni de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 29 ianuarie 2008.

Pentru Comisie

Markos KYPRIANOU

Membru al Comisiei


(1)  JO L 70, 16.3.2005, p. 1. Regulament modificat prin Regulamentul (CE) nr. 178/2006 al Comisiei (JO L 29, 2.2.2006, p. 3).

(2)  JO L 221, 7.8.1986, p. 37. Directivă modificată ultima dată prin Directiva 2007/73/CE a Comisiei (JO L 329, 14.12.2007, p. 40).

(3)  JO L 221, 7.8.1986, p. 43. Directivă modificată ultima dată prin Directiva 2007/57/CE a Comisiei (JO L 243, 18.9.2007, p. 61).

(4)  JO L 350, 14.12.1990, p. 71. Directivă modificată ultima dată prin Directiva 2007/73/CE.

(5)  JO L 230, 19.8.1991, p. 1. Directivă modificată ultima dată prin Directiva 2007/76/CE a Comisiei (JO L 337, 21.12.2007, p. 100).

(6)  JO L 340, 9.12.1976, p. 26. Directivă modificată ultima dată prin Directiva 2007/57/CE.

(7)  http://www.efsa.europa.eu


ANEXĂ

ANEXA II

CMR definite anterior prin Directivele 86/362/CEE, 86/363/CEE și 90/642/CEE, la care se face referire în articolul 21 alineatul (1)

 

Reziduuri de pesticide și conținuturi maxime de reziduuri (mg/kg)

Număr de cod

Grupe și exemple de produse individuale cărora li se aplică CMR (16)

1,1-diclor-2,2-bis(4-etilfenil)etan (L)

1,2-dibrometan (dibrom etilenă) (L)

1,2-dicloretan (diclor etilenă) (L)

1-metilciclopropenă

2,4 DB

2,4,5-T (L)

2,4-D (sumă de 2,4-D și esterii săi, exprimată în 2,4-D)

Abamectin (sumă de avermectin B1a, avermectin B1b și izomer delta-8,9 de avermectin B1a) (L)

Acefat

Acetamiprid (18)

Acibenzolar-s-metil

Acid cianhidric (cianuri exprimate în acid cianhidric)

Aldicarb (sumă de aldicarb, sulfoxidul și sulfona acestuia, exprimată în aldicarb)

Aldrin și Dieldrin (Aldrin și dieldrin combinați, exprimați în dieldrin) (L)

Amitraz (amitraz inclusiv metaboliții care conțin fracțiunea 2,4 dimetilanilină, exprimați în amitraz)

Amitrol

Aramit (L)

Atrazin (L)

Azimsulfuron

Azinfos-etil (L)

Azinfos-metil (L)

Azociclotin și Cihexatin (sumă de azociclotin și cihexatin exprimată în cihexatin)

Azoxistrobin

Barban (L)

Benalaxil

Benfuracarb

Bentazon (sumă de bentazon și conjugații 6-OH și 8-OH bentazon, exprimați în bentazon) (18)

Bifenazat

Bifentrin (L)

(1)

(2)

(3)

(4)

(5)

(6)

(7)

(8)

(9)

(10)

(11)

(12)

(13)

(14)

(15)

(16)

(17)

(18)

(19)

(20)

(21)

(22)

(23)

(24)

(25)

(26)

(27)

(28)

(29)

(30)

(31)

0100000

1.

FRUCTE PROASPETE SAU CONGELATE; NUCI

0,01

 (1)

0,01

 (1)

0,01

 (1)

0,01

 (1)

0,05

 (1)

0,05

 (1)

 

 

 

 

0,02

 (1)

 

 

 

 

 

 

0,02

 (1)

0,01

 (1)

0,05

 (1)

 

 

0,01

 (1)

0,05

 (1)

0,02

 (1)

0,02

 (1)

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

0,05

 (1)

0,1

 (1)

 

 

 

 

0110000

 

(i)

Fructe citrice

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1

 

0,01

 (1)

 

 

1

 

0,02

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

0,01

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

0,2

 

1

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

0,01

 (1)

0,1

 

0110010

 

 

Grepfruturi

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0110020

 

 

Portocale

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0110030

 

 

Lămâi

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0110040

 

 

Lămâi verzi «lime»

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0110050

 

 

Mandarine

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0110990

 

 

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0120000

 

(ii)

Fructe nucifere (cu sau fără coajă)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

0,01

 (1)

 

 

0,01

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,01

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,5

 

0,1

 (1)

0,1

 (1)

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

0,01

 (1)

0,05

 (1)

0120010

 

 

Migdale

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,02

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0120020

 

 

Nuci de Brazilia

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,02

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0120030

 

 

Anacard

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,02

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0120040

 

 

Castane

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,02

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0120050

 

 

Nuci de cocos

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,02

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0120060

 

 

Alune

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0120070

 

 

Nuci macadamia

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,02

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0120080

 

 

Nuci de Pecan

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,02

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0120090

 

 

Semințe de pin

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,02

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0120100

 

 

Fistic

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,02

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0120110

 

 

Nuci comune

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,02

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0120990

 

 

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,02

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0130000

 

(iii)

Fructe sămânțoase

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

0,01

 (1)

 

 

0,1

 

0,02

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

0,01

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,5

 (4)

 

 

0,05

 (1)

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

0,01

 (1)

0,3

 

0130010

 

 

Mere

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0130020

 

 

Pere

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0130030

 

 

Gutui

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0130040

 

 

Moșmoni

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

0130050

 

 

Moșmoni japonezi

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

0130990

 

 

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0140000

 

(iv)

Fructe sâmburoase

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

0,01

 (1)

 

 

 

 

0,02

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

0,01

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,5

 (4)

 

 

0,05

 (1)

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

0,01

 (1)

0,2

 

0140010

 

 

Caise

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0140020

 

 

Cireșe

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0140030

 

 

Piersici

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0140040

 

 

Prune

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,02

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,3

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0140990

 

 

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,01

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0150000

 

(v)

Bace și fructe mici

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

0,01

 (1)

0,02

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

0,01

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0151000

 

 

(a)

Struguri de masă și de vin

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,01

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

2

 

 

 

0,2

 

 

 

 

 

0,01

 (1)

0,2

 

0151010

 

 

 

Struguri de masă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0151020

 

 

 

Struguri de vin

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,3

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0152000

 

 

(b)

Căpșuni

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,5

 (4)

0,05

 (1)

2

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

2

 

0,5

 

0153000

 

 

(c)

Fructe de rug

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,5

 (4)

0,05

 (1)

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

0,01

 (1)

 

 

0153010

 

 

 

Mure

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,3

 

0153020

 

 

 

Mure de câmp

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,01

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

0153030

 

 

 

Zmeură

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,3

 

0153990

 

 

 

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,01

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

0154000

 

 

(d)

Alte bace și fructe mici

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,01

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

0,05

 (1)

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

0,01

 (1)

 

 

0154010

 

 

 

Afine

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

0154020

 

 

 

Merișoare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

0154030

 

 

 

Coacăze (roșii, albe sau negre)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,5

 (4)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,5

 

0154040

 

 

 

Agrișe

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,5

 (4)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

0154050

 

 

 

Măceș

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

0154060

 

 

 

Dud

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

0154070

 

 

 

Păducel spaniol

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

0154080

 

 

 

Boabe de soc

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

0154990

 

 

 

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

0160000

 

(vi)

Fructe diverse

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

0,01

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

0,05

 (1)

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

0,01

 (1)

 

 

0161000

 

 

(a)

Cu coajă comestibilă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,01

 (1)

 

 

 

 

0,02

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

0161010

 

 

 

Curmale

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,01

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0161020

 

 

 

Smochine

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,01

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0161030

 

 

 

Măsline de masă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0161040

 

 

 

Kumquat

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,01

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0161050

 

 

 

Carambola

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

0161060

 

 

 

Kaki

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

0161070

 

 

 

Prună de Java

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

0161990

 

 

 

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,01

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0162000

 

 

(b)

Cu coajă necomestibilă, mici

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,01

 (1)

 

 

 

 

0,02

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

0,01

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

0162010

 

 

 

Kiwi

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0162020

 

 

 

Litchi

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0162030

 

 

 

Fructele pasiunii

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0162040

 

 

 

Smochine indiene (limba-soacrei)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

0162050

 

 

 

Fructul Chrysophyllum cainito

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

0162060

 

 

 

Plaqueminier (kaki de Virginia)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

0162990

 

 

 

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0163000

 

 

(c)

Cu coajă necomestibilă, mari

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,01

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0163010

 

 

 

Avocado

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,01

 (1)

 

 

 

 

0,02

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

0163020

 

 

 

Banane

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,01

 (1)

 

 

 

 

0,1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,1

 

0163030

 

 

 

Mango

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,01

 (1)

 

 

 

 

0,5

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,3

 

0163040

 

 

 

Papaia

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 

 

 

 

 

0,02

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,5

 

0163050

 

 

 

Rodii

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,01

 (1)

 

 

 

 

0,02

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

0163060

 

 

 

Fructe de Annona cherimola

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

0163070

 

 

 

Guave

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

0163080

 

 

 

Ananas

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,01

 (1)

 

 

 

 

0,02

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

0163090

 

 

 

Fructul arborelui de pâine

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

0163100

 

 

 

Durian

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

0163110

 

 

 

Soursop

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

0163990

 

 

 

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,01

 (1)

 

 

 

 

0,02

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

0200000

2.

LEGUME PROASPETE SAU CONGELATE

0,01

 (1)

0,01

 (1)

0,01

 (1)

0,01

 (1)

0,05

 (1)

0,05

 (1)

0,05

 (1)

 

 

0,02

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

0,01

 (1)

0,05

 (1)

0,01

 

0,01

 (1)

 

 

0,02

 (1)

0,02

 (1)

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

 

 

0210000

 

(i)

Legume rădăcinoase și cu tuberculi

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,01

 (1)

 

 

0,01

 (1)

0,02

 (1)

 

 

0,02

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

0,05

 (1)

0,05

 (1)

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

0,1

 (1)

0,01

 (1)

0,05

 (1)

0211000

 

 

(a)

Cartofi

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0212000

 

 

(b)

Legume rădăcinoase și cu tuberculi tropicale

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0212010

 

 

 

Manioc

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0212020

 

 

 

Batate

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0212030

 

 

 

Igname

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0212040

 

 

 

Arorut

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

 

 (2)

0212990

 

 

 

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0213000

 

 

(c)

Alte legume rădăcinoase și cu tuberculi cu excepția sfeclei de zahăr

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0213010

 

 

 

Sfecle

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0213020

 

 

 

Morcovi

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0213030

 

 

 

Țeline de rădăcină

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,3

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0213040

 

 

 

Hrean

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0213050

 

 

 

Topinamburi

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0213060

 

 

 

Păstârnaci

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0213070

 

 

 

Pătrunjel rădăcină

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0213080

 

 

 

Ridichi

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0213090

 

 

 

Barba-caprei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0213100

 

 

 

Gulie furajeră

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0213110

 

 

 

Napi

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0213990

 

 

 

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0220000

 

(ii)

Legume bulboase

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,01

 (1)

 

 

0,01

 (1)

0,02

 (1)

 

 

0,05

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

0,05

 (1)

0,05

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

0,1

 (1)

0,01

 (1)

0,05

 (1)

0220010

 

 

Usturoi

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

0220020

 

 

Ceapă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

0,2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0220030

 

 

Ceapă eșalotă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

0220040

 

 

Ceapă verde

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

0220990

 

 

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

0230000

 

(iii)

Legume fructoase

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,02

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

0,1

 (1)

 

 

 

 

0231000

 

 

(a)

Solanacee

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,2

 

0231010

 

 

 

Tomate

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,02

 

 

 

0,1

 

1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,2

 

 

 

 

 

0,5

 

 

 

0231020

 

 

 

Ardei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 

 

 

0,3

 

0,02

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,2

 

 

 

 

 

2

 

 

 

0231030

 

 

 

Vinete

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,02

 

 

 

0,1

 

0,02

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,2

 

 

 

 

 

0,5

 

 

 

0231040

 

 

 

Bame

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,01

 (1)

 

 

0,01

 (1)

0,02

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

0,01

 (1)

 

 

0231990

 

 

 

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,01

 (1)

 

 

0,01

 (1)

0,02

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

0,01

 (1)

 

 

0232000

 

 

(b)

Cucurbitacee cu coaja comestibilă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,02

 

 

 

0,3

 

0,02

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

1

 

 

 

0,05

 (1)

 

 

 

 

0,3

 

0,1

 

0232010

 

 

 

Castraveți

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0,2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0232020

 

 

 

Cornișoni