5.3.2. Informații privind produsul din hârtie tipărit
În principiu, orice produs din hârtie tipărit trebuie să includă următoarele informații, care vor fi introduse de tipografie:
Denumirea tipografiei și țara în care s-a realizat tipărirea
Nota referitoare la denumirea tipografiei și țara în care s-a realizat tipărirea este prezentată în mod identic în toate versiunile lingvistice, în engleză și în caractere cursive:
Printed by [tipografie] in [țara]
Eticheta ecologică
Se adaugă informații referitoare la produsul din hârtie tipărit sub forma uneia sau mai multor etichete ecologice, de exemplu:
Notă referitoare la hârtia utilizată
Poate fi adăugată o notă referitoare la hârtia utilizată, sub una dintre formele următoare:
TIPĂRIT PE HÂRTIE ÎNĂLBITĂ FĂRĂ CLOR ELEMENTAR (ECF) |
|
TIPĂRIT PE HÂRTIE ÎNĂLBITĂ ÎN TOTALITATE FĂRĂ CLOR (TCF) |
TIPĂRIT PE HÂRTIE RECICLATĂ |
|
TIPĂRIT PE HÂRTIE RECICLATĂ FĂRĂ CLOR (PCF) |
În cazul hârtiei reciclate, formula „înălbită fără clor” nu poate fi, în niciun caz, utilizată, deoarece este imposibil de urmărit originea tuturor tipurilor de hârtie utilizate în procesul de reciclare (și, astfel, absența totală a clorului nu poate fi garantată). În realitate, procesul de reciclare este cel care se poate efectua fără clor.